abuz s. n. 1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. 2. încălcare a legalității; faptă ilegală. ◊ ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor; ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva. (< fr. abus, lat. abusus)

ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

CREDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfă pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit.

TRĂDA, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere.

A SE BĂGA mă bag intranz. fam. A intra în mod obraznic (undeva). * ~ sub pielea cuiva a căuta să câștige bunăvoința sau încrederea cuiva pe diferite căi (chiar necinstite). ~ în sufletul cuiva a) a sâcâi pe cineva cu rugăminți; b) a nu slăbi cu dovezi de simpatie (în anumite scopuri). ~ în ochii cuiva a căuta să atragă cu orice preț atenția cuiva. ~ în vorbă a interveni, a se amesteca, nepoftit într-o discuție. /Orig. nec.

A SE FOLOSI mă ~esc intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) 1) A face uz; a se servi, punând în aplicare; a uza. ~ de manual. 2) A dispune trăgând foloase; a beneficia. ~ de încrederea cuiva. /Din folos

PERFID ~dă (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care, sub masca aparent binevoitoare, ascunde gânduri dușmănoase; care înșală încrederea cuiva trădându-l; viclean; insidios. 2) (despre fenomene, acțiuni, lucruri etc.) Care este periculos, fără să pară astfel. /<fr. perfide

A SPECULA ~ez 1. tranz. (situații, stări etc.) A folosi abuziv (pentru a căpăta avantaje personale). ~ încrederea cuiva. 2. intranz. 1) A face speculă. 2) A efectua tranzacții de bursă. 3) fig. A emite cugetări abstracte, teoretizând în mod normal; a face speculații. /<fr. speculer, lat. speculari

CAPACITA vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a cîștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].

ABUZ s.n. 1. Folosire fără măsură, excesivă a unui lucru; exces. 2. Depășire a puterii, a unor prerogative; faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict constînd din trecerea peste împuternicirea pe care o are un funcționar sau o instituție; abuz de încredere = delict constînd din înșelarea încrederii cuiva; prin abuz = abuziv. [< fr. abus, lat. abusus < abutor – a folosi rău].

CAPACITA vb. tr. 1. a-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. a pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. (< it. capacitare)

ALB¹ s. n. 1. Culoare albă. ◊ Expr. Negru pe alb, servește ca asigurare că cele spuse sînt adevărate, sigure; în scris. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă. ♦ Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). – Lat. albus.

predà v. 1. a da în mână, a pune în posesiunea cuiva: a preda scrisori, mărfuri; 2. a da în puterea: a preda justiției pe un vinovat; 3. a părăsi (mai ales prin trădare), a închina: soldații au predat inimicului cetatea; 4. a se încrede cuiva: s’a predat lui. [Slav. PRĬEDATI, a preda, a trăda].

ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus.

TRĂDA, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da).

CREDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Credit ipotecar = formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă² unor persoane (fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de proprietăți imobiliare, în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective. Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfa pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit.

ALB¹ s. n. 1. Culoare albă. Ceasurile curgeau încet în după-amiezile mohorîte. Afară, în împrejurimi, era tăcere mare, pe care parcă o adusese albul iernii. SADOVEANU, O. IV 186. Deși este destul de întuneric, albul șoselei se mai distinge încă. SAHIA, N. 24. Puica adormise trîntită peste plapumă, cu capul lunecat de pe albul perinei. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 370. Mobilă, perdele, tavan, masă, tot, pînă și scîndurile, au neîntrecutul senin al albului. BASSARABESCU, V. 41. ◊ Fig. Cum auzeam cucul în livada noastră, declinarea zbura în albul amiezii ca un fluture. SADOVEANU, N. F. 32. ◊ Expr. Negru pe alb = în scris. A semna în alb = a iscăli cu anticipație un act, acordînd deplină încredere celui care urmează să-l completeze; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect sau substanță de culoare albă. O mîndră masă acoperită cu alb. EMINESCU, N. 6. ◊ Albul ochiului (sau ochilor sau de ochi) = sclerotică. Nu vedeți... cum pînă-n albul ochilor ne cată? LESNEA, I. 67. Și cum pășea cu silă, el tot părea scăldat Și-n alb de ochi un purpur de sînge-i s-a lăsat. COȘBUC, P. II 183. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (substanță folosită în vopsitorie). Alb de balenă = spermanțet.

CREDIT, credite, s. n. 1. Sistem financiar constînd în împrumuturi cu dobîndă; (concretizat) sumă de bani împrumutată (în capitalism) de către particulari (mai rar de. stat) persoanelor sau întreprinderilor în scopul obținerii unei dobînzi sau (în sistemul socialist) de către stat întreprinderilor sale, precum și gospodăriilor agricole colective, țăranilor muncitori cu gospodărie individuală, oamenilor muncii etc. în scopul de a ajuta dezvoltarea lor. O dată cu dezvoltarea producției capitaliste se dezvoltă și creditul. Capitalul bănesc pe care capitalistul nu poate să-l utilizeze încă în propria sa întreprindere este utilizat de alte persoane de la care primește dobîndă. MARX, C. II 265. Statul va ajuta cooperativele meșteșugărești prin acordarea de credite necesare completării nevoilor cerute de activitatea lor normală. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 20, 472. Scrisoare de credit = scrisoare care autorizează pe purtător să ridice o sumă de bani. ◊ Expr. A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția unei întreprinderi sau a unei persoane particulare, cu respectarea formelor legale, o sumă de bani în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat. A cumpăra pe credit = a cumpăra fără a plăti imediat. A face (cuiva) credit = a vinde (cuiva) marfă pe datorie, a aștepta cîtva timp pentru primirea unei sume datorate; fig. a se încrede în cineva, a aștepta cu încredere comportarea lui ulterioară. Nemaigăsind pe nimeni să-i facă nițel credit, se-ntoarse-n țară. VLAHUȚĂ, O. A. 446. 2. (Contabilitate; în opoziție cu debit) Partea din dreapta a unui cont, în care se trec fondurile proprii, sumele pe care le are de primit cineva din partea unui debitor etc. 3. Fig. Considerație de care se bucură cineva prin încrederea pe care o inspiră; influență, trecere, autoritate. Tu te ascunzi de mine... Ascultă, fiul meu! Tu poți a-mi spune toate ca la al tău părinte... Ce? nu mai are credit învățătorul tău? BOLINTINEANU, O. 200. Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150 ◊ Expr. A avea credit (la cineva) = a se bucura de încrederea cuiva. A-și pierde creditul = a pierde încrederea cuiva, a nu se mai bucura de încredere.

ÎNCREDE, încred, vb. III. 1. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau, mai ales, introduse prin prep. «în») A crede, a avea încredere în cineva, a se bizui pe cineva, a se lăsa în nădejdea cuiva; a conta pe cineva. Încrede-te lui, cum te-ai încrezut în mine! ISPIRESCU, L. 21. Cutezătorul ce se încredea perfidelor unde. EMINESCU, N. 33. ♦ (Mai ales în construcții negative) A crede spusele cuiva, a da crezare, a-i veni cuiva să creadă. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. ALECSANDRI, T. II 129. 2. Tranz. (Învechit, azi în poezie) A da sau a lăsa ceva cu toată încrederea în seama cuiva; a încredința cuiva ceva. De-o fi, bade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil – de-o fi cu bine – Ți-l dau ție Să mi-l crești! COȘBUC, P. I 203. Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. ◊ Refl. (Poetic) Barca se-ncrede în sînul mării, Luna-ntr-al nopții car zburător. ALECSANDRI, O. 149.

TRĂDA, trădez, vb. I. Tranz. 1. A înșela în mod perfid încrederea cuiva, săvîrșind acte care îi sînt potrivnice, pactizînd în mod interesat cu dușmanul; a fi neloial față de cineva sau de ceva; a vinde (3). A-și trăda patria. ▭ Să se hotărască ce să facă cu orașul Clujului, care de mai multe ori... trădase autoritatea împărătească. BĂLCESCU, O. II 271. ♦ A dovedi inconsecvență față de o idee, un sentiment, a părăsi o acțiune începută, a se abate de la o linie de conduită. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. Tu m-ai trădat pe mine?... Pe mine m-ai trădat? O! dumnezeu, știi bine Cît eu l-am adorat. ALECSANDRI, T. II 183. 2. A da pe față, a divulga (un secret, un plan etc.). ♦ Fig. A lăsa să se observe sentimentele, gîndurile, intențiile cuiva; a da de gol. Și n-a vorbit cu nimeni de pag Teotolinda... Și n-au trădat-o ochii, nici zîmbetul deschis Dar visul – ah! iubirea te vinde mult în vis. COȘBUC, P. II 199. ♦ (Cu privire la sentimente, intenții, însușiri) A face evident, a scoate la iveală; a vădi, a arăta. V. exprima. Fața pătrată a lui Toma, colțuroasă și aspră, dar simpatică, plăcută... trăda un om hotărît, dîrz, neșovăitor. V. ROM. februarie 1952, 121. Un sentiment de rușine parcă îl oprea de a face cel mai mic gest care ar trăda o urmă de gelozie. BART, E. 49. Un om jovial... trădează o sănătate morală. ANGHEL, PR. 155. ♦ Refl. A se dezvălui, a se descoperi prin imprudență. Gîndurile se trădau în privirile lor. BART, E. 50. 3. Fig. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai sluji, a nu mai funcționa (bine). Îl trădează memoria.

abuz sn [At: MAIORESCU, D. II, 226 / Pl: ~uri / E: fr abus, lat abusus] 1 Încălcare a legalității. 2 Faptă ilegală. 3 (Jur; îs) ~ de putere Delict săvârșit prin depășirea de către cineva a împuternicirii sale. 4 (Îs) ~ de încredere Delict săvârșit prin înșelarea încrederii cuiva. 5 Întrebuințare fără măsură a ceva Si: exces. 6 (Îlav) Prin ~ Abuziv.

ademeni vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110 / V: (reg) ~mini, adimeni, adămăni / Pzi: ~nesc / E: ns cf mg adomány] 1 (D. oameni) A determina, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: a atrage, a ispiti, a tenta. 2 A induce în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilești (1), (îvr) a arvoni, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales despre bărbați; c.i. fete sau femei) A seduce (1).

ademenire sf [At: CONACHI, P. 151 / V: (reg) ~dim~ / Pl: ~ri / E: ademeni] 1 Determinare a cuiva prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase să participe la o acțiune Si: (nob) ademeneală, atragere, ispitire, tentare. 2 Inducere în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: amăgire, înșelare, momire (1), (îrg) prilestire, (îvr) aromire, celuire. 3 (Spc) Seducere (1).

alb, ~ă [At: PALIA (1582), ap. GCR I, 36/9 / E: lat albus] 1 a De culoarea zăpezii sau a laptelui. 2 a (D. culori) Ca zăpada sau ca laptele. 3 a (Îs) Bilă ~ă Bilă de culoare albă care se pune în urnă la vot (în parlament), însemnând vot pentru. 4 a (Înv; îas) Nota cea mai mare la examene. 5 a (Îs) Carne ~ă Carne de pasăre și de pește. 6 a (Îs) Pește ~ Pește cu carne albă (5). 7 a (Îas) Albișor. 8 a (Îs) Hârtie (sau coală) ~ă Hârtie nescrisă. 9 a (Îs) Rând ~ Spațiu între două rânduri nescrise. 10 a (Fig; îas) Rând nescris. 11 a (Îs) Pâine (sau pită) ~ă Pâine făcută din faină albă. 12 a (Îas; pop) Grâne. 13 a (Îs) Vin ~ Vin făcut din struguri albi. 14 a (Îs) Vite ~e Bovine. 15 a (Îs) Versuri ~ Versuri fără rimă. 16 a (Îs) ~ la față Palid. 17 a (Îe) Ba e ~ă, ba e neagră Se zice despre spusele cuiva care se contrazice. 18 a (Îe) Nici ~ă, nici neagră Nici așa, nici așa. 19 a (Îae) Fără vorbă multă. 20 a (Îae) Deodată. 21 a (Îe) De când lupii ~i Din timpuri străvechi. 22 a (Îe) Până-n pânzele ~e Până la moarte. 23 a (Îs) Săptămâna ~ă A opta săptămână înainte de Paști. 24 a (Îe) A scoate cuiva peri ~i A necăji mereu pe cineva. 25 a (Îae) A agasa. 26 a (Îe) A împleti coadă ~ă A rămâne fată bătrână. 27-28 smf, a (Persoană) care are pielea albă. 29 a (D. obiecte de metal) Strălucitor. 30 a (Pop; îe) A strânge bani ~i pentru zile negre A păstra o sumă de bani pentru situații dificile. 31 a (Îs) Armă ~ă Armă cu lamă de oțel. 32 a (Rar; îas) Armă scoasă din teacă. 33 a (D. lumina zilei) Însorit¹. 34 a (Îs) Noapte ~ă Noapte petrecută fără somn. 35 a (Îs) Lume ~ă Lumea reală. 36 a Curat. 37 a (Reg; îs) Calea ~ă Calea pe care o face mireasa la casa mirelui, îndată după nuntă. 38 a (D. băuturi) Limpede. 39 a (Fig; d. vânt) De miazăzi. 40 a (Îe) A trăi lumea ~ă A duce viața în petreceri. 41 a (Pop; îe) A avea (sau a duce) zile ~e A duce un trai tihnit. 42 sn Culoarea albă (1). 43 sn (Irn; îe) A da de ~ A se spăla (bine) pe față, pe mâini etc. 44 sn (Îs) ~ul ochiului Sclerotică. 45 sn (îlav) Negru pe ~ În scris. 46 sn (Îe) A semna în ~ A iscăli o poliță în care nu sunt specificate nici suma, nici scadența. 47 sn (Fig; îae) A acorda cuiva încredere deplină. 48 sn (Îs) -ul zilei Zorii zilei. 49 sf (Pop; îe) A intrat ~a-n sat S-a făcut ziuă. 50 sf (Îae) A început să ningă. 51 sf (Fig) Făină de grâu. 52 sf (Pop; îs) ~ în căpistere (sau în strachină) Făină de grâu. 53 sf (Pop; îas) Mălai. 54 sf (Pop; îas) Merinde. 55 sf (Pop; îe) A vedea ~ în căpistere A-și atinge scopul. 56 sf (Pop; îae) A se îmbogăți. 57 sf (Lpl) Albituri. 58 sf (Îe) A fi îmbrăcat în ~ A purta haine de culoare albă (42). 59 sfp (Trs) Lemnișoare folosite în jocul de-a ~ele. 60 sm (Ent) Vierme dăunător cartofilor nedefinit mai îndeaproape. 61 sf (Bot) Varietate de viță de vie Cf albișoară. 62 sm (Iuz; supranume pentru) Conservator. 63 sm (Reg) Partizan al regimului țarist. 64 sn (Chm; îs) ~ de plumb Carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor. 65 sn (Îs) ~ de balenă Spermanțet. 66 sn (Îs) Rasă ~ă Unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. 67 a (D. oameni sau părul lor) Cărunt. 68 a (Îs) Nopți ~e Nopți luminoase, obișnuite, în perioada solstițiului de vară, în regiunile situate între paralele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. 69 a (Îs) Magie ~ă Capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență, miraculoase, care însă pot fi explicate științific. 70-72 sn (Îs) Negru pe ~ Asigurare că cele spuse sunt (adevărate sau) sigure (ori scrise). 73 sn (Îs) ~ de zinc Oxid de zinc (folosit în vopsitorie). 74 sm Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (1) crescute pentru producția de carne. 75 sfp Piesele albe de la unele jocuri distractive sau de noroc. 76 sma (La jocul de șah) Jucătorul care are piesele albe (75). corectat(ă)

