hârgău, hârgauă, (hârdău, hârbău), s.f. – (reg.) Oală mare de lut, cu două toarte, în care se păstrează alimentele: „Văzui pă soacra că vine, / Cu tocana-n pindileu, / Cu laptele-ntr-on hârgău” (Bilțiu, 2002: 217; Stremț). În Lăpuș, cununa și struțul miresei se află la un loc, pe gâtul unui vas de lut (hârgău) plin cu apă din cel mai curat și mai rece izvor al satului (Memoria, 2004-bis: 1226). – Et. nec. (MDA); din magh. dial. hirgo „un fel de oală” (Scriban); posibil var. a lui hârbău (< hârb „oală de lut veche”).