LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = calea lactee, v. lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stâncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

GALACTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) lapte”, „asemănător laptelui”. [Var. galact-. / < fr. galacto-, cf. gr. gala, galaktos].

LACTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) lapte”. [Var. lact-, lacti-. / < fr. lact(o)-, lat. lac, lactis – lapte].

SAGU s.n. Produs comestibil preparat din fecula sagotierului, care se consumă fiert în supă sau în lapte. [Var. sago s.n. / < fr. sagou < cuv. malaiez].

ferdideu (-eie), s. n. – Băț pentru bătut laptele. – Var. berdedeu, berghedeu, brighideu, perdideu. Mag. forditó „care răstoarnă” (DAR). În Bucov.

CAPUȚINER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte, conținînd mai multă cafea decît lapte. [Var.: capuțin s. n.] – Germ. Kapuziner.

SAGU s. n. Produs alimentar în formă de praf sau de grăuncioare albe sau roșietice, preparat din tulpina sagotierului și care se consumă fiert în supă sau în lapte. [Var.: sago s. n.] – Din fr. sagou.

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = Calea-Lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stăncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

APĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor, care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. Era nevoie de multă apă – și apa o scotea din gîrla cu care se învecina curtea lui. PAS, L. I 71. ◊ Apă dulce = (în opoziție cu apa sărată a mărilor) apă de izvoare și de rîuri. Pești de mare și pești de apă dulce. ◊ Apă minerală = apă care conține în soluție săruri, gaze și substanțe radioactive. (De obicei eliptic, urmat de numele localității respective introdus prin prep. «de») Apă de Căciulata. Apă de Slănic. ◊ Apă moale = apă care conține foarte puțin calcar (de exemplu apa de ploaie). ◊ Expr. (Familiar) Apă de ploaie = vorbe goale, fără conținut; palavre. (Familiar) A bate apa în piuă sau a bate apa să se aleagă untul = a spune mereu același lucru, a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale, cu făgăduieli. A fierbe (pe cineva) fără apă = a-i face (cuiva) necazuri, a-l chinui. A fi (toți) o apă = a fi de o seamă, a fi egali. A face o apă din... = a șterge deosebirile dintre..., a face uniform, egal. A face a apă din toate acele popoare... iată ceea ce se frămîntase... în creierii lui Iosif al II-lea. ODOBESCU, S. III 521. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a-i face (cuiva) un mare necaz sau o mare neplăcere A nu avea (nici) după ce bea apă = a nu avea ce mînca, a fi sărac lipit. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși într-o întreprindere grea, a dovedi ingeniozitate. Cu una cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. A duce (sau a căra) apă cu ciurul v. ciur. A căra apă la puț = a face un lucru inutil. Apa morților = tremurare a aerului în zilele calde, care dă iluzia unei ape curgătoare pe o cîmpie întinsă. V. miraj, fata morgana. Peste întinderile de la hotarul vederilor jucau valurile apei morților, această fermecătoare și amăgitoare arătare. SANDU-ALDEA, U. P. 57. ◊ Cantitate limitată din acest lichid. A spăla rufele în două ape. ◊ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = apa scoasă prima oară (într-o anumită zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Să mă spele în toate zilele cu apă neîncepută, să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 15. Apă vie = apă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care poate închide rănile sau îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. Turnă apă moartă peste toate ranele și se ihchegă carnea. ISPIRESCU, L. 330. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce șt apă vie și apă moartă, de unde se bat munții în capete. CREANGĂ, P. 272. Apă sfințită v. sfințit. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu, (mai rar) mare. Se simțea rece, curat, ușor ca o apă de munte, ca un vînt de martie. DUMITRIU, N. 247. Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-amarul. COȘBUC, P. I 60. Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Numai apele în ropot s-aud din munte coborînd. VLAHUȚĂ, O. AL. 29. Trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari... CREANGĂ, P. 208. Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă. EMINESCU, O. I 147. Urciorul nu merge de multe ori la apă (= cel care persistă în acțiuni nejuste trebuie, pînă la urmă, să suporte consecințele faptelor sale). ◊ (Adesea determinat prin numele rîului, al fluviului, etc. la genitiv) Abia cătră amiază ajunseră la apa Bistriței. SADOVEANU, B. 69. Pe la poalele acestor munți curge apa Dunării. GOLESCU, Î. 55. Apă curgătoare = apă care curge pe o albie înclinată și se varsă în altă apă mai mare. Pîrăul, rîul și fluviul sînt ape curgătoare. ◊ Apă stătătoare = apă care se adună în depresiuni ale terenului (baltă, lac, mare). Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare, Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. ALECSANDRI, P. A. 93. Ape teritoriale v. teritorial. ◊ Loc. adv. În susul apei v. sus. În josul apei v. jos. (în legătură cu verbele «a ști», «a vorbi», «a spune») Ca (de) pe apă sau ca apa = în mod curgător, curent. Parcă ești un zodieri, de le spui toate ca de pe apă! SBIERA, P. 236. Le-ați auzit [cum vorbesc franțuzește]? Ca apa! ALECSANDRI, T. I 166. ◊ Expr. A ști sau a vedea în ce apă (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva = a cunoaște gîndurile, dispoziția sau apucăturile cuiva. A-l lăsa pe cineva (să se scalde) în apele lui = a-l lăsa pe cineva în voia sa. Orice mîngîiere a mea era de prisos. L-am lăsat în apele lui. SADOVEANU, O. II 232. A pluti în apele cuiva = a fi de părerea cuiva, a-l urma în totul. Sper... că... îți voi fi intrat cu totul în plac și că deocamdată mă pot răsfăța plutind pe deplin în apele tale. ODOBESCU, S. III 155. A nu fi în apele lui sau a nu fi în toate apele = a simți o indispoziție fizică sau psihică, a fi abătut. Iorgule... ai ceva care-mi tăinuiești... Nu ești în apele dumitale. ALECSANDRI, T. 1433. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59. A-i lua sau a-i tăia (cuiva) apa de la moară = a crea (cuiva) condiții nefavorabile de acțiune sau de existență. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru a realiza un cîștig. A se duce pe apa sîmbetei (sau a Dunării, a gîrlei) = a se prăpădi, a dispărea. Cînd să-și deie pușca-n primire, îl chema la cancelarie majurul, și toată bucuria i se ducea pe apa sîmbetei. CAMILAR, N. 118. Dar dacă s-ar duce pe apa Dunării și a sîmbetei toți ciocoii, poate că n-ar fi rău! PAS, L. 1255. Ce pe apă nu curge v. curge. ♦ (Mai ales la pl., determinat prin «a rîului», «a mării» etc.) întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (poetic) valuri, unde. Au venit apele mari. ◊ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. EMINESCU, O. I 199. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri... Ș-ale rîurilor ape ce sclipesc fugind în ropot. EMINESCU, O. I 76. ◊ Fig. Apele limpezi ale conștiinței. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/5. Lumina lunii străbătea apa geamului și, căzînd pieziș în luciul oglinzii, se revărsa în negrul din odaie. DAN, U. 186. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiec.e lucioase (pietre prețioase, metale, mătăsuri). Lua fiecare inel, fiecare pereche de cercei, le ridica în fața ochilor, le făcea să-și joace apele și sclipirile în lumina blîndă a flăcării de petrol. DUMITRIU, N. 84. Pe pajiștea verde... se învîrtea hora. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape. SADOVEANU, O. I 73. Părul... undează, făcind ape-ape. DELAVRANCEA, S. 108. O pală de Taban, cu apele negre pe tăiș și cu mîner de pietre scumpe. ODOBESCU, S. I 132. ♦ Fața, luciul oglinzii. Oglinda era cu rame aurite și cu apa împîclită. C. PETRESCU, A. 338. II. 1. (Urmat de diverse determinări) Denumire dată unor preparate industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de trandafir. Apă de melisă. Apă de ochi. ◊ I-am turnat pe gît cîteva lingurițe de apă de colonie. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Apă de clor = soluție de clor în apă, folosită ca decolorant și dezinfectant. Apă de var = lapte de var, v. lapte. Apă tare = numele popular al acidului azotic. Apă regală ◊ amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele, inclusiv aurul și platina. Apă oxigenată v. oxigenat. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc: a) lacrimi. Bărbia i-o ridică, s-uită-n ochii-i plini de apă. EMINESCU, O. I 84; b) salivă. (Numai în expr.) A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a avea o poftă mare de ceva, a dori ceva nespus de mult. Le lăsa gura apă la toți după așa bucățică. ISPIRESCU, L. 213; c) sudoare. Din cînd în cînd își scotea batista din buzunar, ștergea apa de pe obrajii dogoriți. C. PETRESCU, S. 106. ◊ Expr. A fi (numai) apă (sau o apă) = a fi foarte transpirat; d) lichid seros secretat de organism în anumite boli. Apă la genunchi. Apă la plămîni (= pleurezie). Apă la cap (= hidrocefalie). ◊ Expr. (Familiar) A avea apă la cap = a fi prost, idiot. A lăsa apă (unui animal) = a sparge o umflătură pentru a permite să se scurgă lichidul colectat; e) lichid în care stă fetusul.

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid secretat de glandele mamare ale femeii și ale femelelor mamifere, alb sau gălbui, dulceag la gust și nutritiv, constituind hrana sugaciului și a puiului de animal. Ar fi dorit să-l întrebe... dacă șerpișorii lui de copii s-au săturat vreodată de lapte. SAHIA, N. 35. Păzea caprele și oile satului și aducea în fiecare sară lapte și făină lui moș Trifu. BUJOR, S. 71. Orzul să mi-l dai fiert în lapte. ISPIRESCU, L. 3. Cînd mă uit în fața lui, Parcă-i spuma laptelui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 37. ◊ Expr. A băga oile în lapte v. băga. (Familiar) A se băga (sau a cădea) ca musca în lapte v. muscă. A fi învățat ca mîța la lapte = a avea obiceiuri rele, năravuri. ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) mic, care nu a fost încă înțărcat. Lapte de pasăre = fel de mîncare servit ca desert, preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea laptelui = calea lactee, v. lactee. ♦ Lapte dulce. Lapte acru. Lapte prins. Lapte covăsit. Lapte de putină. Lapte acidulat. Lapte pasteurizat. Lapte condensat. Lapte bătut v. c. ◊ Compuse: laptele-cîinelui = plantă erbacee, răspîndită pe locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos (Euphorbia Cyparissias). Îndată dădurăm în prund, printre tufe de laptele-cîinelui. SADOVEANU, N. F. 27; laptele-cucului = plantă erbacee, cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; este răspîndită prin locuri necultivate (Euphorbia helioscopia); alior; laptele-stîncii = lăptișor. 2. (Rar, numai la pl.) Diferite feluri de lapte sau de mîncări preparate din (sau cu) lapte. Rămăsese să îngrijească de rostul casei, colindînd prin cuhnia în care se pregăteau lăpturile, smîntînurile și unturile. MACEDONSKI, O. III 140. Lăpturi, cașcavaluri și unturi... cărnuri și pești proaspeți. ODOBESCU, S. II 96. 3. Suc albicios, asemănător la aspect cu laptele, care se găsește în unele plante sau fructe ori este preparat din acestea. Lapte de nuci. Lapte de migdale. Lapte de cocos. ◊ Expr. (Despre plante, mai ales despre cereale) (A fi) în lapte = (a fi) necopt, crud. Porumb în lapte. 4. (În expr.) Lapte de malț = malț măcinat și frămîntat cu apă, folosit la fabricarea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în diverse industrii; apă de var. Lapte de ciment = amestec de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții, de sonde etc.

APĂ s. 1. pîrîu. (A sărit cu ușurință ~.) 2. rîu. (~ sălta jucăușă pe pragul stîncilor.) 3. fluviu. (Dunărea este una dintre ~ mari ale Europei.) 4. mare. (Pînă în Grecia a călătorit pe ~.) 5. fîntînă, puț, (reg.) bunar, (înv.) cișmea. (Du-te la ~ și adu o găleată plină.) 6. cișmea, (înv.) hazna. (~ e instalată în curte.) 7. înnădușeală, nădușeală, sudoare, transpirație, (rar) sudație, (reg.) asud, năbușeală, năduf. (Era tot numai o ~, de alergătură.) 8. (CHIM.) apă de Colonia = colonie, (pop.) odicolon; apă de var = lapte de var; apă minerală = borviz, (reg.) borcut, (înv.) apă gazoasă, apă metalică, apă metalicească; apă oxigenată = peroxid de hidrogen.

var² s.n. 1 (și var nestins, var ars) Oxid de calciu obținut prin calcinarea rocilor calcaroase, folosit în special ca liant al mortarului în construcții, ca materie primă în industria chimică etc. ♦ Suspensie de var folosită pentru spoitul pereților caselor; lapte de var. ◊ Apă de var v. apă. Clorură de var v. clorură. Lapte de var v. lapte. Var stins v. stins. ◊ Compar. La ipoteza unui contracandidat, deveni alb ca varul (CĂL.). ♦ Strat subțire de lapte de var care s-a uscat după ce a fost aplicat pe un perete. A măturat varul căzut la cutremur de pe pereți. 2 (înv.) Calcar, calcit. • pl. -uri. /<sl. veche варъ ; cf. bg. вар.

lapte s.n. I 1 lapte acru = iaurt, <reg.> lapte covăsit, lapte saur, lapte storcit, lapte târhoțit, saur. Îi place laptele acru făcut în casă; lapte bătut = a <pop.> zară. Laptele bătut se obține din coagul acru sau în urma fărâmițării coagului prin mijloace mecanice; b (pop.) <pop.> zară, zer, <reg.> lapte gros, lapte smântânit, zăborină. Laptele bătut este un lichid acrișor care rămâne după ce s-a scos untul; lapte brânzit = <reg.> lapte corăslit, lapte jintițit, lapte serbezit. Laptele brânzit este laptele care se strică la fiert, căpătând aspect de brânză; (pop.) lapte prins = <pop.> chișleag, străgheață, <reg.> lapte apos, lapte gros, lapte închegat, lapte subțire, lapte verde, lapte zburat, leurdă, sămăchișă, smântână acră. Laptele prins este lapte de vacă nefiert, închegat pe cale naturală, de la care s-a luat smântână; (reg.) lapte apos = lapte gros = lapte închegat = lapte subțire = lapte verde = lapte zburat v. Chișleag. Lapte prins. Străgheață; lapte corăslit = lapte jintițit = lapte serbezit v. Lapte brânzit; lapte covăsit = lapte saur = lapte storcit = lapte târhoțit v. Iaurt. Lapte acru; lapte gros = lapte smântânit v. Lapte bătut. Zară. Zer. 2 (la pl. lăpturi; pop.) v. Lactate (v. lactat). Produse lactate (v. produs). II 1 lapte de var = a (chim.) apă de var. Laptele de var este o suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită la zugrăvit, în industrie etc.; b (constr.) var, calce², <înv.> muruială, var alb. A zugrăvit în holuri numai cu lapte de var. 2 (art.; bot.) laptele-câinelui = laptele-cucului = a Euphorbia cyparissias; alior, euforbie, <reg.> areu, aribi, laur, părul-porcului (v. păr); b Euphorbia helioscopia; alior, euforbie, <reg.> buruiană-de-friguri, buruiană-măgărească, iarbă-de-râie; c Euphoria esula; alior; d Euphoria platyphyllos; alior; laptele-păsării = a Ornithogalum umbellatum; bălușcă; b Gagea lutea; <reg.> floarea-veselă (v. floare); c (reg.) v. Lalea. Lalea-de-grădină. Tulipă (Tulipa gesneriana); laptele-stâncii a Androsace chamaejasme; lăptișor, <reg.> primuliță; b Androsace arachnoidea; lăptișor; c Androsace lactea; lăptișor-alb; (reg.) laptele-câinelui v. Boranță. Boranță-roșie. Limba-mielului (v. limbă). Otrățel (Borrago officinalis). 3 (bot.; înv. și pop.; și, înv., lapte vegetal) v. Măduvă. Sevă. Suc. 4 (geomorf.; pop.) lapte de piatră = lapte de stâncă v. Stalactită. 5 (apic.; reg.) lapte de matcă = lapte de puiet v. Lăptișor. Lăptișor de matcă. 6 (reg.) lapte de miere v. Mursă. 7 (iht.; reg.) lapte de pește v. Lapți.

