CATOLICISM s. n. Confesiune creștină care recunoaște primatul papei, infailibilitatea lui în materie de dogmă și de morală, purcederea „Sfântului Duh” de la Dumnezeu-Tatăl și de la Dumnezeu-Fiul, existența purgatoriului etc. – Din fr. catholicisme.

ANTITRINITARISM s. n. Doctrină religioasă care neagă dogma creștină a unității dintre Dumnezeu, Isus Cristos și Sfântul Duh. – Din fr. antitrinitairisme.

FILIOQUE s. n. Dogmă creștină (catolică) potrivit căreia „Sfântul Duh” purcede atât de la Dumnezeu-Tatăl, cât și de la Dumnezeu-Fiul. [Pr.: fi-li-o-cve] – Cuv. lat.

DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău, drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură, temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică, specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl. duhŭ.

TREIME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg. 2. Grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate. ♦ (În religia creștină, mai ales în sintagma Sfânta Treime) Uniune spirituală a celor trei ipostaze divine (Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Duhul Sfânt) reprezentând un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime.

Sfântul Duh adj. + s. n.

MOȘ ~i m. 1) (folosit și ca termen de adresare) Bărbat ajuns la o vârstă înaintată; moșneag. * ~ Martin urs. 2) rar Bărbat privit în raport cu nepoții săi; bunic. 3) pop. Frate (sau văr) al unuia dintre părinți, privit în raport cu copiii acestora; unchi. 4) Persoană care aparține generațiilor precedente. * Din (sau de la) moși-strămoși a) din vremuri foarte îndepărtate; b) (transmis) din generație în generație. 5) la pl. (în credințele religioase) Ziua din ajunul sărbătorii pogorârii duhului sfânt. * Sâmbăta ~ilor sâmbăta dinaintea Duminicii Mari. /Din moașă

TREIME ~i f. 1) Fiecare dintre părțile (egale) ale unui întreg, împărțit în trei; a treia parte dintr-un întreg. 2) Unitate constituită din trei elemente. ◊ Sfânta ~ unitate tainică în credința creștină a celor trei fețe ale divinității (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh) care întruchipează pe Dumnezeu; trinitate. /trei + suf. ~ime

TRINITATE ~ăți f. 1) Unitate tainică a celor trei fețe ale divinității (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh) care întruchipează pe Dumnezeu; Sfânta Treime. 2) fig. Reunire a trei persoane sau a trei lucruri care constituie o unitate; troiță. [G.-D. trinității] /<lat. trinitas, ~atis, fr. trinité

TROIȚĂ ~e f. 1) Cruce mare (de lemn sau piatră) ornamentată cu picturi sau sculpturi pe teme religioase, instalată la fântâni, la răspântii etc. 2) Icoană care reprezintă cele trei fețe ale divinității (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh). 3) fig. Reunire de trei persoane sau de trei lucruri care constituie o unitate; trinitate. [G.-D. troiței; Sil. tro-i-] /<sl. troică

CATOLICISM s. n. confesiune creștină care recunoaște primatul și infailibilitatea papei de la Roma, iar în materie de credință, purcederea Sfântului Duh și de la Dumnezeu-fiul (filioque), existența purgatoriului etc. (< fr. catholicisme)

FILIOQUE O-CVE/ s. n. principiu dogmatic catolic potrivit căruia Sfântul Duh provine de la Dumnezeu-tatăl, cât și de la Dumnezeu-fiul. (< lat. filioque)

ORIGENISM s. n. doctrina lui Origene care, susținând că Fiul este subordonat Tatălui, iar Duhul Sfânt Fiului, nega caracterul etern al pedepselor de după moarte și admitea eternitatea materiei și preexistența sufletului față de trup. (< fr. origenisme)

PENTICOSTALISM s. n. sectă religioasă care acordă o importanță doctrinară centrală botezului cu Duhul Sfânt și ai cărei membri, prin asceză și prin alți stimuli psihici, își produc o stare de extaz și de convulsii. (< penticostal + -ism)

doxologie (< δοξολογία, de la δόξα [doxa], „slavă”), denumire a imnului (1) lui Antinogen (m. 196) Δόξα ἐν ὑψίστοις Θεῷ („Slavă întru cei de Sus, lui Dumnezeu”), ce se cântă sau se citește la sfârșitul utreniei*. Când se cântă (în duminici și sărbători), poartă denumirea de d. mare (δοξολογία μεγάλή) iar când (în restul zilelor) se citește, se numește d. mică (δοξολογία μιχρά). Tot d. mică se numește uneori ecfonisul* (formula de încheiere a ecteniilor*), precum și imnul trinitar din sec. 4 (Δόξα Πατρί χαί Yἱῳ χαί Ἁγίῳ Πνεύματι, „Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”). D. mare este cunoscută încă de la sfârșitul sec. 1, indicații despre utilizarea ei găsindu-se în Codicele alexandrin, la Sf. Athanasie cel Mare (m. 374) și la Sf. Ioan Hrisostomul (sec. 4).

aducere, aduceri s. f. 1. Acțiunea de a aduce. ♦ Aducere-aminte = amintire. 2. Parte din anafora sau canonul euharistic, intercalată între anamneză (amintirea actelor răscumpărătoare) și epicleză (invocarea Sfântului Duh), în care se face prezentarea ca jertfă duhovnicească, adică oferirea spre consacrare și sfințire, a darurilor de pâine și de vin aduse de credincioși pentru euharistie. – Din aduce.

Cincizecime 1. (La evrei) Sărbătoare care avea loc la 50 de zile după Paștile evreiesc, numită și Sărbătoarea săptămânilor sau a secerișului (adică la 6 săptămâni, timpul cât dura secerișul). Cincizecimea amintește și ziua când Dumnezeu a dat tablele Legii prin Moise. 2. (La creștini) Praznic împărătesc cu dată schimbătoare, care are loc la 50 de zile după Învierea Domnului (duminica a opta după Paști), când se sărbătorește pogorârea Sfântului Duh peste apostoli; Duminica pogorârii Sfântului Duh; Rusaliile.

CINCIZECÍME (< cinci + zece) s. f. 1. Evenimentul și sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt, la 50 de zile după învierea lui Hristos, peste apostoli și cei dintâi ucenici creștini, marcând nașterea Bisericii; Rusalii, Pogorârea Duhului Sfânt. 2. Una din cele trei mari sărbători ale pelerinajului, la evrei, socotită ca ziua când Dumnezeu i-a dat lui Moise „Legea”.

antitrinitarism s. n. Doctrină religioasă apărută în sec. 2 în Asia Mică, reluată în sec. 16 în Apus, în sec. 17 în Rusia și centralizată între protestanții raționaliști în timpul prezent, care neagă dogma creștină a Sfintei Treimi, adică adevărul că Dumnezeu este unul, închinat în trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. – Din fr. antitrinitarisme.

apă, ape s. f. Element vital pentru întreținerea vieții pe Pământ. ♦ (La creștini) Materia botezului prin care lucrează Duhul Sfânt pentru a se naște cineva „din nou” și „de sus”, spre a putea intra în împărăția lui Dumnezeu (Ioan, 3, 3-5). ♦ Apă vie = învățătura Evangheliei, harul sfintelor Taine și darurile Duhului Sfânt. ♦ Apă sfințită = agheasmă. ♦ Apă mare = apă care se sfințește la Bobotează. ♦ Apa morților = (în credințele popolare) o tremurare a aerului care dă iluzia unei ape curgătoare pe o câmpie întinsă (în zilele calde). ♦ Apa sâmbetei v. sâmbătă. ♦ Apa duminicii = apa care se revarsă din rai. ♦ Apă neîncepută = apă din care nu s-a scos încă de băut și care joacă un mare rol în descântece. ♦ Expr. A face apa (unei lăuze) = a se duce la preot ca s-o sfințească. – Din lat. aqua.

asemănare, asemănări s. f. 1. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. 2. (Teol.) Starea de desăvârșire la care este chemat să ajungă omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, pe care a pierdut-o prin căderea în păcat, dar pe care o recuperează în Iisus Hristos. Pentru părinții Bisericii, asemănarea este o răsfrângere în suflet a frumuseții chipului lui Dumnezeu prin iluminarea Sfântului Duh, reprezentând, potrivit sfântului Vasile cel Mare, însăși esența creștinismului, fiind echivalentă cu îndumnezeirea. – Din asemăna.

biblie s. f. 1. (Art. sg.: Sfânta Scriptură) Denumire dată „sfintelor scripturi”, adică colecției de scrieri religioase ale Vechiului și Noului Testament, pe care Biserica le-a adunat și le-a declarat ca fiind scrise sub inspirația Duhului Sfânt. Vechiul Testament cuprinde revelația lui Dumnezeu, făcută prin Moise și profeți, iar Noul Testament revelația făcută prin însuși Fiul Său întrupat, Iisus Hristos, și transmisă prin apostoli. Vechiul Testament cuprinde 39 de cărți (după Septuaginta încă 14 cărți deuterocanonice), iar Noul Testament 27: cele 4 evanghelii, o carte istorică (Faptele apostolilor), cărțile cu conținut didactic (epistolele) și o carte profetică (Apocalipsa). ♦ Biblia de la București (1688) = prima traducere integrală a Bibliei apărută în limba română, datorată fraților Radu și Șerban Greceanu și tipărită din inițiativa lui Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești; reprezintă un monument al limbii române vechi și a avut un rol deosebit în dezvoltarea limbii române literare. ♦ Biblia de la Blaj (1795) = a doua traducere integrală a Bibliei în limba română, datorată lui Samuil Micu; marchează un progres în evoluția limbii române literare în raport cu versiunea fraților Greceanu. 2. Fig. Carte voluminoasă. ♦ Fig. Carte fundamentală a unei literaturi, a unei științe etc. – Din lat. biblia (< gr. biblia, pl lui biblion).

canon, canoane s. n. 1. Normă, regulă de conduită bisericească; tipic. ♦ Canonul Sfintei Scripturi = lista cărților Sfintei Scripturi pe care Biserica le acceptă ca fiind scrise sub inspirația Duhului Sfânt și cuprinzând revelația divină. ♦ Canon bisericesc = normă sau regulă privind etica creștină, cultul, disciplina clerului și monahismului, organizarea și jurisdicția bisericească, promulgată de sinoade ecumenice sau locale. 2. (La pl.) Canoanele utreniei și vecerniei = imnuri ale poeziei creștine din Vechiul și Noul Testament, formate din două, trei, patru, șase, opt sau nouă ode (pesne) și compuse în forma actuală de sf. Andrei Criteanul (†740 d. Hr.). 3. Pedeapsă dată de biserică la călcarea unor canoane (1). ♦ (Fig.) Suferință, chin. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon.