băgat¹ sn [At: BIBLIA (1688), 66²/11 / Pl: ? / E: băga] 1-4 Băgare (1-4). 5 (Spc; îcs) De-a-~ul sau de-a-~ele (la arest) Joc de copii care constă în scoaterea din joc („arestare”) a copilului care nu nimerește o piatră din mijlocul unui cerc, țintind în ea cu o altă piatră. 6 (Îe) ~ul mâinii în foc pentru cineva încredere deplină în cineva Si: băgare (6). 7 (Îe) ~ul mâinii în sânge Omorâre. 8 Ascundere. 9 (Înv; îe) ~ul capului în foc pentru cineva Primejduire a vieții pentru cineva Si: băgare (9). 10 (Fam; îe) ~ul în gură sau (pe) sub nas ori sub nări Mâncat¹ (1). 11-12 (Îe) ~ în sau la urechi Ascultare (cu mare atenție). 13 (Îe) ~ în sau la cap Pricepere a ceva. 14 (Îae) Ținere minte a ceva. 15 (Îe) ~ul a ceva în capul cuiva Convingere că ceva nu este adevărat. 16 (Îae) înțelegere a ceva. 17 (Îe) ~ul minților în cap Cumințire. 18 (Fam; îe) ~ în cap sau în minte Propunere a ceva. 19 (Fam; îe) ~ul nasului undeva sau în ori la ceva Amestecare în ceva ce nu-l privește. 20 (Fam; îe) ~ul pe mânecă Speriere de consecințele unei fapte săvârșite Si: (fam) sfeclire. 21 (Rar; îe) ~ul a ceva în sau la buzunar Furt. 22 (Îe) ~ul a ceva în sau la buzunar ori în pungă încasare a banilor câștigați la pariu. 23 (Pfm; pan; îe) ~ul cuiva la sau în buzunar Dovedire a superiorității asupra cuiva într-o discuție. 24-25 (Determinare să intre sau) intrare (prin convingere ori folosind forța) undeva (în casă în curte etc.) Si: aducere, băgare (24-25), conducere, mânare. 26 (Fam; îe) ~ul cuiva sub covată sau sub masă îmbătare (la o petrecere) a cuiva mai puțin rezistent la băutură. 27 (Fam; îe) Depășire a cuiva la o întrecere Si: băgare (27), biruire, învingere. 28 (Îe) ~ul cuiva la închisoare sau la temniță, pușcărie, ocnă, (înv) prinsoare, (fam) la gros, la pârnaie Întemnițare. 29 (Fam; îe) ~ul în cârd cu cineva Întovărășire cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile) Si: înhăitare, înhăitat¹. 30-31 (Pfm; îe) ~ul animalelor la sau în plug ori în cârd cu cineva întovărășire cu cineva la lucrări (agricole sau) ale păstoritului. 32 (Înv; îe) ~ul cuiva la mijloc înconjurare. 33 (Fam; fig; îae) Punere a cuiva într-o situație dificilă Si: încolțire. 34-35 (Îvr; îe) ~ul unei persoane în mâinile cuiva Lăsarea unei persoane la discreția sau la puterea cuiva. 36 (Psr; îe) ~ul oilor în măsură Alegere a mieilor de la oi. 37 (Construit cu pp „în” sau „la”) Băgare (32). 38 (Pop; d. oameni sau lucruri de același fel) Amestecare. 39 (Fam; îe) ~ul în ochii cuiva îndrăzneală față de cineva. 40-41 (Îe) ~ul în sufletul sau (pe) sub pielea cuiva Insistență pe lângă cineva pentru (a-i câștiga încrederea sau) a-l descoase. 42 (Fig; îe) ~ul (de viu) în mormânt sau în groapă ori în pământ Sinucidere. 43 (Fig; îae) Omorâre. 44 (Trs; îe) ~ după masă Așezarea mesei pentru a mânca. 45 (Trs; îae) Așezare la masă a cuiva pentru a mânca. 46 (Fig; cpp „în”, „la”, „între”) Aducere a ceva undeva. 47 (Îe) ~ul de zâzanie (sau intrigă, râcă, vrajbă) Producere de discordie Si: învrăjbire. 48 (Fam; îe) ~ul unui fitil sau de fitile împotriva cuiva Calomniere. 49 (Înv; îe) ~ul a ceva ca zălog Garantare. 50 Băgare (45). 51 Băgare (51). 52 (Pfm; îe) ~ul actelor (de căsătorie) Depunere a actelor necesare pentru căsătoria civilă. 53 (Arg; îe) ~ul cuiva în fabrica de pumni Luarea cuiva la bătaie. 54 (Trs; îe) ~ul ca soldat sau în soldăție, cătană ori în cătănie înrolare (în armată). 55 (Îe) ~ul la stăpân Intrare în slujbă la cineva. 56 (Fig; îae) Băgare (56). 57 (Pex; Mol; Buc) Băgare (57). 58 Băgare (58). 59 Băgare (59). 60 (Îe) ~ul în datorii Băgare (54). 61 (Îe) ~ul cuiva în datorii Băgare (55). 62 (Îe) ~ul cuiva în boală câinească sau în toate boalele, în năbădăi, în alte alea sau ~ul bolii în oasele cuiva Băgare (56). 63 (Fig; îae) Băgare (57). 64 (Îe) ~ul cuiva în frică (sau în groază, în toate groazele, în spaimele morții) ori în ceasul morții, în friguri, (fam) răcori, în toate răcorile, (reg) în tușă, în (toți) sperieți(i) ori ~ul fricii în oase cuiva Băgare (58). 65 (Fpp; îe) ~ul cuiva în draci sau în toți dracii ori ~ul de draci în cineva Băgare (59). 66 (Îe) ~ul de vină cuiva sau (rar) ~ul în vină a cuiva Acuzare. 67-68 (Îe) ~ul în viteză a cuiva Silire a cuiva să (acționeze sau) să lucreze mai repede. 69-73 (Îe) ~ul în viteză Băgare (63-66). 74-76 (Îe) ~ul în seamă a cuiva Băgare (67-68). 77 (Înv) Socotire. 78 (Înv; îe) ~ul de seamă Băgare (71).

băgare sf [At: BELDIMAN, N. R II, 199/1 / Pl: ~gări / E: băga] 1 Introducere a ceva sau a cuiva într-un spațiu mărginit, într-un recipient etc. și lăsare acolo Si: băgat¹, vărâre. 2 (Îe) ~ a mâinii în foc pentru cineva Încredere deplină în cineva. 3 (Îe) ~ a mâinii în sânge Omorâre. 4 (Pop) Ascundere. 5 (Înv; îe) ~ a capului în foc pentru cineva Primejduirea vieții pentru cineva. 6 (Fam; îe) ~a în gură sau (pe) sub nas ori sub nări Mâncat¹ (1). 7-8 (Îe) ~ în sau la urechi Ascultare (cu mare atenție). 9 (Fam; îe) ~ în sau la cap Pricepere a ceva. 10 (Îae) Ținere minte a ceva. 11 (Îe) ~ a ceva în capul cuiva Convingere că ceva nu este adevărat. 12 (Îae) Înțelegere a ceva. 13 (Îe) ~a minților în cap Cumințire. 14 (Fam; îe) ~în cap (sau în minte) Propunere a ceva. 15 (Fam; îe) ~ a nasului undeva sau în ori la ceva Amestecare în ceva care nu îl privește. 16 (Fam; îe) ~ pe mânecă Speriere de consecințele unei fapte săvârșite Si: sfeclire. 17 (Rar; îe) ~ a ceva în sau la buzunar Furt. 18 ~ a ceva în sau la buzunar ori în pungă Încasare a banilor câștigați la pariu. 19 (Pfm; pan; îe) ~ a cuiva la sau în buzunar Dovedire a superiorității asupra cuiva într-o discuție. 20 (Determinare să intre sau) intrare (prin convingere) ori folosind forța, undeva (în casă, în curte etc.) Si: aducere, băgat¹, conducere, mânare. 21 (Fam; îe) ~ pe cineva sub covată sau sub masă îmbătare (la o petrecere) a cuiva mai puțin rezistent la băutură. 22 (Fam; îae) Depășire a cuiva la o întrecere Si: biruire, învingere. 23 (Îe) ~ a cuiva în sau la închisoare sau la temniță, pușcărie, ocnă, (înv) prinsoare, (fam) la gros, la pârnaie Întemnițare. 24 (Fam; îe) ~ în cârd cu cineva Întovărășire cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile) Si: înhăitare. 25 (Pfm; îe) ~ a animalelor la sau în plug ori cârd cu cineva întovărășire cu cineva pentru lucrări agricole sau ale păstoritului. 26 (înv; îe) ~ a cuiva la mijloc Înconjurare. 27 (Fam; fig; îae) Punere a cuiva într-o situație dificilă Si: încolțire. 28 (Înv; îe) ~ pe cineva la mână Prindere. 29-30 (Îvr; îe) ~ a unei persoane în mâinile cuiva Lăsare la discreția sau în puterea cuiva. 31 (Psr; îe) ~a oilor în măsură Alegere a mieilor de la oi. 32 (Cpp „în” sau „la”) Intrare într-un loc (închis) pentru o durată mai mare sau mai mică. Si: ascundere, băgat¹ (33), vârâre. 33 (Pop; d. oameni sau lucruri de același fel; cpp „în”, „între”, „prinde”) Amestecare. 34 (Fam; îe) ~ în ochii cuiva îndrăzneală față de cineva. 35-36 (Îe) ~ în sufletul sau (pe) sub pielea cuva Insistență pe lângă cineva pentru (a-i câștiga încrederea sau) a-1 descoase. 37 (Fig; îe) ~ (de viu) în mormânt sau în groapă ori în pământ Sinucidere. 38 (Fig; îae) Omorâre. 39 (Trs; îe) ~ după masă Așezare a mesei pentru a mânca. 40 (Trs; îae) Așezare la masă a cuiva pentru a mânca. 41 (Fig; construit cu pp „în”, „la”, „între”) Aducere a ceva undeva Si: introducere. 42 (Îe) ~ de zâzanie (sau intrigă, râcă, vrajbă) Producere de discordie Si: învrăjbire. 43 (Fam; îe) ~ a unui fitil sau de fitile împotriva cuiva Calomniere. 44 (Înv; îe) ~ a ceva ca zălog Zălogire. 45 Angajare la cineva sau la ceva. 46 (Pfm; îe) ~ a actelor (de căsătorie) Depunere a actelor necesare pentru căsătoria civilă. 47 (Arg; îe) ~ a cuiva în fabrica de pumni Lovirea cuiva la bătaie. 48 (Trs; îe) ~ ca soldat (sau în soldăție, cătană ori în cătănie) Înrolare (în armată). 49 (Îe) ~ la stăpân Intrare în slujbă la cineva. 50 (Fig; îae) Obligativitate de a asculta voința altuia prin angajamentul făcut. 51 (Mol; Buc; pex) Luare a unei decizii hotărâtoare pentru toți Si: angajare, învoire. 52 Introducere într-un spațiu gol Si: trecere. 53 Împingere a cuiva într-o stare (mai proastă), îndemnându-l la ceva dăunător. 54 (Îe) ~în datorii împrumutare sau cheltuire de sume mari de bani. 55 (Îe) ~a cuiva în datorii Determinare a cuiva să facă datorii mari. 56 (Pop; îe) ~ a cuiva în boală câinească sau în toate boalele, în năbădăi, în alte alea sau ~a bolii în oasele cuiva Îmbolnăvire a cuiva. 57 (Fig; îae) Determinare a cuiva să-și piardă cumpătul. 58 (Îe) ~ pe cineva în frică (sau în groază, în toate groazele, în spaimele morții) ori în ceasul morții, în friguri, (fam) în răcori, în toate răcorile, (reg) în tușă, în (toți) sperieți(i) ori ~a cuiva frica în oase Speriere foarte mare a cuiva Si: înfricare, înfricoșare, îngrozire. 59 (Fpp; îe) ~a cuiva în draci sau în toți dracii ori ~a de draci în cineva Enervare foarte mare. 60 (Îe) ~ de vină cuiva sau (rar) ~ în vină pe cineva Acuzare. 61-62 (Fam; îe) ~ pe cineva în viteză Silire a cuiva (să acționeze sau) să lucreze mai repede. 63 (Îe) ~în viteză Cuplare a roților automobilului la motor. 64 (Îae) Pornire a automobilului. 65 (Fig; îae) Grăbire a cuiva. 66 (Fig; îae) Grăbire a unei acțiuni. 67 (Îe) ~în seamă a cuiva Purtare curtenitoare cu cineva. 68 (Îae) Ascultare de cineva. 69 (Îae) Atenție mare la ceva. 70 (Înv) Socotire. 71 (Îe) ~ de seamă Atenție deosebită.

decepție sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 127 / V: (înv) ~iune, desc~, descepțiune / Pl: ~ii / E: fr déception, lat deceptio, -onis] 1-2 Înșelare a (speranțelor sau) încrederii cuiva Si: decepționare (1-2), decepționat¹ (1-2), dezamăgire, deziluzie.

decepționa vt [At: TDRG / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: decepție] 1-2 A înșela (speranțele sau) încrederea cuiva Si: a dezamăgi, a deziluziona.

credita vt [At: GORUN, F. 91 / Pzi: ~tez / E: fr créditer] 1 A deschide cuiva un credit Si: (înv) credetălui (1). 2 A vinde pe datorie Si: (înv) credetălui (2). 3 A înscrie în creditul (22) cuiva ceea ce i se datorează Si: (înv) credetălui (3). 4 A acredita. 5 A da cuiva o scrisoare de credit (3) Si: (înv) credetălui (5). 6-8 (Îoc a debita) A înregistra în creditul (20-22) unui cont Si: (înv) credetălui (6-8). 9 (Îe) A ~ un cont A înscrie contul debitor corespunzător și suma respectivă. 10 (Fig) A acorda încredere cuiva.

creditare sf [At: DA ms / Pl: ~tări / E: credita] 1 Deschidere a unui credit pentru cineva Si: creditat¹ (1), (înv) credetăluire (1), credetăluit¹ (1). 2 Vânzare pe datorie Si: creditat¹ (2), (înv) credetăluire (2), credetăluit¹ (2). 3 Înscriere în creditul (22) al cuiva ceea ce i se datorează Si: creditat¹ (3), (înv) credetăluire (3), credetăluit¹ (3). 4 Acreditare. 5 Dare a unei scrisori de credit cuiva Si: creditat¹ (5), (înv) credetăluire (5), credetăluit¹ (5). 6-8 (Îoc debitare) Înregistrare în creditul (20-22) unui cont Si: creditat¹ (6-8), credetăluire (6-8), credetăluit¹ (6-8). 9 (Îe) ~ a unui cont Înscriere a contului debitor corespunzător și a sumei respective. 10 (Fig) Acordare de încredere cuiva Si: creditat¹ (9), (înv) credetăluire (9), credetăluit¹ (9).

ipolipsis sfs [At: (a. 1764) URICARIUL, I, 313/10 / V: ~ps sms, ~psă / S și: yp~ / E: ngr ὑπόληψις] (Grî) 1 Considerație. 2 (Îlv) A avea (pe cineva) la ~ A respecta pe cineva. 3 (Îe) A avea ~ asupra cuiva (sau la cineva) A avea trecere, a fi în mare cinste la cineva. 4 (Îe) A da ~ la cineva A inspira (cuiva) încredere.

lefterie sf [At: (a. 1703) FN 173 / V: (pop) ~rea, ~reauă, lif~, liftir~ / Pl: ~ii / E: ngr (ε)λεύθερία] 1 (Grî) Încredere. 2 (Îe) A-și mânca (sau a-și pierde) ~ia (de la cineva) ca țiganul biserica A-și pierde reputația de om cinstit. 3 (Îae) A-și pierde încrederea. 4 (Îe) A avea -ie la cineva A se bucura de încrederea cuiva. 5 (Mol) Credit. 6 (Mol) Vază. 7 (Trs) Meserie. 8 (Trs) Ocupație. 9 (Trs; d. oameni; îla) Fără nici o ~ Netrebnic.

întoarce [At: COD. VOR. 26/1 / V: (înv) toarce, tuarce / Pzi: ~orc Ps: ~orsei Par: ~ors, (înv) ~ort / E: ml intorquere] 1-2 vtr A (se) mișca în jurul unei axe Si: a (se) învârti Cf a toarce. 3-4 vtr A (se) suci. 5 vr (Îe) A se ~ într-un călcâi A se învârti pe loc, sprijinit într-un călcâi. 6 vr (Fig; îae) A face un lucru repede. 7 vt (Îe) A ~ șurubul (cuiva) A umbla cu înșelătorii sau minciuni. 8 vt (Îe) A o ~ pe (sau la) șurub A-și schimba atitudinea pentru a ieși dintr-o încurcătură. 9 vt (Îe) A o ~ la viclenie (sau șiretlic) sau a ~ vreun vicleșug A recurge la șiretlicuri. 10 vt (Îe) A ~ sau a învârti negoțul sau comerțul A face afaceri comerciale. 11 vt (Spc) A învârti resortul unui mecanism. 12-13 vt (Îe) A ~ cheia în broască (A încuia sau) a descuia ușa. 14 vt (Îe) A ~ ceasornicul A învârti resortul ceasului pentru a nu se opri. 15-16 vtr A(-și) orienta poziția corpului, făcând o mișcare inversă decât cea precedentă Cf roti. 17 vr (D. cal; îe) A ~ înainte A-și îndrepta urechile înainte. 18 vr A face cu corpul o mișcare de rotație. 19-20 vtr (Șîe) A(-și) ~ ochii sau privirea A(-și) îndrepta ochii sau privirea în altă direcție decât cea inițială. 21-22 vt (Îe) A ~ cuiva capul (A prosti sau) a înșela pe cineva. 23 vt (Îae) A face pe cineva să se îndrăgostească. 24 vt (Îe) A ~ cuiva spatele (sau dosul, ceafa) A pleca în mod ostentativ de lângă cineva. 25 vt (Îae) A părăsi pe cineva. 26 vr (Îe) A-și ~ fața de la cineva A părăsi pe cineva. 27-28 vtr (Îe) A (se) ~ inima cuiva A (se) îmblânzi. 29-30 vtr (Îae) A câștiga încrederea cuiva. 31 vr (Îe) A i se ~ mațele (sau stomacul) pe dos A i se face greață, scârbă. 32 vr (Fig; îae) A fi dezgustat, scârbit. 33 vt A oferi ceva cuiva care a oferit și el ceva. 34 vt (Fig) A suci mintea cuiva. 35 vr (D. ființe) A se învârti în jurul unui lucru. 36 vt A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau firească Cf a răsturna. 37 vt (Îe) A ~ casa pe dos (sau cu susu-n jos) A răscoli totul în casă. 38 vt (Îe) A o ~ și pe o parte și pe alta A discuta amănunțit o problemă. 39 vt (Îae) A examina detaliat. 40-42 vr (Îe) A-și ~ cojocul pe dos A-și arăta (invidia sau) supărarea pe față, prin schimbarea în rău a atitudinii de până atunci. 43 vr (Îe) A-și ~ mantaua după vânt A-și schimba atitudinea în funcție de împrejurări. 44 vt (Îe) A ~ punga pe dos A cheltui toți banii. 45 vt A da filele unui caiet, ale unei cărți etc. înainte sau înapoi. 46 vt (Îe) A ~ foaia sau a (o) ~ pe foaia cealaltă (sau pe altă strună) A-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. 47 vr (D. luntre) A se răsturna. 48 vr A da corpului altă poziție, mai ales în somn. 49 vt A îmbrăca o haină pe dos. 50 vt A preface un obiect vestimentar, transformându-i dosul neuzat în față. 51 vt A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. 52 vt A ara din nou un ogor. 53 vr (Fig; d. oameni) A se îndepărta de... 54 vr A se despărți de... 55-56 vtr (A face să se înapoieze sau) a se înapoia de unde a plecat. 57 vt A atrage. 58 vt (Îe) A ~ pe cineva de la moarte A salva pe cineva de la moarte. 59 vt (Îe) A ~ de la țâță A înțărca. 60 vt (Îe) A ~ un copil înțărcat A lăsa un copil înțărcat să sugă din nou. 61 vt (Gmț; îe) A ~ porcii A sforăi în somn. 62 vt A-i reveni boala cuiva abia vindecat. 63 vr A reveni la locul inițial. 64 vt (Îe) A i se ~ cuiva mâncarea A avea o indigestie. 65 vr A reveni la cele spuse anterior. 66 vr A se îndrepta spre un punct, schimbând radical poziția inițială. 67-68 vtr (Înv) A (se) abate de la un rău spre a reveni la o viață cinstită Si: a (se) îndrepta. 69-70 vtr (A readuce pe cineva sau) a reveni la o credință Si: a (se) converti. 71-72 vtr (Pop) (A face pe cineva să-și schimbe sau) a-și schimba hotărârea. 73 vt (Îe) A ~ pe cineva ca-n dulap A stăpâni cu totul pe cineva. 74 vt A retrage o vorbă, promisiune etc. 75 vt A reveni asupra unei decizii. 76-77 vtr (Pop) A (se) transforma. 78 vr (Îe) A i se ~ cuiva mânia A-i trece cuiva supărarea. 79 vr A reveni la sentimente mai bune. 80 vr (Îe) A (i) se ~ cuiva inima A i se schimba cuiva dispoziția Si: a se îmblânzi, a se muia. 81 vt A influența. 82 vt (Îe) A ~ logodna A desface logodna. 83 vr (Îe) A-și ~ vorba A-și retrage cele spuse. 84 vt (Îe) A ~ târgul A anula o înțelegere. 85 vt (Înv) A traduce. 86 vt (Înv; pex) A răstălmăci. 87 vt A răsuci de pe o parte pe alta. 88-89 vtr (Îe) A (se) ~ pe dos A (se) supăra foarte tare. 90-91 vtr (Îae) A (se) tulbura. 92-93 vtr (Îae) A (se) bosumfla. 94 vi A răspunde. 95 vt (Îe) A ~ vorba A replica cu ostentație, cu impertinență. 96 vt A da înapoi un lucru Si: a restitui. 97 vr (Îe) A-și ~ paralele A reintra în posesia unor bani pierduți. 98 vr (Îe) A-și ~ paguba (sau cheltuiala) A recâștiga pierderea, cheltuiala. 99 vt (Îe) A ~ vizita A răspunde printr-o vizită la o alta primită anterior. 100 vt A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. 101 vt (Înv; ccd) A refuza. 102 vr A se răsfrânge asupra... 103 vt (Pop; îe) A ~ un farmec A desface un farmec. 104 vr A da înapoi. 105 vr A se micșora. 106 vt (Pop) A castra. 107 vr (D. fân) A mucezi. 108 vr (D. tutun) A se umezi.

