STAȚIE s.f. 1. Oprire, popas. ♦ Loc, punct unde se opresc sau staționează vehiculele publice (trăsuri, mașini etc.) pentru a aștepta călătorii. ♦ Loc unde se opresc trenurile, tramvaiele, autobuzele pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor. 2. Așezămînt, instituție pentru efectuarea unor cercetări științifice, bazate mai ales pe observarea anumitor fenomene. 3. Poziție, loc. ♦ Loc de unde se fac emisiuni radiofonice etc. ♦ Stație electrică = ansamblu de instalații electrice care servește la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea și distribuția ei; (astr.) stația planetelor = poziție pe traiectoria aparentă a planetelor pe cer cînd acestea par nemișcate pentru un timp. [Gen. -iei. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

conác n., pl. e (turc. konak, popas, d. konmak, a mînca, a poposi; ngr. konáki, alb. bg. konák). Stațiune, popas, loc de oprire (han, stațiune postală [odinioară] ș. a.). Rezidența unuĭ vizir saŭ unuĭ pașă (V. beĭlic). Rezidența unuĭ ispravnic (V. tact 2). Curtea (casa) boĭeruluĭ la moșie (sud). Timpu zileĭ pe la 9 dimineața și pe la 2 după amează (cînd lucrătoriĭ de la cîmp se odihnesc). Distanța între doŭă conace (loc saŭ timp): cale de treĭ conace, ziŭa de muncă are treĭ conace (de la 4-9, de la 9-2 și 2-7). A face conac, a poposi. V. mansiune.

staniște, staniști, s.f. – 1. Cantonament, popas. 2. Loc de odihnă pentru oi sau vite la amiază; meriză (Papahagi, 1925; Ieud): „Staniște sau ocol pentru animale, la colibă” (AER, 2010: 95; Șișești). – Din sl. stanište „stație, popas” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

*ETAPĂ (pl. -pe) sf. 🎖️ Popas, locul unde o trupă în mare se oprește spre a petrece noaptea [fr.].

stániște, staniști, s.f. 1. Cantonament, popas. 2. Loc de odihnă pentru oi sau vite la amiază; meriză, merizuș, zăcălău: „Staniște sau ocol pentru animale, la colibă” (AER, 2010: 95). – Din sl. stanište „stație, popas” (Șăineanu, DEX, MDA).

COLIND, colinde, s. n. Faptul de a colinda. 1. Obiceiul de a colinda. 2. Cîntec tradițional cântat de cete de copii sau de flăcăi care vizitează casele în seara de crăciun. 3. Umblet din loc în loc, întrerupt de popasuri. ♦ Loc. prep. (Rar) În colindul. . . = de la un om la altul, din om în om. [Var.: colindă s. f.] – Slav (v. sl. kolenda <lat.).

* ETAPĂ (pl. -pe) sf. 🎖️ Popas, locul unde o trupă în marș se oprește spre a petrece noaptea [fr.].

POȘTĂ¹, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care asigură primirea, transportul și distribuirea scrisorilor, a telegramelor, a mandatelor poștale și a coletelor; local în care se află această instituție. ◊ Loc. adj. De poștă = poștal. 2. Corespondența primită, expediată sau distribuită în aceeași zi sau într-o perioadă dată. ◊ Poșta redacției = rubrică într-o revistă sau într-un ziar, în care se publică răspunsuri la scrisorile și la întrebările cititorilor. ◊ Expr. Cu prima poștă sau cu poșta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) poșta = a colporta știri, aprecieri, păreri, zvonuri de la o persoană la altă, a umbla cu vorbe, a face intrigi. ♦ Factor poștal. 3. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență), cu diligența, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligență, poștalion. ♦ Loc de popas, han așezat pe parcursul unui drum, unde călătorii care foloseau poșta¹ (3) găseau vehicule de transport în comun sau cai de schimb. ◊ Cal de poștă = cal destinat exclusiv serviciului de transport. ◊ Expr. A fi sau a ajunge cal de poștă = a fi foarte solicitat, a alerga de colo până colo. 4. Unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanță (mare) nedeterminată. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = distanță (relativ) mare. II. (Pop.) Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipește de talpa unui om adormit și care apoi se aprinde pentru a-l speria. ◊ Poșta merge = numele unui joc de copii. III. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) postă, (reg.) poștie s. f.] – Din rus. počtă.

DEJUGĂTOARE, dejugători, s. f. (Rar) Loc de popas unde se dejugă boii pentru a-i lăsa să se odihnească. – Dejuga + suf. -ătoare.

MANSIO s.n. (Ant.) Loc de popas pentru călători și curieri oficiali de-a lungul unui drum în lumea romană. [Pron. -si-o. / < lat. mansio].

conac, conace, s.n. (înv.) 1. casă boierească la țară, pe o moșie. 2. reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect. 3. hotel turcesc. 4. loc de popas; stație de poștă; popas. 5. han, gazdă. 6. distanță de la un loc de popas la altul; poștă. 7. interval de timp egal cu o jumătate de zi. 8. locuință ciobănească departe de sat. 9. una din cele trei părți ale zilei de lucru. 10. una din cele trei mâncări de peste zi. 11. zi de lucru. 12. vas pentru gătirea bucatelor.

conac (conace), s. n. – 1. Oprire, popas, haltă. – 2. Perioadă de timp, etapă. – 3. Han, loc de popas. – 4. Reședința oficială a solilor turci pe lîngă domnii Moldovei și Munteniei. – 5. Reședința unei autorități sau societăți oficiale. – 6. Reședință, casă boierească. – 7. Casă izolată, departe de o localitate. – 8. Diviziune a zilei de muncă, corespunzînd intervalului dintre două mese, timp în care se lucrează fără întrerupere. – 9. Una din cele trei mese zilnice: conacul întîi de dimineață, conacul al doilea (la prînz), cina de seară. – 10. Provizii, alimente. – Mr. cunache, megl. cunac. Tc. konak (Roesler 596; Șeineanu, II, 142; Meyer 196; Lokotsch 1202; Ronzevalle 142), cf. ngr. ϰονάϰι, alb., bg. konak. – Der. conăci, vb. (a se opri, a poposi; a găzdui, a hrăni); conăceală, s. f. (oprire, popas); conăcar, s. m. (dregător însărcinat cu organizarea găzduirii domnitorului sau a dregătorilor în misiune; flăcău care îl însoțește pe mire la nunțile populare), în cel de al doilea sens confundîndu-se cu colăcer sau colăcar; conacciu, s. m. (persoană însărcinată cu găzduirea domnitorului), din tc. konakçi (Șeineanu, II, 144).

MANSION s. n.. 1. (ant.) loc de popas pentru călători și curieri oficiali de-a lungul unui drum în lumea romană. 2. (în evul mediu) parte a decorului unui teatru unde se desfășura succesiv acțiunea fiecărei scene. (< fr. mansion, lat. mansio)

popas (popasuri), s. n. – 1. Oprire, odihnă. – 2. Pauză în procesiunile mortuare. Sl. popasŭ „pășune” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 150; Conev 68), cf. pol., sb. popas „oprire pentru a hrăni turma”. – Der. poposi, vb. (a opri pentru odihnă, a face popas), în loc de *popăsi, datorat labialei precedente, cf. zăbovi.

camping-caravaning s. n. ◊ „Automobil Clubul Român pune la dispoziția turiștilor, din țară și peste hotare, cupoane hoteliere sau «camping-caravaning», în baza cărora pot să-și stabilească itinerariul și programul de concediu. Fiecare cupon dă dreptul la 5 litri benzină gratuit, cazare în hoteluri și locuri de popas – și jumătate de pensiune.” R.l. 26 IV 77 p. 5 [pron. chemping-caravaning] (din fr. camping + fr. caravaning, care este un fals anglicism; v. DMN s. v. caravan[n]ing; DHLF 1971, DMC 1978)

RECI, com. în jud. Covasna, situată în E depr. Sfântu Gheorghe, la poalele S ale m-ților Bodoc, pe cursul inf. al Râului Negru; 2.210 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul Bita). Expl. de gresii. Moară (sec. 19). Topitorie de in. În perimetrul com. R. are loc o îngustare a văii Râului Negru („strâmtoarea” sau „poarta” de la R.) prin care se face trecerea din depr. Sfântu Gheorghe în depr. Bârsei. Pe terit. satului R. au fost descoperite (1957-1959) vestigiile unor așezări suprapuse datând din Neolitic, din prima Epocă a fierului (Hallstatt) din sec. 3-4, precum și un cimitir de înhumație din sec. 10-11. În satul R., menționat documentar în 1334, se află azi o biserică reformată, reconstruită în 1515, cu transformări din 1857 și un conac din 1717. În arealul com. R. există numeroase dune de nisip (Dunele de la R.), cu înălțimi cuprinse între 3 și 12 m, a căror orientare (NE-SV) se datorează vântului Nemira care abate în această zonă cu o deosebită intensitate. Între dune sunt cantonate mai multe mlaștini și lacuri cu forme alungite. Această zonă de dune, extinse pe o supr.de 8 km², era acoperită în sec. 19 de un mestecăniș întins („Mestecănișul de la R.”) care a fost treptat afectat de tăieri, ceea ce a determinat apariția nisipurilor mișcătoare. Ulterior a luat o mare extindere aninul, alături de care s-au plantat pinul negru, plopul canadian, stejarul ș.a., oprindu-se înaintarea dunelor. O parte a câmpului de dune a fost transformată în teren agricol. În porțiunea în care se mai păstrează peisajul naturala fost constituită rezervația Mestecănișul Reci – Bălțile de la Uzun – Sântionlunca, în supr. totală de 2.000 ha. Pe o mică porțiune din rezervația naturală se mai află mesteceni bătrâni, rari. În NE acestei zone nisipoase, unde terenul este mai umed și ochiurile de apă sunt mai mari și mai numeroase, se află un aniniș întins. Aici se întâlnesc plante plutitoare, ca nufărul alb (Nymphea alba) și Aldrovanda vesiculosa și plante higrofile, ca roua cerului (Drosera rotundifolia), șapte degete (Comarum palustre). Fauna este abundentă și diversă, aici fiind un important loc de popas pentru păsările de apă. Tot aici există și un batracian interesant, considerat relict glaciar, broasca de mlaștină (Rana arvalis).

SANISLĂU, com. în jud. Satu Mare, situată în C. Carei, la granița cu Ungaria; 3.670 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.). Viticultură. Pomicultură. Complex avicol. Pe terit. satului Ciumești, atestat documentar în 1306, au fost descoperite (1961-1965) urmele mai multor așezări suprapuse datând din Paleolitic, Neolitic, Epoca bronzului, perioada dacică și din perioada de trecere la feudalism. În arealul satului Berea au fost identificate vestigiile unei așezări dacice (sec. 3-2 î. Hr.) în care s-a găsit ceramică autohtonă, lucrată cu mâna, ceramică, celtică, lucrată la roată (vase mari cu gât înalt, castroane) ș.a., iar în satul S., menționat documentar în 1306, a fost scoasă la iveală o necropolă feudală timpurie (sec. 10-12) cu morminte de cneji români. În satul Ciumești se află o biserică din sec. 15 (azi biserică reformată), în stil gotic, o biserică ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18) și o biserică romano-catolică (1856). În arealul com. S. se află o rezervație naturală, reprezentată printr-un sector de câmpie nisipoasă, cu porțiuni depresionare, cu exces de umiditate, cuprinse între șiruri de dune, cu vegetație și faună caracteristice, între care trifoiștea (Menyanthes trifoliata) și broasca de mlaștină (Rana arvalis). Important loc de popas pentru păsările de apă, migratoare.

*etápă f., pl. e (fr. étape, din estaple, d. germ. stapel, șantier, stapel-platz, popas). Arm. Locu unde se opresc trupele în marș. Distanța străbătută de o trupă într’o zi de marș. – Curat rom. popas.

SOCOL, com. în jud. Caraș-Severin, situată la poalele V ale m-ților Locvei, pe stg. Dunării și pe cursul inf. al râului Nera, la granița cu Serbia; 2.093 loc. (2005). Port fluvial (în satul Baziaș). Post hidrologic (Baziaș). Viticultură. În arealul satului Baziaș, fl. Dunărea intră pe terit. României. Satul S. apare menționat documentar în 1472. În satul Baziaș, atestat documentar în 1581, se află biserica fostei mănăstiri Baziaș, construită în 1774 (pictată în 1860) prin strădania lui Jivco Petrović, iar în satul Pârneaura există mănăstirea Zlațita, cu biserica Sf. Sava, menționată în documente în sec. 16, distrusă de turci și reconstruită în anii 1760-1770. În arealul com. S. se află rezervația Gura Nerei (numită din 1994 și „Balta Nera-Dunăre”), care ocrotește o zonă umedă, formată în perimetrul meandrării și difluențelor râului Nera (în sectorul dintre localit. Socol și vărsarea în Dunăre) inclusă în Parcul Natural Porțile de Fier. Loc de popas pentru păsările de apă, printre care se remarcă egreta mică (Egretta garzetta).

RAZIM, complex lagunar în NE Dobrogei, pe țărmul Mării Negre, alcătuit din lacurile Razim propriu-zis (415 km²), Golovița (119 km²), Zmeica (54,6 km²), Sinoie (171,5 km²) ș.a., a cărui supr. totală este de 868 km²; ad. max.: 3,5 m (în lacul Razim). Complexul lagunar R. s-a format prin bararea de către cordoanele litorale a vechiului golf Halmyris. Partea sa central-nordică include lacurile R. și Razimu Mic, cu apă dulce, care comunică cu Marea Neagră prin Gura Portiței, iar partea de S cuprinde lacurile Golovița, Zmeica, Sinoie ș.a., cu apă sărată, care comunică cu Marea Neagră prin Periboina. În interiorul complexului lagunar se găsesc câteva ins. (martori de abraziune), respectiv Popina, Bisericuța, Istria, iar țărmul său este accidentat, având numeroase sinuozități, peninsule și capuri (Dolojman, Iancina, Coșburum ș.a.). R. este unul dintre cele mai mari bazine piscicole din țară și pr. loc de popas al multor păsări (călifarul alb, călifarul roșu, egreta mare, egreta mică, piciorongul etc.). Cherhana. Pe țărmul de SV se află ruinele cetății antice Histria. Cunoscut și sub numele de Razelm. Complexul lagunar R. este inclus în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

conac n. 1. od., loc de popas și de mas, stație de poștă: ordine strașnice pentru calesci, cai de poștă și conace GHICA; 2. reședința unui vizir sau pașă (od. și în cele două capitale ale țarii): la conac căĭ aducea, la conac lângă geamie POP.; 3. reședința unui ispravnic (spre deosebire de taht); 4. casă boierească (la o moșie); 5. han, gazdă (de mas noaptea), loc de oprire (spre a mânca și a se odihni): a face conac, a poposi; 6. distanța între două stații de poștă: cale de trei conace ISP.; 7. intervalul de timp corespunzător, o jumătate de zi: poporul împarte ziua în două conace sau popasuri, unul la amiazi și celalt la asfințitul soarelui. [Turc. KONAK: sensurile 3-7 sunt încă populare, iar înțelesul primitiv subzistă în formele derivate].

popas n. 1. locul unde trupele în marș se opresc spre a petrece noaptea; 2. stațiune ce fac călătorii: pe drum stătură să facă popas ISP.; 3. loc fixat pentru popas. [Slav. POPASŬ, pășune: primitiv termen ciobănesc].

DEJUGĂTOARE, dejugători, s. f. (Pop.) Loc de popas unde se dejugă boii pentru a-i lăsa să se odihnească. – Dejuga + suf. -ătoare.

CANTONAMENT, cantonamente, s. n. 1. Staționare vremelnică (mai ales a trupelor militare) într-o localitate; locul unde sînt instalați cei cantonați. V. popas. 2. (Sport) Loc special amenajat în care un grup de sportivi se pregătește, printr-un antrenament științific, în vederea realizării unor performanțe maxime.

DEJUGĂTOARE, dejugători, s. f. (Rar) Loc de popas unde se dejugă boii pentru a-i lăsa să se odihnească. Un puț cu cumpănă, în preajma căruia a fost odată dejugătoarea vitelor, popasul fugarilor bătuți de nevoi. SANDU, D. P. 36.

CONAC, conace și conacuri, s. n. I. 1. (În orînduirea feudală și capitalistă) Casă (adesea și curte) boierească la țară, pe o moșie. La vreo sută de pași se afla vechiul conac, vast, scund, bătrîn, înfipt parcă pe jumătate în pămînt. REBREANU, R. I 80. Casele, ca aparență exterioară și ca înfățișare interioară, erau curate conace. MACEDONSKI, O. IV 117. ◊ Fig. Cu fruntea-n țărînă conacele cad, Să crească în glie noul răsad. TULBURE, V. R. 38. 2. (Învechit, cu sensul reieșind din determinări) Reședință a unui ispravnic sau subprefect. Conacul isprăvniciei. DELAVRANCEA, S. 175. Unde și unde, răsare cîte-o clădire mai de seamă:... conacul subprefecturii, cazarma. VLAHUȚĂ, O. AL. II 147. 3. (Învechit) Reședință a unui vizir sau pașă. După aceea a venit o succesiune de detronări și de măceluri în conacele sultanilor și vizirilor. ODOBESCU, S. III 374. Ducîndu-se la conacul său, [Ali-Gean-Hogea] fu oprit în cale de un romîn. BĂLCESCU, O. II 43. II. (Învechit și popular) 1. Loc de popas; popas. Într-o. poiană mică, așternută cu o iarbă scurtă... îmi așezai conacul meu de zi. HOGAȘ, M. N. 58. De cu zorile... [căruța] s-a pornit de la conacul de noapte. ODOBESCU, S. III 16. 2. Distanță (valorînd cam două poște) de la un loc de popas la altul. Aruncă buzduganul cale de trei conace. ISPIRESCU, L. 87. Ia siliți De vă porniți Și pe Dunăre vîsliți Cale de vro trei conace. TEODORESCU, P. P. 565. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. Vreme ca de-un conac s-au frămîntat în primejdie de moarte pînă s-au văzut dincolo. SANDU-ALDEA, U. P. 123. Mi-e puicuța cam departe; De-ar fi noaptea trei conace, M-aș duce și m-aș întoarce, Dar mi-e noaptea d-un conac, Nu știu, frate, ce să fac! TEODORESCU, P. P. 317.

LAGĂR, lagăre, s. n. I. 1. Loc de staționare a trupelor, în corturi sau în barăci; tabără. Înțelegea și el că un lagăr nu e un salon. D. ZAMFIRESCU, R. 218. Mișelul! s-o ascuns în lagărul turcilor, în loc să iasă la cîmp de bătaie. ALECSANDRI, T. II 16. După ce ieși din lagăr, alergă necontenit Toată noaptea, pîn-ajunse cînd soarele a răsărit. NEGRUZZI, S. I 117. ♦ (Rar) Loc de popas, de staționare. Cînd soarele fu la amiază, chibzuii un loc în pădure mai la o parte și-mi așezai lagărul meu de zi. HOGAȘ, M. N. 75. 2. Totalitatea statelor și a persoanelor care luptă pentru aceeași idee social-politică. Lagărul mondial al păcii. 3. (În expr.) Lagăr de prizonieri = loc în care sînt ținuți prizonierii de război. Lagăr de concentrare = loc în care, în regimurile reacționare, sînt închiși și ținuți izolați cetățeni progresiști puși în afara legilor. II. Organ de mașină pe care se sprijină un ax sau un arbore, prin intermediul unor cuzineți, al unor bile etc.; palier.

