cașmir n. 1. țesătură scumpă făcută din părul caprelor sau al oilor din Tibet; 2. șal de cașmir.

ARCUȘ (pl. -ușe, -ușuri) sn. 🎼 Vargă (altădată în formă de arc) de lemn sau de metal pe care se întind, între cele două capete, fire subțiri de păr de cal, și cu ajutorul căreia se cîntă pe instrumentele cu coarde; părțile arcușului sînt: bagheta, părul, capra, scaunul, șurubul și vîrful (🖼 192): trăgea Dinică cu ~ul, de te ardea la inimă (I.-GH.).

MOHAIR s. n. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru fabricarea stofelor, covoarelor, fetrului etc.; p. e x t. postav țesut din lînă amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). Muhair mijlociu, buc. 45 bani, prost 22 b. (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 160. Starița se ocupa . . . cu facerea de șiacuri, mohairuri de lînă și mătasă etc. I. IONESCU, P. 336. Rasa largă de mohair cafeniu . . . se revărsa în falduri pînă la pămînt. VLAHUȚĂ, N. 138. Se pun la vopsit firele de lînă toarse subțiri, din care se fac postavuri subțiri (mohaiuri). PAMFILE-LUPESCU, CROM. 129. Să cumpere muhair sau alte lucruri migălite de mînă. STĂNOIU, C. I. 193, cf. 74. Mama plângea, în broboada ei de mohair. KLOPȘTOCK, F. 78, cf. 7, 281. Popa Neagu,. . . într-un anteriu pămîntiu de mohair, . . . ia cuvintul. CAMIL PETRESCU, O. II, 437, cf. I, 100. Haina largă de mohair negru. SADOVEANU, P. M. 58. Mohairul provine din părul caprei. . . zisă capră de Angora. IONESCU-MUSCEL, FIL. 408, cf. H IX 511. – PI.: mohairuri. - Și: (învechit) muhair, muhaiér (ȘIO II₁, 264), (regional) mohái, muhái (pl. muhaie L. ROM. 1959, nr. 3, 66 și muhaiuri COMAN, GL.) s. n. – Din fr. mohair. – Variantele cu mu- < tc. muhayer.

PLUȘ, plușuri, s. n. Țesătură de bumbac, de lână, de păr de capră etc. mai groasă decât catifeaua și cu părul mai lung decât al acesteia, care se întrebuințează mai ales în tapițerie. ♦ (La pl.) Varietăți de pluș. – Din germ. Plüsch, fr. p(e)luche, rus. pliuș.

MOHAIR, mohairuri, s. n. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare, fetru etc.; p. ext. postav sau stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair.

TÂRSÂNĂ, târsâne, s. f. 1. Împletitură din păr negru de cal sau de capră, din care se fac băieri, frânghii, nojițe pentru opinci etc. 2. (Înv.) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct de piele. – Din bg. tărsina.

ANGORA f. 1) Specie de animale (pisică, iepure, capră) cu păr lung și mătăsos. 2) Păr al acestor animale folosit în industria textilă. /<fr. angora

MOHAIR ~uri n. 1) Păr de capră angora. 2) Stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora. [Sil. -ha-ir] /<fr. mohair

TÂRSÂNĂ ~e f. înv. Țesătură din păr de capră. /<sl. trăsina

ZĂBLĂU ~aie n. Pânză groasă de câlți sau de păr de capră, din care se confecționează diferite obiecte casnice (lăicere, țoluri, cergi etc.). /Orig. nec.

ANGORA s.f. Nume dat unor specii de animale (pisică, iepure sau capră) cu păr lung și mătăsos, aparținînd unor rase din Turcia asiatică; părul acestor animale, folosit în industria textilă. [< fr. angora, cf. Angora, alt nume al capitalei Turciei, Ankara].

CILICIU s.n. Centură sau cămașă aspră din păr de capră, care se purta pe piele de penitenți pentru a se mortifica. [Pron. -ciu. / < fr. cilice, lat. cilicium, cf. gr. kilikion – stofă groasă de Cilicia].

CAȘMIR s.n. Rasă de capre, originară din Cașmir și Tibet, cu păr moale și mătăsos. ♦ Țesătură fină, care se făcea la început din părul acestei capre. [Pl. -ruri. / < fr. cachemire, cf. Cașmir – stat în nordul Indiei].

camlot s.n. (înv.) stofă groasă de lână sau de păr de capră.

arar (-re), s. n. – Prelată din păr de capră. Tc. harar (Lokotsch 832).

pârv, -ă, adj. 1. (înv. și reg.; despre oi) cu lâna scurtă, groasă, creață și puțină. 2. (despre capre) fără păr. 3. (despre oameni) scund.

MOHAIR s.n. Păr de capră angora, din care se fac stofe, covoare etc. ♦ (P. ext.) Stofă țesută din lînă amestecată cu păr de capră angora. [Pron. -ha-ir. / < engl., fr., it. mohair < cuv. arab].

PLUȘ s.n. Țesătură de bumbac, de lînă, de păr de capră etc. mai groasă decît catifeaua și cu firul mai lung, folosită în special în tapițerie. [Pl. -șuri. / < fr. p(e)luche].

ANGORA s. f. inv. specii de animale (pisici, iepuri, capre) cu păr lung și mătăsos; părul acestor animale, folosit în industria textilă. (< fr. angora)

CAȘMIR s. n. 1. rasă de capre, din Cașmir și Tibet, fără coarne, cu păr moale și mătăsos. 2. țesătură fină, care se făcea la început din părul acestei capre. (< fr. cachemire)

CILICIU s. n. centură, cămașă aspră din păr de capră, care se purta pe piele de penitenți. (< fr. cilice, lat. cilicium)

MOHAIR s. n. păr de capră angora, din care se fac stofe, covoare etc. ◊ stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora. (< fr. mohair)

PLUȘ s. n. țesătură de bumbac, lână, păr de capră etc., mai groasă decât catifeaua, folosită în tapițerie. (< germ. Plüsch, fr. peluche, rus. pliuș)

roșu (roșie), adj. – 1. Arămiu, purpuriu. – 2. Închis, de culoarea vinului. – 3. Incandescent, încins, ca fierul. – 4. Încins la față. – 5. (Înv.) De cupru. – 6. (Înv., sec. XIX) Aparținînd partidului liberal. – 7. Comunist. – 8. (Arg.) De aur. – 9. (Înv.) Soldat într-un corp de cavalerie în Munt., sec. XVI-XVII. – 10. (S. n.) Fard, dres. – 11. (S. n.) Cupă la cărțile de joc. – Var. roș. Mr. aroș, megl. roș, istr. roiș. Lat. russus (Diez, I, 358; Tiktin), cf. it. rosso, sard. ruju, fr. roux, sp., port. rojo; sau, mai puțin probabil din lat. rǒseus (Pușcariu 1475; REW 7378; Candrea). Ambele soluții sînt posibile, și rezultatul ar fi corect (pentru russus, cf. coș; pentru rǒseus, cf. caș); pledează în favoarea primei soluții identitatea semantică. Der. roși (var. înroși), vb. (a face roșu; a deveni roșu; a se încinge; a vopsi ouă de Paști); roșeală (var. roșală), s. f. (roșeață, culoarea roșie; spuzeală; vopsea roșie); roșeață (var. roșață), s. f. (culoarea roșie; pată roșie; erizipel); roșețea (var. roșățea, roșețică), s. f. (crin-de-baltă, Butomus umbrellatus); roșcă, s. m. (persoană cu păr roșu sau cu fața roșcată), cu suf. -că, cf. flișcă, țușcă; roșcat, adj. (roșiu; rumen, roșcovan); roșcovan (var. roșcodan, roșcoban), adj. (roșiatic, rumen), cf. rîșcov; roșiatic (var. Mold. roșietic), adj. (roșiu); roșie, s. f. (tomată), în loc de pătlăgică roșie; roșior, s. m. (husar), cf. roșu 9; roșioară, s. f. (pește, Scardinius erythrophtalmus, Rhodeus amarus; filimică, Calendula officinalis; varietate de prune, mere și de struguri). – Din rom. provine rut. roša „capră cu păr roșcat”, mag. rós, róska (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).

tîrsînă (-ni), s. f. – 1. Șnur, împletitură de păr de capră. – 2. Nojiță, legătură la opinci. Sl. trŭstĭnina, trŭsina „de păr de animal” (Tiktin). Der. din lat. transenna (Pascu, Arch. Rom., IX, 303), nu este convingătoare. – Der. tîrsinar, s. m. (țăran).

vînă (vine), s. f. – 1. Vas sangvin. – 2. Filon, zăcămînt. – 2. Nervură. – 4. Tendon. – 5. Mușchi, pulpă. – 6. (Arg.) Penis. – Mr., megl. vină, istr. virę. Lat. vēna (Pușcariu 1888; REW 9185), cf. vegl. vaina, it., prov., cat., sp. vena, fr. veine, port. veia. – Der. vînar, s. n. (curea de ham sau de șa); vînare, s. f. (cordon de păr de capră, cu care se leagă ițarii pe pulpă), în Trans.; vînos, adj. (puternic, robust); venos, adj., din fr. veineux.

ARAR² s. n. Țesătură groasă și rară din păr de capră, folosită la acoperit căruțele sau la confecționarea sacilor. – Tc. harar.

ZĂBLĂU¹, zăblaie, s. n. Pînză de cîlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. ext. țol, pătură.

*camelót n., pl. urĭ (fr. camelot, d. pv. camelot, care vine d. ngr. kamilotí, stofă grosolană de păr de cămilă. V. camblot). O stofă groasă care se făcea odinioară din păr de cămilă, apoĭ din păr de capră, ĭar azĭ din lînă. V. șallŭ.

harár m. (turc. harar, ngr. harári, sîrb. harar, id.). Sud. Rar azĭ. Mare sac (2 metri) de dus lîna. Conținutu acestuĭ sac. S. n., pl. e. Munt. Un fel de țol (de păr de capră) din care se fac traĭste, coviltire saŭ corturĭ. – Și arar și haral. V. țuhal.

*mohaír n., pl. urĭ (fr. mohair [pron. de Francejĭ moer], d. engl. mohair, maĭ vechĭ mohaire și mockaire, care e ar. mohayar d. mo, capră, și haĭar, păr; it. mocajardo, mocajarro și camojardo; turc. muhayer, rus. muhoĭár, pol. muchojer. V. moar). Un fel de pînză supțire cam aspră de lînă pe care pe la noĭ o țese călugărițele). (Mohairu e gălbuĭ la început, dar pe urmă se poate și colora. E o varietate de pînză de casă maĭ fină și se numește și pînzică. Se țese cu multă muncă, și de aceĭa costa în 1914 vre-o 5 francĭ metru. Din el se fac rochiĭ femeĭeștĭ, ĭar din cel maĭ gros se fac și haĭne bărbăteștĭ de vară. Azĭ se face și în fabricĭ. Pin Orient se țese și din păr de capră de Angora). – Vechĭ muhaĭér și muhaír (după turc.).

camlot n. stofă groasă de lână sau de păr de capră (= fr. camelot).

harar (haral) n. 1. sac din păr de capră: bate Turcii de-i omoară și mi-i bagă prin harale de mi-i dă pe Olt la vale POP.; 2. un fel de țol gros și rar țesut din păr de capră din care se fac traiste pentru cai sau se acoper căruțe. [Turc. HARAR].

muhaier (mohair) n. postav lucrat de călugărițe cu adaosul părului de capră din Angora: rassă de mohair. [Turc. MUHAYER].

păr m. 1. fir subțire ce crește pe pielea capului la om; 2. (colectiv) toți perii din capul omului: a-și tunde părul; în păr, în număr complet; 3. fire de păr pe pielea animalelor în diferite părți ale corpului: păr de cal, de capră; 4. coloarea părului: cu ochii în doi peri AL.; în doi peri, cu părul alb îndoit cu vânăt (despre cai); fig. echivoc, fam. beat; 5. parte păroasă la unele stofe; 6. filamentele unor plante: părul ciutei, gladiș; părul porcului, barba ursului: părul Maicii Domnului, plantă ce crește prin crăpăturile stâncilor din pădurile umede și umbroase (Asplenium adiantum); părul sf. Marii, torțel. [Lat. PILUS].

preș n. 1. țesătură din păr de capră pentru haine și saci; 2. covor gros dintr’însa; 3. șorț de lână: fără preș și fără poală PANN. [Cf. serb. OPREJINA].

Angora f. vechea Ancyra, oraș în Turcia aziatică cu 40.000 loc., de unde provin pisicile și caprele cu părul lung și mătăsos. Victoria lui Tamerlan asupra lui Baiazid (1402). Astăzi a doua capitală politică a Turciei, unde un guvern naționalist a preparat salvarea imperiului.

TÂRSÂNĂ, târsâne, s. f. (Pop.) 1. Împletitură din păr negru de cal sau de capră, din care se fac băieri, frânghii, nojițe pentru opinci etc. 2. (Înv.) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct pe piele. – Din bg. tărsina.

PLUȘ, plușuri, s. n. Țesătură de bumbac, de lână, de păr de capră etc. mai groasă decât catifeaua și cu părul mai lung decât al acesteia, care se folosește mai ales în tapițerie. ♦ (La pl.) Varietăți de pluș. – Din germ. Plüsch, fr. p(e)luche, rus. pliuș.

MOHAIR, (2) mohairuri, s. n. 1. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare, fetru etc. 2. P. ext. postav sau stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair.

MOHAIR s. n. (Învechit) Stofă lucrată din lînă amestecată cu păr de capră de angora. Îi puse mîna pe anteriul de mohair, dar el i-o zvîrli supărat. CAMIL PETRESCU, O. I 100. – Variantă: muhair s. n.

PLUȘ, plușuri, s. n. Țesătură de bumbac, de lînă, de păr de capră, de mătase etc., mai groasă decît catifeaua și avînd părul mai lung decît aceasta; se întrebuințează mai ales în tapițerie. Elena Lipan se uită... la oglinda cu apa încețoșată, la scaunele cu plușul uzat, la tablourile palide de familie cu figuri țapene și costume demodate. C. PETRESCU, C. V. 226. Potrivea inelele în culcușul de pluș al cutioarelor, le ștergea cu pielea de căprioară, sufla asupra lor. id. A. 326.

TÎRSÎNĂ, tîrsîne, s. f. 1. Împletitură din păr (negru) de cal sau de capră, din care se fac frînghii, baiere, nojițe pentru opinci etc.; obiecte astfel împletite. Se pusese jos și-și lega tîrsînele de la opinci. HOGAȘ, M. N. 215. Rupse unu o tîrsînă, Legă vulpea la o vînă. MAT. FOLK. 99. El în brațe c-o lua, Cu tîrsînă mi-o lega, Spre Dunăre c-o ducea. TEODORESCU, P. P. 638. ♦ Parte a piciorului de care se leagă nojița; gambă. Botea doarme la stupină... Cu durda pe lîngă rînă, Cu flinta lîngă tîrsînă. TEODORESCU, P. P. 604. 2. (Învechit) Țesătură aspră de păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct pe piele. Pe urmă mă îmbracă cu o cămașă de tîrsînă pe pielea goală. GORJAN, H. I 75. – Pl. și: tîrsîni (PĂSCULESCU, L. P. 296).

ZĂBLĂU², zăblaie, s. n. Pînză de cîlți sau de păr de capră, p. ext. obiect făcut din astfel de pînză (v. țol, pătură). Griul roșu, greu la bob, curgea-n trăgători și venea la vînturătoare, iar de-aci se făcea vraf pe zăblaie curate de unde-l încărcau argații și-l duceau la magaziile boierești. SANDU-ALDEA, U. P. 100. Mai încolo, pe ziduri, stau rînduite, peste-un zăblău vărgat, arme de tot felul. ODOBESCU, S. A. 85. Nevastă c-a mea frumoasă Nu e-n sat la d-voastră! Cînd îi pomenești de furcă, Ia zăblău și se culcă. ȘEZ. XII 78.