CENUȘĂRIT s. n. Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

VAR¹ s. n. Oxid de calciu obținut prin calcinarea rocilor calcaroase (și prin hidratarea lor), folosit ca liant în construcții, ca materie primă în industria chimică etc. ♦ Lapte de var (v. lapte) folosit pentru spoitul pereților caselor. – Din sl. varŭ.

APĂ s. 1. v. pârâu. 2. v. râu. 3. v. fluviu. 4. v. mare. 5. v. ocean. 6. fântână. 7. v. cișmea. 8. v. transpirație. 9. (CHIM.) apă de Colonia = colonie, (pop.) odicolon; apă de var v. lapte de var; apă minerală = borviz, (reg.) borcut, (înv.) apă gazoasă, apă metalică, apă metalicească; apă oxigenată = peroxid de hidrogen.

LAPTE s. 1. lapte acru v. lapte bătut; lapte bătut = lapte acru. 2. (CHIM.) lapte de var = apă de var. 3. (BOT.) laptele-câinelui v. alior; laptele-cucului = a) (Euphorbia) laptele-câinelui, (pop.) alior, (reg.) areu; b) (Euphorbia helioscopia) (reg.) alior, buruiană-de-friguri, buruiană-măgărească; laptele-stâncii (Androsace chamaejasme) v. lăptișor.

A CENUȘĂRI ~esc tranz. (piei de animale) A trata cu soluție de lapte de var și leșie (pentru a îndepărta părul și epiderma). /Din cenușă

A VĂRUI ~iesc tranz. (pereții, tavanul etc.) A acoperi cu lapte de var. /var + suf. ~ui

alior (aliori), s. m. – Plantă, laptele cîinelui. Var. arior, aleur. Lat. aureolus (Candrea, GS, III, 423); cf. prov. auriol. După Hasdeu, din lat. hellĕbŏrus, opinie acceptată de Pușcariu 65 cu observația că fonetismul nu pare clar.

bîrc (-curi), s. n. – (Trans.) Dungă, crestătură (mai ales pe bățul cu care se măsoară laptele turnat). – Var. (Mold., Bucov., Basar.), vÎrcă, s. f. (linie, dungă). Rus. birka „semn”. Etimonul a fost semnalat de Bogrea, Dacor., IV, 792, dar numai pentru bîrc. Vîrcă, în mod normal considerat cuvînt separat, este pus în legătură de Scriban cu bg. vŭrva „sfoară”.

bruft (brufturi), s. n. – Văruit, spoire cu lapte de var. Tc., per. abruft „acțiunea de a uda podeaua cu apă” (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu pol. obrzucić, din sl. rjutiti „a zăcea”. – Der. bruftui (var. bruftului), vb. (a vărui; a brusca); bruftu(lu)ială, s. f. (văruit; dojană, ceartă). Iordan, BF, II, 192, consideră bruftui drept creație expresivă; în ce ne privește, credem că este expresivă numai adăugarea grupului lu, la var.

PARMEZAN s.n. Cașcaval uscat făcut din lapte smîntînit. [Var. parmazan s.n. / < fr. parmesan, cf. Parma – oraș în Italia].

chișleag (-guri), s. n. – Lapte prins, lapte acru. – Var. (Trans. de Nord) cislac. Bg., rut. kisleak, sb., cr. kiseljak, din sl. kiselŭ „acru” (Cihac, II, 50; Löwe 5; Scriban, Arhiva, 1911, nr. 7); cf. chiseliță.

colastră s. f. – 1. Laptele unei mame imediat după naștere. – 2. Lapte prins. – Var. corast(r)ă, curast(r)ă. Mr. curastă, culastă, megl. gulastră. Lat. cŏlostra (Pușcariu 456; Candrea-Dens., 392; REW 2058; DAR); cf. bearn. coulhistrau, sp. calostro (Corominas, I, 600), v. arag. cullestru, astur. culiestru. Este cuvînt de circulație generală, cf. ALR, I, 207. Rezultatul normal, corastră, a disimulat primul r la l. Din rom. a pătruns în mai multe limbi din Europa orientală; ngr. ϰουλιάστρα, sarak. ϰλιάστρα (Meyer, Neugr. St., II, 75), bg. kolastra, kulastra (Capidan, Raporturile, 205), sb. kónastra, slov. kurastva, rut. kołastra, kułastra, kułestra (Miklosich, Wander., 22), mag. gulászt(r)a, gulesztra (Candrea, Elemente, 401; Edelspacher 14). Ipoteza că bg. kolastra provine direct din lat. și este etimonul rom. colastră, cu l (Romanski 112; Mladenov), este extrem de improbabilă. – Der. corăsli (var. colăstri), vb. (a se prinde laptele; a se strica laptele).

godac (godaci), s. m. – Purcel de lapte. Sl. godŭ „an”, cu suf. -ac (Pușcariu 1186; Cihac, II, 123; Pușcariu, Dacor., VII, 467; Pușcariu, Lr., 31). Este dublet al lui godănac, s. m. (purcel de lapte), din bg. godinak. – Der. godăciță, s. f. (purcea); go(a)din, s. m. (purcel de lapte); godănac (var. codănac), s. m. (puști, țînc, mucos); godană (var. codană), s. f. (tînără, fată), cu influența lui coadă „împletitură de păr”.

BOC², bocuri, s. n. Masă (sau trunchi de copac înclinat) pe care se lucrează pieile la bazinul cu lapte de var. – Germ. Bock.

CENUȘAR¹, cenușare, s. n. 1. Cutie așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. – Din cenușă + suf. -ar.

CENUȘĂRIT s. n. Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Din cenușă + suf. -ărit.

HIDROXÍZI (< fr. {i}) s. m. pl. Compuși chimici care conțin în moleculă una sau mai multe grupări hidroxil (-OH). ◊ Hidroxid de aluminiu = compus alb, gelatinos, insolubil în apă, cu caracter amfoter; este întrebuințat ca mordant în vopsitorie și în instalațiile de limpezire a apelor. Se găsește în natură sub formă de hidrargilit și ca bayerit. ◊ Hidroxid de amoniu = compus obținut prin dizolvarea amoniacului în apă. Soluția are caracter ușor bazic; nu se poate izola în stare pură. ◊ Hidroxid de calciu = compus obținut prin combinarea oxidului de calciu cu apa (stingerea varului). Este puțin solubil în apă. Soluția are reacție bazică puternică (se mai numește și apă de var). Suspensia de h. de c. în apă (laptele de var) este folosită la văruit. Sin. var stins. ◊ Hidroxid de potasiu = compus cristalin, alb, higroscopic. Bază puternică, folosită la fabricarea săpunurilor moi, a săpunului de ras, a sărurilor de potasiu. Sin. potasă caustică. ◊ Hidroxid de sodiu = compus solid, alb, higroscopic. Bază puternică, întrebuințată la fabricarea săpunului, la rafinarea uleiurilor vegetale, în industriile petrolieră și textilă (la mercerizarea bumbacului). Sin. sodă caustică.

*var n. (vsl. varŭ, clocotire, var, d. variti, a face să fearbă, vrĭeti-vrĭon, a clocoti; varĭnica, varniță, cuptor de var, bucătărie; bg. var, var; rus. var, căldură, arșiță, apă ferbinte, smoală, catran; pol. war, ceh. sîrb. var, clocotire, căldură, V. vir, samo-var, iz-vor). Calce, protoxid de calciŭ, o materie albă care se face arzînd peatra de var și cu care se văruĭesc părețiĭ. Var nestins, var în care nu s’a turnat apă. Var stins, var amestecat cu apă ca să fie întrebuințat (la văruit, la dezinfectat ș. a.). Var idraulic, var amestecat cu argilă, întrebuințat la zidit în apă, unde se solidifică. Lapte de var, expresiune modernă îld. „apă cu var” saŭ „apă de var”, cum se zice ob. și maĭ lămurit. (Se întrebuințează la văruit și la dezinfectat). Peatră de var, calcită.

VAR¹, (2) varuri, s. n. 1. Oxid de calciu obținut prin calcinarea rocilor calcaroase (și prin hidratarea lor), folosit ca liant în construcții, ca materie primă în industria chimică etc. ♦ Lapte de var (v. lapte) folosit pentru spoitul pereților caselor. 2. Sortiment de var (1). – Din sl. varŭ.

CENUȘĂRIT s. n. (Rar) Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

BOC², bocuri, s. n. Masă (sau trunchi de copac înclinat) pe care se lucrează pieile la bazinul cu lapte de var.

BOLBOROC, bolboroci, s. m. (Rar, mai ales la pl.) Bășici care se formează la suprafața apei cînd plouă sau cînd se aruncă ceva în ea; clăbuci. Cîțiva bolboroci deasupra laptelui de var și trupul se duse să se așeze la fund. ARDELEANU, D. 247.

CENUȘAR², cenușare, s. n. 1. Cutie așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, în care cade cenușa rezultată din ardere.2. Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude cu o soluție de lapte de var (pentru a le curăța de păr). Ieși în curte să treacă la magazia dubelor și a cenușarelor cu var stins, în care se aruncă pieile crude pentru a fi roase de păr. ARDELEANU, D. 241. 3. Urna în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară.

CENUȘĂRIT s. n. Una dintre operațiile de prelucrare a pieilor, constînd în punerea lor într-o soluție de lapte de var și leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr.

ZUGRĂVEALĂ, zugrăveli, s. f. 1. Acțiunea de a zugrăvi și rezultatul ei; strat de humă sau de lapte de var (v. spoială) colorat cu diferite substanțe, aplicat pe suprafața unui perete și avînd uneori reliefuri sau desene în mai multe culori care imită tapetul. Se uită lung la pereții mucezi ai beciului, întrebînd: Trebuie să fi fost frumoși cu zugrăveală. Cine le-a șters fața? CAMILAR, N. I 353. Am privit zugrăveala pridvorului. GALACTION, O. I 41. 2. Pictură (mai ales de biserică); p. ext. tablou, gravură, desen. În biserică. m-am uitat la fiecare zugrăveală și m-am minunat. STANCU, D. 32. În odaia cea albă stătea cu zugrăvelile, cu numerele și cu semnele gîndului, adîncindu-le și pătrunzîndu-se de ele. SADOVEANU, D. P. 22. În colțul din dreapta al chiliei, o ladă de Brașov, cu zugrăveli albastre, roșii sau verzi. HOGAȘ, M. N. 138. 3. Vopsea, sulemeneală, fard. Figura nu mi-e tulburată?... – Zău, cuconiță, ai pus atita zugrăveală încît nu se mai cunoaște. NEGRUZZI, S. III 61. 4. Fig. (Rar) Descriere, prezentare. A început să viseze la văile Balcanilor. Constantin i le descrisese după entuziasta zugrăveală a lui Karabașef. GALACTION, O. I 143.

ZUGRĂVIT², -Ă, zugrăviți, -te, adj. 1. Dat cu un strat de humă sau de lapte de var amestecat cu o culoare și ornamentat cu diferite desene. Casă zugrăvită. 2. (Astăzi rar) Vopsit, p. ext. pictat, desenat. Văd drumuri albe-n zări senine, La margini munți, mai jos coline Și, ca pe-o pînză zugrăvit, Orașu-n vale-adînc sub mine. COȘBUC, P. II 90. Și ca zugrăviți stau zeii în lumina cea de soare. EMINESCU, O. IV 130. O teleagă zugrăvită, Pe dinuntru poleită. ALECSANDRI, P. P. 154. 3. Fig. (Învechit) Prefăcut, fățarnic, fals. Ca să poată spori în meșteșugurile lor, prin cuvinte dulci și zugrăvite intră în inima domnilor. ARHIVA R. I 56.

VAR s. n. Material alcătuit mai ales din oxid de calciu, obținut prin calcinarea, sub temperatura de vitri- fiere, a rocilor calcaroase și folosit ca liant în construcție, ca materie primă în industria chimică etc. Cuptor de var v. cuptor (2). Var nestins v. nestins (2). Var stins v. stins. Var hidraulic v. hidraulic (2). Lapte de var v. lapte (4). Piatră de var v. piatră (II 3). ♦ Var stins; strat de lapte de var cu care sînt spoiți pereții caselor. Varul îngălbenise, se afumase. DUMITRIU, N. 125. Un om tînăr, cu hainele stropite de var. BOGZA, A. Î. 513. De pe păreții-ngălbeniți Se dezlipește-n pături varul. GOGA, P. 19. Ți-era casa văruită cu var peste cărămidă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. ◊ (În comparații, pentru a sublinia culoarea albă, în special a obrajilor) Ochii se adînciseră și obrajii erau mai trași și albi ca varul. SADOVEANU, O. I 42. Cu mîinile-i de ceară ea tîmpla și-o mîngîie, Dar fața ei frumoasă ca varul este albă. EMINESCU, O. I 95.

VĂRUI², văruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi (pereții) cu un strat subțire de lapte de var; a spoi cu var. Umbra sa... era cenușie pe peretele văruit prea demult. DUMITRIU, V. L. 44. Drumul mare-aș vărui Cu var de cel mai mărunt. HODOȘ, P. P. 59.