IISUS HRISTOS (Iisus reprezintă forma gr. a numelui ebraic Ioshua „Mântuitorul”, iar Hristos, forma gr. a numelui ebraic Messiah, „unsul lui Dumnezeu”), întemeietorul creștinismului. Potrivit Evangheliei, s-a născut în Bethlehem, în anul 4, înainte de era creștină. Ca urmare a poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul din cauza nașterii lui Mesia, „Regele Iudeilor”) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, Iosif și Maria s-au refugiat cu el în Egipt, revenind după trei ani, în Nazaret, unde Iisus Hristos și-a petrecut copilăria și tinerețea până la vârsta de 30 de ani. Înainte de a-și începe misiunea de predicator, a fost botezat de profetul Ioan în râul Iordan. Înconjurat de 12 ucenici, Iisus Hristos a propovăduit o nouă învățătură despre Împărăția lui Dumnezeu, rezumată în „Predica de pe munte” (susținând că Dumnezeu este Tatăl lui, că El este fiul lui Dumnezeu, că are Duhul Sfânt, că domnește asupra Legii). Din această cauză a fost urmărit și prigonit de autoritățile religioase, fiind acuzat de blasfemie. A făcut numeroase minuni (vindecări de bolnavi, învieri de morți). În ultima săptămână a vieții sale pământești, după ce a celebrat, împreună cu cei 12 ucenici, Cina cea de Taină și a instituit sfânta euharistie, a fost prins, prin trădarea lui Iuda Escarioteanul, în grădina Ghetsimani (de pe Muntele Măslinilor), unde se retrăsese pentru a se ruga împreună cu apostolii. Dus în fața sinedriului, Iisus Hristos a fost condamnat la moarte, sentință acceptată și de Pilat, care, deși l-a găsit nevinovat, a cedat în fața mulțimii fanatizate. Iisus Hristos a fost răstignit pe Golgota, între doi tâlhari. După moartea sa, apostolii au plecat în N Galileii, dar s-au întors la vestea că Iisus Hristos a înviat după trei zile (în dimineața celei dintâi zile a săptămânii). Iisus Hristos a stat de vorbă cu apostolii, pe care i-a trimis să propovăduiască Evanghelia la toate semințiile lumii și să le boteze în numele Sfintei Treimi, spre iertarea păcatelor, dându-le pentru aceasta puterea Duhului Sfânt. La 40 de zile după Înviere, Iisus Hristos s-a înălțat la cer, de unde va reveni pe pământ pentru Judecata de Apoi. Potrivit învățăturii creștine, face parte din Sfânta Treime, fiind Fiul lui Dumnezeu (alături de care este coetern), Logosul întruchipat de Duhul Sfânt și al Fecioarei Maria, Dumnezeu și om în același timp, cele două firi, divină și umană, neamestecându-se. Biserica i-a închinat opt praznice, unele cu dată fixă (Nașterea Domnului – 25 dec.; Tăierea împrejur – 1 ian.; Botezul Domnului – 6 ian.; Întâmpinarea Domnului – 2 febr.; Schimbarea la Față – 6 aug.) și altele cu dată variabilă (Intrarea în Ierusalim – Duminica Floriilor, Învierea Domnului și Înălțarea Domnului).

doxologie, doxologii s. f. 1. Formă de glorificare a transcendenței și măreției lui Dumnezeu, în cele trei ipostaze, în actul rugăciunii, al cultului liturgic, al omiliei și al discursului teologic. 2. Cântare creștină (imn creștin) având la bază cântările biblice vechi și modelul lor, care se citesc în zilele de rând (doxologia mică), și forma ei mai dezvoltată de azi, care se cântă în duminici și sărbători (doxologia mare), întruchipând cântarea îngerilor din noaptea Nașterii Domnului (de ex. „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh...”, „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu...”, „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te...”, „Lumină lină” etc.); slavoslovie. – Din gr. doxologhia.

duhobori s. m. și f. pl. Sectă creștină rusească de orientare panteistă, apărută în Ucraina în sec. 18 și constituită pe baza tezelor formulate de S. Kolesnikov și I. Pobirohin, care pretindeau că sunt inspirați de Duhul Sfânt; interpretau Biblia după bunul lor plac, trăiau în comun și refuzau autoritatea bisericească și pe cea a statului; în 1889-1890 majoritatea au emigrat în Canada, în mare parte și datorită ajutorului lui Lev Tolstoi, care le-a dăruit 25.000 de dolari, reprezentând drepturile de autor pentru romanul său Învierea. [Var.: duhoborți s. m. și f. pl.] – Din rus. duhoborî „luptători pentru spirit”.

duminică, duminici s. f. 1. Ziua săptămânală de odihnă și de sărbătoare religioasă a creștinilor. 2. (Bis.) Cea dintâi și cea mai veche sărbătoare creștină, zi în care a înviat Iisus Hristos, în care s-a arătat apostolilor a opta zi după Înviere și apoi după alte opt zile, când erau adunați în foișorul unde avusese loc Cina cea de taină, și tot duminică, după 50 de zile, s-a pogorât Duhul Sfânt peste apostoli. Este zi de sărbătoare încă din timpul sfinților apostoli, când aceștia „frângeau pâinea”, adică săvârșeau Sf. Liturghie (Fapte 20, 7) înlocuind sabatul iudaic. După recunoașterea creștinismului sub Constantin cel Mare, duminica a fost recunoscută și consfințită oficial în anul 321 d. Hr. ca zi legală de odihnă săpătămânală chiar și pentru necreștini, rămânând astfel până astăzi la toate popoarele creștine. Se mai numește ziua Domnului (dies dominica), ziua domnească, cea dintâi a sâmbetelor, ziua pâinii (la sf. Ioan Gură de Aur), împărăteasa zilelor (la sfinții părinți ai Bis.), fiind de fapt prima zi a săptămânii (Mat. 28, 1), și la păgâni ziua soarelui (dies solis). [Var.: duminecă s. f.] – Din lat. (dies) dominica.

Dumnezeu s. m. 1. Numele impropriu dat ființei supreme, spirituală, personală și eternă, care are plenitudinea perfecțiunilor și nu este condiționat de nimeni și nimic din afara Lui. El este „Tatăl atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”, care ființează în trei persoane (ipostase): Tatăl, Fiul și Sfântul Duh (Sfânta Treime). El nu poate fi definit și nici cunoscut în ființa și dumnezeirea Sa decât numai prin lucrările și manifestările Lui în lume (Ioan 1, 18), pe care o guvernează și îi poartă de grijă. ◊ Expr. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! A nu avea niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic. A (se) ruga (ca) de toți dumnezeii = a implora. Parcă a apucat pe Dumnezeu de (un) picior = se spune despre cineva peste care a dat un mare noroc. Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! = exclamație de spaimă, de durere, de mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! = exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! = exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (dorești etc)! 2. Divinitate, zeu. – Din lat. dom(i)ne deus.

elehesaiți s. m. pl. Membrii unei erezii și secte iuseo-gnostice din sec. 2 d. Hr., a cărei doctrină este un amestec de iudaism, păgânism și idei creștine, susținând că lumea provine și este guvernată de două principii: unul masculin, Iisus Hristos, și altul feminin, Sfântul Duh. – Din ebr. hel kesai „forță ascunsă”.

epicleză, epicleze s. f. Rugăciune de invocare a Duhului Sfânt rostită de episcop sau de preot la Sfânta Liturghie, în timp ce la strană se cântă „Pe Tine Te lăudăm...”, ca să coboare și să prefacă darurile de pâine și de vin în însuși trupul și sângele lui Hristos. ♦ Scurtă rugăciune de invocare a puterii Duhului Sfânt în cadrul sfintelor taine și la ierurgii. – Din gr. epiklesis.

epitrahil, epitrahile s. n. Cel mai întrebuințat veșmânt liturgic, în formă de fișie lungă de stofă, mătase etc., pe care sunt brodate motive religioase, purtat de preoți când oficiază slujbele religioase; patrafir. Simbolizează jugul slujirii lui Hristos și darul Sfântului Duh; (la catolici) stolă. – Din gr. epitrahilion.

euharistie, euharistii s. f. Cuminecătură, împărtășanie, grijanie. ♦ Taina instituită de Iisus Hristos însuși, prin rugăciunea de mulțumire și prin binecuvântarea pâinii și a vinului din pahar la Cina cea de taină, ultima Sa masă cu apostolii. Bis. actualizează în mod sacramental opera lui Hristos de răscumpărare, concentrată în jertfa Sa și învierea Sa; este taina împărtășirii cu trupul și sângele lui Hristos, prin prefacerea darurilor de pâine și de vin în acestea cu puterea Duhului Sfânt, invocată de episcop sau de preot în timpul Liturghiei. – Din fr. eucharistie, gr. euharistia.

filioque subst. (Latinism) Dogmă a Bis. romano-catolice, care susține că Duhul Sfânt purcede „de la Tatăl și de la fiul” („qui ex Patre Filioque procedit”); dogmă care a provocat una dintre cele mai înverșunate polemici teologice dintre Orient și Occident și care rămâne o divergență majoră între catolicism și ortodoxie. – Cuv. lat.

glosolalie, glosolalii s. f. 1. Vorbire în limbi. 2. Termen specific în teologie, reprezentând harisma pe care, în ziua Cincizecimii, apostolii și cei prezenți au primit-o de la Duhul Sfânt pentru a putea vorbi în alte limbi, necunoscute de ei până atunci, în vederea propovăduirii noii învățături a lui Hristos. – Din fr. glosolalie.

harismă, harisme s. f. Dar al Sfântului Duh, împărtășit fiecărui credincios după voia sa, pe care l-au avut atât apostolii și, după ei, membrii ierarhiei bisericești prin hirotezie și hirotonie, cât și orice credincios prin taina botezului și a mirungerii; harismele sunt de ordin intern (darul înțelepciunii, al dragostei, al milei etc.) sau extern, netransmisibile (darul prorociei, facerea de minuni, puterea alungării demonilor, vorbirea în limbi etc.), toate manifestându-se în Bis. și în cadrul cultului. – Din gr. harisma.

hetimasie, hetimasii s. f. Denumire curentă în iconografia bizantină pentru „Tronul pregătirii” din cadrul compoziției „Judecata de apoi”. Hetimasia este un tron pe care se află evanghelia, Sfântul Duh și o cruce și reprezintă un simbol al celei de-a doua veniri a lui Iisus, deci al judecății de apoi, dar și al Sfintei Treimi. Se numește și tronul hematisiei. – Din fr. hématisie, it. etimasia.

hirotonie, hirotonii s. f. Una dintre cele șapte taine creștine, oficiată de arhiereu (sau arhierei), care, prin invocarea Duhului Sfânt și punerea mâinilor pe capul candidaților, îi învestesc cu harul preoției (diaconie, preoție și arhierie) și le dă puterea de a săvârși sfintele taine, de a învăța și a conduce pe calea mântuirii pe credincioșii din eparhiile sau parohiile încredințate lor spre păstorire; hirotonisire. – Din sl. hirotonija.

Iacov al lui Alfeu, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, numit și „cel tânăr”. A fost martor al învierii și înălțării la cer ale lui Hristos și a participat la alegerea lui Matia și la pogorârea Duhului Sfânt. Bis. îl prăznuiește la 9 octombrie.

Iacov Zevedeul, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, numit și „cel bătrân”, de origine pescar. Împreună cu fratele său Ioan și cu Petru alcătuiau grupul cel mai apropiat de Iisus, fiind prezenți pe muntele Tabor când S-a schimbat la față. Iacov Zevedeul a fost martor al învierii și înălțării Domnului, a participat la alegerea lui Matia și a fost prezent la pogorârea Duhului Sfânt. În anul 44 d. Hr. este ucis din ordinul lui Irod prin tăierea capului, pentru a se face pe plac iudeilor. Bis. îl sărbătorește la 30 aprilie.

infailibilitate, infailibilități s. f. 1. Caracterul, natura sau starea a ceea ce este infailibil. ♦ (Bis.) Făgăduința făcută Bis. creștine de a fi stâlpul și temelia adevărului, adică de a fi păzită de greșeală prin asistența Sfântului Duh, atunci când învață credința adevărată bazată pe Sf. Scriptură și Sf. Tradiție sau luată din sinoade. 2. (La catolici) Dogmă a infailibilității papei, privind puterea sa de a nu greși în materie de credință sau de morală, stabilită la Conciliul Vatican I (sesiunea VI, 1870), nerecunoscută de Bis. ortodoxă. – Din fr. infaillibilité.

inspirație, inspirații s. f. 1. Tragere, inhalare de aer în piept. 2. Fig. Sfat, sugestie; avânt, entuziasm creator. 3. Fig. Insuflare, idee apărută pe neașteptate în conștiință. ♦ (Bis.) Insuflarea adevărurilor de credință, calea sau mijlocul prin care Dumnezeu, prin Duhul Sfânt își face cunoscute voia Sa și adevărurile Sale mântuitoare, indicând persoanelor alese ideile sau chiar cuvintele care trebuie spuse sau scrise pentru a fi cunoscute de oameni. [Var. inspirațiune s. f.] – Din inspira.