VÎNĂRI s. f. pl. Șireturi, legături cu care se leagă opincile și cioarecii; nojițe. Femeile au cioareci de vară și de iarnă, pînă din sus de genunchi. Îi leagă cu legături făcute din păr de capră, numite vînări. PAMFILE, I. C. 369. I se dezlegase vînările de la opincă și călcase pe ele. SANDU-ALDEA, U. P. 75.

angora [At: CADE / Pl: ~re / E: Angora] 1-4 sfi, a (Zlg) (Varietate de pisici, iepuri și capre) care sunt originare din Angora (Anatolia), acoperite cu păr lung și mătăsos. 5 sfi Păr (de capră, pisică sau iepure angora (1-3)) folosit în industria textilă. 6 sfi Lână toarsă din păr de angora (5). corectat(ă)

arar¹ [At: DIONISIE, C., ap. HEM 1463 / V: (înv) ha~, haral, (îvp) ~iu, harariu, ~i, urări, or~, ur~ (pl urare) / Pl: ~i, ~e / E: tc harâr] 1 (Îrg) sn Țesătură groasă și rară, din păr de capră, din care se făceau traiste pentru cai sau cu care se acopereau căruțe. 2 sn (Îrg) Țesătură de păr din care se făceau corturi. 3 sn (Îrg) Coviltir acoperit cu arar (2). 4 sn (Pop) Giulgiu. 5 sm (Îrg) Sac mare din pânză groasă. 6 sm (Îrg) Sac mare de lână. 7 sn (Îrg) Cantitatea de lână pentru un arar (6).

bobou sn [At: (a. 1642) TEOFIL, ap. TDRG / V: bub-, bubău, băbău / Pl: ~ouă, (înv) -oaă, -oo / E: mg guba] 1-2 (îrg) Manta groasă de lână (sau de păr de capră cu lână), de culoare închisă, mai scurtă decât sarica (și cu mâneci foarte lungi) Cf ghebă, zeghe, țundră.

camelot sn [At: (a. 1778) FURNICĂ, I. C. 64 / V: ~mil~ / Pl: ~uri / E: fr camelot] 1 (Înv; lpl) Țesături din păr de cămilă (pentru haine boierești). 2 Stofa groasă din lână sau din păr de capră.

capră sf [At: CORESI, EV. 26/9 / Pl: ~re / E: ml capra] 1 Gen de mamifere rumegătoare, paricopitate, cu părul lung, cu coarne mai mari și diferențiate la masculi (Capra). 2 Animal care face parte din genul Capra (1). 3 (Pre) Femelă a unui mamifer din genul Capra (2). 4 (Îs) ~ de stâncă Capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coamele în formă de spadă (Capra ibex). 5 (Îs) ~ domestică Animal domestic rumegător crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). 6 (Îe) A împăca și ~ra și varza A împăca două interese opuse. 7 (Îe) ~ra sare masa și iada sare casa Copiii își întrec părinții. 8 (Mol; îe) Sare ca ~ra în zestre Se spune fetelor obraznice, când se produce o dezordine mare, un talmeș-balmeș. 9 (Pfm; îs) ~ râioasă Om înfumurat. 10 (Îe) ~ra râioasă poartă coada îmbârligată Se zice despre un om sărac și mândru. 11 (Îe) A merge ~ A umbla de-a bușilea. 12-15 Piele de capră (2-5). 16 (Înv) Păr de capră (5) tuns (folosit la urzeala hainelor de calitate inferioară). 17 (Îc) ~-neagră sau ~ de munte Capră sălbatică cu blana brună-neagră, cu coame scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 18 (Orn; îc) ~ra dracului Sfrâncioc mare (Lanius excubitor). 19 (Bot; reg; îc) ~ nemțească Calcea calului (Caltha palustris). 20 (Bot; reg; îae) Bulbuci (Trollius europaeus). 21 Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (2), care bate ritmic din falei Si: țurca. 22 Personajul mascat din jocul capra (21). 23 (Șîcs) De-a ~ra Joc de copii, în care un copil stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. 24 Unealtă de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu ferăstrăul. 25 (Olt) Instrument pentru măsurat distanțe, asemănător compasului (format din două șipci așezate în unghi, unite printr-o a treia șipcă pentru susținere) și care are, de obicei, o deschidere de doi metri. 26 Sistem de lemne încrucișate, care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 27 (Îs) ~ra podului Element de construcție format din două picioare, unite sus cu o cosoroabă. 28 (Îs) ~ra casei Grindă groasă la acoperișul casei. 29 Parte a morii pe care se ridică piatra de deasupra Si: (reg) cumpănă. 30 Roată cu care se întoarce moara spre vânt. 31 (Teh) Piesă metalică de susținere pentru diferite organe ale unei mașini. 32 Mașină de ridicat greutăți. 33 Parte a unei viori. 34 Suport mobil cu picioare, utilizat în gospodăriile țărănești pentru susținerea albiei de rufe. 35 Lemn cu mai multe ramuri, utilizat în gospodăriile țărănești ca picior pentru vârtelnița de depănat sau ca suport pentru uscatul trifoiului. 36-39 Scaun sau ladă care se află în partea de dinainte a trăsurii sau a căruței și pe care șade vizitiul. 40 Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat așezat pe patra picioare, cu înălțimea reglabilă. 41 Arșic de miel. 42 Clește. 43 Compasul dogarului. 44 (Reg) Hom de-a lungul podului casei, în lungime de aproximativ un metru, prin care iese fumul în pod Vz cahlă. 45 (Ast; pop) Steaua principală din constelația numită „Vizitiul”. 46 (Ast; pop; îs) Zodia ~rii Luna septembrie.

ciliciu sn [At: DN³ / Pl: ~ri / E: fr cilice] 1-2 (Centură sau) cămașă aspră din păr de capră, care se purta pe piele de penitenți pentru a se mortifica.

cușmă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) cujmă, cucimă, cugimă / Pl: ~me / E: vsl кучма] 1 (Reg) Căciulă de blană (de miel). 2 (Reg; îs) ~ cu urechi Căciulă fără vârf, cu două prelungiri laterale care acoperă urechile (și se leagă sub bărbie). 3 (Reg; îe) A avea casa sub ~ A fi foarte sărac. 4 (Reg; îe) A umbla (sau a se ruga) cu ~ma-n mână A se umili. 5 (Reg; îe) A-i ieși cuiva părul prin ~ A fi foarte sărac. 6 (Nob; îs) ~ frigiană Bonetă frigiană. 7 (Înv; îs) ~ de noapte Tichie. 8 (Reg) Pătură groasă de lână. 9 (Reg; spc) Pătură groasă de lână, terminată printr-o glugă (care se încheie sub bărbie) și pe care o poartă mai ales păstorii peste alte haine, ca să-i apere de ploaie. 10 (Reg; spc) Țesătură groasă de canură sau de păr de capră în care se învelesc copiii mici peste scutece. 11 (Bot; șîs) ~ma șarpelui Bureți de pădure nedefiniți mai îndeaproape Cf pălăria șarpelui. 12 (Reg) Ciocanul care ține ițele și brâgla la războiul de țesut.

gheușă sf [At: H II, 27, 28, IX, 60 / V: geușă / P: ghe-u~ / Pl: ~șe / E: nct] (Reg) Capră cu părul de pe cap alb cu negru.

zăblău¹ sn [At: NEAGOE, ÎNV. 54/20 / V: (reg) zab~², (înv) ~lou, (reg) zâb~ / Pl: ~laie și (îvr) ~baie / E: bg забло] (Îvp) 1 Pânză (groasă) din câlți sau din păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc. 2 (Pgn) Pătură (1).

mohair sn [At: N. A. BOGDAN, C. M. 160 / P: ~ha-ir / V: (înv) muh~, mulhaier, (reg) mohai, muhai / Pl: ~uri / E: fr mohair, cf tc muhayer] 1 Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru fabricarea stofelor, covoarelor, fetrului etc. 2 Fir de mohair (1). 3 Scul de mohair (2). 4 Tricotaj de mohair (2). 5 (Pex) Postav țesut din lână amestecată cu păr de capră angora sau cu fire de mătase.

pârv, ~ă a [At: DAMÉ, T. 67 / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1 (Reg; d. oi) Cu puțină lână, scurtă și creață. 2 (Reg; d. capre) Fără păr. 3 (Înv; d. oameni) Scund.

rugioară sf [At: ALECSANDRI, P. P. 265 / Pl: ~re / E: rugină + -ior] 1-2 (Șhp) Rugină (5). 3-6 (Șhp) Rugină (13-14) (mică și delicată). 7 (Reg) Nume dat unei capre cu părul roșu.

pluș sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) pliș, pliuș, pluj / Pl: ~uri / E: fr p(e)luche, ger Plüsch] 1 Țesătură de bumbac, de lână, de păr de capră, de mătase etc., asemănătoare cu catifeaua, dar mai groasă decât aceasta, cu firul mai lung, care se folosește mai ales în tapițerie Si: (reg) picler. 2 (Lpl) Sortimente de pluș (1). 3 (Reg) Catifea. 4 (Buc; îf pliș, pluj^[1]) Pâslă. corectat(ă)

tăgârcie sf [At: LEXIC REG. II, 113 / Pl: ~rci / E: nct] (Reg) Unealtă de lemn în formă de T cu care se toarce lână sau păr de capră pentru nojițe la opinci.

popic² sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) ~ă sf, ~plic^[1] / Pl: ~ice, (reg) ~uri, (îrg, sm) ~ici / E: pop¹ + -ic] 1 Bucată mică de lemn cu diverse utilizări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin. 2 (Reg; spc) Bucată mică de lemn care se pune sub piciorul unei mobile, pentru a o fixa. 3 (Spc) Piesă mică de lemn folosită ca proptea la construcția tunelurilor. 4 (Mun; Trs; spc) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse între ele în formă de triunghi, care susțin acoperișul casei. 5 (Mun; Trs; spc) Piesă de lemn în formă de triunghi fixată între căpriori și acoperișul casei. 6 (Mun; Trs; spc) Fiecare dintre bucățile de lemn fixate pe căpriorii acoperișului casei, spre a le mări rezistența. 7 (Reg; spc) Mâner perpendicular pe coada coasei. 8 (Reg) Picior la sanie. 9 (Reg; spc) Încuietoare de lemn la ușa casei țărănești. 10 (Reg; spc) Butuc de lemn tăiat circular, folosit ca suport la lucrările de cioplire a lemnului Si: butuc, (reg) boc, bucium, buștean, butură, buturog, catur, cioplitor, scaun, tăietor, tiutiuc, tocător, trunchi, trupină. 11 (Reg; spc) Pop¹ (27). 12 (Reg; spc) Bucată de lemn pe care se toacă părul de capră. 13 (Reg; spc) Bucată de lemn sau bolovan care este sprijin pentru o pârghie de ridicat greutăți. 14 (Ban; Trs) Pop¹ (20). 15 (Reg) Bilă de lemn, teșită într-o parte, de la unele jocuri de copii. 16 (Pop; șîcs de-a cul) Joc de copii cu popicul² (15). 17 (Ban; Trs) Joc de copii asemănător cu popicul² (16), care se joacă cu mingea. 18 (Lpl) Joc distractiv și sportiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn cilindrice, fasonate la strung și așezate într-o anumită ordine în jurul unuia mai mare și pe care jucătorii încearcă să le doboare de la distanță, cu o bilă mare de lemn aruncată pe un jgheab Si: (rar) popicărie (1). 19 Fiecare dintre cele nouă piese de lemn lunguiețe, fasonate la strung, cu armătură metalică de bază, de la popice² (18) Si: (rar) popicărie (4). 20 (Lpl) Popicărie (2). 21 (Reg) Ridicătură de zid pe care este așezată vatra sau soba. corectat(ă)

târsână¹ sf [At: VARLAAM, C. 351 / V: (înv) tărsină, (îrg) ~șină, (reg) tărsană, târsănă, tăr~, ~sană, ~sănă, ~rșană, ~rșină sf, tărsin sn / Pl: ~ne, ~ni / E: slv тръсина] 1 (Pop) Împletitură din păr de cal sau de capră, din care se fac frânghii, odgoane etc. 2 (Reg) Nojiță la opinci. 3 (Reg; pex) Șiret¹ (2). 4 (Reg; pex) Legătoare peste ciorapi sau cioareci. 5 (Reg; îf târșină) Unealtă folosită de frânghier pentru a întinde și a răsuci funia. 6 (Înv) Țesătură aspră din păr de capră, purtată de asceți sau de călugări direct pe piele. 7 (Înv) Țesătură groasă (ca pânza de sac). 8 (Reg; îf târșină) Obială de lână. 9 (Înv; nob; îf tărsin) Țesătură de mătase.

preș¹ [At: I. GOLESCU. C. / V: (îvr) ~ă sf / Pl: ~uri / E: nct] 1 sn Covor lung și îngust care se pune pe jos într-o încăpere, pe un coridor, pe treptele unei scări etc. 2 sn (Fam; îe) A duce (pe cineva) cu ~ul A induce în eroare. 3 av (Îae) A păcăli. 4 av (Îae) A înșela. 5 av (Arg; îe) A bate ~ (pe cineva) A bate foarte tare pe cineva. 6 sn (Înv) Traversă. 7 sn Ștergătoare pentru picioare, dintr-un material gros, poros. 8 sn (Înv) Stofă groasă, țesută din păr de capră, din care se făceau desagi, saci, acoperitoare pentru căruțe. 9 sn (Mun; înv) Fotă la costumul femeiesc popular.

zof sn [At: IORGA, S. D. II, 402 / V: zuf / S și: (înv) sof / Pl: ~uri / E: tc sof] 1 Sortiment de stofă de lână fină și ușoară, care se fabrica în sec. XVIII-XIX. 2 (Înv) Țesătură de păr de capră sau de lână în amestec cu mătase. 3 (îdt) Barhet. 4 (Înv) Serj.

vânare² sf [At: CR (1833), 94/10 / V: (1) vânar s / Pl: ~nări / E: vână + -ar] 1 (Reg; șîs ~a hamului) Curea a hamului, care trece peste părțile posterioare ale calului Si: bucar, curar (1). 2 (Olt; Mun) Nojiță. 3 (Trs) Șnur din păr de capră, cu care femeile de la țară își legau ciorapii de dimie în jurul piciorului.

zăblău² s.n. (înv.,pop.) Țesătură (groasă) de cînepă sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; gener. țol, pătură. O laviță învelită cu rogojini și cu zăblaie (ODOB.). • pl. -aie. /<bg. зъбло.

TÎRSINĂ s. f. (Mold., ȚR) 1. Împletitură din păr de cal sau de capră din care se fac frînghii, odgoane. A: Află la puț o tărsină de păr, ce era legată vadra. VARLAAM. Cealealalte 2 [racle] ... le legă cu niște tîrsine. VI 1764, 26-27. B: Célélalte 2 .. . le înfășură cu o tîrsină. NB, 81^v. 2. Țesătură aspră din păr de capră, purtată de asceți, direct pe piele. A: Cu tărsîne-i frecară [ranele]. DOSOFTEI, VS. B: Acești sfinți mucenici . . . fură . . . arși pe spinare . . . și frecați cu tîrsîni. MINEIUL (1776). Etimologie: sl. trŭsina. Cf. bg. tărsina.

bobou s.n. (înv., reg.) Manta groasă de lînă sau de păr de capră, de culoare închisă, mai scurtă decît sarica (și cu mîneci lungi). • pl. -uă. și babău s.f. /<magh. guba.

ARAR (pl. -are) sn. ⛓ Țol gros și rar, țesut din păr de capră, din care se fac desagi, se acoper căruțe, etc; pînză groasă ordinară, din care se fac saci, etc. [tc. harar].

*CAȘMIR (pl. -iruri) sn. ⛓ 1 Țesătură fină din păr de capră de Tibet ¶ 2 👕 Șal făcut din această țesătură [fr. cachemire].

gheușă, gheușe, s.f. (reg.) nume dat caprelor după culoarea părului.

ANGORA s. f. Nume dat unor specii de animale cu păr lung și mătăsos (originare din orașul Angora, azi Ankara). Pisică angora. ◊ Loc. adj. De angora. Iepure de angora. Capre de angora. ♦ Părul prelucrat al acestor animale, cu întrebuințări în industria textilă. Fular de angora.

ANGORA s. f. Nume dat unor specii de animale (capră, iepure, pisică) cu păr lung și mătăsos; p. ext. părul prelucrat al acestor specii de animale. – Din n. pr. Angora. Cf. fr. angora.

ANGORA s. f. invar. Nume dat unor specii de animale (capră, iepure, pisică) cu păr lung și mătăsos; p. ext. părul prelucrat al acestor specii de animale. – Din n. pr. Angora. Cf. fr. angora.

ANGORA s. f. Nume dat unor rase de animale (capră, iepure, pisică) cu păr lung și mătăsos; p. ext. părul prelucrat al acestor specii de animale. – Din n. pr. Angora. Cf. fr. angora.