POȘTĂ, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care efectuează transportul și distribuirea scrisorilor, telegramelor, mandatelor poștale și coletelor; (concretizat) localul în care se află această instituție. O să-i cumpăr o pereche de ghete și o să i le trimitem cu poșta. STANCU, D. 175. Din sus, dinspre poștă, s-auzi deodată un pas greoi, cadențat. Petrache Hulubi, factorul, pornise la împărțirea corespondenței în oraș. BART, E. 20. 2. (Cu sens colectiv) Corespondență expediată, primită sau distribuită în aceeași zi. Probabil că [autobusul] nu avea de ce să oprească. N-or fi fost călători. N-o fi avut poștă. SEBASTIAN, T. 24. Prin urmare d-abia cu poșta viitoare, la 26, ți-o voi trimite. BĂLCESCU, la GHICA, A. 507. Cu prima poștă (cu poșta viitoare sau următoare) – cu prima corespondență care urmează să plece. (în forma învechită postă) Surorilor și lui Alecu voi răspunde cu posta viitoare. KOGĂLNICEANU, S. 223. Vagon de poștă = vagon de cale ferată cu care se transportă corespondența. Oamenii de la vagonul de poștă... scoteau capul și întrebau ce se petrece. DUMITRIU, N. 98. Poșta redacției = rubrică într-o revistă sau într-un ziar, în care se publică răspunsuri la corespondența trimisă de cititori. ◊ Fig. (Rar) Poșta satului = poreclă dată unei persoane care răspîndește vorbe, bîrfeli, face intrigi. ◊ Expr. A duce (a purta sau a umbla cu) poșta = a purta vorbe mincinoase, a face intrigi. O cam bănuiau... că umblă cu poșta de la o casă la alta. SADOVEANU, la TDRG. 3. Curier poștal, poștaș.Echipă de muncitori pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. Poștele se întocmeau cu mare greutate, alegîndu-se pe grupe: hamalii, lopătații, stivatorii, ipistații. BART, E. 289. 4. Serviciu de transport pentru călători și corespondență, folosit înainte de introducerea căilor ferate. Aicea la noi, măria-ta, nu-i ca-n țara acestui avă franțuz: să ai pe drum împărătesc piatră bătută cu ciocanul și poștă rînduită, și toate ca-n palmă. SADOVEANU, Z. C. 40. Era și poștă organizată de la București pe la Curtea de Argeș și către Rîmnic. CAMIL PETRESCU, O. I 327. Poștele în Moldova sînt în stare mai puțin proastă ca în Valahia. Cu toate acestea, două poște aproape de Iași le găsirăm înapoiate cu totul. BOLINTINEANU, O. 275. ♦ Vehicul folosit de către acest serviciu. Călătoreau într-o caleașcă cu cai de poștă. CAMIL PETRESCU, O. II 18. Poșta pleacă în toate zilele în ținutul Austrii, și iar în toate zilele alta vine. GOLESCU, Î. 109. Trăsura poștei sau trăsură (ori căruță) de poștă = vehicul pentru transportul în comun, folosit de serviciul descris mai sus; poștalion, diligență. Nu-i da mîna să vie cu trăsura poștei, căci avea totdeauna cîte ceva de adus și dacă luai pe seama ta caii, ca să te ducă cu poștalionul tău încărcat, costa scump. CAMIL PETRESCU, O. I 327. (În forma postă) Se sui într-o căruță de postă și, ajungînd la Iași, trase la cel mai bun birt unde nămi cele mai frumoase odăi. NEGRUZZI, S. I 84. Cal de poștă = cal utilizat la căruțele de poștă. Of! mări, frate, De ai păcate, Cu cai de poștă să te pornești. ALECSANDRI, T. I 114. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă v. cal. ♦ Loc de popas, stație, han pe parcursul unui drum, unde călătorii găseau vehicule de transport în comun și cai de schimb. Ceilalți au mas la poșta de la Oncești. La TDRG. S-aduci vro patru surugii de la poștă șt să le poruncești ca să ureze... cu harapnicele pe spinarea lui. ALECSANDRI, T. 12. 5. (În trecut) Distanță între două stații de schimb al cailor, avînd aproximativ 20 de km; (astăzi) distanță nedeterminată (de obicei mare). De la Rîureni pînă la gura Luncavățului e o poștă. GALACTION, O. I 264. Caii călcau pînă la două poște pe zi. CAMIL PETRESCU, O. I 543. O cale scurtă, de 2 poște, de la Fălticeni la Neamț, nu se potrivește c-o întindere de șese poște lungi și obositoare, de la Iași pînă la Neamț. CREANGĂ, A. 117. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = (de) la o distanță (relativ) mare. În fundul grajdului era o gloabă de cal roșu, dar numai pielea pe oase de gras; de-o poștă-i vedeai coastele. RETEGANUL, P. IU 54. Un gelos amiroase amorez ații... de-o poștă de departe. ALECSANDRI, O. P. 25. II. (De obicei la pl.) Bucăți de hîrtie unse cu grăsime, care se lipesc pe talpa unui om adormit și se aprind pentru a-l speria și a stîrni hazul celorlalți. Pîndim cînd erau ceilalți duși de-acasă și ne apucăm de făcut poște, ca s-avem pe mai multă vreme. CREANGĂ, A. 101. – Variante: (I, învechit) postă, (regional) poștie, poștii (DELAVRANCEA, S. 11, CARAGIALE, O. I 173), s. f.

dejugătoare sf [At: DDRF / Pl: ~ori / E: dejuga + -ătoare] Loc de popas unde se dejugă vitele pentru a se odihni Vz staniște.

conac sn [At: URECHE, ap. DA / Pl: ~ace și (rar) ~uri / E: tc konak] 1 (Iuz) Loc de popas pentru călători Si: (pop) sălaș, (înv) cvartir, (înv) stație. 2 (Iuz) Loc de popas pentru vitele de transport Si: (pop) sălaș, (înv) cvartir, (înv) stație. 3 (ÎȚR) Loc improvizat pentru găzduirea domnului sau a oaspeților de seamă. 4 (Înv) Tabără provizorie a unei armate, aprovizionată cu cele necesare. 5 (Înv; îe) A face (sau a rândui, a strânge) ~ace cuiva (ori pentru cineva sau pe seama cuiva) A așeza pe cineva la conac (16). 6 (Îvp) A face (sau a-și face) ~ul A poposi. 7 (Înv; îs) ~ul cel de apoi Moartea. 8 (Înv) Distanță de la un popas la altul Si: poștă. 9 (Înv) Măsură de lungime de aproximativ două poște. 10 (Înv) Interval de timp de o jumătate de zi. 11 (Înv) Reședință a unui funcționar înalt turcesc (vizir sau pașă). 12 Cartier oficial. 13 (Spc; iuz) Casa în care erau găzduiți trimișii Porții în capitalele celor două principate românești Si: (iuz) beilic. 14 (Iuz) Local al vămilor turcești. 15 (Înv) Vamă. 16-17 (Înv) Reședință a unui ispravnic sau a unui (sub)prefect. 18 (Iuz) Locuință a administratorului unei întreprinderi. 19 (Înv) Han. 20 (Îfd) Casă boierească pe o moșie Si: curte. 21 (Reg) Locuință ciobănească. 22 (Reg) Casă departe de sat, unde pot sta iama și oamenii și vitele Si: (îvp) hodaie, (pop) sălaș. 23 (Înv) Prânz. 24 (Înv) Interval dintre două prânzuri. 25 (Reg) Una dintre cele trei mese servite într-o zi Si: mâncare, prânz, ospătare. 26 (Înv) Punere a bucatelor pe masă. 27 (Înv) Plată cuvenită pentru lucrul îndeplinit în interval de un conac (10). 28 (Îvr) Vas pentru pregătirea mâncării.

lagăr² sn [At: CĂLĂTORIE I, 88V/2 / V: (reg) ~ger, (înv) ~gher, (îrg) loag~ / Pl: ~e / E: ger Lager, rs лагерь] 1 Loc întărit de staționare a trupelor militare, în corturi sau sub cerul liber Si: campament, tabără. 2 (Înv) Tabără militară romană fortificată Si: castru. 3 (Îvr) Oaste. 4 (Nob) Loc de popas. 5 (Șîs ~ de prizonieri sau de concentrare, de exterminare, de muncă ori ~ul morții) Loc special amenajat, în care sunt ținuți închiși și sub supraveghere în condiții de viață precare, prizonierii de război sau, în regimurile totalitare, persoanele considerate ostile regimului. 6 (Asr) Grup opus altui grup. 7 (Ccr; asr) Grupare politică reunită în jurul unui program Si: partid. 8 (În ideologia marxistă) Grup de state cu același regim politic, care se opune unui alt grup de state de o altă orientare. 9 (Mec) Organ de mașină pe care se sprijină și se ghidează o axă, o osie, un arbore și care permite o mișcare de rotație sau de oscilație a acestuia Si: palier. 10 (Pan) Piesă din lemn, piatră sau metal asemănătoare ca formă și ca utilizare cu un lagăr (9). 11 (Reg; șîs ~ de lemn sau de aramă) Bucată de lemn, piatră sau metal, pe care se sprijină broasca sau cepul grindeiului de la roata morii sau a pivei Si: (reg) căpătâi, perină, perinoc. 12 (Trs; Olt) Bucată de fier de formă rotundă, fixată pe posadă, în care se învârtește capătul de jos al fusului de la crângul morii Si: (reg) piuliță. 13 (Mol) Pârpăriță la moară. 14 (Ban; Trs) Bilțe între care se învârtește crivalul la joagăr. 15 (Buc; Mol) Bârnă care ajută la încărcarea buștenilor în vagoane. 16 (Reg) Bucată de lemn care se pune pe osie pentru a putea transporta buștenii. 17 (Reg) Lichid rămas în cazan după ce s-a fiert rachiul.

mansio sn [At: DN³ / P: ~si-o / Pl: ~uri / E: lat mansio, -onis] Loc de popas pentru călători și curieri oficiali în lumea romană antică.

mas sn [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 236/35 / Pl: ~uri / E: ml mansum] 1 (Mol; Trs) Poposire. 2 (Mol; Trs) Popas peste noapte. 3 (Pex) Loc de popas peste noapte. 4 (Înv; îe) A se așeza de (sau pe) ~ ori a cădea la (sau de) ~, a rămânea cu ~ul A petrece noaptea Si: (îvp) a mânea (1). 5 (Reg; îe) A-l ajunge (pe cineva) ~ul A-l apuca seara sau noaptea într-un anumit loc. 6 (Îe) A primi (sau a lăsa) de ~ A găzdui peste noapte Si: a adăposti. 7 Găzduire peste noapte.

odihnitor, ~oare [At: GCR I, 109/33 / V: (reg) hodinitoare sf / Pl: ~i, ~oare / E: odihni + -tor] 1 a Care reface energia, puterile Si: reconfortant. 2 a Liniștitor. 3 a (Îvr) Care oferă adăpost. 4 sf (Reg, ccr, îf hodinitoare) Loc de popas.

ogoi¹ sn [At: DDRF / Pl: ? / E: pvb ogoi³] 1 (Reg) Liniște. 2 (Reg) Odihnă. 3 (Îrg) Loc de popas.

tabun sn [At: CUPARENCU, V. 24/28 / V: (reg) ~bon (Pl: ~oane), tambon, tăboi, tăbon / Pl: ~uri / E: tt tabun cf ucr табун] 1 Herghelie de cai sălbatici (din stepă). 2 Sistem de creștere a cailor în libertate (pe pășune, în stepă). 3 (Mol) Cireadă de vite. 4 (Mol) Turmă mare de oi. 5 (Mol) Ceată mare de oameni. 6 (înv) Grupare de războinici tătari. 7 (înv) Așezare tătărească. 8 (înv) Loc de popas. 9 (Reg) Tabără de care. 10 (Mun; Olt) Pășune. 11 (Reg; prc) Porțiunea din pășune pe care paște un cal priponit.

staniște sf [At: ANON. CAR. / V: (îvr) ~noste, (reg) ~aiș, ~aln~, ~neste, ~neș~ / E: vsl станище] 1 (Pop) Loc (răcăros sau ferit) situat mai ales în pădure, înaintea strungii sau lângă o apă, unde se odihnesc, vara, în timpul amiezii ori al nopții, vitele, oile, caii etc. Si: (reg) bătătură¹ (8), bouriște, meriză, merizătoare, meriziș, meriziște, meriziștină, merizuș, stavă, torină, toriște, zăcătoare, zăcătură. 2 (Reg) Stare de repaus, de odihnă a vitelor, a oilor etc. 3 (Mol; Dob) „Locuință ciobănească”. 4 (Reg) Cireadă sau turmă de vite ori de porci. 5 (Reg; îf stanește) Loc îngrădit în care se află pești. 6 (Reg) Loc de popas sau de înâlnire. 7 (Reg; îf stanoste) „Baștină”. 8 (Înv) Tabără. 9 (Trs; Ban) Loc pietros și sterp. 10 (Reg) Loc mocirlos (rămas în urma unei inundații).

stație sf [At: URECHE, L. 100 / V: ~iune, (îrg) șt~, (înv) stanț~, steț~, (reg) stață / Pl: ~ii, (pop) stății / E: lat statio, ~onis, fr station, ger Station. stanție < rs станция] 1 (Înv) Cantonament (temporar), alcătuit de obicei din corturi, pentru staționarea și aprovizionarea cu hrană și muniții a trupelor. 2 (Pex) Loc din care pornește o expediție militară. 3 (Înv) Post². 4 (Înv) Popas. 5 (Înv) Loc amenajat în care se oprește cineva pentru a se odihni Si: conac (1). 6 (Înv) Loc în care s-a stabilit cineva pentru o perioadă mai îndelungată. 7 (Îvr) Centru (9). 8 (Înv) Loc special amenajat pentru popas, pe traseul unui serviciu de poștă¹ (de călători), unde se găseau cai de schimb, se asigurau servicii pentru călători etc. 9 (Ban; Trs; îf ștație) Distanța dintre două stații (8). 10 (Rar; îf stanție) Construcție improvizată, făcută din scânduri, strujeni de porumb etc. (și servind ca prăvălie, ca magazie, ca adăpost provizoriu etc.). 11 (Adesea cu determinări care arată felul) Loc fix de oprire (special amenajat) pe traseul unui vehicul public (rutier, fluvial etc.) pentru coborârea sau urcarea călătorilor. 12 Distanță dintre două opriri fixe ale unui vehicul public. 13 (Pex) Distanță nedeterminată în spațiu. 14 (Îlv) A face (sau, înv, a ține) ~ A staționa (2). 15 Loc fix unde staționează taxiurile, trăsurile în așteptarea clienților. 16 (Adesea cu determinări care arată felul; îs) ~ de cale ferată sau ~ de drum de fier Punct de oprire a trenurilor pe o linie de cale ferată pentru urcarea și coborârea călătorilor, încărcarea sau descărcarea mărfurilor, efectuarea unor manevre, a unor operații tehnice etc. V haltă. 17 (Pex) Gară³ (1). 18 (Rar) Localitate în care se află o stație (16). 19 (În religia creștină; îf stațiune) Fiecare dintre bisericile sau dintre altarele situate pe drumul Golgotei, simbolizând opririle lui Hristos pe drumul calvarului. 20 Slujbă sau rugăciune care se face în fața acestor biserici sau altare. 21 (Reg; în practicile religioase ortodoxe) Oprire (pe la răspântii) a procesiunii mortuare în drum spre cimitir, pentru a citi din evanghelie Si: (pop) popas, (reg) odihnă, odihneală, odihnire, stare (2). 22 (De obicei urmat de determinări care arată felul sau domeniul) Clădire sau ansamblu de clădiri, de construcții, de amenajări etc. care cuprinde instalațiile și aparatura necesare pentru efectuarea unor operații tehnice sau tehnologice, pentru cercetări experimentale, observații etc. într-o anumită ramură a științei. 23 (Îs) ~ de distribuție (sau de benzină) Loc special amenajat prevăzut cu pompe și rezervoare unde se desfac produse petroliere la consumatori. 24 (Îs) ~ automată (interplanetară) Dispozitiv releu pentru zborurile cosmice pe care navele cosmice ar putea să aterizeze păstrându-și viteza ca apoi să-și reia zborul după anumite pregătiri și aprovizionări prealabile. 25 (Îs) ~ de radiocomunicație (sau emisie recepție) Ansamblu de echipamente, de antene, de instalații de alimentare și de anexe necesare funcționării unui serviciu sau a unui post de radiocomunicații. 26 (Îs) ~ electrică Ansamblu de instalații și de construcții aparținând unui sistem energetic, la care se efectuează modificarea unor parametri ai puterii electromagnetice, corespunzătoare condițiilor de transport și de utilizare a energiei electrice sau conectarea a două sau mai multe căi de curent electric. 27 (Îs) ~ hidrometrică Unitate a sistemului de efectuare a observațiilor și de prelucrare a datelor hidrologice. 28 (Îs) ~ meteorologică Unitate a rețelei hidrometeorologice în care se fac observații directe asupra fenomenelor și elementelor meteorologice. 29 (Iuz; îs) ~ de mecanizarea agriculturii (sau ~ de mașini și tractoare) Tip de unitate economică din agricultura României socialiste, care dispunea de tractoare, de mașini și utilaje agricole și care prestau lucrări pentru unități agricole cooperatiste sau de stat. 30 Punct în care se așază un instrument topografic pentru a se măsura unghiurile unui teren sau pentru efectuarea unor observații topografice speciale. 31 (Asr; îs) ~ a planetelor Poziție de pe orbita aparentă a unei planete în care aceasta pare că stă pe loc, sensul mișcării sale pe bolta cerească schimbându-se din direct în retrograd sau invers. 32 (Îs) ~ spațială (sau cosmică) Satelit artificial sau vehicul cosmic care se plasează pe o orbită geostaționară și care poate fi utilizat ca laborator și observator extraatmosferic sau ca rampă de lansare. 33 (Mai ales îf stațiune; de obicei urmat de determinări care arată felul) Localitate în care se găsesc condiții climaterice sau ape minerale, nămoluri etc. prielnice odihnei sau tratării anumitor afecțiuni patologice. 34 (Astăzi îf stațiune) Loc în care se află vestigii ale unor așezări omenești, urme de vechi civilizații etc. 35 (Îf stațiune) Poziție a corpului la om și la animale. 36 (Îvr; îf stațiune) Stagiune (2).

MAS s. n. (Mold. și Transilv.) Faptul de a mînca; popas peste noapte; p. e x t. loc de popas peste noapte. Cînd fu la alt mas pre noapte dormind, să veade în vis la loc vederos stînd. DOSOFTEI, V. S. decembrie 236^r/35. Nu era putință să meargă omul pe drumuri. . . de putoarea mare unde se tîmpla masul [lăcustelor]. N. COSTIN, LET. II, 63/10. Fiindu-le masul acolo, iar peste noapte veste de la oaste. . . au venit (începutul sec. XVIII). MAG. IST. II, 160/8. Unde întunearecul îl apuca, acolea popasul și masul își făcu. CANTEMIR, IST. 299, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Are să ne fie masul în pădure. CREANGĂ, P. 128, cf. id. A. 15. Sosește și el în poiana ceea unde-a fost masul ș-al frate-so. F (1883), 171. Într-o zi, la poartă, Bătu. . . O fată de-mpărat, cerînd Un loc de mas. COȘBUC, P. I, 66. Nu prea avem loc de mas. HOGAȘ, M. N. 77. Domnia ta m-aștepți. . . într-un loc pe apa Ozanei, care se cheamă Bradu Mare. Acolo te găsesc și acolo ne-a fi masul. SADOVEANU, O. XIII, 706. Acela li-i masu, Acela-i popasu. MARIAN, D. 115. Ei, măi omule, cum di n-ai găsit nicăiri loc di mas? ȘEZ. VIII, 95, cf. T. PAPAHAGI, M. 224. * E x p r. (învechit) A se așeza de (sau pe) mas sau a cădea la (sau de) mas, a rămînea) cu masul = a petrece noaptea, a mînea (1) S-au așezat acolo de mas. URECHE, LET. I, 183/4. Undea cădea [stolul de lăcuste] la mas, ca albinele de gros dzăcea. M. COSTIN, ap. GCR I, 201/31. (Regional) A-l ajunge (pe cineva) masul = a-l apuca seara sau noaptea într-un anumit loc. Trei zile pe drum mergea. Masu unde-l ajungea? Frunzuliță de brînduș, L-ajunse masu în Ruși. MAT. FOLK. 53. A primi (sau a lăsa pe cineva) de mas = a adăposti, a găzdui (pe cineva) peste noapte. Nu mi-ți primi de mas, căci sînt străină și de departe? MARIAN, NA. 223. Nimerește într-un sat. . . și-ncepu a bate pe la ușile oamenilor, să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I, 11, cf. IV, 71, ALR II 4841/219, 386. ♦ Găzduire peste noapte. Au mulțămit. . . pentru mas. SBIERA, P. 124. - Pl.: masuri. – Lat. mansum.

CONAC (pl. -ace) sn. 1 Han, gazdă, casă unde se oprește un călător spre a petrece noaptea, spre a se odihni, spre a mînca; popas: a tras la o muiere bătrînă și a rugat-o de ~ peste noapte (RET.) ¶ 2 Cina și șederea unui călător la un han ¶ 3 ‡ Loc de popas pentru caii de poștă, stație de cai de poștă: aveau cai de poștă la toate ~ele (LET.) ¶ 4 Distanța între două stații de poștă: începu să guițe de se auzea cale de nu știu cîte ~e (ISP.) ¶ 5 Spațiu de timp între două mese ale țăranului; poporul împarte ziua în două conace sau popasuri, unul e la amiazi, iar celălalt la asfințitul soarelui: m’a adus de multe ori cu vînat la ~ul de amiazi (ODOB.) ¶ 6 Reședința unui vizir sau unui pașă: Ismail-Pașa... îl ținea liber în ~ul său (I.-GH.) ¶ 7 Reședința unui ispravnic, a unei subprefecturi: casa proprietarului, ~ul subprefecturii, cazarma (VLAH.) ¶ 8 Casă boierească la o moșie, curtea boierească: toată ziua hoinăreau pe la ~ele moșiei (VLAH.) ¶ 9 Locuința administratorului unei fabrici, unei întreprinderi afară din oraș sau din sat: dormim noaptea la un ~ de herăstrae (VLAH.) [tc.].

DEJUGĂTOARE sf. Loc de popas: aci la hanul acesta era cea mai însemnată ~ pe drumul Bărăganului (S.-ALD.) [dejuga].

CONAC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Tc. konak.

COLIND, colinde, s. n. Faptul de a colinda. 1. Obiceiul de a colinda. 2. Cântec tradițional cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Umblet din loc în loc, întrerupt de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv).

