PORTMONEU, portmonee, s. n. Obiect de piele, de pânză etc. în care se țin de obicei banii mărunți. V. portofel. – Din fr. porte-monnaie.

SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în țările românești la începutul sec. XIX; sorcovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ◊ Expr. A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfanțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er].

DIVIZIONAR, -Ă, divizionari, -e, adj. 1. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă măruntă de metal, reprezentând o fracțiune a unității bănești legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire.

COȘNIȚĂ ~e f. 1) Coș de dimensiuni mijlocii, cu o toartă sau două, folosit pentru cumpărături sau alte lucruri mărunte. ◊ Bani de (sau pentru) ~ bani prevăzuți pentru cumpărături alimentare zilnice. 2) Stup primitiv împletit din lozie, papură sau paie. /<sl. košinica

MĂRUNȚIȘ ~uri n. 1) Lucru sau fapt lipsit de valoare sau de importanță; fleac; nimic; bagatelă. 2) la sing. Bani mărunți. 3) la pl. Obiecte de mercerie. /mărunt + suf. ~iș

MONEDĂ ~ e f. 1) Semn bănesc de metal (mai rar de hârtie) admis și utilizat într-o țară. 2) Ban mărunt de metal; mărunțiș. ~ de argint. ◊ A bate ~e a emite bani de metal. A plăti cu aceeași ~ a răspunde cu o comportare similară. [G.-D. monedei] /<ngr. monédha, it. moneta

PORTMONEU ~ee n. Pungă mică în care se poartă banii mărunți. /<fr. porte-monnaie

REST ~uri n. 1) Parte din ceva rămasă neutilizată sau neconsumată; rămășiță; capăt. 2) Bani (mărunți) restituiți celui care plătește cu o bancnotă sau cu o monedă ce depășește suma cuvenită. 3) mat. Număr care reprezintă rezultatul unei scăderi; diferență. 4) mat. Număr indivizibil care rămâne după efectuarea unei împărțiri. /<ngr. résto, fr. reste, germ. Rest

DIVIZIONAR, -Ă adj. 1. Referitor la o împărțire, care presupune o împărțire. ◊ Monedă divizionară = monedă măruntă, reprezentînd o fracțiune a unității monetare legale; bani mărunți. 2. Care aparține unei divizii. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. divisionnaire].

OBOL s.m. Mică monedă care a circulat la vechii greci și care constituia a șasea parte dintr-o drahmă. ♦ Bani mărunți. ♦ (Fig.) Sumă mică; (p. ext.) contribuție modestă (în bani); contribuție. [< fr. obole, cf. gr. obolos].

PORTMONEU s.n. Portofel pentru bani mărunți. [Pl. -ee. / după fr. porte-monnaie].

OBOL s. m. 1. mică monedă care a circulat la vechii greci, a șasea parte dintr-o drahmă. 2. bani mărunți. ◊ (fig.) sumă mică; (p. ext.; s. n.) contribuție modestă (în bani). (< fr. obole, lat. obolus, gr. obolos)

PORTMONEU s. n. portofel pentru bani mărunți. (după fr. porte-monnaie)

PENING, peningi, s. m. (Înv.) Ban mărunt, gologan, pitac. – Slav (v. sl. penengŭ < v. germ.).

copeici s. f. pl. (înv.) bani mărunți.

gozor s. n. sg. (înv.) bani mărunți, mărunțiș.

BAN¹, bani, s. m. 1. Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă) identificat pe baza uzului social cu forma naturală a aurului; monedă de metal sau de hîrtie recunoscută ca mijloc de schimb și de plată (în economia socialistă și ca mijloc de acumulare socialistă și de economii). Banul e ochiul dracului (= banii ispitesc pe oameni, îndemnîndu-i la fapte rele). Ban la ban trage (= cei ce au bani mulți, aceia se îmbogățesc și mai tare). Frate, frate, dar brînza-i pe bani, se replică celor care cer servicii gratuite. ◊ Expr. (A strînge) bani albi pentru zile negre = (a face) economii pentru vreme de nevoie. Bani de buzunar (sau de cheltuială) = bani destinați cheltuielilor mărunte. Bani gheață (sau lichizi, buni, peșin) = bani în numerar, disponibili. A trăi (pe lîngă cineva) ca banul cel bun = a fi foarte prețuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. ♦ (La pl.) Avere în numerar; parale. ◊ Expr. A face bani = a cîștiga parale. A mînca banii cu lingura sau a fi doldora (sau plin) de bani sau a avea bani (strînși) la ciorap = a fi foarte bogat. Fecior de bani gata = om care trăiește fără să muncească, cheltuind averea părinților. 2. (În țara noastră) Unitate monetară egală cu a suta parte dintr-un leu; moneda care o reprezintă; p. ext. monedă măruntă, de cea mai mică valoare. V. gologan. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani = a nu valora nimic. – V. ban².

zarzavat, zarzavaturi s. n. 1. (intl.) bani mărunți, mărunțiș. 2. (prst.) lipsă de câștiguri, jenă financiară a stabilimentului. 3. lucru lipsit de importanță. 4. dolari.

a lua (ceva sau pe cineva) la bani mărunți expr. a examina, a analiza, a discuta amănunțit

bănișor m. ban mărunt; 2. fam. bani: are bănișori.

gologan n. ban mărunt. [Poate metateză din gogolan cu sensul de ban rotund (v. gologoț)].

mărunt a. 1. mic ca dimensiune sau volum: meiu mărunt, bani mărunți; 2. scurt de talie: om mărunt; 3. fig. neînsemnat: lume măruntă. [Și mănunt = lat. MINUTUS]. ║ adv. 1. în părți mici: a tăia mărunt; 2. scurt: tuns mărunt; 3. în picături mici: plouă mărunt ║ n. lucru mărunt: multe și mărunte.

paralâc n. bani mărunți: cu paralâcul CAR.

SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊ Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfanțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er].

DIVIZIONAR, -Ă, divizionari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă reprezentând o fracțiune a unității monetare legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Adj. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Adj. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. 4. S. f. Echipă care activează una dintre divizii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire.

PORTMONEU, portmonee, s. n. Obiect de piele, de pânză etc. în care se țin de obicei banii mărunți. – Din fr. porte-monnaie.

FERMECAT, -Ă, fermecați, -te, adj. 1. Plin de încîntare, cuprins de admirație. De ce taci cînd fermecată Inima-mi spre tine-ntorn? EMINESCU, O. I 206. ♦ Care provoacă încîntare. Din zări fermecate, la piept vă cuprind, O, vremuri de fapte măiastre. FRUNZĂ, Z. 56. 2. (În basme și în superstiții) Aflat sub puterea unei vrăji, vrăjit. Încerc să mă desfac din fermecatul cerc În care mă tîrăște amețitor iubirea. CAMIL PETRESCU, V. 89. Țăranii... azvîrleau în pălăria... fermecată [a scamatorului] bani mărunți. SAHIA, N. 66. Broasca țestoasă cea fermecată [titlu]. ISPIRESCU, L. 33. – Variantă: fărmăcat, -ă (CREANGĂ, P. 191) adj.

FUNT, funți, s. m. (Învechit) Unitate de măsură de aproximativ o jumătate de kilogram. Oca are 2 funți. I. IONESCU, M. 729. Cinci funți De bani mărunți. BIBICESCU, P. P. 277.

DIVIZIONAR, -Ă, divizionari, -e, adj. 1. (Numai în expr.) Monedă divizionară = monedă măruntă de metal, fracțiune a unității legale; monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Care ține de divizie (1). Artilerie divizionară. 3. Care se referă la o divizie sportivă. Campionat divizionar. – Pronunțat: -zi-o-.

MĂRUNȚIȘ, mărunțișuri, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Lucruri, obiecte mărunte (fără valoare). Își adună micile obiecte de toaletă și ceasornicul și cîteva mărunțișuri, le înfundă în poșeta de piele roșie. REBREANU, R. II 137. (În forma regională mărunțuș) Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură cu demîncare și alte mărunțușuri. CREANGĂ, P. 117. O coasă ruginită, o secere și alte mărunțușuri. CONTEMPORANUL, V_I 290. ♦ Fig. Fapte, idei mărunte, fără importanță; amănunte. Mărunțișurile-mi scapă și ideile ce-mi vin, Dacă-ncep cu o zîmbire, se sfîrșesc cu un suspin. ALEXANDRESCU, P. 49. Fostu-ne-ar fi de vro treabă o asemine vedere Oprită în mărunțișuri? CONACHI, P. 268. ♦ (Regional) Bucățele de carne. Un blid... era plin de curechi acru, colea prăjit cumsecade, mai avînd în el și ceva mărunțișuri. RETEGANUL, P. I 65. 2. (La sg., cu sens colectiv) Bani mărunți. Răsturnă pe masă mărunțișul din buzunar. C. PETRESCU, C. V. 47. Că nu-și mai vine în voie, măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare. DELAVRANCEA, H. T. 129. Nu s-a găsit nimic alta decît... mărunțiș în monede nouă de nichel. CARAGIALE, M. 245. 3. (La pl.) Lucruri mici, mai ales obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.). Magazin de mărunțișuri. 4 (Învechit, numai în expr.) A vinde cu mărunțișul = a vinde în cantități mici, a vinde cu amănuntul. Canalurile ce intră în oraș sînt pline de corăbii care au într-însele mărfuri și stau pînă le vînd, unii cu ridicata și alții cu mărunțișul. GOLESCU, Î. 108. – Variantă: mărunțuș s. n.

MONEDĂ, monede, s. f. (Mai ales cu sens colectiv) Bani de metal sau de hîrtie, avînd curs legal pe teritoriul unui stat; (în limbajul obișnuit) bani de metal (de obicei) de valoare mică, bani mărunți, mărunțiș. O nesfîrșită colecție de monede din toate epocile și din toate țările pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 122. [în cutie] erau cîteva inele fără pietre, mai multe pietre fără inele, monede vechi de aur și de argint. BASSARABESCU, V. 44. – Variantă: monetă (BOLINTINEANU, O. 118, BOLLIAC, O. 282) s. f.

PARALÎC s. n. (Cu sens colectiv) Bani mărunți. V. gologan. ◊ Expr. A vinde sau a cumpăra cu paralîcul = a vinde (sau a cumpăra) cu bani puțini lucruri mărunte. Ba a mai și vîndut [pastrama] cu paralîcul și cu bucata, să nu mai stea să cîntărească. CARAGIALE, S. N. 81.

PEMING, pemingi, s. m. (Învechit) Ban mărunt; gologan, pitac.

PORTMONEU, portmonee, s. n. Pungă de piele, de pînză etc., în care se țin banii mărunți. V. portofel.

ZAHARICALE s. f. pl. Bomboane, cofeturi, acadele. Din zori pînă în noapte se exercitau pe drumuri cele mai felurite negustorii, în coșuri... pe tarabe purtate după gît; și verdețuri, și fructe, și iaurt, și bragă, și zaharicale... fiecare după anotimp. PAS, Z. I 170. [Nunta se făcu] cu veselie. De toate părțile prin odăi plouau pentru boieri zaharicale, iar în curte pentru norod, bani mărunți de argint și de aramă. ODOBESCU, S. I 77. Du-te acum degrabă, Frănțișorule, în tîrg și-mi cumpără o oca de zaharicale pe deseară. ALECSANDRI, T. I 35. Singurele zaharicale erau pe atunci ceva cofeturi boite pe migdale și sîmburi de zarzăre, ce se vindeau la Panaiti Butcariu, de pe podul vechi. KOGĂLNICEANU, S. A. 96.

BANI. Subst. Bani, bănuți, gologani, arginți (rar), arginței (dim., rar), lovele (arg.), parale (fam.), finanțe (fam.), băncuțe (înv.); valută, valută forte. Ban, gologan, para, părăluță (dim.), părălușă, lăscaie, chior (fam.), para chioară, creițar (înv. și reg.), pițulă (fam.), pitac (reg.). Bani mărunți, mărunțiș, paralîc (înv. și reg.); băncuță (înv. și reg.). Bancnotă, hîrtie-monedă, asignat (înv.), asignație (înv.), bumașcă (înv.). Bani de buzunar (de cheltuială); bani gata (buni, lichizi, gheață, peșin, numărați); bani grei. Bănet, bănărit (reg.), părălet (rar), paralîc (rar). Monede: monedă (ban) de aur; monedă (ban) de argint; monedă (ban) de aramă. As; aspru, aureus (ant.); ban, bănuț (dim.); ban roșu; barbută; băncuță, firfiric; beșlic; carboanță, carboavă; cent; centimă; copeică; coroană, creițar; denar; dinar; diobol; direclie, stîlpar; dolar; drahmă; dublon; ducat; duro; dutcă; escudo; fiorin; florint; forint; franc; funduc, funducliu; galben, gălbior (dim.), gălbenaș (pop.); groș; groșiță; guinee; gulden; husăș (reg.); irmilic, icosar; iuzluc; lăscaie, lăscăioară (dim., pop.); left; leiță; leu, leușor (dim.), leuț, leușcan; leva; liră; liră sterlină; ludovic; mahmudea; marcă; mină; napoleon; nesfie; obol; olan; peni; pesetă; peso; pfenig; pfund; piastru; pistol; pitac, patașcă; pițulă; pol; potronic; real; rubia; rublă; rupie; scud; sen; sesterț; sfanț; sfănțișor (dim.); sfănțoaică, sfănțuică; sol; soldiu, sorocovăț; speț; stater; sultanin; șalău; șezină; șiling; șuștac; talant; taler; ternuțiu; timin; tugric; tult; țechin; ughi; venetic, galben venetic; yen; yuan; zgripțoar, zgripțoraș (dim., pop.); zlot. Finanțe. Comoară; tezaur, vistierie, vistier (înv.), hazna (înv.), aerarium (ant.); trezorerie. Bancă. Monetărie, tarapană (înv.). Sistem monetar, valută; monometalism, bimetalism. Adj. Bănesc; financiar; monetar, valutar. Vb. A bate (a tăia, a face) monedă, a monetiza (rar). A schimba bani. A avea bani, a se culca pe bani, a se scălda în bani, a se juca cu banii, a fi doldora (plin) de bani, a fi plin de parale ca cîinele de purici, a fi stup de bani, a mînca banii cu lingura, a bea (a înghiți) bani, a avea bani (strînși) la ciorap. A strînge bani, a pune bani la ciorap, a strînge bani albi pentru zile negre. A cheltui, a arunca banii pe fereastră, a toca banii. A nu avea bani, a rămîne fără bani, a rămîne lefter, a nu avea (nici o) para chioară (frîntă), a nu avea (nici o) lăscaie. A împrumuta bani, a finanța (fam.), a da cu împrumut; a investi banii (în ceva). A lua banii (cuiva), a lăsa (pe cineva) lefter, a lua (cuiva) ultimul ban, a gologăni (rar). A depune bani. Adv. Bănește; cu bani; fără bani. V. bogăție, metale.

arămioară sf [At: (sec. XVII), ap. HEM 1451 / Pl: ~re / E: aramă + -ioară] (Înv) Ban (mărunt) de aramă (1).

creițar sm [At: (a. 1737) IORGA, S. D. XII, 37 / V: (îrg) crăi~, crăițariu, crăț~, creț~, cri~, graiță, gr~, gri~ / Pl: ~i / E: ger Kreuzer, mg krajcár] (Trs; Buc) 1 (Iuz) Monedă mică de argint, mai târziu de aramă, care a circulat în sudul Germaniei, în Austro-Ungaria, în Transilvania și în Bucovina până la sfârșitul sec. XIX, valorând a suta parte dintr-un fiorin. 2-4 (Pgn; lpl) Bani (mărunți sau) (puțini). 5 (Spc; înv) Taxă pentru transportul scrisorilor cu poșta.

groș sm [At: HASDEU, I. C. I 27 / V: (reg) gruș, greș / Pl: ~i / E: ger Groschen, pn grosz] 1 (Înv) Monedă de argint care a circulat în țările Europei de mijloc și de vest, inclusiv în Moldova. 2 (Înv) Monedă de argint emisă (pe la sfârșitul sec. XIV) de unii domni ai Moldovei. 3 (Bas; pfm) Bani mărunți. 4 (Pop; îe) A afla ~ pe ~ A găsi comori sau avere multă. 5 (Pop; îe) A înșira (sau a spune, a îndruga) moș(i) pe ~(i) A vorbi mult și fără rost. 6 (Pop; îae) A spune minciuni. corectat(ă)

măruntaie sfp [At: MOXA, 387/9 / V: (îrg) ~tăi, ~tăie, ~tări, mănun~, mănuntăi, (înv) mănuntei, (reg) ~rân~, ~răntăie, ~iuri, ~teie, mânun~, morân~ sfp, (nob) mărutai sn / E: ml minutolia] 1 Organe interne umane și animale Si: viscere. 2 (Pre) Organe interne din cavitatea abdominală Si: (pop) mărunțiș (12), (reg) mărunțele (18), (îvp) mărunțușuri (7), (Mar) mățăcăi (2) Vz mațe, potroace. 3 (Pop) Pântece al femeii, considerat ca un loc unde se concepe fătul. 4 (Înv) Organe genitale la bărbat. 5 (Fig) Interior al ființei omenești, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor, al conștiinței etc. Vz maț (33), rărunchi. 6 (Pex) Parte din interior, din adânc a unui lucru Si: mijloc. 7 (Îrg) Lucruri mărunte (18), fără mare valoare Si: mărunțișuri (9). 8 (Arg) Bani mărunți Si: mărunțiș (10).

mărunțoi a [At: N. REV. R. VIII, 86 / Pl: ~ / E: mărunt + -oi] (Ban) Mărunt (1).

peaning sn [At: VARLAAM, C. 244 / V: (înv) ~nig, penig, pening / Pl: ~ngi / E: slv пѣнѧгъ, ger Pfennig] (Înv) 1 Monedă a cărei valoare a variat în timp și spațiu, echivalentă uneori cu o groșiță, alteori cu un dinar, cu un talant sau un ban mărunt. 2 (Pgn; lpl) Bani. 3 (Pgn; lpl) Avere în numerar.

portmoneu sn [At: DELAVRANCEA, S. 132 / V: (reg) ~rmonel (Pl: ~e), porm~, ~rmoniu sn, ~tomănău, ~nel / Pl: ~ee / E: fr porte-monnaie] 1 (Rar) Pungă de piele, de pânză etc. în care se țin banii mărunți Si: (îvr) portmonetă, (reg) pughilareș, pulearț. 2 (Pex) Portofel (2).