LAPTE s. 1. lapte acru = lapte bătut; lapte bătut = lapte acru. 2. (CHIM.) lapte de var = apă de var. 3. (BOT.) laptele-cîinelui (Euphorbia) = laptele-cucului, (pop.) alior, (reg.) areu; laptele-cucului = a) (Euphorbia) laptele-cîinelui, (pop.) alior, (reg.) areu; b) (Euphorbia helioscopia) (reg.) alior, buruiană-de-friguri, buruiană-măgărească; laptele-stîncii (Androsace chamaejasme) = lăptișor, (reg.) primuliță.

defeca vt [At: DL / Pzi: ~fec și ~chez / E: fr déféquer] 1 (C.i. o substanță lichidă) A limpezi prin depunerea solidelor care se află în suspensie. 2 (Chm; c.i. albuminele dintr-o soluție) A precipita cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. 3 (C.i. zemuri din industria zahărului) A purifica prin tratare cu lapte de var. 4 (C.i. materii fecale) A elimina din intestin.

defecare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~cări / E: defeca] 1 Limpezire a unui lichid prin depunerea solidelor care se află în suspensie Si: defecat¹ (1), defecație (1). 2 (Chm) Operație de purificare a unor soluții prin precipitarea albuminelor Si: defecat¹ (2) defecație (2), dezalbuminare. 3 Purificare a zemurilor din industria zahărului prin tratare cu lapte de var Si: defecat¹ (3), defecație (3). 4-5 (Teh) (Procedeu de) extragere a zahărului din sfeclă Si: defecat (4-5), defecație (4-5). 6 Eliminare a materiilor fecale din intestin, pe cale naturală Si: defecat¹ (6), defecație (6).

cenușar [At: ALECSANDRI, T. 1758 / V: ~șer / Pl: ~e sn, ~i sm / E: cenușă + -ar] 1 sm (Rar) Persoană care adună cenușă pentru fabricarea săpunului. 2 sm (Rar) Cenușotcă. 3 sm (Mol; înv; gmț) Copist prost (care usca cerneala presărând cenușă). 4 sm (Bot; reg) Arbore cu flori mici, galbene-verzui, cu miros neplăcut Si: arbore-puturos. 5 sn Loc de sub sobă unde cade cenușa. 6 sn Loc unde se depozitează cenușa. 7 sn (Rar) Scrumieră. 8 sn (Rar) Urnă în care se păstrează rămășițele morților incinerați. 9 sn Cearșaf în care se pune cenușă amestecată cu paie, deasupra rufelor spălate și așezate în putină sau prin care se leșia când se albeau cămășile. 10 sn Cadă mare îngropată în pământ în care se punea var nestins pentru a se face lapte de var. 11-12 sn (Tăb) Bazin sau butoi în care se efectuează, cu ajutorul unor substanțe chimice, depilarea pielii și prepararea ei pentru prelucrare. 13 sn (Tăb) Aparat cu care se îndepărtează părul de pe pielea întrebuințată pentru încălțăminte. 14-15 sn Cenușărire (3-4).

var² sn [At: PO 40/23 / Pl: ~uri / E: vsl варъ, bg вар] 1 (Șîs ~ nestins, ~ ars) Oxid de calciu obținut prin calcinarea calcarului, folosit în industrie, în construcții etc. Si: (reg) varniță (7). 2 (Șîs ~ stins) Hidroxid de calciu obținut prin hidratarea oxidului de calciu, folosit în construcții, în industrie etc. 3 (Șîs lapte de ~, înv ~ alb) Suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită mai ales la văruit¹. 4 (Îs) Apă de ~ Soluție apoasă, clară, de hidroxid de calciu cu proprietăți antidiareice, antiacide și antiseptice. 5 Strat subțire de lapte de var² aplicat pe un perete. 6 (Olt; Mun; pex; șîs ~ lucrat) Tencuială. 7 (Înv; șîs ~ carbonat, carbonat de ~) Calcar. 8 (Înv; și îas) Calcit. 9 (Îvr; îs) Sulfat de ~ Ghips (1). 10 (Îvr; îs) ~ de plumb Ceruză. 11 (Îvr) Calciu din organismul animal.

varniță sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 5^v/11 / Pl: ~țe, ~ți, (reg) vărniți / E: bg варница] 1 Groapă adâncă special amenajată pentru arderea pietrei-de-var² Si: (Trs; înv) văralniță (1), (reg) văraștină (1). 2 Cuptor de var² cu funcționare intermitentă Si: (Trs; înv) văralniță (2), (reg) văraștină (2). 3 Groapă special amenajată pentru stingerea (și depozitarea) varului² (1). 4 Ladă de scânduri (îngropată pe jumătate în pământ), fără capac, folosită la stingerea varului² (1) sau la prepararea mortarului. 5 (Mol; pan) Uluc în care se toarnă var² (2) stins și prin care sunt puse să treacă oile care suferă de anumite boli la picioare. 6 (Rar; pan) Bazin folosit în tăbăcărie¹, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var² (3), pentru a le curăța de păr². 7 (Reg) Var² (1) nestins. 8 (Olt) Tencuială.

vărui¹ [At: CANTEMIR, I. I. I, 147 / Pzi: ~esc, (reg) vărui / E: var² + -ui] 1 vt(a) (C. i. suprafețe tencuite² ori lipite ale unor elemente de construcție sau, pex, încăperi, clădiri etc.) A acoperi cu un strat subțire de lapte de var² (cu unele adaosuri) Si: a spoi, (reg) a meseli, a pămătuși. 2 vt(a) (Reg; c. i. pereți sau, pex, încăperi, case etc.) A humui (1). 3 vr (Fam; gmț; dep; d. femei) A se pudra în mod exagerat.

văruială sf [At: POLIZU / Pl: ~ieli / E: vărui¹ + -eală] 1 Văruire. 2 (Ccr) Strat (subțire) de lapte de var² (cu unele adaosuri) aplicat pe o suprafață tencuită, lipită etc. a unui element de construcție Si: spoială.

văruire sf [At: MARDARIE, L. 196²/24 / Pl: ~ri / E: vărui¹] Aplicare a unui strat (subțire) de lapte de var² (cu unele adaosuri) pe o suprafață tencuită, lipită etc. a unui element de construcție Si: spoială, spoire, spoit¹, văruială, văruit¹.

văruit², ~ă a [At: COD. VOR². 23^v/10 / Pl: ~iți, ~e / E: vărui¹] 1 (D. suprafețe tencuite ori lipite ale unor elemente de construcție sau, pex, d. încăperi, clădiri etc.) Acoperit cu un strat (subțire) de lapte de var² Si: spoit², (reg) muruit. 2 (În textele religioase; îe) (A fi) mormânt (sau perete) ~ Se spune despre cineva sau despre ceva care produce (sau caută să producă) o impresie favorabilă, ascunzându-se sub aparențe înșelătoare. 4 (Fam; gmț; dep; d. femei) Pudrat în mod exagerat.

zeamă s f. 1 Partea lichidă a bucatelor; sos. ♦ Ext. (culin.; pop.; adesea cu determ. care indică felul) Nume dat supelor, ciorbelor sau mîncărurilor cu sos mult și subțire. Castroanele cu zeamă de găină abureau podelele (VLAS.). ◊ Zic. Găina bătrînă face zeama bună. ◊ Zeamă chioară = a) mîncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; flecăreală; c) ext. persoană care vorbește mult și fară nici o noimă; flecar. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. Zeamă de prune = țuică. ◊ Expr. A nu fi de nici o zeamă, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. (A fi) tot de-o zeamă cu... = (a fi) deopotrivă cu... Zeamă lungă v. lung. A mînca singur bucățile (sau bucatele) și a lăsa altora zeama v. mînca. 2 (adesea urmat de determ. care arată felul) Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale. ♦ Suc de fructe sau de plante (extras prin presare sau prin stoarcere). Îi turnau pe gît zeamă de portocale (COCEA). ◊ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 3 (înv., pop.) Lichid care intră în compoziția celulelor sau țesuturilor animale; secreție produsă de unele celule, glande sau organe. ◊ Expr. A lăsa pe cineva în zeama lui = a) a nu mai bate la cap pe cineva; b) a lăsa pe cineva în pace. A fierbe în zeama lui = a se necăji, a se frămînta fară a-și împărtăși altuia necazurile. ♦ (și zeamă roșie) Sînge. 4 Ext. Nume generic pentru diverse lichide. I-au fiert și i-au dat să bea zeamă de pietricele roșii (GAL.). ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ◊ Expr. (pop.; glum.) Zeamă de clopot (sau de hîrleț) = moartea. Numai zeama de hîrleț îl vindecă (CAM.). Leacu-i zeamă de clopot v. clopot. 5 (chim.) Nume dat unor soluții chimice. ◊ Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, obținută prin adăugarea unei soluții de sulfat de cupru în lapte de var, folosită ca fungicid. • pl. zemuri, zemi. și (pop.) zamă s.f. /lat. zĕma(m).

vărui vb. IV. tr. (compl. indică suprafețe tencuite ori lipite ale unui element de construcție, pereți, ext., clădiri) A acoperi cu un strat subțire de lapte de var (cu unele adaosuri); a spoi. ◊ (absol.) Mara a rînduit mereu, a curățit, a văruit (SLAV.). ◊ (refl. pas.) Casele abia de două ori pe an se văruiesc (CRĂL). ♦ (fam., glum.; refl.; despre femei) A se pudra in mod exagerat. • prez.ind. -iesc, (reg.) vărui. /var² + -ui.

văruială s.f. 1 Văruire. 2 Concr. Strat de lapte de var (cu unele adaosuri) aplicat pe o suprafață tencuită, lipită etc. a unui element de construcție; spoială. • pl. -ieli. /vărui + -eală.

văruit², -ă adj. (despre suprafețe tencuite, lipite etc. ale unui element de construcție) Pe care s-a aplicat un strat de lapte de var (cu unele adaosuri); spoit. ◊ Expr. (A fi) mormînt (sau perete) văruit, se spune despre cineva sau ceva care produce o impresie favorabilă, ascunzîndu-se sub o înfățișare, o aparență înșelătoare. ◊ (fam., glum.; despre femei) Care s-a pudrat în mod exagerat. • pl. -ți, -te. /v. vărui.

ALB l. adj. 1 De coloarea laptelui sau zăpezii: hîrtie ~ă; față ~ă; ~ ca zăpada, ca varul, ca laptele, ca spuma laptelui, ca lebăda, ca crinul; ~ colilie; păr ~, peri ~i 👉 PĂR ¶ 2 Curat: cămașă ~ă; rufe ~e ¶ 3 Pîine ~ă, pîine de grîu, de făină albă, spre deosebire de pîinea de secară sau de grîu amestecat cu alte cereale ¶ 4 🍸 Vin ~, vinul de coloare deschisă, spre deosebire de vinul negru, roșu; struguri ~i ¶ 5 🐒 Vite ~e, se înțeleg de obiceiu sub acest nume boii și vacile: vita ~ă, boul și vaca, sînt temeiul neguțătoriei și a gospodăriei (DRĂGH.) ¶ 6 Pămînt ~, pămînt de coloare deschisă, albicioasă, pentru făcutul oalelor ¶ 7 ⚔️ Arme ~e, arme de oțel, ca sabia, lancea (spre deosebire de armele de foc) ¶ 8 🪙 Bani ~i, bani de argint, bani buni; proverb: a strînge bani ~i pentru zile negre, a economisi, a fi prevăzător ¶ 9 Calea ~ă, calea pe care o face, după nuntă, mireasa la casa mirelui ¶ 10 Zi ~ă: cînd am ajuns în sat era ziua ~ă, cînd am ajuns în sat se făcuse bine ziuă: Fig. zile ~e (‼ zi ~ă), zile de mulțumire, fericite ¶ 11 Noapte ~ă, noapte de nesomn, de veghiere ¶ 12 Lumea ~ă, lumea pămîntească, lumea care se vede, spre deosebire de cea subpămîntească: învăța ca nealții pe lumea asta ~ă (ISP.); proverb: a se duce în lumea ~ă (ZNN.), a-și lua lumea în cap; a trăi (sau a duce) lumea ~ă (HASD.) (COȘB.), a duce o viață veselă, a petrece ¶ 13 ⛪ Săptămîna ~ă, săptămîna din urmă înaintea postului mare, cînd se mănîncă numai frupt alb, adică lăpturi și ouă: Joi în săptămîna ~ă spală femeile cămășile ca să fie albe peste an (VOR.) ¶ 14 🌦 Vînt ~ (HASD.), vînt de miază-zi ¶ 15 ✒️ Versuri ~e, versuri nerimate ¶ 16 ⏲ † Conservator, spre deosebire de „roșu”, liberal: ziarele unele sînt ~e și altele roșii (I.-GH.) ¶ 17 Pe lîngă alte nume de colori, se adaogă alb pentru a arăta o nuanță mai slabă a colorii respective: alb-albastru, alb-roșu, ¶ 18 proverb: Nici ~ă nici neagră: a) nici o vorbă, nimic; b) fără nicio vorbă, fără niciun motiv, deodată; ~ă, neagră, asta este, nu mai face vorbă, mulțumește-te cu ce vezi, cu ce ți se dă; ba e ~ă, ba e neagră, se zice cînd cineva nu vrea să se hotărască într’un fel, cînd nu se lasă să fie înduplecat; pînă în pînzele ~e 👉 PÎNZĂ; de cînd lupii ~i, de mult, din timpuri străvechi; cunoscut ca un cal ~, cunoscut bine; a împleti cosița (sau coada) ~ă, a îmbătrîni fără să se mărite. II. sbst. 1 Coloare albă, suprafață albă: am sgîriat pînă am dat de ~; (e scris) negru pe ~, lămurit, de care nu se mai poate îndoi nimeni; ca de la ~ la negru, arată o deosebire mare între două lucruri: găsi o deosebire între dînșii ca de la ~ la negru (ISP.); a face din ~ negru și din negru ~, a înfățișa un lucru cu totul altfel de cum este de fapt ¶ 2 ⚚ Poliță în ~, fără a fi înscrisă scadența ¶ 3 🫀 ~ul ochiului 👉 OCHIU ¶ 4 🌦 ~ul zilei, ~ul zorilor, zorile: cînd se arătă ~ul zilei, mi se păru că am scăpat de la cine știe ce chinuri (ISP.); în ~ul zorilor ies pe punte (VLAH.). III. sm. 1 Băn. (HASD.) 🐙 Un fel de vierme care trăește din sucul lemnelor și al legumelor și e stricăcios la cartofi ¶ 2 ⏲ Care face parte din partidul conservator: fatuitatea ~ilor și a roșilor este atît de mare (I.-GH.) ¶ 3 🔷 ~ de argint, ~ de plumb, ceruză. IV. ALBĂ sf. 1 🐒 Vită albă (mai des iapă albă): ~a ’nainte, ~a la roate, oiștea goală pe de-o parte (CRG.); proverb: e mîncat ca ~a de ham, e trecut prin multe necazuri, e doborît de nevoi; proverb: a trecut ~a prin ham, nu mai este ce a fost, au trecut vremile acelea; proverb: a trecut ~a dealul (ZNN.), a trecut timpul, e prea tîrziu; proverb: ~a în car, ~a sub car, se zice despre cei săraci cari neavînd decît un lucru, își fac cu el toate nevoile ¶ 2 🌦 Zori: cocoșii începură a vesti că vine alba în sat (ISP.) ¶ 3 Făină; proverb: a vedea ~a în căpistere (sau în strachină) (ZNN.), a vedea ce se alege din ceva, a-și ajunge scopul, în spec. a trage un folos, a se îmbogăți ¶ 4 Albe, pl. 🎩 Rufe; haine albe (L.-M.) [lat. albus].

CENUȘAR², ❍ CENUȘER¹ (pl. -re) sn. 1 Partea dintr’o mașină de încălzit, dintr’o locomotivă, etc,. unde cade cenușa ¶ 2 Farfurioară, vas mic în care se leapădă cenușa și mucurile de țigări, scrumieră ¶ 3 Olten. Pînză groasă de cînepă în care se pune cenușa pentru făcut leșie ¶ 4 Olten. Cadă mare îngropată în pămînt și în care se pune var nestins de se topește și se face lapte de var; în această cadă se lasă cîtva timp pieile ce trebuesc argăsite.