VIGONIE s. f. 1. Fir textil obținut din deșeurile de bumbac sau din fibre rezultate prin destrămarea zdrențelor. 2. Fir textil obținut din părul mătăsos al unei capre din America de Sud.

pârghie sf [At: GCR I, 357/4 / V: ~ghi (Pl: ~uri) sn, ~ghină (Pl: ~ne, ~ni), (reg) pârg (Pl: nct) s, ~gie, ~giu (Pl: nct) s / E: ml pergula] 1 Bară de lemn, fier folosită la ridicarea, mișcarea sau transportarea unei greutăți Si: (reg) mătărângă, parmaclâc, (îvr) mangeal (1). 2 Bară rigidă cu un punct de reazăm pe care se exercită o forță activă și o forță de rezistență, cu diverse utilizări în industrie, tehnică etc. Si: (reg) mătărângă, parmaclâc, (îvr) mangeal. 3 (Pex) Element al aparatului locomotor la om. 4-5 (Fig) Mijloc (de propulsare a unei activități sau) cu care se realizează o acțiune Si: punct de sprijin, element de susținere. 6 (Pan) Braț de balanță. 7 Parte a leagănului de copii, în care se fixează scăunelul Si: (reg) săgeată. 8 (Pan) Parte a joagărului de tăiat bușteni situată între talpă și acoperiș Si: (reg) pocănea, terteleci. 9 (Pan) Drug de lemn cu care se rotește moara de vânt pentru a aduce aripile în poziția optimă spre a fi acționate de curentul de aer Si: cârmă, oiște¹, proțap. 10 (Pan) Parte a morii pe care se ridică piatra de deasupra spre a o fereca cu ciocanul de fler Si: capră, cumpănă. 11 (Reg; pan) Par mic pe care se fixează în car încărcătura de fân, de lemn etc.

tivic (-curi), s. n. – Laț, coardă. Origine necunoscută. Der. din tc. tevfik „sfîrșit” (Scriban) este improbabilă. Trebuie să fie cuvînt identic cu tivig, s. n. (Banat, stinghie). – Der. tivilincă, s. f. (intrument primitiv pentru a împleti lațuri de păr de cal sau de capră); tivilichi, s. n. (pieptar, corset); tivilichie, s. f. (pieptar), cuvinte pe care Șeineanu, II, 363 le explică pornind de la ilic „pieptar” cu primul element obscur.

tivilincă sf [At: PAMFILE, A. R. 262 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Instrument cu care se răsucește părul de cal sau de capră, spre a face din el frânghii, nojițe pentru opinci etc.

NOJIȚĂ (pl. -țe) sf. 👞 1 Curelușă sau ață de cînepă, de păr de cal sau de capră, ce se petrece prin găurile de la marginea opincii și cu care apoi se leagă opinca de picior; tîrsînă (🖼 3354); Catrina a îngenunchiat să-i lege mai strîns nojițele de la opinci (VLAH.); purta... opinci cu nojițele legate de picior, de socoteai că sînt turnate acolo (ISP.) ¶ 2 Mold. Maram. Fie-care din găurile de la marginea opincii, prin care se petrece ața cu care se leagă opinca de picior: a petrecut cîte o păreche de ață neagră de păr de cal prin cele nojițe (CRG.) [bg. nožica „curelușa, ața de legat opinca”, nožička „fie-care din găurile opincii”].

tîrsînă și (L. V.) -ínă f., pl. e și ĭ (vsl. trŭstĭnina, trŭsina, d. trŭstĭ, păr de animal, de unde și mrom. tîrșină, trușină). Vest. Șnur de păr negru de cal orĭ de capră cu care se leagă opincile pe picĭor. Sfoară, legătoare. V. nojiță, tîrsoacă.

boc² sn [At: DAMÉ, T. / Pl: ~uri / E: ger Bock] 1 Scăunel pe care se reazămă piciorul calului când i se pilesc cuiele potcoavelor. 2 Masă la cenușar, pe care se curăță pieile de păr și de carne. 3 (Reg; gms) Capră pentru vizitiu. 4 Tălpică de strâns roțile căruței.

capră (capre), s. f. – 1. Mamifer rumegător paricopitat, cu părul lung, cu coarne. – 2. Poreclă dată grecilor (sec. XVII-XIX), deoarece erau considerați excesiv de lăudăroși. – 3. Numele unui joc de copii. – 4. Joc pentru priveghiul morților, în care se folosește o secure învelită în piele reprezentînd o capră; este de asemenea un joc popular în noaptea de ajun a Crăciunului. – 5. Aparat de gimnastică pentru sărituri. – 6. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două cîte două, susținute de o scîndură transversală. – 7. Scaun al vizitiului, la trăsuri. – 8. Compas de dogar. – Mr., megl. capră, istr. cǫpre. Lat. capra (Pușcariu 279; Candrea-Dens., 248; REW 1647; DAR); cf. alb. kjepër, it. capra, prov., cat., sp. cabra, fr. chèvre. Der. căproi, s. n. (piedestal al vîrtelniței); căpresc, adj. (de capră); căprește, adv. (în felul caprelor); căprișor, s. m. (plantă erbacee, Cyperus flavescens, Cyperus fuscus); căprit, s. n. (căprior); căpriță, s. f. (dim. al lui capră; săricică, Atriplex litoralis); căpraș, s. m. (vizitiu al unei trăsuri de închiriat care nu este a sa); căpriu, adj. (căprui); căpros, adj. (mîndru, trufaș); căprui, adj. (cafeniu), care ar putea reprezenta un lat. *capruneus, cf. caprunus › prov. cabrun. Der. neol.: caprifoi, s. m. (arbust ornamental); caprimulg, s. m. (varietate de rîndunică); caprin, adj. (de capră); capricorn, s. n. (constelație zodiacală; semn al zodiacului reprezentat printr-un țap); Caprifoi (var. caprifoi), nu este cuvînt pop., astfel încît nu este posibilă der. directă din lat. caprifolium (Densusianu, Hlr., 162; Pușcariu 283; REW 1852), abandonată de DAR.

MĂCRIȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze alungite și acrișoare, cultivată ca plantă alimentară sau medicinală (Rumex acetosa). ◊ Măcriș mărunt = varietate de măcriș cu frunzele în formă de spadă și cu flori roșietice (Rumex acetosella). Măcrișul calului = varietate de măcriș cu frunzele ușor încrețite și cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ Compus: măcrișul-iepurelui sau măcrișul-caprei = plantă erbacee cu frunze acrișoare acoperite cu peri, asemănătoare ca formă cu ale trifoiului, și cu flori albe, roșietice sau albăstrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de măcriș = numele popular al unei combinații de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Et. nec. Cf. acru.

cașmir (cașmiruri), s. n. – 1. Rasă de capre crescute în Cașmir. – 2. Țesătură fină confecționată din părul de cașmir. Fr. cachemire. – Der. chesmeriu, adj. (înv., de cașmir), din tc. Keșmir.

MĂCRIȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze alungite și acrișoare, cultivată ca plantă alimentară sau medicinală (Rumex acetosa). ◊ Măcriș mărunt = varietate de măcriș cu frunzele în formă de spadă și cu flori roșietice (Rumex acetosella). Măcrișul calului = varietate de măcriș cu frunzele ușor încrețite și cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ Compus: măcrișul-iepurelui sau măcrișul-caprei = plantă erbacee cu frunze acrișoare acoperite cu peri, asemănătoare ca formă cu ale trifoiului, și cu flori albe, roșietice sau albăstrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de măcriș = numele popular al unei combinații de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Cf. acru.

SINĂLĂU, sinălaie, s. n. (Regional; și în forma sinăleu) Cuțit gros, puțin încovoiat, prevăzut cu două mînere, cu care tăbăcarii curăță părul de pe piei. Aducea în roabă butucul, capra, sinăleul și două toporașe. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 68. – Variantă: sinăleu s. n.

cașmir sn [At: ȘEZ. III, 125 / V: cajm~, ~meriu / Pl: (1, 2) ~uri / E: fr cachemire] 1 Țesătură moale și fină confecționată din lâna caprelor de Cașmir. 2 Îmbrăcăminte confecționată din cașmir (1). 3 (Iuz) Șal făcut din cașmir (1). 4 Rasă de capre crescută în Cașmir și în Tibet pentru părul foarte fin și mătăsos. 5 (Reg; îf ~meriu) Broboadă de cap. corectat(ă)

CAPRĂ, capre, s. f. I. 1. Animal domestic cornut din familia rumegătoarelor, cu părul lung; e crescut mai cu seamă pentru lapte; (prin restricție) femela acestei specii. ◊ Expr. A împăca și capra și varza = a mulțumi și pe unul și pe altul, a împăca două interese opuse. Capră rîioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalului descris mai sus (prelucrată pentru încălțăminte). ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = animal rumegător din genul antilopei, cu părul cafeniu pînă la negru, cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Obicei practicat (la țară) în seara de anul nou, constînd în jocuri executate de un flăcău mascat în chip de capră cu clopoței la gît; p. ext. flăcăul mascat astfel. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un copil stă aplecat cu mîinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Unealtă de lemn cu patru picioare, încrucișate două cîte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu ferăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate cu care se întărește o construcție, pe care se înfășoară odgoane etc. 3. Scaun (sau ladă) în partea de dinainte a trăsurii sau a căruței, pe care șade vizitiul. 4. Aparat de gimnastică peste care se fac sărituri. 5. Arșic de miel. – Lat. capra.

suint sn [At: LTR² / Pl: ? / E: fr suint] Component al usucului, solubil în apă, produs de glandele sudoripare ale oilor sau ale caprelor, cu rol protector al fibrelor de lână, de păr.

*ANGORA l. sm. f. 🐒 Nume dat unor varietăți de pisici, iepuri și capre originare din Angora (Anatolia) și care sînt caracterizate printr’un păr lung și mătăsos. II. adj. Din Angora: pisică ~ (🖼 131); capră ~ (🖼 132).

CAPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un copil stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Unealtă de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu ferăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) care se află în partea de dinainte a trăsurii sau a căruței și pe care șade vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat așezat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra.

CAPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un jucător stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu fierăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) amenajată în partea dinainte a trăsurii sau a căruței etc., pe care stă vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat montat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra.

CAPRĂ, capre, s. f. I. 1. Animal domestic din familia rumegătoarelor, cu păr lung și cu coarne, crescut mai cu seamă pentru lapte; (spre deosebire de țap) femela acestei specii. Ionel ciobănelu se întorcea cu caprele de la păscut. BUJOR, S. 59. Capra cu trei iezi [titlu], CREANGĂ. Laptele de capră îl mai ușură puțin [pe bolnav]. NEGRUZZI, S. II 154. Cine se naște cu barbă? (Capra). ȘEZ. I 63. Capra sare masa și iada sare casa (= copiii întrec pe părinți). ◊ Expr. A împăca (și) capra și varza = a mulțumi și pe unul și pe altul, a împăca două interese opuse. Capră rîioasă, se zice despre un om mîndru, îngîmfat. ♦ Pielea animalului descris mai sus, prelucrată pentru încălțăminte. Să-i cumperi cizme de capră, Că altele se tot crapă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 437. ♦ Compuse: capră-de-munte sau capră neagră (sau sălbatică) = animal rumegător din genul antilopei, care trăiește prin regiunile alpine (Antilops rupicapra). Pe stînci albicioase ce se pierd în văzduh, s-arată sfiață capra-neagră, cu cornițele-i crescute în formă de cîrlig. ODOBESCU, S. III 164. 2. Obicei practicat în seara de anul-nou, mai ales la țară, constînd în jocuri executate pe la casele oamenilor de către un flăcău mascat în chip de capră cu clopoței la gît; p. ext. flăcăul mascat astfel. 3. (Și în expr. de-a capra) Numele unui joc de copii, în care unul stă aplecat cu mîinile sprijinite de genunchi, iar ceilalți sar peste el.1. Unealtă de lemn cu patru picioare, încrucișate două cîte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu ferăstrăul. 4. Sistem de lemne încrucișate cu care se întărește o construcție sau pe care se înfășoară odgoane etc. Am văzut eu cum a lucrat Nae [la zăgazul morii]... trebuie să bați piloți la margini, să tragi pleter printre ei, să întărești pleterul cu capre și să mai faci și un gard în fața pleterului. SLAVICI, V. P. 51. ◊ Capra podului = două picioare unite sus cu o cosoroabă, în construcția unui pod). În caprele podului băteau talazuri amestecate cu bușteni furați de șuvoi. SADOVEANU, M. C. 11. L-a lăsat pe Manlache răzămat de capra podului și a pogorît spre postul fix. POPA, V. 120. Capra casei = grindă groasă care servește de bază și de legătură acoperișului unei construcții. ♦ Căprior (II 2). 3. Scaun (sau ladă) în partea de dinainte a trăsurii (sau, mai rar, a căruței), pe care șade vizitiul cînd mînă caii. V. leagăn. Omul lungea gîtul pe lîngă capra trăsurii. DUMITRIU, B. F. 58. Ciornea, de pe capră, ducea în galop caii ninși de spumă. SADOVEANU, M. C. 207. Într-o săritură a fost pe capră și a dat bici cailor. POPA, V. 257. Moș Nichifor se azvîrle pe capră, dă bici iepelor.. CREANGĂ, P. 117. 4. Aparat de gimnastică peste care se fac sărituri. 5. Arșic de miel. Ei, ce drăcos mai are arșice? întrebă domnul Vucea. Și copiii, unii răi, alții din prostie, începeau: cutare a spălat pe cutare de zece capre și o mială. DELAVRANCEA, H. T. 111.

PĂREA, par, vb. II. 1. Intranz. (Cu funcțiune copulativă sau de semiauxiliar) A da impresia, a avea aparența de... Cel de-al do lea părea să fi fost un ins slab și cu fața suptă. CAMIL PETRESCU, N. 17. Un trandafir în văi părea; Mlădiul chip i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape. EMINESCU, O. I 154. ◊ Refl. (Construit cu dativul) O bucată de vreme lui moș Gheorghe i se par toate pe dos. SP. POPESCU, M. G. 52. Ei mergeau fără a simți că merg, părîndu-li-se calea scurtă. CREANGĂ, P. 276. ◊ Expr. A-i părea (cuiva) bine (de cineva sau de ceva) = a se bucura (de cineva sau de ceva), a fi impresionat în mod plăcut (de cineva sau de ceva). Auzind caprele din vecinătate de una ca asta, tare le-a mai părut bine. CREANGĂ, P. 34. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. Mie-mi pare bine că eu te-am scăpat. BOLINTINEANU, O. 194. A-i părea (cuiva) rău (de cineva sau de ceva) = a regreta (pe cineva sau ceva), a fi nemulțumit (de cineva sau de ceva). Dar eu din brațe-i m-am desprins Și l-am certat și l-am împins, Dar n-am făcut-o dinadins Și rău ce-mi pare-acum! COȘBUC, P. I 94. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar. EMINESCU, O. I 192. ◊ Impers. (Introduce o propoziție subiectivă) Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă, Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă. EMINESCU, O. I 85. Părea că mă aflam într-un mare salon. NEGRUZZI, S. I 60. (Refl.) Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. EMINESCU, O. I 204. ♦ (Cu subiectul logic în dativ) A-și închipui, a avea impresia. Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai de mult, În privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. COȘBUC, P. I 49. Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi. VLAHUȚĂ, O. A. 86. ◊ Refl. Ridicînd ochii și clipind, Vitoriei i se păru că brazii sînt mai negri decît de obicei. SADOVEANU, B. 20. Mi s-a părut c-aud la geam Cu degetul cum bate. COȘBUC, P. I 193. ◊ Expr. Pe cît se pare = pe cît se înțelege. 2. Refl. (Construit cu dativul) A socoti, a aprecia; a plăcea. Ei stăpîne, cum ți se pare? – Cum să mi se pară, măi Chirică? CREANGĂ, P. 167. ♦ (Învechit și regional) A se sinchisi, a-i păsa. Pentru tine iaste mai mare cinstea că măgariului nu i se pare de cîntarea ta și nu-i place. ȚICHINDEAL, F. 168. – Prez. ind. pers. 2 sg. și: pai (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259), prez. conj. pers. 2 și 3 sg. și: să pai, să paie (CREANGĂ, O. A. 61).

stativă sf [At: IONESCU, M. 690 / V: ~tevă, stativ sn / A și: stat~ / Pl: ~ve / E: ucr статива] 1 (Pop; mpl) Război². 2 (Îe) A pune pânza în ~ve (cu cineva) A lucra în tovărășie cu cineva. 3 (Îae) A se asocia (cu cineva). 4 (Mol; Trs; prc; lpl) Tălpile războiului². 5 (Reg; prc; lpl) Părțile laterale ale războiului. 6 (Îvr) Meseria țesătorului. 7 (Reg; lpl) Gherghef (1). 8 (Mol; șîs ~ve de întins piele) Suport de lemn folosit la tăbăcărie, pe care se întind pieile de ovine sau de vite spre a fi curățate de păr. 9 (Reg; lpl) Scară (34). 10 (Mol; Trs) „Scaun de înspițat” al rotarului. 11 Capră pentru tăiat lemne. 12 (Mol) Instalație de lemn asemănătoare războiului de țesut, în care sunt vârâți boii sau caii pentru potcovit. 13 (Reg; lpl) Fiecare dintre cele două lemne paralele ale ferăstrăului, de care se leagă pânza.

bárbă f., pl. e și bărbĭ (lat. barba, it. pv. sp. pg. barba, fr. barbe). Păru care crește împrejuru fălcilor la bărbațĭ saŭ pe supt fălcĭ la capre ș.a. Bărbie. Numele popular al mai multor plante, variabil de la un gen la altu: barba boĭeruluĭ, o plantă erbacee ranunculacee cu florĭ albastre, numită și „chica voĭniculuĭ” (nigella damascena); barba capreĭ, o ciupercă (colocera viscósa saŭ claviaria viscósa); barba împăratuluĭ, 1) curcubeŭ, din familia cariofileelor, cu flori marĭ purpuriĭ (lychnis coronária, agrostemma coronária saŭ coronária tomentosa); 2) noptiță, jalapa; barba popiĭ, coada pricolicilor; barba Sasuluĭ saŭ ursului, coada caluluĭ, păru porculuĭ, o plantă erbacee (equisetum arvense), ale căreĭ tulpine, fiindcă conțin silice, se întrebuințează la lustruitu metalelor; barba Unguruluĭ, un fel de garoafă care crește pin pășuni și stîncĭ văroase (dianthus spiculifolius).

