MÎZGĂ s. f. 1. (Popular) Sevă; s p e c. seva arborilor (aflată sub coajă), (regional) m î z g a l ă (1); (popular) mustăreață (1), must (I 6), (regional) mursă¹ (2), muc (I 3). Frunza lui. . . are mîzgă subțire, curgătoare și rășinoasă. COD. SILV. 21. Mlădițele trebuie tăiate cu cuțit foarte ascuțit. . . ca mîzga care cură din tăietură se nu cură pre ochii mlădiței. ECONOMIA, 152/6, cf. 37/13. [Păstăile] mai înaintite în creștere trag la sine toată mîzga. I. IONESCU, C. 117/21, cf. 94/28. [Cîrligele de vie] se pun în gropi. . . mai nainte de a începe a umbla mîzga în copaci. id. P. 247. Storc și mîzga din tufă, numa să iasă bani. JIPESCU, O. 57, cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 56. Cînd nuielele lasă. . . un fel de mîzg (suc) negru, gras și gros, – babele iau cu degetul din această negreală și ung pe bolnav la bube. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 34, cf. MUSCEL, 44. Se jupoaie de pe crengile de arțar coaja, mai ales primăvara, cînd este plină de must, mîzgă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 137, cf. PAMFILE, J. I, 127. Îngrămădi mîzga în puținele rădăcini rămase. COMȘA, N. Z. 38. Că-mi scade trupu mereu, ca pomu care și-o pierdut mîzga. BĂNUȚ, T. P. 178, cf. H IV 104, 267, X 67, XII 18, 365, XVIII 138. Leacu din ce să-i fie? Din rădăcină de boz Și mîzgă d-alun verde. TEODORESCU, P. P. 393. Primăvara, cînd dă mîzga în copaci. ȘEZ. II, 95, cf. IX, 149, VICIU, GL., VÎRCOL, M. 87, BREBENEL, GR. P., PĂSCULESCU, L. P. 359, CIAUȘANU, V. 179. Îi lemnu în măzg. ALR I 957/12. Din mîzga lui se face rășină. ALR II 6 397/836, cf. ALR II/I MN 15, 6913/172, ALR SN I h 221, ib. SN III h 629, A I 13, II 6, III 1, 2, 3, V 8, VI 26, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. Face nazuri ca țiganu de mîzgă de anineM se zice despre cel mofturos. Cf. ZANNE, P. VI, 378, cf. IX, 491. ♦ (Prin Transilv.) Rășină de brad. Cf. ALR II 6 397/574, A III 17. ♦ P. anal. (Regional) Cerumen (Zidurile-Găiești). ALR I 49/750. 2. (Regional) Complex de vase prin care circulă seva; partea interioară a scoarței plantelor lemnoase care cuprinde aceste vase. Opinci împletite din mîzgă de tei. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 187. Sapă rădăcină din porumbel, curăță-i coaja neagră după dasupra, iar mîzga rade-o într-o oală mică. ȘEZ. VIII, 151. Părțile arborelui sînt: coaja. . ., mîzga, albul lemnului. H III 116. ♦ (Prin nord-estul Olt.) Mină de creion. De trei ori s-a rupt mîzga cînd am ascuțit creionul. CV 1950, nr. 1, 33, cf. nr. 2, 31. 3. (Regional) Pojghiță moale, cleioasă sau unsuroasă care se formează pe suprafața unor alimente sau pe pereții vaselor în care au fost anumite alimente. Cașul pentru brînză e lăsat să se dospească opt, nouă zile, după care e curățat de „mîsga” prinsă deasupra. STOIAN, PĂST. 57. Se ia mîzgă de icre negre (ceea ce rămíne pe butoi). MAT. FOLK. 701. N-are mîzga la casa și se laudă că mîncă plăcinte, se spune despre cei săraci și lăudăroși. PAȘCA, GL. ◊ E x p r. A prinde mîzgă = a se îmbogăți; a prinde cheag, v. c h e a g. Apucîndu-se de lucru . . . prinseră cu încetul mîzgă și în cele din urmă se aleseră negustori mari, de se îmbălau în galbeni. REV. CRIT. I, 135. ♦ F i g. Bogăție, avere. Mîzga familiei Batorești. . . din vistiria aceasta s-au tras. ȘINCAI, HR. II, 91/2. 4. Strat (de alge, mușchi, mîl) care acoperă pietrele expuse la umezeală. Puțul. . . cu ghizdurile mîncate de mîzga verde ce se-nalțâ din fund. I. BOTEZ, B. I, 33, cf. 97. Apă albă și frumoasă ! Cum speli toate pietrele De mușchi, De mîzgă, Așa să mă speli pe mine. PĂSCULESCU, L. P. 128, cf. ALR II 2 503/27. 5. Noroi moale, lipicios și alunecos. În pădure a plouat grozav și s-a făcut o mîzgă și un ghețuș de nu te mai poți de feliu ținea pe picioare. CREANGĂ, P. 47. Cei din șanțuri, în mîzga pămîntului și în răceala nopții. SADOVEANU, P. S. 127. Trecui prin mîna stîngă frîul calului și pornii, încet, lunecînd prin mîzga malului. id. O. III, 666, cf. X, 528, XIII, 574, id. B. 34, id. N. F. 55. Cu sprintenele glezne înțepenite-n mîzgă. LESNEA, I. 113. De pe toate ușile magaziilor năvăleau oamenii în cămăși. . . ude și zdrențuite, plini de mîzgă. CAMIL PETRESCU, O. II, 449. Zăpada s-a așternut de-a dreptul peste mîzgă. V. ROM. noiembrie 1 953, 103, cf. I. CR. III, 187, PĂSCULESCU, L. P. 359, CIAUȘANU, GL., CHEST. IV 61/542/a, A VI 26. ♦ Murdărie, jeg. E plin de mîzg pe mîini. REV. CRTT. III, 160, cf. ALRM I/I h 184. ◊ Fig. Ca mai deplin să se spele de mîzga pe care i-o lăsase lipiciosul amic, mergea dinadins prin mijlocul uliții. PETRESCU, A. R. 45. 6. (Învechit și regional) Ploaie măruntă (amestecată cu ninsoare). V. l a p o v i ț ă. Neputința plămădirii noastre, că s-au făcut din tină și are gata obiceaiu a să răsîpi lesne de mizguri, de soare și de vînturi greale. DOSOFTEI, V. S. decembrie, 209^r/3, cf. 208^v/33. E mîsg afară; am venit pe mîsg. REV. CRIT. III, 160, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 13. Să nu să strice la obraz de măzgă. ALR II 2833/29. – Scris și: mîsgă. - Și: (regional) mîzg s. n., măzgă (A I 12) s. f., măzg s. n., mézgă (ALR I 957/75, 85), mizgă (ib. 957/159), mijgă (LEXIC REG. 83) s. f., mizg (pl. mizguri) s. n., zmígă (ALR I 957/266) s. f. – Din slavonul мѣзга, bg. мъзга, мезга.