LUNCA CORBULUI, com. în jud. Argeș, situată în Câmpia Piteștiului, pe râul Cotmeana; 3.162 loc. (2000). Nod rutier. Popas turistic. Bisericile Sf. Maria, Sf. Nicolae și Sfinții Voievozi (sec. 18), în satul Pădureți și biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului (sec. 19), în satul Catane.

popás n., pl. urĭ (vsl. popasŭ, pășune, d. po-pasti, a paște, a păzi la păscut; rut. pol. popas, răgaz, popas p. a hrăni. V. is-pas). Oprire din călătorie p. odihnă: a face popas, popasurile uneĭ armate. Locu ales p. popas. V. stațiune, haltă, etapă, staniște.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII (RBDD) (statut acordat de Comitetul UNESCO „Omul și Biosfera”, incluzând și delta secundară a Chiliei de pe terit. Ucrainei); este în același timp Zonă umedă de importanță internațională desemnată de secretariatul convenției Ramsar și Sit al patrimoniului natural universal, recunoscut de UNESCO. Cuprinde în întregime Delta Dunării, complexul lacustru Razim -Sinoie, inclusiv grindul Chituc cu apele litorale aferente (până la izobata de 20 m) și lunca Dunării începând de la Cotu Pisicii. Partea românească are administrație proprie. Intră în jud. Tulcea (cea mai mare parte) și Constanța (grindurile Lupilor, Chituc, Saiele, lacurile Sinoie, Istria și Nuntași). Vegetația are un caracter predominat higrofil (stufărișuri, zăvoaie de salcie și plop), dar pe grinduri se află și vegetație psamofilă și de sărătură, iar pe grindurile Letea și Caraorman păduri de stejar în amestec cu frasin cu frunza îngustă (Fraxinus angustifolia) și frasin pufos (F. pallissae), ulm, plop, cu abundente plante agățătoare (carpen de pădure, viță sălbatică, Periploca graeca). Se remarcă și plantele acvatice Trapa natans, Aldrovanda vesiculosa, Utricularia vulgaris, Stratiotes aloides, plante higrofile ca Dryopteris thelipteris Acorus calamus, Calla palustris. Faună bogată și diversă, incluzând numeroase păsări oaspeți de vară, de iarnă și de pasaj (pe teritoriul Deltei de intersectează mai multe rute de migrație), dintre care cea mai mare colonie de pelicani din Europa. Se întâlnesc aici pelicanul comun și pelicanul creț, ambele specii fiind ocrotite, gâsca polară cu gâtul roșu Branta ruficollis, care iernează numai în Delta Dunării și pe litoralul sudic al M. Caspice (venind din tundra din Siberia centrală), lebede, cormorani (peste 60% din populația mondială de cormoran mic), egrete (70% din populația europeană de egretă mare), țigănuș, lopătar, erete de stuf etc. Mamifere: vidra, nurca, pisica sălbatică, mistrețul, vulpea și două specii pătrunse de curând în fauna țării, câinele enot și bizamul. Dintre pești deosebit de valoroși sunt sturionii – morunul, cega, nisetrul, păstruga. Cuprinde și numeroase zone de conservare specială (rezervații științifice): sărăturile Murighiol, cu colonii de sternide, piciorong, cioc-întors, rezervația Roșca – Buhaiova cu colonii de pelican comun, Pădurea Letea (Hasmacu Mare), grindul și lacul Răducu, cu vegetația psamofilă, lacul Nebunu cu ihtiofaună specifică, complexul Vătafu – Lunguleț, loc de cuibărit pentru stârcul pitic și cormoranul mic, în colonii mixte de ardeie, pădurea Caraorman, cu exemplare monumentale de stejari, vultur codalb, corb, arinișul Erenciuc, singurul loc din deltă unde se dezvoltă abundent aninul negru, loc de cuibărit pentru vulturul codalb, insula Popina, loc important de popas pentru păsările migratoare și de cuibărit pentru călifarul alb, complexul Sacalin – Zătoane, loc de cuibărit pentru lebăda mută, cea mai mare colonie de chire de mare, păsări limicole, călifar (ins. Bisericuța), laride, sternide, poc de popas și hrănire pentru oaspeți de iarnă, refugiu diurn pentru Branta ruficolis, capul Doloșman, cu ruinele unei importante cetăți greco-romane, loc important pentru protecția dihorului pătat și a șarpelui Coluber jugularis, lacul Porcoava cu o colonie mixtă de stârci, țigănuși, egrete, cormorani mici, lacul Belciug, favorabil unor pești periclitați (caracuda, linul, văduvița) și, în stufăriile din jur pentru cuibăritul cocorului, lacul Rotundu, tipic pentru biocenoze adaptate la amplitudini mari ale undelor de viitură, grindul Chituc, cu vegetație de nisipuri sărăturate, loc de iernat al păsărilor, grindul Lupilor, punct de popas important în perioada migrației de toamnă, complexul Corbu – Nuntași – Histria, cetatea Histria. În afara acestor arii strict ocrotite, sunt admise activități considerate tradiționale: pescuit, vânătoare (cu respectarea unor restricții), ecoturism, recoltarea de mică amploare a stufului, piscicultură și chiar activități agricole limitate. În trecut Delta Dunării a fost afectată de unele acțiuni de „valorificare” inadecvate – recoltarea excesivă a stufului cu mijloace mecanizate, realizarea de desecări în „incinte îndiguite” pentru extinderea terenurilor cultivate etc. Pericole ce se mențin constant sunt braconajul și supraexploatarea resurselor piscicole.

haltă f. 1. loc de oprire al soldaților în marș, popas; 2. în special, loc de oprire între două gări. [Nemț. HALTE (STELLE)].

COLIND, colinde, s. n. 1. Faptul de a colinda; obiceiul de a colinda. 2. Vechi cântec popular românesc cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Perindare din loc în loc, întreruptă de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv).

COLINDĂ, colinde, s. f. 1. (În vechile tradiții populare) Cîntec tradițional de crăciun, pe care-l cîntă copiii umblînd în cete din casă în casă. Licărind o rază-atinge Geamul ușii de la tindă; De trei glasuri legănată, Se-nfiripă a colindă. GOGA, P. 88. În minte-i veneau versuri de colinde frumoase. SANDU-ALDEA, D. N. 173. ◊ Expr. A merge (sau a umbla) cu colinda = a colinda pe la case, cîntînd aceste cîntece. Să părem că mergem cu colinda pin sat. ALECSANDRI, T. I 145. 2. Umblet din loc în loc întrerupt de popasuri. Prin livezi albinele Și-au pornit colinda. IOSIF, V. 79. Soarele de vară își sfîrșise-a lui colindă. MACEDONSKI, O. I 74. Dupe repaos, colinda prin pustii reîncepe cu aceeași plăcere. ODOBESCU, S. III 17.

OPRIRE, opriri, s. f. Acțiunea de a (se) opri și rezultatul ei. 1. Întrerupere, încetare a unei acțiuni, a unei mișcări, rămînere pe loc, staționare. Cu tabacii înfierbîntați nu mai poate fi oprire. CAMIL PETRESCU, O. II 468. ◊ Loc. adv. Fără oprire = neîntrerupt, neîncetat, continuu. Muncitorii au lucrat zi și noapte fără oprire. BARANGA, I. 171. Mersesem trei ceasuri fără oprire. HOGAȘ, M. N. 11. ♦ (Concretizat) Loc unde se oprește sau unde trebuie să se oprească cineva sau ceva din mers; stație, popas. 2. Ținere pe loc, reținere. O măsură agrotehnică obligatorie la îngrijirea culturilor de toamnă în perioada de iarnă este oprirea zăpezii pe semănături. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2862. 3. Interdicție, piedică, stăvilire, opreliște. Iubirea cea de sine... Căreia, spre înfrînare și spre un fel de oprire, Mintea îi stă împotrivă. CONACHI, P. 277.

POPAS, popasuri, s. n. 1. Oprire (pentru odihnă) în timpul unui drum mai lung; ședere mai îndelungată într-un loc (în timpul unei călătorii). Pînă a ajunge la Vieroș n-am avut nicăieri popas și pace. SADOVEANU, E. 16. Zi și noapte fără popas a tot umblat. CARAGIALE, O. III 98. ◊ (În construcție cu verbul «a face») Săptămîni, au umblat așa. Făceau popasuri lungi prin gări singuratece. SADOVEANU, M. C. 84. Mă hotărîi a petrece ceasurile de arșiță ale zilei și a-mi face popasul obișnuit în nenumăratele adăposturi de umbră verde și tăinuită. HOGAȘ, M. N. 58. ◊ Fig. Nu au popasuri gîndurile mele, Sămînța lor se zbate veșnic nouă. GOGA, C. P. 6. Bade, dorul de la tine, Peste multe dealuri vine Și nicăiri nu s-alină... Nicăiri n-are popas Pîn’la mine la obraz. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 115. ♦ Pauză în timpul muncii, odihnă. Șed minerii la popas Pe sub streșine de brazi Și îmbucă de amiaz. DEȘLIU, M. 46. Popasul de amiază i se păru lung răzășului. SADOVEANU, O. VII 81. Ș-o arat cît o arat Ș-o venit vremea de popas. ȘEZ. III 241. ◊ Loc. adv. (Rar) în popasuri = cu pauze, alene. După ce mai căscă un rînd, arhimandritul Glicherie se sculă în popasuri. STĂNOIU, C. I. 74. 2. Locul unde se oprește cineva spre a poposi. Tăceau coborînd spre popas și amurgul îl înfășură cu cele din urmă străluciri. SADOVEANU, O. I 16. Pune caii la un olac. Alege unul bine ferecat. Și la drum... Schimbă caii din popas în popas. DELAVRANCEA, A. 141. ♦ Distanță de parcurs între două opriri. După ce merg un popas bun, se întîlnesc la un dîmb cu un cucoș. ȘEZ. I 280.

OPRIRE s. I. 1. așezare, fixare, instalare, stabilire, statornicire. (~ lor în regiunile de deal.) 2. poposire, zăbovire. (~ lui într-un loc, pentru odihnă.) 3. popas, ședere, (înv.) poprire, șezămînt. (O ~ de două ore.) 4. haltă, popas, (înv.) oturac, stație. (În drum a făcut mai multe ~.) 5. escală, popas. (Nava a făcut o scurtă ~.) 6. staționare, staționat. (Loc de ~; ~ în fața spitalului este interzisă.) 7. stație. (~ de autobuze.) 8. stopare. (~ mașinii.) 9. frînare. (~ unui vehicul.) 10. închidere. (~ gazelor, a apei.) II. 1. curmare, încetare, potolire, (înv.) precurmare. (~ vîntului.) 2. încetare, întrerupere, sistare, suspendare. (~ lucrului de către greviști.) 3. contenire, încetare, întrerupere, (înv. și pop.) opreală. (Lucrează fără ~.) 4. curmare, întrerupere, (fig.) stăvilire. (~ scandalului.) III. 1. împiedicare, înfrînare, stăvilire. (~ avîntului tineresc.) 2. interzicere, împiedicare, (pop.) opreliște, (înv. și reg.) popreală. (~ accesului cuiva undeva.) IV. 1. păstrare, reținere, rezervare. (~ unor bilete pentru spectacol.) 2. reținere, (rar) retenție. (~ unui bun al cuiva.) V. interzicere, proscriere. (~ duelului.)

POPOSIRE s. 1. oprire, zăbovire. (~ lui într-un loc pentru odihnă.) 2. popas, (pop.) sălășluire, (germanism înv.) rast. (~ lui acolo s-a dovedit salutară.)

colind sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~e / E: drr colinda] 1 Cântec tradițional cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou Si: colindeț (1), (îrg) colindiș, colindeță, colinduță, colindat (2). 2 (Fig) Umblet din loc în loc, întrerupt de popasuri. 3 Colindat (1).

POPOSIRE s. 1. oprire, zăbovire. (~ lui într-un loc pentru odihnă.) 2. v. popas.

ȘEDERE, șederi, s. f. 1. Faptul de a sta sau a rămîne (așezat) într-un anumit loc. Aceasta, obosită fiind de șederea îndelungată, o prinse somnul. ISPIRESCU, L. 30. După vrun ceas de ședere, sare de pe cuibar, cotcodăcind. CREANGĂ, P. 70. ♦ Fig. Lipsă de activitate, lenevie. Iarăși te-ai așternut pe ședere, acasă. PAS, Z. I 299. Ce? V-a înnebunit șederea, trîndăvia și băutura și v-ați apucai de prădat? MIRONESCU, S. A. 26. 2. Popas făcut într-un loc, într-o localitate, pentru a petrece acolo un anumit timp. După o lună de ședere într-un loc, i se păreau vechi și ursuze toate lucrurile din odaie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 18. Luîndu-și orice nădejde de la fugă, el se puse din toată inima ca să facă șederea într-acea pustietate cît se poate de îngăduitoare. POPESCU, B. IV 43. Poziția... e atît de romantică, îngrijirea atît de mare, încît nu te poți opri de a nu te plăcea în paradisul acesta încîntător, deși șederea în el te ține cam scump. NEGRUZZI, S. I 326.

STANIȘTE, staniști, s. f. 1. (Mold.) Loc răcoros (mai ales în pădure sau lîngă o apă curgătoare) unde se odihnesc vitele sau oile vara, în timpul căldurilor amiezii; zăcătoare. Unde-i jocul cel de fete Parcă-i staniște de iede. MAT. FOLK. 1410. ♦ Fig. Loc de întîlnire, de popas. Mîncăm ce mîncăm, ș-apoi rugăm pe moș Bodrîngă să ne cînte; și unde nu se adună o mulțime de dăscălime la noi, căci aici era staniștea lor. CREANGĂ, A. 93. 2. (Mil.) Lagăr, tabără, cantonament. Din zori pînă-n noapte curg spre staniștea oștilor darabani și glotași din Țara de Sus. VLAHUȚĂ, la CADE.

ședere sf [At: PSALT. HUR. 52^v/20 / Pl: ~ri / E: ședea, (8) cdp vsl сѣдильна] 1 (Rar) Aflare în poziția de așezat¹ (1) Si: șezut (6), (înv) șezământ¹ (1), șezătură (1). 2 Aflare câtva timp în același loc Si: șezut (7). 3 (Pex) Timp petrecut într-un loc. 4 Aflare în poziție de repaus. 5 Lipsă de activitate Si: inactivitate, lenevie, șezut (8). 6 (Înv) Loc rezervat (cuiva) pentru a sta. 7 (Înv) Rang. 8 (Bis; înv) Catismă (2). 9 Viețuire (într-un anumit loc) Si: (înv) șezut (9). 10 (Înv) Domiciliu (1). 11 (Înv) Ședință (1). 12 (Fam; irn; îe) A se ocupa cu ~a A nu face nimic. 13 (Mun; îe) A se da Ia ~ A pălăvrăgi. 14 (Mun; îlav) În chip de ~ Într-o doară. 15 Popas făcut într- un loc pentru a petrece un anumit timp.

ADĂSTARE sf. 1 Faptul de a adăsta, așteptare: această sală slujea întotdeauna ca loc de ~ (ODOB.) ¶ 2 Oprire, popas, haltă.

*BIVUAC (pl. -acuri) sn. 🎖️ 1 Poposirea, tăbărîrea sub aerul liber a unei armate în campanie ¶ 2 Locul unde se așază popasul, tabăra acestei armate (🖼 494) ¶ 3 Trupa însăși care poposește acolo [fr.].

POȘTĂ ~e f. 1) Instituție care se ocupă cu transportarea și distribuirea corespondenței, mandatelor, telegramelor, coletelor și presei periodice. ◊ ~a redacției rubrică într-o publicație periodică în care se dau publicității scrisorile cititorilor și răspunsurile la întrebările lor. De ~ poștal. 2) Clădire unde se află această instituție. 3) Totalitate a corespondenței și a publicațiilor periodice primite, expediate sau distribuite într-o perioadă de timp. ◊ A duce (sau a purta, a umbla cu) ~a a purta, a duce zvonuri, făcând intrigi. A fi ~a satului a se ocupa cu bârfeli. 4) înv. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență) pe distanțe mari, cu diligență, folosit înainte de apariția căii ferate. 5) v. POȘTALION I. ◊ Cal de ~ cal de schimb la o diligență. A ajunge (sau a fi) cal de ~ a fi trimis cu diferite treburi în toate părțile. 6) Loc special amenajat unde făceau popas drumeții care călătoreau cu poștalionul. 7) Distanță dintre două popasuri ale poștalionului egală cu aproximativ 22 km (folosită și ca unitate de măsură a lungimii). ◊ Cale de-o ~ la o distanță destul de mare. [G.-D. poștei] /<rus. poțta, fr. poste

opríre f. Acțiunea de a opri. Timp cît te opreștĭ și locu unde te opreștĭ, stațiune, popas: la prima oprire vom mînca.

RAMSAR, localitate în Iran, pe litoralul S al Mării Caspice (loc important de iernare pentru multe păsări de apă), unde în 1971 a fost semnată Convenția asupra zonelor umede, cunoscută și sub numele de Convenția R. Această convenție, la care au aderat treptat cele mai multe țări ale lumii, creează un cadru pentru conservarea și utilizarea rațională a zonelor umede și a resurselor lor. Sunt prevăzute acțiuni la nivel local, național, regional și de cooperare internațională. Pe baza ei au fost puse sub ocrotire numeroase arii importante pentru conservarea biodiversității, pentru protecția unor specii sau comunități rare sau periclitate, a unor locuri de cuibărit, iernat sau popas în timpul migrației pentru păsări de apă și limicole, locuri de depunere a icrelor etc., aceste arii fiind cunoscute sub numele de situri R. Cele mai valoroase dintre acestea sunt înscrise pe lista R. de zone umede de importanță internațională. România a aderat la Convenția R. în 1991.

suhat sn [At: (a. 1643) IORGA, S. D. V, 341 / V: (îrg) soh~, (reg) sâoat, soat / Pl: ~uri / E: bg суват, srb suvat] 1 (Înv) Pășunat pe un suhat (3). 2 Plată care se percepe pentru suhat (1). 3 (Pop) Izlaz. 4 (Pop; pex) Pășune (1) (lângă ape sau locuri mocirloase). 5 (Îrg) Loc de odihnă sau de popas (plătit) pentru vite și care Vz: staniște, zăcătoare. 6 (Mol) Turmă. 7 (Reg) Loc unde sunt hrănite vitele. 8 (Reg) Apă puțin adâncă (unde se adapă vitele). 9 (Dob; îs) ~ul bălții Locul pe unde intră pescarii cu lotcile în baltă. 10 (Dob; îas) Vadul bălții.

POPOSI, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A se opri pentru a se odihni (puțin) în cursul unei plimbări, al unei călătorii, al unui marș. ♦ A trage, a mînea undeva. ♦ Tranz. (Rar) A da ospitalitate celui care face popas. 2. A se opri într-un loc cu o treabă, cu un interes. – Din popas.

MALIUC, com. în jud. Tulcea, situată în Delta Dunării, pe canalul Sulina; 1.137 loc. (2000). Port fluvial. Pescuit. Pepinieră piscicolă. Popas turistic. Important punct de plecare pentru excursii în Delta Dunării.

păpriște și pó- f., pl. -iștĭ (vsl. pŭ- și poprište, alergătură; rut. póprište, loc de alergat, de muncit). Vechĭ. Popas, drum străbătut, stadiŭ: se întindeaŭ pînă la 25 de „păpriștĭ” (popasurĭ) de Lemberg (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 189).

stániște f. (vsl. bg. stanište, cantonament, popas. V. stînă, pristaniște). Mold. Trans. Locu unde se odihnesc vitele la amează după păscut (V. boriște). Fig. Iron. Popas obișnuit, stațiune, liman: la crîșmă era staniștea luĭ. Lagăr, tabără: staniștea oștilor. V. storiște, zăcâtoare, dezjugătoare.

popas sn [At: BIBLIA (1688), 121²/17 / V: (reg) ~aos^[1], ~păz, ~pos (îvr) papos / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: ucr попас, pn popas] 1 (Îe) A face ~ A se opri pentru odihnă pe parcursul unui drum lung, obositor Si: odihnă, (înv) oturac³, poprire Vz rast³. 2 Ședere mai îndelungată într-un loc, în timpul unei călătorii Si: odihnă, (înv) oturac³, poprire Vz rast³. 3 (Înv; îs) ~ul cel veșnic Moarte. 4-5 (Îljv) Fără ~ (sau ~uri) Neîncetat. 6 (Îlav) În ~uri Agale. 7 (Rar; îal) Cu întreruperi. 8 (Îe) A nu avea (nicăieri) ~ sau (~uri) A nu avea nicăieri astâmpăr, liniște. 9 (Pop) Pauză în timpul unei activități. 10 (Rel; pop) Oprire la răspântii a procesiunii mortuare în dmm spre cimitir, pentru a se citi din Evanghelii Si: odihnă, odihneală, odihnire. 11-12 Loc în care se face un popas (1-2) Si: (înv) conac. 13 (Îrg) Distanță parcursă între două popasuri (1) Si: (înv) conac. 14 (Îvr) Odihnă. 15 (Reg) Amânare. 16 (Pop) Interval de timp între două popasuri (1) egal cu o jumătate de zi Si: (înv) conac. 17 (Mun) Stăruință.

oturac, oturace, s.n. (înv.; mai ales la pl.) 1. popas mai lung al armatei într-un loc; bivuac. 2. lemnele încovoiate formând scheletul luntrei.

masalău¹, s.n. – Locul unde dorm vitele (Papahagi 1925). – Din mas „popas peste noapte”.

*stațiúne f. (lat. státio, -ónis, d. stare, a sta, a se opri; fr. station; rus. stánciĭa). Popas, oprire cît-va timp într’un loc. Locu unde staționează birjile. Locu unde se opresc trenurile ca să se suĭe orĭ să se scoboare călătoriĭ (V. escală). Edificiŭ (gara) în care călătoriĭ așteaptă sosirea saŭ plecarea trenurilor; șefu stațiuniĭ. Localitate cu instalatiunĭ balneare saŭ p. a petrece la aer curat: stațiune balneară, climatică. – Cu înț. de „gară”, se zice ob. stáție. (după pol. rus.).

*háltă f., pl. e (fr. halte, d. germ. halt, popas, d. halten, a se opri; halte-stelle, loc de oprire). Mică stațiune de cale ferată. Popas, oprire.

HĂRĂZI, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit și arhaizant) A destina. Ce transportă, oare, generalul, cu avioanele hărăzite răniților? CAMILAR, N. I 446. Mă uitam în toate părțile, ca să fac mai de aproape cunoștință cu locul hărăzit mie de întîmplare pentru vremelnicul meu popas. HOGAȘ, M. N. 161. ♦ A dedica, a închina. Această fabulă chiar lor o hărăzesc. DONICI, F. 55. 2. (Învechit) A face (cuiva) un dar, o cinste, o donație; a acorda (un drept, un privilegiu etc.). Noul sultan Selim, nevoind să strice voia nici unuia din ai săi puternici viziri, hărăzi lui Mahomet Socoli carte de mazilie pentru Pătru-vodă Șchiopul. ODOBESCU, S. A. 150. Decorația ce-ți hărăzesc... ți-o anin de nas. ALECSANDRI, T. I 48.