CAPRĂ ~e f. 1) la pl. Gen de mamifere rumegătoare, paricopitate, cu coarne mari, păr lung și neted, crescute pentru lapte, lână și carne. 2) Animal din acest gen. ~ de Angora. ◊ A scăpa ~a în grădină a acorda încredere unei persoane necinstite. A împăca și ~a și varza a îmbina două interese opuse. 3) art. Obicei popular practicat de Anul Nou, constând în executarea unor dansuri și figuri comice de o persoană mascată în chip de capră. 4) Personaj mascat astfel. 5) Suport cu patru picioare încrucișate pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu ferăstrăul. 6) Scaun pe care șade vizitiul într-o trăsură. 7) Aparat de gimnastică constând dintr-un suport capitonat și patru picioare cu înălțime reglabilă. 8) Joc de copii, unde unul stă aplecat, iar alții sar peste el. [G.-D. caprei] /<lat. capra

vîrtej (-juri), s. n. – 1. Turbion, vîltoare. – 2. Ciclon. – 3. Smoc rebel de păr, loc unde părul crește în toate direcțiile. – 4. Cotitură, întoarcere. – 5. Morișcă, rostogol. – 6. Amețeală, zăpăceală. – 7. Cabestan, macara-capră. – 8. Transmisia ferăstrăului mecanic. – 9. Regulator al pietrei de moară. – 10. Cîrlig îmbucat care servește de cujbă la stînă. – 11. Clește de tîmplar. – 12. Presă. – 13. Cric. – 14. Vechi instrument de tortură. – 15. Oiștea carului. – 16. (Trans.) Leagăn, scrînciob. – 17. Arc de arbaletă. Sl. vrŭtežĭ de la vrŭtĕti „a coti” (Miklosich, Lexicon, 772; Conev 67), cf. învîrti și bg. vărtež. Legătura cu lat. vertigium (Cipariu, Gram., 29) nu este posibilă. Ideea de bază este cea de „obiect care se învîrtește” sau de „instrument care funcționează prin rotire”. – Der. vîrtejos, adj. (care face vîrtej); (în)vîrteji vb. (a roti, a coti; a se învolbura; a transforma; refl., a se întoarce, a regresa). – Cf. vîrtiloi.

cârlan m. 1. mânz de doi ani; 2. miel în al doilea an; lână cârlană, scurtă și subțire în păr; 3. berbece castrat; 4. sensuri tehnice: a) sinonim cu bașlic; b) Tr. sinonim cu capra în pod. [Termen ciobănesc de origină necunoscută].

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer sălbatic, carnivor, care seamănă cu un cîine, dar are capul ceva mai mare, botul și urechile mai ascuțite și coada mai stufoasă (Canis lupus). Dintr-o dată s-au sculat cu mînie scroafele asupra lupului, clefăind și pălindu-l cu sfîrlele. SADOVEANU, B. 103. Argatul... a murit sărmanul mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Și deodată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure, neagră, deasă, mare, înfiorată... de un urlet flămînd de lupi. EMINESCU, N. 23. Ochii bancherului se înflăcărară; ai fi zis că e un lup flămînd ce vede o pradă. BOLINTINEANU, O. 393. ◊ (În proverbe și zicători) Pe ciobanul fără cîine Lupii-l lasă fără pîine (= cel care nu-și ia măsuri de prevedere păgubește). Lup îmbrăcat în piele de oaie (sau lup în pielea oii), se spune despre un om șiret, rău, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul. Lupul mănîncă și din oile numărate v. numărat. Lupul, cu slugi rămîne flămînd (= cine nu se servește singur rămîne păgubit). Ori îi urla ca lupul, ori îi cînta ca cucul (= tot una este). A intrat lupu-n coșar (= păzește-te de hoț). Vorbești de lup și lupul la ușă, se spune atunci cînd, pomenind numele cuiva, acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului (= a lăsa pe cineva la discreția unui dușman al lui). Lupul își schimbă părul, dar năravul ba (= deprinderile rele și învechite nu se schimbă ușor). ◊ Loc. adv. De cînd cu lupii albi v. alb. ◊ Expr. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stînă = a avea dușmani în casă. A înghiți (sau a mînca) ca (sau cît) lupul = a înghiți sau a mînca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului v. gură (I 1). A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a scăpa, a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. Gură de lup v. gură. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. Și lupii s-or frînge amarnic de rău De-or vrea să se-atingă de leagănul tău. FRUNZĂ, S. 11. 2. Compuse: lupul-bălții = știucă; lup-de-mare = numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat. Femeia... vorbește cu pasiune, ca orice lup-de-mare, despre chestii navale, vapoare, furtuni și naufragii. BART, E. 225; lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinare cenușie și cu aripile și coada negre; se hrănește cu păsări mici, șoareci și insecte (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gîndăcel viu colorat a cărui larvă trăiește în stupii de albine, producînd pagube (Trichodes apiarius); (Bot.) barba-lupului v. barbă; gura-lupului v. gură; ochiul-lupului v. ochi; părul-lupului v. păr; spinarea-lupului v. spinare; talpa-lupului v. talpă. 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frînă pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. Nume dat la diverse mașini folosite în filaturi pentru curățirea sau prelucrarea materialelor textile.

crăcană sf [At: COSTINESCU / V: cra~, crăcan smn / Pl: ~ne / E: cracă + -ană] 1 Cracă ramificată în formă de „V”. 2 Obiect din lemn desfăcut la un capăt în două sau mai multe brațe. 3 (Pex) Fiecare dintre ramificațiile unui obiect bifurcat. 4 Obiect cu două brațe. 5 (Pex) Locul unde se bifurcă o crăcană (4). 6 (Pex) Loc unde ramurile unui copac formează un unghi Si: prăjină. 7 (Mol) Prăjină bifurcată la un capăt pentru sprijinit crengile prea încărcate cu fructe sau frânghia cu rufe puse la uscat. 8 (Mol) Furcă pe care stă cumpăna de la fântână. 9 (Pex) Spânzurătoare. 10 Sapă al cărei tăiș are forma a două coarne. 11 (Lpl) Corn¹ (49). 12 (Lpl) Corn¹ (61). 13 Ac de păr. 14 Pieptene cu dinții rari pentru strâns părul. 15 Unealtă bifurcată la capăt pentru împănat friptura cu usturoi sau slănină. 16 Lemne prinse în unghi pe care se așază plugul Si: (reg) cobilă, cotumbă, croc, iapă, traglă, trăgători. 17 Pirostrii. 18 Unealtă din trei pari uniți la vârf, de care se agață ceaunul Si: (reg) cujbă, cotumbă. 19 Capră de lemne. 20 (Buc) Furcă de lemn. 21 (Reg; lpl) Lemne între care intră proțapul Si: gemănare. 22 (Arg) Pantaloni. 23 (Pop; îs) Om ~ Om cu picioare lungi și strâmbe. 24 (Îs) Undiță ~ Undiță cu doi sau trei craci. 25 (Mol) Varietate de struguri albi sau negri cu ciorchini lungi, deșirați, cu rămurele alterne Si: căldărușă, crăcănată (7). 26 Vin din crăcană (25) Si: (reg) căldărușă, crăcănată (8). 27 (Îs) Poamă ~ Poamă băbească.

CAPRĂ (pl. -re) sf. 1 🐒 Animal domestic, din ord. rumegătoarelor, cu coarne lungi întoarse înapoi, cu coada scurtă și cu trupul acoperit de o lînă aspră numită „păr”; dă un lapte foarte bun și e numită adesea de economiști „vaca săracului” (Capra hircus) (🖼 486); proverb: a împăca și capra și varza, a mulțumi și pe unii și pe alții, a împăca două interese opuse; pe unde a sărit capra, sare și iada, copiii fac ce au văzut de la părinți, năravurile părinților trec și la copii; caprei îi cade coada de rîie, și ea tot sus o ține, se zice celor mîndri, înfumurați cari își păstrează îngîmfarea cu toate loviturile soartei, cu toată păcătoșia lor ¶ 🐒 CAPRĂ-NEAGRĂ, numită și CAPRĂ-SĂLBATICĂ, speță de antilopă, cu coarne mici, care trăește pe creștele cele mai înalte ale Alpilor și Pirineilor și sare din stîncă în stîncă cu o ușurință și o dibăcie fără pereche (Capella rupicapra) (🖼 847): se ducea tocmai pe Vulcan de împușca cîte un puiu de urs și o ~-neagră I. -GH. ¶ 3 🐦 CAPRA-DRACULUI LUPUL-VRĂBIILOR ¶ 4 🎲 Arșic scos din încheietura piciorului caprei: averea noastră în arșice se suia într’o vreme pînă la două mii, tot capre curățite în var I. -GH. ¶ 5 Fig. familiar Poreclă dată Grecilor de la noi din țară: ~ rîioasă, Grec înfumurat ¶ 6 Scaunul trăsurei pe care șade birjarul sau vizitiul (🖼 848): vezeteul să dă iute jos din capra trăsurii CRG. ¶ 7 Patru picioare de lemn dispuse cîte două cruciș și împreunate între ele, pe care se taie lemne cu ferestrăul (🖼 849); împreunate în alt chip, aceste patru picioare se întrebuințează ca suport al unei mese, al unei schele de zidari, etc. ¶ 8 💒 Doi căpriori (de la acoperișul casei) încheiați la vîrf (🖼 850) ¶ 9 🔧 Compasul dogarului, pas, pașnic ¶ 10 Trans, ⛓ Vîrtelniță de depănat tortul (🖼 851); ~ de țevi, un fel de vîrtelniță așezată pe trei crăcane, pentru depănat țevi (🖼 852) ¶ 11 Trans. Crăcană pe care se pune ciubărul cu rufe ¶ 12 Trans. Coșul cuptorului, hornul, făcut din nuiele {DENS.~} ¶ 12 Mold. Bucov. Maram. Om îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos și deghizat ca o capră, care umblă jucînd și sărind în patru labe în ajunul sfîntului Vasile sau la petrecerile organizate la priveghiu (🖼 853): capra clămpănea în toate părțile, repezindu-se după fete SAD. ¶ 14 De-a capra, joc de copii în care unul sare peste unul sau mai mulți copii aplecați și sprijinindu-se cu mîinile de genunchi (🖼 854) ¶ 15 🎼 👉 ARCUȘ ¶ 16 🌿 BARBA-CAPREI, numele mai multor plante și ciuperci 👉 BARBĂ; – CAPRĂ-NEMȚEASCĂ = CALCEA-CALULUI; – PICIORUL-CAPREI¹, plantă erbacee cu tulpina groasă, cu flori albe sau roșietece întrebuințată odinioară ca leac contra podagrei (Aegopodium podagraria) (🖼 855 ; -PICIORUL-CAPREI² – SPANAC-SĂLBATIC; -ȚÎȚA-CAPREI¹, plantă erbacee cu flori galbene dispuse în capitule (Tragopogon pratensis) (🖼 856); – ȚÎȚA-CAPREI² – BARBA-CAPREI¹ [lat. capra].

La part du lion (fr. „Partea leului”) – Expresia a rămas din fabula lui La Fontaine Junca, capra și oaia, în societatea leului (cartea I, fab. 6). Invocînd calitatea lui de rege al animalelor, forța lui, curajul lui, ghearele lui, leul își arogă pentru fiecare dintre aceste atribute cîte o parte din pradă la împărțeala pe care o face cu junca, capra și oaia, așa încît se alege cu de patru ori pe atît cît i s-ar fi cuvenit de fapt. La Fontaine, la rîndul lui, s-a inspirat din Fedru (fabula 5 din cartea I), în care fabulistul latin, istorisind o împărțeală similară, ajunge la aceeași concluzie pe care o exprimă prin gura leului: „Ego primam tollo, nominor quoniam leo” (Eu iau prima parte, fiindcă mă numesc leu). Expresia partea leului e folosită deci pentru a ilustra un avantaj ce pe nedrept și-l face cineva, numai pe baza faptului că e mai puternic, adică pe ceea ce germanii numesc „Faustrecht” – dreptul pumnului (vezi). LIT.

stativă stative, s.f. 1. (pop.; mai ales la pl.) război de țesut. 2. (reg.; la pl.) tălpile războiului. 3. (reg.; la pl.) părțile laterale ale războiului. 4. (înv.) meseria țesătorului. 5. (reg.; la pl.) gherghef. 6. (reg.; în sintagmă) stative de întins piele = suport de lemn folosit în tăbăcărie pentru curățirea de păr a pieilor. 7. (reg.; la pl.) scară. 8. (reg.) scaun de înspițat al rotarului. 9. (reg.; la pl.) capră pentru tăiat lemne. 10. (reg.) instalație de lemn în care sunt potcoviți caii. 11. (reg.; la pl.) fiecare dintre cele două paralele ale ferăstrăului, de care se leagă pânza.

gîde (gîzi), s. m. – 1. Călău. – 2. Tiran. – 3. (Arg.) Judecător. Sl. (bg.) gidija „nebun, extravagant, temerar”, poate de origine orientală. Sec. XVII. Semantismul nu este foarte clar. După Cihac, II, 111, din ceh., pol. kat „călău”, ceea ce nu pare posibil. – Der. ghidan, s. m. (nume propriu de cîine), pentru a cărui variație vocalică cf. gîză-ghiză; ghidănac, s. n. (ciocan; ciomag); ghidălan, s. m. (vlăjgan); ghiduș, s. m. (caraghios, bufon), cu suf. -uș; ghidușesc, adj. (caraghios); ghidușie, s. f. (caraghioslîc). Ghiduș este considerat de Philippide, Principii, 64 și DAR ca der., de la ghidi; de Lacea, Dacor., III, 750 și la Scriban din mag. büdös „puturos”, de unde provine și săs. bidusch; și de Drăganu, Dacor., VI, 276-80, din mag. gidós „păstor de capre”, aluzie la un obicei popular de Crăciun. Nici una din aceste explicații nu ni se pare convingătoare.