MĂRUNT, -Ă adj. I. (Indică dimensiunea) De dimensiuni, de proporții reduse ; mic. Pre pizmași goni-i-va cu fulgere multe, Și le va da spaimă cu săgeți mînunte. DOSOFTEI, PS. 51/8. Pre la marginele cărții, unde mărturia lor trebuiaște, cu slove mai mănunte insămnate le veți videa. CANTEMIR, HR. 52, cf. 90, id. IST. 143, PISCUPESCU O. 136/4. Sămínța ei este foarte mănuntă. I. IONESCU, c. 84/22, cf. CONACHI, P. 264. Unde-i acea mare Vidră ale căreia cuvinte, Ca o sămință măruntă, îmi cădeau adînc în minte? HASDEU, R. V. 152. Pomul nalt frumos răsare Din sămínța cea măruntă. ALECSANDRI, POEZII, 236, cf. 34. Puse de tăie scîndurile, făcîndu-le țîndări mărunte. ISPIRESCU, L. 65. Încă nițel, încă nițel și aripioarele lui vor curge ca niște flori mărunte. DELAVRANCEA, V. V. 87. Poate că intrase chiar, cu un pas mărunt, ușor și nesimțit, prin ușa întredeschisă a odăii. HOGAȘ, M. N. 20. O stea măruntă și vie din infinit se ivea mereu prin coroana unui plop. IBRĂILEANU, A. 182. Imensa lume a vietăților mărunte lucrase c-o hărnicie neistovită. SADOVEANU, O. IX, 79, cf. 13. Pe atunci umbla cu pași mărunți pe ulița noastră moș Bodrîngă. id. E. 114, cf. BENIUC, V. 23. Minerii noștri harnici de pe Jii Farămă muntele în cioburi mărunte. DEȘLIU, G. 46. Multe-s frate și mai multe Corturi mari, corturi mărunte. ALECSANDRI, P. P. 77, cf. GCR II, 300. Lelea cu mărgele multe Amiroase-a flori mărunte De pe vale, de la munte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 36, cf. 100, 169, 402, HODOȘ, P. P. 92,482. Piatră măruntă. ALR I 1 372/26, cf. 1 372/30, 35, 40, 45, 75, 77, 79, 85, 87, 251. Din grăunțe mărunte Se fac grămezi mai multe. ZANNE, P. I, 190, De la baltă pînă la munte, Tot zale mârunte (Stelele). GOROVEI, C. 356. ◊ Vite mărunte = denumire pentru oi și capre. De toată turma de vite mari sau mărunte. . . la pășune se lua de la lei 50 și pînă la 80. CR (1830), 25¹*17. ◊ (Ca determinativ, urmînd după un nume de animal sau de plantă, indică specii sau varietăți ale acestora) Ce mi-ai da dar, cînd ți-aș înșira pa nume, vere Moțăilă, numirea strugurilor?. . . Uite: strugure tămîios,. . . coada vulpii, mărunt (mărunțel). JIPESCU, O. 53. Mălaiul mărunt se seamănă ca și cerealele. PAMFILE, A. R. 196, cf. 68. Mei mărunt. PANȚU, PL. 175. Muscă d-a mănuntă. ALR SN I h 243, cf. ALR I 1952/35, 45. Prune mărunte. ALR II 6082/928. ◊ (Adverbial) Făcu semnul crucii mărunt și de multe ori, asupra ușilor și asupra perinei. SADOVEANU, B. 125. ♦ (Despre scriere) Cu litere de dimensiuni reduse. Privi mult scrisul mărunt al fetei. AGÎRBICEANU, A. 76. ◊ (Adverbial) E un volum elegant și mărunt tipărit, pe hîrtie velină. SADOVEANU, O. IX, 322. 2. (Despre suprafețe; în opoziție cu întins, vast) Care ocupă o suprafață redusă ; restrîns, mic. Și sînt și alte api curătoari. . . carile cură prin Acarnaniia și dă în marea ostroavilor mănunte. HERODOT (1645), 95. 3. (În opoziție cu î n a l t) De înălțime, măsură sau statură redusă ; scurt, scund, mic. Fiind locul despre apă cu pădure mănuntă, au pogorît pre mirodenia fumului la locul unde este acum mînăstirea Ețcani. SIMION DASC., LET. 15, cf. N. COSTIN, LET. I A, 5/5. Figura sa. . . domnea între urmașii lui ca un pin puternic între arborii mai mănunți. ASACHI, S. l. II, 70. Și din fundul celor munți Trec prin ape fără punți Albi mocani pe cai mărunți. ALECSANDRI, POEZII, 589, cf. 284. Cum nu-s vîntul ce aleargă Pe oglinda largă Luciul apei de-l încruntă Cu undă măruntă. EMINESCU, O. IV, 24, cf. ODOBESCU, S. III, 65. Pe cai de munte, mărunți, puternici și cuminți, caravana urca la pas. VLAHUȚĂ, O. A. III, 44. Astfel pe cale vorbind, mergeam spre mărunta căscioară. COȘBUC, AE. 157, cf. 55, DELAVRANCEA, H. T. 98. Ajunseră la o fîntînă cu ghizduri mărunte. SANDU-ALDEA, D. N. 67, cf. 12, 81. Trec pe vale la iernat Turmele mărunte. IOSIF, P, 52. Nu rareori se întîmpla ca măruntul meu călugăr să-și tragă iute mîna de pe cîte un hrib. HOGAȘ, DR. I, 233, cf. II, 87. Își făcu loc prin îngrămădeală un bătrîn mărunt, îndesat. SADOVEANU, O. V, 562, cf. X, 8, id. E. 116. Oameni mărunți apar, oameni de munte, și trec cu luntrea peste apele Oltului. BOGZA, C. O. 346, cf. STANCU, R. A. III, 155. Înlemnit în fața colonelului, un ofițer mărunt raporta. CAMILAR, N. I, 84. Ș-acum se găsesc De benchetuiesc. . . La des păltiniș, Mărunt aluniș. ALECSANDRI, P. P. 63, cf. H XI I 5, DR. V, 526. Masa-i măruntă. ALR II/I h 80. 4. (Despre nume de materie sau colective) Cu părțile componente mici sau foarte mici ; fin. Sarea măruntă ce se face tăind drobii nu se pierde aici ca la Ocna. I. IONESCU, P. 354, cf. URICARIUL, XIX, 379. Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I, 87. Mustățile lungi și genele rășfrînte li s-au albit de pulberea măruntă din bolovanii de piatră în cari izbesc de dimineață pînă seara. DELAVRANCEA, V. V. 118, Cf. SANDU-ALDEA, D. N. 19. Suflarea aspră a crivățului. . . rîdica spre naltul nourilor vîrteje sure de gheață măruntă. MIRONESCU, S. A. 23. Și calea ți-aș vărui Tot cu var de cel mărunt Ca să ajungi mai curînd. JARNIK-BÎRSEANU, D. 115. Făină menuntă. ALR I 1372/85, cf. 1372/26,35, 40, 45, 69, 75, 77, I 79, 87, 251. Brînză măruntă la putină. ib. 1818/786. Cărbune mărunt. GL. V. J. ◊ (În ; context figurat) Și tot mai blînd răsună cîntări molcomitoare. . . Iar primăvara cerne un colb mărunt de floare. PĂUN-PINCIO, P. 93. ♦ Cu bobul mic. Cf. DR. XI, 125. Descarc băcălii Și-ncarc dimerlii Tot de grîu mărunt Și de arnăut. ALECSANDRI, P. P. 116. Iar prin brazde-a azvîrlit Arnăut cu grîu mărunt. PĂSCULESCU, L. P. 25. (Regional) Vin mărunt = vin de bună calitate. Aleze zin d'e cel mărunt. Gruia s-îmbâta curund. POP., în JAHRESBER. VI, 54. ** S p e c. (Despre ploaie, burniță sau ninsoare) Cu stropi sau fulgi mici și deși. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavale. EMINESCU, N. 33. Afară era moină, cernea de sus o bură măruntă. VLAHUȚĂ, O. A. III, 72. Și-n țîrîitul măruntei ploi auzi Parcă-un suspin, ce-ncearcă să te-nmoaie. PĂUN-PINCIO, P. 48. Vin din iarna-ntunecoasă Zile lungi cu ploi mărunte. TOPÎRCEANU, B. 23, Începe o ploaie rece, măruntă. BART, S. M. 15, cf. CAMIL PETRESCU, O. III, 192, ALR I 1 978/35. ◊ (Adverbial) S-a luminat a ploaie... începe să cearnă mărunt și-nțepos. CARAGIALE, O. I, 144. Ningea mărunt și des, iar o furie de viscol împrăștia fulgii de-a lungul ulițelor. DEMETRESCU, O. 122. Ploua mărunt. . . Crengile pădurii începeau să se acopere de ploaie. SAHIA, N. 76. 5. (Adesea adverbial) (Tăiat, rupt, sfărîmat) în bucăți de dimensiuni (foarte) reduse. Și chedrii din Livanul Domnul îi detună. . . Mănunt îi zdrumică. DOSOFTEI, PS. 87/11. Tot trupul tăiat cu cuțite mănunt eși vitejeaște biruind cătră D[u]mn[e]dzău. id. V. S. octombrie 6^v/6. Să iei patlageanele. . . și dupe ce le vei da undă să le scuri de apă bine și să le tai măruntu (a. 1749). GCR II, 43/34. În oale fierbea curechiu, cu clisă Rîncedă și cu ceapă mănuntă. BUDAI-DELEANU, Ț. 304. Să iai buruiană. . . proaspătă, mărunt pisată, un pumn plin. CALENDARIU (1814), 173/24. Unul apă îi aduce, Altul îi taie mere, Al treilea mărunt i le face. ȘEZ. IV, 144. Tai pînea mănunt. ALR II 3 474/76. 5. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). Dar atuncea greieri, șoareci, Cu ușor măruntul mers, Readuc melancolia-mi Iară ea se face vers. EMINESCU, O. I, 106. Iară freamătul de frunze Îngîna măruntu-ți mers. PĂUN-PINCIO, P. ◊ (Adverbial) Pășea iute, mărunt, ușor, ca un șoarice. DELAVRANCEA, H. T. 99, cf. AGÎRBICEANU, A. 458. Se urcă, fugi mărunt, își alese un loc și începu să se sorească. C. PETRESCU, R. DR. 26. Îmi închipuiam, cred, că mi-i dragă copila care trecuse mărunt pe lîngă mine. SADOVEANU, O. VII, 317. Două cîrduri de oi urcau mărunt spre cîmpie, pe culmea plină de nenumărate poteci. PREDA, I. 143. ♦ (Substantivat f. art. ; regional) Numele unui dans popular. Cf. VARONE, D. II. (Despre ființe) Care este de vîrstă fragedă, abia născut sau de cîțiva ani; care este nevîrstnic, mic. Să răpească și să fure Fete mari cu ochi de mure, Și copii mărunți de ani, Copilași de cei bălani. ALECSANDRI, POEZIIi, 414. Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți, DELAVRANCEA, V. V. 225, cf. 131. Copiii mei sînt toți mărunți. CIAUȘANU, GL. ◊ (Substantivat) Sforăiau subțire, învălmășiți în somn, mărunții familiei. V. ROM. ianuarie 1956, 37. ♦ (Substantivat, în credințele populare, eufemistic) Ielele. MARIAN, D. 336. Mă-n- tîlnii cu Frumoasele, Multele, Măruntele. id. ib. III. (Indică cantitatea ; învechit, substantivat, în l o c. a d v.) Cu măruntul = în cantitatate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. S-au hotărît... ca acele cîte două plătească la vameșul cel ce le strînge cu măruntul (a. 1822). DOC. EC. 250. Îl va împărți prin vînzare și pe la alții din coprinsul Prințipatului, ca și ei să vînzâ cu măruntul pe la particulari (a. 1 839). ib. 732, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU. Este o bonificație. . . ce o acordă angrosiștilor și aceștia detailiștilor. . . la vînzarea cu coletul sau cu măruntul. I. PANȚU, PR. 5. IV. (Învechit, rar ; indică intensitatea, în opoziție cu p u t e r n i c, t a r e, intens) De intensitate redusă ; ușor, slab, scăzut, mic. Se face slobozire de toate tunurile , și focul cel mărunt, începînd mehterhaneaua și altă muzică. GHEORGACHI, LET. III, 303/38. V. (Indică valoarea, calitatea) 1. (În opoziție cu v a l o r o s, î n s e m n a t, i m p o r t a n t) Care are o valoare, o importanță redusă, neînsemnat, mic. V. m i n o r. Nu huli . . . nici blâstemă pre zioa ceaia ce-au născut, fac mulți și în boale mărunte. CORESI. V. 146. De lucrurile a toată lumea gîndește, cele mai menunte le trece cu gîndul. M. COSTIN LET. I, 282/30. Multe războaie mai mănunte au avut romanii cu dachii în Misia. CANTEMIR, HB. 166, cf. 322. Noi aice ne mărginim numai a arăta lista cărților ce au ieșit de sub teascurile sale, afară de afișuri, bileturi, înștiințeri și alte tipărituri mărunte (a. 1 851). URICARIUL, XIII, 342. Să te angajezi la o tipografie mică, dintre acelea care execută lucrări mărunte, ca practicant. PAS, Z. I, 300. Judecă judecătorul procese mărunte – furturi de găini, furturi de oi, bătăi între neamuri. STANCU, D. 257, cf. V. ROM. iulie 1 953, 94. Evidența cheltuielilor mărunte o ține nevastă-mea. V. ROM. iulie 1 954, 297. Și-ți tot minte mii și sute Și mai mari și mai mănunte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 276. Cheltuieli mărunte fac datorii de frunte. ZANNE, P. V, 164. ◊ S p e c. (Despre bani, monede) O monedă măruntă se va stămpa din aramă. AR (1829), 170¹/46. Să-mi dai bani mărunți de cîteva mii, ca să-i am la îndemînă. SADOVEANU, O. X, 577. Șept'e buț D'e ban morunț, Să nu-ț paie că-m dai mulț. T. PAPAHAGI, M. 100. ♦ (Substantivat ; la pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mărunțiș (III 2) Și n-am mărunte. . . D-o săptămînă n-am luat socoteli prăvăliei. DELAVRANCEA, O. II, 361. Taxa diseară; acum n-am mărunte, zise el. CONV. LIT. XLIV₁, 41. N-am mărunt. I. CR. III, 119. N-am mărunt să-ți dau restul. MAT. DIALECT, I, 180. ♦ ( Substantivat, f. pl., adesea în corelație cu „multe”) Fleacuri, nimicuri,. mărunțișuri. Cf. LM. Și acum intră în casă începe-a se chicoti și a spune de la nuntă multe și mărunte. CREANGĂ, P. 173. cf. ȘĂINEANU, D. U. S-au întors la Malu, vorbind cîte și cîte mărunte. SADOVEANU, M. C. 138. De la un asemenea flecar, cu agerime descusut, multe și mărunte se puteau afla. C. PETRESCU, A. R. 17. ** (Substantivat, f. pl.; rar) Amănunte, detalii. A cunoaște toate mănuntele unei pricini. PONTBRIANT, D. ◊ Loc. a d v. (Cu) de-a mărunta = în mod amănunțit, cu de-amănuntul. Cf. COSTINESCU, ARHIVA, II, 198, BARCIANU. Din oraș la Țăligrad La sărdaru lu Novac, Lua ul'iț d-a rînda, Birturi d-a mărunta. ALEXICI, L. P. 8. 2. (Despre oameni) Lipsit de finețe psihică și intelectuală, lipsit de înțelegere, de generozitate ; (despre idei, sentimente, fapte ale oamenilor) care arată sau trădează lipsă de rafinament, care dovedește orizont îngust. V. b a n a l, meschin. Femeile, în genere, cînd au simțul comicului, îl au mărunt. IBRĂILEANU, S. L. 45. Poale lungi și minte scurtă Judecată mai măruntă. ZANNE, P. III, 307. ◊ (Adverbial) Entuziasmul este altoit pe același fond de nemulțumire și pe aceeași concepție mărunt pesimistă. LOVINESCU, C. VI, 17. 3. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rînd. Ștefan vodă strîns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă. SIMION DASC., LET. 43. Aici, în ziua asta de duminică, e plimbarea poporului mărunt. SADOVEANU, O. IX, 230. Dacă mergi dumneata, merge tot Oboru, și dacă merge Oboru, merge toată negustorimea măruntă. CAMIL PETRESCU, O. II, 101. A cunoscut nevoile și suferințele părintelui unei mărunte familii mic-burgheze. V. ROM. septembrie 1 954, 137. - PL: mărunți, -te. – Și: (învechit și popular) mănúnt, -ă, (învechit) mînúnt, -ă, (regional) menúnt, -ă, morúnt, -ă adj. – Lat. minutus, -a, -um.

MĂRUNTAIE s. f. pl. I. 1. Organe interne, la om și la animale, viscere; p. r e s t r. organele interne aflate în cavitatea abdominală ; (popular) mărunțiș (IV), (regional) mărunțel (III 2). V. m a ț e, p o t r o a c e. Și-i pusă în mînă din mănuntăile boului. HERODOT (1645), 333. Luă o piatră mare și-l lovi în pîntece de s-au spart și s-au vărsat toate mațele și mănuntăile gios. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 174^r/29, cf. noiembrie 103^r/34. Mănunteile a-și vărsa s-au opintit. CANTEMIR, IST. 115, cf. 41, 65, id, HR. 252. Îș dau voie a mînca limbi, capete, picioare, măruntăi, grăsime de mascur. IST. AM. 69 /18. Au murit de durerea măruntârilor. ȘINCAI, HR. I, 153/32. Aflîndu-se doară încă întră măruntăile ei de acel fealiu de călbează, atunci să se mai dea încă o dată acea sărătură. CALENDARIU (1 814), 190/6. Îl făcu să se întoarne pe loc, ca prin fugă să se mîntuie de dușmanul ce-i spinteca mănuntaiele. ASACHI, S. L. II, 70. Arghir se așeză pe scăunașul cel strîmt din față, unde abia îi încăpea pîntecele și unde sălta sărmanul de i se hurducau măruntăile. GANE, N. III, 190, cf. CARAGIALE, O. II, 228, I, 220. Porunci bucătăresei să nu lepede nimic din ale găinei, nici din măruntaie, ci s-o frigă așa întreagă întreguliță. ISPIRESCU, L. 271. Au omorît-o noaptea și măruntaiele ei le-au aruncat pe coperișul morii. MARIAN, S. R. II, 49. Cînd omul ridică greutăți mari, i se lasă măruntaiele în jos, sau în vintre. ȘEZ. IV, 25. Se duse binișor și intră în urechea cărturarului care zicea că știe măruntaiele omului și leacurile bolilor. DELAVRANCEA, V. V. 45, cf. 182, GOROVEI, CR. 124. O frigare lungă și plină de pui cu mînile în șolduri și cu măruntaiele la subsiori se rumenea sfîrîind. HOGAȘ, DR. II, 103, cf. NICA, L. VAM. Îi chiorăiau măruntaiele așa de tare încît își strîngea rasa la piept cînd trecea pe lîngă cineva. STĂNOIU, C. I. 163, cf. 158. Sperînd să se răcorească, beau absintul ce le ardea măruntaiele. BRĂESCU, A. 218. Pisica, prin grămada de măruntaie, cu botul, mîșîie. STANCU, D. 12. Stătu o clipă în cumpănă, așteptînd parcă o anumită înștiințare din partea măruntaielor. GALAN, Z. R. 152. Se spune că ar fi avut ceva la măruntaie. V. ROM. aprilie 1 955, 114, cf. TEODORESCU, P. P. 358, PĂSCULESCU, L. P. 141, 146, ALR I 751. ◊ (La sg., neobișnuit) Mînia ți-o încerci ca un gîndac, Și ți-o răzbuni, dar n-ai nici ac Și nici venin în măruntaiul dumitale. ARGHEZI, C. O. 204. ♦ Pîntecele femeii (considerat ca loc. unde se concepe fătul). Maica nu să va chema să-și poată uita pre fiiu său, fiindu-i den mănuntaiele ei. PRAV. MOLD. 157^r/9. Deșteaptă-te copile în măruntaiele mele, c-a perit viteazul codrilor. Și codrii vor fi moștenirea ta. DELAVRANCEA, V. V. 202. ♦ (Învechit) Organe genitale (la bărbat). Se goli înaintea tuturora de-l văzu săborul câ-i era veștejite mănuntaiele. MOXA, 387/9. 2. F i g. Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gîndirii, al sentimentelor, al conștiinței etc. V. maț (I 4), rărunchi. Și fapta a îndoitului păcat în samă nebăgînd, în lontrul mănunteilor sale. CANTEMIR, HR. 111. Veneticu-acela oaspe [Amor], foișorul cu văpaie îl aprinde și-l așază în străine mănuntaie. ASACHI, S. L. I, 161. Eu șăd călare în inima lor [femeilor] și nu că mă laud, dar știu toate măruntăiele dintr-însele. CREANGĂ, P. 162. Cînd pronunța cuvintele artă, poezie, acestea parcă-i ieșeau din fundul măruntaielor. GHEREA, ST. CR. II, 55. Mama tresări din adîncul măruntaielor ei și, fără să spuie un cuvînt, izbucni într-un plîns sfîșietor. GÎRLEANU, L. 136. .Îndoiala se repezi asupra lui ca un lup flâmînd și începu să-i muște măruntaiele. STANCU, R. A. III, 117, cf. ZANNE, P. II, 273. 3. P. e x t. Partea din interior, din adînc a unui lucru ; mijloc. Se înalță pînă la sferele tăriei, cercetează măruntaiele pămîntului și, culegînd din toate folositoare cunoștinți, îndemânează omului (a, 1828). URICARIUL, VII, 178. Stihii a lumei patru, supuse lui Arald, Străbateți voi pămîntul și a lui măruntaie. EMINESCU, O. I, 94. Bătrînul sta asemenea gînditor și se uita fix în măruntaiele cele roșii ale focului, id. G. P. 160. Spunea că vede. . . și în măruntăile pămîntului. CREANGĂ, P. 243. Destul am fost certați cu focuri și cutremure din măruntaiele acestui pămînt. CARAGIALE, O. VII, 36, cf. IV, 346. Unde se sfredelește pămîntul pentru a se scoate avuțiile ascunse în măruntăile lui. ȘEZ. I, 204. Detunături înfundate se auzeau în răstimpuri din măruntaiele munților. AGÎRBICEANU, A. 72. Ploaia se întărește mai dîrz, clocotesc măruntaiele pămîntului. C. PETRESCU,. S. 56. După cîteva sute de metri de coborîre spre măruntaiele pămîntului, copacii se opresc. BOGZA, C. O. 167,cf. id. Ț. 9, id. A. Î. 193. În măruntaiele minelor. . . Minerii noștri harnici de pe Jii, Fărâmă muntele. DEȘLIU, G. 46, cf. 26, id. M. 6, CONTEMP. 1 956, nr. 488, 1/3. II. 1. (Învechit și regional) Lucruri mărunte (V 1), fără mare valoare ; mărunțișuri (III 1). Sămizeturi de papăluri [ș]i alte măruntaie (a. 1 817). DR. IV, 833, cf. 832, LB. Cumpărai niște balsamuri, ceva zaharicale și alte măruntăi. GORJAN, H. II, 136/8, cf. DOC. EC. 988, LM, ALR I 751/798. 2. (Argotic) Bani mărunți ; mărunțiș (III 2). GR. S. VII, 118. – Și: (învechit și regional) măruntăi, măruntăie, măruntări, mănuntáie, mănuntăi, (învechit) mănuntéi, (regional) măruntéie (ALR I 751/554), măruntăiuri (ib. 751/735), mărîntáie (ib. 751/590,614), mărîntăie (ib. 751/214), mînuntáie (GOROVEI, CR. 124), morîntáie (ALR I 751/582) s. f. pl. ; (neobișnuit) măruntăi s. n. - Lat. minutalia.