Iosif, logodnicul sfintei Fecioare Maria, de meserie tâmplar. Încredințându-se de taina zămislirii ei de la Duhul Sfânt și aflând în vis de la îngerul Gavriil că pruncul ce se va naște este însuși Fiul lui Dumnezeu, Iosif și-a asumat în continuare rolul de părinte sau tutore în fața legii și a lumii. Bis. îl prăznuiește în duminica dinaintea Nașterii Domnului, împreună cu împăratul David.

ipostază, ipostaze s. f. 1. Stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare, chip; p. ext. fază. 2. (În neoplatonism, la pl.) Trepte ierarhice ale principiului divin. 3. (În creștinism, în forma ipostas) Fiecare dintre cele trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, sub care este înfățișat Dumnezeu. [Var.: ipostas s. n.] – Din gr. ipostasis, sl. ipostasĭ.

împărtășire, împărtășiri s. f. Acțiunea de a (se) împărtăși și rezultatul ei; cuminecare, comunicare. ♦ Una dintre cele șapte sfinte taine, prin care credincioșii se împărtășesc cu trupul și sângele făcute de Duhul Sfânt în trupul și sângele Domnului în timpul rugăciunii preotului și a credincioșilor la Liturghie; taina a fost instituită la Cina cea de taină; euharistie, cuminecare, împărtășanie; grijanie. – Din împărtăși.

întâmpinare, întâmpinări s. f. Acțiunea de a întâmpina și rezultatul ei; ieșire înaintea cuiva spre a-l primi. ◊ Întâmpinarea Domnului = una dintre cele 12 mari sărbători domnești ale Bis. creștine, în amintirea zilei când Fecioara Maria a adus pruncul Iisus la templu la 40 de zile de la naștere, unde a fost întâmpinat de dreptul Simeon, care primise de la Duhul Sfânt promisiunea că nu va muri până când nu va vedea pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, de față fiind și prorocița Ana; stretenie. Este prăznuită la 2 februarie. – Din întâmpina.

întrupare, întrupări s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare. ♦ (Bis.) Doctrină de credință promulgată la Sinodul de la Niceea din anul 325 d. Hr., potrivit căreia a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, „S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”. Întruparea constituie marea taină a credinței creștine, care a provocat o mulțime de controverse, precum și erezii. – Din întrupa.

Maria (Sfânta Fecioară, Maica Domnului), unicul copil al bătrânilor Ioachim și Ana. La vârsta de 3 ani a fost adusă și lăsată la templu până la 12 ani, după care, logodită cu Iosif, a fost vestită de îngerul Gavriil că va zămisli de la Duhul Sfânt și va naște pe Iisus, ceea ce s-a împlinit în peștera din Betleem în anul 753 (ab urbe condita). După fuga în Egipt s-a înapoiat la Nazaret, unde a viețuit Iisus până la vârsta de 30 de ani, când și-a început opera de mântuire. A fost prezentă în multe împrejurări din viața Lui, dintre care cea mai dureroasă lângă crucea răstignirii, când Iisus a încredințat-o lui Ioan evanghelistul spre a-i purta de grijă. S-a aflat împreună cu apostolii la Cincizecime, după care, potrivit Tradiției, a mai trăit 11 ani. Biserica o venerează închinându-i patru sărbători: Nașterea la 8 septembrie, Intrarea în bis. la 21 noiembrie, Buna-Vestire la 25 martie și Adormirea la 15 august.

Mângâietor subst. sg. Nume dat în Noul Testament Sfântului Duh. – Din mângâia + suf. -tor.

născut adj. m. (Și subst.) (Cel) care a căpătat viață, a luat ființă, a venit pe lume. ◊ Nou-născut = născut de curând; (subst.) prunc. ◊ Întâiul (sau primul, cel dintâi) născut = cel dintâi, cel mai vârstnic dintre copiii unei familii. ◊ Unul (sau singurul) născut = unicul copil, singura odraslă; spec. (în Noul Testament) denumire dată lui Iisus Hristos, fiul unic al lui Dumnezeu după fire, care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om pentru mântuirea oamenilor. ◊ Expr. Născut, nu făcut = ale cărui însușiri sunt înnăscute și nu dobândite. – Din naște.

Paraclet s. m. sg. Duhul Sfânt. – Din gr. paraklitos „mângâietor”.

penticostal, -ă, penticostali, -e s. m. și f. Adept al unei secte religioase apărute la începutul sec. 20 în Anglia și S.U.A., răspândită apoi și în Europa, reluând ideea milenaristă din Apocalipsă, a ajuns la teoria teologică a Cincizecimii individuale, susținând că orice credincios, prin strădanie proprie, poate dobândi darul Sfântului Duh de „a vorbi în limbi” și puterea de a vindeca bolnavii prin punerea mâinilor peste ei. Se aseamănă cu baptiștii și adventiștii și refuză satisfacerea serviciului militar. La noi sunt porecliți „tremurici”, din cauza stărilor convulsive pe care și le provoacă în timpul săvârșirii actelor de cult. – Din penticostă + -suf. -al.

pnevmatomahi s. m. pl. Adepți ai unei erezii creștine primare, susținută de Macedonie (†362), episcop al Constantinopolului, care nega dumnezeirea Sfântului Duh, afîrmând că este o creatură a Fiului. Erezia a fost combătută și condamnată la Sinodul 2 ecumenic de la Constantinopol din anul 381. -Din gr. pneuma, -atos.

pogorâre, pogorâri s. f. Coborâre. ◊ Pogorârea Sfântului Duh = una dintre cele 12 mari sărbători domnești ale Bis. creștine, în amintirea zilei când Duhul Sfânt s-a pogorât asupra apostolilor în chip de limbi de foc, așa cum Iisus promisese apostolilor înainte de înălțarea Sa la cer. Se mai numește Cincizecime, pentru că are loc la 50 de zile după Înviere, precum și Ziua Duhului Sfânt, pentru că în această zi adorăm a treia persoană a dumnezeirii. Se prăznuiește din cele mai vechi timpuri la 50 de zile după Paști; Rusalii, Cincizecime. – Din pogorî.

DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator, proniator și judecător al lumii. Monoteismul iudaic și cel islamic îl separă pe D. de lume (deism), pe când cel creștin îmbină prezența și activitatea lui D. în lume prin energiile sale divine necreate (imanența), cu realitatea Sa infinită și veșnică de dincolo de lumea timpului și spațiului (transcendența). Creștinismul mai afirmă că D., unu în ființă, este întreit în persoane (ipostasuri): Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, valoare, gust.

praznic, praznice s. n. 1. Zi de sărbătoare religioasă sau de odihnă; p. ext. celebrare a unui eveniment religios sau o comemorare a unui sfânt; spec. (reg.) hram. ◊ Praznic împărătesc = sărbătoare domnească închinată preamăririi lui Iisus Hristos (în număr de opt), Sfântului Duh (1), sfintei Fecioare Maria (4) și sfintei cruci (1). ♦ (Înv.) Aniversare a zilei de naștere a cuiva; sărbătoare cu acest prilej. ♦ (Pop.) Sărbătoare a patronului casei sau a sfântului care o patronează. 2. Masă mare și îmbelșugată (cu joc și lăutari) organizată la un praznic (1), la un eveniment important etc.; p. gener. ospăț, petrecere, chef; prăznuire. ◊ Expr. La dracu-n praznic = foarte departe. 3. Masă mare care se face după o înmormântare sau după un parastas (când se dăruiesc săracilor diverse lucruri); pomană, (reg.) comândare, prânz. [Var.: prasnic, prazdnic s. n.] – Din sl. prazdĭnikŭ.

prefacere, prefaceri s. f. Transformare, schimbare, refacere. ◊ Prefacere euharistică = schimbarea darurilor euharistice (pâinea și vinul) în trupul și sângele Hristos prin invocarea Duhului Sfânt, fără ca acestea să-și piardă aspectul lor văzut, act care constituie punctul final al liturghiei euharistice. – Din fr. preface.

proroc, proroci s. m. 1. Profet; cel ce spune dinainte cele ce au să se întâmple în viitor.2. Trimis sau uns al lui Dumnezeu, care vorbește în numele Lui sau scrie despre voia și planul Lui sub inspirația Duhului Sfânt. În Vechiul Testament se cunosc numai cei ce au scris prorociile lor: Moise, David, cei patru proroci mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel, precum și cei 12 proroci mai mici, ale căror cărți fac parte din Biblie. În Noul Testament sunt bărbații harismatici care apar după Cincizecime și au de la Duhul Sfânt darul prorociei (I Cor. 12, 10 și 28). ◊ Proroc mincinos = cel care pretinde că este proroc; p. ext. persoană care prevestește lucruri ce nu se realizează. 3. Persoană care intuiește apariția unor evenimente în viitor; profet. 4. (Reg.) Ajunul sărbătorii sf. Gheorghe; mânecătoare. [Var.: prooroc s. m.] – Din sl. prorokŭ.

purcedere, purcederi s. f. 1. Acțiunea de a purcede și rezultatul ei. 2. (Bis.) Modul în care Sfântul Duh are existența ipostatică din Tatăl, principiul unității și izvorul comun al dumnezeirii, care naște pe Fiul și purcede pe Duhul, care a constituit, prin adaosul „și de la Fiul” (FIlioque) de către Bis. romano-catolică, una dintre cauzele teologice ale marii schisme din 1054. – Din purcede.

quakerism s. n. Doctrină austeră a quakerilor, potrivit căreia adepții săi sunt iluminați direct de Duhul Sfânt, refuză jurământul în justiție și serviciul militar și nu recunosc sfintele taine, cultul și ierarhia bisericească. – Din engl. Quakerism, fr. quakerisme.

revelație, revelații s. f. 1. Lucrarea prin care Dumnezeu se face cunoscut pe Sine lumii create, mai întâi prin prorocii Vechiului Testament, apoi prin Fiul Său, pentru a-și dezvălui în mod supranatural natura și voința Sa; descoperire. Bis. creștină păstrează și transmite revelația dumnezeiască în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, prin supravegherea și călăuzirea Duhului Sfânt. 2. Dezvăluire, descoperire a unui adevăr ascuns, a unui talent etc.; p. ext. lucru revelat. [Var.: revelațiune s. f.] – Din fr. révélation, lat. revelatio, -onis.

rusalie, rusalii s. f. 1. (La pl.) Sărbătoare religioasă creștină, prăznuită la a 50-a zi după Paști; Pogorârea Duhului Sfânt, Duminica mare. ♦ (Rar) Rugăciuni care se fac cu trei zile înainte de sărbătoarea Înălțarea Domnului. 2. (La pl.) Zâne rele care, în credințele populare, dezlănțuie diferite calamități naturale și îi schilodesc pe oameni; iele, (reg.) misirici. [Var.: rusale, (înv.) rosalii s. f. pl.] – Din sl. rusalija.