scaun sn [At: PSALT. HUR. 5^v/3 / V: (îrg) scamn, scaon^[1], (reg) ~d, scand, scant, scăuan, scoamn, (îvr) scan, scavn / Pl: ~e, (înv) ~i sm / E: ml scamnum] 1 Mobilă de lemn, de metal etc., cu sau fără spătar, susținută, de obicei, pe patru picioare, pe care poate ședea o singură persoană Si: : (reg) scamnie (1). 2 (Îs) ~ de tortură (sau de supliciu) Dispozitiv în formă de scaun (1) pe care, în vechime, era așezat cel supus torturii. 3 (Îs) ~ electric Dispozitiv folosit în unele țări pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte. 4 (Pex) Moarte provocată cu scaunul (3) electric. 5 (Reg; îe) A ședea între două ~e A fi nehotărât. 6 (Reg; d. soare; îe) A fi în ~ A fi la asfințit. 7 (Îrg; urmat de determinări) Bancă fără spătar Si: laviță. 8 (Reg; îs) ~ul diacului Strană (a dascălului). 9 (Pop) Bucată de scândură fixată la căruță, la barcă, la războiul de țesut etc., pentru a ședea pe ea. 10 (Reg) Butuc de lemn sau brazdă de pământ mărginită de (trei) țăruși bătuți în pământ, pe care se așază ciobanii când mulg oile. 11 (Reg) Năsălie. 12 (Arg; în limbajul școlarilor) Nota patru. 13 Loc pe care se stă la closet. 14 (Pex; șîs ieșire la ~) Eliminare a materiilor fecale. 15 (Ccr) Materii fecale eliminate de cineva. 16 (Înv; spc) Tron (pentru monarhi, înalții prelați etc. și, în credințele religioase, pentru divinitate). 17 (Pex) Simbol al puterii, al autorității (supreme) reprezentat de tron. 18 Autoritate sau funcție (supremă) a monarhului, a unui înalt demnitar (ecleziastic), a divinității etc. 19 (Îlv) A (se) pune sau a (se) așeza, a (se) urca, a (se) ridica, a veni, a intra etc. în ~ A (se) înscăuna. 20 (Îlv) A scoate (sau a arunca, a izgoni etc.) din ~ A detrona (1). 21-22 (Loc și) funcție deținute de cineva într-un consiliu, într-o adunare constituită într-o instituție etc. în virtutea unui drept, ca urmare a unor alegeri, prin numire, angajare, concurs etc. 23 (Înv; în credințele religioase; lpl) Numele unor cete îngerești (care ocupă un anumit loc în ierarhia îngerilor) Si: tron. 24 (Înv; adesea urmat de determinări care precizează sensul) Reședință (a unui monarh, a unui cleric înalt etc.) Si: capitală (2). 25 (Îs) Sfântul ~ sau ~ul apostolic (ori pontifical) Reședința papei. 26 (Pex; îas) Papalitatea. 27 (D. așezări; Îla) De ~ Care constituia reședința monarhului sau a cârmuirii Si: de reședință. 28 Loc unde se concentra o activitate, un fenomen, o facultate. 29 Explicație a unui fenomen. 30-31 (Îrg; de obicei urmat de determinări care arată felul) (Sediu pentru) consiliu, sfat, divan, instituție cu atribuții (predominant) juridice. 32 (Reg; îs) ~ul cel mare Curtea de casație. 33 (Rar; Îla) Cu ~ la cap Temeinic. 34 (Fam; îe) Cu ~ la cap (sau, rar, la minte, la judecată) Se spune despre un om care judecă temeinic. 35 (Rar; fam) Putere de judecată, de discernământ. 36-37 (Înv) (Sediu pentru autoritățile unor) diviziuni teritorial-administrative. 38-39 (Spc; adesea urmat de determinări) (Diviziune și) organizare teritorial-administrativă a sașilor și secuilor din Transilvania, în Evul Mediu. 40 (Îs) ~ de măcelar Butuc, trunchi sau masă¹ specială pe care măcelarul taie carnea. 41 (Îvr) Tocător (de carne, de zarzavaturi). 42 (Înv) Abator (1). 43 (Înv) Măcelărie. 44 (Înv) Pescărie. 45 (Înv) Tejghea a unui măcelar sau a unui pescar. 46 (Reg) Baracă (la bâlci, la târg). 47 Parte a meliței, de forma unei scânduri scobite, pe care se așază mănunchiul de in sau de cânepă pentru melițat Si: (reg) trup. 48 (Reg; la războiul de țesut) Cordenci (1). 49 (Tip) Un fel de masă mică și înaltă pe care se așază formele mari pentru corectat. 50 (Îs) ~ de cioplit Butuc pe care lucrează rotarul Si: bedreag (1). 51 (Șîs ~ de cuțitoit, ~ de doage, ~ de lemnar, reg, ~ de cuțitoaie, ~ de cioplit, ~ de strujit, ~ de mezdrelit, ~ de mezdrit, ~ cu capră, ~ de lucrat, ~ de tras, ~ de văsărit) Obiect de forma unei bănci pe care se așază rotarul, dulgherul, tâmplarul când lucrează cu cuțitoaia Si: scăunoaie (1), (reg) capră (36) de cuțitoit. 52 (Prc) Parte a scaunului (51) pe care stă călare dogarul, dulgherul sau tâmplarul când lucrează. 53 (Ban) Parte a cuțitului cojocarului, formată dintr-un lemn pătrat, cu care se fățuiesc pieile. 54 (Pop; urmat de determinări care arată felul) Unealtă (rudimentară) alcătuită, de obicei, din scânduri prevăzute cu găuri, pe care se fixează un obiect la care se lucrează. 55 (Îs) ~ de spițe (sau de înspițat) Cobilă (4) (a rotarului). 56 (Reg; îs) ~ de cepi Unealtă a rotarului în care se fixează cepurile obezilor unei roți, când se cuțitoiesc. 57 (Reg) Unealtă a rotarului în care se așază obezile pentru a le găuri sau roata când se înspițează sau se obădează. 58 (Reg; șîs ~ de lumânări) Dispozitiv format din două scânduri orizontale sprijinite pe două scânduri verticale și prevăzute cu numeroase găuri, în care se introduc țevile (de sticlă) în care se toarnă seul pentru facerea lumânărilor. 59 (Pop) Oplean. 60 (Reg; îs) ~u coarnelor Bucată de fier care unește coarnele plugului Si: (reg) punte. 61 Partea de jos, mai masivă, a vârtelniței, a sucalei, a urzitorului, pe care se sprijină întreaga unealtă Si: butuc (22), pat¹, talpă, strat², (55), (reg) pitrucă. 62 (Reg; la car, la căruță) Perinoc. 63 (Reg; la moară) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii (de apă sau de vânt), pentru a obține, după voie, o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă². 64 (Reg; la moară) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului de la roata morii Si: (reg) broască (27). 65 (Reg; la moară; îs) ~u pietrilor Stâlpii care susțin podul¹ morii. 66 (Reg; la moară; șîs ~ coșului) Scară (32). 67 (Reg; la moară; îas) Suport de lemn care fixează piatra zăcătoare Si: (reg) crivac (3). 68 (Reg; la moară; îas) Ansamblul andrelelor pe care se reazemă perna morii. 69 (Reg; la moară; îas) Strat de lemn de care este prins scaunul (64). 70 (Buc; Mar) Lemn așezat de-a curmezișul pe capătul din față al fiecărei table, la plută¹ Si: (reg) călădău (1), chingă (35). 71 (Buc; Mar) Lemn lung așezat pe partea din față a primei table, pe care se prinde cârma plutei. 72 (Buc; Mar) Băț înfipt în unul dintre butucii plutei, în care își agață plutașul hainele sau alte obiecte în timpul deplasării pe apă. 73 (Reg) Săgeată (30) pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 74 (Reg) Car al joagărului. 75 (Reg) Fiecare dintre corfele între care se mișcă jugul joagărului. 76 (Reg) Căpătâiul cel mare al joagărului. 77 (La casă; șîs ~ podului) Schelet din bare de lemn care susține învelitoarea unui acoperiș (și suportul acesteia), transmițând greutatea lui elementelor de rezistență ale construcției. 78 (La casă; îas) Lemn care unește câte doi căpriori ai casei Si: cocleț (1), chinga (23) căpriorilor. 79 (Reg; la casă) Căpătâiul crestat al stâlpilor unei case țărănești. 80 (Reg; la casă) Jgheab în care se îmbucă una într-alta șindrilele de pe acoperișul unei case. 81 (Olt; Mar) Vatra casei. 82 Parte a unor sisteme tehnice care servește la susținerea sau la rezemarea unor piese (componente). 83 (Spc) Piesă pe care se reazemă clapeta sau bila unei supape. 84 (Pop) Suport sau sistem de pari pe care se pune o albie, un cazan, o putină, un butoi etc. 85 (Trs; Mun) Capră de tăiat lemne. 86 (Reg) Butuc așezat pe pământ, sub uluc, pentru a-l susține. 87 Mică piesă de lemn așezată perpendicular pe cutia instrumentelor de coarde, susținând corzile și transmițându-le vibrația Si: căluș (10). 88 (Rar) Parte plată a unui inel de podoabă, pe care se incrustează o piatră sau se gravează ceva. 89 (Reg; îs) ~u cumpenelor Taler² (2). 90 (Pop) Fiecare dintre părțile spicului cerealelor care susține câte un bob Si: scară (40). 91 (Pop) Locul grăuntelui în spicul cerealelor Si: scară (41). 92 (D. cereale; îe) A băga (sau a da) ~ A prinde rod Si: a lega. 93 (Reg) Unealtă rudimentară de desfăcut știuleții de porumb, alcătuită dintr-un fel de recipient îngrădit cu nuiele, în care se băgau știuleții și se băteau. 94 (Reg) Pârleaz. 95 (Reg) Pat¹ de scânduri pe care curge apa dintr-un iaz. 96 (Reg) Limbă îngustă de pământ care a rămas nearată între brazde Si: (pop) greș (11). 97 (Reg) Motiv ornamental care se lucrează pe cojoace. 98 (Reg) Joc de copii în care unul dintre copii încearcă să smulgă un alt copil dintr-un șir. 99 (Îrg) Nume dat unor părți de organe sau părți ale corpului omenesc sau animal care au o formă sau o funcție asemănătoare cu un scaun (1). 100 (Îs) ~u gurii Falcă (1). 101 (Reg; spc) Greabăn (1) (la boul de jug). 102 (Ast; pop; șîs ~ul lui Dumnezeu) Constelația Casiopeea. 103 (Bot; îc) ~ ul-cucului Plantă erbacee robustă cu tulpina tetragonală în partea inferioară și cilindrică în partea superioară, cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). 104 (Bot; reg; îc ~aunu-cucului) Ciuboțica (5)-cucului (Primula veris). 105 (Bot; Trs; îac) Garoafă (Dianthus). 106 (Bot; reg; îac) Neghină (Agrostemma githago). 107 (Bot; reg; îac) Plantă cu cotorul subțire și ramificat și cu flori de culoare vânătă, nedefinită mai îndeaproape. 108 (Bot; reg; îc) ~ul-popii, ~ul-lui-Dumnezeu Cuișoare (4) (Dianthus chinensis). 109 (Bot; reg; îac) Garoafă (11) (Dianthus barbatus). 110 (Bot; reg; îac) Arșinic (1) (Lychnis chalcedonica). 111 (Bot; reg; îac) Steluțe (Erigeron acer). 112 (Bot; reg; îc) ~ul-Domnului Brumărea (3) (Phlox paniculata). 113 (Bot; reg; îc) ~ul-ălor-bune Pătrunjel-de-câmp (Peucedanum oreoselinum). 114 (Bot; reg; îc) ~ul-hălor-din-vânt Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). corectat(ă)

BARBĂ (pl. bărbi, barbe) sf. 🫀 Părul care crește pe bărbie și pe fălci; proverb: cine poartă ~, să-și cumpere și pieptene; ~ mare Și minte n’are sau ~ lungă Și minte scurtă; – la așa așa ~, așa răsătură, după faptă și răsplată; – barba lasă să se ducă, capul să trăiască, se zice spre mîngîiere acelora cari au suferit o pagubă, arătîndu-le că aceasta ar fi putut fi și mai mare; – An scuipam în iarbă Și estimp în ~, arată tristele urmări ale bătrînețelor; cînd va face spînul ~. sau cînd mi-a crește iarbă ’n ~, niciodată; trage nădejde ca spînul de ~, se nutrește cu speranțe deșarte; – cîți peri în ~, foarte mulți ¶ 2 Bărbie: o văduvă ’n vîrstă... Cu doi dinți în gură, barba ascuțită (PANN)¶ 3 Perii cei lungi ce au unele animale sub falca dedesubt, la bot sau la cioc: barba caprei, țapului, maimuței, cocoșului, etc. ¶ 4 🌿 Țepile unui spic: barba spicului; grîu cu ~; orz cu ~ ¶ 5 🌿 În compunere cu alte substantive formează mai multe nume de plante: BARBA-LUI-ARON – RODUL-PĂMÎNTULUI; BARBA-BOIERULUI¹, plantă ierboasă cu flori de coloare gălbuie-urîtă și cu vine purpurii (Ajuga Laxmanni); BARBA-BOIERULUI² – CHICA-VOINICULUI; – BARBA-CAPREI¹, plantă ierboasă cu flori galbene dispuse în capitule (Tragopogon major); BARBA-CAPREI² = AGLICĂ; BARBA-CAPREI³ = CREȚUȘCĂ; BARBA-CA-PREI⁴, ciupercă de coloarea gălbenușului de ou, care crește prin păduri pe trunchiurile de brazi (Clavaria viscosa); BARBA-CAPREI⁵ = RĂMURELE; BARBA-CAPREI⁶ = BUREȚI-DE-CONOPIDE; BARBA-CAPREI⁷ = TOGMĂGEL¹; BARBA-CAPREI⁸ = MELOȘEL¹; – BARBA-ÎMPĂRATULUI¹, plantă originară din America, cu flori mari roșii, galbene sau albe în formă de pîlnie care se deschid seara după apusul soarelui și se închid spre ziuă (Mirabilis jalapa) (🖼 359); BARBA-ÎMPĂRATULUI² = CURCUBEU¹; BARBA-ÎMPĂRATULUI³ = CATIFELUȚĂ; BARBA-LUPULUI – SPÎNZ¹; – BARBA-POPII, plantă ierboasă cu flori mici albe-gălbui așezate într’un fel de mănunchiu de spice (Spiraea aruncus) (🖼 360); – BARBA-SASULUI = BARBA-URSULUI¹; – BARBA-ȚAPULUI = BARBA-POPII; – BARBA-UNGURULUI, mică plantă ierboasă cu flori albe plăcut mirositoare, așezate în vîrful tulpinei (Dianthussi iculifolius); – BARBA-URSULUI¹ plantă ierboasă numită și „barba-Sasului”, „brădișor”, „coada-calului”, „coada-iepei”, „coada-mînzului”, „iarba-de-cositor” sau „părul-porcului” (Equisetum arvense) (🖼 361); BARBA-URSULUI² = MĂTREAȚĂ-DE-ARBORI [lat. barba].

MULGE vb. III. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) 1. (Complementul indică animale domestice) A extrage laptele din uger. De să va găsi. . . vreun păstor de oi să fie mulgînd oile stăpînu-sâu furiș. . . să-și piiardză simbriia. PRAV. 9. Ș-au ales pre David a sa slugă De după turmă să nu mai mulgă. DOSOFTEI, PS. 266/8, cf. ANON. CAR. Păstoriu mulge cu bucurie pe lamă. DRĂGHICI, R. 101/19, cf. 148/31. Se duse de mulse iepele. ISPIRESCU, L. 28, cf. 38. A venit joiana. Fata și-a luat Donița, să mulgă. COȘBUC, P. I, 248, cf. PAMFILE, I. C. 18, 32. Luă șuștarul, alergă în grajd și începu să mulgă. AGÎRBICEANU, A. 496. Vin să-ți mulgă oile. GALACTION, O. 65. Plecase-n zori de zi la secerat Și se-ntorcea acum să mulgă vaca. D. BOTEZ, S. 63. Tărăncile mulg vacile grase. TULBURE, V. R. 34. Femeia tocmai atunci terminase de muls. V. ROM. iunie 1955, 27. Lelea cu barșoanele Nu ști mulge oile. JARNIK-BÎRSEANU, D. 424, cf. 456. Asta-i fata din Otlaca Ce nu știe mulge vaca. DOINE, 64. Oițele. . . bădița să le mulgă. MAT. FOLK. 1 366. Nu mulgem vacile aștialante. ALR II 2 986/848. Lelița cu rochie lungă Nu știe vaca s-o mulgă. ANT. LIT. POP. I, 212, cf. A I 17, 23, 35, II 8, III 11, 16. Unul ține vaca și altul o mulge (= unul se trudește și altul are profit). ZANNE, P. I, 685. (R e f l. p a s.) Vaca se mulge bine. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. (F i g.) Deștele tale mulg caierul. DELAVRANCEA, A. 6. ◊ E x p r. A mulge oaia din zbor = a ști să profite de împrejurări, a fi dibaci, șiret. ZANNE, P. IX, 664, cf. III, 588, V, 14, 174. Vacă de muls, se spune despre o persoană care (din slăbiciune sau din prostie) se lasă exploatată, de pe urma căreia cineva trage foloase (materiale). Din cărți culegi multă înțelepciune; și la drept vorbind, nu ești numai așa o vacă de muls pentru fiecare. CREANGĂ, A. 22, cf. ZANNE, P. I, 685. ◊ (Cu complementul „lapte”) Hrănește 10 000 de iepe albe numai de mulge lapte. SIMION DASC., LET. I A, 32/33. Mulgînd puțin lapte. DRĂGHICI, R. 139/2. Cît mi-a fost mie de drag . . . În amurgit la strungă Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II, 167. Mulge laptele țîrîind. ȘEZ. II, 137, cf. I, 249. ◊ F i g. Voi mulgeți laptele țerii. NEGRUZZI, S. I, 140. ♦ (Regional; despre femeile care alăptează) A-și stoarce laptele din mamele. Sosind ziua menită pentru înțărcare, unele mame . . . mulg tot laptele cît se află în țîțe. MARIAN, NA. 424, cf. ȘEZ. IV, 21. ♦ R e f l. (Regional; despre copii) A urina. Uită-te la dînsa cum s-a muls ca o văcuță. Com. MARIAN, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. F i g. (Complementul indică o persoană sau o colectivitate) A exploata, a jefui, a jecmăni. A venit vremea să vă mulg și eu pre voi. NEGRUZZI, S. I, 140. Le vor da țara pe mînă, ca s-o mulgă și mai tare. FILIMON, O. I, 193. Ciocoii lui. . . ne rod, ne mulg și ne belesc de-am ajuns în sapă de lemn. SADOVEANU, N. F. 42. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Umblă să mă mulgă de bani cît o putea mai bine. REBREANU, I. 323. ◊ R e f l. p a s. Un veac se mulse țara de acești arendași. NEGRUZZI, S. I, 277. ♦ A trage foloase, a profita (de pe urma cuiva sau a ceva). Eroul nostru . . . vroia să mulgă pînă la ultima picătură, să speculeze pînă la capăt avantajul. V. ROM. iulie 1954, 291. 3. Compus: (Ornit.; regional) mulge-capre = lipitoare (Hirudo medicinalis). Cf. MARIAN, O. I, 65, PĂCALĂ, M. R. 29. – Prez. ind.: mulg; perf. s. mulsei; part. muls. – Lat. mulgere.

roș, roșă (est) și róșie (vest) adj. (lat. róseus, trandafiriŭ, d. rŏsa, roză, trandafir [ca caș d. cáseus], de unde și it. rosso, fr. roux, ĭar sp. pg. rojo, d. rŭsseus, id. D. rom. vine rut. roša, capră roșcată, ung. rós, roș, róska, roșcat). De coloarea sîngeluĭ, a floriĭ de mac, a flacăriĭ: vin roș. Cărămiziŭ: păr roș. Înroșit în foc: fer roș. Ban roș, ban de aramă. Galben roș, galben unguresc de aur (Ĭorga Negoț, 219). Pĭeĭ roșiĭ, nume dat Americanilor de nord indigenĭ (care, pe lîngă coloarea naturală a pĭeliĭ lor, se sulemeneaŭ cu cărămiziŭ). S. m. Liberal. (Acest nume e luat din Francia, unde revoluționariĭ de la 1789 aveaŭ steag roș, pin aluziune la sîngele nobililor, pe care l-aŭ vărsat cu liberalitate. V. alb). Pl. Roșiĭ de țară saŭ numaĭ roșiĭ saŭ roșioriĭ, odinioară, un corp de 5000 de călărețĭ (pe la Dunăre și Buzăŭ) îmbrăcațĭ în roș și pușĭ supt comanda mareluĭ paharnic al Țăriĭ Româneștĭ. (Numele lor a rămas astăzĭ în roșiorĭ. V. și seĭmen. V. și Iorga, Ist. Arm. Rom. I, 359). S. n., pl. urĭ. Coloare roșie: roșu șade bine oacheșilor. Suliman roș: a se da cu roș. Cupă (la cărțile de joc). A vedea roș înaintea ochilor (pin aluz. la taur, care se înfurie cînd vede roș), a nu maĭ ști ce facĭ de furie. – În nord roșu (din vechĭu roșiŭ): vin roșu.

