hârgắu, hârgauă, (hârdău, hârbău), s.n. (reg.) Oală mare de lut, cu două toarte, în care se păstrează alimentele: „Văzui pă soacra că vine, / Cu tocana-n pindileu, / Cu laptele-ntr-on hârgău” (Bilțiu, 2002: 217). ■ (top.) Hârdău, tău în Munții Rodnei. – Et. nec. (MDA); din magh. dial. hirgo „un fel de oală” (Scriban); posibil var. a lui hârbău.