OTURAC s. n. (Mold., ȚR) Popas, oprire. A: Merge încet și face oturace cîte 5-6 dzile și mai mult, la un loc. NECULCE. Au conăcit supt cetatea Corinthos unde și oturac o zi. IM 1754, 143y. Fiindu trudit și ostenii de cale ... au făcutu pașa oturac trei zîle. GHEORGACHI. B: Au poposit ... fiind o zi oturac. R. GRECEANU. Oturac au șâzut o zi. IM 1730, 202^v. Etimologie: tc. oturak, Cf. c o n a c (1).