*capricórn m. (lat. capricornus, d. capra, capră, și cornu, corn). Un fel de semn al zodiaculuĭ în care soarele intră în solstițiu de ĭarnă (21 Decembre), cînd soarele pare că urmează linia numită tropicu capricornuluĭ (V. ecliptică). Un fel de gîndac (insect).

cărbune (cărbuni), s. m. – 1. Mangal, jar. – 2. Antrax, dalac. – 3. Rubin (roșu închis). – Mr. cărbuni, istr. cărbur(e). Lat. carbōnem (Pușcariu 289; Candrea-Dens., 260; REW 1676; DAR); cf. it. carbone, prov. carbó, fr. charbon, sp. carbón, port. carvão. Cf. cărbunar. Der. cărbuna, s. f. (nume specific al caprei negre); cărbunicios, adj. (care conține cărbune); cărbunească, s. f. (dans tipic); cărbuna (var. încărbuna), vb. (a carboniza; a înnegri). Din rom. pare a veni gr. ϰαρβούνι.

ALEGE (-eg, pf. -esei, part. -es) I. vb. tr. 1 A lua un lucru dintre mai multe, socotindu-l mai potrivit pentru un anumit scop: ai ales ce e mai bun; proverb: cine alege culege sau alege pînă culege, se zice despre cineva care așteaptă mereu ceva mai bun și pe urmă se mulțumește cu ori-ce ¶ 2 A deosebi, a lua pe cineva dintre mai mulți: l-a ales de bărbat; 👉 SPRÎNCEANĂ ¶ 3 A arăta pe cineva cum este din fire; proverb: vinul alege pe om (ZNN.), la beție se vede firea fie-căruia ¶ 4 A despărți: am ales părul în două; își alegea cărarea la oglindă (VLAH.) ¶ 5 A despărți un lucru de altul, a curăți: cum alege păstorul oile din capre (BIBL.); am ales mazărea; proverb: a ~ neghina din grîu, a despărți un lucru bun de altul rău, a deosebi pe cei vrednici de cei nevrednici ¶ 6 Din două, ori mai multe lucruri, a se hotărî pentru unul: alege-ți: în săbii să ne tăiem, în buzdugane să ne lovim ori în luptă dreaptă să ne luptăm (ISP.); ~ din două una, a se hotărî într’un chip ¶ 7 A hotărî într’un fel, a decide: Numai sabia va alege (TEOD.) ¶ 8 A da cuiva prin simplu consimțîmînt sau prin vot anumite drepturi, o distincțiune: l-au ales Domn; ~ deputat ¶ 9 A înțelege: Bălan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit (CRG.) ¶ 10 ‡A despărți o moșie de alta, a o hotărnici ¶ 11 ‡A întrebuința la ceva, a folosi ¶ 12 ⚖️ ~ dreptatea, a arăta de partea cui e dreptatea ¶ 13 proverb: Urma alege, la sfîrșit are să se vadă, are să se hotărască ¶ 14 A țese desenuri sau flori pe o scoarță, etc.: țese, alege, coase și aruncă flori pe gherghef (SLV.). II. vb. refl. 1 A se desface din ceva, a ieși la iveală; proverb: bate apa să s’aleagă unt, muncește în sec; proverb: s’alege brînza (sau urda) din zer (ZNN.), s’alege binele din rău ¶ 2 A se desface dintr’o mulțime: din toți lupii, se alege unul cu o gură cît un braț de mare (GR.-N.) ¶ 3 A se deosebi de alt cineva, a se distinge: Să m’alegi dintre toate celelalte fete, Cum se alege păunul din pene (R.-COD.) ¶ 4 A se găsi: tocmai tu te-ai ales să-mi vorbești? ¶ 5 A se arăta limpede, a se desluși: nu știu ce este că nu mi se alege, fiind prea departe (ISP.) ¶ 6 A ieși, a rezulta: să vedem ce se va alege și din aceasta; el nu vede nici un spor să s’aleagă din toată vrednicia lui (VLAH.) ¶ 7 A rămînea cu ceva, a avea un cîștig, a profita: din două miișoare de lei, m’am ales numai cu două sute (FIL.) ¶ 8 A fi hotărît, a fi menit: Arde-mi-te-ai, codru des, Văd bine că s’a ales, Din tine să nu mai ies (ALECS.) ¶ 9 A ajunge, a deveni: ai noștri s’au ales tot oameni harnici și de ispravă (VLAH.) ¶ 10 A-i veni cuiva poftă de ceva, a avea gust de ceva: nu i se alegea nici de mîncare nici de odihnă (ISP.) ¶ 11 ‡A se hotărî (o luptă, etc.): și s’au lovit în vre-o două trii rînduri și nu s’au putut alege (NEC.) ¶ 12 ‡A hotărî: ale cîtor vecini hotare se vor amesteca, să se aleagă și să se descopere cu cărțile lor de hotărnicii (LEG.-CAR.) ¶ 13 ‡A se întîmpla să fie, a veni pe lume: să-i fie lui direaptă ocină... lui și cuconilor săi și a tot rodul său cine să va alege (GAST.) ¶ 14 proverb: A se ~ praf și pulbere (praf și cenușă, fum și scrum, sau numai praf, pulbere), a nu mai rămînea urme; de aci, dese-ori, în blesteme: zice că-i negustor, alege-s’ar praful! (CAR.) ¶ 15 proverb: Nu se alege cîștigul din pagubă, se zice cînd nu iese nici un profit dintr’o afacere [lat. allegěre].

RĂSCOPT, -OAPTĂ, răscopți, -oapte, adj. 1. (Despre alimente) Copt mai mult decît trebuie. Pită albă stă pe masă, Cum îi pita mai frumoasă: Nici necoaptă, Nici răscoaptă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. ◊ Ou răscopt = ou fiert pînă la completa coagulare; ou tare. În pachet, pui fripți, ouă răscoapte, prăjituri, pînișoare mici și rotunde de casă. HOGAȘ, M. N. 59. A dejunat așa de ușor: trei ouă răscoapte, o căpățînă de miel cu borș, niște stufat. CARAGIALE, O. II 169. ♦ Fig. (Despre persoane, peiorativ) Care a depășit o anumită vîrstă; matur. Perechi tinere, adeseori răscoapte, veneau acolo... și s-apucau la dans. I. BOTEZ, ȘC. 212. 2. (Despre plante și fructe) Foarte copt, prea copt. Părea un pepene mare, gălbui, răscopt. VORNIC, P. 144. Au fost dulci zarzările. Erau răscoapte. STANCU, D. 494. ♦ Ars, încins, înfierbîntat de soare. Alerga... mînînd caprele din iarba răscoaptă. DELAVRANCEA, S. 68. ◊ Fig. Erai răscopt de arșița din pod și te dureau șalele, stînd toată ziua aplecat deasupra hîrțoagelor. PAS, Z. I 273. Era într-o dis-de-dimineață spre sfîrșitul lui august, cînd pămîntul răscopt simte cu farmec roua. GALACTION, O. I 321.