MĂRUNȚOI adj. (Prin Ban.) Mărunt (I 1), mic. Puii-s cam mărunțon. N. REV. R. VIII, 86. -Pl.: mărunțoi. – Mărunt + suf. -oi.

CIUPI, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile de pielea sau de carnea cuiva, strângând-o și provocând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca; a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței de vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta puțin; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, scr. čupati.

CIUPI, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati.

BAN¹, bani, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă), identificat, pe baza uzului social, cu forma naturală a aurului; îndeplinește funcțiile de măsură a valorii, etalon al prețurilor, mijloc de circulație, de plată și de tezaurizare și de monedă universală; monedă de metal (sau de hîrtie) recunoscută ca mijloc de schimb și de plată. ♦ (În vorbirea curentă) Monedă (de metal sau de hîrtie). Eu de-am avut un singur ban l-am împărțit cu tine. COȘBUC, P. I 77. Slujba... o voi împlini-o dacă-mi vei da douăzeci de corăbii și bani ca să cumpăr marfa cea mai frumoasă. ISPIRESCU, L. 24. Simbrie în bani să nu primești de la dînsul! CREANGĂ, P. 146. Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. EMINESCU, N. 42. ◊ (Poetic) Mai strălucesc prin iarbă vreo cîțiva bani de soare, Apoi îi fură umbra. Se va-nsera curînd. JEBELEANU, P. 49. ◊ Expr. Bani de buzunar (sau de cheltuială) = bani destinați cheltuielilor mărunte zilnice. Bani gata (sau buni, lichizi, gheață, peșin sau numărați) = bani în numerar, disponibili, cu care poți plăti imediat. Cînd a auzit că ginerele are douăzeci de mii de lei bani gheață, bătrînul s-a bucurat la bani. PREDA, Î. 115. Fecior (sau băiat) de bani gata = (în regimul burghezo-moșieresc) tînăr din familie bogată, care are bani la discreție și trăiește fără să muncească, risipind; om cheltuitor, risipitor. În ochii tînărului se vedea dorința sinceră de a auzi, de a sorbi cuvintele lui Dan... Nimic din fumurile și strîmbăturile feciorilor de bani gata! VLAHUȚĂ, O. A. 270. Fecior de bani gata... trecuse prin școală și prin lume dus de mină, ca un copil, de averea și influența lui tată-său. VLAHUȚĂ, O. A. III 59. N-are nevoie să muncească, deoarece e fecior de bani gata. GHEREA, ST. CR. II 328. A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. A trăi (pe lîngă cineva) ca banul cel bun = a se bucura de mare considerație, de mare atenție și grijă (din partea cuiva), a fi foarte prețuit (de cineva). Am să te ieu cu mine și-i trăi pe lîngă noi ca banul cel bun. CREANGĂ, P. 175. Avere în numerar, parale. Bani n-au țăranii, așa că... plătesc datoria în muncă. PAS, L. I 38. Cum să nu plătească, că doar nu dă din banii lui! ALECSANDRI, T. I 71. Nici o mîndră nu ți-ar zice: Nu-ți bea banii, mîi voinice, Că banii ț-or trebui Dacă te-i căsători. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 372. ◊ Expr. A face bani = a agonisi, a strînge bani; a cîștiga parale. Am vrut să-mi fac și bani de drum. DAVIDOGLU, M. 20. Înțelege-te cu moș Alexe baciul și vindeți cît trebuie din oile canarale (= îngrășate), ca să faceți bani. SADOVEANU, B. 44. A avea bani sau a se culca pe bani, a mînca banii cu lingura, a se juca cu banii, a fi doldora (sau plin) de bani sau a avea bani (strînși) la ciorap = a fi foarte bogat, a dispune de parale multe. Iordache, zice, am auzit că ai bani. Am, domnule Ivanceo, sic. Am, cum să n-am. Sînt plin de bani, că și de la tata ce-am mai moștenit. DUMITRIU, B. F. 19. A arunca banii pe fereastră v. fereastră. A fi (sau a lăsa pe cineva) în banii lui = a fi (sau a lăsa pe cineva) liber să facă ce vrea. Așa îl urîsă... de tare acum, că, dacă ar fi fost în banii lor, s-ar fi lepădat de spîn ca de ucigă-l crucea. CREANGĂ, P. 210. ◊ (La sg., cu sens colectiv) [Baba] lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3. Toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I 151. Slobod e să beau și eu, Slobod e, pe banul meu! BIBICESCU, P. P. 222. 2. (În țara noastră) Unitate monetară, a cărei valoare a variat după epoci și regiuni, astăzi fiind egală cu a suta parte dintr-un leu; moneda care o reprezintă; p. ext. monedă măruntă, de cea mai mică valoare (v. gologan). O cutie de chibrituri costă 15 bani. ▭ Am strîns eu pînă acuma trei franci și optzeci de bani. SADOVEANU, N. F. 50. Cucurigu! boieri mari, Dați punguța cu doi bani. CREANGĂ, P. 65. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani = a nu valora nimic; a nu face două parale, v. para. Tăcu din gură și înghiți rușinea ce-i făcură frații înaintea tatălui său. Se gîndi el, acum o mie de vorbe un ban nu face. ISPIRESCU, L. 36. Mîndra cînd e rumenită Cu cinci sute nu-i plătită, Dar cînd se desrumenește Nici doi bani nu mai plătește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 440. ◊ (învechit) Ban roșu = monedă care valora 1/4 dintr-un ban vechi; șalău. Îndatorirea romînilor către turci sta într-un ușor tribut anual de 3000 bani roșii. BĂLCESCU, O. II 13. Subt Mircea cel Bătrîn tot soldatul primea pe zi cîte doi bani roșii, care fac 13 parale. Matei Basarab mări leafa și o făcu de opt bani roșii. BĂLCESCU, O. I 15.

BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de săculeț (de pînză, mătase etc.) cusut la haine, de obicei pe partea dinăuntru, în care se țin lucruri mărunte (batistă, bani etc.). Îmi umplu buzunarul cu maci, maci mulți, cu sîngele-voinicului și albăstrele. SAHIA, N. 24. Mi-am umplut buzunarele cu mere trotușe. SADOVEANU, N. F. 40. Însuși Tudorică Măslină scotea din tainele adinei ale buzunarelor sale o jumătate de sorcovăț și îi dădea, drumul în scripca lui Buruiană. HOGAȘ, DR. II 109. (în forma de pl. buzunări) Logofete brînză-n cui, lapte acru-m călămări, chiu și vai prin buzunări. CREANGĂ, A. 12. ◊ Loc; adj. De buzunar = care se poartă în buzunar; p. ext. de format sau de proporții (foarte) mici. Ceas de buzunar. Aparat de radio de buzunar. Dicționar de buzunar. ▭ Bani de buzunar = sumă mică de bani, destinată cheltuielilor mărunte de fiecare zi. Lampă de buzunar = lampă mică, funcționînd cu o baterie electrică. ◊ Expr. A fi (tot) cu mîna în buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor. A da din buzunar = a plăti din bani proprii o pagubă (de care nu ești răspunzător). A băga în buzunar = a-și însuși o sumă de bani fără justificare. A avea (sau a băga, a vîrî) în buzunar (pe cineva) = a avea (pe cineva) în puterea sau la discreția sa, a fi sigur de el, a-l avea la mînă. A avea (ceva) în buzunar = a fi sigur de mai înainte că va dispune de ceva, că va ajunge în stăpînirea unui lucru. Are examenul în buzunar. – Pl. și: buzunări. – Variantă: (regional) pozunar (MACEDONSKI, O. III 25, ANT. LIT. POP. I 270) s. n.

ban¹ s.m. I (fin.) 1 (mai ales la pl.) Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfa); monedă de metal sau de hîrtie recunoscută ca mijloc de schimb și de plată. Banii au apărut la sfîrșitul comunei primitive. ◇ Expr. A lua ceva de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. Bani de buzunar (sau de cheltuială) = bani destinați cheltuielilor mărunte, zilnice. Bani gheață (sau buni, lichizi, gata, peșin, numărați) = bani în numerar, disponibili, cu care se poate plăti imediat. Călătorul cel milos a plătit în bani peșin (GALAN). Băiat (sau fecior, copil) de bani gata = fiu (copil) de oameni bogați care face cheltuieli extravagante cu banii primiți sau moșteniți de la părinți; ext. om cheltuitor, risipitor. A trăi (pe lîngă cineva) ca banul cel bun = a se bucura de mare considerație (din partea cuiva), a fi foarte prețuit de cineva, (pop., fam.) A umbla cu doi bani în trei pungi = a încerca să înșeli (pe cineva cu ceva). (reg.) A fi în banii lui = a nu fi în pagubă. Trai, neneaco, cu banii babachii v. babacă. A bate bani v. bate. Bani cash v. cash. A depune bani v. depune. Bani grei v. greu. A avea bani groși v. gros. A împinge bani groși v. gros. A împinge (cuiva) bani v. împinge. A trăi ca banul în punga săracului v. pungă. A tăia bani v. tăia. A trage banul prin barbă v. trage. A împrumuta (sau a lua) bani țigănești v. țigănesc. A ușura (pe cineva) de bani v. ușura. 2 Unitate monetară și monedă, egală cu a suta parte dintr-un leu; restr. monedă de cea mai mică valoare. O pîine costă 80 de bani. ◇ Zic. Ai dat un ban să te prinzi în danț și nu poți scăpa să dai un sfanț v. sfanț. ◇ Expr. A nu face (ori a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani = a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. A nu da doi bani pe cineva (sau pe ceva) = a disprețui, a nu aprecia pe cineva sau ceva. A da bani pe miere v. miere. Tot doi bani și un ort v. ort. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici o ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici) un ban v. piele. Zero lei, zero bani v. zero. ◆ Ban roșu = monedă care valora un sfert dintr-un ban vechi. 3 (la pl.) Avere în numerar. Cum să nu cheltuiască, că doar nu dă din banii lui. ◇ Expr. A face bani = a agonisi bani; a cîștiga bani; a face avere. A fi plin (ori doldora) de bani sau a se culca pe bani, a se juca cu banii = a) a fi foarte bogat; b) a nu da importanță banilor. A avea bani (strînși) la ciorap (ori la saltea) sau a strînge bani la ciorap (ori la saltea), a strînge bani albi pentru zile negre = a) a avea sau a strînge economii; a economisi; b) ext. a fi zgîrcit. A fi (sau a lăsa pe cineva) în banii lui = a fi (sau a lăsa pe cineva) liber să facă ce vrea. A arunca (sau a azvîrli, a zvîrli) (cu) banii pe fereastră v. fereastră. A(-și) mînca banii cu lingura (sau cu linguroiul) v. mînca. A scutura (pe cineva) de bani v. scutura. A ședea pe bani v. ședea. A tremura după bani v. tremura. A arunca (cu) banii în vînt v. vînt 4 (înv., reg.) Măsură echivalentă cu jumătate de gram de aur. II 1 Compus: (bot.; reg.) banul-popii = a) gălbenele (Lysimachia punctata); b) drețe (Lysimachia nummularia). 2 (biol.) Bănuț. pl. -i. /etimol. nec.

MĂRUNȚI vb. IV. Tranz. A tăia, a împărți, a rupe, a sfărîma în bucăți mici ; (Transilv., Maram., nordul Mold.) a mărunțeli, (rar) a mărunțișa. Și voi mărunți pre ei ca țărîna în fața vîntului. BIBLIA (1688), ap. TDRG, cf. ANON. CAR., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Fierbe trei zile necontenit piatra adevărată. . . spre a o mărunți. PAMFILE, S. V. 117. Auzi izbiturile ciocanelor cari mărunțeau piatra. AGÎRBICEANU, A. 69, cf. 200, 399, H XVIII 173, ALR I 578/860, ALR II 6 478/833, A IV 3. (F i g.) Pentru el traiul. . . cum îl mărunțea ea, n-avea nici un preț. IL ianuarie 1 960, nr. l, 20. ◊ A b s o l. Mărunțăz la pui. ALR I 1 989/860. ◊ R e f l. p a s. Vasele lui să vor mărunta și oalele lui le vor zdrobi. BIBLIA (1 688), 524¹/20. Se trece cu discuitorul. . . pentru ca să se mărunțească bine rădăcinile de buruieni. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 400. ♦ (Î n l o c. a d v.) Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. Budulea cel bătrîn șchiopăta sprinten și pe mărunțite cu noi, fiindcă nu-și mai găsea rostul. SLAVICI, N. I, 165. ♦ (În fostul județ Caraș ; complementul indică bani) A schimba în bani (mai) mărunți (V 1). ARH. FOLK. III, 151. Ș-um ban ira mai mari nu puca să-l împartă... Lasă fraci, io l-oi manunta mîni. ib. – Prez. ind.: mărunțesc. – Și: (învechit și regional) mărunțá, măruntá vb. I, mănunțí (ALEXI, W.) vb. IV, mănunțá PONTBRIANT, D.), mănuntá (CDDE, TDRG), manuntá, (neobișnuit) mirunțá (lb) vb. I, mirunțí (ib.) vb. IV. – V. mărunt.

BAN¹ ~i m. 1) Marfă îndeplinind funcția socială de echivalent general al tuturor mărfurilor în procesul de schimb. 2) Monedă sau bancnotă, îndeplinind funcția socială de mijloc de schimb și de plată (a mărfurilor). * A plăti în ~i gheață (sau lichizi) bani în numerar (plătiți pe loc). ~i de buzunar bani destinați cheltuielilor mărunte. 3) la pl. Avere în formă de monede sau bancnote; parale. * A fi doldora de ~i a fi foarte bogat; a avea mulți bani. A arunca ~i pe fereastră a cheltui fără nici o socoteală. A pune ~i la ciorap a) a strânge bani; b) a fi foarte zgârcit. A face ~i buni a) a câștiga bine; b) a avea valoare; a fi de preț. 4) Subunitate monetară egală cu a suta parte dintr-un leu. /Orig. nec.

A PUNGĂȘI ~esc fam. 1. tranz. 1) (bani sau lucruri mărunte) A fura din pungă sau din buzunare; a buzunări. 2) (persoane) A lipsi (prin furt) de bani sau de anumite bunuri. 2. intranz. A fi pungaș. /Din pungaș

părăluță f. 1. para măruntă, bănuț; 2. pl. bani: avea părăluțe bunicele; 3. pl. Bot. bănuței.

CLEPTOMANIE s. f. Obicei, manie de a fura bani sau obiecte mărunte, chiar fără a avea nevoie de ele.