mână¹ sf [At: PSALT. HUR. 51^v/21 / V: (reg) mân sn / Pl: mâini, (îrg) ~ne, ~ni, ~uri, (îvr) ~nule, (reg) ~nâle / E: ml manus] 1 Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor Si: braț, (îrg) brâncă. 2 Extremitate a antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. 3 Palmă. 4 (D. o unealtă, un instrument; îla) De ~ Acționat manual. 5 (Îal) Făcut cu mâna. 6 (Îrg; îlav) A ~ La îndemână. 7 (Cmr; înv) De-a ~ Cu amănuntul. 8-9 (Îlav) Pe (sau rar, în, la, înv de-a) ~na dreaptă (sau stângă) În partea dreaptă (sau stângă). 10 (Reg; îlav) Pe ~ Pe dibuite. 11 (Reg; îlav) Sub ~ Subsuoară. 12 (Îav) Pe sub ~ Pe ascuns. 13 (Îal) În mod clandestin. 14 (Îe) A fi peste ~ A fi dificil de realizat, de obținut. 15 (Îe) Cu ~na lui (ori mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) În mod direct Si: personal. 16 (Îe) Cu ~na cuiva Cu ajutorul cuiva. 17 (Îe) A scoate castanele (sau cărbunii) din foc ori a stinge cărbunii (reg a prinde șarpele) cu ~ altuia A se folosi de cineva pentru a-și rezolva o problemă dificilă sau riscantă. 18 (Reg; îe) A fi ~ singură A fi lipsit de ajutor. 19 (Îlav) Cu ~na goală Fără a aduce sau fără a lua nimic. 20 (Pex; îae) Fără a-și fi atins scopul. 21 (Îe) Cu amândouă mâinile (sau, pop, cu ~ bună, cu o ~ ca c-o mie) În cantitate mare. 22 (Îae) Cu toată bunăvoința. 23 (Reg; îlav) Cu ~ (sau ~na) de sare Fără noroc. 24 (Îal) Fără putere morală sau materială. 25 (Fam; îe) A avea (sau a fi cu) ~ (sau ~na) lungă sau a fi bun de ~ A fi hoț. 26 (Îe) A avea (sau a fi cu) ~ largă (sau deschisă) ori (înv) a fi slobod la ~ A fi darnic. 27 (Îvr; îls) ~ slobodă (sau întinsă, îndurată) Dărnicie. 28-29 (Pfm; îljv) Cu ~ (sau ~na) spartă sau spart la ~ Risipitor. 30 (Pfm; îe) A lua cu o ~ și a da cu alta (sau cu zece) A cheltui mult Si: a fi risipitor. 31 (Pfm; îe) A avea ~ bună sau a fi bun de (ori la) ~ A fi îndemânatic. 32 (Îae) A purta cuiva noroc. 33 (Îe) A-și face ~ bună (pe) la cineva A obține simpatia sau încrederea cuiva. 34 (Îe) A fi ușor (sau ager) de ~ sau a avea ~ ușoară A lucra cu finețe și cu abilitate. 35 (Îe) A fi greu de ~ A fi neîndemânatic. 36 (Îe) A avea ~na strânsă (sau scurtă) sau a fi strâns la ~ A fi zgârcit. 37 (Pfm; îe) A fi (om) cu dare de ~ A fi om înstărit. 38 (În legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”; îls) ~ de ajutor Sprijin. 39 (Îe) A fi ~na (cea) dreaptă a cuiva A fi principalul ajutor, omul de încredere al cuiva. 40 (Înv; îe) A scăpa cu capul a ~ A scăpa nevătămat dintr-o mare primejdie. 41 (Reg; îlav) Cu capul a ~ Nechibzuit. 42 (Îal) Foarte îndrăzneț. 43 (Îlav) Cu zilele a (sau în) ~ Amenințat de o mare primejdie. 44 (Pop; îe) A muri cu zilele în ~ A muri înainte de vreme. 45 (Îe) A da din mâini și din picioare A depune eforturi pentru a învinge o dificultate Si: a se strădui. 46 (Îe) A lega (sau a-i tăia) cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega de mâini și de picioare A împiedica sau a pune în imposibilitate să acționeze într-o anumită direcție. 47 (Îae) A-i lua, a-i reduce cuiva posibilitatea de a se manifesta. 48-49 (Îe) A avea (sau a lăsa, a da cuiva) ~ (sau ~na) liberă (A acționa sau) a lăsa pe cineva să acționeze după bunul său plac. 50 (Înv; îe) A-și lărgi mâinile spre (sau pre) lăcomie A deveni foarte lacom. 51 (Înv; îe) A-și ține mâinile de (la)... A se abține de la ceva. 52 (Udp „de”; îe) A se spăla pe mâini sau a-și spăla mâinile A pierde ceva. 53 (Îae) A refuza să-și ia răspunderea unei probleme dificile sau a unei fapte reprobabile. 54 (Pop; îe) A avea ~na curată (sau mâinile curate) A fi cinstit. 55 (Fam; îe) A prinde (pe cineva) cu ~na în sac (sau în traistă, în sân) A surprinde pe cineva furând sau înșelând. 56 (Reg; îe) A se prinde cu mâinile de vatră A-și înjgheba o gospodărie, un cămin. 57 (Îe) A lua boala (sau durerea etc.) cu ~na A face să treacă boala sau să înceteze durerea etc. repede. 58 (Reg; îe) A da cu ~na în foc (sau prin spuză, prin șperlă) A se păcăli. 59 (Îae) A se îmbogăți deodată, fără muncă. 60 (Îe) A pune (sau a băga) ~na în foc pentru cineva (sau pentru ceva) A garanta pentru cineva sau pentru ceva. 61 (Îe) A pus Dumnezeu ~na în cap A dat norocul peste el. 62 (În legătură cu sume de bani; îe) A primi în (sau a lua în, reg, a lua la) ~ A obține ca venit net. 63 (Îe) A nu da (sau lăsa) hățurile din ~ A păstra pentru sine puterea, conducerea. 64 (Îe) A duce de ~ (pe cineva) A călăuzi, a conduce pe cineva. 65 (Fig; îae) A sprijini, a proteja pe un nepriceput. 66 (Îe) A pune ~na A face, a întreprinde ceva. 67 (Îae) A acționa. 68 (Îae) A fura. 69 (Îe) De la ~ până la gură În timp scurt. 70 (Reg; îae) Foarte puțin. 71 (Fam; îe) Una la ~ Se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. 72 (Reg; îe) Cu mâinile la piept sau cu căciula în ~ Umil. 73 (Îe) A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept A muri. 74 (Îe) A pune ~na pe cineva A prinde. 75 (Îe) A(-i) pune (cuiva) ~na în piept (sau în gât) A înșfăca. 76 (Îae) A trage la răspundere pe cineva. 77 (Îe) Cu mâinile (sau mâini) în șolduri (sau încrucișate) Impasibil. 78 (Îae) Fără nici o grijă. 79 (Îae) În voie. 80 (Îe) A-și pune ~na pe inimă (sau pe cuget) A se angaja să spună adevărul. 81 (În legătură cu declarații; îe) Cu ~na pe inimă Cu conștiința curată. 82 (Îe) A ridica ~na asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 83 (Îae) A fi agresiv. 84 (Pex) A bate. 85 (Art; șîs de-a ~na, hora de ~, jocul de ~ ) Dansuri populare în care jucătorii se țin de mână (1). 86 (Art; îas) Melodie după care se execută dansurile „de-a mâna” (85). 87 (Pop; îs) Pe sub ~ Dans popular Si: învârtită. 88 (Pop; îas) Melodie după care se execută acest dans. 89 (Pop; îcs) ~ moartă (sau ciungă) Joc de copii, în care unul apucă mâna altuia, care și-o lasă moale, și începe să i-o legene într-o parte și în alta, apoi îl lovește pe neașteptate cu ea peste cep. 90 (Îae) ~ masă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 91 (Pop; îs) Năframă de ~ Batistă. 92 (Îc) ~na-Maicii (sau ~-Maica)-Domnului Plantă erbacee mică din familia cruciferelor, cu tulpina foarte ramificată și higroscopică, cu flori albe și fructele mici (Anastatica hierochuntica). 93 (Iht; reg; îc) ~na-diavolului Regina-peștilor (Eupomotis gibbosus). 94 (Îe) A lăsa (ori a da, a încredința etc.) pe ~na (cuiva) A lăsa ceva sau pe cineva în grija sau paza cuiva. 95 (Îe) A întinde cuiva ~na (sau, înv, ~ bună) A ajuta pe cineva. 96 (Îe) A-i fi (cuiva) la mâini bune A-i fi cuiva prieten credincios, ajutor de nădejde. 97 (Îe) A ajunge pe mâini bune A avea parte de o îngrijire atentă. 98 (Îe) A-și lua ~na de pe cineva A înceta de a mai ajuta, de a mai ocroti pe cineva. 99 (Îe) A purta (sau a ține) pe cineva pe mâini A avea o grijă deosebită față de cineva. 100 Autoritate. 101 Stăpânire. 102 Putere. 103 (Îs) ~ de fier sau ~ forte Om energic, autoritar. 104 (La jocul de cărți; îe) A avea (sau a fi la cineva) ~na A-i veni rândul să împartă cărțile. 105 (La jocul de cărți; îe) A trece (sau a ceda) ~ A ceda rândul jucătorului sau jucătorilor următori. 106 (Îe) A-și trage ~na A-și retrage stăpânirea, autoritatea. 107 (Îe) A-i da ~na A putea, a-i permite situația sau împrejurările să facă ceva. 108 (Îae) A-i conveni să... 109 (În locuțiuni și expresii sugerând însoțirea, legătura intimă, colaborarea sau potrivirea; îlav) De-a ~ Apropiat. 110 (În legătură cu lupte; îal) Corp la corp. 111 (Reg; îe) De-a ~na Necurmat, în lanț. 112 (Îlav) ~ în ~ În perfect acord. 113 (Îe) Dintr-o ~în alta sau din ~ în ~ De la unul la altul. 114 (Îe) A pune ~ de la ~ (sau de la ~ la ~) A aduna bani, obiecte etc. prin contribuție benevolă. 115 (Îe) A bate (sau a da) ~na A face un târg, pecetluind înțelegerea printr-o strângere de mână. 116 (Îae) A se înțelege în privința unei tranzacții. 117 (Îae) A se lega cu jurământ. 118 (Îe) A-și da ~na (cu cineva) A strânge mâna cuiva în semn de salut sau în semn de împăcare. 119 (Îae) A se uni prin căsătorie. 120 (Îae) A colabora. 121 (Reg; îe) A da ~na cu moartea A trece printr-o mare primejdie. 122 (Înv; îe) A da ~na la ceva A sprijini ceva. 123 (Fam; îe) A se ține de mână A fi nedespărțiți. 124 (Fam; îe) Ia-te (sau poți să te iei) de ~nă cu... sau puteți să vă luați de ~nă Vă potriviți la fapte rele sau la caracter urât. 125 (Îe) A cere ~na cuiva A cere în căsătorie pe cineva. 126 (D. doi sau mai mulți bărbați; îe) A-și disputa ~na cuiva A concura pentru a se putea căsători cu o anumită fată. 127 (Îe) A da pe ~na justiției (sau, înv, județului) A înainta pe un infractor organelor judiciare, pentru a fi cercetat, judecat etc. 128 (Înv) Persoană privită ca autor al unei acțiuni. 129 (Îs) ~ de lucru Muncitori. 130 (Iuz; csnp; îs) ~ curentă Carte de atu cea mai mare. 131 (Jur; îs) ~ moartă Situație a acelor bunuri care aparțineau orașelor, spitalelor, mănăstirilor și nu puteau fi înstrăinate. 132 (La unele jocuri de cărți; îas) Situație în care se distribuie cărțile unui jucător fictiv sau unul din cei prezenți nu joacă, partenerul de echipă mânuind și cărțile lui. 133 (Reg; îs) Frate de ~ Cavaler de onoare la nuntă. 134 (Reg; îs) Cumnat de ~ Vornicel la nuntă. 135 (Rar) Creație a cuiva. 136 (Precedat de anh „o”, „niște”; udp „de”) Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. 137 (Pop; udp „de”) Indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel strânse la un loc Si: mănunchi (1). 138 (În legătură cu un no sau, rar, un nc) Categorie. 139 (În legătură cu un no sau, rar, un nc) Calitate. 140 (Reg; îs) Copii de două mâini Copii rezultați din căsătorii anterioare ale soților. 141 (Îla) De toată ~na sau de multe mâini De toate felurile. 142 (Reg) Unelte sau obiecte de gospodărie sau părți ale acestora care se aseamănă, ca formă și utilizare, cu mâna (1). 143 Unelte sau obiecte de gospodărie sau părți ale acestora care se apucă și se manevrează manual. 144 Fiecare dintre cele două lemne laterale ale codârlei la car. 145 Întinzătoare la car. 146 Leucă la car. 147 Picior la sanie. 148 Țepușă la sanie. 149 Spetează dintre coarnele plugului. 150 Schimbătoare la plug. 151 Spetează la războiul de țesut. 152 Stâlp între picioarele sulului la războiul de țesut. 153 Muierușcă (8) la războiul de țesut. 154 Fofează la vârtelniță. 155 Lemn care ține jugul între corfe, la joagăr. 156 Cioacă la joagăr. 157 Lemn care transmite jugului mișcarea crivalului, la joagăr. 158 Japă la joagăr. 159 Măsea la coasă. 160 Chingă a căpriorilor la casă. 161 Titirez la moară. 162 (Reg) Mâner al ferăstrăului. 163 (Reg) Mâner al coarbei. 164 (Reg) Mâner al sfredelului. 165 (Reg) Sul sau scripete al fântânii. 166 (Reg) Prăjină prevăzută la unul din capete cu un coșuleț cu care se culeg fructele din pomi, pentru a nu se zdrobi. 167 (Pes; lpl, îs) Mâinile sacului Fiecare dintre cele două brațe laterale, făcute din nuiele, pe care se întinde plasa sacoviștei Si: aripi. 168 (Pes; îs) Mâinile cutiței Fiecare dintre cei doisprezece pari, lungi de 3-4 m, care susțin pereții cutiței Si: prefuste. 169 (Pes; îs) Mâinile jugurilor Lemne lungi cu ajutorul cărora se țin și se mânuiesc jugurile lesei. 170 (Îs) ~ curentă Balustradă. corectat(ă)

trăda [At: SĂULESCU, HR. I, 202/1 / Pzi: ~dez, 3 (înv) tradă / E: lat tradere după da cf it tradire, fr trahir] 1-2 vtr (Înv) A (se) da în stăpânirea cuiva Si: a (se) preda. 3 vt A înșela în mod perfid încrederea cuiva, pactizând cu inamicul Si: a vinde. 4 vt A fi neloial față de cineva sau de ceva. 5 vt A divulga un secret, un plan etc. Si: a vinde. 6 vt A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie Si: a înșela. 7 vt A se abate de la o linie de conduită, de la o acțiune, idee. 8 vt (Subiectul este o facultate fizică sau psihică) A nu mai funcționa (bine). 9-10 vtr (Fig) A (se) arăta în adevărata lumină, lăsând să se observe gândurile, intențiile ascunse Si: a (se) da de gol, a (se) da pe față. 11 vt (Fig) A vădi.

