GĂLEATĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fîntînă (v. vadră, căldare), în care se mulge laptele (v. doniță), în care se transportă diverse materiale etc. Oamenii își treceau din mînă în mînă cărămizile, gălețile cu var și ciment. STANCU, U.R.S.S. 159. Apa îngheață în găleată pînă la fund. BOGZA, A. Î. 520. Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască... Iar în amurgit la strungă Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167. ◊ Expr. A ploua (sau a turna sau a curge) cu găleata = a ploua torențial. Ploaia curgea cu găleata în spinarea udă lipindu-i cămașa. C. PETRESCU, R DR. 59. Și unde începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata și îndată ajunse apa pînă la genuche iepelor. ISPIRESCU, L. 28. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc. Ciobanii măsoară tot laptele ce iese cu găleata de 12 oca. I. IONESCU, M. 366. 3. (Învechit) Impozit pe cereale. Robirea completă a lor [a clăcașilor] veni însă foarte tîrziu, căci pînă în secolul al XVII-lea ei puteau a se muta de la o moșie la alta, plătind găleata de ieșire. BĂLCESCU. O. II 14.