Definiția cu ID-ul 965760:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SPERANȚĂ. Subst. Speranță, sperare (înv.), nădejde, nădăjduire (rar); încredere, credință, crezare (rar); optimism. Încurajare, îmbărbătare, stimulare. Dorință, dor, aspirație, voință, vrere; deziderat, doleanță, năzuință, ideal; vis (fig.), visare, reverie. Speranță deșartă, amăgire, amăgeală, iluzie (fig.), închipuire, himeră, fantezie. Visător, idealist. Adj. Plin de speranțe, încrezător, optimist. Încurajator, stimulator, stimulant (rar). Amăgitor, iluzoriu, himeric, fantezist. Visător, idealist. Vb. A spera, a avea speranță, a nutri speranță, a nădăjdui, a trage nădejde, a avea nădejde, a crede; a fi optimist. A (se) încuraja, a (se) îmbărbăta, a stimula. A dori, a aspira, a vrea, a năzui, a visa. A se amăgi, a(-și) face iluzii, a se iluziona; a trăi (a se hrăni) cu nădejdea; a se lăsa în nădejdea (cuiva), a-și pune nădejdea (în cineva); a se bizui (pe ceva, pe cineva), a se încrede (în cineva), a conta (pe cineva, pe ceva). A da (cuiva) speranță, a insufla încredere, a încuraja, a îmbărbăta, a stimula. A fi de bun augur. Adv. În nădejdea...; cu încredere, cu optimism. V. dorință, finalitate, imaginație, încredere, optimism, promisiune.