sfeșnic, sfeșnice s. n. Suport special pentru lumânări. ♦ Obiect de cult folosit în biserică ca suport pentru lumânări, cu unul, două, trei sau șapte brațe (cel cu o lumânare simbolizează unitatea dumnezeirii, cel cu două cele două firi ale Mântuitorului, cel cu trei Sfânta Treime, iar cel cu șapte cele șapte daruri ale Sfântului Duh). [Var.: șfeșnic, feșnic s. n.] – Din sl. švestĭnikŭ.

sfânt, -ă, sfinți, -te adj., subst. 1. Adj. Epitet dat divinității, întruchiparea supremei perfecțiuni și purități. ◊ Sfântul Duh v. duh. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ Care ține de divinitate sau de religie. ◊ Sfântul Sinod v. sinod. Sfântul Munte v. Athos. ♦ Locurile sfinte = locurile menționate în Biblie ca fiind acelea în care a trăit și a propovăduit Iisus Hristos. ◊ Sfântul giulgiu v. giulgiu. ◊ Sfântul mormânt = mormântul unde a fost îngropat Iisus Hristos. ◊ Sfânta Sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. ◊ Sfânta Scriptură v. Biblia. ◊ Sfântul aer = epitaf. ◊ Sfânta evanghelie v. evanghelie ◊ Sfântul Graal v. Graal. ◊ Sfânta masă = pristol, jertfelnic. ◊ Sfânta Treime v. treime. ◊ Sfânta Vineri v. vineri. ◊ Sfânt mărturisitor v. mărturisitor. ♦ Care constituie un obiect de cult sau de venerație. ♦ (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii (de ex. sfântul soare). ♦ Desăvârșit, infailibil, perfect (de ex.: Ce-am vorbit e sfânt). ♦ (Substantivat, urmat de un subst. introdus de prep. „de”, exprimând superlativul) Strașnic, zdravăn (de ex.: O sfântă fr bătaie). 2. S. m. și f. Persoană sanctificată de către Biserică după moarte. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 4. S. m. pl. Mucenici. 5. S. f. pl. (În superstiții) Iele. – Din sl. sventŭ.

Simeon, sfânt, bătrân evlavios din Ierusalim, căruia Duhul Sfânt i-a vestit că nu va muri până când nu va vedea pe Mesia. Fiind în templu când Iosif și Maria au adus pe pruncul Iisus la patruzeci de zile după naștere, Simeon l-a lua în brațe și a rostit rugăciunea profetică: „Stăpâne, pe robul Tău...”. Bis. îl prăznuiește la 3 februarie.

Simon Magul, vrăjitor din Samaria, botezat de către apostolul Filip, pe care l-a urmat. Văzând minunile pe care le săvârșeau apostolii, a vrut să cumpere cu bani de la aceștia harul Sfântului Duh.

simonie, simonii s. f. Trafic cu lucruri pe care Biserica le consideră sfinte, bunuri spirituale, și pedepsit cu excomunicarea, caterisirea etc. Numele vine de la Simon Magul, care a oferit apostolilor Petru și Ioan bani în schimbul harului Sfântului Duh. – Din fr. simonie.

sinergie, sinergii s. f. 1. Asociație a mai multor organe pentru îndeplinirea aceleiași funcțiuni. 2. (Bis.) Răspuns al credinciosului la chemarea Sfântului Duh; cooperare tainică și liberă între harul lui Dumnezeu și voința omului în vederea mântuirii. – Din fr. synergie, gr. sinerghia.

spiritualitate s. f. 1. Ansamblu de idei și de sentimente care caracterizează o colectivitate. 2. (Bis.) Pătrunderea spiritului dincolo de suprafața materială a lumii, urcând cu ajutorul Duhului Sfânt prin rugăciune și contemplare, până la comunicarea cu Dumnezeu. 3. Tot ceea ce ține de viața spirituală a unui individ sau popor, concepție despre lume și viață, sensibilitate pentru valorile spiritual-morale și cultural-religioase, precum și relația acestora cu divinitatea. – Din fr. spiritualité, lat. spiritualitas.

succesiune, succesiuni s. f. Mod în care se succedă obiecte, persoane etc.; șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succedă într-o anumită ordine; serie, înșiruire, rând. ◊ Succesiune apostolică = modul în care Biserica păstrează structura unică și permanentă a apostolatului „celor doisprezece”, în continuitatea ei istorică, prin „punerea mâinilor” și prin invocarea Sfântului Duh la Taina hirotoniei. Se întrerupe la episcopii care devin schismatici sau eretici.

troiță, troițe s. f. 1. (În religia creștină) Unitatea mistică a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Duhul Sfânt; Treime, trinitate. 2. Monument votiv de lemn (sau piatră), de forme variate de la cruce până la construcții de tipul unei capele (împodobit cu diferite picturi, inscripții etc.), așezat la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment deosebit. ♦ Icoană alcătuită din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale de cea din mijloc; triptic. 3. (În sintagma) Sfânta Troiță = numele popular al sărbătorii Sfintei Treimi, care are loc la 50 de zile după Paști. [Acc. și: troiță] – Din sl. troica.

legá¹ [At: COD. VOR.¹ 10r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare ] 1 vt (C.i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A lega gura pânzei, lega nodurile, lega la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A lega băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A lega tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc.. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c.i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai lega nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îac) Andrea. 15 A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i lega calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc.. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C.i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c.i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Spc; reg) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C.i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C.i. obiecte, materii etc..) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A lega paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C.i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C.i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un druc de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spec) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C.i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorului unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu lega două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C.i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C.i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c.i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c.i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C.i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C.i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C.i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C.i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune scoarțe Si: a broșa, a cartona, a coperta (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C.i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A lega tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C.i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c.i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc..) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c.i. lăstari de viță-de-vie ori tulpine ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c.i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C.i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A lega în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A lega la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu părâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C.i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțisor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit.. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele ~te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A lega cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi etern sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedeslipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c.i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c.i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A lega vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu lega două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c.i. subiectul scrierii, șîe „a lega în stihuri”) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A lega împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc..aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C.i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C.i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C.i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (Îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c.i. conductori sau anumite piese și ansamble ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C.i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu… 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C.i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu…. 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c.i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C.i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora) A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se lega prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se lega tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se lega frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C.i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A lega vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A lega pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A lega cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A lega tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și lega viață (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și lega destinul (soarta) de cineva (sau de soarta) destinul cuiva A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se unui în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A (se) înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și lega ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A lega de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de… 177 vt (Înv; c.i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega¹, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, (liv) a bate la cap, a tracasa, (reg) a se ține de capul cuiva, a se ține scai de cineva, a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se lega de cineva ca scaiul de oaie, a se lega de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se lega de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și lega unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe… Și: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de…! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vt A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vt A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C.i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu… 193 vt (C.i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu... Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C.i. oameni) A depinde de… 198-199 vtr (C.i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin… 204-205 vtr (Îe) A(-și) lega numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C.i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credinte, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la…. 211 vt (C.i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui, a pune în fiare. 212 vt (Spc; c.i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobliliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobilza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c.i. condamnați) A imobliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A lega mâinile A lipsi de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A lega limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) lega cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuțî. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi. 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C.i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și lega calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A lega câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam) A lega cățeaua, leagă-ți căteaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Și: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c.i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c.i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt (a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt (a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt (a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt (a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c.i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c.i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C.i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face prin vrăji să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (Îvr; c.i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c.i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și lega capul cu…, a-și lega de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și lega ochii, a lega la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în râdul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c.i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se lega la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a face fructe. 299 vi (Îe) A lega sec A nu rodi. 300 vi (Spec; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări.

ORTODOXÍE (< fr.) s. f. 1. Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiția, cultul și organizarea bisericească fixate prin cele șapte sinoade ecumenice din sec. 4-8, reprezentând credința comună a bisericii din primul mileniu și tradiția apostolică menținută prin intermediul teologiei patristice și neopatristice; p. ext. Biserica ortodoxă; religia ortodoxă. În anul 1054 are loc Marea schismă, care va însemna separarea canonică și întreruperea comuniunii liturgice între Constantinopol și Roma. Cauzele acestei despărțiri, au fost, în primul rând, de ordin religios, creștinii răsăriteni neadmițând supremația Papei și învățăturile bisericii apusene privitoare la Purgatoriu, la purcederea Sfântului Duh și de la Fiul (Filioque), la folosirea azimei (pâinea nedospită, considerată o rămășită a Paștelui iudaic și simbol al morții, spre deosebire de pâinea dospită folosită de ortodocși, care reprezintă sufletul în trup, elementul incoruptibil), la euharistie etc. O. cinstește în persoana lui Iisus Hristos victoria asupra morții și începutul (nepătruns de mintea omului) creației renăscute, transfigurate. Esența teologiei ortodoxe o constituie dogma Sfintei Treimi; aceasta are o mare importanță pentru viața duhovnicească a credincioșilor, deoarece, așa cum persoanele Sfintei Treimi există una în alta, într-o unitate de ființe, tot așa și creștinii formează o comunitate de credință, de nădejde și de iubire în Dumnezeu. O. reprezintă religia de stat în România, Grecia, Armenia, Serbia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Georgia, Belarus, Macedonia, Ethiopia, Rep. Moldova, Cipru. Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost recunoscută de sinodul de la Constantinopol în 1885. ◊ Duminica ortodoxiei = prima duminică din postul Paștelui. 2. Conformitate cu principiile tradiționale ale unor doctrine, concepții etc.

IPOSTÁS (< fr.) s. n. Persoană ♦ (în creștinism) Fiecare dintre persoanele Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), având o esență comună, dar atribute personale distincte.

CHARISMĂ, charisme, s. f. 1. Influență asupra mulțimii datorată prestigiului, farmecului personal etc. 2. Ansamblu de date spirituale deosebite, coborâte prin Duhul Sfânt asupra comunităților sau indivizilor. [Pr.: ca-] – Din fr. charisme.

HĂLMAGIU, com. în jud. Arad, pe Crișu Alb; 3.818 loc. (1998). Expl. de andezit și plumb (Brusturi). Centru pomicol. Stație de c. f. În satul Hălmagiu, menționat documentar în 1390, se află bisericile Adormirea Maicii Domnului (c. 1440, restaurată în 1974-1975) și Nașterea Maicii Domnului (1754-1760). În satul Ionești, biserica de lemn Pogorârea Duhului Sfânt (1750-1760).

RÂU DE MOARĂ, com. în jud. Hunedoara, situată în S depr. Hațeg, la poalele N ale m-ților Retezat, pe cursul superior al râului Râu Mare; 3.409 loc. (2005). Expl. de granit. Hidrocentrale în satele Ostrovu Moc (15,9 MW, intrată în funcțiune în 1986), Clopotiva (14 MW, 1987) și Ostrov (15,9 MW, 1988). În satul R. de M., atestat documentar în 1359, se află ruinele Curții cnejilor Cânde (sec. 15), iar în satul Suseni, menționat documentar în 1439, ruinele cetății Colț (sau Cetatea Colțului), construită de cnejii Cânde pe un pinten stâncos din m-ții Retezat. A fost una dintre cele mai puternice cetăți cneziale din Transilvania, Biserica Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 14), în satul Ostrov, și bisericile Cuvioasa Parascheva (1700) și Sf. Ioan Botezătorul (1768), în satul Clopotiva. Acces spre rezervațiile Gemenele (din Parcul Național Retezat) și spre calcarele de la Fața Fetei (cu planta endemică Centaurea pseudophrygia ssp. retezatensis).

