stăláj, stălaje, (stălajă, stelajă), s.n. (reg.) 1. Raft în cămară. 2. Dulap închis cu uși în față și cu picioare foarte scurte. ■ Piesă de mobilier utilizată pentru păstrarea alimentelor (oale cu lapte, slănină etc); își avea locul în tindă sau în cămară. ■ Termen atestat și în Maram. din dreapta Tisei, în var. stălajă. – Din germ. Stellage „raft, etajeră” (MDA).