legătură sf [At: PSALT. HUR. 93²/15 / Pl: ~ri / E: ml ligatura] 1 Mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite transmiterea unor forțe sau a unor mișcări de la unul la celălalt Si: fixare, joncțiune, prindere. 2 (Spc) Legare a unei cărți Si: broșare, cartonare, copertare, (înv) compactare. 3 (Pex) Mod în care este legată o carte. 4 (Pex; ccr) Scoarțe și cotor în care este legată o carte. 5 Legare cu cercuri sau obezi de fier a unui obiect pentru a-l face mai rezistent. 6 (Pex) Mod în care este legat un obiect de fier pentru a-l face mai rezistent. 7 (Îla) Cu ~ Care este mai bine închegat. 8 (Pan) Consolidare a părților unor construcții prin diferiți lianți sau prin bucăți de lemn. 9 (Fig) Întărire. 10 (Țes) Mod de împletire, încrucișare, înlănțuire etc. a firelor de urzeală cu firele din bătătură la războiul de țesut, la împletit sau la tricotat. 11 (Îc) ~ pânză (sau ~ postav) Mod simplu de unire a firelor de urzeală cu cele din bătătură care constă în trecerea alternativă a firelor de urzeală peste și pe sub firul de bătătură. 12 (Înv; îla) În ~ În țesătură. 13 (Înv; îal) În stivă. 14 (Nav) Mod de a fixa, la bordul navelor, două parâme, două porțiuni ale aceleiași parâme sau doi scondri. 15 Cuplare a mai multor conductoare electrice, a mai multor acumulatoare, pile, generatoare electrice etc. 16 (Prc) Mod de fixare mecanică a unui conductor electric la izolatoarele-suport. 17 (Îs) ~ electrică Mod de reunire conductivă fixă și de durată a două elemente de circuit electric. 18 (Îas) Branșament electric. 19 (Îas) Mod de conectare a mai multor elemente de circuit cu scopul de a se realiza o anumită repartiție a curenților ori a tensiunilor electrice. 20 Unire a diferitelor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu sau un alt sistem material cu proprietăți caracteristice. 21 (Pex) Consistență. 22 (Pex) Densitate. 23 (Îs) Forță de ~ Forță care unește între ele particulele constitutive ale unui sistem material. 24 (Îs) Energie de ~ Energie eliberată la formarea unui sistem material. 25 (Fiz; Chm) Unire a particulelor care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. 26 (Fiz; Chm; pex) Mod în care se leagă între ei atomii sau moleculele. 27 (Îs) ~ fizică Interacțiune care se exercită între atomii elementelor sau moleculelor prin intermediul forțelor fizice slabe, de natură electrostatică. 28 (Fiz; îs) ~ ion-dipol Interacțiune care se stabilește în soluție între ionii unui compus chimic ionizabil și dipolii moleculelor solicitantului prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică având drept rezultat fenomenul de solvatare. 29 (Fiz; îs) ~ dipol-dipol Interacțiune care se realizează între moleculele polare prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică datorită atracției electrostatice dintre polii electrici opuși ai moleculelor. 30 (Fiz; îs) ~a Van der Waals Interacțiune care se stabilește între atomii gazelor rare sau între moleculele substanțelor solide, lichide și gazoase prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică și care explică posibilitatea lichefierii și solidificării lor. 31 (Chm; îs) ~ chimică Forță interatomică ce asigură legarea atomilor între ei în molecula unui compus chimic prin intermediul electronilor de valență și care conduce la formarea substanțelor chimice. 32 (Chm; spc) Simbol utilizat în formulele de constituție ale substanțelor pentru a arăta legăturile de valență dintre atomi. 33 (Chm; îs) ~ (sau punte) de hidrogen Legătură (31) de natură electrostatică inter- sau intramoleculară, proprie combinațiilor care conțin în moleculă atomii de hidrogen legați de atomii puternic electronegativi. 34 (Chm; îs) ~ ionică (sau heteropolară, electrovalentă, de electrovalență) Legătură (31) nedirijată, neorientată, care apare în combinațiile ionice și care constă în atracția electrostatică dintre ioni cu sarcini electrice de semn contrar, proveniți din atomi participanți la legătură (31), prin transfer, ce dă învelișuri electronice exterioare complete pentru ambii atomi Si: electrovalență. 35 (Chm; îs) ~ atomică (sau homeopolară, covalentă) Legătură (31) care se realizează prin intermediul unuia sau mai multor dubleți de electroni, prin punerea în comun a aceluiași număr de electroni de către fiecare dintre cei doi atomi participanți la legătură Si: covalență. 36 (Chm; îs) ~ covalentă nepolară Legătură (35) care se realizează între moleculele formate din atomi ce nu diferă prin electronegativitatea lor. 37 (Chm; îs) ~ covalentă polară Legătură (35) care se realizează între moleculele formate din atomi ce diferă prin electronegativitatea lor și în care dubletul electronic de legătură este deplasat spre atomul cel mai electronegativ, conferind moleculei o anumită polaritate. 38 (Chm; îs) ~ simplă Legătură (35) ce se realizează prin intermediul unui dublet de electroni de valență, între atomi din specii identice sau diferite. 39 (Chm; îs) ~ dublă Legătură (35) care se realizează prin cuplarea a două perechi de electroni de valență, între atomii de specii identice sau diferite a căror covalență este egală cu cel puțin doi. 40 (Chm; îs) ~ triplă Legătură (35) care se realizează prin cuplarea a trei perechi de electroni de valență, între atomi identici sau diferiți, a căror covalență este egală cu cel puțin trei. 41 (Chm; îs) ~ coordinativă (sau covalent coordinativă) Legătură (35) reprezentând o stare intermediară între legătura covalentă și legătura electrovalentă, care se realizează prin intermediul unui dublet de electroni proveniți numai de la unul dintre participanții la legătură (35). 42 (Chm; îs) ~ semipolară Legătură (35) în care dubletul electronic de legătură provine de la un singur atom. 43 (Chm; îs) ~ metalică Legătură (35) care se realizează între atomii unui metal, în rețeaua cristalină a acestuia, prin punerea în comun a electronilor de valență ai tuturor atomilor ce compun cristalul. 44 (Teh; îs) ~ mecanică Condiție geometrică prin care sunt restrânse posibilitățile de mișcare ale unui punct material sau ale unui sistem de puncte materiale. 45 Piesă, dispozitiv, obiect flexibil care unește sau fixează două sau mai multe obiecte sau părți ale aceluiași obiect cu scopul de a le fixa, imobiliza. 46 (Nav; spc) Parâmă. 47 (Muz; spc) Coardă. 48 (Bot) Viță. 49 (Atm; pop) Articulație. 50 (Atm; pop) Ligament. 51 (Atm; pop) Tendon. 52 (Țes; îs) ~rile durițelor Sforile ițelor. 53 (Țes) Chingi la războiul de țesut. 54 Sfoară la ferestrău. 55 (Reg) Apărătoare de la sanie cu care se fixează proțapul. 56 (Reg) Punte dintre coarnele plugului. 57 (Reg) Cercel la car. 58 (Reg) Vargă de la coasă. 59 (Îs) ~ra stâlpilor (sau la stâlpi) Parte a morii numită și „puntea bogdanilor”. 60 Obiect flexibil sau dispozitiv care unește două obiecte sau două părți ale aceluiași obiect pentru a le determina să se îmbine perfect. 61 (Spc) Șiret¹ (2). 62 (Spc) Șnur. 63 (Spc) Șiret¹ (3). 64 (Îs) ~ri în cruciș Curele la încălțăminte. 65 (Îe) A fi ~ de picior Se spune despre cineva care nu valorează nimic în ochii celorlalți oameni Si: neînsemnat. 66 (Spt; spc) Dispozitiv format din curele sau fire metalice prin intermediul căruia se atașează schiurile la picioare. 67 Nod. 68 (Pex) Fundă. 69 (Rar; îs) ~ de ciorapi Jartieră. 70 (Spc; îs) ~ de rană Material flexibil cu care se acoperă o rană Si: bandaj, fașă, pansament, tifon, (pop) oblojeală. 71 (Med; înv; îs) ~ de vână Garou. 72 (Pop; șîs ~ de cap) Bucată de pânză, de diferite culori și forme, pe care o poartă femeile pe cap Si: basma, broboadă, tulpan, (pop) testemel. 73 (Reg) Bucată de pânză albă, de formă triunghiulară, pe care o poartă pe cap numai femeile măritate. 74 (Rar; șîs ~ de pălărie) Panglică. 75 (Înv; șîs ~ de gât) Cravată. 76 (Înv; îas) Fular. 77 (Spc) Întăritură la malul unui râu Si: capră. 78 Armătură a unui pod. 79 (Pex) Ornamentație a unei uși. 80 (Spc) Îmbrăcăminte de fier aplicată pe caroseria carului. 81 (Pop) Mai multe fire de paie cu care se leagă snopul Si: legătoare (3). 82 (Pan) Loc unde se îmbină între ele două părți ale aceluiași lucru. 83 (Pop) Temelie a unei clădiri. 84 (Reg) Pod la casă. 85 (Reg) Grindă principală a casei Si: cosoroabă. 86 (Reg) Chingă a căpriorilor. 87 (Reg) Colț al camerei. 88 (Pop) Bulfeu la jug Si: spetează. 89 (Pop) Pod sau strat al coșului și brațe ale brâului la moara de vânt. 90 (Atm; pop; îs) ~ grumazului Claviculă. 91 (Mpl) Obiect, funie, lanț sau instrument care servește la imobilizarea unui captiv, pentru a-i limita libertatea de acțiune, de deplasare și pentru a-l chinui. 92 (Mpl; pex) Cătușe. 93 (Fig) Temniță. 94 (Fig; pex) Pușcărie. 95 (Îvr) Întemnițat. 96 (Îvr) Osândit. 97 (Înv; fig) Robie. 98 Cataplasmă. 99 (Pex) Bucată de pânză, compresă, pansament etc. unse cu cataplasmă și aplicate pe partea bolnavă a corpului. 100 Grup de obiecte, de același fel sau diferite, strânse și legate împreună într-o pânză, într-o hârtie, cu o sfoară etc. pentru a le păstra la un loc sau pentru a putea fi transportate mai ușor Si: balot, boccea, pachet¹, teanc. 101 (Pop) Pungă. 102 (Spc) Pachet de tutun. 103 (Rar) Fișic. 104 (Rar) Grămadă. 105 (Udp „de”) Grămadă delimitată de lemne, de nuiele, de paie etc. care (sau câtă) poate fi dusă în spinare sau cu brațele Si: mănunchi, povară, sarcină, snop. 106 (Pan) Grup restrâns de obiecte de același fel. 107 (Rar) Buchet. 108 (Rar) Mănunchi. 109 (Reg; lpl) Boabe, grăunțe în spic. 110 (Spc) Mănunchi de busuioc cu care preotul stropește cu aghiasmă Si: mătăuz, sfeștoc. 111 (Pop) Cantitate mică de fire de păr legată strâns cu o ață pentru a nu se împrăștia Si: smoc, șuviță. 112 Zarzavaturi prinse în mănunchi pentru vânzare, păstrare etc. 113 (Pop) Scul de fire de cânepă sau de in. 114 (Reg) Mănunchi de fuioare. 115 (Trs; spc) Matcă de bumbac Si: jirebie. 116 (Îe) A face ~ A rășchia. 117 (Pes; șîs ~ de carmoce) Unealtă de pescuit alcătuită din trei perimete Si: periteag, teag. 118 (Reg) Păpușă a porumbului până să facă mătase, care crește aproape de rădăcină. 119 (Spc; d. plante; îlv) A avea ~, a da ~, a prinde ~, a face ~, a lega ~ A rodi. 120 Ansamblu al mijloacelor care contribuie la realizarea de comunicații rutiere, feroviare, aeriene, navale sau a unei telecomunicații între două puncte. 121 (Îlv) A face ~ cu, a fi în ~ cu A comunica. 122 (Îe) A stabili ~ (cu cineva) A stabili relații cu cineva. 123 (Fig; urmat de determinări care indică felul, natura, caracterul) Relație de rudenie, de prietenie, de dragoste etc. care unește sau apropie oamenii. 124 (Mpl) Relație, cunoștință printre oameni de seamă sau influenți sau printre oameni dintr-un anumit cerc, în general eclectic. 125 (Fig) Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. 126 (Fig; îe) A veni în ~ cu... A ajunge să aibă relații, raporturi datorită vecinătății etc. cu... 127 (Fig) Raport de interdependență între obiecte, procese, fenomene sau însușiri ale acestora care este și se manifestă direct și puternic, relevând trăsături intrinsece și exprimând intercondiționări permanente, pe care gândirea omenească îl poate constata și stabili Si: conexiune, corelație, legătuință, raport. 128 (Îs) ~ universală Interdependență. 129 (Îlv) A fi în ~ cu, a sta în ~ cu... A depinde de... 130 (Îal) A fi în strictă conexiune cu... 131 (Îlv) A pune în ~ A corela. 132 (Îlpp) În ~ cu... În raport cu ... 133 (Îe) A nu avea nici o ~ cu ceva (sau cu cineva) A nu ști nimic despre ceva sau cineva. 134 (Îae) A nu avea de-a face cu ceva sau cu cineva. 135 (Îlav) Fără ~ Întâmplător. 136 (îal) Fără motiv. 137 (Îal) Fără sens. 138 (Fig) Înlănțuire logică Si: coerență. 139 (Îlv) A face ~ra, (rar) a pune ~ra A relaționa. 140 (Îal) A corela. 141 (Îal) A asocia. 142 (Îe) A lua ~ra (cu cineva) A contacta pe cineva. 143 (Fig) Coeziune. 144 (Fig) Solidaritate. 145 (Fig) Unitate. 146 Mod specific de organizare al limbii ca un sistem ale cărui elemente individuale se constituie ca tipare cu înțeles. 147 Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 148 (Îla) Cu ~ Coerent. 149 (Îla) Fără ~ Separat. 150 (Îal) Izolat. 151 (Îal) Incoerent. 152 (Grm; înv) Conjuncție. 153 (Mil) Totalitate a mijloacelor și procedeelor folosite pentru a asigura transmitereaordinelor, dispozițiilor, rapoartelor și semnalelor, având scopul de a asigura conducerea trupelor în luptă. 154 (Îs) Agent de ~ Agent care menține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. 155 (Îs) Ofițer de ~ Ofițer din compunerea statului major trimis la un alt stat major superior, vecin sau subordonat, cu misiunea de a informa verbal asupra unei situații și de a transmite o comunicare verbală sau scrisă din partea comandamentului. 156 (Îs) Om de ~ Persoană care asigură un contact permanent între două instituții, două întreprinderi, două grupuri de persoane etc. 157 (Îas) Persoană prin intermediul căreia membrii unui partid sau grupări aflate în ilegalitate țin contactul cu organele superioare. 158 (Spc; îe) A da ~ A stabili un contact telefonic între două persoane. 159 (Ccr) Racord. 160 (Înv) Acord. 161 (Înv) Convenție. 162 (Înv) Pact. 163 (Înv) Promisiune. 164 (Înv) Obligație. 165 (Înv) Angajament. 166 Legământ (1). 167 (Îlv) A face ~ A se angaja. 168 (Îal) A se obliga. 169 (Îal) A paria. 170 (Înv) Condiție. 171 (Îvr) Pariu. 172 (Construit cu verbul „a face”) Convenție de colaborare. 173 (Construit cu verbul „a face”) Coaliție. 174 (Pgn; șîs ~ de pace, rar, ~ păcii) Tratat. 175 (Pan) Căsătorie. 176 Obligație impusă cuiva Si: interdicție, opreliște. 177 (Pex) Cumpătare. 178 (Pex) Abstinență. 179 (Rar) Mod de organizare socială. 180 (Înv; șîs ~ lui Mihai Viteazul) Decret. 181 (Înv; îas) Întocmire. 182 (Înv) Decizie. 183 (Înv) Hotărâre a soartei. 184 (Îvp) Farmec. 185 (Îvp) Impotență sau boală declanșată în urma unei vrăji. 186 (Îlpp) În ~ cu... Referitor la... 187 (Îal) Privitor la... 188 (Îlpp) Fără ~ cu... Care nu se referă la... 189-190 (Îe) A (nu) avea ~ cu... A (nu) se referi la ... 191-192 (Îae) A (nu) privi pe... corectat(ă)

ȚAPOȘ adj. 1 🐑 Cu coarnele drepte și ridicate în sus ca la țap (vorb. de boi, de capre, etc.): fratele cel sărac... avea și el o păreche de boi... ’nalți de trup, ~i la coarne (CRG.) ¶ 2 Se zice și despre păr cînd stă drept ca ghimpii ariciului sau despre mustăți, cînd cresc sau sînt răsucite în sus: zărind la lumina lunii ochii fioroși și mustățile ~e ale haiducului, își simți balamalele slăbind (GN.).

urdă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) h~, or~ / Pl: (rar) ~de / E: pbl cuvânt autohton cf alb udhós] 1 Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului gras rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului, uneori adăugându-i-se și lapte pentru a-i îmbunătăți calitatea. 2 (Pop; îe) A se alege ~ din zăr A se separa binele de rău sau adevărul de neadevăr. 3 (Pop; îe) A fi ~ de curcă A nu mai exista. 4 (Reg; șîs ~ de vacă) Brânză de vacă sau de capră. 5 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee perenă din familia cruciferelor, cu flori albe, mici, dispuse în corimb, având tulpina și franzele acoperite cu peri cenușii Si: călțunaș, caprilemă, cresuță, floare-albă, hreniță, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare, iarbă-crăiască, năsturel, soc-de-câmp (Cardaria draba). 6 (Bot; reg; îae) Hreniță (Lepidium campestre). 7 (Bot; reg; îae) Creson (1) (Lepidium sativum). 8 (Bot; reg; îae) Flămânzică (Erophila verna). 9 (Bot; reg; îae) Siminoc (Helichrysum arenarium). 10 (Bot; reg; îae) Coada-șoricelului (Achillea millefolium). 11 (Bot; reg; îc) ~da-țărcii Flămânzică (Erophila verna). 12 (Bot; reg; îc) ~da-oilor Bulbuci (5) (Trollius europaeus). 13 (Reg; îs) ~ de sămânță Mâncare de post făcută din sămânță de cânepă pisată cu apă și amestecată cu miere Si: (reg) julfă.

MĂRGELÁT, -Ă adj. 1. (Regional) Care este împodobit cu mărgele (I 1). Băieți mai îndrăzneți . . . să mai uită la inele, or la mărgele, or la betili mărgelate. JIPESCU, O. 39. Țurgulatâ, mărgelată, Mere seara la poiată. DOINE, 293. Cînd la oblînc mi-ș căta, Capu Vid'ii mi-l găsea, Mărzelat șî serselat. DENSUSIANU, Ț. H. 177. Decît încercelată, mărgelată și flămîndă, mai bine ciulă și sătulă. ZANNE, P. III, 555. 2. P. a n a l. (Prin Munt., Olt., despre unele animale) Care are la gît niște protuberanțe în formă de mărgele (I 1). Cf. STOIAN, PĂST. 63. Porc mărgelat. H IV 116. Capră mărgelată. ib. XI 6. 3. P. an a l. (Regional, despre oi) Care are lîna creață, inelată, buclată ; (despre lînă) creț, inelat, buclat. Ce-ți pare mai blînd, mai plăpînd ca oițili. . ., mieii, mielili tărcuși și tărcușe, mărgelați și mărgelate? JIPESCU, O. 48, cf. SCRIBAN, D. – Pl.: mărgelați, -te. – De la mărgele.

plugușor, străvechi rit de fertilitate în folclorul românesc ce a suferit numeroase suprapuneri cu alte genuri (I, 3) și influențe, manifestându-se astăzi în forme variate. P. copiilor este simplu, textul vestind începerea muncilor agrare și conținând urarea de belșug și fericire. În Muntenia temele sunt variate și, parțial, individualizate, ca și acelea ale colindelor*. Se cântă ori se scandează. Melodiile sunt simple și se apropie de stilul colindelor: silabice, forme simple, structuri premodale, modale* sau pentatonice*, cu ritm regulat, adesea giusto silabic [v. sistem (II,6)]. P. măturilor este o manifestare amplă. Cel care urează este însoțit de un cortegiu de mascați (îndeosebi de „urși”) și personaje grotești (moșul și baba, doctorul, șatra de țigani, ofițeri, turci, oameni îmbrăcați în paie etc.). Ei sunt încinși cu clopote mari, sar în sus, poartă bice, fluiere* din care mimează cântarea, buhai*. În Moldova este simulată – ca și la capră* – moartea sau îmbolnăvirea personajului (ursul) și vindecarea lui. Textele scandate, de mari dimensiuni, de o mare frumusețe poetică, descriu hiperbolic momente ale muncii agrare și sunt presărate cu versuri satirice și pline de haz. Pe alocuri, se poartă un plug real, tras de boi, cu care se „trage o brazdă” în curtea omului colindat. Urările sunt înrudite cu cele de la turca transilvăneană și de la colindat.

barbă f. 1. păr ce crește pe bărbie și pe fălci (la om): a-și rade barba; 2. părul de sub falcă la unele animale; 3. bărbie, locul barbei: bube pe barbă; 4. nume popular de plante: barba boierului, un fel de cicoare (Nigella damascena); barba caprei, un fel de salată de iarnă (Tragopogon); barba împăratului, un fel de viorea cu trei colori (Viola tricolor); barba lui Aron (v. Aron); barba sasului, ursului, plantă criptogamă ce crește în locuri umede și ale cării tulpine servă spre a lustrui metalele (Equisetum); barba ungurului, soiu de garoafă proastă (Dianthus spiculifolius). [Lat. BARBA].

palancă¹ [At: HERODOT (1645), 493 / V: (îrg) ~ngă, (reg) ba~, palan sn, palanc sn, ~ng sn, ~nt sn, pălan sn, pălanc sn, păl~ sn, păland sn, pălane snp, pălang sn, pălangă, pălant sn, pălănc sn, pălânc sn / Pl: ~lănci / E: tc palanka, pn palanka, mg palánk] 1 sf (Asr) Palisadă. 2 sf (Pex) Loc întărit pentru apărare, construit de obicei din lemn și pământ Si: cetate. 3 av Lungit la pământ. 4 av (Îe) A da (sau a face ceva) ~ la pământ A culca la pământ Si: a doborî. 5 sf (Reg; spc) Pădure doborâtă de vânt Si: (reg) plavie, picătură. 6 sf (Trs; pan; îf pălane) Parte bătută cu scânduri la pridvor. 7 sf (Prc; îf pălanc) Scândură. 8 sf (Reg; îf pălang) Par în care se pun oalele la uscat. 9 sf (Olt) Loc pe lângă casă împrejmuit cu scânduri groase, așezate puțin înclinat, în care se adăpostesc iarna oile sau caprele. 10 sf (Reg) Constmcție rudimentară de adăpostit oile și caprele. 11 sf (Reg) Adăpost rudimentar pentru vite, făcut în câmp sau la munte din doi stâlpi înfipți în pământ, care susțin prăjini peste care se pun paie, frunziș sau stuf. 12 sf (Olt) Plasă în prelungirea acoperișului casei, pentru a-l adăposti de intemperii. 13 sf (Olt) Șopron lipit de o clădire. 14 sf (Olt) Șopron deschis. 15 sf (Reg; îf palangă) Acoperământ de lemn care adăpostește cuptorul construit afară din casă. 16 sf (Trs) Acoperământ al unui gard sau al unei porți. 17 sf (Ban) Fiecare dintre parii groși din care se fac garduri sau pe care se împletesc nuiele la casele ai căror pereți sunt făcuți din gard de nuiele. 18 sf (Reg) Fiecare dintre bârnele pe care se urcă butucii în vagoane. 19 sf (Reg) Rangă pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 20 sf (Reg) Punte a stavilei. 21 sf (Reg) Postată. 22 sf (Reg) Epitet pentru un cal slab sau rău.

