MIOARĂ s. f. 1. Oaie tînără (pînă la cel mult trei ani); oaie care nu a fătat încă sau care fată prima dată; mia (1), mieluță. Alegîndu-se mieii și miorile, care încă nu sînt de mîrlit. ECONOMIA, 87/8. Își caută o meoarâ Pierdută din turma sa. CONACHI, P. 8. S-a cam fasolit la început, dar în sfîrșit s-a îmblînzit ca o meioară. ALECSANDRI, T. 813. Ce-ți pare mai blînd, mai plăpînd, ca oițili, berbecii, mieoarile. JIPESCU, O. 48. Moș Dediu i-a dăruit patruzeci și nouă de mioare. CREANGĂ, P. 105. Este datina de a se da peste sicriu nu numai bani și colăcei, ci încă și multe alte obiecte. . . , mioare sau mieluțe. MARIAN, Î. 291. În boteiul de sterpe se află mioarîli (miele din anul precedent). DIACONU, P. 13, cf. 37, STOIAN, PĂST. 54. Pe pajiști vor paște mai multe mioare. TULBURE, V. R. 43. Mergînd grăbită spre stîna lui, să-și vadă mioarele. CAMILAR, N. I, 108. Arareori mioarele se-adapă, Căci rîul e, de veacuri, bun domnesc. V. ROM. septembrie 1954, 57. Că el are-n cîmp, la soare, Mii și sute de mioare Ies în vară fătătoare. ALECSANDRI, P. P. 201. De la 1-2 ani partea femeiască se cheamă mioară. H II 185, cf. 49, 87, 281, III 68, IV 155, VIII 133, 148, 170, VIII/₂ 109, 184, X 308, 465, XII 261, 570, XIII 13, 291. Și mînat-am dragi mioare Printre iarbă numai floare. JARNIK- BÎRSEANU, d. 510. Un ciobănaș flăcău avea și el în toată turma o singură meoară. ȘEZ. I, 207. [Cîrlanii] după un an pînă la 2 se cheamă terții și partea femeiască mioare. ib. VII, 192, cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 103. Pe margini de lac, Pascu, mi s-adapă De-o turmă mieoare Pe botIn colnic cu ea intra, Mioara de o tăia. PĂSCULESCU, L. P. 236. Un berbece de căldare Și-o mioară de frigare. DENSUSIANU, Ț. H. 293. Vinde-m, bărbate, mioara. BÎRLEA, C. P. 249, cf. CHEST. V 73/9, 24, 29, 44, 46, 53, 57, 73, ALR I 1776,1777, A I 23, II 6, 12, III 16, 17, 18, 19, V 15, VI 3, IX 6. ♦ (Adjectival, despre oi) Tînăr. Parte fămeiască de la oi mieoară sau vătuie din capre. BIBLIA (1688), 72²/5. Taie lînoasele oi, o sută cu vrîsta mioară. COȘBUC, AE. 131. În „Miorița”. . . oița mioară e năzdrăvană. R[DULESCU-CODIN, Î. 38. ♦ (Regional) Oaie stearpă. H IX 438, cf. XI 339, XIII 449, XVI 10. 2. (Regional) Căprioară sau capră tînără (de un an). V. i a d ă, v ă t u i e. ALR I 1 776/295, cf. A I 31, 35, III 18. ◊ (Adjectival) A ciută mieoară, Pe bot gălbioară. . . Iarbă nu păștea, Nici apă nu bea. TEODORESCU, P. P. 58, cf. PĂSCULESCU, L. P. 63. - Pronunțat: mi-oa-. - Pl.: mioare și (rar) miori. – Și: (regional) mihoáră (RĂDULESCU-CODIN, Î. 184), mieoáră, meoáră, meioáră s. f. – Mia + suf. -(i)oară.