MEREUAȘ adv. Diminutiv al lui m e r e u. 1. (Regional) Cf. m e r e u (II 1). Cf. LM. Să pune mereuaș apă fierbinte (în paprică). CHEST. VIII 43/34. 2. (Prin Ban.; în e x p r.) A ploua mereuaș = a ploua mărunt, domol. Dacă pl'oie cam mereuaș, nu ștu ci-o fi. ALR I 325/59. Ploauă mereuaș. ib. 1978/51. 3. (Transilv., Ban.) Cf. m e r e u (II 2). Crăciun săracul nimic nu răspunde, Ci. . . supt cai, mereoaș să trage. BUDAI-DELEANU, T. V. 59. Meri mereoaș. DDRF, cf. ALR II 2 505/64, 3 113/95. Merg mereuaș. ALRM I/I h 141. ♦ (Pe lîngă verbe de declarație) Cu voce scăzută, pe șoptite ; încet. Ciuciuiește mereuaș. ARL II/I MN 11, 6880/53. – Mereu + suf. -aș.