SFĂRÎMAT adj. 1. zdrobit, (pop.) zdrumicat, zobit. (Pahare ~.) 2. zdrobit, (pop.) spart. (O ceapă ~.) 3. zdrobit, (prin Ban.) mlecit. (Stînci ~.) 4. mărunțit. (Un material solid ~.) 5. mărunțit, pisat, zdrobit, (reg.) pisăzat, (fam.) pisăgit. (Sare ~.) 6. fărîmat, zdrobit. (Cu capul ~.)

buzunar sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 7/19 / V: bodzăn~, bozân~, (înv) bozdon~, bozin~, boz~, burdu~, bursu~, ~zăn~, ~zdu~, ~zin~, pojin~^[1], posu~, pozon~, poz~ / Pl: ~e, (rar) ~ nări / E: ngr μπουναπα] 1 Accesoriu sub formă de săculeț aplicat la haine Cf jeb. 2 (Îs) Bani de ~ Sumă de bani pentru cheltuieli mărunte. 3 (Pfm; îe) A-i mânca (cuiva) rațele din ~ A fi mic, pipernicit și prost. 4 (Pfm; îe) A fi (tot) cu mâna în (sau la) ~ A fi darnic. 5 (Îae) A fi cheltuitor. 6 (Îae) A fi obligat să cheltuiască mereu. 7 (Trs; îae) A fi leneș. 8 (Pfm; îe) A avea (pe cineva) în (sau la) ~ A dispune de cineva. 9 (Pfm; îe) A avea (ceva) în ~ A fi sigur, de mai înainte, că va dispune de ceva. 10 (îla) De ~ Care se poate purta în buzunar. 11 (Îal; pex) De format mic. 12 (îal) De valoare redusă. 13 (Pfm; îe) A da din ~ A plăti din banii proprii o pagubă (de care nu ești răspunzător).

cheltuială sf [At: PALIA (1582), ap. GCR 138/2/ V: (înv) ~tăia~, chil~ / Pl: ~ieli și (înv) ~iele / E: cheltui + -eală] 1 Cheltuire (1). 2-3 (Pex; ccr) Bani necesari pentru a procura ceva sau pentru a ajunge la un scop. 4-5 (Pex; ccr) Bani cheltuiți sau de cheltuit. 6-7 (Îlav; îla) Cu ~ (În mod) costisitor. 8 (Îs) Bani de ~ Bani pentru cumpărături (mărunte). 9 (Fig, gmț; îe) A da cuiva de ~ A bate zdravăn pe cineva. 10 (Pfm; îe) A da pe cineva de ~ A face pe cineva să cheltuiască mult. 11 (Îal) A-i produce o pagubă. 12 (Pex) Bani întrebuințați nechibzuit spre procurarea unor lucruri de prisos Si: risipă. 13 (Lpl; pfm; îe) A se pune pe ~ieli A cheltui mai mult ca de obicei. 14 (Îe) A băga pe cineva la (sau, iuz în) ~ A-l face să cheltuiască (bani mulți). 15 (Înv) Impozit. 16 (Fig) Întrebuințare de timp, de muncă, energie etc. pentru satisfacerea unor nevoi, a unor obligații etc. 17 Risipă. 18 (Pex; lpl; rar) Lucruri cumpărate pentru ceva Si: cumpărături. 19 (Lpl) Lucruri de mâncare Si: merinde, alimente. 20 (Spc) Rubrică (într-un registru de contabilitate) unde se trec sumele cheltuite. 21 Garnitura (și căptușeala) unei haine. 22 (Trs; nob) Floarea făinii. 23 (La plutărit) Capătul trunchiului care servește de legătură și care se calculează la cubaj. 24 (Îs) ~ieli de judecată Sumă de bani pe care este obligat să o plătească, pe baza unei hotărâri judecătorești, partea care a pierdut un proces părții care a câștigat procesul. 25 Cu (sau pe) ~la cuiva Cu mijloace bănești oferite de altcineva. corectat(ă)

picinog, ~oagă a [At: L. COSTIN, GR. BĂN. 157 / Pl: ~i, ~oage / E: pici³, picinog^[1]] (Ban; d. oameni) 1 Mărunt. 2 Sfrijit.

tocale sfp [At: DLR / E: ns cf tocăla²] (Ban) Obiecte casnice mărunte Si: (pfm) calabalâc, catrafuse.

țărângănă sf [At: CV 1952, nr. 2, 37 / V: ~gână, ~ringhină / Pl: ? / E: ns cf țărână, țărigă] 1 Pământ mărunt Si: țărână (1). 2 (Ban; îf țăringhină) Pământ afânat. 3 (Trs) Praf ridicat de vânt. 4 (Trs) Praf rămas după topirea zăpezii.

BUZUNAR, ❍POZUNAR (pl. -are, ❍-ări) sn. 👕 Săculeț de pînză cusut la ori-ce fel de haină în care ține cineva banii, batista și alte lucruri mărunte: a băga mîna în ~; bani de ~, bani pentru cheltuieli mărunte; a fi tot cu mîna în ~ (sau la ~), a fi nevoit să dea mereu bani, a cheltui într’una [ngr. μπουςουνάρα].

SFĂRÂMA vb. 1. a zdrobi, (pop.) a zobi, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ un obiect de pământ.) 2. a (se) fărâma, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa. (A ~ pahaul cu pumnul.) 3. a zdrobi, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapă.) 4. a sparge, (reg.) a strica. (A ~ nuci, alune.) 5. a fărâmița, a mărunți, (rar) a amănunți, (Ban. și Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 6. a mărunți, a pisa, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.) 7. v. zdrobi. 8. a (se) zdrobi, (înv. și reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stânci.) 9. a se sparge, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 10. v. nimici. *11. (fig.) a (se) destrăma, a (se) risipi, a (se) spulbera. (I-a ~ toate iluziile.)

SFĂRÂMAT adj. 1. zdrobit, (pop.) zdrumicat, zobit. (Pahare ~.) 2. zdrobit, (pop.) spart. (O ceapă ~.) 3. zdrobit, (prin Ban.) mlecit. (Stânci ~.) 4. fărâmițat, mărunțit. (Un aliment ~ în gură.) 5. mărunțit, pisat, zdrobit, (reg.) pisăzat, (fam.) pisăgit. (Sare ~.) 6. fărâmat, zdrobit. (Cu capul ~.)

BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de pungă cusută la haine, în care se țin lucruri mărunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poartă în buzunar: p. ext. de format sau de proporții mici. ◊ Expr. A fi (tot) cu mîna în buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor. Bani de buzunar = sumă mică de bani, prevăzută pentru cheltuieli mărunte. A da din buzunar = a plăti din banii proprii o pagubă (de care nu ești răspunzător). A avea (sau a băga) în buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva în puterea sa. A avea (ceva) în buzunar = a fi sigur de mai înainte că va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunar s. n.] – Ngr. buzunári.

mărúnt și maĭ rar (Ban. Mold.) mănunt, -ă adj. (lat. mĭnútus, [ca canútus, cărunt], part. d. mĭnúere, a micșora, d. minor, minus, maĭ mic, minimus, cel maĭ mic; it. minúto, venețian menuo, sard. minudu, pv. menut, fr. menu, sp. menudo, pg. miudo. V. a-mănunt, minut). Mic: grîŭ mărunt, praf mărunt, banĭ mărunțĭ, parale mărunte. Scund, mic de statură: om mărunt. Fig. Neînsemnat: afacerĭ mărunte, lume măruntă. S. f. și n. pl. Mărunte (subînț. parale), banĭ schimbațĭ în banĭ maĭ micĭ, de ex. francĭ în gologanĭ, aur saŭ hîrtie în argint: nu ĭ-am plătit, că n’aveam mărunte (saŭ: schimbate), multe și mărunte (subînț. lucrurĭ), variate, diferite: mĭ-a povestit, am văzut multe și mărunte. Adv. În mod mărunt: a tăĭa varza, a tunde, a scrie mărunt; a ploŭa mărunt (cu picăturĭ micĭ și dese); a fugi mărunt (cu pașĭ mărunțĭ).

costandă f. veche monedă măruntă în valoare de 10 bani, pe care până azi copiii o poartă la gât ca un amulet. [Gr. mod. KOSTANDINÁTO, monedă de aur ce purta imaginea lui Constantin cel Mare].

CHIMIR, chimire, s. n. Brîu lat de piele (uneori împodobit), prevăzut cu buzunare, în care țăranii își țin banii și diferite obiecte mărunte; șerpar. V. brîu, curea. Trupu-i nalt ședea încovoiat asupra chimirului lat de piele roșcată lustruită, în care bătaia razelor trezea scînteieri. SADOVEANU, O. III 387. Încheind scrisoarea pe care plugarul o înfășură, cu deosebită grijă, în basma și o strecură în chimir, am ieșit să-l întovărășesc cîțiva pași la vale, spre sat. C. PETRESCU, S. 136. Cel dintîi [chimir] era cu taleri, altul numai cu florinți, Al treilea galbeni, galbeni de cei ungurești cu zimți! Ce chimir!... De piele neagră, și bagă bine de seamă, Avea-n juru-i agățate zece năsturași de-alamă. HASDEU, R. V. 108. Chimirul s-o fi vărsat, Banii s-or fi-mprăștiat. TEODORESCU, P. P. 441. ◊ Expr. A pune la chimir = a strînge bani, a fi zgîrcit. A avea la chimir = a fi bogat. – Pl. și: chimiruri (DUMITRIU, B. F. 7, SADOVEANU, O. I 21). – Variantă: (regional) chimer (CREANGĂ, P. 161) s. n.

SFĂRÎMA vb. 1. a zdrobi, (pop.) a zobi, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ paharul de pămînt.) 2. a (se) fărîma, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa. (A ~ paharul cu pumnul.) 3. a zdrobi, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapă.) 4. a sparge, (reg.) a strica. (~ nuci, alune.) 5. a fărîmița, a mărunți, (rar) a amănunți, (Ban. și Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 6. a mărunți, a pisa, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.) 7. a zdrobi, (înv. și reg.) a răzbi. (I-a ~ capul.) 8. a (se) zdrobi, (înv. și reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stînci.) 9. a se sparge, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 10. a distruge, a nimici, a potopi, a prăpădi, a zdrobi, a zvînta, (înv. și pop.) a pierde, a răpune, a risipi, (pop.) a isprăvi, a zdrumica, (înv. și reg.) a sodomi, (reg.) a litrosi, (prin Transilv.) a potroși, (înv.) a cura, a nimicnici, a potrebi, a stropși, a tîrî, a zdruncina, (grecism înv.) a afanisi, (fig.) a secera, a spulbera. (I-a ~ pe dușmani.) 11.* (fig.) a (se) destrăma, a (se) risipi, a (se) spulbera. (I-a ~ toate iluziile.)

mărunt (măruntă), adj. – Mic. – Var. (Banat., Mold) mănunt. Mr., megl. minut. Lat. mĭnŭtus (Pușcariu 1037; Candrea-Dens., 1058; REW 5600), cf. it. minuto, prov. menut, fr. menu, sp. menudo, port. miudo. în rezultatul normal, cu n propagat, primul n s-a disimulat. Cf. minut. Der. măruntaie, s. f. pl. (viscere; mărunțișuri; Arg., mărunțiș), din lat. mĭnūtalia (Pușcariu 1038; Candrea-Dens., 1060; REW 5596), cf. it. minutaglia, cat. menudall; măruntă, s. f. (rar, rămășiță, rest; dans tipic cu pași mărunți); mărunțică, s. f. (Arg., bîtă, par, ciomag); mărunte, s. f. (pl., Arg., bani); mărunțel, adj. (micuț); mărunțel, s. m. (varietate de struguri); mărunți (var. rară, mărunța), vb. (a fărîmița, a ciuguli); mărunțeli, vb. (a ciuguli, a fărîmița), cu suf. expresiv -li, sau direct din mărunțel; mărunțime, s. f. (micime); mărunțiș, s. n. (lucru fără importanță, fleac, nimic; detaliu; bani în monede mici); mărunțișar, s. m. (negustor de mărunțișuri). – Din rom. provine bg. măruncŭkŭ „contribuție de mică importanță” (Capidan, Raporturile, 229).

ștircui vt [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 188) / V: (reg) șter~ / Pzi: ștircui / E: ștircă + -ui] 1 (Reg; c. i. struguri; îf ștercui) A zdrobi cu știrea (2). 2 (Olt; Ban; c. i. zarzavat) A mărunți cu știrea (3).

BAN¹ sm. 🪙 1 Mică monetă de aramă (1/100 dintr’un leu) (🖼 338, 339, 340) ¶ 2 La origine, banul trebue să fi fost o monetă cu efigia Banului care pusese să-l bată; mai tîrziu, banul propriu zis avea numai o valoare nominală (= 1/10 dintr’o costandă sau dintr’un potronic = 1/52 dintr’un taler = 1/120 dintr’un leu 1/200 dintr’un ughiu = 1/330 dintr’un galben ¶ 3 pop. Piesă de zece bani, gologan ¶ 4 Moneta cea mai măruntă, de valoarea cea mai mică (comp. PARA): n’am nici un ~; văzu el acum că o mie de vorbe un ~ nu fac (ISP.) ¶ 5 Monetă în genere: ~ul ce s’au aflat mai jos de Roman așa era de mare cît șăștacul (M.-COST.); un ~ de zece, monetă de 10 bani, gologan: fie-care dă gazdei un ~ de zece, pentru gazul ce se arde (BR.-VN.); proverb: ~ul e făcut rotund, lesne se rostogolește; – ~ul rău nu se pierde; – a umbla cu doi ~i în trei pungi ¶ 6 pl. Cantitate oare-care de monetă de ori-ce fel (de aramă, de argint, de aur sau de hîrtie), de unde, pr. ext. avere, stare, bogăție: ~i îndestul și cei proști pot avea, iar mintea întreagă puțini o pot păstra (GOL.) ¶ 7 proverb Strînge ~i albi pentru zile negre, adună, economisește bani în timpurile de belșug, pentru a avea la vreme de nevoie; – pentru ~i își vinde sufletul, se zice de un sgîrcit, de un lacom de bani, care e în stare să facă ori-ce pentru bani; – parcă-l scot ~ii afară din casă, se zice de un risipitor, care nu e în stare să ție banii, ci-i cheltuește pe ori-ce; – azi cu ~i, mîine fără ~i, se zice celor ce vin să cumpere pe datorie, și cărora nu li se poate face credit; – a arunca ~ii pe fereastră, a cheltui banii fără socoteală, nebunește, pe nimicuri; – a mînca ~i cu lingura, a avea bani foarte mulți, a fi putred de bogat; – a-l lăsa în ~ii lui, a lăsa pe cineva în voia lui, să facă ce va voi, a-i da pace; – a da ~i pe miere, a certa, a dojeni aspru ; – ~i au și Țiganii dară cinste nu, se zice acelora cari se fălesc cu avuția lor, fără a fi însă oameni de treabă; – cînd ai ~i, ai și dușmani, cei bogați sînt invidiați de mulți; – ~ii strîngătorului pe mîna risipitorului; – omul fără ~i e ca pasărea fără aripi ¶ 8 Fecior de ~i gata, se zice despre un om care trăește fără să muncească, cheltuind banii părinților ¶ 9 Cu înțelesul pl. se întrebuințează și sg. ban, dar mai ales în maxime și proverbe: ~ul pe om îl orbește și sufletul rău îl spurcă (GOL.); – ~ul e ochiul dracului, banii ispitesc pe mulți, și din pricina lor sînt în stare să facă ori-ce; – ~ul muncit nu se prăpădește; – ~ la ~ trage, cei ce au bani mulți, pe aceia îi favorizează norocul; – ~ul te bagă afund, ~ul te scoate, arată puterea banilor ¶ 10 Mold. (PAMF.), Bănuț (la ou) ¶ 11 Trans. 💎 Banii mîțului (VIC.), părțile cristalizate ale cremenei, care se pot desface în plăci subțiri [👉 BAN²].

ban m. 1. monedă în genere; 2. monedă măruntă de aramă mai înainte ½ dintr’o para, azi ¹/100 dintr’un leu; 3. pl. avere în bani, stare: a făcut bani. [Primitiv: monedă bătută de Banul Severinului].

GĂINAR, găinari, s. m. 1. Vînzător de găini. O găină grasă, cum îs la casa omului, nu mortăciuni de la găinari. La TDRG. 2. Hoț de găini; p. ext. hoț de lucruri mărunte; borfaș, potlogar. Un găinar înrăutățit. Fura de ici, fura de colo, ieșea în calea femeilor, – sînge nu vărsa, parcă îi era frică să dea prea tare cu bîta. SADOVEANU, O. VII 359. Întimplările astea nu se dovedeau pricinuite de niscaiva găinari, fiindcă nu s-a aflat nici o lipsă. POPA, V. 9. ♦ Denumire dată în trecut jandarmilor și polițiștilor care se lăsau mituiți cu lucruri mărunte sau cu sume mici de bani. Cum e Neguși găinar, ce-o să-i mai frece pe unii, să tragă de la ei ceva. DUMITRIU, B. F. 80. Dacă-l va prinde un găinar, adică un jandarm, să-l ia cu vorba. PAS, Z. III 76. – Pronunțat: gă-i-.

FĂRÎMIȚA vb. a mărunți, a sfărîma, (rar) a amănunți, (Ban. și prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment.)

mleci³ vt [At: TOMICI, C. A. 162/21 / V: mlecii v / Pzi: ~cesc / E: srb mleti „a măcina”, cf îmblăti, meci⁴] (Ban și Trs) 1 A zdrobi. 2 A mărunți.

