jdeaucă, jdeuci, (jdeucă, jdiaucă, șghieucă), s.f. – 1. Adâncitură, cavitate, scobitură, gol: „Nu știu ce jdiaucă avea acolo în spate” (Bilțiu 1999: 193; ref. la Fata Pădurii, despre care se spune că avea spatele sub formă de covată). 2. Orbită oculară: „Din perii capului, / Din șghieucile ochilor” (Bârlea 1924 II: 371). 3. Coajă de nucă (ALR 1971: 475). 4. (top.) Jdeuca, fânațe într-o mică depresiune (Vișovan 2002; Larga). – Forma dial. a s. ghioc, în ghioacă „melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde”; Lat. cavum „gaură” (DER) sau lat. cohlea, prin metateza *cloca (Pușcariu, DEX), cf. it. chiocca „țeastă”.