MĂRUNȚI vb. IV. Tranz. A tăia, a împărți, a rupe, a sfărîma în bucăți mici ; (Transilv., Maram., nordul Mold.) a mărunțeli, (rar) a mărunțișa. Și voi mărunți pre ei ca țărîna în fața vîntului. BIBLIA (1688), ap. TDRG, cf. ANON. CAR., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Fierbe trei zile necontenit piatra adevărată. . . spre a o mărunți. PAMFILE, S. V. 117. Auzi izbiturile ciocanelor cari mărunțeau piatra. AGÎRBICEANU, A. 69, cf. 200, 399, H XVIII 173, ALR I 578/860, ALR II 6 478/833, A IV 3. (F i g.) Pentru el traiul. . . cum îl mărunțea ea, n-avea nici un preț. IL ianuarie 1 960, nr. l, 20. ◊ A b s o l. Mărunțăz la pui. ALR I 1 989/860. ◊ R e f l. p a s. Vasele lui să vor mărunta și oalele lui le vor zdrobi. BIBLIA (1 688), 524¹/20. Se trece cu discuitorul. . . pentru ca să se mărunțească bine rădăcinile de buruieni. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 400. ♦ (Î n l o c. a d v.) Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. Budulea cel bătrîn șchiopăta sprinten și pe mărunțite cu noi, fiindcă nu-și mai găsea rostul. SLAVICI, N. I, 165. ♦ (În fostul județ Caraș ; complementul indică bani) A schimba în bani (mai) mărunți (V 1). ARH. FOLK. III, 151. Ș-um ban ira mai mari nu puca să-l împartă... Lasă fraci, io l-oi manunta mîni. ib. – Prez. ind.: mărunțesc. – Și: (învechit și regional) mărunțá, măruntá vb. I, mănunțí (ALEXI, W.) vb. IV, mănunțá PONTBRIANT, D.), mănuntá (CDDE, TDRG), manuntá, (neobișnuit) mirunțá (lb) vb. I, mirunțí (ib.) vb. IV. – V. mărunt.