țâță^[1] sf [At: PSALT. HUR. 17r/10 / V: (îrg) țiță, (reg) țâț sn (Pl: ~uri) / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: ml titia] 1 (Pop) Organ al secreției lactate la femei sau la unele animale mamifere femele Si: mamelă, sân, piept. 2 (Pop; prc) Mamelon. 3 (Pop; spc) Fiecare dintre prelungirile ugerului la animalele femele mulgătoare, prin care se scurge laptele. 4 (Pop; pex) Lapte secretat de țâță (3). 5 (Pop; d. copii; îla) De (sau, reg, la, de la ) ~ (sau ~țe) Sugar. 6 (Pop; îlav) La ~ La piept. 7 (Pop; d. o femeie; îla) Cu ~ Care alăpteză. 8 (Pop; îe) A da ~ A alăpta. 9 (Pop; d. o femeie; îe) A avea ~ A avea suficient lapte pentru a-și alăpta copilul. 10 (Pop; d. o femeie; îe) A-i pieri ~ța A nu mai putea alăpta. 11 (Pop; d. copii; îe) A-i fi de ~ A dori să sugă. 12 (Pop; îe) A secat ~ța caprei A se termina cu foloasele ușor obținute. 13 (Pop; îe) A fi cum îi ~ța A fi bun. 14 (Pop; îe) (A fi) ca copilul cu două ~țe A trăi în belșug. 15 (Pop; îe) (A fi) ca un copil cu ~ța în gură (sau ca un copil la ~) (A fi) fericit. 16 (Pop; îe) Parcă tot suge la ~ Se spune despre un om prost, fără judecată. 17 (Pop; în credințele populare; îe) (A fi) întors de la ~ Se spune despre un copil care, deși a fost înțărcat, este alăptat din nou și care, la maturitate, devine o piază rea pentru semenii săi. 18 (Pop; îc) ~ța-vacii, (reg) ~ța-oii, ~ța-caprei Soi românesc de viță de vie care produce struguri (de masă) cu boabe mari, albe, roșii sau negre, lunguiețe și foarte cărnoase Si: razachie. 19 (Pop; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (18)-vacii Si: razachie. 20 (Bot; reg; îac) Ciuboțica-cucului (Primula veris, officinalis și elatior). 21 (Reg; îc) ~ța-vacii Nume dat unei varietăți de pere nedefinite mai îndeaproape. 22 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopogon dubius). 23 (Bot; reg; îac) Cupa-oii (Campanula patula). 24 (Bot; reg; îac) Coada-cocoșului (Polygonatum multiflorum). 25 (Bot; reg; îac) Lupoaie (Orobanche purpurea). 26 (Bot; reg; îac) Mierea-ursului (Pulmonaria rubra). 27 (Bot; reg; îac) Ochii-broaștei (Primula farinosa). 28 (Bot; reg; îac) Numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. 29 (Bot; reg; îac) Numele unei ciuperci comestibile, de culoare albă, cu piciorul scurt și pălăria de formă lunguiață și care crește prin locuri nisipoase. 30 (Bot; reg; îc) ~ța-vacii, ~ța-oii Degetar (Digitalis grandiflora). 31 (Bot; reg; îc) ~ța-oii Plantă erbacee perenă, înaltă până la 70 de cm, în partea superioară lânoasă, cu frunze lanceolate și cu flori ca un degetar, de culoare albă-gălbuie, folosită ca plantă medicinală Si: degetar lânos (Digitalis lanata). 32 (Bot; Mol; îac) Degețel-roșu (Digitalis purpurea). 33 (Bot; reg; îac) Mierea-ursului (Pulmonaria angustifolia, Pulmonaria officinalis). 34 (Bot; reg; îac) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape. 35 (Bot; reg; îac) Nume dat unei specii de plante din familia campanulaceelor. 36 (Bot; reg; îc) ~ța-oii, ~ța-oilor Floarea trifoiului Si: arnică (Arnica montana). 37 (Bot; reg; îc) ~ța-caprei Nume dat unei varietăți de prune nedefinite mai îndeaproape. 38 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopon dubius, pratensis și orientalis). 39 (Bot; reg; îac) Surguci (Consolida ajacis). 40 (Bot; reg; îac) Curpen de munte (Clematis alpina). 41 (Bot; reg; îae) Caprifoi (Lonicera caprifolium). 42 (Bot; reg; îac) Numele unei ciuperci de culoare galbenă, care crește prin păduri, pe tmnehiurile de brad (Clavaria viscosa). 43 (Reg; îac) Roșcovă. 44 (Reg; îac) Numele unui soi de prune nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) ~ța-pisicii Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, de culoare neagră, brumate, lunguiețe și cu pielița subțire. 46 (Reg; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (45)-pisicii. 47 (Olt; îc) ~ța-iepurelui Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe de mărime mijlocie, lunguiețe și de culoare neagră. 48 (Olt; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (47)-iepurelui. 49 (Ban; îc) ~ța-fetei Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, lunguiețe și de culoare albă. 50 (Ban; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (49)-fetei. 51 (Trs; Mar; îc) ~ța-viei Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, alungite și de culoare albă-verzuie. 52 (Trs; Mar; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (51)-viei. 53 (Bot; reg; îc) ~ța-cățelii Alior (Euphorbia). 54 (Bot; reg; îc) ~ța-mielului Urechelniță (Sempervivum tectorum). 55 (Buc; îc) ~ța-fiului Plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii Si: răculeț (Polygonum bistorta). 56 (Mun; îc) ~ța-cucoanei Numele unei flori de grădină nedefinite mai îndeaproape. 57 (Pop; șîs strugure țâță, poamă țâță) Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, de obicei mari, cu pielița subțire, brumată, de culoare albă, neagră sau roșie. 58 (Pop; șîs strugure țâță, poamă țâță) Strugure produs de vița de vie țâță (57). 59 (Olt) Ardei iute Si: (reg) țâțoc (2) (Capsicum annuum). 60 (Îvp) Organ atrofiat funcțional și fizic la masculi Si: mamelă. 61 (Mol; îc) ~ța-cățelii, ~-de-cățea Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori) Si: (pop) uimă. 62 (Mol; îc) ~ța-cățelii Furuncul. 63 (Pop) Parte mai strâmtă în formă de cioc, de la gura unui vas prin care se toarnă, se scurge sau se bea un lichid Si: gurgui (1), țâțână (19), țuțuroi (6). 64 Proeminență în formă de mamelon de pe toarta unui urcior, prin care se bea apă Si: țâțână (20), țuțuroi (5), (reg) țuțurcă. 65 (Reg) Deschizătură în capacul doniței sau al altui vas din doage de lemn cu care se transportă apa la câmp. 66 (Reg; îf țâț) Vas de mici dimensiuni în care se păstrează apa de băut (pentru copii). 67 (Reg; îaf) Bucată mică de lemn rotunjită în partea de deasupra, folosită în loc de minge într-un joc de copii. 68 Jgheab prin care curge mustul de la teasc. 69 (Trs) Parte a sobei sau a vetrei prin care iese fumul. 70 (Reg) Partea de la marginea unei pâini formată din aluatul scurs în timpul coacerii Si: răsunoi. 71 (Reg) Ridicătură de pământ Si: movilă. 72 (Îrg) Țâțână (18). corectat(ă)

MĂRUNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare, cu mărunt. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănunt, -ă adj.] – Lat. minutus.

băteálă f. pl. elĭ (d. bat). Nord. Ban. Olt. Bătătură (la pînză). Est. Muncă măruntă și multă. A-ĭ sta cuĭva băteală, a te ținea de capu cuĭva (a-ĭ bate capu) să facă ce doreștĭ tu. A-țĭ sta băteală să, a dori mult (să terminĭ ceva). V. batal 1.

ZDROBIT adj. 1. sfărîmat, (pop.) zdrumicat, zobit. (Pahare ~.) 2. sfărîmat, (pop.) spart. (O ceapă ~.) 3. sfărîmat, (prin Ban.) mlecit. (Stînci ~.) 4. fărîmat, sfărîmat. (Cu capul~.) 5. mărunțit, pisat, sfărîmat, (reg.) pisăzat, (fam.) pisăgit. (Sare ~.) 6. stîlcit, strivit, turtit, (pop.) stropșit, zobit. (O cutie de conserve ~. ) 7. presat, stors, tescuit. (Struguri ~.) 8. storcit, strivit, terciuit, (reg.) fleciuit, pistosit, (Olt. și Munt.) storcoșit. (Fructe ~.) 9. bătut, lovit, strivit, (reg.) mecit. (Perele au căzut pe jos și sînt puțin ~.) 10. distrus, nimicit, (înv. și reg.) spart. (O cetate ~.) 11. distrus, nimicit, potopit, prăpădit, (înv. și pop.) risipit, (pop.) zdrumicat, (înv.) stropșit. (Dușmanul zăcea ~.) 12. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sfîrșit, sleit, stors, trudit, vlăguit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la lucru.)

GOLOGAN ~i m. 1) Monedă măruntă cu valoare neînsemnată; para. 2) la pl. fam. Bani în număr nedeterminat; parale. /Orig. nec.

tocat⁴, ~ă a [At: ARGHEZI, S. XI, 31 / Pl: ~ați, ~e / E: toca¹] 1 Tăiat foarte mărunt. 2 (D. anumite alimente) Transformat în pastă. 3 (D. mers) Cu pași mici, sacadați. 4 (Reg) Omorât (prin tăiere în bucăți) Si: nimicit. 5 (Îvr; fig; d. vârstă) Împlinit. 6 (Reg; îe) A fi ~ la cap A fi zăpăcit (de beție). 7 (Reg; îae) A fi cu judecată. 8 (Reg; d. drum) Bătătorit² (1). 9 (Fam; fig) Sâcâit de către cineva cu lucruri neimportante. 10 (Reg; d. pământ) Mărunțit. 11 (Reg; d. lemne) Spart. 12 (Fam; fig; d. bani, avere etc.) Risipit. 13 (Fam; fig) Ruinat (de către cineva). 14 (D. păr) Cu firul despicat. 15 (D. țesături) Destrămat din cauza folosirii îndelungate. 16 (D. materiale textile) Deteriorat de molii.

MĂRUNȚI vb. 1. a fărâmița, a sfărâma, (rar) a amănunți, (Ban. și prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 2. v. pisa. 3. v. toca. 4. (reg.) a mărunțeli, a mărunțișa. (Taie mărunt sau ~.) 5. a pasa, a zdrobi. (A ~ legume, fructe.)

ZDROBIT adj. 1. v. sfărâmat. 2. sfărâmat, (pop.) spart. (O ceapă ~ cu pumnul.) 3. sfărâmat, (prin Ban.) mlecit. (Corabie ~ de stânci.) 4. fărâmat, sfărâmat. (Cu capul ~.) 5. mărunțit, v. pisat. 6. v. strivit. 7. v. tescuit. 8. v. strivit. 9. v. bătut. 10. v. nimicit. 11. v. nimicit. 12. v. extenuat.

2) poléĭ n., pl. eĭurĭ și eĭe (d. vsl. polediti sen, a se acoperi cu gheață, d. ledŭ, gheață; sîrb. bg. paledica, poleĭ, de unde vine și polégniță, -cniță și póliviță în Ban. Trans.). Gheață supțire care provine dintr’o ploaĭe măruntă care îngheață îndată ce se depune pe petre, ramurĭ ș. a. – Și políce f. (Mold. Rar).

MĂRUNȚI vb. 1. a fărîmița, a sfărîma, (rar) a amănunți, (Ban. și prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 2. a pisa, a sfărîma, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.) 3. a toca, (reg.) a tocăni, (Mold.) a hăcui. (A ~ furaje, ceapă.) 4. (reg.) a mărunțeli, a mărunțișa. (Taie mărunt sau ~.) 5. a pasa, a zdrobi. (A ~ legume, fructe.)

MIC adj., s. 1. adj. mărunt. (Vietăți ~.) 2. adj. crud, necrescut, nedezvoltat. (Copil ~.) 3. adj. redus. (O suprafață ~; de proporții ~.) 4. adj. redus, restrîns, scurt. (Un text ~.) 5. adj. minuscul. (Literă ~.) 6. adj. îngust, strîmt, (înv.) strîmtorat. (Un spațiu ~; o intrare ~.) 7. adj. necuprinzător, neîncăpător, nespațios, strîmt. (Cameră ~.) 8. adj. prost, redus, slab. (O vizibilitate ~.) 9. adj. îngust. (Pălărie cu boruri ~.) 10. adj. îngust, subțire. (Talie ~.) 11. adj. mărunt, scund, scurt, (rar) scundac. (Un om ~ de statură.) 12. adj. jos, mărunt, scund, (reg.) pitulat. (Casă ~.) 13. adj. pitic, scund. (Fasole ~.) 14. adj. scurt. (Creion ~.) 15. s. mititel. (A mîncat doi ~ cu pîine.) 16. adj. neadînc, (înv.) slab. (O apă curgătoare ~.) 17. adj. subțire. (Buze ~.) 18. adj. avantajos, convenabil, ieftin, jos, scăzut, (Transilv. și Ban.) lesne. (Prețuri ~.) 19. adj. limitat, redus. (Un cîștig ~.) 20. adj. mărunt, neînsemnat. (Cheltuieli ~.) 21. adj. nevîrstnic, tînăr, (Mold., Bucov., Transilv. și Maram.) brudiu, brudnic. (E încă ~, nu cunoaște viața.) 22. adj. mezin. (Fratele ~.) 23. adj. scurt. (Vara, noaptea-i ~.) 24. adj. slab, ușor. (O ~ furtună de praf.) 25. adj. redus, slab, (fig.) anemic. (O lumină ~.) 26. adj. scăzut, slab. (Cu glasul ~.) 27. adj. redus, secundar. (Problemă de importanță ~.) 28. adj. neimportant, neînsemnat, ușor. (O greșeală ~ de ortografie.) 29. adj. inferior, mărunt. (Funcționar ~.) 30. adj. puțin, redus, slab. (~ nădejde să...) 31. adj. insuficient, puțin, redus, slab. (Are posibilități ~ de realizare.)

mereuț av [At: KLEIN, D. 81 / V: ~eoț, ~ruț / E: mereu + -uț] 1-8 (Reg; șhp) Mereor (1-8). 9 (Ban; îe) A ploua (sau a cerne) ~ A ploua mărunt, domol, ca prin sită. 10 Mereuaș (9).

mișel, ~ea [At: (a. 1550) CUV. D. BĂTR. II, 454/31 / V: ~eală / Pl: ~ei, ~e / E: ml misellus] 1 a (Îrg, d. oameni) Sărac. 2 a (Pex) Vrednic de milă Si: mișelos (1), nenorocit. 3 s (Înv; îe) Vai și ~ sau ~ și vai Vai și amar. 4 a (D. obiecte de îmbrăcăminte) Sărăcăcios. 5-6 smf, a (Om) umil. 7-8 snf a (Îrg) (Om) slab. 9-10 smf, a (îrg) (Om) bolnav. 11-12 smf, a (Îrg) (Om) infirm. 13-14 smf, a (Spc) (Om) lepros. 15-16 s, a (Ban, Olt) (Știulete) mic, nedezvoltat, cu boabe puține și mărunte. 17 smf (Îrg) Cerșetor. 18-19 smf, a (Om) din cea mai de jos clasă socială. 20-21 smf, a (Pex) (Om) supus. 22-23 smf, a (Om) ticălos Si: mârșav (5), nemernic, netrebnic. 24-25 smf, a (Om) laș, fricos. 26 a (Rar, d. acțiunile, caracterul oamenilor) Mișelesc (2). 27 a (Reg; d. copii) Neastâmpărat. 28-29 smf, a (îvp) (Om) nepriceput. 30 sma (Buc; îs) ~u satului Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 31 sma Melodie după care se execută acest dans.

MLECͳ vb. IV. T r a n z. (Ban. și prin Transilv.) A zdrobi, a sfăríma; a mărunți, a dumica, a fărîmița. Cu mașina aceasta așa are a se lucra: mai întîiu mlecești fagurii cu miarea cît poți mai mărunt. TOMICI, C. A. 162/21. Mlecește fasolea ! VICIU, GL., cf. ALR I 1989/28. - Prez. ind.: mlecesc. - Și: mlecií vb. IV. Com. LIUBA. – Din scr. mleti „a măcina”. Cf. î m b l ă t i, m e c i⁴.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Din lat. *toccare.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat. *toccare.

PARA², parale, s. f. 1. Veche monedă divizionară, a cărei valoare a variat după epoci; (astăzi la pl. sau în expresii) ban de valoare neînsemnată (v. gologan). Avea în chimir puține parale mărunte de argint și a băut vin de acele parale. SADOVEANU, P. J. 522. Nu căpătase niciodată o para mai mult decît îi trebuia. CARAGIALE, O. III 60. Supt Mircea cel Bătrîn tot soldatul primea pe zi cîte doi bani roșii care fac 13 parale. BĂLCESCU, O. I 15. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para sau a fi, a se afla fără (nici o) para (chioară sau frîntă) = a nu avea nici un ban. Se afla omul la bătrînețe împovărat de două copile destul de coapte, care trebuiau numaidecît măritate și el n-avea para frîntă, nemite cu ce să le înzestreze. CARAGIALE, O. III 199. Prin scrisoarea din 5 aprilie... îmi dai comisioane pe cari cu părere de rău nu le pot face pînă a nu primi bani de la tine sau de-acasă, căci acum mă aflu fără para. BĂLCESCU, la GHICA, A. 503. A lega paraua cu zece noduri v. lega (I 3). (În legătură cu «a da socoteală», «a achita», «a plăti») Pînă într-o para sau pînă la (o) para = pînă la ultimul ban; fără să lipsească nimic, exact. Nu mai datora nimănui nimic; achitase pe Lambrino pînă într-o para. VLAHUȚĂ, O. AL. II 81. Se dă dator să plătească pînă la para. CARAGIALE, S. N. 84. (În legătură cu evaluări bănești) Ca o para = fără discuție, sigur, clar, neîndoielnic. O moșie, care face 250 de mii de lei ca o para. CARAGIALE, O. II 23. (Familiar) A ști cîte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința cuiva, a ști că nu prețuiește mult, că nu-i mare lucru de capul lui. A face (pe cineva) de două parale = a spune cuiva vorbe grele, a-l ocărî strașnic, a-l batjocori, a-l face de rîs. A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut, a-i face mustrări, a-l lua din scurt. ◊ Cinci parale = monedă, astăzi ieșită din uz, care valora a douăzecea parte dintr-un leu. Întinzînd în întuneric pumnul în care strîngea gologanul, ea suspină: «numai... cinci parale!». VLAHUȚĂ, N. 112. 2. (Familiar, mai ales la pl.) Bani; avere în bani. Nu vreau să se simtă ce am cu mine, ca să nu ispitesc pe nimeni. Dac-ar fi paralele mele, n-aș zice nimica. Mi le ia și pace bună! Dar îs paralele lui. SADOVEANU, B. 128. Tu totdeauna ai fost băiat cu parale. Ai avut bani de cînd te știu. CAMIL PETRESCU, N. 43. Țara geme-n angarale, Vodă numără parale. LIT. ANTIMONARHICĂ 110. ◊ Expr. (Familiar) Face parale = merită să fie apreciat, are valoare, e bun, frumos. Acuma-i vremea să ne grăbim. Acuma face parale calul bun și prietinul statornic. SADOVEANU, O. I 512. Nu face parale sau nu face nici o para (chioară) sau nici două parale = este lipsit de valoare.

VORNICIE s.f. (Mold., ȚR, Ban.) Demnitate, funcție, de (mare) vornic. A: Deodată la boierii mai mărunte, apoi la vorniciia cea mare de Țara de Gios au ajuns. M. COSTIN. Pre Iordache Ruset . . . l-au slobozit și l-au boierit cu vornicia cea mare de Țara de Jos. PSEUDO-MUSTE. B: Slujba ce se numește vornicie era într-adins orînduiți vornicei dăspre partea dumnealui vel vornic atît aici în oraș București cît și afară prin județe. PRAV. COND. 1775. Am hotărît Domniia mea ca vorniciile să-ș urmeze orînduială și lucrarea. PRAV. COND. 1780, s.v. vornicel. C: Vornicsie. ludiciarium officium. AC, 378. Etimologie: vornic + suf. -ie. Vezi și vornic, vornicel.

MEREUAȘ adv. Diminutiv al lui m e r e u. 1. (Regional) Cf. m e r e u (II 1). Cf. LM. Să pune mereuaș apă fierbinte (în paprică). CHEST. VIII 43/34. 2. (Prin Ban.; în e x p r.) A ploua mereuaș = a ploua mărunt, domol. Dacă pl'oie cam mereuaș, nu ștu ci-o fi. ALR I 325/59. Ploauă mereuaș. ib. 1978/51. 3. (Transilv., Ban.) Cf. m e r e u (II 2). Crăciun săracul nimic nu răspunde, Ci. . . supt cai, mereoaș să trage. BUDAI-DELEANU, T. V. 59. Meri mereoaș. DDRF, cf. ALR II 2 505/64, 3 113/95. Merg mereuaș. ALRM I/I h 141. ♦ (Pe lîngă verbe de declarație) Cu voce scăzută, pe șoptite ; încet. Ciuciuiește mereuaș. ARL II/I MN 11, 6880/53. – Mereu + suf. -aș.

