CREDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ♦ Expr. Cred și eu = se înțelege de la sine, nu-i de mirare că-și așa. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirma sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător (pentru durerea sau suferința cuiva). ♦ Loc. adj. și adv. De necrezut = cum nu-ți poți închipui, de neînchipuit. ♦ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decît este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună sau de rea. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. (În concepțiile mistico-religioase) A admite existența lui dumnezeu și a primi dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.