trădare sf [At: (a. 1844) URICARIUL III, 43 / Pl: ~dări / E: trăda] 1 (Înv) Predare (a cuiva sau a ceva) în stăpânirea cuiva Si: (îvr) tradă (1), trădăciune (1). 2 Înșelare în mod perfid a încrederii cuiva (pactizând cu inamicul) Si: trădat¹ (1), (înv) necredință, (îvr) tradă (2), traitorie, trădăciune (2), trădămănt (1). 3 Neloialitate față de cineva sau de ceva Si: trădat¹ (2), (îvr) tradă (3), trădământ. 4 Divulgare a unui secret, plan etc. Si: trădat¹ (3), (îvr) tradă (4), trădământ. 5 Infidelitate în dragoste sau în căsnicie Si: adulter, trădat¹ (4), (îvr) tradă (5), trădămănt (4). 6 Abatere de la o linie de conduită, de la o acțiune, idee Si: trădat¹ (5). 7 (Ccr) Faptă reprobabilă comisă de un trădător (1, 3, 5, 7).

trădător, ~oare [At: POLIZU / V: (înv) truditor sm / Pl: ~i, ~oare / E: trăda + -ător cf it traditore] 1-2 smf, a (Persoană) care înșală în mod perfid încrederea cuiva, pactizând cu inamicul. 3-4 smf, a (Persoană) care este neloială față de cineva sau de ceva. 5-6 smf, a (Persoană) care divulgă un secret, un plan etc. 7-8 smf, a (Persoană) care comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie. 9 a (Fig) Care dezvăluie intențiile, gândurile, sentimentele cuiva.

unge [At: PSALT. HUR. 119^v/3 / V: (într-un descântec) ~a / Pzi: ung / Ps: unsei, (înv) unș / E: ml ungere] 1-2 vtr (C. i. o suprafață, un obiect, o parte a corpului) A (se) acoperi cu un strat de materie grasă, lipicioasă etc. pentru a proteja, a da moliciune etc. 3-4 vtr (D. materii lipicioase, unsuroase) A (se) întinde. 5 vt (Îe) A ~ (cuiva) ochii A împiedica să vadă (limpede). 6 vt (Îae) A înșela pe cineva sau încrederea cuiva. 7 vt (Îae) A ispiti pe cineva dându-i puțin față de ceea ce se așteaptă sau merită. 8 vt (Îe) A avea cu ce ~ ochii A dispune de mijloace materiale și bănești pentru a putea mitui. 9-10 vti (Îe) A ~ (pe cineva) (cu miere) pe (la) bot A mitui. 11 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) mâinile A mitui. 12-13 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la (sau pe) inimă (ori la suflet) (cu miere, cu unt) A produce (cuiva) o mare bucurie, plăcere. 14 vt (Îe) A merge (ca) uns A merge perfect. 15 vt (Îe) A-și ~ gâtul A bea băuturi spirtoase. 16 vr (Îe) A se ~ pe gât A unge (14). 17 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu vorba (ori cu vorbe, cu gura, din gură) A măguli. 18 vt (Îe) Din gură te ~ și din inimă te frige Se spune despre un om viclean și fățarnic. 19 vt (Fam; uneori detenninat prin „pe coaste”, „pe spinare” etc.) A bate zdravăn. 20 vt A pune lubrifiant între piesele unui sistem tehnic Si: a lubrifia. 21 vt (Îe) A ~ ușa să nu scârțâie A mitui. 22 vt (Îe) A ~ osia și pașii A mitui. 23 vt (Fig) A mitui. 24 vt (În practicile religioase; c. i. o persoană) A unge (1) cu o substanță uleioasă, parfumată. 25 vt (Spc; și determinat prin „cu mir¹”) A mirui¹. 26 vt (C. i. domnitori, clerici etc.; și determinat prin „mir¹”) A consacra (6). 27 vt A întinde, netezind cu palma udă un strat de lut pe o suprafață pentru a-i astupa crăpăturile, a nivela Si: a lipi. 28 vt (Pex) A spoi. 29-30 vtr (Îvp) A (se) murdări.

vârî [At: URECHE, L. 111 / Pzi: vâr, (îrg) ~răsc / E: vsl ] 1 vt A introduce. 2 vt A înfunda. 3 vt A cufunda (1). 4 vt (Îe) A-și ~ (ceva) în cap A învăța. 5 vt (Îae) A-și forma o prejudecată (despre ceva sau cineva). 6 vt (Îe) A ~ (cuiva ceva) în cap A face (pe cineva) să înțeleagă bine (ceva). 7 vt (Îae) A convinge pe cineva de adevărul unui fapt (eronat). 8 vt (Îae) A sugera cuiva ceva. 9 vt (Îe) A ~ (cuiva ceva) pe gât A forța pe cineva să accepte ceva împotriva voinței proprii. 10 vt (Fam; îe) A-și ~ coada (în ceva) A interveni în chestiuni care nu-l privesc. 11 vt (Pfm; îe) A-și ~ dracul (necuratul, naiba etc.) coada A se ivi neînțelegeri sau complicații neașteptate. 12 vt (Îe) A-și ~ (sau a-i ~ cuiva) mințile (sau, rar, mintea) în cap A-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale. 13 vt (Îae) A se cuminți sau a face să se cumințească. 14 vt (Îe) A ~ pe dracu în sân (sau, reg, în cămașă) A arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. 15 vt (Îe) A ~ banii în buzunar A-și însuși în mod ilicit o sumă de bani (care revine de drept altcuiva). 16 vt (Îe) A-și ~ mâna până-n cot în banul public sau a-și ~ mâinile până la coate în banii cuiva A comite o fraudă. 17 vt (Îae) A sustrage o sumă de bani din avutul cuiva. 18 vt (Îe) A ~ (cuiva ceva) sub (sau în) nas A prezenta (ceva cuiva) cu insistență. 19 vt (Rar; îe) A ~ răspuns A-și exprima părerea. 20 vt (Reg; îe) A-și ~ capul în gard A nu ști unde să se ascundă de rușine. 21 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) o rață-n traistă A pricinui (cuiva) neliniște, îngrijorare. 22 vt (Fam; îe) A o ~ pe mânecă A se speria de consecințele faptelor sale Si: a o sfecli, a o băga pe mânecă. 23 vt (Îe) A-și ~capul (la cineva sau, reg, pe ceva) A se angaja (la cineva). 24 vt (Înv; îe) A o ~ cu oiștea în gard A face o gafă. 25 vt (Fam; îe) A ~ un fitil (sau fitiluri) A țese intrigi, provocând discordie. 26 vt (Reg; îe) A nu-și ~ capu-n roată A nu se expune pericolului. 27 vt (C. i. corpuri ascuțite) A înfige. 28 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) un cuțit în suflet A-i pricinui (cuiva) neliniște, supărare. 29 vt (Prin exagerare) A se apropia (de...). 30 vt (Îe) A-și ~ nasul A cerceta cu indiscreție Si: a iscodi. 31 vt (Îae; șîe a-și ~ nasul în toate, a-și ~ nasul pretutindenea, a-și ~ nasul unde nu-i fierbe oala) A se amesteca (inoportun) în chestiuni care nu-l privesc. 32 vt A include. 33 vt A insera. 34 vt (C. i. bani, capital) A investi. 35 vt (Fig) A inocula. 36 vt (Fig) A stârni. 37 vt (C. i. ființe; cu diverse determinări locale introduse prin prepoziții și care indică un spațiu închis) A face să intre (de bună voie sau forțat). 38 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la (sau în) pușcărie (sau la închisoare, în temniță, în ocnă) A face să fie închis, întemnițat. 39 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) A omorî (pe cineva). 40 vt (Îae) A pricinui (cuiva) supărări foarte mari. 41 vt (C. i. oameni) A face să fie angajat într-un post². 42 vt (C. i. oameni) A determina să facă un anumit lucru (reprobabil). 43 vt (C. i. oameni) A face să fie copleșit (de…). 44 vr (D. ființe) A pătrunde (într-un spațiu închis sau acoperit). 45 vr (Îe) A se ~ sub pielea (cuiva) A câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea (cuiva). 46 vr (Îe) A se ~ în dragoste (la cineva) A căuta să câștige încrederea (cuiva). 47 vr (Înv; îe) A se ~ sub aripile (cuiva) A obține protecția (cuiva). 48 vr (Îe) A se ~ în sufletul (cuiva) A plictisi (pe cineva), manifestând un interes sau o simpatie prea insistentă, agasantă. 49 vr (Îe) A se ~ în ochii (sau, rar, în auzul cuiva) A agasa (2) (pe cineva). 50 vr (Îe) A se ~ ca musca (în curul calului sau în băligar) A se amesteca cu insistență, nepoftit, în treburile altuia. 51 vr A se înghesui (în mulțime). 52 vr A se amesteca (intervenind într-un fel oarecare). 53 vr A se angaja ca…

vrednicie sf [At: BIBLIA (1688), [prefață] 7/37 / V: (îvr) verd~, verni~, (reg) vreni~ / Pl: ~ii / E: vrednic + -ie] 1 (Înv) Atitudine demnă. 3 (Înv) Respect. 4 (Înv) Pricepere. 5 (Înv) Îndreptățire de a primi ceva ca răsplată pentru ceea ce face, ceea ce reprezintă. 6 (Înv; lpl) Faptă care merită răsplată. 7 (Îvr; urmat de un aps) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt Si: excelență, înălțime. 8 (Înv) Faptă sau acțiune în temeiul căreia i se acordă cuiva încrederea (deplină). 9 Competență într-un domeniu de activitate Si: destoinicie (5). 10-11 Vitejie (2-3). 12 (Lpl) Faptă vitejească. 13 (Înv) Calitatea de a produce efectul așteptat Si: eficacitate (1). 14 (Înv) Ceea ce determină sau reprezintă esența, valoarea a ceva. 15 Rapiditate și eficiență la lucru Si: hărnicie (1). 16 Îndemânare (la lucru). 17 (Înv) Treaptă într-o ierarhie. 18 (Înv) Funcție (înaltă). 19 (Înv) Rang (înalt).

seduce vta [At: NEGULICI / V: (îvr) sedui / Pzi: seduc / E: lat seducere, fr séduire] 1 (D. oameni) A atrage prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, prin daruri etc. (determinând să greșească) Si: a ademeni, a ispiti, a înșela, a momi (1). 2 A induce în eroare, abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilesti (1), (înv) a aromi, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales d. bărbați; c. i. mai ales fete sau femei) A abuza de buna-credință a cuiva prin promisiuni pe care nu intenționează să le respecte ulterior, dar făcute în scopul de a obține acceptarea de a avea raporturi sexuale Si: a ademeni, a înșela, (îrg) a prilesti (1), (înv) a celui, a încelui, (îvr) a seduiza. 4 (Jur; d. bărbați; c. i. minore) A comite infracțiunea de a determina, prin promisiuni mincinoase de căsătorie, să aibă raporturi sexuale Si: a corupe. 5 (D. oameni sau d. acțiunile, manifestările etc. lor) A exercita o influență covârșitoare, o chemare irezistibilă Si: a ademeni, a atrage, a ispiti, a îmbia, a tenta (1), (înv) a năpăstui (1). 6 A produce o impresie favorabilă puternică, o stare de bucurie, de mulțumire, de satisfacție, de entuziasm etc. Si: a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a încânta, a prinde, a răpi², a subjuga, a vrăji.

sufla [At: COD. VOR². 47^v/4 / Pzi: suflu / E: ml sufflare] 1 vi (D. vânt) A acționa (puternic) prin deplasarea maselor de aer în atmosferă într-o sau dintr-o direcție determinată Si: a bate (77), a trece, (reg) a vântura. 2 vi (Pex; d. curenți de aer, d. aburi etc. din atmosferă) A deplasa într-o sau dintr-o direcție determinată V adia. 3 vi (Pop; îe) ~lă vântu-n paie ude Exprimă convingerea că, într-o anumită împrejurare, nu se mai poate face nimic. 4 vi (Reg; îe) A ~ vântul în urechile cuiva A nu auzi. 5 vi (Reg; îae) A-și întoarce chepeneagul după cum ~lă vântul A fi ușor influențabil. 6 vi (Reg; îae) A-și schimba atitudinea după împrejurări. 7 vt (D. vânt sau d. curenți de aer; c.i. mai ales praf, zăpadă sau pleavă, frunze etc.) A lua cu sine și a face să se miște, să se deplaseze sau să dispară (risipind, împrăștiind, îndepărtând, îngrămădind etc.). 8 vt (Rar; pex; d. vânt sau d. curenți de aer; c.i. mai ales praf, zăpadă sau pleavă, frunze etc.) A împrăștia. 9 vt (Îe) Îl ~lă vântul Exprimă slăbiciunea exagerată a unei persoane. 10 vt (Fam; îe) A ~ cuiva ceva (de sau, rar, pe sub nas) A lua ceea ce i se cuvine de drept altuia. 11 vt (Pex; fam; îae) A fura ceva (profitând de neatenția, de naivitatea sau de încrederea cuiva). 12-13 vit (Adesea urmat de determinări care indică instrumentul) A produce (mecanic) un curent de aer (sub presiune) orientat în direcția dorită pentru un anumit scop. 14-15 vit (Îvp; fam) A respira (1). 16 vi (Îe) A nu (mai) ~ A fi mort. 17 vi (Îae) A muri¹ (1). 18 vi (Îae) A rămâne nemișcat (dând impresia că i s-a oprit respirația). 19 vi (Îae) A nu scoate nici o vorbă, a nu protesta. 20 vi (D. oameni și d. animale; de obicei cu determinări modale de felul „greu”, „tare”, „zgomotos” etc.) A respira des și cu dificultate, zgomotos (ca urmare a unui efort, a unei maladii etc.) Si: a gâfâi (1), (reg) a se răsufla. 21 vi (Rar; pex) A pufăi. 22 vi A emite forțat un flux de aer pe gură (sau, rar, pe nări). 23 vi A expira cu forța pentru a executa, a realiza etc. ceva. 24-25 vit (Îe) A(-l) ~ să cadă Exprimă slăbiciunea exagerată a unei persoane. 26 vi (Pop; fam; îe) A (nu) ~ (cuiva) în borș sau în borșul (sau, pfm, în ciorba) cuiva A (nu) se amesteca nechemat în treburile cuiva. 27 vi (Reg; îae) A (nu) răsfăța. 28 vi (Reg; îae) A prevesti lucruri rele. 29 vi (Reg; îae) A (nu) sforăi. 30 vi (Îe) Cine s-a fript (sau s-a ars) cu ciorbă ~lă și în iaurt Exprimă situația când o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. 31 vi (Pop; îe) A-i ~ în fund A goli paharul, carafa etc. cu băutură foarte repede sau dintr-o dată. 32 vi(Pop; pex; îae) A se îmbăta. 33 vi (Reg; îae) A (nu) alinta. 34 vr (Reg; pex; îae) A menaja. 35 vi (Reg; îe) A ~ în foc A se îmbăta. 36 vi (Reg; îe) A ~ în (sau din) buze Exprimă supărarea în cazul când se pierde ceva sau nu se dobândește ceea ce s-a sperat. 37 vi (Pop; îe) A ~ a pagubă Exprimă manifestarea părerii de rău, a surprinderii etc. pentru o pierdere suferită sau a nedumeririi în fața unei anumite situații. 38 vi (Reg; îe) A(-i) ~ în lumânare (cuiva) A încurca afacerile cuiva, a-i pune piedici. 39 vi (Reg; îc) ~lă-n-vânt Pierde-vară V pierde. 40 vi (Îrg; îc) ~lă-n-pungă Om sărac. 41 vt (Îe) A(-l) ~ în vânt Exprimă slăbiciunea exagerată a unei persoane. 42-43 vit (În descântece) A sufla (27-28) pentru a îndepărta un rău, pentru a desface o vrajă. 44-45 vit (Pex) A descânta (1-2). 46-47 vit (În credințele religioase și populare) A sufla (23) pentru a da viață, pentru a însufleți. 48-49 vit (Pex) A sufla (23) pentru a face să redevină viu. 50 vt (Înv) A sufla (23) pentru a opri sau anula o acțiune primejdioasă. 51 vt (În religia creștină; fig; complementul este viața sau Duhul Sfânt) A transmite prin faptul de a sufla (23), prin botez etc. 52 vt (Înv; fig) A insufla. 53 vt (Înv; fig) A răspândi. 54 vt (Înv; fig; c. i. scrieri, texte, etc.) A inspira în vederea alcătuirii, întocmirii, compunerii etc. 55 vt (Mai ales cu pronumele în dativ; complementul este nasul) A expira forțat pe nări pentru a curăța de mucozități sau de secreții apoase (la plâns). 56 vt (Îrg; c. i. alimente, băuturi) A bea sau a mânca foarte repede. 57-58 vit (D. oameni) A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete muzicale. 59-60 vit (Pex; d. oameni) A cânta (din instrumentul respectiv). 61 vi (D. instrumente muzicale care funcționează cu aerul care circulă prin ele) A produce sunete muzicale. 62 vi (Pex; d. instrumente muzicale care funcționează cu aerul care circulă prin ele) A cânta (2). 63 vt (C. i. o masă de sticlă topită) A introduce, cu gura, printr-o țeavă, o cantitate de aer pentru a dilata și a da formă, fabricând diverse obiecte. 64-65 vtrm (Fșa; c. i. enunțuri, cuvinte etc.) A pronunța cu voce scăzută, încet (și în secret) Si: (fam) a strecura. 66-67 vtrm (Pex; fșa; c. i. enunțuri, cuvinte etc.) A informa în ascuns Si: a destăinui (1). 68-69 vtrm (Pgn; fșa, c. i. enunțuri, cuvinte etc.) A vorbi. 70 vt (C. i. răspunsul pe care trebuie să-l dea cineva la o întrebare) A șopti cuiva la lecție, la examen etc. 71 vt (Mai ales d. sufleori; c. i. replici dintr-o piesă de teatru) A șopti actorilor în timpul reprezentației Si: (îvr) a suflărisi. 72 vtrp (C. i. obiecte de metal; de obicei cu determinările „cu aur”, „cu argint”, rar, „în aur”) A acoperi (în scop decorativ) cu un strat subțire de aur sau de argint Si: a polei⁴, (îvp) a spoi.