VIERMUIALĂ, viermuieli, s. f. Faptul de a viermui; forfoteală, mișcare neîntreruptă; viermăt. Văzuse viermuiala trupurilor închircite pe podelele ca de cocină. PAS, L. I 319. Două ceasuri după răsăritul soarelui, era o viermuială în Amara, de parcă satul ar fi pornit să-și mute locul ca o șatră cînd s-a isprăvit popasul. REBREANU, R. II 172.

VREMELNIC, -Ă, vremelnici, -e, adj. De scurtă durată, trecător, temporar, provizoriu; instabil; efemer. [Răzeșii] veneau pentru vechi procese, cu multă îndoială față de judecățile vremelnice. SADOVEANU, Z. C. 81. Mă uitam în toate părțile ca să fac mai de aproape cunoștință cu locul hărăzit mie de întîmplare pentru vremelnicul meu popas. HOGAȘ, M. N. 161. [Mihai-Viteazul] își schimbă hotărîrea, orînduind o comisie vremelnică de cîrmuire pentru Moldova. BĂLCESCU, O. II 286. ◊ (Adverbial) La ce dar să mai arate și Anei un vis urît, prin care trec vremelnic? VLAHUȚĂ, O. AL. II 82. Luna de sub nouri ieșind ca să te vază... vremelnic sta de pază. BELDICEANU, P. 133. ♦ Care are o viață efemeră. (Substantivat; învechit, atestat în forma vremealnic) Să ne vedem ca niște vremealnici și muritori pre pămînt. ȚICHINDEAL, F. 188. – Variantă: (învechit) vremealnic, -ă adj.

ȘATRĂ, șetre și șatre, s. f. 1. Cort al țiganilor nomazi; p. ext. grup de corturi alcătuind locuințele unei comunități țigănești nomade. He, he, orașul nostru îți va părea mai pe urmă o șatră de țigani. VORNIC, P. 182. Patru sute de țigani locuiesc în șatrele din vale. STANCU, D. 488. Era de o seamă cu Oleana și, mici copii, se jucaseră împreună în șatra țigănească. GALACTION, O. I 68. ◊ Expr. (Familiar) A umbla (sau a se muta) cu șatra = a se muta cu tot calabalîcul. Uff! suspină Sabina, strîngîndu-și vraful de cărți și caiete. Acum unde mă mai mut cu șatra? C. PETRESCU, C. V. 83. ♦ Comunitate, grup de țigani nomazi. Doisprezece urși are șatra. STANCU, D. 182. Era o viermuială în Amara de parcă satul ar fi pornit să-și mute locul ca o șatră cînd s-a isprăvit popasul. REBREANU, R. II 172. ◊ Țigan de șatră = țigan nomad, de cort; corturar. 2. (Învechit) Cort de tabără. Dumbravă vornicul descălică în fața șatrei domnești. ODOBESCU, S. I 172. Turcii... adunîndu-se de toate părțile, năvăliră dindărătul creștinilor pînă la locul unde erau întărite șatrele (corturile). BĂLCESCU, O. I 48. 3. Construcție primitivă (adesea un simplu acoperiș susținut pe bîrne) care servește ca adăpost pentru vite, pentru uneltele gospodăriei etc. V. baracă, șopron. În șatra din dosul curții ciocanele sună. SADOVEANU, O. I 50. ♦ Baracă de scînduri, acoperită cu pînză, în care negustorii își vînd marfa la tîrg. Printre mii de șatre albe, Vezi fanare în amurg Și prin pulberea de aur oamenii pe uliți curg. IOSIF, V. 53. Porniți de la altă șatră cîțiva săteni se apropiară și maistor Pavel le arătă negoțul. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 92. Șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor turci, armeni sau greci, erau închise în ziua aceea. ODOBESCU, S. I 109. Săracele șetrele, Cum mărită fetele! De n-ar fi armean cu șatră, N-ai vedea fată gătată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424.

vremelnic, -ă adj. 1 Care este de scurtă durată; care există, durează sau este destinat să existe, să dureze numai un anumit timp; instabil, inconstant; provizoriu, temporar, trecător; efemer; (arh.) vremelnicesc. Mă uitam în toate părțile, ca să fac mai de aproape cunoștință cu locul hărăzit mie de întîmplare pentru vremelnicul meu popas (HOG.). ◊ (adv.) S-o adăpostească vremelnic în casa lui din Dealul Spirii? (VIN.). ♦ (adv.) Pentru o scurtă perioadă de timp sau pe un timp limitat. Și-au părăsit vremelnic locuințele. 2 (înv.) Timpuriu. Moartea cea vremelnică (MIN.). 3 (despre oameni) Care are o existență scurtă, efemeră; care se află într-o anumită stare, situație etc. un timp oarecare; care exercită o anumită activitate un timp limitat, după care urmează să fie înlocuit (cu cineva stabil). De cînd te-ai murdărit pe degete cu lut, Vremelnic și plăpînd tu m-ai făcut (ARGH.). • pl. -ci, -ce. /vreme + -elnic.

TABĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc (întărit) unde staționează oastea (în corturi sau sub cerul liber) un timp mai îndelungat. V. bivuac, lagăr, cantonament. După ce ajunseră a doua-zi la tabăra Nohailor [prietenii] căzură la hodină. SADOVEANU, O. VII 145. Se trimiseră mulțime de deputați în tabăra turcească. BOLINTINEANU, O. 262. ◊ Expr. A lega tabără v. lega (I 5). A înfige tabăra v. înfige (1). ♦ (Cu sens colectiv) Tot ce ține de o oaste (oameni, corturi, care, animale etc.) care poposește într-un loc. Tabăra întinsă, plină de murmur greu și de furnicar pestriț, se liniștea încet-încet în soarele fierbinte. SADOVEANU, O. VII 16. Toată tabăra cu bogățiile sale, cu o sută de steaguri picară în mînele moldovenilor. ARHIVA R. I 99. ◊ Expr. A lăsa totul (sau toate) tabără = a lăsa toate claie peste grămadă, în dezordine, unul peste altul. ♦ Popas; etapă. Drumul cotea în valea Șomuzului, într-un loc unde se mai cunoștea urmă de tabără a oștilor ce dăduseră zdruncin craiului Matiaș. SADOVEANU, F. J. 104. [Amiralul Cicala] își urmă calea... făcînd cinsprezece tabere din Constantinopol pînă în cîmpiile Dobrogii. BĂLCESCU, O. II 79. 2. Așezare vremelnică în corturi; campament. Se afla în popas, în laturea șoselii, la intrarea satului, o tabără de nomazi. SADOVEANU, E. 45. Vin de-mi vezi țara de atîtea minuni plină, arabii cum stau în taberi cu-a lor femei și copii. NEGRUZZI, S. II 131. 3. Așezare situată în cîmp sau în pădure, pentru adăpostirea (în corturi) a copiilor, elevilor, muncitorilor aflați la odihnă sau pentru antrenamentul sportivilor. Copii ai ceferiștilor au petrecut zile plăcute în coloniile și taberele de la munte sau mare. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2902. 4. (De obicei determinat prin «de care») Grup de care în mers sau în popas. V. caravană. Tabăra de cară a poposit în Poiana Țiganului. SADOVEANU, P. 46. Focul taberii s-a stins, Neagra umbră s-a întins. ALECSANDRI, P. A. 95. O tabără de care mergea la tîrg cu oale. DONICI, F. 105. 5. Oaste; ceată; p. ext. mulțime, gloată. Avea și dînsul trei feciori Și i-au plecat toți trei deodată La tabără. COȘBUC, P. I 99. La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns Ca să stee înainte-mi ca și zidul neînvins. EMINESCU, O. I 147. ◊ (În metafore și comparații) De s-ar rîndui [diavolii] asupra mea tabără, nu se va înfricoșa inima mea. STĂNOIU, C. I. 157. ◊ Fig. Ridică tu tabăra ta, Tu, codrule, nu te lăsa Și luptă-te bine! COȘBUC, P. I 237. 6. Grup opus altui grup; grupare, partid sau front politic, asociație formată din mai multe partide sau chiar națiuni și state, care luptă pentru o cauză comună. V. lagăr. Aș fi răbdat să fii din tabăra cealaltă, te-aș fi admirat chiar... văzînd cum renunți la tot pentru religia ta nouă. DEMETRIUS, C. 54. (Glumeț) N-apucasem încă bine să mă așez pe spetele Pisicuții, cînd sosiră și cînii și lupta se începu crîncenă între cele două tabere dușmane. HOGAȘ, M. N. 186. – Pl. și: taberi (SADOVEANU, O. VIII 219, BOLINTINEANU, O. 34, NEGRUZZI, S. II 131).

mânere sf [At: LB / Pl: ~ri / E: mânea] 1 (Îvp) Popas peste noapte Si: (reg) mas. 2 (Înv) Oprire într-un loc.

tabără sf [At: PO 48/11 / V: (îvr) ~beră, (îvr) tăb~, (reg) ~boare, ~boră, ~bore, ~bură, sf (îrg) ~băr sn / Pl: ~bere; (pop) ~beri, (îvr) -biri / E: slv таворъ, mg tábor] 1 Loc (întărit) unde staționează trupe militare (în corturi sau sub cerul liber) un timp mai îndelungat Si: bivuac, campament, cantonament, castru, lagăr, (înv) otac, tabie (1). 2 (Pop; îlav) La (sau în) ~ La război. 3 Cantonament în care staționează trupele militare pentru o perioadă mai lungă în vederea efectuării de exerciții practice pe teren. 4 (Csc) Ceea ce ține de o tabără (1) (oameni, corturi, care, animale etc.). 5 (Reg; îe) A fi (sau a lăsa) totul (sau toate) ~ A fi (sau a lăsa) totul vraiște. 6 (Înv) Oprirea trupelor pentru odihnă Si: etapă, popas. 7 (Înv) Scrisoare (din tabără (1)). 8 (Îrg) Carte poștală. 9 (Înv) Așezare temporară în corturi, în barăci etc. Si: campament. 10 Așezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor sau a persoanelor aflate în concediu de odihnă. 11 (Spt) Cantonament (3). 12 (Îvp; de obicei determinat prin „de care”) Grup de care în mers sau în popas Si: caravană. 13 (Îvr; determinat prin „corăbiilor”) Grup de corăbii. 14 (Îrg) Loc unde se depozita porumbul cules pentru a fi dijmuit. 15 (Reg) Loc îngrădit (acoperit) în care stau oile sau caii. 16 (Îvp) Armată¹ (1). 17 (Îvp; pex) Ceată numeroasă. 18 (Pex) Mulțime. 19 (Reg) Haită de lupi. 20 Grup de oameni opus altui grup. 21 Facțiune politică etc. care luptă pentru o cauză comună Si: lagăr, parte, partidă.

RĂPUNERE, răpuneri, s. f. Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte, înfrîngere, distrugere. I se rupea rărunchii împăratului de mîhnire pentru răpunerea ficii sale. ISPIRESCU, L. 395. ◊ Loc. adv. Pe răpunere = cu mare intensitate, pe viață și pe moarte. La popasul al treilea începea cheful cu temei, pe răpunere. M. I. CARAGIALE, C. 61.

PUBLIC², -Ă, publici, -e, adj. 1. Care aparține colectivității sau provine de la o colectivitate de oameni; care se referă la public¹, care privește pe toți, la care participă toți. Omul, făcînd bine, nu atîrnă decît de sine și poate brava judecata publică. NEGRUZZI, S. I 289. În principate, sistemele în luptă cu lumina, cu mișcarea publică... s-au desfăcut și se desfac din zi în zi. RUSSO, S. 47. Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public¹. Aș fi expus ministerul la o sută de articole fulgerătoare în toate foile romîne și opinia publică ar fi fost contra mea. BOLINTINEANU, O. 440. Viață publică = viață politico-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. ♦ (În opoziție cu privat) Care este pus la dispoziția tuturor, de care poate dispune oricine, la care au toți acces (gratuit sau cu plată). Telefon public. ▭ În aceeași săptămînă apărea la Craiova într-un proces, la Iași într-o întrunire publică. C. PETRESCU, Î. I 11. Am intrat în grădina publică, o grădină mică și gătită ca de sărbătoare. BASSARABESCU, S. N. 24. Lungi popasuri prin aleile ascunse ale grădinilor publice din Iași. CREANGĂ, A. 133. ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni; în public. Nota obținută a fost nota maximă, pe lîngă un supliment de laudă publică. GALACTION, O. I 58. ♦ (Adverbial, rar) în fața publicului¹, în public¹. Ne vom constitua public într-o societate cu un guvern sau cap al emigrației. BĂLCESCU, la GHICA, A. 551. 2. De stat, al statului. Venituri publice. Drept public = (spre deosebire de drept privat) sub împărțire mai veche a dreptului, care se ocupă de relațiile persoanelor cu statul. Minister public = instituție judiciară care reprezenta, în regimul trecut, interesele statului și ale societății în cauzele penale; p. ext. magistratul care reprezenta această instituție. V. procuror. Forță publică = organ polițienesc al statului burghez, însărcinat cu menținerea ordinii. Datorie publică = datorie a statului rezultată din împrumuturi interne sau externe. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție de stat. Neputînd fi învățător public, fusese chemat de domnul Moldovei ca dascăl de matematică. EMINESCU, N. 52. Acest impiegat public îi plătește foarte rău chiria. NEGRUZZI, S. I 301. Învățămînt public (sau instrucție, școală publică ) = învățămînt, instrucție, școală organizate, îndrumate și controlate de organele administrației de stat. Sînteți chemat a opera salutare reforme în instrucția publică! ALECSANDRI, S. 5. La școala publică se învăța numai grecește. NEGRUZZI, S. I 3.

CANTONAMENT ~e n. 1) Popas într-o localitate a unei trupe militare în marș; campament; tabără; bivuac; lagăr. 2) Loc unde sunt cantonate trupele; cartier. 3) Loc de cazare a sportivilor în timpul antrenamentelor speciale. ~ de alpiniști. /<fr. cantonnement

LAGĂR ~e n. 1) Popas într-o localitate a unei trupe militare în marș; cantonament; campament; tabără; bivuac. 2) Loc unde sunt închiși prizonierii de război sau deținuții politici. 3) Comunitate de oameni sau de țări care urmăresc același scop social-politic. 4) Organ de mașină care sprijină și ghidează un ax sub un arbore, permițându-i mișcarea (de rotație). /<germ. Lager

staniște f. Mold. locul unde dorm noaptea vitele pe câmp și unde se țin caii de prăsilă; 2. stație, popas: se aduna o mulțime de dăscălime la noi, căci aici era staniștea lor CR. [Slav. STANIȘTE, stație].

CRUCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și care constituie principalul simbol al religiei creștine, reprezentând jertfa de răscumpărare pentru oameni a lui Isus Hristos. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. ◊ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. 8. (În sintagmele) Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află Soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau Soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 9. Instrument de tortură în Antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Drumul crucii = suită de 14 popasuri, marcate prin picturi sau sculpturi, reprezentând patimile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. 10. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 11. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească căpeteniilor, în mod solidar, o anumită cotă de impozite. 12. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz (Heracleum sphondylium); brânca-ursului; crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.

OTURAC s. n. (Mold., ȚR) Popas, oprire. A: Merge încet și face oturace cîte 5-6 dzile și mai mult, la un loc. NECULCE. Au conăcit supt cetatea Corinthos unde și oturac o zi. IM 1754, 143y. Fiindu trudit și ostenii de cale ... au făcutu pașa oturac trei zîle. GHEORGACHI. B: Au poposit ... fiind o zi oturac. R. GRECEANU. Oturac au șâzut o zi. IM 1730, 202^v. Etimologie: tc. oturak, Cf. c o n a c (1).

STAȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas făcut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). Omul are o stațiune bipedă și verticală. [Var.: stațiune s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis.

OPTAȘI-MĂGURA, com. în jud. Olt, situată în S Piemontului Cotmeana, pe cursul superior al râului Vedea; 3.549 loc. (2003). Reșed. com. unde se află bisericile Adormirea Maicii Domnului (1783-1785, cu picturi originare) și Sf. Nicolae (1833). Popas turistic.

STAȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas făcut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiune s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis.

LIMAN, limanuri, și limane, s. n. 1. Țărm, mal; (învechit) port. Deci vin aice iară ca barca la liman Și-ți zic: întinde-mi mîna. ALECSANDRI, T. II 134. Corăbierul... Aleargă la limanul ce adesea l-a scăpat. ALEXANDRESCU, M. 48. Un liman mîntuielnic dup-o lungă înotare. CONACHI, P. 286. ◊ (Poetic) Izbește-n aripi vînt al soartei! Mi-i dor, așa de dor de-un țărm: Liman cu flori și cu lumină. TOMA, C. V. 59. ◊ Expr. A ieși la liman = a) a ieși la mal. Să iasă moartea la liman că să-și răzbune și ea pe Ivan. CREANGĂ, P. 323; b) fig. a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație bună. Dă din mîini dacă vrei să ieși la liman. PANN, P. V. I 152. ♦ Fig. Loc de scăpare; adăpost, refugiu. Cine știe prin ce furtuni potrivnice trecuseră și acuma, după un popas scurt, se avîntau iar, cu strigăt, înspre limanul libertății. SADOVEANU, P. M. 245. Mă lăsasem ușor pe umărul Fanei – liman al tuturor frămîntărilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 173. Tu dă-te cu totul nădejdii și luptă... Cătîndu-ți limanul. NECULUȚĂ, Ț. D. 39. ◊ (Uneori determinat prin «de adăpost», «de scăpare» etc.) Aici și numai aici e limanul de scăpare. SLAVICI, O. I 160. ◊ Expr. A duce (sau a scoate) la (un) liman sau la liman bun = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea, dintr-un impas; a salva. Să renunțăm la îngîndurare, că nu ne duce la nici un liman. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 160. Se ruga... să o scoață la liman bun. ISPIRESCU, L. 121. A ajunge la (un) liman (sau) a ajunge limanul = a atinge ținta dorită, a-și ajunge scopul. Dacă țăranii vor să ajungă la un liman, trebuie să se grăbească... Dac-ar lăsa boierilor timp să-și tragă răsuflatul, se duce pe apa sîmbetei toată strădania și toată dreptatea lor. GALAN, Z. R. 255. Toți oamenii care se petrec pe acest pămînt... ar fi să ajungă... limanul unei fericiri neclintite. SADOVEANU, P. M. 138. 2. Lac la țărmul unei mări, format prin închiderea gurii unui fluviu printr-o limbă de nisip și care rămîne în comunicație cu marea prin una sau mai multe guri. V. lagună. – Variantă: (învechit) aliman s. n.

masalắu¹, (măsălău), s.n. Locul unde dorm vitele. – Postverbal al lui măsălui „a poposi undeva peste noapte” (MDA); din mas „popas peste noapte” + suf. -alău.

MUNTENI, com. în jud. Galați, situată în Câmpia Tecuciului, pe râul Bârlad; 9.416 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul Frunzeasca) și haltă de c. f. (în satul M.). Viticultură. Popas turistic. În satul M., menționat documentar în 1430, se află biserica Buna Vestire (1829).

SIGURANȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; securitate. Interesul ordinei și siguranței în țară nu numai scuză, dar chiar obligă la asemenea pioase mijloace. REBREANU, R. II 92. Conflictul părea tranșat, ordinea și siguranța portului restabilită prin supunerea oarbă la hotărîrea șefului. BART, S. M. 89. Mă pusei deci în cale să-mi iau măsurile pentru siguranța deplină a popasului meu de noapte. HOGAȘ, M. N. 167. ◊ Expr. A fi în siguranță = a se găsi într-un loc sigur, fără primejdii. 2. Lipsă de îndoială, încredere nestrămutată, convingere neclintită; certitudine. Da, așa este, precum spui, încuviință cu obișnuita-i siguranță pan Zubovski. SADOVEANU, O. VII 85. Și Miron avea siguranța că Dunescu nu va rezista pînă la capăt. REBREANU, R. I 257. În cuvîntul și privirea lui era întotdeauna siguranță. VLAHUȚĂ, O. AL. II 85. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur. Rîde și în somn, cu siguranță. DUMITRIU, B. F. 151; b) cu încredere, cu hotărîre, ferm. Făr’ de tine nu mă duc – am răspuns cu siguranță. GHICA, S. 80. ♦ Fermitate, precizie; pricepere, îndemînare. Începu să vorbească cu o siguranță, cu o încredere ale acelei clipe în care deznădejdea trece dincolo de marginile sale și ia chipul unei bucurii- DUMITRIU, B. F. 33. I-ar fi trebuit siguranță și îndrăzneală. SADOVEANU, E. 165. Treceau de pe o linie pe alta cu o siguranță mașinală. REBREANU, R. I 13. 3. Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic contra efectelor dăunătoare ale unor acțiuni interioare sau exterioare. ♦ Aparat care întrerupe automat un circuit electric cînd curentul care trece prin el este prea intens. ◊ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vîrful, pentru a evita înțepătura sau desprinderea din locul unde este înfipt. Dacă ar fi pierdut-o pe aceea din lanț, îi rămînea cealaltă, prinsă cu un ac de siguranță în buzunarul interior al vestei. C. PETRESCU, C. V. 44. Supapă de siguranță v. supapă. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca ușii după ce ușa a fost încuiată, ca să nu se poată deschide cu o cheie falsă. 4. Nume dat în regimul trecut poliției politice secrete. Șeful siguranței raporta palatului totul, punînd și de la el. PAS, Z. IV 188. – Variantă: (învechit) siguranție (KOGĂLNICEANU, S. 56, GOLESCU, Î. 29, NEGRUZZI, S. III 180) s. f.

STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. A se opri din mers. Ajunge înaintea căsuței lui mohorîte, stă în drum și se uită mult la dînsa. SADOVEANU, O. II 150. Plec și fluier, stau și tac. COȘBUC, P. I 106. Îndemn calul cît pot; el se-ntoarce-n loc și pornește-napoi. Cîțiva pași... și iar stă sforăind. CARAGIALE, O. I 334. Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n cîmp lătrare și zărește cu uimire O căsuță drăgălașă. ALECSANDRI, P. A. 114. ◊ (Prin analogie) Am să-l dau [pe cocoș] în haznaua cu bani; poate va înghiți la galbeni, i-a sta vreunul în gît, s-a îneca ș-oi scăpa de dînsul. CREANGĂ, P. 67. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Au stat un timp ca să vadă cum se înalță o măreție de nouri asupra soarelui. SADOVEANU, F. J. 533. Așa, călare cum mă găseam, stătui un moment să privesc cu de-amănuntul la toate acestea. HOGAȘ, DR. 79. Copiliță, stăi să beu, Răcorite-ar dumnezeu! ALECSANDRI, P. P. 5. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc» sau «locului») Stă pe loc și-i pare bine, Bate-n palme: Te știu eu: Nu mai viu! COȘBUC, P. I 117. Cînd vru să iasă, simți că i se taie picioarele subt dînsa, stătu în loc și privi dureros și aiurit în juru-i. VLAHUȚĂ, O. AL. 141. La apa Cernei însă voinicul a stat locului, fermecat de cîntecul unei zîne. id. ib. II 129. Ursan le-aține calea, și caii stau în loc. ALECSANDRI, P. A. 165. ◊ Fig. Soarele surîse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încît trei zile n-a fost noapte. EMINESCU, N. 4. ◊ Expr. Minte de stă soarele în loc = minte cu nerușinare. A sta țintuit (sau nemișcat) pe loc = a se opri brusc, a nu mai face nici o mișcare. Coboară iar îndărăt și stă țintuit pe loc. CARAGIALE, O. I 319. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele v. picior (1). Stai că trag, formulă prin care cineva (de obicei o santinelă) somează pe altul să nu se apropie de un loc păzit. La spate auzea răsuflarea de taur a lui Duma și ca un geamăt: Stai... stai... că trag. CAMILAR, N. I 189. Fără să fi băgat el de samă, scoasei revolverul și-l întinsei spre locul cu pricina: Stăi că trag! strigai eu. HOGAȘ, DR. 75. ♦ A se opri într-un loc, a nu merge, a nu călători mai departe; a poposi. Am aflat că a stat în popas o jupîneasă de la Moldova, cu slujitori și roabe. SADOVEANU, F. J. 199. Stăturăm, deci, la umbra unui mesteacăn spre a ne odihni. HOGAȘ, DR. 36. Stați pe loc de ospătați Și la umbră vă culcați. ALECSANDRI, P. P. 21. ♦ (Despre ape; poetic) A nu mai curge. Ș-așa cîntă de cu jele De stă Oltul și nu mere, Ș-așa cîntă cu căldură De stă Oltul și nu cură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 106. 2. A se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare începută, a nu mai face nimic, a nu se mai mișca. Să stea gîdea și să nu-și ascută sabia. SADOVEANU, D. P. 113. Stăi, să mai bem apă – zise mama pădurilor ostenită. Stătură și se răsuflară. EMINESCU, N. 10. Iată-n codru, iată, Că Ianuș deodată Cum benchetuiește Și se veselește, Stă, încreminește, Pe gînduri pornește. ALECSANDRI, P. P. 64. ◊ Expr. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi într-una, a nu mai tăcea. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc») Drag mi-i doamne, cel frumos, Și călare și pe jos, Și la lucru și la joc; Te face să stai pe loc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» și arătînd acțiunea întreruptă) Caii au păscut o toană și stau din ronțăit. Atunci e vremea să încălecăm iar. SADOVEANU, N. P. 127. ♦ (Despre aparate, mecanisme, dispozitive) A se opri din funcționare. A stat ceasornicul. ▭ Dar morile își țin neclintite aripile, pînă ce una din margine prinde a se mișca; apoi stă și aceea. SADOVEANU, F. J. 183. 3. (Despre fenomene atmosferice dezlănțuite) A conteni, a înceta. Acuma vîntul curge într-acolo, cătinel; dar cum va sta, prinde-va a suna mai tare căutîndu-și urma. SADOVEANU, N. P. 128. A-nceput de ieri să cadă Cîte-un fulg, acum a stat. COȘBUC, P. I 223. Poftiți ceva? o întrebă Ana, după ce ea se așeză. – Să stea ploaia, ca să pot pleca mai departe, îi răspunse asta cam peste umăr. SLAVICI, O. I 146. 4. (La imperativ, avînd și valoare de interjecție) Oprește, așteaptă. Stăi, întîi să te-ntreb. CARAGIALE, O. I 324. ◊ (În corelație cu alt verb, de care se leagă prin copula «și») Stai, comise, și lasă-mă să vorbesc, că atîta mi-a mai rămas pe lumea asta. SADOVEANU, F. J. 492. ◊ (Întărit prin repetiție) Stai, stai, nu te tulbura! zise, cu liniștea-i cumplită, Radianu. SADOVEANU, O. II 376. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Stai să ne înțelegem, grăi Pintea mîhnit. SLAVICI, O. I 144. ◊ Expr. Apoi (ian) stai oleacă (sau puțin, un pic) sau (familiar) stai, frate. Apoi stai, frățioare dragă, a răsărit zbîrlindu-și ariciul bărbii Savu Frăsinel. Ce zvonuri am auzit eu în iarmaroc la Tuchilați? SADOVEANU, N. P. 14. Ian stăi oleacă, să te duc eu la tată-tău și să văd, el te-a trimis cu pupăza de vînzare, să spurci iarmarocul? CREANGĂ, A. 58. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Da tu, Lizico, tu ce-ai vrea? – Eu?... Stai să-ți spui. VLAHUȚĂ, O. AL. I 92. Întîi numai bănuiam – acu mi-aș pune capul... Stai să vezi. CARAGIALE, O. I 311. Stai cu binișorul = nu te grăbi, fii cu răbdare. Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMINESCU, O. I 174. II. 1. A rămîne nemișcat într-un loc, a nu se mișca, a nu se îndepărta de undeva. La vorbă-n drum, trei ceasuri trec – Ea pleacă, eu mă fac că plec, Dar stau acolo și-o petrec Cu ochii cît e zarea. COȘBUC, P. I 118. Nu te pîndesc eu? De azi dimineață de cînd îmi stai în prispă ș-aștepți să-ți vie craiul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 50. Chiar pe mine, unchieșul Statu-Palmă-Barbă-Cot m-a osîndit să stau în tufarul ista. ALECSANDRI, T. I 421. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc» sau «locului») De-abia te-i mai încălzi mergînd la drum, căci nu e bine cînd stai locului. CREANGĂ, P. 241. Mergeau așa de iute, încît i se părea că pustiul și valurile mării fug, iar ei stau pe loc. EMINESCU, N. 26. Dorul, mîndră, de la tine, Peste multe dealuri vine, Ș-așa vine de fierbinte, Să stau în loc m-aș aprinde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încolo și încoace, a se ocupa tot timpul cu ceva, a fi neliniștit, a nu avea astîmpăr. Nu putuse sta locului; ieșise să se plimbe. CARAGIALE, O. I 328. Nu pot sta pe loc... mi s-au aprins călcăiele. ALECSANDRI, T. I 393. ♦ A rămîne pe loc, în inactivitate (și așteptînd parcă ceva). Oamenii trec mereu spre comitet, murmură Ioana... și noi stăm, așteptăm c-o să ne pice mana din cer! MIHALE, O. 58. Parcă i-i silă să mai întrebe de ceva. Stă așa, la doi pași de căruță. SADOVEANU, O. II 167. Stă pe loc de mult între două căi, fără să poată intra nici pe una. CARAGIALE, O. I 319. ◊ Expr. A sta pe loc = a nu înainta, a nu progresa, a stagna. Volumul de lucrări nu era prea mult mărit. Își notă observația: «stăm pe loc». MIHALE, O. 499. Ce (mai) stai? = ce mai aștepți? Ce mai stai? Ziceai că te duci. SLAVICI, O. I 200. Cînd simți (Potcoavă) că gîdele nu se mișcă, se întoarse cătră el cu întrebarea: «Ce mai stai?». HASDEU, la TDRG. Ce stai, bade, cît colea, Cu-atîta inimă rea?... Da-ndrăznește de grăiește C-a mea inimă voiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 46. Stă ce stă și... = așteaptă o vreme și, așteaptă cît așteaptă și... Fata suspina, Mama sta ce sta Și iar cuvînta. COȘBUC, P. II 144. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Omul zdravăn pune umărul și scoate carul din șanț, nu stă să i-l scoată alții. REBREANU, R. I 238. ♦ A rămîne într-un loc, a nu pleca de undeva. Unde te duci? Ce-ai să faci noaptea, pe drumuri? Stai aici. SADOVEANU, O. II 388. Tremuri și vorbind te-neci, Parcă stai de silă! Vrei să pleci! De ce să pleci? Cît ești de copilă! COȘBUC, P. I 179. Niță a fost îndemnat de camarazi și de părintele-directorul să iasă la plimbare; el a preferat să stea la școală. CARAGIALE, O. I 298. Ar fi stat Făt-Frumos locului, dar scumpă-i era frăția de cruce... mai scumpă decît mireasa. EMINESCU, N. 13. ◊ Expr. A sta (pe) locul său = a nu pleca din locul unde are obiceiul să stea sau unde trebuie să stea, a nu-și părăsi, a nu-și lăsa locul. Cînd a căzut la hotar trăsnetul și a prins a bate viforul, castelanii de margine au stat fiecare la locurile lor, ținînd lîngă sine oștile ce aveau. SADOVEANU, F. J. 182 ♦ (Despre vehicule) A aștepta într-un loc; a staționa. Pe urmă se tîngui că stă căruța la celălalt mal, pînă ce trec, pe pod, și caii. SADOVEANU, F. J. 73. Dar nu e vreme de discuții filologice: sosește trenul – și nu stă mult. CARAGIALE, O. II 160. 2. A rămîne într-o slujbă, într-o ocupație. Era funcționar. Casă, leafă, ocupație plăcută. Ai fi zis că-i cel mai fericit om. Într-o zi vine la mine și-mi spune că nu mai stă, că el mănîncă pîinea degeaba și-l mustră cugetul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 292. Am fugit de la jupînul. – De ce? a-ntrebat bunica încruntată de cine știe ce urît gînd i-o fi fulgerat prin mintea ei veche. – Pentru că... nu mai vreau să stau. CARAGIALE, O. I 327. ◊ (Determinat prin «la stăpîn») Dacă n-a vrut să-nvețe carte și nici la stăpîn nu vrea să stea, atunci ce-o să se facă el? CARAGIALE, O. I 327. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. Părul îi sta în cap de parcă ar fi fost pus cu furca. ISPIRESCU, L. 206. Acesta și-acoperi ochii să nu mai vază spăimîntătoarea icoană. O clipă stete așa, apoi bătu hotărît la ușă, intră desfigurat. CARAGIALE, O. I 317. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «pe», arătînd locul de sprijin) Iată-i iepurii, nebunii, Coarne-n cap își pun, Stau în două labe unii, Alții peste cap s-aruncă. COȘBUC, P. II 19. Se suia pe o mulțime de scaune, puse unul peste altul, pînă deasupra, acolo sta pe cap și cu picioarele în sus. SBIERA, P. 262. ◊ (Construit cu un nume predicativ care indică poziția luată) Stătea răzămată de balustrada cafenie a cerdacului și, nemișcată, privea în zarea depărtată a drumului. HOGAȘ, DR. 94. Oare ce gîndește hîtrul de stă ghem și toarce-ntr-una? EMINESCU, O. I 48. Luau sama însă că... patru tunuri sta îndreptate spre poartă. NEGRUZZI, S. I 150. Tot corăbii ferecate Ce pe mare stau plecate Și-s cu tunuri încărcate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. ◊ (Construit cu un nume predicativ care indică o atitudine, o stare sufletească etc.) O clipă, stăpînul locului stătu încordat, simțind în tălpile picioarelor cutremurul și auzind răcnetele de război. SADOVEANU, F. J. 253. Un basm cu pajuri și cu zmei Începe-acum o fată, Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngîndurată. COȘBUC, P. I 192. Stăteau toate uimite pe cînd trecea păstorașul împărat, doinind și horind. EMINESCU, N. 5. Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cîntic fără nume... Macul singur, roș la față, doarme dus pe ceea lume! ALECSANDRI, P. A. 126. ◊ Expr. A sta ca o stană (ca un stîlp) de piatră (sau ca o statuie) = a se ține mereu în aceeași poziție fixă, neclintită, fără a face nici o mișcare. La uși în cerdac stăteau ca stane de piatră oștenii cu platoșe făcînd straja cuvenită. SADOVEANU, F. J. 29. Împrejurul lui, curtenii, îmbrăcați în purpură de aur, stau ca niște statui nemișcate. VISSARION, B. 67. Ana stetea ca un stîlp de piatră înaintea lui și asculta cu încordată luare-aminte. SLAVICI, O. I 163. A sta ca vițelul la poarta nouă v. poartă. A sta ca o găină (sau ca o curcă) plouată, a arăta supărat, necăjit, fără vlagă, fără chef. Parcă nu te-aș fi crezut așa slab de înger, dar după cît văd, ești mai fricos decît o femeie. Hai, nu mai sta ca o găină plouată. CREANGĂ, P. 222. A sta drept ca lumînarea = a sta foarte drept. A sta poponeț v. poponeț. Să stăm strîmb și să judecăm drept v. strîmb¹ (1). (Popular) Pînă-i stă cuiva capul sus = cît timp trăiește cineva, pînă la moarte. Dar, dragă, nu te-ntrista, Că la turc eu nu te-oi da, Pînă capul sus mi-o sta! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. A sta piatră (țeapăn sau înfipt în pămînt) = a se ține nemișcat. Străinul parcă n-auzea Cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Înalt, cu mustața lungă, alb ca varul la fața neted rasă... Lică stetea înfipt în pămînt înaintea ei. SLAVICI, O. I 200. A sta smirnă sau smirna v. smirnă. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», indicînd o parte a trupului) Se ridicase pe jumătate în pat și acum stătea cu ochii mari, largi, uimiți. REBREANU, N. 28. Vechilul lui Leonida stă cu mîinile în buzunar și e încredințat că, dacă n-ar fi el acolo, ar încremeni toate pe loc. VLAHUȚĂ, O. AL. I 70. Tu, cu ochiul plutitor și-ntunecos, Stai cu buze discleștate de un tremur dureros. EMINESCU, O. I 82. ◊ Expr. A sta cu degetul la gură = a ține degetul la gură, pentru a-și impune (sau a impune altora) tăcere. Moșule, tu știi pesemne, Stai cu degetul la gură, Și zîmbind șiret, ce dulce Amintirile te fură. IOSIF, V. 47. A sta cu degetul în gură v. deget. A sta cu nasul în pămînt = a sta cu capul plecat, în semn de căință, sfială etc. Sta cu nasul în pămînt și tăcea chitic. GALAN, Z. R. 244. A sta cu mîinile în sîn sau cu brațele încrucișate, cu brațele (cruciș) la piept = a sta în inactivitate, p. ext. a nu lua nici o măsură, a nu întreprinde nimic. Și ea să stea cu brațele cruciș la piept, să se uite și să n-aibă nici o putere... nici o putere... VLAHUȚĂ, O. AL. 134. Consiliul de familie nu stetea cu mîinile-n sîn. CARAGIALE, O. I 301. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. Mai bine se duce acasă, că-i plouă caii în spate și-i stau vitele cu dinții la stele din pricina slugilor. CREANGĂ, A. 154. A sta cu ochii pe cineva = a nu-și mai lua ochii de la cineva, a-l supraveghea. Mă tem de Alexe și de Lică... parcă stau numai cu ochii pe mine. MIHALE, O. 140. ♦ (Despre aparate, mecanisme, dispozitive) A nu funcționa. În ziua aceea de sărbătoare, moara sta cu roțile neclintite. SADOVEANU, F. J. 104. 2. (De obicei determinat prin «în picioare» sau «pe picioare») A se afla în poziție verticală, a se ține drept (în picioare), a nu fi așezat sau culcat. Cum stăteau cu toții în picioare, în cămăși, păreau niște umbre albe, desprinse cu greu din întuneric. MIHALE, O. 20. Unul dintre porcarii unsuroși mîna caii stînd în picioare. SLAVICI, O. I 118. Sacul gol nu poate sta-n picioare. ◊ Expr. De-abia stă de somn = nu mai poate de somn, pică de somn. Strada... șapte zile din săptămînă o ducea... într-un fel de moleșeală, ca un om care de-abia stă de somn. SADOVEANU, la TDRG. A nu mai putea sta pe picioare v. picior (1). Abia mai stă pe picioare = abia se mai ține pe picioare, e gata să cadă de oboseală. Acum începu să-l treacă sudorile și tremura, încît abia mai stetea pe picioare. SLAVICI, O. I 207. A sta în picioare = a rezista, a nu se da bătut. Toți ceilalți răzăși ipătești fiind împresurați și călcați de cneazul Bîrlădeanu, vornicul lui Petru-vodă, numai eu am stat în picioare. SADOVEANU, N. P. 7. ♦ Fig. (Învechit) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. Asediații nu stătură mai puțin vitejește decît asediatorii. BĂLCESCU, O. II 46. ◊ Expr. A sta tare pentru ceva (sau cineva) = a apăra, a sprijini cu îndîrjire ceva (sau pe cineva). Tari au stat străbunii pentru acest pămînt. BOLINTINEANU, la TDRG. A sta (cuiva) împotrivă (sau a sta împotriva cuiva) = a se împotrivi, a se opune (cuiva). Eu nu pot pune în casa asta o vorbă înainte fără să stai împotrivă. SADOVEANU, F. J. 492. Nici valurile mării nu putură să le stea împotrivă. ISPIRESCU, L. 24. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? CREANGĂ, O. A. 147. Văzînd eu că nu-i chip de stat împotriva părinților, începui a mă gîndi la pornire. id. A. 120. A sta pavăză = a apăra pe cineva. N-am a mă îngrijora de nimic, deoarece prietinii noștri care ne priveghează de trei zile stau pavăză. SADOVEANU, N. P. 193. 3. (Urmat de determinări modale) A fi, a se afla. David stătea în vremea aceasta întins în pat cu ochii la becul electric. REBREANU, N. 26. Ia, colea, zisei eu arătînd spre stînga locul unde, în adevăr, stătusem lungit. HOGAȘ, DR. 286. Lăpușneanul sta întins cu fața în sus, liniștit, dar foarte slab. NEGRUZZI, S. I 163. ◊ Expr. A sta în pat = a zăcea (de boală). Știi una, mamă?... Cîte zile sînt de cînd stau în pat? VLAHUȚĂ, O. AL. 135. 4. A ședea. În jurul său, așezați pe mesele de lucru, pe un butoi răsturnat și pe o bancă cu lemnul îmbîcsit de unsori, stăteau tractoriștii. MIHALE, O. 30. Întorcîndu-și privirea în locul unde stătuse mezinul, prezvitera a aflat scaunul gol. SADOVEANU, N. P. 51. Pe pat a șezut cineva de curînd, cineva care e învățat să stea numai în locul acela. BASSARABESCU, V. 171. ◊ (Întărit prin adv. «jos») La licărirea unui opaiț tustrei stau jos, în jurul unei mese mici, rotunde, cu picioarele scurte. VLAHUȚĂ, O. AL. I 56. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «în», arătînd obiectul pe care se șade) Stăteau pe niște scăunașe cu trei picioare împrejurul vetrei. SADOVEANU, N. P. 132. Am stat pe scaun, am luat dulceața. GALACTION, O. I 98. Capul mi-l proptesc pe coate, Stau pe prag, pe gînduri iar. COȘBUC, P. I 117. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») Stau la birou. ▭ Dacă poftești asta, dă-i mîna lui Ionuț Păr-Negru și stați alături la această masă. SADOVEANU, F. J. 28. ◊ (Urmat de o propoziție finală introdusă prin conj. «ca») Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. EMINESCU, O. I 76. ◊ Expr. A sta (ca) pe spini v. spin (I 1). Stai jos! formulă prin care cineva e invitat să se așeze, să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mînca. Încep a spune împrejurarea din capăt... cum a venit întîmplarea de au călătorit împreună, de au stat la masă împreună. CREANGĂ, A. 146. A sta în capul oaselor v. cap¹ (III 2). A sta grecește (sau turcește) = a ședea cu picioarele încrucișate sub trup. Mătușa Uțupăr stă în pat, grecește. STANCU, D. 14. Sta grecește pe tron cît e ziulica și nopticica de mare. ISPIRESCU, L. 205. A sta pe vine = a se lăsa jos, cu genunchii aduși înainte, sprijinindu-se pe vîrful picioarelor. O droaie de copii stau jos pe vine împrejurul unei străchini mari. VLAHUȚĂ, O. AL. I 90. A sta binișor = a ședea liniștit, fără să se agite. Și alăturea de mine Sta-vei oare binișor? EMINESCU, O. IV 369. 5. A lucra la... Mi-a ieșit gheb în spate stînd la stative. La TDRG. Eu stau la covată și cînt, Dar singură nu știu ce cînt. Și-n ochii mei lacrimi s-adună. COȘBUC, P. I 64. ♦ (Determinat prin «călare», «pe cal» etc.) A fi călare, a călări. Alți slujitori stăteau pe cămile. SADOVEANU, D. P. 81. Vede-un tînăr ce alături Pe-un cal negru stă călare. EMINESCU, O. I 66. Iar sultanul stînd pe cal, Sub un verde cort de șal, Barbă neagră-și netezea. ALECSANDRI, P. P. 107. 6. (Despre păsări) A fi în poziție de repaus. Numai colo-ntr-un frunzar Galben în lumină, Stă pe-o creangă de arțar Pasăre străină. TOPÎRCEANU, B. 10. Parcă mi te văd, drăguță, Că îmi zbori și că te scap. Stînd pe gard, privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. (Despre păsări) A sta pe ouă = a cloci. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău, mai rar frumos) = a-i ședea, a-i veni cuiva bine (sau rău). Cît de frumos îți va sta țărancă. GALACTION, O. I 464. Uite zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa, Și ce fată frumușică Are mama! COȘBUC, P. I 103. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă, Ea frumoasă și el tînăr, el înalt și ea înaltă. EMINESCU, O. I 154. Rău îi stă muntelui, rău, Fără piatră, fără brazi, Ca și mie fără frați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 319. Cum stă lucrul, treaba? = cum se prezintă, cum se desfășoară, cum merg lucrurile, treburile? Poftește înlăuntru și ne spune cum stau treburile prin acea parte de lume. SADOVEANU, F. J. 767. E, cum stau hotarele, pîrcălabi, Că după cum închideți ochii, așa doarme și țara. DELAVRANCEA, A. 21. M-am dus fără de veste, așa-zicînd, și nu ți-am spus, precum ar fi trebuit, cum stau lucrurile. SLAVICI, O. I 162. A ști cum stai = a ști în ce situație te afli, la ce te poți aștepta. Să se hotărască odată; să știu cum stau, căci viața mea tot e pierdută, dacă nu reușesc acum. SLAVICI, O. I 198. Cum stai (stă etc.)? = cum merge? care e situația? Andrei continuă cu tonul schimbat: Cum stați? – Mai bine. Dar trebui să zorim mereu. MIHALE, O. 147. A sta bine (sau rău) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. El ar voi să stea bine cu toată lumea și să nu supere pe nime. La TDRG. 2. (Rar) A fi posibil, a fi cu putință. Nu știu, zău, cum a sta și asta, îmi plesnește obrazul de rușine, cînd gîndesc cum am să mă înfățoșez înaintea femeii celeia, cu vorbe de acestea. CREANGĂ, O. A. 200. V. 1. (Cu determinări locale) A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. Dar ești departe, dragă, hai! – Ba bine, Atunci rămîi pe unde stai! COȘBUC, P. I 171. Unii cară clăile de pe cîmp, alții adună paiele în șiră, alții stau sus pe batoze și hrănesc mașina. VLAHUȚĂ, O. AL. I 70. Stau în fața unui local de noapte, o mică berărie. CARAGIALE, O. II 176. La castel în poartă calul Stă a doua zi în spume. EMINESCU, O. I 68. Mulți tătari stau împregiur Cu ochi mici ca ochi de ciur. ALECSANDRI, P. P. 77. ◊ Fig. Mă tem, căci grija și întristarea stau în sufletul nostru și rod ca un vierme neadormit. SADOVEANU, F. J. 508. ◊ Expr. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) sau a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a împiedica drumul cuiva, a nu lăsa pe cineva să treacă; fig. a împiedica pe cineva să facă ceea ce voiește, a-l încurca în socotelile lui, a-l deranja, a i se opune, a i se împotrivi. Dintr-o dată în calea lor, în acea zi de 20 august, rămasă de pomenire, au stătut călărimile în leafă ale măriei-sale Ștefan-vodă. SADOVEANU, F. J. 192. Nu zic că te duc [la furci]... Zic numai că te pot duce, dacă-mi stai în cale. SLAVICI, O. I 181. Cine ești tu de-mi stai în cale? – întrebă zmeul. RETEGANUL, P. IV 39. Căuta în tot chipul cum s-ar putea curăți de împărăteasa, ca să nu-i mai steie în drum. SBIERA, P. 108. A sta înaintea (cuiva) sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se ține, a se găsi la mică distanță în fața cuiva (privindu-l, vorbindu-i, așteptînd porunci). Mă duc la Timiș, stau înaintea domniilor-lor și le spun așa: solie de la Ionuț Păr-Negru. SADOVEANU, F. J. 138. Și noaptea, de zare deșteaptă... S-apropie de flacări și-aproape-n urmă stînd Viteazului în față, ea lung la el privește. COȘBUC, P. I 134. [Femeia din portret] zîmbea cu același zîmbet neuitat... Bătrînul stete mult... mult înaintea ei. CARAGIALE, O. I 315. Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele. EMINESCU, O. I 150; b) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. Muierea i-a ieșit întru întîmpinare... și i-a stat înainte cu dulcețuri și răcoritoare. SADOVEANU, D. P. 38; c) a se opune, a rezista cuiva, a sta în calea cuiva. La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins? EMINESCU, O. I 147. Că băieții, făr’ de minte, Risipesc La gloanțe multe, Nu le stă nimeni-nainte. TEODORESCU, P. P. 291. (Despre sarcini, greutăți etc.) A sta în fața (cuiva) = a trebui, a urma să fie realizate, rezolvate. A sta de față = a fi de față, a asista. La această judecată stătuseră de față și mahalagii. SADOVEANU, D. P. 146. A sta față v. față (I 2). A sta la baza unui lucru = a constitui temelia unui lucru. Cunoașterea vieții stă la baza măiestriei artistului realist. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 98. A sta în umbră = a fi modest, retras. Voi toți care ați stat pînă acum în umbră timizi... scuturați-vă, recăpătați încredere în voi. ANGHEL, PR. 186. Pe cînd alții, stînd în umbră și cu inima smerită, Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită. EMINESCU, O. I 133. A sta deoparte = a) a se ține la oarecare distanță (de...). Toți bărbații stau doparte, Iar la mijloc stau fecioare Și neveste-n largă horă. COȘBUC, P. I 72. Ia în duminica viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. Eu oi sta deoparte cu băieții. CREANGĂ, O. A. 195; b) a fi rezervat, a se ține în rezervă, a nu se amesteca într-o chestiune, într-o discuție. A sta în mîna (cuiva) = a depinde de cineva, a fi în puterea cuiva. În mîna omului aceluia stetea liniștea călătorului. CARAGIALE, O. I 313. A-i sta (cuiva) ca un ghimpe în coaste (sau în inimă) = a constitui o stingherire sau o amenințare permanentă pentru cineva. (Familiar) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemîna cuiva, în imediata sa apropiere. Niciodată, în clipe așa de înalte, inspirația nu trebuie căutată la un kilometru; ea ne stă sub nas. CARAGIALE, O. I 307. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice cînd cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau cînd nu găsește termenul, cuvîntul pe care îl caută. (Despre gînduri, preocupări) A-i sta (cuiva) pe inimă = a preocupa pe cineva, a produce neliniște. A-i sta capul la... v. cap¹ (I 4). A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta cuiva pe cap = a împovăra, a incomoda pe cineva prin prezența sau purtarea sa. Ce poți să faci, bre? răspunse Leahu mai mult din buze. Nu vezi cum îmi stau pe cap? MIHALE, O. 139. De ce i-a murit bărbatul? – Nu l-am omorît eu, mamă. – Nu l-ai omorît tu! Caută-ți altul! Ce stai piatră pe capul nostru... STANCU, D. 15. (Mai ales în basme) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a i se tăia cuiva capul. Dacă în șase luni măria-sa Ferid nu va ști tot ce se cuvine să știe ca să fii mulțămit luminăția-ta, atunci primesc să stea acest cap unde îmi stau acuma picioarele. SADOVEANU, D. P. 18. Împăratul... i-au poroncit ca să-i aducă calul zmeului numaidecît, că de nu i l-a aduce, apoi i-a sta capul unde-i stau acum tălpile. SBIERA, P. 74. ♦ A ocupa locul de la... O babă stă la fereastră și se uită cu drag la noi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 84. În tot timpul ospățului, să steie numai la spatele stăpînu-său și nici măcar să-și rîdice ochii la ceilalți meseni. CREANGĂ, P. 231. ◊ Expr. A sta la poartă sau la ușă (sau la poarta, la ușa cuiva sau a ceva) = a păzi, a străjui la ușa cuiva sau a ceva. La ușă stătea un căpitan cu pistolul în mînă. CAMILAR, N. I 186. Acesta-i un alvanit, care stă de obicei la ușa măriei-sale, lămuri Alexăndrel-vodă. SADOVEANU, F. J. 31. A sta la căpătîiul cuiva v. căpătîi (1). ♦ A fi, a se găsi scris sau însemnat. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrîne, Căci pe mucedele pagini stau domniile romîne. EMINESCU, O. I 32. ◊ Fig. În mintea lui, ca pe un răboj, stau însemnate zilele de muncă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 54. 2. A fi așezat, a fi pus, a se afla. Cinci cruci stau înaintea morii, două de piatră și trei altele cioplite din lemn de stejar. SLAVICI, O. I 115. Sala era naltă... iar în mijlocul ei stătea o mîndră masă, acoperită cu alb. EMINESCU, N. 6. Pită albă stă pe masă, Cum îi pita mai frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. ◊ Expr. (Rar) A sta în iveală = a fi așezat la vedere. În mijloc stă-n iveală un cerb de patru ani, Încins pe-a sale laturi cu șiruri de fazani. ALECSANDRI, P. A. 140. A-i sta (cuiva) capul în par = a i se tăia cuiva capul. Ce să facă el acuma? Începe a plînge și a se văieta, că știa că desară i-a sta capul în par. SBIERA, P. 58. ◊ (Despre clădiri care domină locul unde se găsesc, exprimînd uneori și ideea de durabilitate, de soliditate) În țărmul celălalt, întăi stătea Cetatea stăpînind intrările. SADOVEANU, F. J. 240. E Ostrovul San-Giorgio, pe care-a stat odinioară un falnic castel zidit de genovezi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 116. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. EMINESCU, O. I 152. ♦ A-și avea locul undeva. Toporul și mătura tot după ușă stau. SADOVEANU, O. II 181. ◊ (Urmat de determinări care arată felul cum sînt orînduite unele lîngă altele persoanele sau lucrurile) De jur împrejur lumea pestriță, de toate treptele, stă în semicerc. CARAGIALE, O. I 301. Iar de fagii-mbătrîniți Stau rînd caii priponiți. HODOȘ, P. P. 201. Toți copiii stau roată de jur împrejurul mesei cu gurile căscate. ȘEZ. I 91. ◊ Expr. A sta cot la cot cu... = a se găsi în imediata apropiere, strîns alăturat de..., a sta unul lîngă altul. Înaintea bătăliei de la Cahul, vodă chemase la sfat de război căpeteniile și au stat alături față de măria-sa «neamurile» cot la cot cu vatamanii țărănimii. SADOVEANU, N. P. 12. A sta grămadă = a fi îngrămădiți, înghesuiți. Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. COȘBUC, P. I 223. Convoiu-ntreg, nedezlipit, Îngenunchind se lasă Pe cîmpul alb și troienit, Sub negura geroasă, Și stă grămadă la un loc Făradăpost, nici foc. ALECSANDRI, P. A. 159. A sta roi = a se îmbulzi, a se îngrămădi. Cît ai bate în palme, stau toți acei slujitori roi împrejurul nostru. SADOVEANU, F. J. 169. 3. A fi fixat sau prins în ceva, a atîrna de ceva. Poarta este bine închisă cu o bîrnă grea d-a curmezișul, ale cărei căpătîie stau în cîte-o bortă în ziduri. CARAGIALE, O. I 290. Pînă-s mere mititele, Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. Cucuiata, vai de ea, Stă-ntr-un vîrf de nuia (Aluna). ◊ Expr. A-i sta (cuiva) viața numai într-un fir de ață v. fir (1). Nu știu la cît mi-a sta capul cu... v. cap¹ (I 1). A-i sta (cuiva) în cap = a preocupa pe cineva. Aș vrea să-ncep cu fapte bune, Dar n-am făcut, ori le-am uitat Și raiu-n cap puțin mi-a stat. Și-am fost și prost la numărat – Și n-am ce spune. COȘBUC, P. I 198. A-i sta (cuiva) în minte = a fi clar pentru cineva. Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă a putut să fie tată! ALECSANDRI, P. A. 150. ♦ Fig. A fi cuprins în..., a se găsi în..., a consta în... «Soacra cu trei nurori» plăcu, fără ca totuși junimiștii să-și fi dat seama în ce stă meritul. CĂLINESCU, I. C. 192. Dacă fiecare și-ar zice că suprema fericire stă în odihna eternă, în nirvana budistă, am ajunge desigur la desființarea oricărei idei de bine, de muncă și de progres. VLAHUȚĂ, O. AL. I 103. Și așa... se făcură toate bune. Procesul-verbal nici nu trebuia schimbat: totul sta în încheiere. CARAGIALE, O. I 307. ◊ Expr. A-i sta (cuiva) în (sau, rar, prin) putință = a-i fi cuiva posibil. (Sînt gata) a te sluji cu ce-mi va sta prin putință. FILIMON, la TDRG. A sta în firea (cuiva) = a fi în firea cuiva, a ține de caracterul cuiva. O, aș putea Să-ți fac aluzie... dar nu stă În firea mea. TOPÎRCEANU, P. 260. ♦ A se limita, a se mărgini la..., a se reduce la... Ce spui, cîrpaciule, zise văru-mieu... D-apoi numa-n ciubotele tale am stat eu, bicisnicule? CREANGĂ, A. 106. Frunză verde ș-un bănuț, Nu stă lumea-ntr-un drăguț... – Ba stă, zău, dacă-i mîndruț! Frunză verde ș-o frăguță, Nu stă lumea-ntr-o drăguță... – Ba stă, zău, dacă-i mîndruță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405. ♦ (Învechit) A fi format din... În timp de pace, oștirea sta din: darabanii cu căpitănia lor... simenii, a cărora căpitănie era aga. ISPIRESCU, la TDRG. 4. (Determinat prin «pe apă» sau «deasupra apei») A pluti. Untdelemnul stă deasupra apei. ▭ Și mi-l leagă, mîndră, leagă Într-un corn de cîrpă neagră, Și mi-l țipă pe Tîrnavă. De-i vedea că stă pe apă, Fie-ți inimioara-ntreagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. VI. 1. (Cu determinări temporale sau locale) A petrece un timp oarecare într-un loc. Încă aproape un deceniu mai stă Eminovici la moșie, după căsătorie. CĂLINESCU, E. 15. M-am dus apoi cu comisul și am stat un timp la cetatea Dîmboviței. SADOVEANU, F. J. 75. Hei, domnule, cît ai stat d-ta aici? Două zile. Patruzeci să stai și n-ai să afli cîte știu eu. VLAHUȚĂ, O. AL. I 98. Oricum, Zibal mai stă la Podeni doar pîn’ la cîștiul viitor. CARAGIALE, O. I 285. ♦ A întîrzia într-un loc, a zăbovi. Mai stau puțin, ca să-mi iau bun rămas de la toate. SADOVEANU, D. P. 84. Mama nu stă... acum se întoarce. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. El vine-așa de dragul lui, Cînd vine. Eu nu pot ușa să i-o-ncui. De stă prea mult, eu cum să-i spui? COȘBUC, P. I 129. ♦ A fi, a rămîne un timp oarecare împreună cu cineva, a-și petrece timpul cu cineva. Ori m-ai zărit vreodată stînd Cu muza altuia? Se poate. TOPÎRCEANU, M. 5. Comisarul află... că luni, ca ieri, Lică a stat cu Răuț, cu Buză Ruptă, cu Săilă Boarul și cu Ghiță la cîrciumă, că ei au vorbit cam în taină despre arendașul. SLAVICI, O. I 152. Ori mai știi păcatul? poate că nici crîșmăriței nu-i era tocmai urît a sta între noi, de ne cerca așa des. CREANGĂ, A. 98. 2. A trăi, a viețui. Eu stau aicea ca într-o sălbătăcie, tac și nu știu, nici nu spun nimic, iar domniile voastre bărbații știți și vorbiți toate. SADOVEANU, F. J. 495. Pentru ce stai sfinția-ta în asemenea pustietate, îl întrebai eu, dacă mai ales, după cum spui, hoții te calcă și te pradă? HOGAȘ, DR. 48. 3. A locui. Stăteam intr-o odăiță îngustă, rece, umedă, în strada Justinian. SADOVEANU, O. II 276. Aici nu mai stă nimeni De douăzeci de ani. ARGHEZI, V. 141. Am stat la un unchi, pe Romană, Țiu minte... dar unde n-am stat? TOPÎRCEANU, B. 63. Nu-i casa lor în care stau Și-n casă nici cenușă n-au! COȘBUC, P. I 127. 4. A fi, a exista. Puțin mai este și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pămîntului, așa de iubit, de slăvit și de puternic. CREANGĂ, P. 191. El singur zeu stătut-a nainte de-a fi zeii. EMINESCU, O. I 115. ♦ (Învechit) A avea loc, a se petrece. [Mohamed] a pus piatră săpată unde a stat bătălia. DELAVRANCEA, A. 10. 5. A continua să fie, a dăinui. Munte cu capul de piatră, de furtune detunată, Stă și azi în fața lumii. EMINESCU, O. I 31. Eu iubesc, baba iubește, Casa ni se pustiește; Dar de-aș iubi numai eu Casa noastr-ar sta mereu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. ♦ A rămîne în ființă, a nu trece, a dura. Prea mult un înger mi-ai părut Și prea puțin femeie, Ca fericirea ce-am avut Să fi putut să steie. EMINESCU, O. I 185. ◊ (Intensificat prin «pe loc») La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc? EMINESCU, O. I 127. VII. 1. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb dă acestora un aspect de durată) a) (În coordonare cu un verb de care se leagă prin conj. «și») Unii oameni au asemenea noroc în viață, încît stai și te minunezi. SADOVEANU, F. J. 76. Prin atîtea schimbări a trecut sufletul meu, că uneori stau așa și mă-ntreb: oare cîte vieți am trăit? VLAHUȚĂ, O. AL. I 69. Stau cîteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe cînd începusem și eu... a mă rădica băiețaș la casa părinților mei. CREANGĂ, A. 1. b) (În coordonare cu un verb de care se leagă prin conj. «de») Și în buimăceala ceea, trezîndu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă; ș-apoi stă de-i privește, dacă te rabdă inima... CREANGĂ, A. 112. (Expr.) Ce stai de vorbești? (sau spui?), întrebare prin care cineva își exprimă surprinderea pe care i-au produs-o cele spuse de altul. Fugi d-acolo, nevastă, ii răspunse el, ce stai tu de vorbești? ISPIRESCU, L. 66. c) (Urmat de un verb la gerunziu) Și eu am stat privindu-i, pînă ce și-au isprăvit jocul. VLAHUȚĂ, O. AL. 144. Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Cînd eu stau șoptind cu draga Mînă-n mînă, gură-n gură. EMINESCU, O. I 106. Amîndoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte Lungiți unul lîngă altul, stau grăind în limba lor. ALECSANDRI, P. A. 150. d) (Urmat de un verb la conjunctiv) Sus o dată-l răsucește Și-l azvîrlă peste gard. – O să stau acum cu tine Să mă lupt... Mai vrei ceva? COȘBUC, P. I 145. Nu știu dac-ai stat vreodată să-ți dai seama de ce fel de viață trăim noi aici. VLAHUȚĂ, O. AL. I 63. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe. Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? EMINESCU, O. I 194. (În propoziții condiționale) De-aș sta să-i dau și eu răspuns, La cîte legi am fi ajuns! COȘBUC, P. I 127. Dac-ai sta să te potrivești lor. CREANGĂ, A. 39. e) (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și indicînd instrumentul) Dracilor, sînteți păgîni? Maica mea! Să stai cu bățul Ca la cîni! COȘBUC, P. I 226. f) (În expr.) A sta de (rar, la) vorbă (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp (oarecare) vorbind cu cineva despre unele și altele. De multe ori moșnegii stăteau de vorbă, povestind cu glasuri încete din necazurile vieții și din durerile prin care au trecut. DUNĂREANU, N. 17. L-am trimis la popa din Fundureni ca să-i spună că stau de vorbă cu voi. SLAVICI, O. I 132. Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară. CARAGIALE, O. I 333. Hai, dă răspuns cucoanei, ori așa, ori așa; că n-are vreme de stat la vorbă cu noi. CREANGĂ, P. 331. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a) a se sfătui cu cineva. Badea Ghiță s-a tras la o parte, lăcrămînd singur și stînd la sfat șoptit cu sufletul său. SADOVEANU, N. P. 55. Și pe teiul nostru-ntreabă: Cine sîntem, stau la sfaturi, Iară gazda noastră zice, Dîndu-și ramurile-n laturi... EMINESCU, O. I 101; b) a sta de vorbă. Intră-n casă? O, ba bine, Și-a găsit niște vecine, Stă la sfat... COȘBUC, P. I 106. A sta la taifas (la taclale sau la povești) = a pierde vremea vorbind fleacuri. Neguțătorul s-a supărat, dar n-avea cînd sta la taclale... SADOVEANU, D. P. 151. Au găsit pe primar și pe notar fumînd și stînd la taifas cu gospodarii cei doi. id. B. 194. A sta de fleacuri = a-și trece timpul cu lucruri lipsite de importanță. În vremea cînd toți cu care ai plecat într-un pas ți-au luat-o înainte, tu stai de fleacuri, de nuvele, ca un băietan de optsprezece ani. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 9. A sta (dus sau pierdut) pe (la sau, rar, în) gînduri = a) a fi preocupat, absorbit de gînduri. La fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie. COȘBUC, P. I 119. Ana stetea dusă în gînduri cînd auziră zuruitul unei trăsuri boierești cu trei cai și cu fecior pe capră. SLAVICI, O. I 146. Da... visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi. EMINESCU, O. I 157; b) a șovăi, a ezita, a se frămînta cu gîndul, neștiind ce hotărîre să ia; a sta la îndoială. Mai multă vreme am stat pe gînduri să-ți răspund ori să te las în plata domnului. VLAHUȚĂ, O. AL. I 14. Hai, nu mai sta la gînduri [zise calul]; încalecă pe mine. CREANGĂ, P. 220. Nu-i vreme de stat în gînduri, doamnă, adăogi Spancioc. NEGRUZZI, S. I 162. A sta la îndoială = a) a șovăi, a ezita înainte de a lua o hotărîre; a sta pe gînduri. Comisul cel bătrîn stătu puțin la îndoială, furat într-o parte de dragostea lui de părinte și țintuit în același timp de îndărătnicie. SADOVEANU, F. J. 98. Hai, nu mai sta la îndoială și dă-mi-le, căci atunci are să fie bine și de stăpînu-meu și de stăpîna-ta. CREANGĂ, P. 273; b) a se îndoi de ceva, a nu crede cu ușurință. Dac-ar fi găsit la Moara cu noroc, fie chiar în lada lui Ghiță, ceva din lucrurile furate de la arendașul, el tot ar mai fi stat la îndoială și ar fi zis că Ghiță poate să fie năpăstuit. SLAVICI, O. I 165. A sta în cumpănă (sau în cumpene) = a șovăi, a ezita. Omul stătu o clipă scurtă în cumpănă, apoi se întoarse și plecă repede. DUMITRIU, N. 252. Stătu puțin în cumpănă, plimbîndu-și ochii asupra mobilelor orășenești din juru-i, dar fără să le vadă. SADOVEANU, B. 38. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă? CREANGĂ, P. 29. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi, a străjui. Lae, pe care-l lăsase singur, nu era omul pe care-l poți pune să stea peste noapte de strajă la un mort. SLAVICI, O. I 166. De-atunci el stă de pază în mijlocul cîmpiei, Și nime nu s-atinge de zmeii hergheliei. ALECSANDRI, P. A. 164. A sta la (sau de) pîndă = a pîndi. A stat un timp la pîndă în desiș. SADOVEANU, D. P. 172. S-a întîlnit cu Lică și cu Răuț, care l-au luat între bîte și i-au zis că-i sfărîmă oasele dacă va mai îndrăzni să stea de pîndă. SLAVICI, O. I 151. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se tîrgui. Cît umblă el întrebînd, noi dăm de dînsul și, dacă trebuie să-l răscumpărăm, stăm la tocmeală, îl tîrguim și-l răscumpărăm. SADOVEANU, F. J. 236. A-i sta (cuiva) într-ajutor (sau în ajutor) = a ajuta pe cineva, a-i veni cuiva în ajutor. Monahul i-a stat într-ajutor la cîntare încălărat, scoțîndu-și din cap numai comanacul. SADOVEANU, F. J. 620. Alexandru Vardaru se ținuse de făgăduială; Maria era numită de trei luni: – dar de ce era nevoie să-i amintească așa, că i-a stat într-ajutor? C. PETRESCU, Î. I 19. 2. (Exprimînd ideea de durată, de continuitate) A rămîne, a se afla, a fi. a) (Construit cu un nume predicativ care indică o stare, o însușire) Ar fi stat și-acuma tot nemăritată, Dacă din păcate nu s-ar fi găsit Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit. TOPÎRCEANU, P. 235. Chipul lui stă alb, rece și liniștit. VLAHUȚĂ, O. AL. 159. Acela care ține cu mine, nu are să se teamă de nimic, iară acela care vrea să mă doboare, trebuie să stea mereu cuprins de îngrijire. SLAVICI, O. I 181. ◊ A sta singur = a) a nu avea pe nimeni lîngă sine. Și-avînd inel, ea se juca Stînd singură-ntr-o vale. COȘBUC, P. I 67; b) a fi lipsit de societatea cuiva; a petrece în singurătate. Știu, cît ai stat singur, cinstite comise, ai oftat că ai scăpat de mine. SADOVEANU, F. J. 56. A sta ascuns = a se ascunde. Care va să zică, grăi Răuț, în cele din urmă, cînd se înserează, noi îi lăsăm pe dînșii acolo, ne întoarcem, stăm ascunși și nu ieșim decît la semnalul dat de tine. SLAVICI, O. I 198. Umblu rătăcind noaptea și stau ascunsă cît e ziua. ALECSANDRI, T. I 435. A sta închis = a) a fi închis, lipsit de libertate. Nu-i așa... că tu ești nevinovat și stai închis pe nedrept. VLAHUȚĂ, la TDRG. Am stat închis multă vreme. CARAGIALE, O. I 312. În pădurea fărmecată Stăm închiși, vai, fără vină. ALECSANDRI, T. I 421; b) a se retrage undeva, a se izola. Numai un om al cărților își poate da seama de bucuria libertății de a putea sta închis între infolii. CĂLINESCU, E. 246. (Fig.) Jder îl lăsă să-și topească patima și el sta închis în sine însuși ca în scoică, pîndind pentru dînsul fărîmăturile cele mai dulci. SADOVEANU, F. J. 125. A sta nedumerit = a fi uimit, mirat, a nu ști ce să creadă. Pe cînd musafirii steteau nedomiriți, uitîndu-se cînd la unul, cînd la altul, cînd la omul ghemuit, acesta începu să horcăie tare și să geamă. CARAGIALE, O. I 365. A sta nehotărît = a nu se putea hotărî, a nu putea lua nici o hotărîre. Ghiță stete cîtva timp nehotărît. – Eu nu mă duc, zise el apoi. SLAVICI, O. I 161. A sta mut (tăcut sau fără grai) = a tăcea mai multă vreme, a nu vorbi un timp. A stat tăcut un răstimp. SADOVEANU, D. P. 135. Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind, Stă mut, de suflet gol. COȘBUC, P. I 109. A sta treaz (sau deștept, neadormit) = a nu dormi (noaptea), a veghea. Nu te așteptam, dar mă gîndeam la tine și stăteam trează. SADOVEANU, F. J. 157. Întins pe-o rogojină, cu ochii țintiți în podele, sub lampa ce-aruncă pe pereții goi o lumină somnoroasă, în sforăitul tovarășilor adormiți, stă treaz, cu pumnul sub ceafă. VLAHUȚĂ, O. AL. 146. Și cum ajunge la poarta raiului din afară, se și pune acolo de strajă și stă neadormit zi și noapte. CREANGĂ, P. 311. A sta pierdut = a) a fi absorbit în gînduri, în visare. Într-o seară, stînd așa pierdut, a băgat de seamă, fără să vrea, că tovarășii lui sînt mai aprinși ca de obicei. REBREANU, N. 27; b) a fi cuprins de emoție, a pierde stăpînirea de sine. Ea stă la pieptul lui pierdută, Dintîi cu ochii la pămînt. COȘBUC, P. I 88. A sta mărturie = a servi de martor, a mărturisi ceva. Ostași, boieri, curteni, v-am adunat aci Să stați mărturie după ce n-oi mai fi. DELAVRANCEA, A. 119. A sta gata de... = a fi gata, a se ține pregătit pentru... Sta cu pieptul deschis și gata de luptă. ISPIRESCU, U. 118. A sta fără de țintă = a privi în gol, nefăcînd nimic. Înainte-mi – cîmp deschis... Stau fără de țintă. Totu-i adîncit în vis, Prins de vrajă sfîntă. IOSIF, V. 44. b) (Urmat de determinări modale exprimînd o anumită stare sau situație) Da ce-ți veni să stai pe întuneric, bre? MIHALE, O. 142. Șase zile și șase nopți a stătut oștirea creștinilor fără pită și mai ales fără apă. SADOVEANU, N. P. 13. ◊ A sta în (sau la) soare sau (neobișnuit) în lună = a sta în bătaia soarelui, (neobișnuit) în lumina lunii. Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mîndre îmbrăcate-n flori și stele. EMINESCU, O. I 45. ◊ Expr. A sta sub ascultarea (sau la porunca) cuiva sau a-i sta cuiva la poruncă = a fi supus cuiva, a se afla la ordinele cuiva. Vra să zică, stați subt ascultarea lui Ionuț Păr-Negru? SADOVEANU, F. J. 278. (Rar) A sta ca-n cămașă de gheață = a rămîne țeapăn, a nu face nici o mișcare. Curtenii stăteau ca-n cămăși de gheață. Nimene n-avea putere să înainteze spre cocon. SADOVEANU, D. P. 32. ◊ (Determinat prin locuțiuni adverbiale) Într-un medean nu prea departe de han, în vederea mării, stăteau oameni în petrecere. SADOVEANU, D. P. 151. Pe cînd stăteau în tăcere, cu bucatele încă neisprăvite, în lumina asfințitului de început de toamnă, sunară copite de cal. id. F. J. 198. (Expr., rar) A sta în priveală v. priveală. ◊ (Urmat de un complement circumstanțial de mod) Dacă s-a mai pomenit iarnă ca asta să stai cu ferestrele deschise... DAVIDOGLU, M. 16. Și dacă stau cu ușa încuiată E că nici eu de nime n-am nevoie. TOPÎRCEANU, P. 211. Toți stau cu capul gol. CARAGIALE, O. I 321. VIII. (Urmat de o propoziție secundară predicativă construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să..., a fi cît pe ce să... Afară sta să plouă: s-a întunecat; toate în casă tac de frica furtunii. BASSARABESCU, V. 169. Cerul și-a schimbat veșmîntul, Ploaia parcă stă să-nceapă. TOPÎRCEANU, S. A. 19. Stînca stă să se prăvale În prăpastia măreață. EMINESCU, O. I 54. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. A sta gata sî... = a fi gata să... La fiecare suspin al copilului tresare spăimîntat, arcurile minții lui stau gata să se sfarme. VLAHUȚĂ, O. AL. I 30. La orice întîmplare, doamne ferește, stau gata să-și verse sîngele pentru noi... CREANGĂ, A. 166. IX. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau, mai rar, «cu») A se îndeletnici, a se ocupa cu... Ferid, în odaia cea albă, stătea cu zugrăvelile, cu numerele și cu semnele gîndului, adîncindu-le și pătrunzîndu-se de ele. SADOVEANU, D. P. 22. Cu ce spor era ș-acasă (fata): Nu știai cînd... stă la pusul pînzei, La muls oi, la storsul brînzei. La TDRG. ◊ Expr. A sta la luptă cu sine (însuși) = a se lupta cu gîndul, neputîndu-se hotărî. Și acum Ghiță alegea în el vorbele cu care să-i facă lui Pintea împărtășire despre cele petrecute între el și Lică, și stetea la luptă cu sine dacă nu ar fi, poate, mai bine să tacă. SLAVICI, O. I 144. A sta de cineva = a se ocupa de cineva, a avea grijă de cineva. Trebuie să stai numai de ele, să le îngrijești, să le curăți, să le dai apă, mîncare și cîte alte. La TDRG. A sta (de cineva) să... = a nu-i da pace cuiva pînă ce nu..., a-i bate cuiva capul să... [Muierea] tot sta de mine să merg și să merg la împăratul să cer slujba. RETEGANUL, P. V 81. A sta de capul cuiva v. cap¹ (I 1). – Forme gramaticale: prez. ind. stau, stai, stă, stăm, stați, stau, imperf. stăteam (regional steteam și stam,) perf. s. stătui (regional stetei), prez. conj. pers. 3 să stea (regional să steie), imper. stai (regional. stăi), part. stat (învechit stătut), gerunziu stînd și, învechit, stătînd (EMINESCU, O. I 91).

