groh interj. – Imită grohăitul porcului. Creație expresivă. Deși nu este atestat acest uz al interj., se pare că imită și zomotul produs de dărîmarea unui morman de pietre, după cum reiese din der. – Der. grohăi, vb. (despre porci, a scoate sunete caracteristice; a călca în picioare; a fărîma), cu var. grofăi, grogo(t)i, grohăni; grohot, s. n. (morman de pietre; ruine); grohotă, s. f. (morman de pietre); grohotiș, s. n. (pietriș); grohotar, s. n. (mulțime de pietre); grohăială, s. f. (grohăit); grohăit, s. n. (sunet scos de porci). Coincide cu rădăcina sl., cf. slov. gróhati „a grohăi”, sl. grochotati „a izbucni în rîs”, rus. grochotatĭ „a răsuna” (după Cihac, II, 130 și Conev 72, rom. provine din sl., după Miklosich, Slaw. Elem., din sl. grochotŭ „zgomot”. – Aceleiași rădăcini expresive pare a-i aparține groștei, s. m. (purcel de lapte), pe care DAR îl derivă neverosimil de ls un lat. *grŏssicĕllus, cf. Pușcariu, Dacor., I, 328 și REW 3882.