LUNCA MUREȘULUI, com. în jud. Alba, pe Mureș; 2.651 loc. (2000). Halte de c. f. (în satele L.M. și Gura Arieșului). Creșterea bovinelor. În satul L.M., menționat documentar în 1291, se află biserica de lemn Pogorârea Duhului Sfânt (1723, pictată în 1810).

SABELLIANÍSM, erezie răspândită în sec. 3 d. Hr. de preotul roman Sabellius, care susținea că dumnezeirea nu este treime, ci o monadă ce se manifestă ca Tată în creație, ca Fiu în răscumpărare și ca Duh Sfânt în sfințire; excomunicat de papa Calixtus I.

SĂLAȘU DE SUS, com. în jud. Hunedoara, situată în S depr. Hațeg, la poalele N ale m-ților Retezat, pe Râu Alb; 2.639 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul Ohaba de sub Piatră). În satul S. de S., atestat documentar în 1453, se află biserica Sfinții Atanasie și Chiril (sec. 15-16, cu unele transformări din sec. 19), și ruinele unei curți fortificate din sec. 15-17, reșed. unor cneji români locali. Bisericile Înălțarea Domnului (sec. 18, cu picturi din 1786) și Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 15), în satele Nucșoara și Paroș. Rezervații: vf. Poieni, fânețele cu narcise de la Nucșoara.

PALAMÍSM (< fr.; n. pr. Gr. Palamas) s. n. Teologia energiilor divine necreate, după numele autorului ei, Sfântul Grigorie Palamas, formulată împotriva scolasticilor latini și pornind de la experiența sfinților isihaști, îndeosebi Pseudo-Macarie, Maxim Mărturisitorul și Ioan Damaschin; lumina de pe Muntele Tabor nu este doar un simbol al dumnezeirii lui Hristos, ci o energie care iradiază din esența divină ca o revărsare a Duhului Sfânt, necreată și fără ipostază; îndumnezeirea este o participare reală, o comunicare personală cu Dumnezeu, fără confuzie de natură; deși Dumnezeu este prezent în energiile necreate, misterul esenței sale rămâne necunoscut. P. a stat la baza renașterii spirituale în Imp. Bizantin (sec. 14). O mișcare neopalamistă a luat naștere în sec. 20, în sânul emigrației ruse și din România.

LĂPUȘNICU MARE, com. în jud. Caraș-Severin, situată în depr. Almăj, la poalele de S ale m-ților Semenic, pe râul Lăpușnic; 2.180 loc. (2000). Expl. de azbest (în satul Moceriș). Pomicultură (meri, pruni). În satul L.M., menționat documentar în 1540, se află biserica Pogorârea Duhului Sfânt (1770, pictată în 1878, restaurată în 1890 și 1934).

LAZURI DE BEIUȘ, com. în jud. Bihor, situată în Depr. Beiuș, pe cursul superior al Crișului Negru; 1.973 loc. (2000). În satele L. de B. și Hinchiriș, menționate documentar în 1588, se află bisericile de lemn cu hramurile Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 18, cu picturile interioare din sec. 19) și, respectiv, Înălțarea Domnului (sec. 18, pictată în 1776, cu unele adăugiri din 1926).

LUPENI 1. Oraș în jud. Hunedoara, în Depr. Petroșani, la poalele de N ale M-ților Vâlcan, la 700 m alt., pe valea Jiului de Vest; 30.805 loc. (2000). Stație de c. f. Vechi (1881) și important centru al ind. carbonifere; expl. de huilă și ind. de brichetare a cărbunelui. Expl. lemnului; întreprinderi producătoare de fibre celulozice și mătase artificială. Țesătorie de mătase. Fabrică de oxigen. Punct de plecare spre cabana Straja (1.460 m alt.), din M-ții Vâlcan, deservită de un telescaun, dat în folosință în 1982 (lungimea cablului: 2.590 m), și trei teleschiuri. Așezarea a fost întemeiată în 1770; în 1941 apare consemnată ca oraș, în 1945 a fost trecută în categoria localităților rurale, iar în 1960 declarată oraș. La L. a avut loc (5-9 aug. 1929) o grevă a minerilor revendicând drepturi economice și sociale; în urma incidentelor cu forțele de ordine s-au înregistrat 22 de morți și 58 de răniți. La 2 aug. 1977 aici s-a desfășurat o grevă spontană, cu revendicări economice și sociale, reprimată de forțele de ordine. Biserica de lemn Pogorârea Sfântului Duh (sec. 19). 2. Com. în jud. Harghita, situată în zona de contact a Pod. Târnavelor cu prelungirile M-ților Gurghiu, pe râul Feernic; 4.652 loc. (2000). Nod rutier. În satul Firtușu a fost descoperit (1831) un tezaur monetar (300 monede de aur) datând din epocile romană și bizantină. Muzeu etnografic și biserică romano-catolică (sec. 13), în satul Bisericani; biserică reformată (1620), în satul Satu Mic.

LUPȘA, com. în jud. Alba, situată în depresiunea cu același nume, în Țara Moților, pe râul Arieș; 3.716 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L.) și haltă de c. f. (în satele Hărădău și Mușca). Expl. de calcar cristalin. Centru de dogărit. Muzeu etnografic și de artă populară (fondat în 1939), în satul L. cu colecții de icoană pe sticlă și pe lemn din sec. 18-19, tulnice, fluiere, pluguri etc. În satul L., atestat documentar în 1325, se află mănăstirea c cu același nume (de călugări), cu biserica Sfântul Gheorghe, ctitorie din anii 1421-1429 a cneazului Vladislav, cu picturi murale din 1855, iar în satul Hărădău există biserica Pogorârea Duhului Sfânt (1770). Bisericile de lemn Sf. Nicolae (1429, restaurată în 1694) și Adormirea Maicii Domnului (1799), în satul Valea Lupșii.

EPICLÉZĂ ({s} gr. epiklesis) s. f. Rugăciune sacerdotală ce urmează după cuvintele de instituire a euharistiei, rostită de către preot, invocând trimiterea Duhului Sfânt peste darurile de pâine și vin în vederea prefacerii lor în adevăratul trup și sânge al Mântuitorului.

EUHARISTÍE (< fr., gr.) s. f. (REL.) Taină și act de venerație în cele mai multe biserici creștine, constând în împărtășirea cu pâine și vin a credincioșilor. E. a fost instituită de însuși Iisus Hristos la Cina cea de Taină când, mulțumind lui Dumnezeu-Tatăl, a identificat pâinea pe care a frânt-o și vinul pe care l-a turnat în pahar cu trupul și sângele său, anticipând jertfa de pe cruce. E. se săvârșește exclusiv în cadrul Sfintei Liturghii, punctul culminant fiind prefacerea pâinii și vinului în trupul și sângele lui Hristos prin puterea Duhului Sfânt invocată de episcop sau preot. Această prefacere este explicată, în Biserica catolică, prin doctrina transsubstanțierii. Spre deosebire de ortodocși și catolici, protestanții admit numai prezența spirituală a lui Hristos în e.

FILIÓQUE (cuv. lat. și din fiul) subst. Formulă dogmatică exprimând dubla purcedere a Duhului Sfânt „de la Tatăl și de la Fiul”, introdusă de Biserica apuseană în Crezul niceeo-constantinopolitan, începând cu sinoadele locale de la Toledo (589), Hatfield (680), Friuli (796). Roma acceptă oficial adaosul f., prin hotărârea papei Benedict al VIII-lea, în anul 1014, fără consimțământul Bisericii răsăritene (ortodoxe). F. a reprezentat și reprezintă o temă fundamentală a disputei teologice dintre bisericile apuseană și răsăriteană.

FILIP (sec. 1), unul dintre cei 12 apostoli. A fost între primii chemați de Iisus. După pogorârea Duhului Sfânt, el ar fi propovăduit în Frigia și Sciția. Prăznuit de Biserica ortodoxă la 14 nov.

FRATA, com. în jud. Cluj; 4.457 loc. (1995). Biserica Sf. Arhangheli (1747) în satul Berchieșu; biserica de lemn Pogorârea Duhului Sfânt (1827) în satul Frata.

GÂRCINA, com. în jud. Neamț; 4.432 loc. (1995). Expl. de săruri de potasiu. Centru de cojocărit. Bisericile Duminica Tuturor Sfinților (1821) a fostului schit Almaș și Pogorârea Duhului Sfânt (ante 1668) a mănăstirii Gârcina, în satele Almaș și Gârcina.

GÂRLA MARE 1. Com. în jud. Mehedinți; 6.648 loc. (1995). Creșterea porcinelor. Biserica Pogorârea Sfântului Duh (1838) în satul Gârla Mare. 2. Cultură din Epoca bronzului (sec. 15-13 î. Hr.) numită astfel după numele com. în care a fost descoperită așezarea eponimă. Răspândită în S Olteniei, Banat și NE Iugoslaviei; face parte din marea arie culturală a „Câmpurilor de urne” de pe cursul mijlociu și inferior al Dunării.

GILĂU 1. M-ții Gilăului, masiv muntos în NE M-ților Apuseni, sitaut la N de valea superioară a Someșului Rece. Alcătuit dintr-un nucleu de granit, înconjurat de șisturi cristaline și depozite sedimentare vechi. Alt. max.: 1.405 m (vf. Măgura Cățelele). Împreună cu Muntele Mare formează o unitate geomorfologică distinctă, cunoscută sub numele Gilău-Muntele Mare. 2. Com. în jud. Cluj, situată la confl. Someșului Cald cu Someșu Rece, în avl de care formează Someșu Mic; 7.758 loc. (1995). Expl. de andezit. Lac antropic (0,7 km²) construit în scop energetic (hidrocentrala din satul Someșu Rece) și pentru alimentarea cu apă a municipiului Cluj-Napoca. Așezare rurală și castru de apărare (sec. 1-2). Satul G. este atestat documentar în 1246. Aici a existat o cetate atribuită voievodului Gelu; castel renascentist din sec. 15, renovat în 1877, în satul Gilău; biserica de lemn Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 18) în satul Someșu Rece.

DOBROVĂȚ, com. în jud. Iași; 2.577 loc. (1995). Centru de expl. a lemnului. Mănăstiri de maici, cu biserică (cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt) ctitorită de Ștefan cel Mare (1503-1504). Picturi murale interioare (1527-1531) cu un remarcabil tablou votiv care îi reprezintă pe Ștefan cel Mare, Bogdan III și Petru Rareș.

DRAGOMIRNA 1. Pod. Dragomirnei, subunitate a Pod. Sucevei situată între Siret, la E, Pod. Fălticeni, la S, și Obcina Mare, la V, fragmentată de râul Suceava cu afl. săi. Are forma unor platouri structurale largi, domoale, alcătuite din gresii în alternanțe cu nisipuri și argile, acoperite cu păduri de foioase. Alt. max.: 528 m (vf. Teișoara). 2. Mănăstirea ~, mănăstire de maici, situată în com. Mitocu Dragomirnei (jud. Suceava), ctitorie a mitropolitului Anastasie Crimca, cu o biserică (Pogorârea Duhului Sfânt sau Biserica Mare) construită în 1608-1609 și alta (Biserica Mică) zidită în 1602. Puternică incintă fortificată, cu ziduri înalte, cu patru turnuri de apărare la colțuri și un turn de poartă cu clopotniță, realizată în timpul lui Miron Barnovschi (1627). Picturile murale interioare, executate în frescă, în stil bizantin, se mai păstrează doar în naos și altar. Ansamblul monahal a fost jefuit de oastea lui Timuș Hmelnițki (în 1653) și de tătari (în 1758). Muzeu cu colecții de artă veche (broderii, cruci sculptate, obiecte de cult, Tetraevangheliarul lui Anastasie Crimca, scris în 1609 pe pergament și decorat cu miniaturi).