MÎNĂ¹ s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr pînă la vîrful degetelor, braț, (învechit și regional) brîncă; extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete; palmă. Rrădicu mănrule meale. PSALT. HUR. 51^v/21. Și-și legă picioarele sale și mănrule. COD. VOR. 28/6, cf. 4/23, 10/3, 40/19, 52/17. Și de mînă-l ținu și-l rădică. CORESI, EV. 81, cf. 77, 97, 113, 145, 302. Nu cunoscu el, că mînule-i era flocoase. PALIA (1581), ap. CP 129/29. În loc de steag împărătesc deaderă in măna lui o trestie de mare.VARLAAM, C. 77. Luă o piatră mare cu amîndouă mănule. HERODOT (1645), 487, cf. 339. Taie mîna ceaia ce au ucis. PRAV. 91, cf. 21, 324. I-am prinsu de mînă ca să-i scoț pre ei din Eghipet. N. TEST. (1648), 296^v/13, cf.79^v/13, 158^v/3, 275^v/3, 30. Și așa mai apoi de aproape se bătea, că și mînule le obosise. SIMION DASC., LET. 231. ÎI spîndzurară de deagetele mínulor. DOSOFTEI, V. S. octombrie 94^v/35. Păgînii. . . vin . . . cu arce prea mînă. id. PS. 36/1, cf. 80/9, 148/7. Rugîndu-se au pus preste ei mînile. BIBLIA (1688), ap. GCR I, 283/34, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 227. Scăpînd vasul de-a mînă, au căzut tocmai în fundul fîntînii. CANTEMIR, HR. 158, cf. id. IST. 113. Merge mai întíi la fîntină să-ș spele capul, mînule, pieptul. DRĂGHICI, R. 148/24. Flori. . . prelucrate De mine omenești. DONICI, F. II, 14/6. A lui mîne delicate. . . în a mele le întorc. ASACHI, S. L. I, 90. Cu mînule încleștate de ale tale picioare, – Așteptam, CONACHI, P. 100, cf. 87. Fură ardicați [copiii] spre ceruri de mîinile paterne. HELIADE, O. I, 388. Ar fi zis cineva că este o statuie de marmură ieșită din mînile lui Canova. NEGRUZZI, S. I, 50. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. id. ib. 141. Dacă-i așa, adă mîna-ncoaci, să te duc la Măndica. ALECSANDRI, T. I, 321. Dinainte-mi prin ceață parcă treci Cu ochii mari în lacrimi, cu mîini subțiri și reci. EMINESCU, O. I, 107. Cînd voi pune eu mîna mea cea dreaptă pe mijlocul tău, atunci să plesnească cercul acesta. CREANGĂ, P. 88, cf. 185. Strînse frîul calului cu mîna stîngă, îi dete călcîie și cu paloșul în dreapta se repezi asupra acelui balaur. ISPIRESCU, L. 18, cf. 10, 33. Sta bietul om cu mîinile încrucișate. id. ib. 207. El și-a dus pe tîmple mîna. COȘBUC, F. 71. Mi-ai pus mîna peste gură ca să tac. . . și mă supun. DAVILA, V. V. 29. Stătea întins ținîndu-și mînile reci pe fruntea înfierbîntată. AGÎRBICEANU, A. 52. Ozun se uită la mîinile lui ca la mîini streine. C. PETRESCU, C. V. 212. Scamatorul a întins săbiile poporului. . . nimeni n-a pus mîna pe săbiile care au rămas întinse peste capetele lor. SAHIA, N. 68. Uită-te, mă, la mînurile mele! T. POPOVICI, SE. 516, cf. 439. Sărac plug cu șese boi, Dragu mi-i mie de voi Și mi-i drag de cin' vă mînă, Că ține biciu-n-tr-o mînă și strigă de la inimă ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 27, cf. 16, 144, 266. Cu mînici sucite Și cu mînuri albe soponite. MARIAN, NU. 770, cf. 22, id. NA. 305. El tăul l-a-ncunjurat, Drăguța și-o aflat, Pe mînuri că o-a luat, De trei ori o-a sărutat. RETEGANUL, TR. 17. Și-am văzut fărtat pușcat, Fără mînuri, fără cap. id. ib. 67. Dizlegațî-m mînurili Sî-m slăbgesc cosîțîli. ȘEZ. II, 138, cf. I, 178. Mînile ca bîrnele. BIBICESCU, P. P. 304. Mănușe de rug În mîni mi-a pus. PÎRVESCU, C. 71. Sămăna-i-oi pă mormînt Cît'e flori-s pă pămînt, La mînuri șî la picioare Cît'e flori-s pă su soare. T. PAPAHAGI, M. 19, cf. GRAIUL, I, 299, ALR II 3197/414. ◊ (În proverbe și zicători) Nu da vrabia din mînă pe cioara din par (sau de pe gard). Cf. ZANNE, P. I, 489, 580, 700. Ce-i în mînă, nu-i minciună. Cf. ȚICHINDEAL, F. 28/7, ALECSANDRI, T. 515, CREANGĂ, A. 100, ZANNE, P. II, 246. Cînd cotul se lovește, toată mîna pătimește. ZANNE, P. II 91. Îi întinzi (sau dai) un deget și-ți ia mîna toată. Cf. PAMFILE, J. I, 196, ZANNE, P. II, 103. Mai bine să pierzi un deget decît mîna toată. CADE. Cine ține doi pepeni într-o mînă rămîne fără niciunul sau nu poți ține doi pepeni într-o mînă. Cf. ZANNE, P. II, 248. Lesne din gură și anevoie din mînă. id. ib. Cine dă din mîini nu se îneacă, id. ib. 232. Dă din mîini pînă nu te îneci. id. ib. 233. Să nu știe mîna stîngă ce face dreapta. id. ib. 238. Fiecare pune mîna unde îl doare. id. ib. 550. Mîna altuia nu te scarpină cum îți place. id. ib. 235. O mînă spală pe alta (și amîndouă obrazul). Cf. LB, CĂLINESCU, E. O. II, 58, ZANNE, P. II, 236. Cu mîna închisă muște nu poți prinde. ZANNE, P. II, 247. C-o mînă te mîngîie și cu alta te zgîrie. ZANNE, P. II, 240. Dai cu mÎna și alergi cu picioarele. id. ib. V, 245. Dintr-o mie să pui mîna pe el, se spune despre un om deosebit de frumos, de atrăgător. Cf. CIAUȘANU, V. 178. Cinci degete sînt la o mînă și unul cu altul nu se potrivește (sau nu seamănă). Cf. CREANGĂ, P. 19, ZANNE, P. II, 105. Are mînă de luat, dar de dat nu, se spune despre un om zgîrcit. PAMFILE, J. I, 126. ◊ L o c. a d j. De mînă = a) (despre o unealtă, un instrument) acționat manual. Ferestrăul obișnuit, de mînă, slujește la tăierea lemnelor groase de cel mult o palmă și jumătate. PAMFILE, I. C. 121; b) făcut cu mîna, lucrat manual. Flori de mînă. BARONZI, L. 97. Cusăturile cele figurate se cheamă alesături de mînă. PAMFILE, I. C. 291. ◊ L o c. a d v. (Învechit și regional) A mînă = la îndemînă. De-ar fi cartea lui tipărită, ca să o pot avea a mînă ! MAIOR, IST. 192/25. Nu totdeauna străbunii noștri au dispus . . . de mijloace, ca cele ce ne stau a mînă în prezent. ODOBESCU, S. III, 383. (Învechit) De-a mînă = (în comerț) cu amănuntul, cu bucata. Deschid dughene . . . la ulițe și vînd de-a mînă. URICARIUL, II, 30. Pe (sau, rar, în, la, învechit, de-a) mîna dreaptă (sau stîngă) = în partea dreaptă (sau stîngă), la dreapta (sau stînga). Pe malul Mureșului d-a mîna stîngă. BĂLCESCU, M. V. 496. Urcarăm costișul înverzit, Lăsînd pe mîna dreaptă clădirea afumată. MACEDONSKI, O. L, 46. În fundul îndepărtat al priveliștii. . . se afla altă pădure, ca și cea pe care o aveau acum necontenit în mîna dreaptă. SADOVEANU, F. J. 463. ◊ (Regional) Pe mînă = pe dibuite. Te duci noaptea în pivniță, fără lumină, pe mînă. CIAUȘANU, GL. (Regional) Sub mînă = subsuoară. ALR II/I h 54/2. Pe sub mînă = pe ascuns, în secret; în mod clandestin. Să lupte pe față și pe sub mînă împotriva dușmanilor. ISPIRESCU, ap. CADE. Toate morile din partea locului macină grîu adus pe sub mînă de la șlepurile din port. BART, E. 327. Pe sub mînă. . . le comunică, chiar din partea lui Soleiman, că turcul gîndește altfel decît a vorbit. CAMIL PETRESCU, O. III, 59, cf. ZANNE, P. II, 264. Peste mînă = anevoios, incomod, greu (de realizat, de obținut). Apa le este puțină și peste mînă (sfîrșitul sec. XVIII), LET. III, 262/37. Le vine cam peste mînă tîrgul. CREANGĂ, A, 48. Simțea că-ncepuse să-i vie cam peste mînă călătoria asta.D. ZAMFIRESCU, ap. CADE. Dacă ne vine peste mînă de-a le fierbe aceste rădăcini, cel puțin să le tocăm. ap. TDRG. ◊ E x p r. Cu mîna lui (ori mea, ta etc.) sau cu mîinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără vreo intervenție din afară. Au iscălit cu mînuli lor (a. 1651). GCR I, 152/11. Mai bine să-ș facă moarte cu mînule sale. NECULCE, I. 45. S-au hrănit în Beci după aceea cu mînele sale. ȘINCAI, HR. II, 330/34. Să mă îngrijești cu însuți mîna ta. ISPIRESCU, L. 3. Mai bine iau o săracă Ce cu mîna ei se-mbracă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 436. Cu mîna cuiva = prin intermediul, cu ajutorul cuiva. Scosu-i-ai ca oile oamenrii tăi cu mînra lui Moiseiu și lu Aron. PSALT.HUR. 65^r/11. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc (sau a stinge cărbunii, regional, a prinde șarpele) cu mîna altuia = a se folosi de cineva pentru a-și rezolva o problemă dificilă, pentru a întreprinde o acțiune periculoasă, riscantă. Cine strînge cărbunii cu mîna altuia nici se mînjește, nici se arde. ZANNE, P. I, 133, cf. 134, 172, 657, III, 516. (Regional) A fi o mînă singură = a fi lipsit de ajutor, a fi singur. Cf. CIAUȘANU, V. 178. Cu mîna goală = fără a aduce sau fără a lua nimic; p. e x t. fără a-și fi atins scopul, fără rezultat. Budulea știa o mulțime de minciuni și niciodată nu venea cu mîna goală. SLAVICI, O. I, 83. N-am putut nici chiar portretu-ți, umbră scumpă, să-l ridic; Am plecat cu mîna goală, fără-n urmă a privi. MACEDONSKI, O. I, 83. Cu mîna goală nu mă mai întorc acasă. DELAVRANCEA, ap. CADE. În fața cuscrilor, care de altminteri nu veniseră cu mîna goală, Herdelea oferi tinerilor . . . un serviciu de cafea cu lapte. REBREANU, I. 251. Plecăm chiar acum și în zori o să vă aducem tot ce vă trebuie . . . să știu că fac moarte de om, da cu mîna goală nu viu. CAMIL PETRESCU, O. III, 229. Cu amîndouă mîinile sau cu mînă bună, cu o mînă ca c-o mie = în mare cantitate, din belșug; cu toată bunăvoința, din toată inima, foarte bucuros. Cf. ZANNE, P. II, 247, MAT. DIALECT, I, 231. (Regional) Cu mînă (sau mîna) de sare = a) fără noroc. Cîte flori pe iaz în sus Toate cu mîndră le-am pus . . . Le-am pus cu mîna de sare Și nici una nu răsare. JARNIK- BÎRSEANU, D. 154, cf. DOINE, 210; b) fără trecere, fără putere morală sau materială. Cf. ZANNE, P. II, 259. (Familiar) A avea (sau a fi cu) mînă (sau mîna) lungă sau a fi bun de mînă = a fi hoț, pungaș. Cine e cu mînă lungă Pierde și ce are-n pungă. PANN, P. V. II, 31/20, cf. LM. Îl bănuia de asemenea că e cu mîna lungă. PAS, L. I, 80, cf. ZANNE, P. II, 248. A avea (sau a fi cu) mînă largă (sau deschisă) sau (învechit) a fi slobod la mînă = a fi darnic, generos. Împăratul. . . fiind om slobod la mînă și iubind zidirile, a făcut geamia cea mare. VĂCĂRESCUL, IST. 263, cf. POLIZU, LM, ISPIRESCU, U. 17, ZANNE, P. II, 259. (Învechit și regional) Mînă slobodă (sau întinsă, îndurată) dărnicie, generozitate. Îl grijești la lipsă cu mînâ-ndurată. DOSOFTEI, PS. 30/10, cf. LB. De ne-ar da Dumnezeu tot atîta supărare . . . - Și înălțimei voastre gînd bun și mînă slobodă, ca să ne dați cît se poate mai multă mâncare. CREANGĂ, P. 259. (Cu) mînă (sau mîna) spartă sau spart la mînă = risipitor; nechibzuit. Cf. ZANNE, P. II, 257. (Adverbial) Soția ta și socrul nu zic nimic că cheltuiești cu mîna spartă? ALECSANDRI, T. 1224. A lua cu o mînă și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. Cf. PANN, P. V. III, 110/7. ZANNE, P. II, 239. A avea mînă bună sau a fi bun de (ori la) mînă = a) a fi îndemînatic, priceput. Scot porcul din coteț, și acel care e bun de mînă, îl taie. PAMFILE, CR. 198; b) a purta cuiva noroc. Cf. LM. Iaca o nuntă, adăugă Alexandru. Ai mînă bună, însoară-mâ și pe mine. BOLINTINEANU, O. 438. Ar putea. . . să cumpere [marfă] de la om bun la mînă, ca să poată și ea cîștiga ceva. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, ap. TDRG, cf. ZANNE, P. II, 257. A-și face mînă bună (pe) la cineva = a obține simpatia sau încrederea cuiva, a se pune bine cu cineva. Vor căuta în Viena numai ca să-și facă mînă bună pe la miniștri spre a fi numiți în funcțiuni înalte. BARIȚIU, P. A. III, 113. Îmbrățișase legea lui Mahomet, numai și numai ca să-și facă mînă bună la turci. GHICA, ap. CADE. Pînă într-atît izbutiră ei a-și face mînă bună la turci, încît împărăția le arăta a sa bunăvoință. . . întrebuințîndu-i ca slujbași ai bisericii. ODOBESCU, S. I, 122. A fi ușor (sau ager) de mînă sau a avea mînă ușoară = a lucra cu finețe și cu abilitate. Cf. LM, ZANNE, P. II, 260. A fi greu de mînă = a fi neîndemînatic. Cf. ZANNE, P. II, 260. A avea mîna strînsă (sau scurtă) sau a fi strîns la mînă = a fi zgîrcit, meschin. Cf. POLIZU, LM, DDRF, ZANNE, P. II, 260. (A fi om) cu dare de mînă = (a fi om) bogat, înstărit. Cf. JIPESCU, O. 99, PAMFILE, J. I, 126. Îmbla adeseori pe la alți oameni mai cu dare de mînă, după milostenie. SBIERA,. P. 177, cf. ZANNE, P. II, 261. Mînă de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. Să-i fie mînă de ajutor la împăratul (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 267/17. Să le dați și dumneavoastră mînă de agiutoriu (a. 1751). URICARIUL, II, 424/13, cf. IV, 292/20, ȚICHINDEAL, F. 213/14. Voi veni în toate zilele și-i voi da mînă de ajutor. BOLINTINEANU, O. 458. De ce. . . nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mînă de ajutor la drum? CREANGĂ, P. 201. Se găsesc oameni generoși și iubitori de artă cari sînt întotdeauna gata a da mînă de ajutor unui talent necunoscut. CARAGIALE, O. IV, 219, cf. MARIAN, Î. 193. Te-ai dus chiar pînă-acolo să dai mînă de-ajutor Ucigașilor ce-asupră-mi încercat-au un omor. DAVILA, V. V. 167. Singurul om de la care Evantia putea aștepta o mînă de ajutor era doctorul spitalului, nenea Tomiță. BART, E. 310. Am fi încîntați să vină cineva să ne dea o mînă de ajutor. DEMETRIUS, C. 27. A fi mîna (dreaptă) a cuiva = a fi principalul ajutor, de încredere al cuiva. Mă mir.. . cum domnia ta, care ești mîna cea dreaptă a măriei sale să te plîngi de nenorociri. FILIMON, O. I, 174. Căpitanul Turculeț îi mîna dreaptă a lui Cantemir Vodă. ALECSANDRI, T. II, 8. Un bun grămatic era mîna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politicești. CARAGIALE, O. III, 221. Dacă Dumnezeu îmi va da un fiu, tu vei fi mîna lui cea dreaptă. ISPIRESCU, L. 31, cf. 142, Gheorghe Eminovici devenise mîna dreaptă a boierului Costachi Balș, făcînd și dregînd pe moșie. CĂLINESCU, E. 13. (Învechit) A scăpa cu capul a mînă = a scăpa nevătămat dintr-o mare primejdie. Prins-au și pe boieri ispravnici și-i țînea la Diiu închiși, pînă cînd da cîte 40 sau 50 de pungi de bani, apoi scăpa cu capul a mînă. DIONISIE, C. 201, cf. ZANNE, P. II, 252. (Regional) Cu capul a mînă = nechibzuit; (foarte) îndrăzneț. Ioniță acesta, dacă-și pune o dată ceva în cap, apoi nu se lasă, pînă nu isprăvește. El e om cu capul a mînă. AGÎRBICEANU, P. M. 58. Să te păzești de el, căci căci cum e capul a mînă, e în stare să-ți facă una nefăcută. Com. din BRAȘOV. Cu zilele a (sau în) mînă amenințat de o mare primejdie. Îmbla în tot ceasul, cum se zice, cu zilele a mînă. M. COSTIN LET. I, 231/25. Lehamete ! . . . am venit pîn-aici cu zilele-n mînă . . . Uliți sînt aiste? . . . Pavea? ALECSANDRI, T. 441, cf. ZANNE, P. II, 252. A muri cu zilele în mînă = a muri înainte de vreme, a muri prea tînăr. Oamenii îs proști și nu știu [că sînt leacuri], de mor cu zilele-n mînă SEVASTOS, ap. TDRG. A da din mîini și picioare = a depune eforturi pentru a învinge o dificultate, a se strădui, a-și da osteneala. Mai dă și tu din mîini și din picioare și nu aștepta tot de la alții. DDRF. O duce greu, dar dă din mîini și din picioare. PAMFILE, J. II, A lega (sau a-i tăia) cuiva mîinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mîini și de picioare = a împiedica sau a fi în imposiblitate să acționeze într-o anumită direcție; a-i lua, a-i reduce cuiva posibilitatea de a se manifesta sau a nu se putea manifesta. Măritișul te leagă de mîini și de picioare. PANN, P. V. II, 108/9, cf. CADE. A i se tăia mîinile și picioarele. v. t ă i a. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mînă (sau mîna) liberă = a acționa (sau a lăsa pe cineva să acționeze) după bunul său plac; a avea (sau a da) libertate totali acțiune. Poate să viu o zi-două la Lipsca . . . spre a lăsa mîna liberă doamnei director – să-și facă mendrele de gospodină. CARAGIALE, O. 55. Numi guvernator pe Ramiro D'Orco, om crud dar energic, și-i lăsă mînă liberă, OȚETEA, R. 223. Prefecții, primarii, perceptorii, Jandarmii, toată clica de vătafi ai clasei exploatatoare, aveau mîna liberă să jefuiască și să schingiuiască pe oamenii muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2843. (Învechit) A-și lărgi mîinile spre (sau pre) lăcomie = a deveni foarte lacom. Deci, văzînd muntenii. . . cum Duca Vodă și-au lărgit mînele pre lăcomie, care nu mai putea să rabde, ce au început a se cam cerca. N. COSTIN, LET². II, 17, cf. ZANNE, P. II, 259. (Învechit) A-și tine mîinile de (la) ceva = a se abține, a nu face ceva. Ține-ți mînule de furtușag și de la uciderea de oameni (a. 1784). GCR II, 135/30. A se spăla pe mîini sau a-și spăla mîinile = a) (urmat de determinări introduse prin prep. „de”) a pierde ceva. Pustnicul, dacă văzu că s-a spălat pe mîini de vasul de botez, cătă către fata de împărat cum zbura cu Galben-de-Soare. ISPIRESCU, L. 30, cf. ZANNE, P. II, 250; b) a refuza să-și ia răspunderea unei probleme dificile sau a unei fapte reprobabile. Țeara s-au rugat lui Sigismund ca să-l sloboadă. . . Ci Sigismund și-au spălat mînile, că nu este robul său, ci al împăratului Rudolf. ȘINCAI, HR. II, 268/12. Te speli pe mîni după ce ai făcut-o? PAMFILE, J. II, 153. A avea mîna curată (sau mîinile curate) = a fi cinstit. Mînile, iarăși, curate și nespurcate a avea și tinse. . . spre lucrure dereapte și bune. CORESI, EV. 128, cf. LM, ZANNE, P. II, 266. A prinde (pe cineva) cu mîna în sac (sau în traistă, în sîn) = a surprinde (pe cineva) furînd sau înșelînd. Cîți s-au prins) cu mîna în sac, cu ocaua mică, toți au păpat duba. JIPESCU, O. 95, cf. ZANNE, P. III, 353, 408, II, 188, 256. (Regional) A se prinde cu mînile de vatră = a-și înjgheba o gospodărie, un cămin. De-abia acum se prinsese și el cu mînele de vatră; și cîte au tras, pînă s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu știe. CREANGĂ, P.140, cf. ZANNE, P. III, 430. A lua boala (sau durerea etc.) cu mîna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc.) repede, numaidecît. Cf. TDRG, CADE. Făina de cucuruz cu rachiu ia cu mîna obrînteala. N. LEON, MED. 56. A da cu mîna de cineva (sau de urma cuiva) v. d a. (Regional) A da cu mîna în foc (sau prin spuză, prin șperlă) = a) a se păcăli. Cf. ZANNE, P. I, 287; b) a se îmbogăți deodată, fără muncă. Cf. id. ib. 288, II, 250. A pune (sau a băga) mîna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva (sau pentru ceva). I-a pus Dumnezeu mîna în cap = a dat norocul peste el. Cf. PAMFILE, A. R. 250. A primi în (sau a lua în, regional, a lua la) mînă = (în legătură cu sume de bani) a obține ca venit net. După ce i s-a scăzut 4 %scont, a primit în mînă cor[oane] 2760. I. PANȚU, PR. A nu da (sau lăsa) hățurile din mînă = a păstra pentru sine puterea, conducerea. Cf. ZANNE, P. O, 486. A linge cuiva mîna v. l i n g e. A duce de mînă (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); fig. a sprijini, a proteja (pe un nepriceput). Cf. id. ib. 264. A pune mîna = a) a face, a întreprinde ceva; a acționa. Datori sînt mînă să puie Pentru apărarea vieței. CONACHI, P. 286. Unde punea el mîna, punea și Dumnezeu mila. ZANNE, P. II, 249; b) a fura. CIAUȘANU, GL. De la mînă pînă la gură = a) în timp scurt, foarte repede. Prostul uită, din natură, De la mînă pînla gură. PANN, P. V. I, 80/19, cf. II, 146/22. Mii și sute dă întîmplări dă la mînă pînă la gură. ZANNE, P. II, 242, cf. 243; b) (regional) foarte puțin. Milă de la mînă pînă la gură. id. ib. 243. Sărut mîna (sau mîinile) v. s ă r u t a. Una la mînă, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. Am scăpat patru suflete de la moarte. Asta e una la mînă. STANCU, D. 146. A întinde mîna v. î n t i n d e. (Regional) Cu mîinile la piept sau cu căciula în mînă = supus, umil, smerit. Cf. ZANNE, P. II, 254, III, 47. A pune (sau a încrucișa) mîinile pe piept = a muri. De-oi pune eu mînile pe piept, are să rămîie căruța asta de haimana și iepușoarele de izbeliște! CREANGĂ, P. 118. De cum s-a suit pe tronul Moldovei și pînă ce-a pus mînele pe piept, n-a avut nici o zi de pace și odihnă. MARIAN, T. 119. A pune mîna pe cineva = a prinde, a înșfăca. Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punînd mîna pe ei, Să-i împărți în două cete: în smintiți și în mișei. EMINESCU, O. I, 151. Dădură ordin . . . să mai aresteze pe cîți vor putea pune mîna. BUJOR, S. 128. A(-i) pune (cuiva) mîna în piept (sau în gît) =a prinde, a înșfăca; a trage la răspundere (pe cineva). Fata îi pune mîna în piept, îl îmbrîncește cît colo. CREANGĂ, P. 277, cf. ZANNE, P. II, 255. Cu mîinile (sau mîini) în șolduri (sau încrucișate) = a) inactiv, impasibil. Socoți că altă treabă nu are Teofan Decît să ospeteze, să doarmă și s-asculte Cu mîni încrucișate, a mele proaste versuri? NEGRUZZI, S. II, 211. Dacă turcul se va rădica cu putere asupra noastră . . . atunci nici noi nu vom sta cu mînele în șolduri. MARIAN, T. 121; b) fără nici o grijă, fără bătaie de cap; în voie, în larg. Îngeru dă pă umăru drept sfătuie pă rumân dă bine, să intre la rai cu mîinili-n șolduri. JIPESCU, O. 115. Puteare-aș să umblu eu Tot cu mînile în șolduri. JARNIK-BÎRSEANU, D. 461. A-și pune mîna pe inimă (sau pe cuget) = a se angaja să spună adevărul, să recunoască realitatea. Cf. COSTINESCU. Rămíne ca să-și pună fiecare mîna pe cuget și să se întrebe, fără nici o ură și parțialitate, cum am fost gubernați în cei din urmă 23 de ani. BARIȚIU, P. A. II, 620. Cu mîna pe inimă = (în legătură cu verbe de declarație) cu conștiința curată, cu convingerea fermă că e adevărat. A ridica mîna asupra cuiva = a amenința pe cineva cu bătaia; a fi agresiv; p. e x t. a bate. Cf. COSTINESCU. A se bate cu mîna peste gură v. b a t e. A-și pune mîinile în cap v. c a p. A se lua cu mîinile de păr v. p ă r. A-și freca mîinile v. f r e c a. A-și frînge mîinile v. f r î n g e. A-și mușca mîinile v. m u ș c a. ♦ (Art. în sintagmele de-a mîna, hora de mînă, jocul de mînă) Numele unor dansuri populare în care jucătorii se țin de mînă¹ (I 1). Cf. HEM 1523, CONV. LIT. XXV, 925, PÎRVULESCU, C. 45, PAMFILE, J. III, 9, ALR II 4 336/182, 192. ◊ Pe sub mînă = învîrtita. Cf. HEM, 1524. ♦ Mîna moartă (sau ciungă) = joc de copii, în care unul apucă mîna altuia, care și-o lasă moale, și începe să i-o legene într-o parte și în alta, apoi îl lovește pe neașteptate cu ea peste cap. Cf. PAMFILE, J. I, 50. De-a mîna pe masă = de-a pasărea zboară, v. z b u r a, ALR II 4353/105. Mîna puică v. p u i c ă. Mîna rață v. r a ț ă. ♦ (Învechit) Năframă de mînă = batistă. Cf. URICARIUL, XI, 225. ♦ C o m p u s e: mîna-Maicii- (sau Maica-) Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina foarte ramificată și higroscopică, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). Cf. N. LEON, MED. 49, PĂCALĂ, M. R. 258, BUJOREAN, B. L. 383, ȘEZ. XV, 67; (Iht.; regional) mîna-diavolului = regina-peștilor (Eupomotis gibbosus). BĂCESCU, P. 37. ♦ Grijă, solicitudine; pază. Lasă toate bucatele lui pre măna unui om bun să le ție. PRAV. 61. Au făcut pecete țării Moldovei, de trăiește pănă într-aceste vremi în mînule cui alege Dumnezeu a hire domn țării. SIMION DASC., LET. 16. Le-am dat toate în mîna lor să chivernisească. NECULCE, L. 313. Mă las dar cu totul în mîinile tale. MARCOVICI, R. 7/7. A adus pe Maica la Neamț, a încredințat-o în mîna părinților lui. CREANGĂ, P. 114, cf. ȘEZ. II, 73. ♦ E x p r. A întinde (cuiva) mîna (sau, învechit, mînă bună) = a ajuta, a sprijini pe cineva. Le tindea mînă bună, ajutorîndu-le. MINEIUL (1776), 18^r1/19. (Regional) A-i fi (cuiva) la mîini bune = a-i fi cuiva prieten (credincios), ajutor de nădejde. Râmîi, doamne, sănătosu Că la bune mîini ți-am fostŭ. TEODORESCU, P. P. 526. A ajunge pe mîini bune = a avea parte de o îngrijire atentă, de un tratament bun. A-și lua mîna de pe cineva = a înceta de a mai ajuta, de a mai ocroti pe cineva. Cf. ZANNE, P. II, 261. A purta (sau a ține) pe cineva pe mîini = a avea o grijă deosebită față de cineva. ♦ Autoritate; stăpînire, posesiune; forță, putere. Fuglu de ierusalimleni pripăditu fuiu în măra rîmleniloru. COD. VOR. 10, cf. PSALT. SCH. 76/12. Voiu da pre voi în mîna vrăjimașilor voștri (a. 1560). GCR I, 5/8. Va da avuție în mîna săracilor. CORESI, EV. 53, cf. 60, 84, 266. Izbăvești mișelul den mînile vîrtoșilor. id. PS. 87/2. Fugise din mînurile lor (a. 1600-1650). GCR I, 137/34. Au dat acel cal al Oprei în mîna lu Corenschi (a. 1626). GCR I, 74/12. Putearnicii. . . nu vor scoate obiduiții din mîna celor mai tari. VARLAAM, C. 246. Athineii. . . fiind supt tirani, nu era mai aleși la răjboi decît alții, iar, ieșind de supt măna lor, foarte să întăriră. HERODOT (1645), 299, cf. ib. 470. Au căzut în mînule vrăjmașului. URECHE, LET. I., 169/1, cf. 135/6. Starostea de Cameniță n-au putut prinde vinovat la mănule lui. PRAV. MOLD. 153^r/25. Îi luară de pre mîna oamenilor Tomșii. SIMION DASC., LET. 201. Avearea lui toată pre mînule noastre rămasă, id., ap. GCR I, 144/1. Bator . . . rătăcit într-o pădure, au căzut pre mînule oștenilor lui Mihai Vodă. M. COSTIN, LET. I, 221/5 Pre cei fără de vină nu-i da-n mînă străină. DOSOFTEI, V. S. octombrie 43^r/12. Va dezbate toată creștinătatea. . . de supt mîna turcilor. NECULCE, L. 88, cf. 71. Să teme turcii că nu-l vor pute prinde la mînă. id. ib. 163. S-au dus în țara de sus, de-și strînse oaste ... să dobîndească iar la mîna lui Ardealul (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. I, 314/12. S-au tras pre mare cu vasele ce-i era pe mînă. N. COSTIN, ap. TDRG. Toți sau au perit, sau la mînă au căzut. CANTEMIR, HR. 210. Au scos acea țară din mînule goților, id. ib. 318. Să le ia din mînu și partea lor (a. 1755). URICARIUL, XI, 366/23. Mă deate pre mîna patriarhului. MINEIUL (1776), 192^v2/30. Au chemat pe fiiul său Otman și i-au dat toată puterea în mîini. VĂCĂRESCUL, IST. 250. Arhistratigul Sisara luînd acea oaste cumplită supt mîna sa. . . porni asupra israilteanilor. CALENDARIU (1 814), 109/22. Cel ce dă lucrul la năimeală . . . să fie la mîna sa de a-l putea da. PRAVILA (1814) 58/5. Zic că agiutoriu așteaptă, dar cît și cînd, știut nu-i; Ar aduna Saraschieriul, dac-ar fi în mîna lui. BELDIMAN, E. 31/36. Dorea [turcii] să-l puie la mînă [pe Mihai], să-l vază prins. id. ap. TDRG. Toți banii în mîinile noastre o să intre. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 67. Îl rugai să îi spuie cum că . . . mă aflam deznădăjduit pentru c-am pierdut-o [pe fată] de la mînă. GORJAN, H. IV, 125/23, cf. 188/31. Creditor care va avea la mînă zapise (a. 1 840). ap. TDRG. Să faci cum vei ști ca să mi-o dai în mînă [pe femeie]. FILIMON, O. I, 117. Ioan Vodă reușise a pune mîna pe două scrisori turcești din partea vizirului. HASDEU, ap. TDRG, cf. id. I. C. I, 32. I-am pus la mînă . . . I-am prins . . . la picioarele fetelor în genunchi. ALECSANDRI, T. 444. Crede-mă, fa, nu scăpa chilipiriu de la mînă. id. ib. 918, cf. id. T. II, 20, 134. Alții te pun la mînă cu-nscrisuri ticluite și te apucă de-i muncești, vara-ntreagă pă nimica. JIPESCU, O. 77. Încăput pe mîna a oricărui, te vor drege. EMINESCU, O. I, 134. De mi-ți mai pica vrodată în mînă, turbinca are să vă știe de știre. CREANGĂ, P. 311, cf. 59, 267. Primesc să mă dai pe . . . mîna dușmanilor. CARAGIALE, O. II, 233. Se bolnăvi atît de greu, încît ajunse pe mîna morții. ISPIRESCU, L. 117, cf. 326. D-ta ești oaspele nostru și crez că nu ne vei da pe mîna stăpînirei. id. ib. 368. Rînduia singură în cămară, avînd subt mîna ei cîteva slujitoare și roabe de credință. SADOVEANU, Z. C. 108. Avînd scrisoare domnească la mînă, oriunde va ajunge să poată porunci găzduire. SADOVEANU, O. X, 178. Și mă scoate daca poți De prin mîni de pe la hoți. JARNIK-BÎRSEANU, D. 318. Cetatea-i pe mîna mea. id. ib. 490, cf. BIBICESCU, P. P. 332. Punga scumpului pe mîna dezmierdatului (= ceea ce au adunat părinții cu grijă, fiul risipește ușuratic). ZANNE, P. V, 519. ◊ E x p r. Mînă de fier sau mînă forte = om energic, autoritar. Sărac și fără legături în capitală, înfățișa mîna inconștientă de fier, de care avea nevoie. C. PETRESCU, C. V. 102 A avea (sau a fi la cineva) mîna = (la jocul de cărți) a-i veni rîndul să împartă cărțile. Domnilor, e mîna la d-l Moroi ! DELAVRANCEA, ap. CADE. A trece (sau a ceda) mîna = (la jocul de cărți) a ceda rîndul jucătorului sau jucătorilor următori. Am cedat mîna. . . E rîndul dumneavoastră acum. C. PETRESCU, Î. II, 216, cf. IORDAN, L. R. A. 259. (F i g.) El socotea natural ca în această măsurare de puteri, cei mai slabi să treacă mîna celor mai tari. C. PETRESCU, A. 400. (Învechit) A-și trage mîna = a-și retrage stăpînirea, autoritatea. Hunii nici cum prin Dachia noastră oprindu-să. . . nu iaste pricină, pentru care să putem cunoaște, că doară împărăția romanilor să-și fie tras mîna. CANTEMIR, HR. 270. A-i da mîna = a putea, a-i permite situația, împrejurările să facă ceva; a-i conveni să. . . Nu ave într-alt chip cum face, ce numai îi căuta să le arate dragoste că nu-i da mîna într-alt chip să facă. NECULCE, L. 87. [Părinților] nedîndu-le mîna nu numai a le căsători pe toate și nici cu hrană și îmbrăcăminte a le cuprinde (a. 1803). URICARIUL, VII, 129. Nu le da mîna mai mult a se depărta. BELDIMAN, E. 54/1. Pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mîna să iasă cu dînsul. CREANGĂ, P. 86. ♦ (În locuțiuni și expresii sugerînd însoțirea, legătura intimă, colaborarea sau potrivirea) (Învechit) De-a mînă = a) apropiat, intim, aliat. Avea o slugă Radul Vodă . . . căruia socotind că nu-i este de boierie, îl socotea de-a mînă, iar boierie nu-i da. M. COSTIN, LET. I, 257/17; b) (în legătură cu lupte) corp la corp. Să făcu un război mare între dînșii, cît de-a mînă să tăia și să împungea în suliță. N. COSTIN, 533. Rămăsesă lucrul di să bâte de-a mînă. NECULCE, L. 347. Era vetiaz și statornic întru războiul cel de-a mînă (a. 1 750). GCR II, 82/35. (Regional). De-a mîna = necurmat, în lanț. Nenorocirile se ținură de-a mîna. CIAUȘANU, V. 178. Mînă în mînă = în perfect acord, în înțelegere, în colaborare. Dintr-o mînă în alta sau din mînă în mînă = de la unul la altul, de la om la om, de la un stat la alt stat, de la popor la popor. Înțelegîndu-se [popoarele] din mînă în mînă unele cu altele, se înfiorau de mînie. BĂLCESCU, M. V. 454, cf. BARIȚIU, P. A. I, 286. Făt-Frumos umbla din mînă în mînă, căci toți voiau să-l îmbrățișeze de mulțumire. ISPIRESCU, L. 197. Chilia între 1400-1460 trecea din mînă în mînă. HASDEU, I. C. I, 15. Sticla. . . umbla din mînă în mînă. REBREANU, I. 14. Eram floarea florilor, Drăguță feciorilor Și umblam din mînâ-n mînă, Ca cîrligul la fîntînă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 158, cf. 196, 244. A pune mînă de la mînă (sau de la mînă la mînă) = a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. Cum au ajuns țăranii în Iași, boierii au pus mînă de la mînă, de i-au ferchezuit frumos și i-au îmbrăcat la fel. CREANGĂ, A.161. O să mă rog de ei să pună fiecare de la mînă la mînă, să mă ajute. CARAGIALE, O. II, 255, cf. ȘEZ. VII, 5. Punem mînă de la mînă și-i strîngem banii pentru tren. STĂNOIU, C. I. 129. (Glumeț) Punem mînă de la mînă și luăm pe datorie. A bate (sau a da) mîna = a) a face un tîrg, a se învoi (din preț), strîngîndu-și reciproc mîna (ca pecetluire a tranzacției încheiate); a se înțelege (în privința unei tranzacții). Florico, mă duc și viu îndată ca să batem mîna împreună . . . nu scăpa chilipiriu. ALECSANDRI, T. 918; b) a se angaja, a se lega (cu jurămînt). Acel obraz de să va fi călugărit, după ce să vor fi împărțit cu besearica, ce să dzice să fie dat mîna,. . . atunce nu iaste loc de a să mai împreunare. PRAV. 151. Feciorul babei îi zise: eu ți l-oi omorî, draga mea, dacă mi-i da mîna că-i merge după mine. SBIERA, P. 168. A(-și) da mîna (cu cineva) = a) a strînge mîna cuiva în semn de salut sau în semn de împăcare. Sudalma să chiamă iertată, cînd să tocmăsc amîndoo . . . și dau mîna unii cu alții. PRAV. 242. Dă-mi mîna ! A sunat Cornistul de plecare, Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I, 79, cf. 456, IBRĂILEANU, A. 136. Dascălul. . . ocolind masa să dea mîna cu toți. C. PETRESCU, Î. I, 13. (F i g.) Pînă într-atîta s-a mărit ziua, și noaptea așa de tare s-a scurtat că mai pe ce să-și dea amurgul mîna cu zorile, HOGAȘ, DR. II, 144; a se însoți, a se uni (prin căsătorie); a colabora. Vino, mîndră, să dăm mîna Și să fim amîndoi una ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 50. (Fig.) Natura a dat mîna cu arta, ca să te înalțe spre o altă lume mai frumoasă. I. NEGRUZZI, ap. TDRG. A da mîna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie. Cf. ZANNE, P. II, 628, CIAUȘANU, GL. (Învechit) A da mîna la ceva = a aproba, a sprijini (ceva). Caprara nu putea să dea mîna la aceste teclifuri, fără voia imperatorului. VĂCĂRESCUL, IST. 267. A se ține de mînă = a fi nedespărțiți. (F i g.) Băutura, cheful și jocul se țin de mînă. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Ia-te (sau poți să te iei) de mînă cu el sau puteți să vă luați de mînă = vă potriviți (la fapte rele). A cere mîna cuiva = a cere în căsătorie pe cineva. Ceru mîna tinerei domnițe. NEGRUZZI, S. I, 107. Se încercă a se duce la banul ca să ceară mîna fiicei sale. FILIMON, O. I, 103. Știi că Pintea mi-a cerut mîna? REBREANU, I. 102. O aștepta în salonașul părintesc . . . să-i ceară mîna. C. PETRESCU, C. V. 170. A-și disputa mîna cuiva = (despre doi sau mai mulți bărbați) a se concura pentru a se putea căsători cu o anumită fată. O droaie de pețitori. . . își disputau mîna ei. NEGRUZZI, S. I, 106. A da pe mîna justiției (sau, învechit, județului) = a înainta (pe un infractor) organelor judiciare, pentru a fi cercetat, judecat etc. Tot omul iaste datoriu, daca va prinde tălhariul, să-l dia pre măna giudețului. PRAV, 319. ♦ (Prin sinecdocă) Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). Ce pasă bietei turme. . . Să știe de ce mînă va fi măcelărită ? ALEXANDRESCU, M. 6. Organizația socială modernă face să se concentreze tot mai mari bogății în tot mai puține mîini. GHEREA, ST. CR. II, 316. ◊ Mînă de lucru = muncitori. Întreprinderea asigură unităților în subordine aprovizionarea la timp cu materiale, utilaj, mînă de lucru. LEG. EC. PL. 196. ♦ (Ieșit din uz) Mînă curentă = cartea mare. Mînă moartă - a) (Jur.) situația acelor bunuri care aparțineau orașelor, spitalelor, mănăstirilor și nu puteau fi înstrăinate. Aproape a șasea parte din pămîntul României se afla în mînă moartă . . . adică în proprietatea monastirilor grecești. BARIȚIU, P. A. I, 150; b) (la unele jocuri de cărți) situație în care, neexistînd numărul necesar de jucători, se joacă cu un număr redus de cărți, sau se distribuie cărțile suplimentare unui jucător fictiv. (Regional) Frate de mînă = (la nuntă) cavaler de onoare. Cf. CONV. LIT. XLIV, 396. Surorile mai mici au să coasă cămășile de nuntă pentru ginere, pentru nași, pentru fratele de mînă. STANCU, D. 172. (Regional) Cumnat de mînă = vornicel (la nuntă). Mirele-și alege-n Oltenia cumnat de mînă, în Muntenia cumnat de ginerică, în Moldova vornicel. . ., în Transilvania colăcer sau grăitor. SEVASTOS, N. 74. ♦ (Rar) Creație, operă (a cuiva). Ești bun și-ti este milă de tot ce-i mîna ta. MUREȘANU, P. 43/4. 2. (De obicei precedat de art. nehot. „o”, „niște” și urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Cantitate mică din ceva, atît cît încape în palmă. O mînă de ierburi tocate (a. 1749) GCR II, 44/2. O mînă de mac. ECONOMIA, 200/20. Ea luă o mînă de lacrimi din baie. EMINESCU, N. 28, cf. id. L. P. 180. După ce a fiert peștele bine . . . a pus o mînă de sare, o mînă de ardei. CONTEMPORANUL, IV, 142. Din ea n-a mai rămas decît o mînă de cenușă. REBREANU, NUV. 240. Poate să capete o mînă de mălai să punem de mămăligă. CAMIL PETRESCU, 214, cf. POPA, V. 96. Da la fină ce-i voi da? Da o mînă de alune. JARNIK-BÎRSEANU, D. 99. Au căpătat. . . o mînă de brînză de vaci. SBIERA, P. 177. Ni s-a gătit fărina și n-avem nici măcar o mînă din ce să ni facem mămăligă. MARIAN, T. 310. În borșul cu bureți se poate pune și o mînă-două de orez. ȘEZ. VI, 70, cf. TEODORESCU, P. P. 338. ALRM II/I h 95. ◊ F i g. Te apropie de dînșii. . . Toate relele ce sînt Într-un mod fatal legate de o mînă de pămînt. EMINESCU, O. I, 136. Decît un bonjurist c-o mînă de învățătură, mai bine un țăran cu un car de minte. CREANGĂ, A. 156. ◊ (Ca epitet, precedîmd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții neobișnuit de mici) Voi începe ceva mai de departe, tocmai de pe cînd aveam vîrsta de șase ani. Eram prin urmare o mînă de om. GANE, N. III, 52. Cu o mînă de suflet = slab. prăpădit. Cf. CIAUȘANU, V. 178. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrîns de elemente de același fel) Să lăsăm oastea ce multă, să mergem cu o mînă de oameni, NECULCE, L. 237. Vestea că ajutorul așteptat a sosit vărsă nădejdea izbîndei și un curagiu nou în inima acelei mîni de voinici. BĂLCESCU, M. V. 120. Noi, o mînă de oameni, ne luptăm de cinci zile și cinci nopți c-o armie ntreagă. ALECSANDRI, T. II, 19. Dau numirea de pleiadă la o mînă de oameni aleși. ISPIRESCU, U. 14. O mînă de albine. CHEST. VI 138/8. ♦ (Popular) Mănunchi (I 1). 3. (în legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, clasă, treaptă, rang; calitate. Să scoată o slujbă pe casă de trei mîni, adecă 11 lei și 5 . . .și 3 lei (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 252/20. A să face catagrafie de tot numerul lăcuit în Iassi, cu arătare de starea fieșcecăruia, mîna întăia, a doua, a treia și a patra (a. 1815). URICARIUL, I, 236. Prețul mîinii cei dintăi de doi boi este 700 sfanțihi. GOLESCU, î. 99. Nu le-am pus la socoteală grîul de trei mîini, în vreme ce urmează ca a treia mînă să fiie mai eftină decît a doua mînă (a. 1823). DOC. EC. 274. Cine era ea? . . . cu ce se ocupa? Actriță de mîna a doua de la un teatru de mîna a doua. EMINESCU, G. P. 66. Cei mai mari creatori în roman nu sînt artiști de mîna întăia. IBRĂILEANU, S. L. 61, cf. GALACTION, O. 53. Pînă la bătrînețe are să joace roluri de mîna a doua. C. PETRESCU, C. V. 210. ◊ (Regional) Copii de două mîini = copiii rezultați din căsătorii anterioare ale soților. Cf. CIAUȘANU, GL., ALR II 2625/551. ◊ L o c. a d j. De toată mîna sau de multe mîini = de toate felurile. Cavaleri de toată mîna. ALECSANDRI, T. 1132. Humuleștenii nu-s trăiți ca în bîrlogul ursului, ci au fericirea de a vedea lume de toată mîna. CREANGĂ, A. 74, cf. 151. Era multă lume, boieri și cocoane de toată mîna. CARAGIALE, O. III, 124. Boierii de toată mîna ieșiseră întru întîmpinarea lui vodă cel nou. SADOVEANU, O. V, 571, cf. CIAUȘANU, V. 177. II. (Regional) Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau al unor părți de unelte care se aseamănă, ca formă și întrebuințare, cu mîna (I 1) sau se apucă, se manevrează cu mîna. 1. (La car) a) fiecare dintre cele două lemne laterale ale codîrlei. Cotoaiele, cotocii, cotogii, stîlpușorii, mînușile sau mînile șușletului. DAMÉ, T. 11, cf. PAMFILE, I. C. 135; b) întinzătoare. H II 221; c) leucă. ib. IV 56, cf. ALR I 820/588, 590, 618. 2. (La sanie) a) picior. De tălpi sînt prinse niște picioare care se încheie în opleni; aceste picioare se mai numesc mîni sau mănuși. DAMÉ, T. 22. Sania de boi se compune din două tălpi. . . tălpile au cîte două dăltuituri în cari se fixează picioarele, mînile sau mănușile prin ajutorul unor cuie de lemn. PAMFILE, I. C, 153; b) țepușă. Cf. ALRM SN I h 239, ALR SN II h 357. 3. (La plug) a) speteaza dintre coarnele plugului. Cf. ALR SN I h 20; b) schimbătoare. Cf. H IV 56, 253, XI 259, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 4. (La războiul de țesut) a) spetează. Cf. DAMÉ T. 135, TDRG, ALRM SN I h 304, H IV 156; b) stîlp (între picioarele sulului). Cf. DAMÉ, t. 135; c) muierușcă (II). Cf. ALRM SN I h 306. 5. (La vîrtelniță) Fofează. DAMÉ, T. 140, cf. PAMFILE, I. C. 259. 6. (La joagăr) a) lemnul care ține jugul între corfe; cioacă. ALR II 6443/836; b) lemnul care transmite jugului mișcarea crivalului; iapă. ib. 6 452/182. 7. (La coasă) Măsea (II 1 f). Cf. POLIZU. Mănușa sau mîna coasei care are . . . măsaua sau cățelul. . ., legătoarea. I. CR. iii, 226, cf. ALRM SN I b 40. 8. (La casă) Chinga căpriorilor. Cf. CHEST. II 230/18, 42, ALR I 666/815, 820. 9. (La moară) Titirez. Cf. H XII 32, XVIII 143, ALR II 6 770/520. 10. Mîner al ferăstrăului (PAMFILE, I. C. 121, CADE), al coarbei (ALR II 6 661/786), al cuțitoaiei (ib. 6 639/899), al sfredelului (ib. 6 640/2). 11. Sulul sau scripetele fîntînii. ALR SN III h 851. 12. Prăjină prevăzută la unul din capete cu un coșuleț cu care se culeg fructele din pomi, pentru a nu se zdrobi (Rîmnicu-Vîlcea). Cf. LEXIC REG. 83. 13. (Pescuit; la pl., în sintagmele) Mîinile sacului cele două brațe laterale, făcute din nuiele, pe care se întinde plasa sacoviștei; aripi. ANTIPA, P. 382. Mîinile cutiței = cei doisprezece pari, lungi de 3-4 m, care susțin pereții cutiței; prefuste. id. ib. 613. Mîinile jugurilor = lemne lungi cu ajutorul cărora se țin și se mînuiesc jugurile lesei. id. ib. 601. 14. (În sintagma) Mînă curentă = balustradă. Scara de serviciu . . . va fi. . . prevăzută cu mînă curentă pe ambele laturi. PREV. ACCID. 66. – Pl.: mîini și (învechit și regional) mîni, mîne, mînuri, art. și (învechit și regional) mînule, (regional) mînîle (ALR I 1 345/229). – Și: (regional) mîn s. n. DR. VII, 100. – Lat. manus.

