MÍNGE s. f. 1. Obiect sferic (rar ovoidal), de diverse mărimi, confecționat din cauciuc, piele, material plastic, cîrpe etc., umplut cu aer, cu păr, cu cílți etc. și folosit în diferite jocuri (sportive); (regional) cotcă, hapuc, loptă, surducă. Cercînd toți, în toate părțile, vreun leac, au merșterșuguit și această, de au aflat tavlie și minciia și păcii și alte multe giucării. HERODOT (1 645), 41, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 236. Cu copiii mă certam, Minei, arșicele jucam. MUMULEANU, C. 146/18, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Mingea sare pînă la policandrul din tavanul salonului, unde turbură grozav liniștea ciucurilor de crista. CARAGIALE, O. I, 276, cf. DDRF, GHEȚIE, R. M., BARCIANU, TDRG. Părul de bou nu-l întrebuințează deât copiii mici, făcîndu-și din el mingea. PAMFILE, I. C. 3, cf. ȘĂINEANU, D. U. După minge și după cerc, alergau prin casă și prin curte. GALACTION, O. 306, cf. C. PETRESCU, C. V. 128. Răspunde în treacăt, în timp ce se apleacă după minge. SEBASTIAN, T. 83. Pe păretele din spatele biuroului trei panoplii. . . cea din mijloc, mai puțin marțială, alcătuită din două rachete de tenis cu presele lor și o rețea cu mingi albe. TEODOREANU, M. II, 23. Atunci ia racheta ea și el mingile. ARGHEZI, C. J. 16. Ce nu aveau ei acolo? Scrînciob, mingi de toate mărimile, paralele și capră de gimnastică. BENIUC, M. C. I, 71. Prinde mince, se spune despre cei care umblă după lucruri de nimic. Cf. ZANNE, P. IV, 448. ◊ (Ca termen de comparație) Ca pre o mince de copil îl arunca. NEGRUZZI, S. I, 125. Sînt un soi de vagabond. . . aruncat din post în post ca o minge. ALECSANDRI, T. 369. Umbla prin mîinile lor, de la unul la altul, ca o minge. ISPIRESCU, L. 108. [Veverița] îi privi o clipă cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr în alt copac și se pierdu în frunziș. SĂM. VI, 336. Ca o minge se prăvale, Se coboară și se suie Prin hîrtoapele din vale; Uite-l nu e, uite-l nu e! TOPÎRCEANU, M. 27. Un nor rotund ca o minge, părea de zăpadă. SAHIA, N. 86. S-o arunci în sus, ca pe o mingie. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 129. Zmeul a tăiat cît clipești o căpătínă de acestea, au luat-o în mîni ca pe o minge și s-au dus. . . acasă. SBIERA, P. 180. D-a mingea în afară (ALR II 4348/353) sau de-a mincea-n opt și-n șase (ib. 4 348/172), de-a mingea pă (sau în) țăl (ib. 4 348/272, 346), mingea pă fugă (ib. 4 348/182) = oină. De-a mingea sau mingea călărită (H VII 172), de-a mingea-n cer (ALR II 4381/784), de-a mincea-n găurele (ib. 4381/182), de-a mingea-n perete (ib. 4347/987), mincea-n perghel (H, XII 176), de-a mincea-n vacă (ALR II 4381/182) = nume dat unor jocuri cu mingea (1), nedefinite mai de aproape. Foarte bine. . . Cum vrei să ne batem? De-a mingea, ori de-a baba-oarba? ALECSANDRI, T. I, 205, cf. PAMFILE, J. III, 16, H I 350, II 82, 101, 119, 208, III 38, X 378, 454, 467, XVI 161, XVIII 27, 147, 262, ȘEZ. II, 62. El nu se juca cu ceilalți prunci, de-a caii și de-a minja. MERA, L. B. 92. Ne jucăm de-a micea. MAT. DIALECT, i, 181. De-a mingea-n cuc v. c u c. ♦ Joc cu mingea (1). Dumineca, cînd ceilalți băieți de sama lui să duceau la minge ori la poarcă, el se tot făcea că are treabă în preajma casei Irinei. BUJOR, S. 80. 2. (Prin Maram. și Bucov.) Cocoloș de mămăligă sau de pămînt. Cf. ALR II 3 527/353, 386. ♦ (Regional) Ghem de lînă. Cf. ALR II, 3 527/172, 386, 682, 705, 762, 876. - Pl. : mingi. – Și: (învechit și regional) mince, míncie, (regional) míngíe, míge (ALR I 1699/590), mice, micie (H X 467, XVIII 27, 262, ALR 11 699/18,229), ménge (ALR I 1699/885) s. f. – Dintr-un cuvînt slav neatestat, pentru care cf. slav. m ê č, v. rus. м и ч ь.