DUHUL SFÂNT (SFÂNTUL DUH), al treilea ipostas al Sfintei Treimi, alături de Tatăl și Fiul. Doctrina despre D. S. a fost fixată de cel de-al doilea sinod ecumenic (Constantinopol, 381). D. S. poartă diferite denumiri: D. Tatălui, D. lui Hristos, D. Domnului, D. adevărului, Mângâietorul. Potrivit învățăturii creștine, i-a inspirat pe profeți, apostoli și pe scriitorii cărților „Noului Testament” și lucrează asupra Bisericii. În iconografie, D. S. este reprezentat ca un porumbel pogorându-se peste Iisus botezat, ca nor luminos când are loc Schimbarea la față a Domnului, în chip de limbi de foc la Cincizecime.

DUMINICA SFINȚILOR ROMÂNI, sărbătoare prăznuită în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române „în fiecare an, în a doua duminică după Pogorârea Duhului Sfânt”. A fost hotărâtă de Sfântul Sinod la 20 iun. 1992 „pentru a cinsti după pravilă, cu slujbă specială și cu acatist, toți sfinții din neamul nostru știuți și neștiuți”.

MARIA (NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU, FECIOARA MARIA, SFÂNTA FECIOARĂ, MAICA DOMNULUI, MADONNA) (reprezintă forma gr.-lat. a ebr. Miriam „doamna/stăpâna”), mama lui Iisus Hristos, născut prin puterea Duhului Sfânt. Fiica lui Ioachim și a Anei, originară din Galileea, care nu au avut copii până la o vârstă înaintată. Rudă cu Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul. La vârsta de 3 ani, a fost adusă la Templu și lăsată aici până la vârsta de 12 ani, când a fost logodită cu mai vârstnicul Iosif, care i-a respectat legământul de a rămâne veșnic fecioară. Primește apoi de la arhanghelul Gavriil vestea că va naște un fiu, „Fiul Celui Preaînalt”, care va primi tronul lui David. Potrivit tradiției, ca urmare a ordinului împăratului roman August de a se efectua numărătoarea populației, se reîntoarce în Bethlehem, cetatea ei de baștină. Aici îl va naște pe Iisus (Mesia). Datorită poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul la nașterea lui Mesia) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, M. și Iosif, împreună cu pruncul lor, s-au refugiat în Egipt, de unde au revenit, după trei ani, în Nazaret, unde Iisus a trăit până la vârsta de 30 ani, când și-a început misiunea de mântuire. După cum cereau legile religioase evreiești, când Iisus a împlinit 12 ani, M. și Iosif l-au prezentat la Templul din Ierusalim, unde Simeon le-a proorocit că fiul lor este Mântuitorul. M. a fost adeseori alături de fiul ei (la nunta din Cana, pe Golgota, unde, împreună cu alte femei și cu ucenicii, s-a aflat sub Crucea Răstignirii, când Iisus a încredințat-o discipolului său, Ioan, spre a-i purta de grijă). Potrivit „Noului Testament”, după Răstignirea și Învierea lui Iisus, M. a mai trăit 11 ani, alături de grupul apostolilor din Ierusalim, fiind, probabil, martora Pogorârii Duhului Sfânt. Conciliul de la Efes (431) i-a conferit M. calitatea de „Maică a Domnului”, atribuindu-i o contribuție proprie la lucrarea dumnezeiască a mântuirii. De atunci, dar mai ales în sec. 17-19, sărbătorile în onoarea ei se înmulțesc, religia catolică dezvoltând în teologie ideea Imaculatei Concepțiuni, care, în 1854, a fost adoptată ca dogmă prin bula papală Ineffabilis Deus (dată de Pius IX). Conciliul Vatican II (1862-1865) îi conferă titlul de „Mamă a Bisericii”. Biserica ortodoxă o prăznuiește în patru zile din an: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Întrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 nov.), Buna Vestire (25 mart.) și Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).

MICLEȘTI, com. în jud. Vaslui, situată în Pod. Central Moldovenesc, pe stg. râului Vaslui; 2.951 loc. (2000). Pomicultură. Rezervația botanică Movila lui Burcel. Bisericile Pogorârea Duhului Sfânt (1809-1810) și Sf. Nicolae (1830), în satele Chircești și M. Biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul (1795), în satul Popești.

NICULIȚEL 1. Podișul ~, asociere de culmi deluroase și platouri în N Dobrogei, cu orientare NV-SE, delimitate la V și S de râul Taița, la E de Telița și al N de Dunăre. Reprezintă un rest din masivul hercinic nord-dobrogean, fiind un podiș de eroziune, sculptat în depozite triasice, străbătute de diabaze și porfire. Face trecerea între M-ții Măcin și Dealurile Tulcei. Alt. max.: 411 m (Dealul Izvoare). Viticultură. În partea centrală a Pod. N. se află rezervația forestieră Valea Fagilor (154,2 ha), cu exemplare impunătoare de Fagus orientalis. 2. Com. în jud. Tulcea, situată în ENE podișului cu același nume, la poalele dealului Sarica, în zona de izvor a râului Telița; 5.099 loc. (2000). Expl. forestiere și de calcar. Important centru viticol și de vinificație. Pomicultură. Pe teritoriul satului N. au fost descoperite vestigii geto-dacice (ceramică) din sec. 4-3 î. Hr. și 1 d. Hr. și vestigii romane (altar ridicat lui Iupiter Dolichenus, o stelă funerară, ceramică romană, ruinele unui apeduct și ale unor edificii etc.). În jurul com. N. au fost identificate urmele unui val de pământ (27 km lungime), datat ipotetic în sec. 8. În 1971, au fost descoperite ruinele unei bazilici creștine (sfârșitul sec. 4), cu trei nave și o absidă semicirculară. În altar a fost găsită o criptă, ce adăpostește moaștele martirilor Zotikos, Attalos, Kanasis și Philippos, persecutați în anii 369-372 de regele vizigot Atanaric. În Evul Mediu, com. N. s-a numit Mănăstriște. În arealul com. N. se află biserica Sf. Atanasie (sec. 13, cu transformări din sec. 19 și repictată în 1990), mănăstirea Cocoș (de călugări), ctitorie din 1833 a monahilor Visarion, Gherontie și Isaia, cu biserica Pogorârea Duhului Sfânt, construită în anii 1910-1913 pe locul uneia din 1853 (aici se află moaștele celor patru martiri creștini), precum și mănăstirea Saon (de maici), ctitorie călugărească din 1846, cu o biserică veche (1881) și o biserică nouă (Înălțarea Domnului, 1912).

PARUSÍE (< fr.; {s} gr. parousia „prezență”) subst. (În vechime) Manifestare vizibilă a divinității ascunse. ♦ (În creștinism) A doua venire a lui Iisus Hristos la Judecata de Apoi propovăduită în „Noul Testament”. Dacă prima venire, prin întruparea sa ca Fiul lui Dumnezeu de la Sfântul Duh și din Fecioară este smerită, cu trupul, cea de-a doua va fi întru slavă și cu putere, ca împărat și judecător care va judeca viii și morții înviați.

PRÁZNIC (< sl.) s. n. 1. Masă mare sau ospăț în amintirea unui mort sau la hramul unei biserici. ♦ Petrecere mare, chef, zaiafet. 2. Sărbătoare bisericească. ◊ Praznice împărătești = denumire generică pentru cele 12 mari sărbători din anul bisericesc (care începe la 1 sept.) al Bisericii răsăritene: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 nov.), Nașterea Domnului (25 dec.), Botezul Domnului (6 ian.), Întâmpinarea Domnului (2 febr.), Buna Vestire (25 mart.), Duminica Floriilor, Învierea Domnului, Înălțarea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh (23 iun.), Schimbarea la Față (6 aug.), Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).

PREZBITERIÉNI (< fr.) s. m. pl. Adepți ai prezbiterianismului care consideră că prezența lui Iisus în euharistie este doar spirituală, producându-se prin intermediul Duhului Sfânt, iar nu prin transformarea elementelor pâine și vin. P. sunt organizați într-o ierarhie de instanțe colective care asociază laici și pastori și sunt pluraliști, iei împărtășind anumite tendințe (evanghelice, liberale etc.).

PUI, com. în jud. Hunedoara, situată în E depr. Hațeg, pe cursul superior al râului Strei, în zona de confl. cu Râu Bărbat; 4.609 loc. (2003). Stații de c. f. (în satele P. și Băiești) și halte de c. f. (în satele Ponor și Rușor). Zăcăminte de bauxită în arealul satelor Ohaba-Ponor și P. Expl. de calcar (Ohaba-Ponor). Expl. și prelucr. lemnului; mat. de constr. Pe terit. satului Hobița au fost descoperite vestigiile unei villa rustica (turn, hală, edificiu, toate înconjurate de un zid de incintă) și un cuptor de ars ceramică. Satul P. este atestat documentar în 1447, se află biserica Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 18). În arealul com. P. se află peștera Ohaba-Ponor (Șura Mare), declarată rezervație geologică.

HARÍSMĂ (CHARÍSMĂ) (gr. harisma, lat. charismata „dar”) 1. Dar sau virtute împărtășită de Duhul Sfânt unor persoane, cum ar fi: darul înțelepciunii, al vindecării, al prorocirii, al tălmăcirii de limbi etc.; poate fi permanentă sau temporară. 2. Calitate care permite posesorului ei să-și exercite ascendentul sau autoritatea asupra unui grup (h. omului politic).

HIROTONÍE (< gr. heirotonia „punerea mâinii”) s. f. (În ritualul creștin) Taină a preoției în care, prin rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, prin binecuvântare și prin punerea sacramentală a mâinilor, de către episcop (sau doi-trei episcopi), pe capul slujitorilor sacerdotali, aceștia sunt consacrați într-una dintre cele trei trepte: diacon, preot, arhiereu. Sin. hirotinisire.

HORODNICENI, com. în jud. Suceava; 3.810 loc. (1998). Bisericile Pogorârea Sfântului Duh (1539) și Sf. Treime (1856), în satele Horodniceni și Rotopănești.

IOACHIM DE FLORA (Gioacchino da Fióre) (c. 1130-1202), călugăr și teolog italian. Membru al Ordinului Cistercienilor. A susținut că domnia Sfântului Duh va urma celei a Fiului, care, la rându-i, i-a succedat Tatălui. Doctrina sa a folosit celor ce luptau contra abuzurilor Bisericii („Liber Concordiae Veteris et Novi Testamenti”, „Expositio in Apocalypsim”).

IOSIF (în „Noul Testament”), logodnicul Sfintei Fecioare Maria; tâmplar. A aflat, în vis, de la îngerul Gavriil, de taina zămislirii de la Duhul Sfânt a pruncului pe care îl va naște Maria; îngerul i-a poruncit să-și asume rolul de părinte și să-l numească Iisus pe noul născut.

Sfântul Duh s. propriu n.