BUZUNAR ~e n. Săculeț cusut la o haină, mai ales pe partea ei interioară, pentru a ține diferite obiecte mici de uz personal (batistă, pieptene, portmoneu etc.) sau în scopuri decorative. * De ~ care încape în buzunar; de dimensiuni reduse. Carte de ~ carte de format mic. Ceas de ~ ceas care se poartă în buzunar. Bani de ~ bani pentru cheltuielile individuale ale unei persoane. Hoț de ~e hoț de lucruri mărunte. A da (sau a pune, a plăti) din ~ a plăti din banii proprii o pagubă pentru care nu ești vinovat. A avea (sau a băga) pe cineva în ~ a avea pe cineva în puterea sa. A sta cu mâinile în ~ a sta degeaba; a nu face nimic. /<ngr. buzunari

MĂRUNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. (În opoziție cu mare) De dimensiuni mici, foarte mic. Își înălțau trunchiuri albe și-și răsfirau rămurele subțiri cu frunziș mărunt. SADOVEANU, O. VII 57. O stea măruntă... se ivea mereu prin coroana unui plop. IBRĂILEANU, A. 182. Unde-i acea mare Vidră ale căreia cuvinte, Ca o sămînță măruntă, îmi cădeau adînc în minte? HASDEU, R. V. 152. Codrule, frunză măruntă, Paserile-n tine cîntă. HODOȘ, P. P. 92. ◊ (Adverbial, mai ales pe lîngă verbe ca: «a tăia», «a pisa») Trei îngeri îl slujesc: Unul apă îi aduce, Altul îi taie mere, Al treilea mărunt i le face. ȘEZ. IV 144. ♦ Cu elemente componente (particule, picături etc.) foarte mici. Vin din iarna-ntunecoasă Zile lungi cu ploi mărunte. TOPÎRCEANU, B. 23. Pulberea măruntă din bolovanii de piatră, în care izbesc de dimineața pînă seara. DELAVRANCEA, V. V. 118. Afară era moină, cernea de sus o bură măruntă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 72. Albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Adverbial, pe lîngă verbele «a ploua», «a ninge», «a cerne» etc.) Ploua mărunt... crengile pădurii începeau să se acopere de ploaie. SAHIA, N. 76. Ningea mărunt și des, iar o furie de viscol împrăștia fulgii de-a lungul ulițelor. DEMETRESCU, O. 122. Începe să cearnă mărunt și-nțepos. CARAGIALE, P. 38. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. 2. (Despre bani) În monedă divizionară. Scoase o hîrtie de o sută, trei de douăzeci și vreo cincisprezece lei mărunți, pentru bacșișuri și alte cheltuieli. BASSARABESCU, V. 44. ♦ (Substantivat, adesea la f. pl.) Mărunțiș. 37 galbini, 14 irmilici... și ceva mărunte. ALECSANDRI, T. 1353. 3. (În opoziție cu înalt, despre ființe sau, mai rar, despre lucruri) De statură mică, de înălțime mică; scund. Deodată însă își făcu loc prin îngrămădeală un bătrîn mărunt, îndesat. SADOVEANU, O. VII 60. Trec pe vale, la iernat, Turmele mărunte. IOSIF, P. 52. Pe cai de munte mărunți, puternici și cuminți, «caravana» urca la pas. VLAHUȚĂ, O. AL. II 44. Multe-s frate, și mai multe corturi mari, corturi mărunte. ALECSANDRI, P. P. 77. ♦ (În opoziție cu lung) Mic de tot, scurt. Tocmai din fundul ogrăzii largi, acoperite peste tot cu iarbă verde, măruntă și curată, Ștefan răsărea, somnoros. HOGAȘ, DR. II 87. Îl văz înaintea ochilor... cu părul mărunt și încărunțit, cu barba ascuțită. DELAVRANCEA, H. T. 98. ◊ (Adverbial) L-a tuns mărunt. 4. (În opoziție cu mare, întins; despre pași, mers) Mic. Poate că intrase chiar, cu un pas mărunt, ușor și nesimțit, prin ușa întredeschisă a odăii. HOGAȘ, M. N. 20. Dar atuncea greieri, șoareci, Cu ușor măruntul mers, Readuc melancolia-mi, Iară ea se face vers. EMINESCU, O. I 106. ♦ (Adverbial) Cu pași mici. Două cîrduri de oi urcau mărunt spre cîmpie. PREDA, Î. 143. Pășea iute, mărunt, ușor, ca un șoarece. DELAVRANCEA, H. T. 99. 5. Fig. De mică importanță, de valoare neînsemnată, de rînd. Să te angajezi la o tipografie mică, dintre acelea care execută lucrări mărunte. PAS, Z. I 300. Cîntări, fabule și alte mărunte compuneri. NEGRUZZI, S. II 169. Lupte mărunte se înhățau între unii și alții. BĂLCESCU, O. II 106. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. De la un asemenea flecar, cu agerime descusut, multe și mărunte se puteau afla. C. PETRESCU, A. R. 7. Începe a se chicoti și a spune de la nuntă multe și mărunte. CREANGĂ, P. 173. – Variantă: (Învechit și regional) mănunt, -ă (ALECSANDRI, O. 169) adj.

chelșug sn [At: PALIA (1582) / V: ~șig, ~ciug, chilciug, ~cig, chit~, chie~ / Pl: ~uri / E: mg költség] (Reg) 1 Cheltuială. 2 (Îvp) Bani de cheltuială. 3 Bani meniți pentru acoperirea celor necesare. 4 (Îe) A avea bani (sau parale) la – A avea bani de cheltuială. 5 Daruri (în natură). 6 Alimente. 7 Sumă. 8 (Înv) Belșug. 9 (Pex) Lucruri mărunte Si: nimicuri.

schimbat², ~ă [At: GCR I, 114/34 / V: (reg) ști~ / Pl: ~ați, ~e / E: schimba] 1 a Care a fost înlocuit cu altcineva sau cu altceva (de același fel, de aceeași natură, de aceeași valoare etc.). 2 sns (Csc) Bani de valoare mică, mai ales de metal (reprezentând unități divizionare) Si: mărunțiș. 3 a Îmbrăcat cu rufe sau cu haine curate Si: primenit. 4 a (Pgn) Care și-a pus alte haine (de obicei mai bune) decât cele purtate până atunci. 5 a Care a căpătat o altă formă, un alt aspect, o altă înfățișare, o altă structură, un alt conținut, o altă valoare etc. Si: metamorfozat, transformat. 6-7 a (Reg) Schimbător (3-4). 8 a (D. nume) Care este altul decât cel anterior. 9 sfa (Olt) Horă vioaie, săltăreață. 10 sfa Melodie după care se execută schimbata (9).

BAN¹, bani, s. m. 1. Unitate monetară și monedă egală cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. monedă măruntă, divizionară a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă); monedă de metal sau hârtie recunoscută ca mijloc de schimb și de plată; argint (2). ◊ Expr. A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun = a fi foarte prețuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. ♦ (La pl.) Avere în numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (strânși) la ciorap sau a strânge bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strânge o sumă de bani; a fi zgârcit. Fecior (sau băiat) de bani gata = fiu de oameni avuți care face extravaganțe cu banii primiți sau moșteniți de la părinți. – Et. nec.

ȘALĂU² ~i m. (în Moldova medievală) Monedă măruntă de aramă (având o valoare egală cu a patra parte dintr-un ban). /cf. pol. szalawa, szalag

BAN¹, bani, s. m. 1. Unitate monetară egală cu a suta parte dintr-un leu; p. ext. monedă măruntă, de mică valoare. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani = a nu valora nimic, a nu avea nicio valoare. A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun = a fi foarte prețuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. 2. (La pl.) Avere în numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (strânși) la ciorap sau a strânge bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strânge o sumă de bani; a fi zgârcit. Fecior (sau băiat) de bani gata = fiu de oameni avuți care irosește banii primiți sau moșteniți de la părinți. – Et. nec.

lătițar sn [At: MOLDOVAN, Ț. N. 65 / V: (reg) ~iu, lățitariu, let~, litâțar / Pl: ? / E: lătiță + -ar] 1 (Reg) Colan de mărgele mărunte, pe care îl poartă la gât fetele și nevestele tinere Si: lătiță¹ (2). 2 (Ban; îf lătițariu) Altiță.

puios, ~oasă a [At: CANDREA, F. 311 / P: pu-ios / Pl: ~oși, ~oase / E: pui¹ + -os] 1 (Pfm; d. ființe) Prolific. 2 (Trs; îs) Fagure ~ Fagure din care ies puii¹ (18) de albine. 3 (Ban; îs) Bubă ~oasă Boală de piele care se manifestă prin ieșirea unor bube mărunte, mai ales pe față.

zoaie sf [At: LB / P: zoa-ie / V: (reg) ~ală (Pl: zoale, zoali), zoi sn (Pl: zoaie, zoiuri), zoia (Pl: zoiele), zoie / S și: so~ / Pl: zoi, ~ / E: slv *zola cf bg зола] (Mpl) 1 (Pop) Apă (cu săpun și leșie) care a rămas de la spălatul rufelor, al vaselor etc. Si: (reg) hâlbe, (rar) scursoare, spălătură, (reg) zângoare (1). 2 (Pgn) Apă murdară Si: (reg) zângoare (2), zlat² (1). 3 (Ban; Trs) Spumă de săpun. 4 (Buc) Puhoi de apă tulbure. 5 (Buc; îf zoală) Ploaie măruntă (de lungă durată). 6 (Buc) Vin sau rachiu de calitate inferioară. 7 (Reg; îf zoală) Spumă de pe laptele muls proaspăt. 8 (Trs; Mun) Salivă care curge din gura animalelor Si: bale (1). 9 (Trs) Sudoare spumoasă. 10 (Lpl; Olt) Șiroaie. 11 (Reg; îf zoi) Apă spumoasă și cu vreascuri adunată la stăvilarul morii. 12 (Buc; Trs; îf zoi) Bloc de gheață plutitoare. 13 (Înv; îf zoi) Pleavă.

MĂRUNȚIȘ s. n. I. 1. (La pl.) Bucăți de dimensiuni reduse dintr-un anumit material. Aducea acasă batista plină de mărunțișuri de piatră. AGÎRBICEANU, A. 478. ♦ (Regional ; cu sens colectiv) Grohotiș (Copăcel-Făgăraș). H XVII 38. ♦ (Regional ; cu sens colectiv) Alice. Cf. LB. ♦ (Regional) Glonț (Mogoș-Cîmpeni). ALR I 1 412/100. 2. (Cu sens colectiv) Nume generic dat peștilor de dimensiuni reduse ; plevușcă. V. a l b i t u r ă. Se prinde tot felul de mărunțiș, însă mai cu seamă albitură. ANTIPA, P. 439, cf. 783. ♦ Vînat format din animale mici. Ziua ne-a mers din plin, zise stăpinul moșiei către mulțimea ce-l înconjoară, doi cerbi, patru lupi și un porc, afară de mărunțișuri ce nu se mai numără. GANE, N. I, 128. 3. (Prin Munt.; cu sens colectiv) Grîu de vară. Sămănăturile de bucale, pîne mărunțică, pîne albă, pîne de vară sau mărunțiș, după ce au răsărit, poartă numele de holde. PAMFILE, A. R. 93. Am băgat în pămînt op[t] pogoani di mărunțiș. GRAIUL, I, 267. II. (Ieșit din uz ; în l o c. a d v.) Cu mărunțișul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU. IIII. 1. (La pl.) Lucruri de mică importanță, fără mare valoare. S-avem locuri dă lucru pentru făptuirea a orce mănunțișuri. JIPESCU, O. 137. Își adună micile obiecte de toaletă și ceasornicul și cîteva mărunțișuri, le înfundă în poșeta de piele roșie. REBREANU, R. II, 137. Uitîndu-și de mărunțișurile din chioșc, Otilia se luă cu vorba. CĂLINESCU, E. O. I, 42. Sînt tot felul de mărunțișuri necesare pentru un motociclist. V. ROM. iulie 1 954, 306. ♦ S p e c. Obiecte de mercerie. Vinde mărunțișuri. DDRF. Mărunțișuri și galanterie. NOM. PROF. 57. Se uitase în vitrinele magazinelor. . . asurzit de strigătele vînzătorilor de mărunțișuri. BARBU, Ș. N. 9. 2. (Cu sens colectiv) Monede de valoare mică, mai ales de metal ; mărunt, (argotic) măruntaie (II 2). Mărunțiș în monede nouă de nichel ca de șaptezeci de bani. CARAGIALE, M. 245. Nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul. DELAVRANCEA, H. T. 129. Suma aceasta o avea, dar îi mai trebuia și ceva mărunțiș care să-i ajungă pînă la trecere. REBREANU, I. 435. Răsturnă pe masă mărunțișul din buzunar și scoase restul bancnotelor din portbilet. C. PETRESCU, C. V. 47. Tu ai să-mi dai un rest. Prefer mărunțiș. ARGHEZI, C. J. 246, cf. CĂLINESCU, I. 105. Se căută în buzunare și începu să numere niște mărunțiș. PREDA, D. 166. Mărunțișul nu ajungea nici pentru o distanță la autobuz. V. ROM. ianuarie 1954, 79. Și paralele-am băut. . . Cu fetițe din Focșani, Numai de opsprece ani, Mărunțișul de rubiele Cu fetițe de la schele. TEODORESCU, P. P. 306 3. (La pl.) Fapte lipsite de importanță ; nimicuri, fleacuri, chițibușuri. Fostu-ne-ar fi de vro treabă o asemine vedere Oprită în mărunțișuri ce trebuința nu cere? CONACHI, P. 268. O să te pui să tai ceapă la bucătărie, să speli vasele, să tai lemne, să aduci apă cu sacaua de la Filaret și alte mărunțișuri de felul acesta. FILIMON, O. I, 133. Acuma nu mai lua în seamă și dumneata toate mărunțișurile. REBREANU, I, 137, cf. 294. Nu se ridică îndeajuns deasupra mărunțișurilor. Pierde perspectiva. V. ROM. aprilie 1954, 15. Nu prea băgăm de seamă mărunțișurile care se întîmplau în jurul meu. STANCU, R. A. IV, 302. IV. (Popular ; la pl. sau la sg. cu sens colectiv) Măruntaie (I 1). Un blid ca o jumătate de mierță era plin de curechi acru, colea prăjit cumsăcade, mai avînd în el și ceva mărunțișuri. RETEGANUL, P. I, 65. Măruntișu porcului. ALR I 751/708, cf. 751/122, 174. V. (Prin sudul Transilv.) Numele plantei Veronica crivita. PĂCALĂ, M. R. 17. – Pl.: mărunțișuri și (învechit și regional) mărunțișe (LB, IORDAN, L. R. A. 71). – Și: (regional) mănunțíș s. n. – Mărunt + suf. -iș.

MIRA¹ vb. I. R e f l. 1. (De obicei urmat de propoziții completive sau de determinări introduse prin prep. „de” și, învechit, rar, „pentru”) A fi sau a rămîne nedumerit, surprins; a găsi că ceva este curios, ciudat, de neînțeles, (învechit) a s e c i u d i; p. e x t. a fi uimit, uluit. Aceia așea mirară-se. PSALT. HUR. 40^r/25. Frații miei, nu vă mirareți. COD. VOR. 160/19, cf. 158/22. Ne mirăm de răbdare lor (cca 1 550). GCR I, 1/24. Ucenicii... se mirară că cu muiarea grăiia. CORESI, EV. 153, cf. 62, 159, 223, id. L. 62/17, 389/11. Nu iaste a să mira că însuși satana să schimbă in chip a înger luminat (cca 1618). GCR I, 47/41, cf. HERODOT (1645), 488. Ucenicii să mirară de cuvintele lui. N. TEST. (1648), 54^v/17, cf. 103^r/14. Puteare i-au dat lui giudeț să facă. . . ce nu vă mirareț[i] de aceasta. MOLITVENIC (sec. XVII), 309. Mă mir de tine, au zis, pentru că adeverești asupra noastră ceale bune. AETHIOPICA, 36^v/4. Un lucru foarte de mierat. IST. AM. 13^r/3. Nu mă mier când văd tineri cari, cetind, nu pironescu nice o idee la celi cetite (a. 1825). CAT. MAN. II, 114. S-au mirat. . . văzînd grăunțile ca mărgăritariul. DRĂGHICI, R. 143/16. Mă mier că dumneta nu-mi scrii nimică. KOGĂLNICEANU, S. 106, cf. CONACHI P. 274. Azi hainile vechi au rămas un suvenir, de care ne mierăm cînd se mai ivește. RUSSO, S. 17, cf. 11, 60, 93. El o iubea și se mira că o iubește ca și în ziua cînd culese cea întâi dulce sărutare. NEGRUZZI, S. I, 21, cf. 73. Hei, bine zicea tata: La noi să nu te miri Nici cînd îi videa plopii dînd flori de trandafir. ALECSANDRI, T. II, 149, cf. JIPESCU, O. 23. Ea a doua zi se miră cum de firele sînt rupte. EMINESCU, O. I, 79, cf. IV, 120. Ba zău, încă mă mier c-am avut răbdare să țin casă cu baba pîn-acum. CREANGĂ, P. 118, cf. 51, 127, 133, 135, 188. Cocoana nu se poate mira îndestul de prietenia ce-mi arată Bubico. CARAGIALE, O. II, 99. Se miră și nu știa ce să crează ochilor săi, băgînd de seamă că se schimbase. ISPIRESCU, L. 30, cf. 14, 17, 43. Mă hotărăsc a rămînea și în viitor din ceata acelora cari, cînd văd cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălței, se miră. ODOBESCU, S. III, 13. Ce te miri?. . . Sînt bătrîn! M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I, 260. Dacă această legendă. . . e povestea celor mai mulți, m-aș mera, scumpa mea cuconiță Liză, să fie și povestea vieții unei femei pentru care nici soarele n-a putut să apună. HOGAȘ, DR. II, 145. Cum se poate una ca asta? se miră părintele Dumitrache. SADOVEANU, O. VII, 297. Irena se miră că nu a fost întrebată, CAMIL PETRESCU, N. 130. Nastasia a clătinat capul, mirîndu-se de întrebarea asta. GALAN, Z. R. 36. Trandafir ș-un fir subțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir cum de m-ai scos. JARNIK-BÎRSEANU, D. 29, cf. 219, 275, 510, 513, MAT. FOLK. 1322, 1328. Mare-i satul, eu nu-ncăp, Mult mă mer eu ce le fac, Că nici pragu nu le calc. ȘEZ. I, 79. Dracul se miră de porumbe negre, Și pe el nu se vede, se zice cînd cineva rîde de greșelile altora și nu-și dă seama de ale sale. Cf. ZANNE, P. VI, 557, IV, 256, 386. ◊ L o c. a d j. (Rar) De mirat = surprinzător, uimitor, de mirare. De merat lucru esti di Mihai Vodă, domnu bătrîn, și cu ce minte . . . i-au stătut nărocul. . . tot împotrivă. NECULCE, L. 340. ◊ E x p r. Te miri cine (sau ce) = (depreciativ) un oarecare, oricine, oricare. Vorba era vorbă, la locul ei, și nu-l putea răpune te miri cine. CREANGĂ, ap. CADE. Cine știe dacă altfel n-ar fi lepădat răspunderea de la sine și aici, transcriind pe te miri ce ignorant diac cu pretenții de cronicar. IORGA, L, I 101. Te miri (sau, rar, miră) ce (și mai nimic sau nimica, rar, nimică) = un lucru neînsemnat, mărunt; un lucru lipsit de valoare, o nimica toată. Ai mai strîns ceva din banii birului? – Te miri ce și mai nimică, vorba ceea, că oamenii îs lipiți pămîntului. ALECSANDRI, T. 713. Într-o zi. . . îmi găsi pricină de la te mieri ce. GANE, N. II, 164. Lasă, bade Ipate, lasă; nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. Lui îi da te miră ce. ISPIRESCU, L. 338. Inimă slabă. . . să se-n- duioșeze de te miri ce, n-avea cuvioasa, VLAHUȚĂ, N. 138. Se mulțâmesc cu „te miri ce”, zic ei; o pîine și o ceapă li e destul. BRĂESCU, M. B. 114, cf. id. A. 162. Mahalaua aceasta. . . era o încîlcitură de cocioabe, cele mai multe fără acoperiș adevărat, ci cu cîrpituri din te miri ce, adunate parcă din gunoaie. CAMIL PETRESCU, O. II, 491. Îi vorba că-i fată de gospodar și nu mă-ndur s-o dau cu te miri ce. SEVEASTOS, N. 45. În anul întîi. . . așteptam să văd zbîrnîială ca la șes; cînd colo ce să văd? te meri ce și mai nimică. ȘEZ. III, 180. (Cu o construcție amplificată) Trecea gîrla pe oameni în circă, te miră pe ce lucru de nimic. ISPIRESCU, U. 74. Ea era fiica împăratului Galbin, o luase de la acela zmeul, iar te miri pentru ce treabă ce i-o făcuse. RETEGANUL, P. I, 34. Te miri unde = undeva, cine știe unde. Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, L. I, 79. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Cf. IORDAN, STIL. 287. (Rar) Te miră de nu . . . = cine știe dacă nu . . . De ținea drumul mai lung, te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb. ISPIRESCU, L. 36. ♦ T r a n z. A provoca nedumerire, a surprinde; p. e x t. a uimi. Cu învățături. . . pre toți au luminat, în seamne și minuni pre mulți mirînd. DOSOFTEI, V. S. septembrie 21^v/27. Primirea D. B. mă miera. . . căci omul nu avea nimică de cele ce impune o persoană soțietăței lașului. RUSSO, S. 27. Rochia ei de mireasă. . . mira, în ziua nunței, pe toți. MACEDONSKI, O. III, 17. Mă miră că tu le-ai uitat acestea așa de curînd. C. PETRESCU, C. V. 226. Și, de este deochiat De femeiă cu bărbat, Crape-i țîțele, Curgă-i laptele, Să mire noroadele, TEODORESCU, P. P. 372. 2. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A manifesta admirație; a se minuna (3). Iară noi, fraților, să ne mirăm de credința cestui bolnav și cumu-l vindecă pre el Hristos. CORESI, EV. 59. Și să slăvim și mărim și ne mirăm prea bunului și meșterului Dumnezeu, cela ce adauge și întoarce toată lumea spre noire. id. ib. 87. Iară tribunii noaptea deaca-l luară . . . să mirară de nevoința lui și de. . . portul cel cinsteș a cuvîntului și omeniei. DOSOFTEI, ap. GCR I, 256/33. Să mira craiul și toți domnii leșești și lăuda de frumoasă țărămonia ce are beserica. NECULCE, L. 98. Așadar slăvește ceriul, rabdă a ta slăbiciune Și miră-te întru toate de înalta-nțelepciune. CONACHI, P. 288. Să ne-ngroape totodată, Să se mire lumea toată, C-a fost dragoste curată . . . Și de-ai, tăi, dragă, stricată, JARNIK-BÎRSEANU, D. 57. Cine-n ochi te-o vedea să se mire. GR. S. VI, 87. 3. (Învechit și popular, urmat de determinări sau de propoziții subordonate care precizează obiectul sau cauza acțiunii) A nu ști, a nu înțelege, a nu-și da seama, a se întreba. Că văzură orbul și știa că aș[a] au născut. Mira-se și pururea ispitiia să înțeleagă. CORESI, EV. 168. Cînd ne vor tîlni acei. . . vameși, cătră dînșii ni-om mira ce vom dzîce. DOSOFTEI, V. S. octombrie 96^v/3, cf. noiembrie 128^v/10. Iară Ureche logofătul numai ce să mira încătro să va duce, de urîtul lui Aron Vodă. N. COSTIN, l. 570. Mirîndu-se ce om este acela ce ară duminica, îndată au trimes . . . ca să-l găsească. NECULCE, ap. GCR II, 33/30. Craiul Laslău, văzîndu-să slab de oști și de puteri, și mierăndu-să cum va face, și cum va putea să stea înpotrivă a atîta mulțime . . . CANTEMIR, HR. 136. La aceste cereri s-au mirat boierii ce vor face. DIONISIE, C. 206. Au socotit să însămneză pe acest par și niște slove . . . dar să mira în ce limbă. DRĂGHICI, R. 130/7. Se mira cu ce cuvinte Să-i mai bage în cap minte, PANN, P. V. III, 451/23. Și-o întreb și nu-mi răspunde! Și mă mir ce i-am făcut! COȘBUC, P. I, 49. Cuculeț cu pene verzi. . . Mă mier iarna ce mînînci? ȘEZ. I, 290. Mă miram ce-mi place mie ... Badea-nalt cu pălărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. 4. (Învechit) A fi neliniștit, a se zbuciuma, a se frămîntă; a-i fi teamă, a se înspăimînta. Deaca s-au făcut zio, să mira și tremura cum va face să-l ascunză (a. 1675). GCR I, 222/15. Împăratul Moscului. . . oaste are multă, nu să miară de turci. NECULCE, L. 213. Gîndirea. . . se miră și se cutremură. MARCOVICI, C. 11/19. 5. (Învechit și regional) A cerceta cu privirea, a se uita (cu băgare de seamă și cu curiozitate), a privi (cu atenție). Mergînd în Verona. . . au început a să mira la casa craiascâ, socotind a fi o bisearică mare (a. 1799). GCR II, 169/19. Du-te și miră-te de mai plouă pe afară. Com. din POȘAGA-TURDA. Doi stau, Doi dau, Doi se miră, Doi se-nchină (îmblătitorii). GOROVEI, C. 4. ♦ S p e c. (Regional; despre femei însărcinate) A se uita cu insistență la ființe diforme (riscînd, potrivit unei credințe populare, să nască copii diformi) (Someș Guruslău-Zălau). Cf. MAT. DIALECT, I, 212. ♦ (Prin Transilv., urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A se îngriji de cineva sau de ceva, a avea grijă de . . . , a lua seama la. . . Mergi, Ioane, miră-te de oi. viciu, gl. Hai să ne mirăm după vaci. id. ib. – Prez. ind.: mir. – Și: (învechit și regional) mierá vb. I. – Lat. mirari.

