stălaj, stălaje, (stălajă, stelajă), s.n. – (reg.) 1. Raft în cămară. 2. Dulap închis cu uși în față și cu picioare foarte scurte (Lăpuș). Piesă de mobilier utilizată pentru păstrarea alimentelor (oale cu lapte, slănină etc); își avea locul în tindă sau în cămară, pe podea (Mirescu, 2006). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. stălajă (DRT). – Din germ. Stellage „raft, etajeră” (MDA).