RĂDĂUȚI 1. Depresiune situată în NNV pod. Sucevei, la 360-380 m alt., străbătută de râurile Suceava și Sucevița. Supr.: peste 600 km². Fundament alcătuit din calcare albe peste care sunt dispuse strate de gresii, nisipuri, anhidrit, marne, argile, gresii micacee ș.a. Depr. R. prezintă largi văluriri ale stratelor componente, evidențiate în relief prin boltiri ușoare, sub forma unor domuri. Climă rece, cu temp. medii anuale de c. 7°C, cu ierni friguroase (medii lunare sub -5°C) și veri răcoroase (18-20°C). Precipitațiile medii multianuale însumează c. 650 mm. Culturi de plante tehnice, cartofi, plante de nutreț, legume (varză, castraveți) ș.a. Extinse suprafețe cu pășuni și fânețe naturale. 2. Municipiu în jud. Suceava, situat în depresiunea omonimă, pe interfluviul dintre râurile Sucevița și Pozen; 29.398 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată în 1889). Nod rutier. Fabrici de scule, de mobilă, tricotaje, piese de polizor pentru stomatologie, de produse alim. Morărit. Centru pomicol. Ferme de creștere a bovinelor, de creștere și ameliorare a rasei de cai „ghidran” (din 1857). Centru de ceramică populară smălțuită. Târg anual de vase ceramice (iul.-aug., din 1982). Centrul de studii „Bucovina” (înființat de Academia Română în 1992). Muzeu etnografic (din 1934). Parc zoologic. Cunoscută ca așezare rurală din sec. 14, localitatea apare menționată documentar la 18 nov. 1393 într-un hrisov al domnului Roman I. Din a doua jumătate a sec. 14 și până în 1789, la R. a funcționat o Episcopie, pe lângă care a funcționat (din 1747) o școală cu predare în limbile română și slavonă. A fost declarat oraș în 1819 și municipiu la 24 nov. 1994. Monumente: biserica Sf. Nicolae (numită și Bogdana), ctitorie din 1359 a domnului Bogdan I, este cea mai veche clădire bisericească din Moldova, transformată în a doua jumătate a sec. 15 de către Ștefan cel Mare în necropolă domnească. Picturile murale interioare, executate în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), au fost refăcute în întregime în timpul lui Ștefan cel Mare și recondiționate în 1880. În biserică se află mormintele domnilor Bogdan I, Lațcu, Roman I, Ștefan I, Bogdan II ș.a. La 7 dec. 1992, la biserica Sf. Nicolae a fost instalat un stareț, redevenind mănăstire (din 1993 a început reconstrucția chiliilor, a zidului de incintă, a unui paraclis ș.a.); catedrala Pogorârea Duhului Sfânt, construită în două etape (1926-1940 și 1947-1961), după planurile arhitectului Mihail Pankowski; biserica romano-catolică (1823-1826), în stil romanic, cu un turn clopotniță de 35 m înălțime; biserica evanghelică (1862); clădirea fostei judecătorii (1862); clădirea liceului „Eudoxiu Hurmuzaki” (1863); clădirea muzeului municipal (1860); templul evreiesc (1879); busturile domnilor Bogdan I, Petru Mușat, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș.

REGHIU 1. Masiv deluros în Subcarpații Vrancei, situat între văile râurilor Milcov (la E) și Zăbala (la V), alcătuit din gresii, șisturi argiloase, marne ș.a. Alt. max.; 867 m (vf. Răchitașu). Acoperit cu păduri de fag. În perimetrul acestui masiv se află rezervația complexă (geologică, paleontologică și floristică) Scruntaru (95 ha), ocrotită din apr. 1973, în cadrul căreia se evidențiază un interesant relief ruiniform, dezvoltat pe gresiile sarmațiene (vârfuri conice, jgheaburi adânci, pereți abrupți etc.), bogate depozite fosilifere (lamelibranhiate, gasteropode) și variate specii de plante, printre care mojdreanul (Fraxinus ornus), jugastrul (Acer campestre), cătina (Hippophäe rhamnoides), iarba fiarelor (Cynanchum vincetoxicum), inul sălbatic (Linum austriacum) ș.a. 2. Com. în jud. Vrancea, situată în Subcarpații Vrancei, la poalele dealurilor Reghiu și Răiuț, pe cursul superior al râului Milcov; 2.599 loc. (2005). Zăcăminte de sare gemă și de cărbune brun (neexploatate). Pomicultură. Biserica Pogorârea Duhului sfânt (ante 1809), în satul Ursoaia.

duh n. 1. spirit; duh rău, sfântul Duh; 2. suflare de vieață, suflet: a-și da duhul; 3. agerime de minte, istețime: om cu duh, vorbă de duh; 4. pornire sufletească, pasiune: duhul blândeții. [Slav. DUHŬ].

pogorîre f. coborîre; Pogorîrea Sfântului Duh, sărbătoare ce cade la 50 de zile după Paște.

trinitate f. un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul și sfântul Duh.

Rusalii f. pl. 1. pogorîrea sfântului Duh, a cincizecea zi după Paști, serbate aproape o săptămână: Sâmbăta Rusaliilor se împart pentru morți vase pline cu vin și mâncări încununate cu flori (datină foarte veche ce exista în Tracia și aiurea); 2. zine de ape și mai ales de aer cari deslănțuesc furtuni și răpesc uneori copii: l’au umflat Rusaliile; cucuveici, Iele sburlite și Rusaliile pocite AL.; 3. fig. și fam. femeie rea: du-te, rusalie, pe cea lume AL. [Slav. RUSALIIA, pentecostă (din lat. medieval ROSALIA, sărbătoarea rozelor): zinele cu acelaș nume erau venerate în săptămâna Rusaliilor (cf. rus. RUSALKY, zine de păduri și de ape)].

Sărbători f. pl. iată pe cele principale: sărbători împărătești, cele în onoarea Mântuitorului și a sfintei Fecioare; ele sunt în număr de 12 și anume: Nașterea Născătoarei de Dumnezeu, Înălțarea sfintei Cruci, Intrarea în Biserică, Nașterea Mântuitorului, Botezul Domnului, Întâmpinarea Domnului, Buna-vestire, Schimbarea la față, Adormirea Maicii Domnului, Intrarea Domnului în Ierusalim, Înălțarea Domnului, Pogorîrea Duhului Sfânt și Sfânta Treime; sărbători mobile, cari nu revin anual la aceeaș dată, ca Paște, Rusalii, etc.; sărbători naționale, cele ținute în amintirea unor însemnate evenimente istorice: Proclamarea Independenței și a Regatului (10 Maiu), Unirea Principatelor (24 Ianuarie) și ziua Eroilor (în ziua Înălțării); sărbători școlare, când școalele au vacanță: toate sărbătorile împărătești și cele naționale, toate duminicile de peste an, apoi: 30 Ianuarie, 23 Aprilie, 21 Maiu, 8 Septemvrie, 26 Octomvrie, 8 Noemvrie, 6 Decemvrie, vacanța Crăciunului, a Paștilor, vacanțiile mari din Iulie și August, precum și ziua Patronului școalei; sărbători superstițioase, cele rămase din timpurile de idolatrie și ținute de popor, mai ales la țară: Rusalii, Foca, Ilie, Pălie, Pantelii, Răpotini, Drăgaica, Paparudele, Circovii, Pilipii, Ciurica, etc. (v. aceste nume).

ANTITRINITARISM s. n. Doctrină religioasă care neagă dogma creștină a unității dintre Dumnezeu, Isus Hristos și Sfântul Duh. – Din fr. antitrinitairisme.

TREIME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg. 2. Grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate. ♦ (În creștinism, mai ales în sintagma Sfânta Treime) Unitate spirituală a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Fiul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, reprezentând un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime.

CINCIZECIME, cincizecimi, s. f. 1. A cincizecea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. 2. Evenimentul și sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, la 50 de zile după Învierea lui Hristos, peste apostolii și cei dintâi ucenici creștini, marcând nașterea Bisericii. 3. Una dintre cele trei mari sărbători la evrei, socotită drept ziua când Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea. – Cincizeci + suf. -ime.

CREZ, crezuri, s. n. 1. Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva. 2. Mărturisirea credinței față de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, la creștini, folosit ca simbol al credinței comune sau ca formulă de botez. – Din crede (derivat regresiv).

RUSALIE, rusalii, s. f. 1. (La pl.; cu valoare de n. pr.) Sărbătoare religioasă creștină a pogorârii Sfântului Duh, cu străvechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a morților, care cade la 50 de zile după Paști. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică, asemănătoare cu ielele, reprezentată ca o zână rea, care dezlănțuie furtuni, schilodește pe oameni sau le ia mințile. 3. (Entom.) Larvă acvatică a insectei Ephemeride Polingenia, care se găsește mai ales în Dunăre, constituind hrana principală a cegii; p. ext. efemeră. – Din sl. rusalija.

DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată Trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău; drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală; minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost; naiv; simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură; temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică; specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl. duhŭ.

DUMNEZEU, (2) dumnezei, s. m. 1. N. pr. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii care acționează în istorie. ♦ (În religia creștină) Dumnezeu (1) care este unic, dar în același timp întreit în: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.). A nu avea (sau a fi fără) niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, nicio valoare, niciun gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Purtând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.

FILIOQUE s. n. Formulă dogmatică exprimând dubla purcedere a Duhului Sfânt de la Tatăl și de la Fiul. [Pr.: fi-li-o-cve] – Cuv. lat.

PREFACERE, prefaceri, s. f. Acțiunea de a (se) preface și rezultatul ei; schimbare, transformare; evoluție; reparare, refacere, prefăcătură. ◊ Prefacere euharistică = schimbarea elementelor euharistice (pâinea și vinul) în trupul și sângele lui Isus prin invocarea Duhului Sfânt. – V. preface.

PREZBITERIANISM s. n. Doctrină ecleziastică proprie Bisericii reformate derivate din calvinism, care consideră că prezența lui Isus în euharistie este doar spirituală, producându-se prin intermediul Duhului Sfânt, și nu prin transformarea elementelor pâine și vin. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. presbytérianisme.

PENTICOSTAL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

antitrinitarism sn [At: DEX² / Pl: ~e / E: fr antitrinitairisme] Doctrină religioasă care neagă dogma creștină a unității dintre Dumnezeu, Iisus Hristos și Sfântul Duh.

catolicism sms [At: DA / E: catolic + -ism] Confesiune care recunoaște primatul papei de la Roma, infailibilitatea lui în materie de dogmă și de morală, purcederea Sfântului duh de la Dumnezeu-Tatăl și de la Dumnezeu-Fiul, existența purgatoriului etc.

