ZĂBLĂU², zăblaie, s. n. Pînză de cîlți sau de păr de capră, p. ext. obiect făcut din astfel de pînză (v. țol, pătură). Griul roșu, greu la bob, curgea-n trăgători și venea la vînturătoare, iar de-aci se făcea vraf pe zăblaie curate de unde-l încărcau argații și-l duceau la magaziile boierești. SANDU-ALDEA, U. P. 100. Mai încolo, pe ziduri, stau rînduite, peste-un zăblău vărgat, arme de tot felul. ODOBESCU, S. A. 85. Nevastă c-a mea frumoasă Nu e-n sat la d-voastră! Cînd îi pomenești de furcă, Ia zăblău și se culcă. ȘEZ. XII 78.