A DESCĂLECA descalec intranz. 1) A se da jos de pe cal. 2) A se stabili definitiv într-un loc, punând începuturile unei țări. 3) înv. A se opri pentru odihnă în cursul unui drum; a face un popas; a poposi. /<lat. discaballicare

masalău¹, (măsălău), s.n. – Locul unde dorm vitele (Papahagi, 1925). – Postverbal al lui măsălui „a poposi undeva peste noapte” (< mas) (MDA); din mas „popas peste noapte” + suf. -alău.

TABĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc de dispunere temporară a trupelor, amenajat în afara localităților în scopul instruirii soldaților în condiții de campanie; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Așezare vremelnică în corturi, în barăci etc. ♦ Așezare (în aer liber) pentru copii, elevi etc. aflați la odihnă sau pentru sportivi în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulțime, gloată. 5. Grup opus altui grup; grupare, asociație politică care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.

BĂTĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a bate, bătaie: auzind... bătătura în poartă, se minunară că ce poate să fie (RET.) ¶ 2 Bătaia vîntului: niște lemne legete de copaciu... lovindu-se la bătătura vîntului (SB.) ¶ 3 Loc bătătorit, îndesat, întărit prin multă călcare sau batere; în spec. locul dinaintea casei care, prin continua călcare de vite și de oameni, s’a bătut bine, așa că nu mai crește iarba pe el; pr. ext. curte, ogradă: o potecă strîmtă... străbătea de la poartă pînă în bătătura locuinței stăpînului (ODOB); se pîrpălea cu Irina la soarele care poleia bătătura lor (DLVR.) ¶ 4 Locul bătut din fața cîrciumei satului, unde se adună vara flăcăii și fetele ca să joace: aici e întîiul popas al chervanelor ce... umplu bătătura cîrciumelor (VLAH.); juca mărunt în ~, cumpănindu-se în toate părțile (SAD.) ¶ 5 Întăritură, învîrtoșare a pielei, la mîini sau la picioare, și pe spinarea animalelor de muncă sau de călărie, produsă prin batere sau frecare (🖼 413): făcîndu-mi loc printre dame... câlcînd pe bătăturile moșnegilor (NEGR.); proverb: a călca pe cineva pe bătături, a-l atinge unde e mai simțitor ¶ 6 Firul de tort ce se bate cu suveica în urzitura pînzei, numit și „băteală” (🖼 414): surtucul lui era mai mult urzeală decît ~ (EMIN.) [lat. battĭtura].

MÎNÉRE s. f. Faptul de a m î n e a. 1. (Învechit și popular) Popas peste noapte; (regional) mas. Cf. m î n e a (1). Cf. LB, PONTBRIANT, D., BARCIANU. 2. (Învechit) Oprire într-un loc; rămînere. Cf. m î n e a (2). Nu mînea de două ori la un loc. . . ca să nu-i afle mînerea, AMIRAS, LET. III, 114/5, cf. POLIZU. – V. mînea.

POPAS ~uri n. 1) Oprire pentru odihnă (în timpul unui drum, unei călătorii). ◊ Fără ~ a) fără a se opri în timpul unei călătorii; b) fără întrerupere; neîncetat. 2) Întrerupere temporară în timpul unei activități; repaus; pauză. Vreme de ~. 3) Loc de oprire pentru odihnă. 4) pop. Distanță de la o oprire pentru odihnă până la alta. Cale de trei ~uri. /<sl. popasu

MĂTĂSARU, com. în jud. Dâmbovița, situată în Câmpia Titu, pe râul Potopu; 5.863 loc. (2000). Reșed. com. este satul Tețcoiu. Stație de c. f. (în satul M.). Expl. de petrol și de balast. Creșterea porcinelor. Popas turistic. Bisericile Sf. Nicolae (1842), Sf. Grigore Teologul (1854) și Sfinții Împărați Constantin și Elena (1871), în satele Tețcoiu. M. și Poroinica. În apropierea com. M. a fost descoperită o așezare cu locuri succesive datând din Neolitic, Bronzul timpuriu, Hallstatt și cultura Militari-Chilia (sec. 2-4) și din epoca feudală (sec. 17-18).

TABĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc (întărit) unde staționează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren cu efective de mari unități; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Așezare vremelnică în corturi. ♦ Așezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflați la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulțime, gloată. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociație care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.

etapă sf [At: BELDIMAN, E. 81/19 / Pl: ~pe / E: fr étape] 1 (Mil) Loc de cantonament al trupelor în marș. 2 (Mil) Distanță străbătută de o unitate în marș, în curs de 24 de ore. 3 Distanță între două opriri. 4 Popas. 5 Interval de timp în desfășurarea unui proces Si: fază. 6 (D. un proces în desfășurare; îlav) În ~pe La un anumit interval de timp. 7 (La ciclism, motociclism, canotaj etc.) Porțiune determinată dintr-o cursă sportivă pe mare distanță, care trebuie parcursă fără oprire. 8 (La fotbal, handbal etc.) Parte dintr-o competiție sportivă eșalonată în timp. 9 Interval din ciclul anual de antrenament.

RĂSUFLA, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într-un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Răs- + sufla.

RĂSUFLA, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într-un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla.

SINEȘTI 1. Com. în jud,. Ialomița, situată în C. Vlăsiei, pe cursul superior al râului Mostiștea; 2.3047 loc. (2005). Abator (în satul Hagiești). Fermă piscicolă (în satul Cătrunești). În satul S., menționat documentar în 1709, se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1855), iar în satul Hagiești, atestat documentar în 1624, există bisericile Sf. Nicolae (1704, cu fresce originare în pridvor și picturi murale interioare din 1884), Sfinții Împărați Constantin și Elena (1810) și Sfinții Voievozi-Măriuța (1873). În satul Boteni se află biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1820-1823, cu fragmente de picturi murale originare), iar în satul Hagiești, conacul lui Mihail Marghiloman, construit în anii 1869-1874 de meșteri italieni, ruinat în anii ’80 ai sec. 20 și reparat în anii ’90 sub îngrijirea Direcției Monumentelor istorice. Între 17 febr. 1968 și 23 ian. 1981, com. S. a făcut parte din jud. Ilfov. Pe terit. com. S. se află pădurea cu același nume (în trecut s-a numit Țiganca), extinsă pe o supr. de 304 ha, alcătuită din stejar, gârniță salcâm. Popas turistic (în pădurea Sinești), pe șoseaua București-Urziceni. 2. Com. în jud. Iași, situată în zona de contact a C. Jijiei Inferioare cu pod. Central Moldovenesc; 4.369 loc. (2005). Viticultură. În satul S., menționat documentar în 1458, se află bisericile Buna Vestire (c. 1717) și Adormirea Maicii Domnului (1820, cu pridvor adăugat la mijlocul sec. 19 și picturi murale interioare din 1827; renovată în anii 1965-1958). 3. Com. în jud. Vâlcea, situată în zona piemontului Oltețului, pe cursul mijlociu al râului Olteț; 2.620 loc. (2005). Centru pomicol. În satul S. se află un spital din sec. 19 și biserica de lemn Cuvioasa Parascheva (1746, extinsă în 1839), în satul Popești biserica Sfinții Voievozi (1693, refăcută în 1834), iar în satul Ciuchești biserica de lemn Sfinții Voievozi (1806).

DRUM (pl. -muri) sn. 1 Intindere de loc bătătorit, pietruit, etc. pe unde umblă oamenii cu picioarele, cu trăsura, cu carul, cale: Pe ~ul de costișe ce duce la Vaslui (ALECS.); unde se întîlnesc ~urile, la împreunarea celor două văi... este o moară (SLV.); ~ de țară, șosea: printre aceste rămășiți de locuință și muncă omenescă, trecea ~ul de țară (CRG.); ~ mare, locul de trecere al tuturor, pe unde umblă toți oamenii cînd se duc de la un loc la altul: bătrîni, însurăței, flăcăi... se îndeasă la ~ul mare care duce la vatra satului (DLVR.); hoț de ~ul mare, care atacă oamenii în drum spre a-i jefui; a ținea ~urile, a) a umbla fără rost, haimana; b) a sta în calea oamenilor spre a-i jefui: carile va ținea ~urile și căile oamenilor de va fura... să-l arunce în ocnă (PRV.-MB.); Ⓕ: a merge, a călca (pe) alătura cu ~ul, a nu merge pe drumul drept, pe calea cinstită; Ⓕ: a vorbi alăturea cu ~ul, a) a vorbi în neștire, proastește; b) a scoate din sărite; Ⓕ: a aluneca alăturea cu ~ul (RV.-CRG.), a se abate de la subiect, de la chestiune; a bate ~ul (sau ~urile), a fi (mereu) pe ~uri, a umbla mereu în toate părțile, fără a se opri undeva, fără a se așeza într’un loc, a umbla fără căpătăiu: bine-ți șede... să umbli lela pe ~uri în halul acesta (CRG.); De trei nopți și două zile bate ~ făr’ de popas (VLAH.); (P): cine umblă pe toate ~urile, nu ajunge nicăieri (ZNN.), cel ce se apucă de multe, nu ajunge la nici o ispravă; 👉 CAR; în ~, în mijlocul drumului, în cale, pe jos: banii îi găsești în ~ și tot trebue să-i numeri, se zice aceluia care nu-și face socoteala baniilor, care, primindu-i de la altul, îi bagă în buzunar fără să-i numere; a-i sta în ~, a-i forma piedică, a-i sta înainte pe unde trebue să treacă; Ⓕ: a lăsa, a rămînea pe ~uri, în cea mai mare sărăcie, fără să aibă unde să-și plece capul ¶ 2 🚝 ~ de fier, cale ferată (👉 CALE 6) ¶ 3 Direcțiunea către care se îndreaptă, calea pe care trebue s’o urmeze cineva: a apucat ~ul spre răsărit; care-i ~ul spre poștă? a-i arată ~ul, a rătăci ~ul; (P) F: pe ici ți-e ~ul! a plecat iute, a șters-o: luînd nucile pe care le ochise, încălecă și, pe ici ți-e ~ul! (ISP.) ¶ 4 Distanță, depărtare de la un loc la altul, cale de umblat: e un ~ lung pîn’ acolo ¶ 5 Călătorie; (P): călătororului îi șade bine cu ~ul (BR.-VN.), cel ce călătorește trebue să pornească de vreme și să nu stea mult locului; Ⓕ: a-și căuta de ~, a se duce într’ale sale, a nu se opri ca să se amestece în treaba altora; a se găti de ~, a se pregăti să plece, a-și face preparativele de plecare; în ~, în timpul călătoriei, pe cînd umbla pe cale; la ~, în călătorie: a porni la ~; la ~, mănîncă omul ce găsește (ZNN.); ~ bun, urare de călătorie bună aceluia care pleacă undeva; foaie de ~ 👉 FOAIE ¶ 6 A da ~ul, a) a lăsa liber, a slobozi, a lăsa să plece: calului îi dete ~ul să pască pe unde va voi (ISP.); b) a pune în mișcare; c) a da curs liber: e foc, dar se stăpînește, nu-și poare da ~ul supărării (BR.-VN.); d) a deslega; a da ~ul unui nod; e) a permite să intre: a da ~ul în casă ¶ Peste ~, în față: șade cu casa peste ~ de noi ¶ 8 💫 ~ul robilor (ISP.), calea laptelui (👉 CALE 7) [srb. drum < gr. δρόμος].