MIȘEL, -EÁ adj., s. m. I. 1. Adj. (Învechit și regional, despre oameni) Sărac; p. e x t. vrednic de milă, vrednic de plîns, n e n o r o c i t, b i e t, (învechit) mișelos (1). Au doară ai miluit vrun seracu. . . sau ai îmbrăcat vru om mișelu (a. 1550). CUV. D. BĂTR. II, 453/31. E eu mișelu-s și measeru; Dzeu, agiută-mi. PSALT. 136. Cela ce va fura lucru puțin de la vre un om mișăl. . . să-l bată. PRAV. 34. Noi sîntem oameni mișăi, și ne rugăm să nu ne strice oștile împărățiii tale (a. 1784). GCR II, 132/33. Carea dare era prea grea li s-au părut mai ales oamenilor celor mișei. ȘINCAI, HR. II, 215/20, cf. 30/18, 179/19. Aș vrea să trag brazda unde m-am chinuit ca un rob mișel într-o toamnă. SADOVEANU, M. C. 108, cf. ALR 1 452/283,1 548/273, 280, 285, 298, 341, 354, 800, 878. ◊ (Substantivat) Intra-va și mișel (s i r u m a n u l N. TEST. 1 648, s ă r a c BIBLIA 1 688) Întru scîrnave veșminte. COD. VOR. 116/28, cf. 109/19, 118/3. Miluiaște mișelul (n e a v u t u l CC²) și measerul. PSALT. 141. Împărați și deade mișeilor, ib. 241. Să împărțim și altora să mănînce, să dăm mișeilor. CORESI, EV. 50. Să ne grejim de săraci și de mișei. id. ib. 549. Să nu osîndeascâ spre mișei bogații în besearecă. id. 142/14. Stau împărații cu voinicii, mișeii cu bogații, bătrînii cu tinerii (a. 1600). CUV. D. BĂTR. II, 449/16, cf. 80/2, 352/12. Iară ea, cît avea, tot împărțiia mișeilor. MOXA, 373/17, cf. 397/9. Carii ne asupresc pre noi: mișeii au bogații? VARLAAM, C. 132. Bogații . . . nu vor agiutori neputearnicii și mișeii. id. ib. 246, cf. 247. În toată vreamea mișăii aveți cu voi și cînd veți vrea, puteți face lor bine. N. TEST. (1648), 6 071. Și multe bunătăți face . . . , bolnițe de bătrîni și mișei și de bolnavi. DOSOFTEI, V. S. septembrie 13^v/17. Mișelului iaste-i Domnul de scăpare. id. PS. 30/5. Mai mult să se socotească săracii și mișeii din porunca lui Dumnezeu (a. 1 760). GCR 11, 68/21. S-au adus aminte de smereniia noastră și de lipsa mișeilor noștri (a. 1 780). IORGA, S. D. XII, 293. Cu multe daruri ca pre un mișel l-au mîngîiat. ȘINCAI, HR. I, 389/25. Pre bietul nevinovatul vlădic l-au scos de la închisoare și. . . au trebuit mișelul să moară. id. III, 131/12. E ceasul pentru cei mișei. . . Să li se deie partea. BENIUC, V. 82. Avui parte d-un mișel Pică țundra de pe el. JARNIK-BÎRSEANU, D. 249. (E x p r.) Vai și mișel sau mișel și vai = vai și amar. v. a m a r. O, vai și mișel de noi, de nește netrebnici. DOSOFTEI, V. S, octombrie 52^r/7, cf, 83^r/5, Vai și mișel era în Ardeal în zilele acelea. stricîndu-l cu sabie și cu foc hanul tătăresc. ȘINCAI, HR. III, 74/15, cf. II, 81/6. Cîntă cucu-n vîrf de plai, Sînt fete și de biraiȘi le iau feciori de crai, Pe urmă-i mișel și vai. F (1 889), 223. ◊ (Despre viața omului) Viața omului iaste scurtă, nestatornică, înșelătoare, slabă, neputincioasă, mișea. MAIOR, P. 25/5. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu aspect sărăcăcios, mizer. Și-mbrăcîndu-să în haine mișeale, mearsă la casa sa. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 14^v/34. Caută la sine și să rușină Vâzîndu-să în haine mișele, Toate ude și pline de tină. BUDAI-DELEANU, Ț. 187. 2. Adj. Umil, smerit. Mi-audzi mișea rugă, mișeale cuvinte. DOSOFTEI, PS. 39/8. ◊ (Substantivat) O fericați mișeii cu sufletul și cu inima dearepți și plecați (a. 1 550-1 580). CUV. D. BĂTR. II, 466/2. 3. Adj. (Învechit și regional) Slab; bolnav; infirm; p. e x t. lipsit de energie, nevolnic. Dacă însă [boierimea] . . . trîntea cu ușurință pe domnii mișei, acei înzestrați cu energie o făceau să plătească scump veșnicul ei neastâmpăr. XENOPOL, I. R. V, 95, cf. ALRM Il/l h 142, ALR I 1 548/56, 107, 170, 255, 273, 341, 348, 351, 354, 610. ◊ (Substantivat) Mișeii nu pot să ridice măcar un poloboc plin. ALECSANDRI, T. I, 442. ♦ Spec. Lepros. Muierea se desparte de bărbatu-și de va fi mișel sau gubav (a. 1 652). ap. TDRG. ♦ (Prin Ban. și Olt.; și substantivat, m.) (Știulete de porumb) mic, nedezvoltat, pipernicit (cu boabe puține și mărunte). Cf. ALR I 452/12, 1 548/1, 12, 29, ALR II 5149/29, LEXIC REG. 55. 4. S. m. (Învechit și regional) Cerșetor. Ieșiți. . . la răspîntii și în ulițele cetăției, și mișeii și beteagii și orbii și șchiopii aduceți-i încoace. CORESI, EV. 413. S-au înnoit acest catastih de brasla mișeilor de tărgu din Iași, care de demult este așăzată această breaslă (a. 1 722). CAT. MAN. I, 289. Ioan staroste de mișăi și cu toți mișăii de aicea de tîrgu de Iași (a. 1 742). URICARIUL, V, 312/12. Cel mai vechi și mai mare număr de documente relative la existența breslelor, ni-l dă doar. . . breasla mișeilor sau calicilor din Iași. N. A. BOGDAN, M. 176. Pridvoarele bisericilor erau înțesate de mișei și calici, care întindeau palma cîntînd cu jale și cerșind milă. SADOVEANU, O. XII, 106, cf. id. Z. C. 82, 115, ALR I 451/341. 5. Adj. (Învechit; și substantivat) (Om) din clasa socială cea mai de jos, (om) de rînd, de condiție modestă; p. ext. supus.. Că mișeii voștri încă vin de să hrănescu în țara lui vodă (a. 1 604-1 619). IORGA, D. B. I, 25, cf. 45 În sat să nu intrați fără de ispravă, ce să lăsați foarte în pace mișeii, să nu mai vie jalobâ pre voi (a. 1 627). ap. CONV. LIT. XVII, 451. Au mărs și la un codru ce să cheamă Ghera, de iarăși au tîlhuit și au făcut rău mișeilor domniii meale (a. 1 629), IORGA, D, B. I, 45. Dăm știre dumital[e] că am trimis pre Apostol acol[o] pentru treb[i] domneștii] ce trebuiesc acmu la Pașt[i], #boboaie și câmeș și cumănace de mișei (cca 1 638). IORGA, B. R. 56. Toate dările și angăriile cîte sînt pe alți mișei în țara domniei mele (a. 1 676). ap. CONV. LIT. XVII, 449. Scriem domnia mea la slugile noastre, la curteanii de țară și la cei de cămară și la aprozii de tîrg și cei de divan și la stolnicei și hănsari și călărași și ruptele și toți mișeii noștri, ț[ă]ranii de ținutul Tutuvii (a. 1 696). IORGA, S. D. XVI, 199. Căutaiu în groapă și vădzuiu oasele goale, și dzișu, amu cine iaste acesta împăratu au mișelu-i. . . ce odihneaște. MOLiTVENIC (sec. XVII), 303. Nu numai gloate mișele, ci și familii de frunte au fost duse sau strămutate în Dachia. ȘINCAI, HR. i, 7/8. Dacă ai fi un mișel de rînd, ar putea scoate gîdea adevărul. SADOVEANU, D. P. 29, cf. 183, id. O. XIII, 56. 6. Adj. (Și substantivat) (Om) ticălos, netrebnic, nemernic, mîrșav; (om) laș, fricos. Firea cea mișeală omenească. N. COSTIN, ap. GCR II, 10/23. Audzi că-i număscu: mișei, cămătari, lacomi, lipsiți, slugi, dobînditori. id., ap. GCR II, 12/25. Pre cei mișei înalță, pre aceia îi rădică din gunoi, iară pre cei vrednici îi urgisesc. ȘINCAI, HR. II, 82/18. Cel ce fuge dinaintea dușmanului este mișel. RUSSO, S. 138. Pe contimporanii mișei i-am dat dracului. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 574. Îi mare cu cei mici. . . , Mișel cu cei voinici Și brav cu cei fugari. ALECSANDRI, T. 612. Mișelul rabdă . . . , omul viteaz nu-i răbdător. id. T. II, 178. Nu spera cînd vezi mișeii La izbîndă făcînd punte. EMINESCU, O. I, 196, cf. 151. Să-mi aducă aicea pe acel mișel, Ca să-și ia pedeapsa scrisă pentru el! CARAGIALE, O. IV, 359. De groaza lui dușmanii au dosit-o ca mișei. MACEDONSKI, O. I, 84. Sînt mișei dă ăștia, care-ți ridică sîngele în cap. VLAHUȚĂ, D. 257. E mișel Un suflet, cînd își uită pe ai săi! COȘBUC, P. I, 160, cf. id. AE. 75. Doi mișei să-și verse ciuda pe stăpîna ta. DAVILA, V. V. 159, Mișelule și netrebnicule! REBREANU, I. 125. Sînt atît de mișel și de căzut. GALACTION, O. 186. Noi cu toții am pătimit de pe urma mișelului de Tomșa. SADOVEANU, O. V, 693. Mișei, dușmani și vicleni! Vă aruncați sută pe om. ALECSANDRI, P. P. 126. Am rămas cu rod în sîn. . . E rod de om mișel. id. ib. 230, cf. 197. Decît sfîntă c-un mișel, Mai bine c-un voinicel, id. ib. 328. Te pomenești că mișelul e într-adevăr în stare să-i tragă după sine și pe nemernicii din Cristeni. VORNIC, P. 208, cf. ALR I 154/8. Mai bine cu un vrednic la pagubă, decît cu un mișel la cîștig. ZANNE, P. VIII, 339. ♦ (Rar, despre acțiunile, caracterul oamenilor) Mișelesc (2). Săvîrșiră o faptă din cele mai mișele. RETEGANUL, P. V, 33. ♦ (Regional, cu sens atenuat, despre copii) Neastímpărat, ștrengar, poznaș; obraznic. Să nu cădeți, mișeilor, să nu vă stropiți. AGÎRBICEANU, L. T. 340, cf. ALR I 1 517, 1 548. 7. Adj. (Învechit și popular; și substantivat) (Om) nepriceput, prost, imbecil, nerod. Un mișăl simțitor este mai cinstit decît un nesimțitor înțelept. KOTZEBUE, U. 5^v/8, cf. 13^v/26, ALR I 1 548/536, 538, 596, 610, 675, 704, 803, 860, 870, 885. II. S. m. art. (Prin Bucov., în sintagma) Mișelu satului = numele unui dans popular. Cf. VARONE, D. 116. – PI.: mișei, -ele. - Și: mișeálă s. f. – Lat. misellus.

MĂRUNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este de proporții foarte reduse; mic de tot. Pietre ~te. Pași ~ți. ◊ Bani ~ți bani în monede divizionare de valoare mică. 2) (despre scris) Care este cu litere foarte mici. 3) (despre persoane) Care este mic de statură; scund. 4) fig. Care este de mică importanță. * Multe și ~te lucruri de tot felul, dar lipsite de importanță. 5) fig. (despre oameni) Care dovedește lipsă de noblețe sufletească; lipsit de generozitate; meschin. /<lat. minutus

MEREUȚ adv. Diminutiv al lui m e r e u. 1. (Prin Ban.) în e x p r.) A ploua (sau a cerne etc.) mereuț = a ploua (sau a bura etc.) mărunt, domol, ca prin sită. Ploaie mereuț ca pin sită. ALR I 1 978/1. Serne, mizgură mereul. ib. 1 978/28. 2. (Transilv., Ban.) Cf. m e r e u (II 2). Cf. KLEIN, D. 81. [Măgarul] cum au văzut o dată pre stăpínul său adormit. . . s-au vírît mereuț și punîndu-și capul pre umere lîngă ureachea stăpînului său au început cît au putut: hia, hia. ȚICHINDEAL, F. 104/17, cf. LB. A îmbla ori lucra. . . mereuț. H XVIIIi 175. Să sui Tîndală în lemn, mereuț-mereuț, și băga mîna pe su pasăre să-i fure un ou. ALEXICI, L. P. 241, cf. ALRM I/I h 141, ALR I 1 501/49, A III 13. ♦ (Pe lîngă verbe de declarație) Cu voce scăzută, pe șoptite, încet. Atunci baba le spusă mereuț să n-audă copiii. CĂTANĂ, P. B. II, 129. Vorbește mereuț. ALR II/I MN10, 6875/47. – Și: mereóț (CONV. LIT. XLVI, 105), merúț (ib.) adv. – Mereu + suf. -uț.

