BĂTĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a bate, bătaie: auzind... bătătura în poartă, se minunară că ce poate să fie (RET.) ¶ 2 Bătaia vîntului: niște lemne legete de copaciu... lovindu-se la bătătura vîntului (SB.) ¶ 3 Loc bătătorit, îndesat, întărit prin multă călcare sau batere; în spec. locul dinaintea casei care, prin continua călcare de vite și de oameni, s’a bătut bine, așa că nu mai crește iarba pe el; pr. ext. curte, ogradă: o potecă strîmtă... străbătea de la poartă pînă în bătătura locuinței stăpînului (ODOB); se pîrpălea cu Irina la soarele care poleia bătătura lor (DLVR.) ¶ 4 Locul bătut din fața cîrciumei satului, unde se adună vara flăcăii și fetele ca să joace: aici e întîiul popas al chervanelor ce... umplu bătătura cîrciumelor (VLAH.); juca mărunt în ~, cumpănindu-se în toate părțile (SAD.) ¶ 5 Întăritură, învîrtoșare a pielei, la mîini sau la picioare, și pe spinarea animalelor de muncă sau de călărie, produsă prin batere sau frecare (🖼 413): făcîndu-mi loc printre dame... câlcînd pe bătăturile moșnegilor (NEGR.); proverb: a călca pe cineva pe bătături, a-l atinge unde e mai simțitor ¶ 6 Firul de tort ce se bate cu suveica în urzitura pînzei, numit și „băteală” (🖼 414): surtucul lui era mai mult urzeală decît ~ (EMIN.) [lat. battĭtura].