vîrtej (-juri), s. n. – 1. Turbion, vîltoare. – 2. Ciclon. – 3. Smoc rebel de păr, loc unde părul crește în toate direcțiile. – 4. Cotitură, întoarcere. – 5. Morișcă, rostogol. – 6. Amețeală, zăpăceală. – 7. Cabestan, macara-capră. – 8. Transmisia ferăstrăului mecanic. – 9. Regulator al pietrei de moară. – 10. Cîrlig îmbucat care servește de cujbă la stînă. – 11. Clește de tîmplar. – 12. Presă. – 13. Cric. – 14. Vechi instrument de tortură. – 15. Oiștea carului. – 16. (Trans.) Leagăn, scrînciob. – 17. Arc de arbaletă. Sl. vrŭtežĭ de la vrŭtĕti „a coti” (Miklosich, Lexicon, 772; Conev 67), cf. învîrti și bg. vărtež. Legătura cu lat. vertigium (Cipariu, Gram., 29) nu este posibilă. Ideea de bază este cea de „obiect care se învîrtește” sau de „instrument care funcționează prin rotire”. – Der. vîrtejos, adj. (care face vîrtej); (în)vîrteji vb. (a roti, a coti; a se învolbura; a transforma; refl., a se întoarce, a regresa). – Cf. vîrtiloi.