VAR ~uri n. Material de construcție obținut prin arderea calcarului. ◊ ~ stins produs obținut prin tratarea varului cu apă. Lapte de ~ soluție de apă și var stins folosită în special pentru văruitul pereților caselor. Alb ca ~ul se spune pentru a sublinia culoarea albă, mai ales a feței. /<sl. varu

țîr interj. – Imită scîrțîitul, țiuitul. – Var. țîra (-țîra), țur. Creație expresivă, cf. sfîr, sl. cureti „a alerga”, ngr. τσιρίζω „a piui”, sp. chirriar, germ. zirpen. – Der. țîr, s. n. (arcul capotei la birjă; daltă), cf. țiu; țîră (var. țiră), s. f. (bucățică, fărîmă, pic; Trans., fîșie, zdreanță); țîrfă, s. f. (Trans., nisip; Banat, argilă amestecată cu paie), cf. tîrlă după Diculescu, Elementele, 490, din gr. σύρφος); țîrfoli, vb. (a dichisi), în Mold. (după Scriban, în legătură cu a picura, a prelinge; mag. corholni „a răzui”); țîrîi (var. țurui, ciurui, țîrlîi), vb. (a cînta greierii; a cînta din vioară), care s-a explicat greșit prin sl. suriti (Miklosich, Slaw. Elem., 52), prin sb., cr. curiti „a fugi” (Cihac, II, 435), prin bg. cărkam (Conev 95); țîrîit, s. m. (țiuit; cu țîrîita, picătură cu picătură); țîrîitor, adj. (care țiuie; s. m., obleț, Alburnus lucidus); țîrîitură, s. f. (țîrîit); țîrloi, s. m. (Trans., ciocîrlie; țeavă, tub); țîrc, interj. (imită țîrîitul laptelui muls); țîrcîi (var. țîrcăi, Trans. țîrcoti), vb. (a mulge; refl., a picura; refl., a fi zgîrcit; cu țîrcîita, picătură cu picătură); țîrcavă, adj. f. (se zice despre oile cu lînă puțină sau cu lînă scurtă); țurloi (var. rară țurlui), s. n. (țeavă, tub; fluierul piciorului, tibia), cf. țîrloi; țurțur (var. țu(r)țur(e), țuțuroi), s. m. (sloi mic și subțire de gheață ascuțit la un capăt), formă reduplicată a interj. țur (cf. Giuglea, Dacor., I, 250); țurțura, vb. (a atîrna ca țurțurii). Tîrcav, adj. (sterp, fără vegetație; oaie cu păr scurt; Olt., lepădat, eșuat, frustat) pare a fi var. a lui țîrcav; caz în care rut. tyrkavyi, pe care Candrea îl propune ca etimon, trebuie să provină din rom.; der. tîrcăvi, vb. refl. (a da greș). – Din rom. provine mag. cire (Treml, Magyar Nyelv., XXVII, 323). Cf. țurcă.

zer (zeruri), s. n. – Lichid care se separă din laptele după coagulare. – Var. zăr, Mold., Banat dzăr. Mr. dzăr. Origine necunoscută. S-a crezut într-un lat. sĕrum, identic semantic și fonetic asemănător (Diez, Gramm., I, 221); dar rezultatul din rom. nu ar fi posibil, pornind de la acest etimon (Densusianu, Rom., XXIII, 84; Tiktin). Celelalte soluții sînt simple tatonări în jurul cuvîntului lat., pentru a face posibil rezultatul în rom.: de la sĕrum contaminat cu gr. ζέμα (Giuglea, Dacor., III, 578); de la un trac. *zerum (Pascu, I, 190); autohton (Pușcariu, Lr., 176). Cel mai bine ar fi să admitem că etimonul lat. este seducător și destul de probabil, dar că ignorăm mecanismul lui de transmitere. Ni se pare greu de crezut că zară, s. f. (zer, lapte smîntînit) este cuvînt diferit, deși dicționarele și studiile speciale dau a înțelege aceasta. Formal alternanța m., f. este normală cf. țep-țeapă, cioc-cioacă; și semantic există aproape identitate între cele două cuvinte; zer este lichidul care rezultă la facerea brînzei, iar zară cel care rămîne după extragerea untului. Zară este explicat prin alb. dhaljë „acru” (Densusianu, Rom., XXXIII, 84; Weigand, Jb., XVI, 230; cf. Rosetti, II, 24), dar această der. este extrem de dubioasă (Philippide, II, 742). Din rom. provin mag. zara (Edelspacher 24), săs. zer, rut. dzer (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 10), săs. zîre, și probabil ngr. τσίρρος.

CIOCOLATĂ s.f. 1. Amestec solidificat de cacao și zahăr, uneori cu adaosuri de alte substanțe. 2. Băutură preparată din praf de ciocolată (1) dizolvat în lapte sau în apă. [Var. șocoladă, șocolată s.f. / < it. ciocolata, cf. fr. chocolat, germ. Schokolade, sp. chocolate < cuv. aztec].

lapte [At: PSALT. 314 / Pl: (50-51) lăpturi, (53-55, 62) ~pți E: ml lac, -tis] 1 sn Lichid alb-gălbui, dulceag, cu miros caracteristic, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor, și care constituie hrana exclusivă a copilului sugar și a puiului de animal. 2 sn Aliment de bază al omului obținut prin mulgerea femelelor unor animale domestice. 3 sn (Pop; îe) A fi învățat ca mâța la ~ A avea obiceiuri rele. 4 sn (Pop; îe) A fi supt ~ de capră Se spune despre o persoană excesiv de energică. 5 sn (Pop; îe) A spune și ~le pe care l-a supt A mărturisi tot, cu lux de amănunte. 6 sn (Îs) ~ dulce Lapte proaspăt, nefermentat. 7 sn (Reg; îas; șîs ~ crud, ~ prins) Lapte (1) matern, secretat imediat după naștere Si: coraslă. 8 sn (Îs) ~ prins Lapte (2) nefiert fermentat Si: (reg) chișleag. 9 sn (Îs) ~ bătut Lapte (2) închegat și apoi bătut. 10 sn (Îs) ~ acru Lapte (2) fiert, apoi fermentat în mod natural. 11 sn (Îs) ~ pasteurizat Lapte (2) din care s-au eliminat, în aparate speciale, bacteriile. 12 sn (Îs) ~ condensat Lapte (2) căruia i s-a redus conținutul de apă. 13 sn (Îs) ~ praf Lapte (2) sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. 14 sn (Pop; îe) Tare-i ~ acru! E foarte greu de suportat. 15 sn (Reg; d. ochi; îe) De ~ acru De culoare deschisă. 16 sn (Pop; îc) ~-de-pasăre Desert preparat din lapte, ouă și zahăr. 17 sn (Îac; șîc ~-de-găină) Băutură preparată din gălbenuș de ou, zahăr sau miere și lapte fierbinte, folosită ca remediu împotriva tusei Si: șodou. 18 sn (Îs) Frate sau soră de ~ Copil, considerat în raport cu alt copil, care a fost alăptat de aceeași doică. 19 sn (Ast; îs) Calea (sau, îvp, drumul) ~lui Calea Lactee. 20 sn (D. femela unor animale domestice; îla) De ~ Crescută pentru producția de lapte (2). 21 sn (D. femelele unor animale domestice; îal) Care produce mult lapte (2). 22 sn (D. copii sau d. puii de mamifer; îal) Care nu au fost înțărcați Si: sugari. 23 sn (D. vaci, oi etc.; îoc stearpă; îal) Care dă lapte Si: mânzare, plecătoare. 24-25 sn (D. femelele unor animale domestice; îla) Bună (sau rea) de ~ Care dă (mult sau) puțin lapte (2). 26 sn (Îe) A curge ~ și miere A fi îmbelșugare. 27 sn (Pfm; d. oameni; îe) A fi numai ~ și miere A se purta mieros. 28 sn (Îae) A fi binevoitor. 29 sn (Îs) Miere și ~ Bunăstare. 30 sn (îas) Înțelepciune. 31 sn (Fig; d. afirmații; îla) Cu ~ Adevărat. 32 sn (Îal) Folositor. 33 sn (Îal) Ușor de realizat. 34 sn (Pop; îe) A curge (sau a cădea cuiva) ~ (sau ~le) în păsat sau a (se) vărsa ~le în păsat (ori în ~ul cuiva) A beneficia de un ajutor neașteptat. 35 sn (Îae) A-i merge foarte bine. 36 sn (Pop; îe) E ~ cu păsat Se spune despre un lucru bun, util. 37 sn (Pop; îe) A pune tot ~le în păsat A fi risipitor. 38 sn (Pop; îe) A stoarce ~ din piatră A realiza lucruri extraordinare, învingând obstacole de netrecut. 39 sn (Pop; îe) Când a da din piatră ~ Niciodată. 40 sn (Pop; îe) A cădea (a se băga, a se lovi, a pica, a se potrivi) ca musca-n ~ A fi inoportun. 41 sn (Îs) Dinți de ~ Primă dentiție, la copii și la puii unor mamifere. 42 (Pop; îe) A avea dinții de ~ A fi încă tânăr. 43 sn (Îae) A fi lipsit de experiență de viață. 44-45 sn (Olt; îe; îlaj) (A fi) de un ~ (cu cineva) (A fi) de aceeași vârstă cu cineva. 46-47 sn (Olt; îae; îal) (A fi) asemănător cu cineva în privința ideilor sau a sentimentelor. 48 sn (Bis; fig) Învățătură evanghelică, concepută ca prima hrană a spiritului. 49 sn (Pop; îls) ~ de cuc (sau de vrabie) Lucru inexistent, imposibil de realizat. 50-51 snp (Pop) Diferite sortimente (de lapte (2) sau) de produse alimentare preparate din lapte (2). 52 sm (Pop) Cantitate de lapte (1) obținută de la o oaie sau de la mai multe oi, la stână, într-un timp determinat Si: mulsoare. 53 sm (Pop; îe) A se băga oile în ~pți (sau, reg) a se pune oile pe ~pți A despărți oile de miei primăvara și a începe mulsul, pentru a face brânză. 54 sm (Reg; îe) A scoate oile din ~pți A înceta mulsul oilor. 55 sm (Reg; îs) ~ de pește Lapți (1). 56 sn (Îvr; îs) ~ vegetal Suc cu aspect lăptos care se găsește în unele plante ori fructe sau care se prepară din acestea. 57 sn (Pop; îs) ~ de bou (~ de sămânță sau ~ de buhai) Mâncare de post preparată din sămânță de cânepă sau de dovleac pisată, amestecată cu apă și îndulcită puțin. 58 sn (Îas) Zeamă în care s-au fiert prune sau alte fructe uscate. 59 sn (Îas; șîs ~le boului) Mâncare preparată din oțet, apă și mămăligă. 60 sn (Îas) Mâncare preparată din apă cu sare fiartă, amestecată cu frunze de porumb. 61 sn (Fig; îas) Lucru inexistent sau imposibil de realizat. 62 sm (Reg; d. boabele cerealelor; șîf lapți; îla) În (sau cu) ~ Care sunt într-o fază de dezvoltare anterioară coacerii, conținând un lichid alb asemănător laptelui (1) Si: crud, necopt. 63 sn Lichid asemănător cu laptele (1). 64 sn (Îs) ~ de var Suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită mai ales la văruit. 65 sn (Îs) ~ de ciment Amestec format din praf de ciment și apă, folosit, mai ales, la lucrările de construcții. 66 sn (Îs) ~ de malț Malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. 67 sn (Îs) ~ de piatră (sau ~ de stâncă) Stalactită. 68 sn (Reg; îas) Nisip de culoare vânătă-gălbuie folosit la prepararea unor coloranți. 69 sn (Apc; pop; îs) ~ de miere Băutură fermentată obținută din miere amestecată cu apă sau cu lapte (2) Si: hidromel, (reg) mursă. 70 sn (Înv; îs) Vase (purtătoare) de ~ (sau, înv, vinele ~lui) Vase limfatice. 71 sn (Bot; îc) ~le-câinelui (sau, rar ~le-cățelei; reg, ~-câinesc; ~-de-câine) Alior (Euphorbia). 72 sn (Bot; reg; îae) Ciuboțica-cucului (Primula officinalis). 73-74 sn (Bot; Trs) Două specii de alior (Euphorbia helioscopia și platyphillos). 75 sn (Bot; rar; îc) ~le-păsării (sau, rar, ~le-păsărilor) Plantă erbacee înaltă de 15-20 cm, cu o singură frunză, cu flori mici galbene, răspândită prin locuri necultivate Si: (reg) plisc-păsăresc (Gagea lutea). 76 sn (Bot; pop; îac) Bălușcă (Ornithogalum umbellatum). 77-78 sn (Bot; Mun) Două specii de lalea (Tulipa biembersteiniana și silvestris). 79 sn (Reg; îac) Plantă mică, nedefinită mai îndeaproape Si: (pop) malaiul-paserii. 80 sn (Îc) ~le-stâncii Plantă erbacee din familia primulacee, cu tulpina ramificată, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe dispuse în umbele, răspândită în regiunea alpină Si: lăptișor, (reg) primuliță (Androsace chamaejasme). 81 sn (Îac) Plantă erbacee din familia primulacee, de mici dimensiuni, cu flori alburii dispuse în umbelă, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Androsace arachnoidea). 82 sn (Îac) Mică plantă erbacee din familia primulacee, cu tulpina scapiformă, lipsită de peri, cu frunze lanceolate, cu flori solitare sau reunite sub formă de umbelă, albe cu galben, cu fructul sub formă de capsulă, care crește în locuri umede sau calcaroase din regiunea alpină (Androsace lactea). 83 sn (Bot; îc) Sudoarea-~lui Captalan (Petasites officinalis). 84 sn (Bot; reg; îc) Burete-de-~ Lăptucă (Agaricus volemus). 85 sn (Mol) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 86 sn Melodie după care se execută laptele (85).

LACTAȚIE s.f. 1. Formarea și secreția laptelui. 2. Alăptare maternă. [Gen. -iei, var. lactațiune s.f. / cf. fr. lactation, lat. lactatio].

ROȘU, -IE, roșii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

meșniță (meșnițe), s. f. – Grîu fiert, specialitate culinară de lapte cu orez sau cu mei. – Var. mleșniță. Sl. (bg.) mlĕčnica „vas, oală de lapte”, mlĕčnikŭ „farfurie cu lapte” (Scriban). În Mold.

tîști interj. – Exprimă ideea de săritură neașteptată. – Var. țusti. Creație expresivă, cf. fîș(t). – Der. țîșni (var. țișni), vb. (a izvorî, a ieși; a ieși în sus cu putere, a emana), în loc de *țîștni, cu suf. expresiv -ni; țîșnitor, adj. (care izvorăște, care emană cu avînt); țîșnitură, s. f. (salt, săritură; șuvoi); țușcă, s. f. (batistă cu noduri cu care se bat cei ce pierd la anumite jocuri; varietate de oi); țîșpoacă (var. țîșmoacă), s. f. (poșircă; Mold., lapte acru); țiștoacă, s. f. (tinerică, domnișoară); țoșcă (var. toșcă), s. f. (sac, desagă), comtaminat cu tașcă.

ROȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

motcă (-ce), s. f. – Scul, jurubiță. Din sl. motati „a depăna” (Cihac, II, 189; Conev 60; Scriban), cf. rut., rus. motok „scul”, sb. motka „băț”, bg. mătka „băț”, de unde mătcă, var. mîtcă, s. f. (mai de bătut lapte, cf. Conev 65; Candrea). În Trans. și Olt.

BALMOȘ s. n. (Reg.) Mâncare ciobănească făcută din caș dulce de oaie, fiert în lapte (sau în unt) cu puțin mălai. [Var.: balmuș s. n.] – Cf. magh. bálmos.

BALMOȘ s. n. Mâncare ciobănească făcută din caș dulce de oaie, fiert în lapte (sau în unt etc.) cu puțin mălai. [Var.: balmuș s. n.] – Cf. magh. bálmos.

janț s. n. – Zer scurs din cașul stors. – Var. janță. Origine incertă. Pare a fi un deverbal al sl. žĕti, žimą, žimeši „a presa”, care nu a lăsat reprezentant direct în rom. Der. nu este clară; și nu se poate afirma cu siguranță că este cuvînt identic cu janț, s. n. (Olt., țanc, stîncă), jantă, s. f. „femeie de moravuri ușoare”, pe care DAR îl pune în legătură cu mag. zsana „gaiță”, jantiță, s. f. (pește mărunt). Tiktin îl pune în legătură pe janț cu germ. Sahne, care nu pare convingător. Dacă depinde de sl. žĕti, aparține aceleiași familii ca jintui, vb. (a presa, a stoarce brînza; a stoarce; a amesteca, a bate), din sl. *žĕtovati; jintuită (var. jintuit), s. f. și n. (zer de lapte); jintuială, s. f. (acțiunea de a stoarce cașul); jintuitoare, s. f. (storcătoare); jintălău, s. n. (storcătoare). Cf. jintiță.

evréucă, evreice, s.f. Evree: „Vindé [lapte] la o vecină, la o evreucă. Da' până nu vine evreuca dimineața când era zua de lapte, nu să duce [românca] să mulgă” (Pintea, 2016: 209). – Var. a lui evreică.

lápte m. (lat. lac, lact și lácte, vgr. gála, gálaktos; it. latte m., pv. lach, fr. lait, pg. leite, cat. llet f., sp. leche f. V. lacteŭ). O licoare albă cam dulce care se suge saŭ se mulge din mamelele femelelor și cu care se nutresc puiĭ mamiferelor pînă cînd se fac maĭ marĭ: laptele e foarte nutritiv și se mistuĭe foarte ușor. Tot ceĭa ce seamănă a lapte, ca sucu lăptuciĭ și a altor plante, apă amestecată cu var ș. a. N. pl. lăpturĭ, lăptăriĭ, bucate de lapte. Lapte dulce, așa cum ĭese din mamelă. Lapte acru (est), ĭaurt, lapte închegat covăsit. Lapte bătut, V. bătut. Lapte de buhaĭ, julfă. Lapte de pasăre, gălbenuș cu apă caldă și zahăr. Dințĭ de lapte, primiĭ dințĭ aĭ copiilor. Frate, soră de lapte, se zice despre copiiĭ care aŭ supt de la aceĭașĭ femeĭe în acelașĭ timp. A suge ceva odată cu laptele, a primi din primiĭ anĭ aĭ copilăriiĭ: a suge odată cu laptele ura contra dușmanilor patriiĭ. Laptele cîneluĭ saŭ al cuculuĭ, aleur, alior, eŭforbie. Laptele stînciĭ, o mică plantă erbacee primulacee cu florĭ albicĭoase și care crește pe stîncĭ (andrásace arachnoídea).

AGALACTIE s.f. Lipsă a laptelui mamei după naștere. ♦ Agalactie contagioasă = boală epizootică la oi și la capre, care se manifestă prin încetarea secreției de lapte și prin leziuni la ochi și la articulații. [Gen. -iei, var. agalaxie s.f. / < fr. agalactie, agalaxie, cf. gr. a – fără, gala – lapte].

ȘODOU s.n. Băutură caldă din lapte, ou, zahăr, făină și zeamă de portocale sau de lămîie. [Var. șodo s.n. / < fr. chaudeau].

umfla (-lu, -at), vb. – 1. A mări volumul, a dilata. – 2. (Refl.) A-și mări volumul, a se inflama. – 3. A da laptele în foc. – 4. A apuca, a lua cu mîna, a deține. – Var. înv. înfla și der. – Mr. umflu, umflare, megl. amflu, amflari, istr. ămflu. Lat. inflāre (Pușcariu 1802; REW 4406), cf. it. enfiare, prov. enflar, fr. enfler, sp. hinchar. Trecerea lui in- › un- trebuie să fie anterioară rom., cf. logud. unflare, sicil. unkari, calabr. uhhare, Teramo umblà (Rohlfs, Arch. Rom., VII, 465). – Der. umflăcios, adj. (umflat, gata să crape); umflăciune, s. f. (umflătură); umflătură, s. f. (loc umflat, cucui). Din rom. provine iud. sp. u(n)flar.

CUMÂS s. n. Băutură preparată din lapte de iapă fermentat, foarte răspândit în unele regiuni din Asia Centrală. [Var.: cumis s. n.] – Din rus. kumâs.

țîțîi (-i, -it), vb. – 1. A dîrdîi, a clipi, a trepida. – 2. A palpita, a zvîcni. – 3. A cînta greierul. – 4. A scoate tremolouri de către un instrument. – Var. țîțîia, țîții. Creație expresivă, cf. hîțîi, fîțîi, bîțîi, țîrîi. – Der. țîțîială, s. f. (tremur, palpitație, dîrdîială; tremolo); țîțeică (var. țițeica), s. f. (Olt., Trans., balansoar); țiței, s. m. (zer de lapte acru; petrol brut) probabil numit așa pentru că forma o masă densă care tremura; țîțînă (var. țițină), s. f. (balama; furuncul), mr. țînțînă (direct de la țîță, după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306; Cihac, II, 436 și Pușcariu 1742; de la un lat. *titῑna, după Pascu, I, 173); țuțula, vb. (Trans., a legăna); țuțul, s. n. (Trans., balansoar, leagăn).

BALMOȘ s. n. Mîncare făcută din caș dulce de oaie fiert în lapte (sau în unt etc.) și la care se adaugă puțin mălai. [Var.: balmuș s. n.] – Comp. magh. bálmos.

CÎMPULUNG MOLDOVENESC 1. Depr. intramontană de eroziune, în N Carpaților Orientali, pe cursul superior al rîului Moldova, mărginită de Obcinele Feredeului la N și de masivul Rarău la S. Relief specific de terase și coline (împădurite). Climat răcoros, cu ierni lungi (temp. medie anuală: 6,4°C) și frecvente inversiuni termice. 2. Oraș în jud. Suceava, în depr. cu același nume, pe cursul superior al rîului Moldova, la poalele masivului Rarău; 22.971 loc. (1991). Fabrici de var, de mobilă și cherestea, de încălț., ind. blănăriei și alim. (panificație, lapte praf). Filatură de bumbac. Stațiune climaterică. Atestat documentar în 1411; din 1774, tîrg; împreună cu satele din jur, populate de țărani liberi, a constituit o formațiune teritorială cu regim administrativ și fiscal aparte, respectat de domnii Moldovei. Devine oraș în 1806.

CUMÂS s. n. Băutură preparată din lapte de iapă fermentat, foarte răspândit în unele regiuni din Asia Centrală. [Var.: cumis s. n.] – Din rus. kumîs.

hrenzălă, hrenzele, (hrenzulă), s.f. – (reg.; gastr.) Plăcințele de cartofi cruzi dați pe răzătoare, amestecați cu ouă, piper, sare și făină, prăjite în grăsime și consumate cu smântână sau lapte de oaie (Faiciuc, 1998). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. hrenzulă „preparat culinar în formă de chiftea, din cartofi rași” (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). – Posibil din jdd. chremzle (Țurcanu).

AJUNS I. adj. 1 p. AJUNGE ¶¶ contr. NEAJUNS ¶ 2 Răzbit, biruit, doborît: ~ de osteneala drumului, puse și el capul jos (ISP.) ¶ 3 Înțeles, învoit: iară Grigorie-Vodă, fiind și el ~ în cărți cu craiul (N.-COST.) ¶ 4 ~ de (sau la) cap, ~ de (sau la) minte, deștept, isteț, priceput: era mai isteț, mai priceput și mai ~ de cap decît toți (ȘEZ.); Titirezul era mic la statură, dară ~ la cap (SB.); era om de treabă și agiuns la minte (LET.). II. AJUNS (pl. -suri) sn. 1 Faptul de a ajunge: bun ~! sau bun ~ul! urare de bună sosire unui oaspe, unui călător: – Bun ~ul, vere! – Bună să-ți fie inima! (RET.) ¶ 2 De ~, în de ~, loc. adv. Destul: laptele ce deteră oile fu de ~ pentru amîndoi, și încă și rămase (ISP.); de aci, Mold. de ~ și de rămas sau de ~ și de ’ntrecut, mai mult decît trebue, în belșug, cu prisos: de-ale gurii ne dă Cel-de-sus, de ~ și de rămas (VLAH.): lemne, slavă Domnului, sînt de ~ și de ’ntrecut în pădure (CRG.).

FAȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului; chip, figură. Fața îi era deschisă, ochii mari, limpezi; fruntea largă îi era plină de zbîrcituri, pînă către creștetul gol al capului. CAMILAR, TEM. 15. Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum. CREANGĂ, P. 163. Iar fața ei frumoasă ca varul este albă. EMINESCU, O. I 88. Cînd mă uit în fața lui, Parcă-i spuma laptelui! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 37. ◊ Loc. adv. În față = (uneori în opoziție cu în spate, în urmă, în dreapta, în stînga etc.) înainte. În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste. EMINESCU, O. I 148. Sfîrșind această deșănțată cuvîntare... se înturnă spre norod, în față, în dreapta și în stînga. NEGRUZZI, S. I 149. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Căruța era împodobită cu pietre nestemate de sclipeau în fața soarelui ca cine știe ce lucru mare. ISPIRESCU, L. 38. Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor. CREANGĂ, P. 306. Și mii de suvenire mă-ncungiură-ntr-o clipă în fața unui tainic și drăgălaș portret. ALECSANDRI, P. A. 111. (Învechit) În față cu = de cealaltă parte (a unei despărțituri, a unui hotar, a unui obstacol etc.). Haidar-Pașa este numele unui cîmp lat și frumos ce se găsește în Asia... în față cu Stambulul. ALECSANDRI, P. P. 109. ◊ Din față = a) (loc. adv.) dinainte. (Expr.) A(-i) cînta (cuiva) cucul din față = a se lăsa cîștigat de mijloace necinstite; (în superstiții) a-i merge bine. Dac-ar fi pretutindene tot asemene judecători ce nu iubesc a li cînta cucul din față... cei ce n-au dreptate n-ar mai năzui în veci și în pururea la judecată. CREANGĂ, A. 150; b) (loc. adj.; uneori în opoziție cu din dos) de dinainte. Privirea lui căzu din întîmplare asupra ferestrei din față. NEGRUZZI, la TDRG. ◊ Loc. prep. Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). Vartolomeu Diaconu înțelese din surîsul trist și absent că omul din fața lui este, din cine știe ce tăinuite pricini, un nefericit. C. PETRESCU, A. 283. ◊ De față = a) (loc. adv.; învechit) fără înconjur, sincer, fățiș. Mihai-vodă... le răspunse îndată de față «că el nu va lăsa Ardealul». BĂLCESCU, O. II 275; b) (loc. adv.; învechit) în prezența cuiva. Toată dorința me este... să mă întorc în Moldova și să-ți pot zice de față că sînt al d-tale pre plecat și supus fiu. KOGĂLNICEANU, S. 76; c) (loc. adv.; învechit; în legătură cu verbe ca «a se lupta», «a se bate», «a se lovi») în luptă dreaptă, piept la piept. Nemernicii nu se bat de față. ISPIRESCU, M. V. 50. Buzeștii, mai căpătînd ajutor de oaste de la Mihai, le ieșiră întru întîmpinare și se loviră de față. BĂLCESCU, O. II 49; d) (loc. adj.; cu sens temporal, în opoziție cu trecut sau viitor) prezent, actual. De la asta atîrnă soarta ta de față și viitoare. NEGRUZZI, S. I 230. Această ochire [asupra istoriei] ne va da înțelegerea revoluțiilor ei de față și a revoluțiilor ei viitoare. BĂLCESCU, O. II 11. (Expr.) A fi de față = a fi prezent, a asista. M-am rugat de vecinul meu, ăsta, care e de față. ISPIRESCU, L. 180. (Eliptic) Fetele împăratului, întîmplîndu-se de față... li s-au făcut milă. CREANGĂ, P. 208. ◊ Loc. prep. De față cu (cineva) = în prezența (cuiva). Poți să-mi vorbești de față cu prietenul meu. Față cu (sau față de) (cineva sau ceva) = a) în raport cu... în ceea ce privește... În toată purtarea ei față cu Radu punea un fel de căldură. VLAHUȚĂ, N. 15. State mai bătrîne și puternice nu-și stăpînesc expresia unei fățișe invidii față cu succesele noastre. CARAGIALE, N. F. 78. Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263; b) pentru. Dragoste față de patrie; c) avînd în vedere. Față de concluziile trase, nu mai am nimic de adăugat. ◊ Expr. Față-n față = unul către altul, unul înaintea altuia (în imediata apropiere). Se așezară față-n față la masă; între ei, lampa scotea un fir de fum negru. CAMILAR, TEM. 10. Și în buimăceala ceea, trezîndu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă. CREANGĂ, A. 112. Eu departe, el departe, Un deal mare ne desparte; Și nici apa nu mă lasă Să fiu cu el față-n față! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 128. A scăpa cu fața curată = a scăpa fără rușine, fără a o păți, dintr-o situație anevoioasă. Calul spuse fetei cu ce tertipuri îmblă tată-său să-i încerce bărbăția și o povățui ce să facă ca să scape cu fața curată. ISPIRESCU, L. 16. A da față (cu cineva) v. d a. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista, a ține piept. Dar nu știi cît ne costă seratele lor? Cu ce să mai fac față acestor risipe! DELAVRANCEA, S. 111. A pune (oameni sau lucruri) (de) față (sau față-n față) = a pune în prezență, a așeza alături pentru a stabili o comparație sau a trage o concluzie; a confrunta. A fost pus față cu pîrîtul. ▭ Punînd față în față nevinovăția copiilor și soarta lor tragică, autorii și regizorul au făcut din această tristă și dezolantă seară de Crăciun... un adevărat simbol al vieții... oamenilor simpli. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 384, 4/2. Mă rog ție, cine e măgarul ăsta, aș vrea să-l știu... De ce să nu mi-l spui, dacă zici că mi-ești amic sincer? – Ca să mă pui de față?... N-am poftă. CARAGIALE, O. II 127. A fi (sau a se întîmpla) față (la ceva sau undeva) = a fi prezent, a asista (la ceva), a fi martor. Față la nuntă au fost: fiarele pădurii, copacii cei măreți. ISPIRESCU, L. 388. Ce viclenie! Să mă uite pentru că nu mai sînt față! NEGRUZZI, S. I 66. A spune (cuiva) în față = a spune cuiva în mod direct, deschis, lucruri neplăcute. I-am spus în față tot ce gîndesc despre el. A spune pe față = a spune sincer, fără înconjur. Spune-mi lucrurile pe față. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. Spînul, văzînd că i s-a dat vicleșugul pe față, se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb. CREANGĂ, P. 278. A lucra pe față = a lucra fără ascunzișuri, deschis, cinstit. [Mihai] umbla cu inima deschisă, lucra pe față și fără vicleșug. ISPIRESCU, M. V. 56. A-și întoarce fața (de la cineva sau de către cineva) = a abandona (pe cineva), a nu mai vrea să știi de cineva. Nu vor să-și mai cunoască frații, își întoarce fața de cătră ei. SADOVEANU, E. 107. A privi (pe cineva) în față = a privi drept în ochi, deschis. Fără să-l privească în față, scoase cămașa împăturită a dosarului din buzunar. C. PETRESCU, A. 357. A privi (sau a vedea, a zări etc. pe cineva) din față = a privi, a vedea etc. în întregime figura cuiva. A-l prinde la față = a-i sta bine (cuiva) o haină, o rochie etc. ♦ Expresie a figurii; mină, fizionomie. V. mutră. Față acră. Față înviorată. ▭ Cosciugul era purtat de juni nobili și înconjurat de toți boierii romîni... Apoi venea Mihai însuși cu fața întristată. BĂLCESCU, O. II 260. ◊ Expr. A schimba fețe sau a face fețe-fețe = a te simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri care te pun într-o situație neplăcută. Se înfuriase de tot și schimba numai fețe. SBIERA, P. 114. Musafirii și mai ales musafirele făceau haz; iar bietul Kir Ianulea... făcea fețe-fețe. CARAGIALE, O. III 35. Ivan atunci lasă capul în jos și, tăcînd, începe a face fețe-fețe. CREANGĂ, P. 318. Ea îndată schimbă fețe, Țipă cu de spaimă glas. VĂCĂRESCU, P. 169. A prinde față = a se întrema după boală. ♦ Obraz. Gerul... pe fețe de copile înflorește trandafirii. ALECSANDRI, P. A. 113. Iară fața mi-o voi da La Turda la rumenele, Părul la făcut inele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. 2. Partea dinainte a corpului omenesc. Baba se culcă pe pat, cu fața la părete. CREANGĂ, P. 6. Între făclii de ceară, arzînd în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald. EMINESCU, O. I 88. Slăbindu-i puterile, au căzut cu fața la pămînt. DRĂGHICI, R. 42. A pus fața la pămînt Și n-a pus-o să-nflorească, Ci-a pus-o să veștejească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 148. ◊ Expr. A da dos la față v. dos. A sta față = a se împotrivi, a rezista, a ține piept (unei primejdii). Iară Ercule se întorcea într-un călcîi și sta față totdauna unde era primejdia mai mare și războiul mai înverșunat. ISPIRESCU, U. 52. 3. (Adesea determinat prin «de om» sau «pămînteană») Om. Îndată vin vreo douăzeci de zîne... și încep a-l întreba: Cum ai cutezat tu, față pămînteană, să intri-n țara noastră? RETEGANUL, P. II 12. Șarpele, neputîndu-se sui iar în nouri, fuge prin munți și, îndată ce-l vede față de om, piere. ȘEZ. I 244. 4. (Învechit) Persoană, personaj. Față bisericească. ▭ În casa acestor nași regăseam... înalte fețe bucureștene. GALACTION, O. I 13. Am mai îmblat eu c-o mulțime de cucoane, cu maice boieroaice și cu alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 115. 7200 de galbini de la mai multe fețe, pentru deosebite posturi și cinuri. ALECSANDRI, T. 1354. II. 1. Partea suprafeței unui corp, mărginită de muchiile lui. Cubul are șase fețe. ◊ Expr. (Om sau taler) cu două fețe = (om) fățarnic, ipocrit. 2. (Mai ales despre ape și despre pămînt; uneori în opoziție cu fund) Suprafață. Rar un pescăruș vînăt fîlfîia pe deasupra: parcă pierduse ceva pe Moldova și acuma umbla, cercetînd cu luare-aminte fața undelor. SADOVEANU, O. V 61. Buzduganul... căzînd jos, cu mare strășnicie, s-a cufundat în fundul pămîntului... – Ia zvîrle-l și tu acum... – L-oi zvîrli eu, nu te îngriji; dar scoate-l mai întîi la fața pămîntului. CREANGĂ, P. 56. Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe. EMINESCU, O. I 142. Dar vîntul crunt deodată, suflînd cu vijelie, Schimbă a mării față în munți îngrozitori. ALECSANDRI, P. A. 71. ◊ Expr. Pe fața pămîntului v. pămînt. La fața locului = acolo unde s-a întîmplat ceva. Cocostîrci, pe catalige, Vin la fața locului. TOPÎRCEANU, S. A. 64. Prea luminatul Bogdan s-a făgăduit că va merge însuși la fața locului. DELAVRANCEA, A. 66. Li s-au zis să facă cercetare la fața locului. NEGRUZZI, S. I 226. 3. Înfățișare, aspect. Grădinile în mii de fețe În cinstea voastră înfloresc. CERNA, P. 14. Grîulețul lui de vară De departe că-nverzea, Iar d-aproape-ngălbenea, Față de copt își făcea. TEODORESCU, P. P. 142. ◊ Fig. Cărțile binefăcătoare ale culturii adevărate sînt... singurele care au schimbat fața lumii. SADOVEANU, E. 23. ♦ Partea de deasupra, exterioară, aleasă a articolelor alimentare, îndeosebi expuse spre vînzare. Fața mărfii. 4. Culoare. Suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze de îi spînzur’ prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. EMINESCU, O. I 152. Înlăuntru erau grămădite o mulțime de tinere... gătite și împodobite cu toate fețele curcubeului. ODOBESCU, S. I 384. Leac pentru închiderea feții părului. PISCUPESCU, O. 317. ◊ Expr. A ieși (unei pînze, unei stofe) fața (la soare, la spălat, la purtat etc.) = a se decolora. (Mai ales despre mătăsuri) A face (sau a juca) fețe-fețe = a schimba culorile (cînd mătăsurile sînt mișcate). 5. (În opoziție cu reversul, dosul) Partea lustruită, poleită etc. a unui obiect. Stofă cu două fețe. ◊ Față de plapumă = partea de deasupra a plăpumii (opusă celeilalte părți pe care se pune cearșaful). ◊ Expr. A juca (cu cărțile) pe față = a-și arăta deschis gîndurile și intențiile, a nu ascunde nimic. A da față unui lucru = a-l lustrui, a-l polei, a-l netezi. ♦ Partea din afară a unei haine îmblănite. Am cumpărat stofă pentru față. 6. (Adesea determinat prin «de masă» sau, mai rar, «mesei») Material anume țesut sau cusut, folosit spre a acoperi masa. Tovarășul meu îmi prinse mîna peste fața albă a mesei și mi-o strînse încet. C. PETRESCU, S. 152. Două fețe de masă bune, vrîstate. SEVASTOS, N. 46. Mesele însă erau goale-goluțe... nici furculițe, linguri, ba nici fețe nu erau pe mese. RETEGANUL, P. II 15. ♦ (Adesea determinat prin «de pernă») Învelitoare de pînză în care se îmbracă perna. 7. Fiecare dintre cele două părți ale unei foi de hîrtie; pagină. O hîrtie scrisă pe toate fețele. CREANGĂ, A. 157. Scriu franțuzește... fără a face mai mult decît șepte-opt greșale pe față. NEGRUZZI, S. I 9. 8. Fațadă. Acolo între petre se află o bortă mare, ca fața unei case. ȘEZ. V 8. 9. (Numai în expr.) Fața dealului, a muntelui etc. = partea dealului sau a muntelui întoarsă spre soare sau spre miazăzi. Fața soarelui (sau a lunii, a vîntului, a focului) = locul unde bate soarele (sau luna, vîntul, focul); bătaia soarelui (a lunii, a vîntului sau a focului). Să-i spulberăm dară precum se spulberă praful înaintea feței vîntului. ISPIRESCU, M. V. 22. Codrul... troienindu-și frunza toată, își deschide-a lui adîncuri, fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. Se topește ceara de fața focului. TEODORESCU, P. P. 360.

lăptărit sn [At: (a. 1822) DOC. EC. 249 / Pl: (rar) ~uri / E: lăptar + -it] 1-4 Lăptărie (1, 5, 7, 9). 5 Perioadă în care vitele dau lapte. 6 (Îe) A da vitele la ~ A aduna vitele în turmă, la munte, în timpul verii, pentru păscut și muls. 7 (Îe) A scoate vitele din ~ A retrage vitele din turmă, de la munte, la sfârșitul verii, împreună cu produsele lactate rezultate.

prevești (--tesc, -it), vb. – 1. (Trans.) A întrece. – 2. (Bucov.) A se ofili. – 3. (Mold.) A tivi, a nu închide complet. – Var. privești, priviști. Lat. viescĕre, într-un der. *perviescĕre (Candrea). – Der. preveșteală, s. f. (caimac pe laptele fiert; ceață pe ochi), în Trans.

capucin (capucini), s. m. – Călugăr dintr-o ramură a ordinului franciscan. – Var. capuțin. Fr. capucin. Var. corespunde pronunțării germ. – Der. capucină, s. f. (călțunaș, Tropelum maius); capuținer, s. n. (cafea cu puțin lapte), din germ. Kapuziner.

cocîrlă (-le), – s. f. – 1. Obiect curb. – 2. Îndoire, curbare. – 3. Aripă de cormană, la plug. – 4. Mîner, manivelă, toartă. – 5. Vătrai. – 6. Sanie. – 7. Colibă. – 8. Specie de ciuperci, Marasmius scorodonius. – Var. cochirlă, cogîrlă. Formație expresivă, der. de la coc „obiect rotund”, ca *ciocîrlă de la cioc, sau codîrlă de la coadă, scăfîrlie de la scafă. După Cihac, II, 495 și DAR, din sl. kuka „cîrlig”, și după Candrea, din mag. kukora „curb”; însă fonetismul prezintă dificultăți și, oricum, suf. -îrlă indică o origine expresivă. Der. cocîrla, vb. (a răsuci, a curba; a cocoșa); cocîrlătură, s. f. (îndoire, curbare); cocîrțeală, s. f. (aripă de cormană, la plug), care, după Cancel 12, provinedin sb. kúkara. Pledează în favoarea originii expresive menționate prezența lui cocîrtiță (var. cocîrță), s. f. (fel de brînză de vaci sau caș, preparat din grunji de brînză și lapte); cocîrțău, s. n. (frigănele din pîine sau mămăligă, prăjite în unt); cocîrți, vb. (a se prinde laptele), la care este evidentă ideea de bază exprimată de coc „grunz, bulgăre, obiect rotund”.

ALB. Subst. Alb, culoare albă, albime (rar), albeață, alboare (rar), albiciune, albescență (rar). Albire, albeală (pop.), înălbire, înălbit. Căruntețe, cărunțeală, cărunție (rar), încărunțire, ninsoare (fig.). Adj. Alb, de culoare albă, de culoarea zăpezii, ca laptele, de culoarea laptelui, lăptos, lactescent, (alb) ca zăpada (ca neaua), ninsoriu (rar), alb ca (cum e) helgea, alb ca varul, alb de tot, alb ca ghiocul, alb-colilie, albuț (dim., reg.), albui, albiu (rar), albicios, alburiu, albișor (dim.), albior, dalb, dălbior (dim.), coliliu, lilial, argintiu, marmorean, marmoren (rar), marmoriu (rar); sidefiu. Albit, înălbit; cărunt, încărunțit, grizonat (franțuzism), nins (fig.), argintiu (fig.), argintat (fig.). Blond, bălai, codalb, codălbel (reg.), bălan, băl (reg.), bălăior (dim.), bălănuț, bălăiel, bălănel, băluț (reg.), bălăuc (reg.), plăvan, plăvai, plăviț, plăviu (înv. și reg.), albeț (reg.), albineț. Vb. A (se) albi, a (se) înălbi; a încărunți, a cărunți (înv.); a alburi.