CENTIMĂ ~e f. 1) Monedă franceză divizionară egală cu a suta parte dintr-un franc. 2) înv. Monedă măruntă egală cu a suta parte dintr-un leu. ◊ A nu avea nici o ~ a nu avea nici un ban. /<fr. centime

COȘNIȚĂ, coșnițe, s. f. 1. Coș mic de nuiele sau de papură, folosit la tîrguit. Oamenii se întinseseră mai bine, peste pat, mîncînd încet din coșnița plină cu gogoși și șorici. PREDA, Î. 110. Ucenicul era trimis la patron acasă și ducea coșnița de tîrguieli din piață. PAS, Z. I 256. Eu întorceam capul de la coșniță, dar jimbla și salamul miroseau, iar alunele și migdalele sunau. DELAVRANCEA, H. T. 48. ◊ Expr. Bani de (sau pentru) coșniță = sumă destinată tîrguielilor zilnice pentru procurarea alimentelor. Cîteva zeci de lei pentru coșniță și cheltuieli mărunte. 2. Stup făcut din papură, paie, nuiele etc. Îngrijea o stupină de vreo cincizeci de coșnițe și buduroaie. SADOVEANU, P. M. 50.

tocare sf [At: POLIZU / Pl: (rar) ~cări / E: toca¹] 1 (Înv) Batere a toacei (1) Si: (înv) tocat¹ (1). 2 Tăiere a unui material în bucăți foarte mărunte (transformându-l în pastă) Si: tocat¹ (2). 3 (Reg) Mărunțire a pământului Si: (reg) tocat¹ (3). 4 (Reg) Spargere a lemnelor pentru foc Si: (reg) tocat¹ (4). 5 (Fam; fig) Cheltuire fără chibzuială a banilor, a averii Si: tocat¹ (5). 6 (Fam; fig) Ruinare a cuiva Si: tocat¹. 7 Despicare a firului de păr Si: tocat¹ (7). 8 Destrămare a materialelor textile din cauza folosirii îndelungate Si: (reg) tocat¹ (8).

toca¹ [At: VARLAAM, C. 435 / Pzi: toc, (îvr) tochez / E: ml *toccare] 1 vi A bate toaca (1). 2 vi (Reg; îlav) Unde popa nu toacă Foarte departe. 3 vi (Pop; șîe a ~ din gură sau a-i ~ (cuiva) gura (ca o moară sau ca melițoiul, ca o râșniță etc.) A vorbi într-una Si: (pfm) a flecări, a sporovăi. 4 vt (Pop; îe) A ~ (la) verzi și uscate sau a ~ câte-n lună și-n soare A spune fel de fel de nimicuri. 5-6 vti (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) la ureche (sau la cap) ori a ~ (pe cineva) la (sau în) cap sau a ~ capul (cuiva) A sâcâi pe cineva cu același lucm. 7 vi (Reg; îe) A ~ pe vătrai A sta degeaba. 8 vi (Mun; îe) A ~ pe vatră A duce viață grea, plină de lipsuri. 9 vi (Olt; îe) Toacă pe vătrai Se spune despre un om care a sărăcit. 10 vt (Îc) Toacă-gură Persoană care vorbește mult Si: guraliv, limbut. 11 vi (Reg) A lovi în ceva. 12 vi (Reg) A ciocăni. 13 vi (D. berze) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea deasă și repetată a celor două părți ale ciocului. 14 vi (D. mitraliere) A produce sunete scurte și dese în timpul tragerii. 15 vt A tăia un material în bucăți foarte mărunte (transformându-l în pastă), prin lovituri repetate, cu un instrument tăios sau cu ajutorul unor mașini speciale Si: (reg) a tocăla¹ (2), a tocăni (5). 16 vt (Reg; îe) A-i ~ gura bureți A vorbi repede, spunând lucruri neînsemnate. 17 vt (Reg; îe) A ~ la bureți (sau la castraveți, la varză) A tremura foarte tare (de frig). 18 vt (Reg; c. i. pământ) A mărunți. 19 vt (Reg) A sparge lemne pentru foc. 20 vt (Îrg) A omorî (tăind în bucăți) Si: a nimici. 21 vt (Fam; fig) A risipi bani, avere etc. 22 vt (Reg; fig) A (o) ~ la papuc A risipi averea (la petreceri și la jocuri de noroc). 23 vt (Fam; fig) A sărăci pe cineva. 24 vr (D. păr) A se despica. 25 vr (D. țesături) A se destrăma din cauza folosirii îndelungate. 26 vt (Subiectul indică molii) A deteriora o țesătură.

LIPSĂ DE IMPORTANȚĂ. Subst. Lipsă de importanță, modicitate (livr.), insignifianță (livr.), nonvaloare, mărunțime (rar), nimicnicie, nimicie (înv.); inutilitate, neutilitate, nefolosință; zădărnicie, deșertăciune. Banalitate, mediocritate, platitudine. Lucru de nimic, nimic, nimicuța (dim.), o nimica toată, mărunțiș, bagatelă, fleac, flecușteț (dim.), fleculeț, jucărie (fig.), chițibuș (fam.). Vorbe goale, vorbe de clacă, palavre, apă de ploaie (fig.), balon de săpun (fig.). Minimalizare, bagatelizare; subapreciere, subestimare, subevaluare. Devalorizare, depreciere, degradare. Adj. Lipsit de importanță, fără importanță, neimportant; neglijabil, neînsemnat, nesemnificativ, modic (livr.), insignifiant (livr.), fără valoare, fără preț, de nimic, de doi bani; a cincea roată la căruță, inutil, neutil, nefolositor, netrebuincios, zadarnic. Banal, mediocru, plat (fig.), șters (fig.), de rînd, ordinar, comun, obișnuit. Mic, minim, mărunt, minor; secundar, marginal (livr.), colateral, lateral (fig.). Devalorizat, depreciat, degradat. Vb. A fi lipsit de importanță, a nu avea (nici o) importanță, a fi fără valoare, a nu avea (nici o) valoare, a nu însemna nimic, a nu conta, a nu valora, a nu face doi bani, a nu face o para chioară, a nu face nici cît o ceapă degerată, de prisos, a fi în plus, a fi a cincea roată la căruță. A se devaloriza, a-și valoarea (importanța), a se deprecia, a se degrada; a cădea în desuetudine, a se perima. A minimaliza, a bagateliza; a subaprecia, a subestima, a subevalua. V. inutilitate, micime.

zgură sf [At: DOSOFTEI, PS. 20/16 / V: (reg) jg~ / Pl: ~ri, (rar) ~re / E: ns cf alb zgjyrë] 1 Reziduuri solide provenite din topirea minereurilor metalice, din rafinarea anumitor metale sau aliaje Si: scorie¹ (1). 2 Reziduul din combustia cărbunilor (de obicei a huilei) Si: (reg) stur¹ (3), sleacnă. 3 (Trs) Fontă. 4 (Trs) Rugină. 5 Funingine (sticloasă și zgunțuroasă) care se formează pe pereții coșurilor. 6 (Reg; îs) ~ de zăpadă Chiciură¹. 7 Cenușă întărită, rezultată din anumite lucruri arse. 8 (Pgn) Cenușă (1). 9 Strat de oxizi metalici format deasupra unei suduri executate cu arc metalic. 10 Lavă întărită. 11 (Pan; Olt; Ban) Firimituri de pâine sau de mămăligă. 12 (Reg) Mămăligă vârtoasă. 13 (Reg) Depunere pe fundul unui vas cu apă. 14 (Reg; îs) ~ de piatră Piatră sfărâmată mărunt. 15 (Reg) Cerumen. 16 (Trs) Jeg.

ORT orți m. înv. Monedă măruntă egală cu un sfert de leu vechi cu circulație și în Țara Moldovei. ◊ ~ul strămoșesc (sau vătășesc) taxă specială stabilită de staroste pentru vânzarea vinului. Tot doi bani și un ~ la fel de neînsemnat. A(-și) da ~ul popii a muri; a deceda. /<pol. ort, germ. Ort

roșu, ~șie [At: CORESI, EV. 425 / V: (îrg) ~ș, ~șă (înv) ~șiu, (Trs) ~șou / Pl: ~șii, (rar) ~șie af, ~șuri sn / E: ml roseus, -a, -um] 1-2 a, av De culoarea sângelui Si: arămiu, bordo (2), cărămiziu (2), purpuriu, roibat (2), rubiniu (2), stacojiu, teracot, vișiniu (îrg) mohorât, (reg) morosliv, rojolin (1). 3 a (Îs) Ouă ~șii Ouă vopsite cu roșu (pex, cu altă culoare) tradiționale la creștini de Paște. 4 a (Reg, îe) A umbla (cu ceva) ca cu oul (cel) ~ A trata cu foarte multă grijă. 5-6 sm, a (Înv; îs) Ban ~ Ban de aramă. 7-8 sm, a (Înv; pex; îae) Monedă cu valoare foarte mică. 9 a (Îs) Galben ~ Galben unguresc de aur. 10 a (Îs) Florint ~ Fiorin de aur. 11 a (Reg; îs) Vărsat ~ (mărunt sau de copii) Pojar. 12-13 sn, a (Arg; îs) Borșul cel ~ Sânge. 14 a (Euf; îs) Cel cu căciula ~ie Diavolul (1). 15-16 sf, a (Bot; îs) Pătlăgea ~ie Plantă legumicolă anuală din familia solanceelor, cu frunze mari, penate, cu flori galbene și cu fructe comestibile (Lycopersicum esculentum). 17-18 sf, a (Bot; îas) Fructul roșiei (15), bacă zemoasă de culoare mai ales roșie, comestibilă Si: pătlăgea, tomată. 19 a (Îs) Mere ~șii Varietate de mere cu coaja roșie. 20 a (Îc) Pere ~șii Varietate de pere nedefinită mai îndeaproape. 21 a (Îs) Pere cu miez ~ (sau ~șii la miez) Varietate de pere cu carnea roșie și coaja vânătă. 22 a (Îc) Cireșe ~șii, cireșe ~șii grase, cireșe ~șii de Dobra, cireșe aslan ~șii, cireșe ~șii pietroase, cireșe ~șii zaharoase Varietăți de cireșe. 23 a (Îs) Vișine ~șii Varietate de prune văratice, roșii-violacee, a căror carne se desprinde ușor de pe sâmbure. 24-25 sf, a (Îs) Struguri roșii (Varietate de struguri) cu boabe roșii și dese Si: roșioară (9). 26 a (Reg; îc) Agriș ~ Coacăz (1). 27 a (Îs) Bostan ~ Bostan (3) porcesc (Cucurbita pepo). 28 a (îs) Grâu ~ (din Bănat) Specie de grâu. 29 a (Îc) Pepene (sau harbuz) ~ Lubeniță (Citrullus vulgaris). 30 a (Zlg; îc) Șarpe (reg gândac) ~ Viperă (Peliasberus) 31 a (Ent; îs) Furnică ~ Specia de furnici Formica sanguinea. 32 a (Ent; reg; îae; adesea determinat prin „mare”) Furnică de pădure (Formica rufa). 33 a (Ent; reg; îc) Gândac ~ Vaca-domnului (Lygaeus equestris). 34 a (Îe) A se duce (sau a merge) până la mărul ~ A se duce foarte departe. 35 a (Îe) A fi cu ciubote ~șii A fi rar. 36 a (Îae) A fi scump. 37 a (Îe) A plăti ciubote ~șii A plăti mult 38 a (Îe) A umbla (sau a se duce) cu ciubote roșii A umbla desculț. 39 a (Îae) A fi foarte sărac. 40 a (Îe) A căuta acul doamniei cu fir ~ A căuta ceva frumos sau rar. 41 a (Bot; reg; îc) Mălăiel-~ Păducel (Crataegus monogyna). 42 a (D. părul oamenilor) Roșcovan (2). 43 a (Pex; d. oameni) Cu părul roșcat (2). 44 a (D. părul animalelor și penele păsărilor, pex d. animale sau păsări sau d. părți ale corpului lor) Roșcat (2). 45 a (D. cai) Roib (1) 46 smf Nume dat animalelor și păsărilor domestice de culoare roșie (cal, bou, capră, câine, găină etc.) 47 a (D. față sau părți ale corpului) De culoare rumenă-aprinsă (datorită circulației sangvine) Si: roșcovan (1). 48 a (Pex; d. oameni) Cu fața rumenă Si: pletoric, rubicond, sangvin. 49 a (D. ochi) Congestionat (2). 50 a Îmbujorat (de emoție, de frică etc.) 51 a (D. metale) Incandescent. 52 a (Îs) Fier ~ Fier înroșit în foc cu care se înseamnă animalele (odinioară și sclavii și ocnașii) 53 sn Culoarea roșie, prima dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, la marginea acestuia spre lungimile de undă mari. 54 sn (Reg; îe) ~ de pică (sau de râde) Roșu aprins. 55 sn (Îs) ~ cardinal Roșu purpuriu. 56 sn (D. clădiri; îla) În (sau din) ~ Cu zidăria de cărămidă, terminată, dar netencuită. 57 sn (În construcție cu verbele „a încălzi”, „a înfierbânta”; îla) Până la ~ Până la incandescență. 58 sn Îe) A vedea (sau a i se face) (cuiva) ~ (înaintea ochilor) A se înfuria. 59 sn (Arg; îe) A-i face (cuiva) ~ la muștuc A lovi pe cineva să-i curgă sângele pe nas. 60 sn (Ccr) Colorant roșu. 61 sn (Îs) ~ de Berlin (sau de Paris, de Prusia, englez, englezesc, indian, venețian) Denumire comercială a unei substanțe roșii, folosită în vopsitorie cu substituent al miniului de fier. 62 sn (Îs) ~ de Congo Colorant organic în industria textilă și indicator în chimia analitică. 63 sn Fard roșu pentru obraz și buze 64 sn (Cu determinarea „de buze”) Ruj¹. 65 sn (Îvr sf) Țesătură sau broderie de culoare roșie. 66 sn (La cărțile de joc) Cupă². 67 smp (Bot; reg) Limba-boului (Anchusa officinalis) 68 smp (În vechea armată a Țării Românești; șîs ~șii de țară) Corp de călăreți sau de pedestrași compus din boieri de țară având uniformă de culoare roșie Si: roșior (22). 69 sm Ostaș din corpul roșiilor (67) Si: roșior (23) 70 sm (Îs) Roșii străini Corp de cavaleri format din ostași străini. 71 sm Descendent din boieri mici. 72 smp Corp de slujitori domnești înființat în sec. XVIII în Moldova, numit astfel datorită uniformelor roșii. 73 sm Dare plătită de roșii (70). 74 a (Fig) Inspirat sau pătruns de idei progresiste sau revoluționare (de stânga). 75 a (Fig) Creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă). 76 sm (Mpl) Adept al unor idei progresiste sau revoluționare (mai ales de stânga).

ZDROBI vb. 1. a sfărîma, (pop.) a zobi, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ paharul de pămînt.) 2. a (se) fărîma, a (se) sfărîma, (rar) a (se) casa. (A ~ un pahar cu pumnul.) 3. a sfărîma, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapă.) 4. a sfărîma, (înv. și reg.) a răzbi. (I-a ~ capul.) 5. a (se) strivi, (înv.) a (se) smăcina. (S-a ~ de caldarîm.) 6. a (se) sfărîma, (înv. și reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stînci.) 7. a mărunți, a pisa, a sfărîma, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.) 8. a mărunți, a pasa. (A ~ legume.) 9. a se sfărîma, a se sparge. (Valurile se ~ de țărm.) 10. a stîlci, a strivi, a turti, (pop.) a stropși, a zobi, (înv. și reg.) a struci, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ o cutie metalică prin lovire.) 11. a strivi, (pop.) a călca, (reg.) a pistosi. (A ~ strugurii pentru a face mustul.) 12. a presa, a stoarce, a tescui. (A ~ fagurii pentru a scoate mierea.) 13. a (se) storci, a (se) strivi, a (se) terciui, (reg.) a (se) fleciui, a (se) pistosi, (Olt. și Munt.) a (se) storcoși, (Transilv.) a (se) toroști. (Fructele s-au ~ în ladă.) 14. a se bate, a se lovi, a se strivi, (reg.) a se meci. (Cîteva pere căzute din pom s-au ~.) 15. a distruge, a nimici, a rade. (înv. și reg.) a sparge, (fig.) a pulveriza, a șterge. (A ~ cetatea dușmană.) 16. a distruge, a nimici, a potopi, a prăpădi, a sfărîma, a zvînta, (înv. și pop.) a pierde, a răpune, a risipi, (pop.) a isprăvi, a zdrumica, (înv. și reg.) a sodomi, (reg.) a litrosi, (prin Transilv.) a potroși, (înv. ) a cura, a nimicnici, a potrebi, a stropși, a tîrî, a zdruncina, (grecism înv.) a afanisi, (fig.) a secera, a spulbera. (I-a ~ pe dușmani.) 17. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a seca, a secătui, a sfîrși, a slei, a stoarce, a vlăgui, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca brută l-a ~.)

mărunți [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (îrg) mănun~, mir~, mănunța, (cscj) manunta, mănunta, ~nta, ~ța, mirunța / Pzi: ~țesc / E: mărunt] 1 vt A tăia, a împărți, a rupe etc. în bucăți mici Si: (reg) a mărunțeli, (rar) a mărunțișa. 2 (Îlav) Pe ~te Cu mișcări scurte și repezi. 3 vt (Reg; c. i. bani) A schimba în mărunțiș (10).

muchie [At: HERODOT (1645), 97 / V: ~che (Pl: muchi, muche) / P: ~chi-e / Pl: ~ii / E: ml *mutila] 1 sf Linie de intersecție a două fețe ale unui corp geometric. 2 sf (îla) În (trei sau patru, cinci etc.) muchii Alcătuit din trei (sau patru, cinci etc.) fețe plane care se intersectează. 3 (Îlav) Pe ~ La limită. 4 sf (Rar; îlav) De pe ~ Dintr-o parte Si: pieziș. 5 sf (Rar; îla) Cioplit în patru ~chii Dichisit. 6 sf Margine (1) a unui lucru, a unei suprafețe. 7 sf Suprafață îngustă care limitează un obiect, o porțiune de teren etc. de jur-împrejur. 8 sf (D. monede; îla) Bătuți pe ~ Cu marginea zimțată. 9 sf (D. o sumă de bani; îal) Din care nu lipsește nimic Si: exact. 10 sf (Îe) A coase pe ~ A împreuna două bucăți de stofa, așezând una peste alta marginile lor și cosându-le cu împunsături mărunte. 11 sf (Reg; îlv) A da peste ~ A tivi. 12 sf (Rar; îe) A nu fi trecut nici pe foaie, nici pe ~ A nu fi băgat în seamă. 13 sf (Îvr) Graniță de țară Si: hotar. 14 sf (Lit) Linie a orizontului. 15 sf (Spc) Margine a patului opusă marginii dinspre perete. 16 sf (Reg; spc) Margine a sobei de gătit opusă marginii dinspre perete. 17 sf (Spc) Margine a palmei dinspre degetul cel mic. 18 sf (Spc) Parte a unor unelte de tăiat, de săpat etc., opusă tăișului Si: (reg) spinare. 19 sf (îla) (Ca sau cât) (de) o ~ (de cuțit sau de topor) Foarte îngust. 20 sf (Îal) Foarte mic. 21 sf (Îe) Pe ~ de cuțit Într-o situație primejdioasă, riscantă. 22 sf (Îae) La limita până la care se poate admite ceva. 23 sfî (Îlav) Cât ai pune pe o ~ de cuțit Foarte puțin. 24 av (Reg; îe) A tăcea ~ A nu scoate nici un cuvânt. 25 sf Lovitură dată cu muchia (17). 26 sf (Reg; spc) Mâner al sfredelului. 27 sf Parte mai înaltă, ascuțită și alungită, a unui munte, a unui deal sau a unei stânci Si: coamă, creastă, creștet, culme, spinare. 28 sf (Pex) Coastă a unui munte sau a unui deal Si: pantă, povârniș. 29 sf (Reg; îs) ~ de pământ (sau de deal) Ridicătură mică de pământ Vz colnic, dâmb, movilă (1). 30 sf (Reg) Brazdă proeminentă, pe mijlocul terenului arat. 31 sf (Reg) Ridicătură de teren care separă o holdă de alta. 32 sf (Reg) Coamă dințată, alcătuită din șindrile, din vârful acoperișului unor case țărănești. 33 sf (Reg) Nicovală.