ÎNDEMN, îndemnuri, s. n. Stimulent, îmboldire, chemare, imbold. Se vedea steagul pînă departe-n cîmp, încît oamenii privindu-l simțeau cum crește în ei un îndemn... simțeau puterea clasei muncitoare din toată lumea. CAMILAR, TEM. 233. Și tot așa, cu popasuri dese, cu îndemnuri, ajung pe culme. AGÎRBICEANU, S. P. 70. Îndemnul tinereții tale Ascultă-l. VLAHUȚĂ, P. 126. Multă mîngîiere A dat nenorocirii frumosul tău îndemn! NEGRUZZI, S. II 35. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., îmboldit de..., la stăruința... Ș-acum... se amestecă iar în trebile țării din îndemnul muierii lui Irimia. SADOVEANU, O. VII 8. Prin îndemnul său, ce mai de pomi s-au pus în ținterim! CREANGĂ, A. 2.

VREME, vremuri și vremi, s. f. (în concurență cu timp) I. 1. Timp (I 1). Clopotul din turn cînd geme, Cheamă vreme, ’ngroapă vreme. LESNEA, I. 10. Cu valul vremilor ce curg Atîtea cîntece s-au dus, Și valul vremilor ce curg Atîtea cîntece-a răpus. GOGA, P. 22. Unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaște Și vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naște. EMINESCU, O. I 176. ◊ Expr. N-a intrat vremea-n sac v. intra (II 2). 2. Durată limitată între două întîmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Au stat multă vreme în ploaie. DUMITRIU, N. 155. Mai era vreme pînă la ziuă. SADOVEANU, O. I 501. De atîta vreme, de cînd nu ne-ai mai dat obraz. ALECSANDRI, T. I 41 ◊ Loc. adv. Cu vremea (sau, învechit, cu vreme) = după un timp oarecare, cîndva, odată și odată, cu timpul. Binele pe om îl scapă Cu vremea de foc și apă. PANN, la CADE. Cu vreme putea să-i aducă prilej de folos. DRĂGHICI, R. 143. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea tîrziu, de timpuriu. Pe lîngă crucea din răspîntie scîrțîie roatele căruțelor ce pleacă din vreme, să nu le ajungă zăduful pe drum. CARAGIALE, O. I 320. De cu bună vreme v. bun⁴ (VI 4). Din vreme în vreme = din cînd în cînd, uneori, la intervale; din timp în timp. Din vreme în vreme birja dădea într-un hop. SADOVEANU, O. IV 7. Cînd amintirile-n trecut încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. EMINESCU, O. I 186. Din vreme-n vreme numai, lungi șiruri de cucoare Sub bolta albăstrie zbor tainic, călătoare. ALECSANDRI, O. 190. Înainte vreme v. înainte (II 1). Loc. conj. În vreme ce (sau, învechit, în vreme cînd) = în timpul în care, pe cînd, pe de altă parte. Ștefan Văcărescu era spătar mare, în vreme ce fiul său... servea ca ispravnic. ODOBESCU, S. I 261. Tu dormi, în vreme cînd toți ciialalți varsă sudori de moarte muncind. DRĂGHICI, R. 10. ◊ Expr. O vreme = o bucată de timp, un timp. Se mai auzi o vreme murmurul greu de glasuri. DUMITRIU, N. 57. Forțele vii ale unui neam pot fi stînjenite o vreme; cînd le vine însă ceasul, înmuguresc și înfloresc cu putere irezistibilă. SADOVEANU, E. 67. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. Titu Herdelea se simțea de prisos, cum se simțise toată vremea. REBREANU, R. II 17. Se ținea de farse toată vremea. CARAGIALE, O. III 10. A-și pierde (a-și trece sau a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul fără a face nimic de seamă; a lenevi. În vremea mea (ta, lui etc.) = în tinerețe, în floarea vîrstei, în plinătatea puterii. Baba care-o vezi acuma fost-a mîndră-n vremea ei. EFTIMIU, Î. 92. Cînd eram în vremea mea Zburam ca o păsărea. BIBICESCU, P. P. 382. Acum mi-i (ți-i etc.) vremea = aceasta este vîrstă de care trebuie să mă bucur (să te bucuri etc.). Aveți dreptate, băieți; acum i vremea. CREANGĂ, A. 97. ♦ Timp. disponibil, răgaz. Pe tătari i-a zdrobit Groza... – Tătarii se vor face la loc... – Să zicem că da, dar le trebuie vreme. DELAVRANCEA, O. III 244. ◊ Expr. A avea vreme v. avea (I 2). A afla vreme v. afla (2). ♦ Fig. An. Ea e-naltă și ușoară... Și de-abia pe la Sîn-Petru Umple optsprăzece vremuri. COȘBUC, P. I 95. 3. (De obicei cu determinări la genitiv sau introduse prin prep. «de») Timp prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; moment; prilej, ocazie. Pînă la vremea plecării toți ofițerii trecem pe chei. BART, S. M. 13. Nevoia de a se mișca îl făcu să se uite pe ceas, era aproape vremea mesei. VLAHUȚĂ, O. A., III 66. Oameni... care-și prefac sufletul și portul după vreme. NEGRUZZI, S. I 71. Prietenul la vreme de nevoie se cunoaște. ◊ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, într-o anumită epocă. Într-o vreme, ia cu arendă moșia Dornești. CĂLINESCU, E. 19. Într-o vreme... vînătoarea a făcut popas. SADOVEANU, D. P. 137. Cetitul care-ntr-o vreme răsipea a mele gînduri. CONACHI, P. 104. La vreme, la timpul oportun, la momentul potrivit. Părinții i s-au prăpădit la vreme: ca să nu le mai otrăvească sufletul purtările fiului lor iubit. SADOVEANU, E. 93. Pentru ce n-ai pedepsit-o la vreme? DELAVRANCEA, O. II 234. Se-nțelege că Niță n-a lipsit a se înființa la vreme. CARAGIALE, O. II 244. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. Încotro mergeți dumneavoastră la vremea asta și pe locurile aistea, domnișorule? HOGAȘ, M. N. 66. Pînă la o vreme = pînă la un moment dat. Pînă la o vreme treburile i-au mers bine. La o vreme = la un moment dat; într-un tîrziu. Nu știu dacă faci bine... a zis doctorul la o vreme. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 20. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începînd de la un anumit moment. Dintr-o vreme Gemea, bătut d-un gînd. COȘBUC, P. I 100. De la o vreme încoace... nu știu ce avea. ISPIRESCU, L. 2. De la o vreme valea s-a sfîrșit și s-a început un deal. CREANGĂ, P. 41. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = (care se întîmplă) înainte de termen; prematur. Boala și mizeria l-au doborît înainte de vreme. SADOVEANU, E. 83. Ne-ați venit apoi... Vestejiți fără devreme. EMINESCU, O. I 151. Astă naștere fără vreme cam supără pe tata. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. El putea mai lesne s-o facă, de vreme ce toți se supuneau la porunca lui. ISPIRESCU, L. 31. Trebuie să fie ceva neînțeles de mintea noastră, de vreme ce a făcut lucruri peste puterea omenească. CREANGĂ, P. 87. Haide, intrați, de vreme ce ați venit. NEGRUZZI, S. I 94. ◊ Expr. A căuta (sau a pîndi) vreme cu prilej v. prilej (1). A i se apropia (cuiva) vremea v. apropia (II 1). Vremea de apoi = viața viitoare, judecata din urmă. 4. (Adesea la pl., cu aceeași valoare ca la sg.) Perioadă determinată istoricește; epocă; veac, secol. Sînt poetul vremilor ce vin. BENIUC, M. 54. Îmi aminteam de vremi trecute. IOSIF, PATR. 76. Mă bucur nădăjduind că negreșit va veni vreme, întru care patria mea... să sămuiască întocmai cu orașele cele mari ce am văzut. GOLESCU, Î. 148 ◊ Expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat. Aici a fost odată... scaunul vestiților bani ai Severinului, a căror obîrșie se pierde în negurile vremii. VLAHUȚĂ, R. P. 8. ◊ (Cu determinări la genitiv sau introduse prin prep. «de») Vremea mișcărilor naționale s-a trecut și a venit vremea luptelor de clasă. IONESCU-RION, C. 29. Vremile de răzbunare au trecut. RUSSO, O. 67. ◊ Loc. adv. Pe vremea aceea (pe acea vreme sau în acele vremuri) = pe atunci. Pe vremea aceea stăpînea în Crîngu un boier mare. MIRONESCU, S. A. 87. Pe vremea aceea era bine să fii harabagiu în Tîrgul-Neamțului. CREANGĂ, P. 109. În vremea aceea = în acel timp, pe cînd... Dar ce făcuse oare în vremea aceea Ileana împărăteasa? EMINESCU, N. 27. Pe vremuri = odinioară, cîndva, în trecut. Dar nici mînia lui nu era ca pe vremuri. DUMITRIU, P. F. 66. Aici locuia pe vremuri, demult, tare demult, un bun prieten. STANCU, U.R.S.S. 87. Pe vremuri, cît a fost profesor de limba greacă, n-a știut altă cale. BASSARABESCU, S. N. 14. Din vremuri = din timpurile vechi, din străbuni. Mîine-i anul nou, știi bine, Și-obicei din vremuri este Ca-ntr-această zi să fie Sărbătoare. COȘBUC, P. I 71. După vremuri = în cursul veacurilor. După vremuri mulți veniră... Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod. EMINESCU, O. I 147. ♦ (Numai la pl.) Stare de lucruri; împrejurări; timpuri. Ce vremuri!- Alte vremuri! DELAVRANCEA, O. II 136. Am văzut, mînați de soartea Vremurilor, bieți sărmani Alergînd pe la dușmani, Ca să-și afle moartea. COȘBUC, P. I 262. II. Situație meteorologică cuprinzînd totalitatea stărilor atmosferice. După grelele vînturi și viscoliri vine iar vremea bună, cu soare, cu cer limpede. SADOVEANU, O. VII 337. Nu știi cum vine vremea în pădure; cînd pleci la drum, nu-i rău să te îngrijești de toate. HOGAȘ, M. N. 135. Și de-i vremea bună, rea. Mie-mi curge Dunărea. EMINESCU, O. I 124. ◊ (În formule de salut) Bună vremea, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin. EMINESCU, O. I 84.

POPOSI, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A se opri (de obicei pentru puțin timp) în cursul unei plimbări, al unei călătorii, al unui marș, al unei incursiuni, pentru a se odihni; a face un popas. Veneau din zori scîrțiind carele încărcate și poposeau sub sălciile care împrejmuiau moara, așteptînd să-și macine grăunțele. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase. CREANGĂ, O. A. 266. Vorbind așa, au ajuns aproape de Tecuci, unde poposiră la o dumbravă. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ (Despre păsări zburătoare) Numai ici-colo poposeau cîrduri de ciori. REBREANU, R. I 70. Colini de deal moldovenesc, Cu vii, cu crame și podgorii, La care toamna poposesc Din zborul lor săltat, prigorii. D. BOTEZ, F. S. 7. ◊ Fig. Dorul... Peste multe dealuri vine Și se bagă-n sîn la mine; Nicăiri nu poposește Pînă unde mă găsește. ȘEZ. I 46. ♦ A trage undeva, a mînea. Spre seară au ajuns la tîrg și au poposit în ograda stăpînului. GÎRLEANU, L. 28. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A da ospitalitate celui care face popas. Cîți boieri au pribegit, Dobrișean că i-a oprit, Și la el i-a poposit Și-n ciobani i-a străvestit. TEODORESCU, P. P. 474. 2. A se opri într-un loc cu o treabă, cu un interes. Îmi pare rău, domnule Mînecuță, zice preotul... că nu putem poposi la un pahar dulce. SADOVEANU, P. M. 168. Cum a văzut pe Harap-Alb poposind la ușa ei, pe loc l-a întîmpinat cu blîndeță. CREANGĂ, P. 221.

VAMĂ, vămi, s. f. 1. Instituție de stat care se ocupă cu evidența și controlul asupra intrării și ieșirii din țară a mărfurilor, mijloacelor de transport etc. și care percepe taxele legale pentru aceste bunuri; loc, punct în care funcționează această unitate. ♦ Taxă care se plătește ca un bun să treacă dintr-o țară în alta sau (în trecut) dintr-o regiune în alta a țării. ◊ Loc. vb. a pune vamă = a vămui. ♦ Cantitate de grăunțe care se percepe la moară ca taxă în natură pentru măcinat; uium. 2. (În credințele populare) Fiecare dintre cele șapte (sau nouă) popasuri (în văzduh) prin care se crede că trebuie să treacă sufletul mortului pentru a ajunge în cer. ♦ Bani pe care trebuie să-i plătească mortul ca să poată trece și călători pe lumea cealaltă. – Din magh. vam.

VAMĂ, vămi, s. f. 1. Autoritate de stat învestită cu aplicarea reglementărilor vamale, respectiv cu exercitarea controlului asupra intrării și ieșirii din țară a mărfurilor, a mijloacelor de transport și a altor bunuri, în vederea identificării și stabilirii drepturilor vamale cuvenite statului; loc, punct în care funcționează această unitate. ♦ Taxă care se plătește ca un bun să treacă dintr-o țară în alta sau (în trecut) dintr-o regiune în alta a țării. ◊ Loc. vb. A pune vamă = a vămui. ♦ Cantitate de grăunțe care se percepe la moară ca taxă în natură pentru măcinat; uium. 2. (În credințele populare) Fiecare dintre cele șapte (sau nouă) popasuri (în văzduh) pe care trebuie să le străbată sufletul după moarte, pentru a ajunge purificat în împărăția cerului. ♦ Taxă pe care trebuie să o plătească sufletul după moarte, la trecerea sa prin fiecare dintre aceste popasuri. – Din magh. vám.

STAȚIE s. f. 1. oprire, popas. ◊ punct de oprire, staționare a vehiculelor de transport public pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, încărcarea sau descărcarea mărfurilor etc. 2. așezământ, instituție pentru efectuarea unor cercetări științifice, bazate pe observarea anumitor fenomene. ◊ punct geodezic din care se fac observații. 3. poziție, loc. ♦ ~ de benzină = punct de aprovizionare cu combustibil, ulei și apă a autovehiculelor. ◊ loc de unde se fac emisiuni radiofonice, de televiziune etc. ♦ ~ electrică = ansamblu de instalații electrice la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea și distribuția ei. 4. ~ a planetelor = poziție pe traiectoria aparentă a planetelor pe cer când acestea par nemișcate pentru un timp. ♦ ~ spațială (sau cosmică) = satelit artificial sau vehicul cosmic plasat pe o orbită în jurul Pământului, servind ca laborator sau observator extraatmosferic ori ca rampă de lansare spre alte planete. (< it. station, lat. statio)

PASAJ, pasaje, s. n. 1. (Mai ales în orașele mari) Spațiu între două rînduri de clădiri, sau coridor al unei clădiri așezat la nivelul străzii, care servește pentru trecerea pietonilor dintr-o stradă în alta. Pe împrejurul bisericii se încovoaie un pasaj strîmt, închis, întunecos, veșnic umed și glodos. ALECSANDRI, S. 16. 2. (În expr.) Pasaj de nivel v. nivel¹ (1). 3. Fragment dintr-un text scris. Uite ce zice aici! Și-i citi încă o dată pasajul. DUMITRIU, N. 47. Nu punem oare ceva din noi în tot ce admirăm? De unde ar veni altfel acea fericire pe care o simțim de cîte ori facem pe cineva să admire cu noi un chip, un tablou, un pasaj frumos într-o carte. VLAHUȚĂ, O. AL. II 87. Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă a lui Theophile Gautier. EMINESCU, N. 84. ♦ Succesiune melodică (într-o bucată muzicală) constînd dintr-un șir de note scurte, egale, cîntate repede. 4. Trecere obișnuită a păsărilor în anumite epoci, dintr-o regiune în alta sau, în anumite ore ale zilei, de la locul de odihnă la cel de hrană. Pasajul de dimineață se face c-o grabă ș-o hărnicie nespusă, spre desimi tăinuite, ca și cum toată lumea ar fi în întîrziere. SADOVEANU, O. A. II 151. În timpul pasajului aci își fac popasul cîrduri de păsărele care se adună înainte de a-și lua drumul în zbor peste apa Mării Negre. BART, E. 167. – Variantă: pasagiu, pasagii (SADOVEANU, E. 159), s. n.

TOLĂNI, tolănesc, vb, IV. 1. Refl. (Despre oameni și animale) A se întinde într-un loc bun pentru odihnă și într-o poziție comodă; a se lungi. Soldații în repaos S-au tolănit pe iarbă. CAMIL PETRESCU, V. 24. Ies pe bord, mă tolănesc pe scîndurile goale și cu ochii deschiși încep a visa la țara mea. DUNĂREANU, CH. 56. Stînd să facă popas, se tolăniră fiecare pe ce avea, la umbră. ISPIRESCU, L. 369. ◊ Fig. Casa noastră părintească era pe muchea unui deal mare, atît de mare că la poalele lui se tolăniseră în soare patru sate. DAN, U. 195. 2. Intranz. A lenevi, a sta culcat. Cu cămașa scrobită, cu bariș nou. Tolănește la umbră. STANCU, D. 30.

MĂRTINIȘ, com. în jud. Harghita, situată în Depr. Homoroadelor, pe râul Homorodu Mare; 2.931 loc. (2000). Zăcăminte de sare gemă (în satul Sânpaul). Moară de vânt (sec. 19), în satul Călugăreni. Vestigiile unei așezări civile romane și ale unui castru roman cu ziduri de piatră, datând din sec. 2-3. În satul M., menționat documentar în 1333, se află ruinele unei cetăți din sec. 15, o biserică unitariană (1889) și un conac (1790). Rezervația ornitologică „Popasul păsărilor”, în satul Sânpaul.

SĂLIȘTEA DE SUS, oraș în jud. Maramureș, situat în SE depr. Maramureș, la poalele NE ale munților Țibleș, pe cursul superior al râului Iza; 5.185 loc. (2005). Centru de pielărie, cojocărie, de arhitectură și de port popular. În satul S. de S., atestat documentar în 1365, se află două biserici de lemn cu același hram – Sf. Nicolae, una numită biserica Nistoreștilor sau Biserica din Deal (1650, incendiată de tătari în 1717 și refăcută ulterior) și alta biserica Buruienilor sau Biserica din Vale (1722, cu picturi originare). Popas turistic.

repaus sn [At: PSALT. HUR. 54721 / P: ~pa-us / V: ~aos, (îvp) răpaos, răp~ / Pl: ~uri / E: ml repausum] 1 Starea în care o activitate este întreruptă temporar (pentru refacerea capacității de muncă a organismului) Si: inactivitate, odihnă, (înv) astâmpăr (1), răposare. 2-3 (Îljv) Fără ~ Neîntrerupt. 4 (Pex) Somn. 5 (Înv; în limbajul bisericesc) Odihnă de veci. 6 (Reg) Popas. 7 (Fiz) Stare a unui corp ale cărui puncte nu-și modifică poziția în raport cu un sistem de referință. 8 Liniște (sufletească) Si: calm (13), pace, răgaz, tihnă. 9 (Fig) Stare de nemișcare primordială. 10 (Mai ales în limbajul bisericesc; adesea determinat prin „de veci”, „veșnic” etc.) Moarte (considerată ca stare de odihnă veșnică) Si: (înv) răposare. 11 (Înv; ccr) Loc de găzduire, de odihnă. Si: adăpost (1).

STAȚIE², stații, s. f. 1. Punct de oprire (uneori anume amenajat) pe traseul urmat de un vehicul public (autobus, tramvai, metrou etc.) pentru urcarea și coborîrea călătorilor. În fața fiecărei stații de metrou se formau aglomerații care erau supte numaidecît în adîncime. STANCU, U.R.S.S. 17. În cîteva oare, vaporul te duce la Coblența, stație a călătorilor pe Rin. NEGRUZZI, S. I 325. ♦ (Uneori precizat prin «de cale ferată») Punct de staționare a garniturilor de cale ferată, care permite încrucișarea și trecerea înainte a trenurilor, efectuarea operațiilor de primire și de eliberare a mărfurilor etc. V. gară, haltă. Șeful de stație și-a dat cuvîntul că vagonul pornește chiar de astă-seară. C. PETRESCU, C. V. 11. ◊ Stație de debarcare v. debarcare. 2. Loc (în oraș) unde staționează vehiculele de piață (trăsuri, taxiuri etc.) în așteptarea clienților. Era stație mare de trăsuri și automobile. CAMIL PETRESCU, U. N. 137. Pe aci era aleea cea mare cu trandafiri... Acum e o stradă pavată cu granit și e linie de tramvai, stație de automobile și chioșc de ziare. C. PETRESCU, C. V. 225. 3. (Învechit) Popas, oprire. Noi ajunserăm acolo cu lumina zilei, după șase stații ce făcurăm. BOLINTINEANU, O. 303. ♦ (Regional) Popas făcut în drum spre cimitir pentru a se citi prohodul.

RĂDĂȘENI, com. în jud. Suceava, situată în Pod. Fălticeni, pe dr. văii Șomuzu Mare; 4.407 loc. (2005). Centru pomicol (meri). În satul R., atestat documentar în 1434, se află biserica de lemn cu dublu hram – Sf. Mercurie și Sf. Ecaterina, ctitorie din 1623 a domnului Ștefan Tomșa, renovată și pictată în 1875, cu pridvor adăugat în 1909, iar în satul Lămășeni există biserica de lemn Sf. Nicolae (ante 1703, cu decor sculptat, pridvor adăugat în 1909 și tencuieli interioare executate în 1935) și biserica de zid Sfinții Împărați Constantin și Elena (1850). Popas turistic.