muscă sf [At: PSALT. SCH. 251/11 / Pl: muște, (rar) muști / E: ml musca] 1 (Șîc ~-năzdrăvană, ~-de-casă) Specie de insectă din familia dipterelor, de culoare cenușie-închisă, cu o singură pereche de aripi, subțiri, și cu aparat bucal pentra supt Si: (reg) bâză, gâză, mușiță (3) (Musca domestica). 2 (Îe) Pentru o ~ își dă palme Se zice despre omul iute, mânios și îndărătnic. 3 (Îe) De n-ar fi ~ pe resteu, ar rămâne pământul nearat Se spune, ironic, despre cei care își dau importanță, dar nu lucrează conștiincios. 4 (Îe) Vulturul după muște nu aleargă Se spune despre oamenii de caracter care disprețuiesc faptele josnice. 5 (Îcs) (De-a) ~ca-n groapă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Îe) A se aduna sau a se strânge ori a veni ca muștele la miere A se aduna în număr mare și cu mare plăcere, acolo unde se pot obține anumite avantaje. 7 (Îe) A se lua după ~ A ține cont de sfaturile unor povățuitori răi. 8 (Îlv) A-i veni (cuiva) ~ca la nas A se supăra. 9 (Îlv) A-i lua (cuiva) ~ca de la nas A domoli avântul sau pornirile cuiva. 10 (Îe) A spune sau a scrie ~ pe perete A spune lucruri fantastice, de necrezut. 11 (Îlav) De când se scria ~ca pe perete De demult. 12 (Îal) Niciodată. 13 (Îe) A cădea sau a se băga ca ~ca-n lapte A interveni în discuție într-un mod nepotrivit. 14 (Îae) A veni undeva nepoftit. 15 (Îe) A se vârî ca ~ca în băligar A se vârî pretutindeni, cu insistență, nepoftit. 16 (Îe) A fi sau a se simți ori a se ști cu ~ca pe căciulă A se simți vinovat. 17 (Îe) A se bate de ~ A sta degeaba. 18 (Îe) Are iapa ~ Se spune despre oamenii nervoși, neastâmpărați sau nerăbdători. 19 (Îe) A se bate ca de ~ A nu-și găsi locul. 20 (Îe) A avea gustul muștelor A avea obiceiuri rele. 21 (Îlv) A face ~ cât cămila A exagera. 22-23 (Îls, îla) Rea (sau, rar, rău) de ~ (Persoană) imorală, care are mereu relații sexuale nepermise. 24 (Îe) A-i pieri (cuiva) ~ca A se potoli. 25 (îe) A muri ca muștele A muri în număr foarte mare. 26 (Îe) Să se audă ~ca! Se spune pentru a impune o tăcere totală. 27 (Ent; îc) ~-neagră (sau ~-cenușie, ~-mănânțică) Specie de muscă (1) foarte mică (Musca corvina). 28 (Ent; îs) ~-de- gunoi (sau ~-de-baligă, ~-verde) sau ~ca-țiganului Specie de muscă (1) mare, de culoare de obicei verde (Musca Caesar). 29 (Îc) ~-mare (sau ~-albastră, ~-de-carne, ~-năzdrăvană) sau ~ca-hoiturilor (sau -hanțului) Insectă mai mare decât musca (1), având culoarea albăstrie Si: (reg) boanză, boarnă (Calliphora vomitoria). 30 (Îc) ~-de-cireșe Insectă de culoare neagră, cu pete galbene pe piept și cu brâulețe castanii pe pântece, care își depune ouăle în cireșe Si: musculița- cireșelor (Rhagoletis cerasi). 31 (Îc) ~ca-calului sau ~ca-cailor (sau ~-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~câinească), ~ca-vitelor, ~-rea, ~-veninoasă, -~verde Insectă păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune de obicei ouăle pe genunchii și pe șoldurile cailor Si: (reg) muscoi (4), gâza-calului, strechea-cailor, trântor-de-cai (Gastrophilus equi). 32 (Îae) ~ca-calului, sau ~ca-cailor (sau ~ca-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~-câinească) Insectă mică, lată, de culoare galbenă-ruginie, care se așază de obicei sub coada cailor, pe vitele cornute și pe câini Si: (reg) bătucel, cerceliță-de-cal, chicheriță-de-cal, goangă-de-câini, goangă-câinească (Hippobosca equina). 33 (Îc) ~-bețivă (sau ~-de struguri, ~-de-poamă, ~-de-vin, ~-de-a-mănuntă) Insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (1) Si: (reg) muștiță (1), bețivă, musculiță (2) (Drososophila funebris). 34 (Ent; îc) ~-de-viermi (sau ~-albastră, ~-verde, ~-vânătă, ~-veninoasă, ~-de-hoit, ~-cu-streaped, ~-răsunătoare) sau ~ca-câinelui Viermănar (Sarcophaga carnaris). 35 (Îc) ~-ca-morților Insectă ceva mai mare decât musca (1), de culoare albăstruie (Sarcophaga mortuarum). 36 (Îc) ~-columbacă (sau ~-rea, ~-veninoasă, ~-năprasnică, ~-otrăvitoare, ~-de-șarpe, ~-de-cea-mică, ~-d-a-mică, ~-mușcătoare sau ~-colombacă) Insectă de culoare albicioasă, care trăiește în roiuri, atacând vitele și inoculându-le un lichid toxic care le poate provoca moartea Si: (reg) goangă-de-marhă (Simulium colombaczeusis). 37 (Ent; reg; îc) ~-de-bâzdărat , ~-de-bâzdărit (sau ~-de-bâzai, ~-de-bâzâit, ~-de-marhă) sau ~-ca-boului Streche (Hypoderma bovis). 38 (Înv; îc) ~-oarbă (sau ~-tăună) Tăun (Tabanus bovinus). 39 (Reg; îc) ~-dălăciță Muscă otrăvitoare care poate provoca moartea vitelor. 40 (Înv; îc) ~ca-fructului-alb Muscă bâzâitoare care face mușiță pe brânzeturi (Cutris). 41 (Îs) ~ artificială Imitație de muscă (1), folosită de pescari în locul celei naturale. 42 (Îs) Muște zburătoare (sau volante) Mici pete sau puncte care ni se pare că se mișcă în câmpul vizual, indicând congestia retinei, o anemie etc. 43 (Îs) Categoria ~ Categorie în care intră boxerii cu cea mai mică greutate (între 48 și 51 de kilograme). 44 Boxer care face parte din categoria muscă (43). 45 (Îvp; reg șîc ~ca-grădinii) Albină (Apis mellifica). 46 (Reg; îc) ~-mare Matcă (1) a albinelor. 47 (Pgn) Insectă. 48 (Îc) ~ca-țețe Insectă din Africa ecuatorială, care prin înțepare transmite omului agentul bolii somnului (Glossina palpalis). 49 (Ent; reg; îc) ~-de-pădure Ploșniță-de-câmp. 50 (Reg; îc) ~-de-brad Car-de-pădure {Bostrychus typograpyhus). 51 (Ent; înv; îc) ~-țânțară Țânțar (Culex). 52 (Reg) Fugău (Hydrometra stagnorum). 53 (Pan) Smoc de păr lăsat să crescă sub buza inferioară Si: (rar) buche. 54 (Pan) Mustață mică. 55 (Pop) Vână neagră la rădăcina nasului, sub frunte (evidentă la unele persoane). 56 (Reg) Mursă² (1). 57 (La tir) Punct negru situat în centrul panoului de tragere. 58 (La tir; lpl) Lovituri în centrul țintei. 59 (Reg) Broderie cu floricele sau cu motive naționale cusută cu arnici sau cu ață neagră. 60 (Pop; îe) Nu știe să facă o ~ sau nu știe să facă două muște-ncârligate Se spune despre fata sau femeia care nu știe să coase râuri pe cămăși. 61 (Reg) Altoi. 62 (Reg) Cătare la armele de foc. 63 (Reg; îc) ~-căiască Boală a calului nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) șoarec. 64 (Reg; îc) ~-verde Insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilla caesar). 65 (Îe) A se speria de toate muștele A se speria de orice fleac, de toate nimicurile. 66 (Îc) ~-de-varză Insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chrotophila brassicae).

pisa (pisez, pisat), vb. – 1. A strivi, a zdrobi. – 2. A sparge, a sfărîma. – 3. A molesta, a persecuta. – Mr. chisedz(u), chisare. Lat. pῑsāre, forma pop. în loc de pinsare (Diez, Gramm., I, 19; Meyer, Alb. St., IV, 110; Pușcariu 1325; Candrea-Dens., 1395; REW 6517), cf. it. pigiare (calabr. pisare), prov. pizar, fr. piser, sp., port. pisar. – Der. pisoca, vb. (Olt., a tritura, a urlui), cu suf. expresiv -ca; pisoacă, s. f. (Olt., pisare, pisat); pisălog, s. n. (obiect de pisat; plictisitor, supărător, obositor), cf. calabr. pisaluru și, pentru semantism, sp. majadero; pisălogi, vb. (a pisa; a molesta, a sîcîi); pisălogeală, s. f. (sîcîială, vorbă lungă); pîsat (var. Banat pîsat, Mold. păsat, pasat), s. n. (grîu pisat, mei sau porumb zdrobit, grîu fiert; grîu, porumb fiert cu lapte), a cărui relație cu lat. quassatum „melițat” (Pușcariu, Dacor., II, 716) e posibilă, fără a fi necesară; pisătură (var. chisătură), s. f. (Trans., păsat); pisăza, vb. (Banat, a melița); pisăgi (var. pisogi), vb. (a melița), prin încrucișare cu chesăgi; pisăgeală, s. f. (melițare, argăsit); pisoi, s. n. (pisălog).

sterp (-earpă), adj. – Steril, neroditor. – Mr., megl. sterp. Lat. *exstirpus (Pușcariu 1644; Iordan, Dift., 48; Pascu, I, 160; Philippide, II, 641; E. Herzog, ZRPh., XXVI, 732; REW 3072; Rohlfs, Arch. Rom., IX, 159; Rosetti, II, 68), cf. alb. šterpe, slov. stirpa, it. de S stirpa, sterpa, streppa, ven. sterpa, friul. sterpe. Der. din gr. στέριφος (Weigand, Jb., XVI, 228; Drăganu, Dacor., II, 616; Diculescu, Elementele, 443; Rohlfs, EWUG, 2059; cf. Cihac, II, 702) este dificilă fonetic, cf. Tiktin. Der. din ngr. στέρφος (Scriban) ar impune o explicație pentru alterația finală. Der. sterp, s. n. (canal de scurgere la moară), numit așa pentru că este uscat pînă la funcționarea morii; sterpar, s. m. (cioban de oi sterpe); sterpătură, s. f. (femelă stearpă); sterpet, s. n. (turmă de oi sterpe); sterpos, adj. (steril); stîrpi (var. înv. sterpi, stărpi), vb. (a lăsa sterp, a steriliza; a avorta, a-și pierde sarcina; a pierde laptele, a înțărca; a se usca, a deveni arid, a se zvînta; a distruge, a elimina, a smulge din rădăcină); stîrpiciune (var. stîrpăciune, înv. sterpiciune), s. f. (sterilitate; pămînt steril); stîrpie (var. sterpie, stărpie), s. f. (înv., sterilitate); stîrpitură (var. stărpitură), s. f. (avort; avorton; femelă stearpă). – Din rom. provine săs. stirpê.

LIBAȚIE, libații, s. f. (În antichitate) Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. ♦ P. ext. Închinare a paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. [Var.: libațiune s. f.] – Din fr. libation, lat. libatio, -onis.

chiag (-guri), s. n. – 1. Ferment extras din sucul gastric al rumegătoarelor și al copilului, care încheagă cazeina din lapte. – 2. Cea de a patra despărțitură a stomacului rumegătoarelor, din care se extrage cheagul. – 3. Coagul. – 4. Nucleu, bază, origine, fundament. – Var. (Trans. de Nord) ciag. Mr., megl. cl’ag. Lat. vulg. clagum, de la quaglum forma pop. de la coagulum „cheag” (Densusianu, Hlr., 90; Pușcariu 355; Candrea-Dens., 332; REW 2006; DAR); cf., de la forma fără metateză, it. caglio, prov. calh, v. fr. cail, cat. coall, sp. cuajo, port. coalho. Cuvîntul sard. menționat de Pușcariu în sprijinul celui rom. nu este valabil, cf. Wagner 113. Cf. totuși o metateză asemănătoare în lat. *clagorium › alb. kljuar (Meyer, 193), ca și în cochlea › it. chioccia, copula › napol. chioppa, pungulus › rom. ghimp, etc. Der. chegar, s. n. (găleată unde se încheagă laptele), care ar putea proveni direct din lat. *clagorium, menționat mai sus, și care s-a conservat mai ales în numeroase der.: chegarniță, chi(a)gorniță, chegornicer, chegăreață, chegărete, etc.; închega, vb. (a face cheag; a coagula; a cimenta, a consolida; a alcătui, a forma), care se derivă de obicei din lat. in-coagulare (REW 2005; DAR) sau de la un vulgar *clagāre (Densusianu, Hlr., 90; Pușcariu 817; Candrea-Dens., 333), dar care ar putea fi și der. rom. de la chiag (cf. mr. ncl’eg, megl. angl’eg, ancl’ag); închegător, adj. (coagulant); închegătoare, s. f. (plantă, Geranium Robertianum), închegătură, s. f. (acțiunea de a coagula); deschega, vb. (a elimina coagularea). Cuvîntul rom. a trecut în rut. gljag, pol., rus. gljak (Miklosich, Wander., 10; Berneker 311), rut. klagaty „a închega”, pol. sklagac sie „a se coagula”, slov. kljag (Candrea, Elemente, 401; Miklosich, Etym. Wb., 66).

LIBAȚIE, libații, s. f. (în practicile religioase din Antichitate) Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. ♦ P. ext. închinare a paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. [Var.: libațune s. f.] – Din fr. libation, lat. libatio, -onis.

BĂRBÎNȚĂ, bărbînțe, s. f. (Reg.) Vas de lemn făcut din doage, în care se păstrează lapte și brînzeturi, mai rar băuturi alcoolice. ◊ Expr. Cînd e brînză, nu-i bărbînță = cînd ai una, îți lipsește alta. [Var.: berbință s. f.] – Magh. berbence.

GĂLEATĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fîntînă (v. vadră, căldare), în care se mulge laptele (v. doniță), în care se transportă diverse materiale etc. Oamenii își treceau din mînă în mînă cărămizile, gălețile cu var și ciment. STANCU, U.R.S.S. 159. Apa îngheață în găleată pînă la fund. BOGZA, A. Î. 520. Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască... Iar în amurgit la strungă Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167. ◊ Expr. A ploua (sau a turna sau a curge) cu găleata = a ploua torențial. Ploaia curgea cu găleata în spinarea udă lipindu-i cămașa. C. PETRESCU, R. DR. 59. Și unde începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata și îndată ajunse apa pînă la genuche iepelor. ISPIRESCU, L. 28. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc. Ciobanii măsoară tot laptele ce iese cu găleata de 12 oca. I. IONESCU, M. 366. 3. (Învechit) Impozit pe cereale. Robirea completă a lor [a clăcașilor] veni însă foarte tîrziu, căci pînă în secolul al XVII-lea ei puteau a se muta de la o moșie la alta, plătind găleata de ieșire. BĂLCESCU, O. II 14.

stăláj, stălaje, (stălajă, stelajă), s.n. (reg.) 1. Raft în cămară. 2. Dulap închis cu uși în față și cu picioare foarte scurte. ■ Piesă de mobilier utilizată pentru păstrarea alimentelor (oale cu lapte, slănină etc); își avea locul în tindă sau în cămară. ■ Termen atestat și în Maram. din dreapta Tisei, în var. stălajă. – Din germ. Stellage „raft, etajeră” (MDA).

moroi, -oaie, moroi, -oaie s. m. și f. (în credințele populare) 1. Strigoi, stafie, despre care se crede că ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau înmormântat de viu sau dintr-un mort neputrezit, căruia nu i s-a făcut slujba religioasă; duh rău care ar suge sângele și laptele vitelor sau care ar speria copiii; mortăciune, moromeț. 2. (Reg.) Om despre care se crede că are puterea de a deochea copiii. [Var.: muroi, -oaie s. m. și f.] – Din sl. mora.

groștior, (groșcior), s.n. – (reg.) Smântâna care se alege deasupra laptelui nefiert: „Care se ale în cănți de lut, deasupra, dacă se pune laptele proaspăt, nesert, la prins” (Faiciuc, 1998); „Că laptele mi l-o luat, / Groștiorul mi l-o strâcat” (Memoria, 2001: 55). (Trans. de Nord și Maram., respectiv în Maram. din dreapta Tisei). ♦ În expr. groștior din țâță = smântână din laptele de mamă, folosit ca medicament pentru a înlătura „carnea roșie care se face la ochi” (Dăncuș, 2010). ♦ (onom.) Groștioru, poreclă în Gârdani. – Var. a lui groscior (< gros „dens; gras” + suf. -cior) (DEX, MDA).

BUDĂI, budăie, s. n. (Reg.) 1. Vas de lemn în care se păstrează laptele, se duc bucatele la cîmp, se țin băuturi etc. ♦ Putinei. 2. Trunchi scobit, întrebuințat ca ghizd la fîntînă; p. ext. fîntînă puțin adîncă. [Var.: budui s. n.] – Magh. bödöny.

stălaj, stălaje, (stălajă, stelajă), s.n. – (reg.) 1. Raft în cămară. 2. Dulap închis cu uși în față și cu picioare foarte scurte (Lăpuș). Piesă de mobilier utilizată pentru păstrarea alimentelor (oale cu lapte, slănină etc); își avea locul în tindă sau în cămară, pe podea (Mirescu, 2006). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. stălajă (DRT). – Din germ. Stellage „raft, etajeră” (MDA).