ALB, -Ă A avea (sau a duce, a trăi) zile albe (pop.) = A duce un trai tihnit, a duce o viață îmbelșugată, fericită: Sau este chipul blând unei iubite,/ Ce, dulce, pură, sântă și frumoasă,/ Să-mi facă zile albe, ore-aurite? (MIHAI EMINESCU) Și dacă dragostea curată e păcat neiertat, cum de atâtea fete mari fug cu flăcăii, și unele neveste să dau afund cu târgoveții, și tot bine, tot vesele, tot zile albe duc? (BARBU DELAVRANCEA) Seara, când mergem cu plugurile acasă, hămisiți de foame, ea era după masă, cu drăguțul de după cap și cu biciul ăsta de-a umăr; – trăia zile albe, cu mâncări și băuturi alese. (I. POP-RETEGANUL) A da de alb (irn.) = A se spăla (bine) pe față, pe mâini: L-a săpunit până a dat de alb… A duce (sau a trăi) lumea albă = A duce viața în petreceri: Auzi, să duci tu lume albă / P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng! (G. COȘBUC) A fi îmbrăcat în alb = A purta haine de culoare albă: […] iar într-alt loc văzu o fată tânără îmbrăcată în alb, foarte, foarte palidă la față și cu ochii pe jumătate deschiși numai. (MIHAI EMINESCU) A intrat alba-n sat (pop.) = a) S-a făcut ziuă: Se puseră, deci, la masă și se chefuiră, până ce cocoșii începură a vesti că vine alba în sat. (P. ISPIRESCU) Lumina e albă. De aceea di̦ ce [zice] Românul a intrat alba-n sat, adică diua. Și iarăși: e diua albă, adecă e diua-mare, s-a făcut de mult diuă. (www.vintageromania.com) b) A început să ningă: Când ne-am trezit totul era alb: intrase alba-n sat. A împleti coadă albă = A rămâne fată bătrână: […] și intrase la grije că o să-i îmbătrânească fetele în vatră și o să împletească cosița albă, fără să puie pirostriile în cap. (P. ISPIRESCU) A mânca o pâine albă = A-și câștiga ușor existența, a o duce bine, a avea o viață tihnită: În Timpul stă scris, într-un articolaș: „Oameni care niciodată n-au mâncat pâine albă, acum nu mai vor să știe de neagră. Cred ei că guvernul a dat liberă pâinea albă pentru toți nesătuii?” (MARIA BANUȘ) A ridica (a scoate sau a lega) steag alb (d. o armată) = A se preda: Dacă-i așa, apoi mâini dimineață, urcă- te pe poartă și leagă în vârful săneții un ștergar alb; spune că închinăm cetatea, cu tocmală să ne lesă slobozi să ieșim și să ne ducem unde vom voi. (C. NEGRUZZI) A se face ziua albă = A se lumina complet: Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului. (ION CREANGĂ) A semna în alb = a) A iscăli cu anticipație un act, acordând deplină încredere celui care urmează să-l completeze: […] garanția partidului că traseiștii nu vor pleca este că fiecare candidat își va semna demisia în alb. (http://www.realitatea.net) b) (fig.) A acorda cuiva încredere deplină:[…] am făcut prostia de a semna un contract de muncă în alb, fără salariu de încadrare trecut pe el și alte […] (http:// www.avocatnet.ro) A strânge bani albi pentru zile negre (pop.) = A păstra o sumă de bani pentru situații dificile: Gustul de-a strânge bani albi pentru zile negre asemenea nu se află la toți țăranii; incuria, trăirea de pe-o zi pe alta e, din nenorocire, încă un semn caracteristic pentru o seamă de oameni de la țară. (MIHAI EMINESCU) − Dar ce face cu banii, că nu te vădprea arătos? − Dumnezeu știe... zice că-i strânge pentru zile negre. (http://www.anidescoala.ro/) A vedea alba în căpistere (pop.) = a) A căpăta ceva ca hrană. b) A se însura: N-a văzut încă alba în căpistere. (P. ISPIRESCU) Alb în căpistere se vede? (MIHAI EMINESCU) Spuse și Mitică toate necazurile cu ucenicia, cu una, cu alta, până ce se văzu cu alba în căpistere. (P. ISPIRESCU) Adună alb în căpistere = Face economii; strânge bani: Când valul se retrage ei se întorc, își ridică iar bordeiele din talpă, n-apucă însă bieții oameni a-și încropi alb în căpistere, că iar vin pustiitorii și-i gonesc la munte. (AL. VLAHUȚĂ) A-i ieși cuiva peri albi = A îmbătrâni din cauza necazurilor, a greutăților, a supărărilor: Mi-o ieșit peri albi de când am fată mare. (VASILE ALECSANDRI) A-i scoate cuiva peri albi = A necăji mereu pe cineva, a-i face multe neajunsuri, supărări, îmbătrânindu-l: Duceți-vă de pe capul meu că mi-ați scos peri albi de când ați venit. (ION CREANGĂ) Las' că nici la celelalte nu prea pot învăța cu slova asta nouă, care-a ieșit, însă afurisita de gramatică îmi scoate peri albi, trăsni-o-ar fi s-o trăsnească! (IDEM) Alb-coliliu (d. părul capului) = (pex.) (d. oameni) (Cu părul) complet alb, foarte cărunt:Bătrân… rumen la față…, mustața și sprâncenele albe colilie. (ION GHICA) Ba e albă, ba e neagră = Se zice despre spusele cuiva care se contrazice: Ba e albă, ba e neagră: tâlharul de la Năvodari nu mai e pus sub control judiciar. (http://www.replicaonline.ro) De când lupii albi (Rar) = De foarte multă vreme: D-apoi nu știți că mătușa-i moartă de când lupii albi... ? (ION CREANGĂ) (E scris) negru pe alb = Nu poate fi contestat, este indiscutabil, clar: Stă scris negru pe alb: „Prețul locurilor: aplauze și iubire”! (MIHAI EMINESCU) Au trecut trei luni de când avem pachet de bază în sistemul medical. Adică − e scris negru pe alb ce servicii gratuite putem să cerem de la medic. (http://observator.tv/) Nici albă, nici neagră = Nici așa, nici așa: Oancea nu zicea nici albă, nici neagră, ci zâmbea numai a om care nu crede. (IOAN SLAVICI) A luat, astfel, o decizie strategică, nici albă, nici neagră, deloc tranșantă. (http://inpolitics.ro)

GRAȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ◊ Anul de grație..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.

MÂNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate să acționeze. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = muncitor. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca întrebuințare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.

CIRAC, ciraci, s. m. 1. (Livr.) Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care împărtășește în mod servil și mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak.

CONFIA, confiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. confier.

CONFIENȚĂ, confiențe, s. f. (Franțuzism) Încredere în cineva. [Pr.: -fi-en-. – Var.: confianță s. f.] – Din fr. confiance.

CONTA, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. 3. (Înv.; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A ține seama de cineva. – Din fr. compter, it. contare.

BRAȚ ~e n. 1) Parte a mâinii, cuprinsă între umăr și cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mână. A ține în ~e. A prinde în ~e. ◊ A strânge în ~e a îmbrățișa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele încrucișate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie și plăcere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de încredere al cuiva. ~e de muncă totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusă de un om cu brațele. Un ~ de fân. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, mașini etc., care se aseamănă prin formă și funcție cu brațul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificație a unui curs de apă. /<lat. brachium

CREDINȚĂ ~e f. 1) Încredere deplină în adevărul unui lucru; convingere adâncă. ~ în succes. ◊ Om de (bună) ~ persoană pe care te poți bizui; om în care poți avea încredere. A-și pune ~a în cineva (sau a se lăsa în ~a cuiva) a se încrede în cineva; a se bizui pe cineva. A-și mânca ~a a pierde încrederea tuturor. 2) Devotament față de cineva sau ceva; fidelitate. A jura ~. ~ conjugală. 3) Formă a conștiinței sociale în care realitatea este reflectată și interpretată ca fiind dependentă de ființe și forțe supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credinței] /<lat. credentia

MÂNĂ mâini f. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extremă a acestor membre care cuprinde palma și degetele. * Cu amândouă mâinile din toată inima; fără nici o rezervă. A-și spăla mâinile (sau a se spăla pe mâini) a nu lua asupra sa nici o răspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toată ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeală. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mână; b) a-și uni eforturile în vederea unor acțiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-și mușca mâinile a se căi amarnic. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se întoarce) cu ~a goală a pleca (a se întoarce) fără a obține ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromițător despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini și de picioare) a face pe cineva să nu poată acționa. A avea ~ liberă a dispune de libertate deplină. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-și pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca să lovească pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în șolduri, încrucișate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ spartă a fi risipitor; a cheltui fără socoteală. A avea (sau a fi cu) ~ largă a fi darnic. A fi cu ~a lungă (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul să fure. A fi ~a dreaptă a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în căsătorie. A avea ~ de fier a fi autoritar și sever. A uita de la ~ (până) la gură a uita foarte repede. O ~ spală pe alta (și amândouă obrazul) se spune când una din părți caută să justifice acțiunile alteia pentru ca să nu iasă la iveală lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciună se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o acțiune (adunând bani de la toți). A lua cu o ~ și a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ și a lua cu două a fi hrăpăreț. 3) fig. Persoană, individ ca autor al unei acțiuni. * ~ de lucru forță de lucru. 4) Cantitate mică de ceva, atât cât încape în palmă. O ~ de făină. 5) fig. Număr redus de unități; cantitate mică. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasă socială; treaptă. * De toată ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus

NĂDEJDE ~i f. 1) Credință în posibilitatea realizării unei dorințe sau a unei acțiuni; sentiment al unei persoane care speră; speranță. * De ~ a) pe care te poți bizui; de încredere; b) sigur; c) trainic; temeinic. Cu ~ a) cu încredere; b) foarte bine; solid. În ~ea sperând că. Slabă ~ puțin probabil; este problematic. A trage ~ a nădajdui; a spera. A avea ~ (sau a-și pune ~ea) în cineva a conta pe cineva. A se lăsa în ~ea cuiva (sau a ceva) a se bizui (fără temei) pe cineva (sau pe ceva). A trăi cu ~ea a trăi sperând. A pierde ~ea a înceta de a mai spera; a se descuraja. A pierde ~ea în cineva a) a nu mai avea încredere în cineva; b) a fi dezamăgit. 2) Persoană sau lucru de la care se așteaptă multe; speranță. [G.-D. nădejdii] /<sl. nadežda

CONFIA vb. I. (Franțuzism) 1. tr. A mărturisi, a destăinui. 2. refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pron. -fi-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. confier, cf. lat. confidere – a avea încredere].

CONFIENȚĂ s.f. (Franțuzism) Încredere în cineva. [Pron. -fi-en-. / var. confianță s.f. / < fr. confiance].

prepune, prepun, vb. III (înv. și reg.) 1. a pune, a așeza înainte. 2. a pune, a așeza în loc; a înlocui. 3. a adăuga, a înnădi. 4. (fig.) a întreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (în altă limbă). 7. a presupune, a bănui; a suspecta. 8. a nu avea încredere în cineva sau ceva; a se îndoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a învesti, a însărcina cu o anumită funcție, misiune; a numi într-un post. 11. (despre oameni) a cunoaște (de mai înainte). 12. (refl.) a se lăsa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semăna a doua oară.

CONFIA¹ vb. I. tr. a încredința cuiva un secret, o taină. II. refl. a se încrede în cineva; a se destăinui. (< fr. confier)

CONFIENȚĂ s. f. încredere în cineva. (< fr. confiance)

a merge pe mâna cuiva expr. a acorda încredere deplină cuiva.

BRAȚ, brațe, s. n. 1. Membrul superior al corpului omenesc; (prin restricție) partea de la umăr pînă la încheietura mîinii; partea de la umăr pînă la cot. ♦ Loc. adv. În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strînge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. ♦ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) brațul = a trece brațul sub brațul cuiva, spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braț = a sprijini pe cineva, ducîndu-l de braț. A primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = a primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva) în brațe = a proteja, a apăra, a lăuda (pe cineva). A fi brațul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe (1). Un braț de fîn. 3. Fig. (La pl.) Muncitori. Mii de brațe trebuie acolo, nu șagă (CREANGĂ). 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu brațul (1). Brațul balanței. 5. Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. – Lat. brachium.

CREDIT, credite, s. n. 1. Operație bănească prin care o persoană pune la dispoziția alteia o sumă de bani; împrumut. 2. Sumă de bani acordată prin această operație. 3. Fig. Influență de care se bucură cineva datorită încrederii pe care o inspiră; ascendent, autoritate; trecere; stimă. – Din fr. crédit.

încréd, -crezút, a -créde v. tr. (d. cred). Încredințez, predaŭ (Vechĭ). V. refl. Am încredere, mă sprijin pe credința (fidelitatea) altuĭa: mă încred în cineva (saŭ cuĭva).

contà v. 1. a socoti; 2. fig. a-și propune: contez a veni mâine; 3. a se încrede în cineva: contez pe tine.

crede v. 1. a fi convins că un lucru e adevărat: sătulul nu crede celui flămând; 2. a avea încredere în cineva, a urma sfaturilor sale: crede ce-ți spun; 3. a socoti, a presupune: cred că vei reuși; 4. a avea credință: a crede în D-zeu; 5. a avea o părere (adesea exagerată) despre sine: el se crede. [Lat. CREDERE].

încredere f. 1. acțiunea de a se încrede în cineva: om de încredere; 2. speranță fermă: am încredere în ajutorul vostru; 3. cutezare prezumpțioasă.

CIRAC, ciraci, s. m. 1. Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care își însușește în mod mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak.

CONFIA, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier.

CONFIENȚĂ, confiențe, s. f. (Rar) Încredere în cineva. [Pr.: -fi-en-. – Var.: confianță s. f.] – Din fr. confiance.

CONTA, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare.

GRAȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ (Bis.) Dar acordat de Dumnezeu omului pentru mântuirea lui; har. ◊ Anul de grație..., formulă emfatică pentru indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.

MÂNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.

BRAȚ, brațe, s. n. 1. Membru superior al corpului omenesc care se articulează la umăr și se termină cu degetele; (în înțeles mai restrîns) partea membrului superior de la umăr pînă la încheietura mîinii; (Anat., în opoziție cu antebraț) partea membrului superior de la umăr pînă la cot. Condicile de sub braț îi căzură. PAS, L. I 31. Mama Anghelina m-a auzit. Tocmai intra cu brațele încărcate de farfurii. SADOVEANU, N. F. 22. Brațul meu e slăbănogit, nu mai poate să învîrtească paloșul. ISPIRESCU, L. I 12. Puternicele brațe spre dînsa întindea. EMINESCU, O. I 95. Brațu-i stîng era-ncordat Sub un scut de fier săpat. ALECSANDRI, P. II 10. ◊ (Poetic) De-aș avea tărie, aș cerca s-o cuprind [țara mea] cu brațele amîndouă. DEȘLIU, în POEZ. N. 170. ◊ Fig. Blăstem pe tine, braț dușman. COȘBUC, P. I 101. Ce spui tu, străine? Ștefan e departe, Brațul său prin taberi Mii de morți împarte. BOLINTINEANU, O. 34. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbele «a ține», «a lua»,«a prinde», «a cuprinde» etc.) În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strînge la piept în semn de iubire sau spre a-l purta pe sus). Tată-său, cuprinzîndu-l în brațe, îl sărută. CREANGĂ, P. 198. Judecă-un fecior pe-o fată. Judecata-i și făcută: Strînge-o-n brațe și-o sărută. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. (În legătură cu verbele «a merge», «a se plimba» etc.) (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. Tata merge înainte, cu mama la braț. SAHIA, N. 54. Braț de braț pășesc alături. EMINESCU, O. I 154. ◊ Expr. A da (sau a primi, a oferi, a lua cuiva) brațul (spre a merge cu el la braț). Dă-mi brațul să sui scările. ALECSANDRI, T. I 40. Primiți deocamdată brațele noastre, ca să vă ducem la gazdă. ALECSANDRI, T. I 120. Vara mea luă brațul bărbatului său. NEGRUZZI, S. I 38. A duce (pe cineva) de (sau la) braț (spre a-l sprijini). A primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = a primi (sau a aștepta etc.) cu mare dragoste, cu mare plăcere. Mai bine haidem la culcare, că ne așteaptă omul împăratului cu masa întinsă, făcliile aprinse și cu brațele deschise. CREANGĂ, P. 251. A sta (sau a ședea etc.) cu brațele încrucișate v. încrucișat. A fi brațul, (drept al) cuiva =a fi sprijinul sau omul de încredere al cuiva. Gruie, vechiul meu tovarăș, pavăza și brațul meu, Iacă zorile ce-n neguri Le zăream doar tu și eu. DAVILA, V. V. 184. A ajunge (sau a aduce, a arunca) pe cineva în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția, la bunul plac sau în puterea cuiva. 2. (La pl., prin metonimie, uneori determinat prin «de muncă») Muncitori, lucrători. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu? că doar sute și mii de brațe trebuie acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 155. 3. Cantitate (de lemne, fîn etc.) care se poate cuprinde și duce în brațe. Smulsei din zmeuriș și-i adusei, pentru noapte, un braț zdravăn de iarbă fragedă și înflorită. HOGAȘ, M. N. 168. Puse pe tăciunii ce fumegau în vatră un braț de vreascuri. NEGRUZZI, S. I 92. 4. Obiect sau parte a unui obiect, a unei unelte sau a unei mașini care, prin forma, poziția sau funcția îndeplinită, seamănă cu brațul omului. Braț de macara. Brațul manivelei. Brațul pîrghiei. Brațul balanței. ▭ Mă uitam, fără să văd, pe maidanul cu basculă, spre bariera cu brațul de lemn, vopsit în roșu și alb, ridicat ca o amenințare pentru căruțele ce treceau, mici și încărcate. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 60. Se înfundă între brațele fotoliului moale, aprinde țigara, citește și tace. C. PETRESCU, A. 489. Văzu în boltele scărilor candelabre cu sute de brațe. Și-n fiecare braț ardea cîte o stea de foc. EMINESCU, N. 6. 5. Ramificație a cursului principal al unui fluviu, al unui rîu etc. În fața portului Hîrșova, așezat pe malul drept, la poalele dealului Ciobanu, se împreună cele două brațe ale Dunării. VLAHUȚĂ, O. AL. I 122.