țeapă (țepe), s. f. – 1. Spin, ghimpe. – 2. Vîrf, ascuțiș. – 3. Băț, par. – 4. Par, instrument de tortură. – 5. Ac de insectă. – 6. Suliță. – 7. Barbă, mustață de spic. – 8. Surcea, țandără. – Var. țep. Mold. țapă. Megl. țapă. Origine incertă. Dacă e sigur că țap „masculul caprei” este de origine expresivă țeapă trebuie să aparțină aceleiași familii expresive. Coincide fonetic cu sl. cĕpa, cuvînt cu sens nedeterminat (Miklosich, Lexicon, 1108), și care s-ar explica eventual prin rom., sl. cĕpati „a despica”, sb. cepiti „a acoperi” (Cihac, II, 430; Tiktin; Ivănescu, BF, VI, 102); dar semantismul este greu de admis. Pe de altă parte, coincide și cu alb. thep (Philippide, II, 718; Rosetti, II, 124), și cu it. zeppa „fațetă, teșitură”, inzeppare „a găuri, a înfige, a bate cuie”. Totuși, intenția expresivă nu apare clar; poate înrudit cu piț-, puț-, v. aici. Der. țepos (var. țăpos), adj. (ascuțit, spinos, înțepător); țepușe (var. țăpuș(e), țepuș), s. f. (băț, vargă, ascuțiș; ac; vîrf sau dinte de furcă; spin, așchie); țepușcă (var. țăpușcă), s. f. (Trans., bețișor, scobitoare); țăpligă, s. f. (Olt., așchie, țandără); țăpăruie, s. f. (Trans., par, țăruș); țăpoi, s. n. (furcă de paie); țăpoaică, s. f. (unealtă de pescuit); țapoș, adj. (înțepător; cu coarne drepte), care ar proveni din țap și din țeapă; țăpoșică, s. f. (plante, Nardus stricta, Tordylium maximum); țepușar, s. m. (lăncier, soldat înarmat cu lance); înțepa (var. înțăpa), vb. (a împunge; a îmboldi, a stimula; a excita, a irita; înv., a trage în țeapă); înțepător, adj. (care înțeapă, caustic, usturător); înțepătură, s. f. (împunsătură); înțepos, adj. (înțepător); înțepoșa, vb. refl. (a se înțepa); țăpar, adj. (Olt., ascuțit).

Quia nominor leo (lat. „Fiindcă mă numesc leu”) – Fedru, fabula Vacca, capella, ovis et leo (Vaca, căprița, oaia și leul – c. I, fab. 5). Cu aceste cuvinte justifică leul de ce își alocă prima parte și cea mai mare din cerbul căzut pradă. Fedru a prelucrat o fabulă a lui Esop, din care s-au inspirat atît La Fontaine (fabula Junca, capra, oaia, în societatea leului), cît și Bolintineanu (La dreptul celui mai tare). Expresia „Fiindcă sînt leu” se adresează cuiva care abuzează de puterea sa, săvîrșind acte nedrepte, arbitrare (vezi și: La part du lion și Primo mihi). LIT.

roșu, ~șie [At: CORESI, EV. 425 / V: (îrg) ~ș, ~șă (înv) ~șiu, (Trs) ~șou / Pl: ~șii, (rar) ~șie af, ~șuri sn / E: ml roseus, -a, -um] 1-2 a, av De culoarea sângelui Si: arămiu, bordo (2), cărămiziu (2), purpuriu, roibat (2), rubiniu (2), stacojiu, teracot, vișiniu (îrg) mohorât, (reg) morosliv, rojolin (1). 3 a (Îs) Ouă ~șii Ouă vopsite cu roșu (pex, cu altă culoare) tradiționale la creștini de Paște. 4 a (Reg, îe) A umbla (cu ceva) ca cu oul (cel) ~ A trata cu foarte multă grijă. 5-6 sm, a (Înv; îs) Ban ~ Ban de aramă. 7-8 sm, a (Înv; pex; îae) Monedă cu valoare foarte mică. 9 a (Îs) Galben ~ Galben unguresc de aur. 10 a (Îs) Florint ~ Fiorin de aur. 11 a (Reg; îs) Vărsat ~ (mărunt sau de copii) Pojar. 12-13 sn, a (Arg; îs) Borșul cel ~ Sânge. 14 a (Euf; îs) Cel cu căciula ~ie Diavolul (1). 15-16 sf, a (Bot; îs) Pătlăgea ~ie Plantă legumicolă anuală din familia solanceelor, cu frunze mari, penate, cu flori galbene și cu fructe comestibile (Lycopersicum esculentum). 17-18 sf, a (Bot; îas) Fructul roșiei (15), bacă zemoasă de culoare mai ales roșie, comestibilă Si: pătlăgea, tomată. 19 a (Îs) Mere ~șii Varietate de mere cu coaja roșie. 20 a (Îc) Pere ~șii Varietate de pere nedefinită mai îndeaproape. 21 a (Îs) Pere cu miez ~ (sau ~șii la miez) Varietate de pere cu carnea roșie și coaja vânătă. 22 a (Îc) Cireșe ~șii, cireșe ~șii grase, cireșe ~șii de Dobra, cireșe aslan ~șii, cireșe ~șii pietroase, cireșe ~șii zaharoase Varietăți de cireșe. 23 a (Îs) Vișine ~șii Varietate de prune văratice, roșii-violacee, a căror carne se desprinde ușor de pe sâmbure. 24-25 sf, a (Îs) Struguri roșii (Varietate de struguri) cu boabe roșii și dese Si: roșioară (9). 26 a (Reg; îc) Agriș ~ Coacăz (1). 27 a (Îs) Bostan ~ Bostan (3) porcesc (Cucurbita pepo). 28 a (îs) Grâu ~ (din Bănat) Specie de grâu. 29 a (Îc) Pepene (sau harbuz) ~ Lubeniță (Citrullus vulgaris). 30 a (Zlg; îc) Șarpe (reg gândac) ~ Viperă (Peliasberus) 31 a (Ent; îs) Furnică ~ Specia de furnici Formica sanguinea. 32 a (Ent; reg; îae; adesea determinat prin „mare”) Furnică de pădure (Formica rufa). 33 a (Ent; reg; îc) Gândac ~ Vaca-domnului (Lygaeus equestris). 34 a (Îe) A se duce (sau a merge) până la mărul ~ A se duce foarte departe. 35 a (Îe) A fi cu ciubote ~șii A fi rar. 36 a (Îae) A fi scump. 37 a (Îe) A plăti ciubote ~șii A plăti mult 38 a (Îe) A umbla (sau a se duce) cu ciubote roșii A umbla desculț. 39 a (Îae) A fi foarte sărac. 40 a (Îe) A căuta acul doamniei cu fir ~ A căuta ceva frumos sau rar. 41 a (Bot; reg; îc) Mălăiel-~ Păducel (Crataegus monogyna). 42 a (D. părul oamenilor) Roșcovan (2). 43 a (Pex; d. oameni) Cu părul roșcat (2). 44 a (D. părul animalelor și penele păsărilor, pex d. animale sau păsări sau d. părți ale corpului lor) Roșcat (2). 45 a (D. cai) Roib (1) 46 smf Nume dat animalelor și păsărilor domestice de culoare roșie (cal, bou, capră, câine, găină etc.) 47 a (D. față sau părți ale corpului) De culoare rumenă-aprinsă (datorită circulației sangvine) Si: roșcovan (1). 48 a (Pex; d. oameni) Cu fața rumenă Si: pletoric, rubicond, sangvin. 49 a (D. ochi) Congestionat (2). 50 a Îmbujorat (de emoție, de frică etc.) 51 a (D. metale) Incandescent. 52 a (Îs) Fier ~ Fier înroșit în foc cu care se înseamnă animalele (odinioară și sclavii și ocnașii) 53 sn Culoarea roșie, prima dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, la marginea acestuia spre lungimile de undă mari. 54 sn (Reg; îe) ~ de pică (sau de râde) Roșu aprins. 55 sn (Îs) ~ cardinal Roșu purpuriu. 56 sn (D. clădiri; îla) În (sau din) ~ Cu zidăria de cărămidă, terminată, dar netencuită. 57 sn (În construcție cu verbele „a încălzi”, „a înfierbânta”; îla) Până la ~ Până la incandescență. 58 sn Îe) A vedea (sau a i se face) (cuiva) ~ (înaintea ochilor) A se înfuria. 59 sn (Arg; îe) A-i face (cuiva) ~ la muștuc A lovi pe cineva să-i curgă sângele pe nas. 60 sn (Ccr) Colorant roșu. 61 sn (Îs) ~ de Berlin (sau de Paris, de Prusia, englez, englezesc, indian, venețian) Denumire comercială a unei substanțe roșii, folosită în vopsitorie cu substituent al miniului de fier. 62 sn (Îs) ~ de Congo Colorant organic în industria textilă și indicator în chimia analitică. 63 sn Fard roșu pentru obraz și buze 64 sn (Cu determinarea „de buze”) Ruj¹. 65 sn (Îvr sf) Țesătură sau broderie de culoare roșie. 66 sn (La cărțile de joc) Cupă². 67 smp (Bot; reg) Limba-boului (Anchusa officinalis) 68 smp (În vechea armată a Țării Românești; șîs ~șii de țară) Corp de călăreți sau de pedestrași compus din boieri de țară având uniformă de culoare roșie Si: roșior (22). 69 sm Ostaș din corpul roșiilor (67) Si: roșior (23) 70 sm (Îs) Roșii străini Corp de cavaleri format din ostași străini. 71 sm Descendent din boieri mici. 72 smp Corp de slujitori domnești înființat în sec. XVIII în Moldova, numit astfel datorită uniformelor roșii. 73 sm Dare plătită de roșii (70). 74 a (Fig) Inspirat sau pătruns de idei progresiste sau revoluționare (de stânga). 75 a (Fig) Creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă). 76 sm (Mpl) Adept al unor idei progresiste sau revoluționare (mai ales de stânga).

UGER, ❍ULGER (pl. -ere) sn. 1 🐒 Țîța vacii, oii, scroafei, etc. (🖼 5151): mult se mai bucurau copiii cînd venea Joiana din cîmp, cu ugerul plin de lapte (RET.); purceii erau toți în păr la ugerul scroafei și sugeau (ISP.); se afumă ulgerul vacii, cînd e umflat (VOR.) ¶ 2 🍽 Friptură sau mîncare pregătită din această parte a corpului animalului: hangiul le pomenește de niște pastramă bună de capră și de niște uger de purcică (BR.-VN.) [lat. ubĕr].

cața interj. – Imită strigătul coțofenei, și prin extensie, orice cuvînt sau mod de a vorbi strident sau îndărătnic. Creație expresivă, cf. numele acestei păsări, coțofană și clanță; pentru compunere, cf. *chiț, haț, cuțu. Se folosește adesea cu reduplicare. – Der. cățăi, vb. (a striga coțofana; a sta la taifas); cîță, s. f. (bibilică); cață, s. f. (persoană care vorbește mult, moară-stricată; persoană bîrfitoare; zdreanță, cîrpă; Arg. procuror; bîtă cu cîrlig folosită de ciobani). Pentru trecerea semantică de la ideea de „bîrfă” la „cîrlig”, cf. clanță, clonț, cioc. Totuși se consideră în general ca avînd sensul de bîtă, cața este cuvînt diferit, der. de la acăța (Pușcariu 7; REW 1662; DAR); der. în sens contrar pare mai probabilă. Cațaon, s. m. (poreclă dată grecilor), este un der. de la cață „gaiță” cu suf. expresiv -un, cf. gărgăun (după Philippide, Viața rom., V (1907), 38; Bogrea, Dacor., I, 552; Gáldi 160, din ngr. ϰάτσα „capră”); der. cațaoni, vb. (a greciza). Din rom. provine rut. kaca „bîtă” (Candrea, Elementele, 403).

cobilă sf [At: H XVIII / V: (Mol; Buc) ~bâlă, ~bârlă, ~birlă, codârlă / A și: (1) cobilă / E: vsl кобъла] 1 (Crș) Iapă. 2 (Mol; dep) Cal. 3 (Pop) Suport dintr-o crăcană sau din două bucăți de lemn legate împreună sau prinse cu un cui, pe care se pune plugul pentru a fi cărat Si: (reg) capră, cobiliță, cotumbă, crăcană, croc, iapă, traglă, trăgători. 4 (Olt) Scaun de înspițat (pe care rotarul așază roțile în timpul lucrului) Si: corniță, cușniță). 5 (Reg) Lemn bifurcat sau crăcană pentru ridicatul greutăților Si: capră, iapă. 6 (Spc; reg) Lemn cu care este prinsă broasca ce ridică sau lasă în jos piatra morii. 7 (Pes) Crăcană pe care se așază mreaja. 8 (Mol) Unealtă cu care se ridică osia carului. 9 (Buc) Par mare cu care se ridică butuci și alte greutăți mari. 10 (Trs) Bețe puse cruciș în care se face gardul din târși Si: nimăt. 11 (Trs) Pereche de pari la un gard. 12 (Trs) Gard simplu, fără legături sau cuie, făcut numai din tufe așezate pe pari împlântați în pământ cu vârfurile în cruce Si: nimăt, pripor, prisacă, săciu. 13 (Reg; îf cobâlă) Unealtă ciobănească nedefinită mai îndeaproape. 14 (Ban) Cobiliță (1). 15 Femeie neîngrijită.

NEȚESĂLAT, -Ă adj. Negativ al lui țesălat. cf. lb, polizu, pontbriant, d., lm, barcianu, alexi, w., i. botez, șc. 49. ♦ P. anal. (Depreciativ; despre oameni) Cu părul încîlcit, zbîrlit, nepieptănat; (despre păr) care nu este pieptănat, care este încîlcit, zbîrlit; p. ext. neîngrijit (2), murdar (1). cf. pontbriant, d. Izbucni în drumul mare o brișculiță arendășească tîrîtă de trei călușei de sat ce-i mina de pe capră un țigan strențeros și nețeselat. odobescu, s. i, 384. El are nevoie de zorzoane poleite, să și le pună-n corpul nețesălat, caragiale, n. f. 99. Un băietan ca de vreo 15 ani, îmbrăcat cu pantaloni scurți, dar murdar și nețesălat ca un țigan, i se anină de spate. d. zamfirescu, r. 89. Cu barba ca un țap, cu părul necisălat, cu ochii ca de broscoi, delavrancea, o. ii, 214. S-a apropiat de mine o domnișoară cam nețesălată, stancu, r. a. ii, 275. Foicică foaie lată, Suveicată, fluturată Și la cap nețăsălatăi ciaușanu, v. 117. ♦ Fig. (Glumeț) Care nu a fost bătut. Femeia nețesălată e ca moara neferecată, zanne, p. ii, 149. – pl.: nețesălați, -te. – Și: (regional) nețeselat, -ă, necisălat, -ă adj. – pref. ne- + țesălat.

țap (-pi), s. m. – 1. Masculul caprei. – 2. Constelația Capricornului. – 3. Vas pentru bere. – 4. (Mold.) Unul din arșicele mai grele. – 5. Poreclă dată grecilor. – 6. (Arg.) Popă. – Mr. cap. Origine obscură. Dintre multele ipoteze care s-au emis în jurul acestui cuvînt, cea mai probabilă pare să fie cea de creație expresivă (REW 9599; Pedersen, Z. vergl. Sprachwiss., XXXVI, 347), poate anterioară rom. Cf. Copus gloss. lat., V, 503, 27: „Hircus caper zappu dicitur” și dalm. zapo, alb. škjap, cap (Bartoli, II, 258; Capidan, Raporturile, 551; Graur, Rom., LVI, 265; Rohlfs, Differenzierung, 67). Totuși, der. directă a rom. pornind de la ilirică este dificilă fonetic; mai probabil nu este vorba de o continuare directă a cuvîntului moștenit, ci de o creație nouă, bazată pe aceleași intenții expresive. În ce privește această intenție, se consideră îndeobște că este vorba de o dezmierdare pentru a chema un animal, germ. Lockruf. Mai sigur ar trebuie să se pornească de la ideea de „ascuțit, țuguiat”, ca în „țeapă”, a cărei familie expresivă ține de „țap”. Acest nume a trebuit apoi să însemne „(animal cu) coarne lungi”, cf. it. zappa „tîrnăcop”. Celelalte ipoteze sînt mai puțin sigure; din sl. capŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 429); din alb. tšap (Meyer, 387; Pascu, II, 223; Berneker, 121; cf. Philippide, II, 738), din iranianul čapis (Roswadowski, Mitt. Inst. Wien, 278; Vasmer, Grekoslaw. Etym., III, 222; Roswadowski, R. Études sl., II, 109; Densusianu, GS, I, 242). Sensul 3 este traducerea modernă a germ. Bock. Cf. și Rohlfs, ZRPh., XLV, 664; Rosetti, II, 123; Pușcariu, Lr., 180. Cuvîntul a trecut din rom. la limbile cu care a avut contact: alb. ts(i)ap, (t)skjap, ngr. τσάπος, sb., cr., slov., ceh., pol., rut., ucr., rus. cap, mag. cáp (Berneker 121; Vasmer, III, 281; Edelspacher 11). cf. țeapă.