LAPTE n. 1) Lichid alb-gălbui, secretat de glandele mamare ale femeii sau femelelor mamifere, care constituie hrana nou-născuților ~ matern. ◊ Vițel (sau purcel) de ~ vițel (sau purcel) care nu a fost încă înțărcat. ~ de pasăre desert preparat din lapte, ouă și zahăr. Calea ~lui Calea Lactee. 2) Lichid alb secretat de glandele mamare ale unor mamifere domestice folosit drept aliment. ~ de vacă. ◊ ~ acru lapte preparat prin fermentație din laptele fiert și covăsit cu smântână. ~ dulce lapte proaspăt, nefermentat. ~ praf produs lactat sub formă de pulbere. ~ prins lapte închegat. 3) Suc vegetal asemănător la aspect cu acest lichid. ~ de migdale. ~ de cocos. * (A fi) în ~ se spune despre cereale care sunt în stadiu de coacere. ~ de var amestec de var stins și apă. ~ de ciment amestec de praf de ciment și apă. ~le-câinelui plantă erbacee a cărei tulpină conține un suc asemănător laptelui; alior. ~le-cucului plantă erbacee cu flori galbene a cărei tulpină conține un suc lăptos amar. /<lat. lac, lactis

mînz (mînji), s. m. – 1. Căluț, măgăruș, cîrlan. – 2. Băiat, flăcău. – 3. Fibrele de la urzeală care nu intră în pieptenele războiului. – Mr. mîndzu, megl. mǫndz. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător lat. mannus „căluț, ponei”, cf. mesap. Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii, alb. mës, pl. mëzë, sard. mandzu, it. manzo „vițel” (Meyer 276; Philippide, II, 723; Tiktin; REW 5298; Rosetti, II, 58 și 119; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 103; Battisti, III, 2357). Pentru originea ilirică a lat. mannus, cf. Meillet (înainte se considera de origine celtică, cf. Treimer, Mitt. Wien, I, 311; după Thurneysen, Keltoromanisches, 32, schimbul nn › nd ar fi celtic, ipoteză puțin sigură). Origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522), anterior indoeurop. (Lahovary 334) sau lat. (*mandus, din mandĕre „a mesteca”, Pușcariu 1092), nu par probabile. Sensul primitiv al lui *mandus pare să fi fost „înțărcat”, cf. basc. mando „catîr” și „sterp”, sp. mañero „sterp” (Corominas, III, 251). Der. mînză, s. f. (iapă, măgăriță); mînzat, s. m. (tăuraș); mînzată, s. f. (Maram., vacă fără vițel de lapte); mînzăți, vb. (despre vaci, a rămîne fără vițel); mînzățiș, s. n. (turmă tînără); mînzălău, s. m. (tăuraș; s. n., fibră care nu intră în pieptenele războiului); mînzare, s. f. (oaie mulgară); mînzărar, s. m. (despărțitură a tîrlei, în care se închid oile cu lapte; s. m., cioban); mînzesc, adj. (propiu mînjilor); mînzește, adv. (ca mînjii, se zice despre un rîs forțat, în care se arată dinții); mînzoc (var. Bucov., mînzac), s. m. (cal tînăr); mînzulică, s. f. (joc de ajun); mînzărărit, s. n. (rație de caș ce se include în plata anuală a unui mînzărar). – Din rom. mînzare provine bg. mandzara (Capidan, Raporturile, 208); și probabil din mînzat, alb. mëzat (Philippide, II, 723).

hârgắu, hârgauă, (hârdău, hârbău), s.n. (reg.) Oală mare de lut, cu două toarte, în care se păstrează alimentele: „Văzui pă soacra că vine, / Cu tocana-n pindileu, / Cu laptele-ntr-on hârgău” (Bilțiu, 2002: 217). ■ (top.) Hârdău, tău în Munții Rodnei. – Et. nec. (MDA); din magh. dial. hirgo „un fel de oală” (Scriban); posibil var. a lui hârbău.

LIBAȚIE s.f. (Ant.) Act religios care consta în vărsarea unei cupe de vin, de lapte etc. în cinstea zeilor după ce cineva și-a muiat buzele în ea. ♦ (P. ext.) Ridicare de pahar, închinare la o petrecere. [Gen. -iei, var. libațiune s.f. / cf. lat. libatio, fr. libation].

lăptoc (-curi), s. n. – Scoc de moară de apă. – Var. lătoc. Sl. latuka „oală” (Cihac, II, 165; DAR), cf. rut. lokoty, pol. łotok, rus. latok. Sunetul p se poate explica printr-o falsă analogie cu lapte, deoarece apa se precipită în scoc făcînd o spumă albă ca laptele (altă explicație, mai puțin plauzibilă, în DAR).

MERÍNG s.n. Compoziție de cofetărie, spumoasă sau crocantă, realizată prin încorporarea zahărului în albuș de ou bătut; se folosește ca atare, ca o spumă, în lapte de pasăre, la acoperirea tartelor, pentru a da consistență cremelor și înghețatelor etc., iar prin coacere se realizează blaturi sau coji dulci și crocante, de diferite forme. [var. mereng; sin. bezea.] – Din fr. meringue, it. meringa.

ZAHĂR s. n. 1. Substanță albă, cristalizată, ușor solubilă în apă, cu gust dulce și plăcut, obținută mai ales din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr și constituind unul dintre produsele alimentare de bază; zaharoză. ◊ Zahăr de struguri = glucoză. Zahăr de lapte = lactoză. Zahăr de malț = maltoză. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De zahăr = foarte bun, gentil, serviabil. 2. Nume dat excesului de glucoză din sînge; boală cauzată de acest exces. [Var.: (reg.) zahar s. n.] – Ngr. zahari.

fránț, franțuri, s.n. (reg.; med.) Sifilis, boală venerică: „Călca-te-ar franțu! D-apoi noi am furat lapte în loc de miere?” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 270). ■ Exclusiv în Maram. și Trans. de nord; semnalat și în Maram. din dreapta Tisei, sub forma franță „sifilis”; în Mold. se folosește var. franță (ALR, 1938, h. 164). – Cf. germ. franz[ösische Krankheit] „boală franțuzească; sifilis”.

searbăd (-dă), adj. – 1. Fără gust, neplăcut, flasc. – 2. Insipid, nesărat, fad. – 3. Palid, decolorat, pricăjit. – Var. sarbăd, s(e)arbed. Origine incertă. Ar putea fi vorba de lat. fervĭdus „cald”, deoarece mîncarea se strică sub efectul căldurii, cf. încins. Schimbarea lui f › s nu este normală și pare greu de explicat; poate se datorează unei forme intermediare; *sfearbăd, cu s- expresiv, redus ca în sfii › sii. Ultimul sens este normal, cf. sp. desazonada „flasc” și „indispus”, dar nu este de uz popular și ideea de culoare este și nepotrivită, absolut secundară astfel că e o greșeală de metodă să se caute originea cuvîntului pornind de la această idee. Cu toate astea, așa au încercat să-l explice diferiți cercetători, pornind de la lat. *subalbidus „albicios” (Candrea, Éléments; REW 2934, art. suprimat) sau **exalbidus (Pușcariu 1521; Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Iordan, Dift., 153; Rosetti, II, 122). – Der. din lat. *salvidus, de la salvia (Loewe 39) nu este mai ușoară. Legătura cu alb. tharpëd nu este clară: dar trebuie să fie remarcat că th alb. poate reproduce întocmai un f lat. Der. serbezi (var. sărbezi), vb. refl. (a deveni searbăd; a fi indispus), cf. înfierbăza, care se explică tot prin fervĭdus (Capidan, Dacor., III, 758; REW 3265aN); sărbușcă, s. f. (Mold., terci pregătit cu lapte acru).

BUZĂU 1. Rîu, afl. dr. al Siretului; 324 km. Izv. din N masivului Ciucaș și trece prin întorsura Buzăului, Nehoiu, Pătîrlagele și pe la N de municipiul Buzău. În cursul inf. irigații. Afl. pr.: Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău. 2. Pas pe valea superioară a rîului B., în apropiere de Întorsura Buzăului, făcînd legătura cu Depr. Bîrsei. Alt.: 869 m. 3. Cîmpia ~, porțiune a Cîmpiei Române, între Călmățui și Buzău, limitată de Cîmpia Gherghiței (la SV) și Cîmpia Rîmnicului (la NE). Culturi de plante industriale și cereale. 4. Munții ~, grupă muntoasă în Carpații de Curbură formată din cinci masive bine delimitate: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu. 5. Municipiu în NE Cîmpiei Române, reșed. jud. cu același nume; 146.556 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Ind. metalurgică (sîrmă și produse din sîrmă, cuie, electrozi pentru sudură), constr. de mașini (subansamble pentru tractoare, utilaje pentru material rulant feroviar, utilaj chimic și petrolier), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin), de prelucr. lemnului (mobilă), mat. de constr. (geamuri șlefuite, cărămidă, țiglă, prefabricate din beton), textilă (filatură de lînă, țesături de bumbac, tricotaje, topitorie de cînepă), alim. (produse de panificație, zahăr, ulei vegetal, bere etc.). Producția de sticlă pentru menaj, de geamuri securizate, semicristal și de bunuri metalice de larg consum. Muzeu. Monumente istorice: Episcopia (inițial schitul Frăsinet, sfîrșitul sec. 15, refăcut de Matei Basarab în 1650), Biserica Banu, construită în 1571 și refăcută în 1722; case din sec. 18 și 19. Menționat documentar pentru prima oară în 1431, ca punct de vamă, s-a dezvoltat în sec. 16, cînd a devenit sediul unei episcopii. Important centru tipografic (sec. 18-19). Declarat municipiu în 1968. 6. Jud. în SE României, în SE Carpaților Orientali, axat pe cursul superior și mijlociu al rîului Buzău; 6.072 km² (2,56% din supr. țării); 520.568 mii loc. (1991), din care 39,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km. Reșed.: municipiul Buzău. Orașe: Nehoiu, Pogoanele, Rîmnicu Sărat. Comune: 81. Relieful este reprezentat prin trei trepte majore (munți, dealuri subcarpatice, cîmpii) care coboară de la NV către SE. Treapta înaltă cuprinde M-ții Buzăului (constituiți din masivele Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu) și prelungirile de SV ale M-ților Vrancea, iar cea mijlocie include Subcarpații Buzăului, formați dintr-un ansamblu de culmi deluroase (Dealurile Istrița, Ciolanu, Cornățel, Dîlma, Bîsoca ș.a.) separate de depr. (Nișcov, Cislău, Pătîrlagele, Sibiciu, Pîrscov ș.a.). Cîmpia extinsă în jumătatea SE a jud., este alcătuită din trei subunități pr. (Bărăganul Ialomiței, C. Buzău-Călmățui și C. Rîmnicului) aparținînd C. Române. Clima are caracter temperat-continental, cu nuanțe zonale determinate de formele de relief. În sectorul montan, temp. medii anuale sînt de 4-6°C, în cel deluros 8-10°C, iar în cel de cîmpie de 10,5°C. Precipitațiile variază între 1.200 mm anual în munți, 600-700 mm în dealurile subcarpatice și sub 500 mm anual în cîmpie. Vînturi predominante dinspre NE și SV. Rețeaua hidrografică, pr. este reprezentată de cursul superior și mijlociu al Buzăului, care colectează majoritatea rîurilor mici (Bîsca Mică, Siriu, Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău ș.a.). Terit. jud. mai este străbătut de cursurile superioare ale rîurilor Sărata, Călmățui și Rîmnic. Resurse naturale: zăcăminte de petrol (Berca, Arbănași, Tisău, Plopeasa, Scorțoasa, Beceni ș.a.) și gaze naturale (Tisău, Roșioru, Boldu, Ghergheasa), diatomită (Pătîrlagele), chihlimbar (perimetrul Mlăjet-Sibiciu-Colți-Bozioru), argilă (Simileasa), gresie, gips, nisipuri, ape minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice (Sărata-Monteoru, Fișici, Siriu, Nehoiu ș.a.), păduri. Economia. Principalele ramuri industriale sînt constr. de mașini și prelucr. metalelor (21,5% din prod. totală a jud.), cu unități la Buzău și Rîmnicu Sărat, în cadrul căreia se produc utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, petrolieră și chimică, subansamble pentru tractoare, garnituri de frînă și etanșare, materiale feroviare (schimbători cu ace flexibile, tirfoane), diverse produse din metal (mașini de gătit, sobe de încălzit, articole din tuci etc.). Alte ramuri, cu ponderi importante în prod. ind. a jud. sînt: metalurgia feroasă, 14,4% (sîrmă și produse din sîrmă la Buzău), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin la Buzău și Beceni, regenerarea uleiurilor la Rîmnicu Sărat), mat. de constr. (geamuri, prefabricate din beton la Buzău, var la Măgura, cărămizi la Berca, Pătîrlagele), prelucr. lemnului (Buzău, Rîmnicu Sărat, Nehoiu, Vernești, Gura Teghii), textilă (Buzău, Smeeni, Pătîrlagele), conf. (Rîmnicu Sărat, Buzău, Nehoiu), alim. (conserve de legume, preparate din carne și lapte, zahăr, uleiuri vegetale, vin etc.). În 1989, agricultura dispunea de 260.154 ha terenuri arabile, 119.336 ha pășuni și fînețe naturale, livezi și vii. Supr. arabile sînt dominate de culturile de porumb (88.108 ha), urmate de cele de grîu și secară (61.573 ha), plante de nutreț (26.410 ha), plante uleioase, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, orz și orzoaică, tutun, cartofi, legume etc. Culturile viticole (11.543 ha) au o extindere mai mare în zona dealurilor subcarpatice (Pietroasele, Vernești, Greceanca ș.a.). Pomicultura are prod. importante de prune, mere, pere, nuci (Nehoiu, Pătîrlagele, Cislău, Pîrscov, Chiojdu). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de 438,7 mii capete ovine, 233 mii capete porcine, 172 mii capete bovine și 15 mii capete cabaline (la Chislău și Rușețu există mari crescătorii de cai de rasă); avicultură, sericicultură, apicultură. Căi de comunicație (1990): lungimea totală a rețelei feroviare este de 232 km, din care 108 electrificată, iar cea a drumurilor publice de 2.056 km, din care 307 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 387 școli generale, 22 licee, case memoriale, muzee, 156 cinematografe, 512 biblioteci etc. În cadrul manifestărilor etnofolclorice se remarcă „Drăgaica” care se desfășoară anual, în luna iunie, la Buzău. Turism. Pr. obiective de atracție turistice de pe terit. jud. B. sînt: elementele peisagistice (valea superioară a Buzăului, masivele muntoase Siriu și Penteleu, vulcanii noroioși din zonele Pîclele Mari și Mici, Beciu, fenomen unic în țară, declarat monument al naturii, „focurile nestinse” de la Lopătari, rezervația geologică cu stîncile de calcar de la Bădila, denumită „Sarea lui Buzău”, rezervația forestieră Milea-Viforîta, cu molizi seculari etc.), monumentele și locurile istorice (mănăstirea Ciolanu, biserica Cislău, schitul Bradu, complexul arheologic de la Sărata-Monteoru, tezaurul de la Pietroasele, complexul taberei de sculptură în aer liber de la Măgura etc.), stațiunile balneoclimaterice (Sărata-Monteoru, Fișici), bogăția și diversitatea elementelor etnografice (sculpturi în lemn în zona Bisoca, Lopătari, Chiojdu, țesături și covoare la Bisoca, Siriu, Lopătari, instrumente muzicale populare la Mînzălești, Cătina) etc. Indicativ auto: BZ.