dar² sn [At: COD. VOR. 80/8 / V: (înv) ~iu / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: slv дарь] 1 Obiect primit de la cineva în semn de prietenie Si: cadou, (pfm; înv) peșcheș, (pop) plocon, (înv) cinste, dărușag, prezent¹, prosfora. 2 Obiect primit ca ajutor. 3 Obiect oferit fără plată cuiva în semn de prietenie. 4 Obiect oferit cuiva ca ajutor. 5 (Jur; îs) ~ manual Donație efectuată prin predarea bunurilor (mobile corporale) de la mână la mână, exceptată de la formele obișnuite de validare. 6 (Îla) De ~ Primit gratis. 7 (Îlav) În ~ Gratis. 8 (Înv; îal) Pe un preț de nimic. 9 (Îlv) A aduce (a da, a duce sau a face cuiva) (în) ~(uri) A dărui. 10 (Spc; adesea urmat de determinări introduse prin prepoziția „de”) Cadou făcut de soți unul altuia la căsătorie. 11 (Pex; ccr) Ceea ce primesc mirii la nuntă. 12 (Pex) Ceea ce primesc copiii la masa de botez. 13 (Îs) ~ul miresei Sumă de bani pe care mireasa o primește personal în timp ce dansează o horă asemănătoare periniței. 14 (Mol; Buc) Preparate culinare oferite mirelui și miresei la nuntă, mamei la naștere sau colindătorilor de sărbătorile de iarnă Si: cinste, plocon. 15 (Îrg) Logodnă. 16 (Fig) Rod¹. 17 (Bis) Ofrandă. 18 (Pex) Donație făcută unor instituții de cult. 19 (Pex) Donație. 20 (Mpl; șîs) Sfintele ~uri sau ~ul lui Dumnezeu Pâinea și vinul sfințite pentru împărtășanie. 21 (Lpl) Untdelemn, vin și pâine sfințite spre a fi împărțite. 22 (Înv; astăzi pfm) Mită. 23 (Rar; pfm; îlv) A cădea la ~uri A mitui. 24 (Pex; îal) A face o investiție. 25 (Pex; îal) A plăti. 26 (Spc; îrg) Înțelegere cu schimb de cadouri făcută în preajma logodnei sau a căsătoriei. 27 (Rar) Moștenire. 28 (Înv) Răsplată. 29 (Spc) Premiu. 30 (Îlv) A avea ~ (de la sau, înv, ccr, de cătră cineva) A fi răsplătit. 31 (Îrg) Binefacere. 32 (Pex) Privilegiu. 33 (Îe) A face ~ul cuiva A face o favoare cuiva. 34 Grație divină. 35 (Pex) Ajutor (divin). 36 (Trs; Buc; îe) A fi în starea ~ului A fi gravidă. 37 Însușire (naturală sau dobândită). 38 Trăsătură de caracter pozitivă. 39 (Pex) Vocație. 40 (Pex) Talent. 41 (Îla) Cu ~ Înzestrat. 42 (Îe) A avea ~ul să (sau de a)... A avea puterea de a face ceva. 43 (Îae) A avea priceperea de a face ceva. 44 A avea calitatea de a face ceva. 45 (Îae) A fi în stare de a face ceva. 46 (Îe) A avea ~ul vorbirii A fi bun orator. 47 (Fig; urmat de determinări în genitiv) Viciu. 48-49 (Irn; îe) A avea (sau a lua) ~ul beției A fi (sau a deveni) bețiv. 50 (În concepțiile religiei creștine; adesea cu determinarea „duhului sfânt”) Calitate excepțională primită în mod miraculos prin intermediul celei de-a treia persoane a divinității, duhul sfânt. 51 (Înv) Credință. 52 (Înv) Religie creștină. 53 (Spc; șîs ~ul preoției) Har conferit preoților prin hirotonisire. 54 (Pex) Drept de a oficia actele de cult. 55 Profesie de preot. 56 Fiecare din cele șapte taine ale bisericii ortodoxe.

cenaclu sn [At: VLAHUȚĂ, D. 261 / V: (înv) cinacul / Pl: ~ri, (rar) -ee / E: lat cenaculum „loc de cină”] 1 (Bis) Sală în care Iisus Hristos s-a întrunit cu ucenicii săi pentru cina cea de taină și în care apostolii adunați au primit Sfântul Duh. 2 (Pex; fig) Grup de literați, artiști etc. care împărtășesc aceleași idei, alcătuiesc același curent. 3 Reuniune a unui cenaclu (2). 4 (Pex) Sală în care este un cenaclu (2).

curat³, ~ă [At: COD. VOR. 116/1 / Pl: ~ați, ~e / E: cura¹] 1 a (Înv) Curățat de foi sau de boabe. 2 a (Înv) Sănătos. 3 a (Îvr; d. deal sau vârf de munte) Fără negură. 4 a (Îvr; d. deal sau vârf de munte) Fără zăpadă. 5 a (Pop; fig) Fără obstacole. 6 a (Pop; fig) Sărac. 7 a (Înv) Iertat. 8 a Lipsit de murdărie Si: nemânjit, nepătat, neprăfuit, nesoios. 9 a (Înv; fig) Neîntinat. 10 a (Îvr; în superstiții; îs) Lunea ~ă (sau marțea ~ă etc.) sau moșii cei ~ați Fiecare dintre zilele săptămânii care urmează după prima zi a fiecărei luni când se fac molitve și pomeni. 11 sn (Îe) A trece (a scrie etc.) pe ~ A transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau caiet. 12 a (D. substanțe, materii, metale prețioase) Care nu conține corpuri străine Si: adevărat, neamestecat, pur. 13 a (Îs) Piatră ~ă Piatră scumpă Si: nestemată. 14 a (Pop; îs) Vin ~ Vin veritabil, necontrafăcut. 15 a (Pop; fig; îs) Bani ~ați Bani obținuți prin muncă. 16 a (Pop; îs) Venit ~ Venit net. 17 a (Fig; d. comportament, ținută) Ireproșabil. 18 a (Fig; d. inimă, suflet, sentimente, cuget etc.) Sincer. 19 a (Fig; d. cer, văzduh) Senin. 20 a (Fig; d. glas, voce) Clar. 21 a (Fam; îs) Vorbă ~ă Vorbă spusă fără înconjur. 22 a (Pop; îs) Treabă ~ă Lucru clar. 23 a (Fig) Lămurit. 24 a (D. aer) Lipsit de impurități Si: proaspăt. 25 a (D. o încăpere, o casă) Îngrijit. 26 a (D. apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent. 27 a (D. vase) Din care se poate mânca sau bea Si: (pop) nespurcat. 28 a (Fig; d. sânge) Nobil. 29 a (Fig; d. moarte) Naturală. 30 a (D. ființe) Care iubește curățenia. 31-32 a, av Ordonat. 33 a (Fig) Cinstit. 34 a (Fam; d. femei) Fără menstruație. 35 a (Pop; mai ales despre fete) Cast. 36 a (Fam) Care nu are sau nu a avut (în timpul din urmă) relații sexuale. 37 a (Pop; îs) Duh ~ Duh sfânt, benefic. 38 a (Pop; îs) Prea ~ (fecioară) Maica-Domnului. 39 a (Pop; în superstiții) Care nu este sub influența diavolului. 40 a (Pop; în superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem, o vrajă. 41 a (Fam; îe) A nu fi (lucru) ~ A fi ceva (anormal) la mijloc Si: blestemat, nefiresc. 42 a (Pop; d. ochi) Binevoitor. 43-44 a, av (Înv) Evident. 45 a (Muz) Care respectă (strict) principiile armoniei.

filioque sni [At: DEX / P: fi-li-o-cve / E: lat filioque] Dogmă creștină (catolică) potrivit căreia „Sfântul Duh” provine atât de la Dumnezeu-Tatăl, cât și de la Dumnezeu-Fiul.

lega¹ [At: COD. VOR.² 10^r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare] 1 vt (C. i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A ~ gura pânzei, ~ nodurile, ~ la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A ~ băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A ~ tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c. i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai ~ nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îae) Andrea. 15 vt A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i ~ calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C. i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c. i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Reg; spc) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C. i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C. i. obiecte, materii etc.) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A ~ paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C. i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C. i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un drug de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spc) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C. i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorul unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu ~ două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C. i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c. i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c. i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C. i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C. i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C. i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C. i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune coperți Si: a broșa, a cartona, a coperta, (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C. i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A ~ tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 vt (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C. i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c. i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc.) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c. i. lăstari de viță-de-vie ori tulpini ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c. i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C. i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A ~ în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A ~ la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu parâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C. i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțișor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele -te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A ~ cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi imuabil sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedezlipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c. i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c. i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A ~ vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu ~ două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c. i. subiectul scrierii, șîe a ~ în stihuri) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A ~ împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc. aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C. i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C. i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C. i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c. i. conductori sau anumite piese și ansambluri ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C. i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu... 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C. i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu... 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c. i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C. i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se ~ prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se ~ tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se ~ frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C. i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A ~ vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A ~ pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A ~ cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A ~ tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și ~ viața (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și ~ destinul (soarta) de cineva (sau de soarta ori de destinul cuiva) A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se uni în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și ~ ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A ~ de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de... 177 vt (Înv; c. i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega¹, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, a tracasa, (reg) a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se ~ de cineva ca scaiul de oaie, a se ~ de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se ~ de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și ~ unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de...! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vr A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vr A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C. i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu... 193 vr (C. i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu ceva Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C. i. oameni) A depinde de... 198-199 vtr (C. i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin... 204-205 vtr (Îe) A(-și) ~ numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C. i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la... 211 vt (C. i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui. 212 vt (Spc; c. i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobiliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobiliza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar, bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c. i. condamnați) A imobiliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A ~ mâinile A lipsi pe cineva de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A ~ limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) ~ cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuți. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi! 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C. i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și ~ calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A ~ câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam; îe) A ~ cățeaua, leagă-ți cățeaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Si: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c. i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c. i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), printr-un amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt(a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt(a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt(a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt(a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c. i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c. i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C. i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face, prin vrăji, să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (îvr; c. i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c. i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și ~ capul cu..., a-și ~ de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și ~ ochii, a ~ la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în rândul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c. i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se ~ la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a rodi. 299 vi (Îe) A ~ sec A nu rodi. 300 vi (Spc; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări. corectat(ă)

Sfântul Duh.

treime [At: LB / V: (îrg) trii~, (reg) trăi~ / Pl: ~mi / E: trei¹ + -ime] 1 nf Număr egal cu a treia (3) parte dintr-o unitate. 2 sf Semn grafic care reprezintă a treia (3) parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. 3 sf Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg Si: (înv) trimirie (1), (reg) treiță. 4 sf Grup de trei persoane sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate Si: triadă (1), trinitate (3), (pfm) troiță (2). 5 sf (Bis; șîs Sfânta ~) Uniune spirituală a celor trei ipostaze divine (Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Duhul Sfânt), reprezentând un singur Dumnezeu Si: trinitate (1), troiță (1). 6 sf (Bis; îas) Sărbătoare religioasă închinată Sfintei Treimi (5), care are loc în a doua zi de Rusalii.

spirit sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îvr) spirt, (reg) sprit, (nob) ~ret / A și: (reg) ~rit / Pl: ~e, (înv) ~uri, ~iți sm / E: lat spiritus, fr esprit, ger Spiritus] 1 (Înv) Aer¹ (1). 2 (Înv) Adiere (1). 3 (Înv) Suflare (4). 4 (Chm; înv; șîs ~ de vin) Spirt¹ (2) de vin. 5 (Chm; înv) Ferment (1). 6 (Flz; îoc materie) În concepția idealistă obiectivă, conștiință sau idee obiectivă, având o existență autonomă și fiind subiectul (agentul) istoriei și culturii. 7 (Flz) În concepția idealistă subiectivă, element al conștiinței individuale, fără condiționare exterioară și independent de subiect. 8 (Tlg) Forță creatoare a lumii Si: duh¹ (6). 9 (Tlg; îs) Sfântul ~, (îrg) ~ sfânt Una dintre ipostazele trinității divine creștine Si: Sfântul Duh. 10 (Tlg; îs) ~ ceresc (sau bun , sfânt) Înger. 11 (Tlg; îs) ~ necurat (sau rău, al răului, al întunericului, împielițat) Diavol (1). 12 (Tlg; îoc trup) Substanță de sine stătătoare, independentă de corp, socotită de origine divină și nemuritoare Si: duh¹ (12), suflet (37). 13 (Înv; îlv) A-și da ~ul A muri¹ (1). 14 (În superstiții) Sufletul unui defunct care ar reveni pe pământ, fie sub înfățișarea anterioară morții, fie sub aceea a unei ființe ireale Si: apariție (4), arătare (27), duh¹ (14), fantomă (1), nălucă, nălucire, spectru (2), stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (îvp) nălucitură, (pop) iazură, moroi², (reg) arătanie, năhoadă, necurățenie, pater², vedere, vidmă, zare. 15 (Mtp; urmat de determinări care arată felul) Ființă imaginară care are rolul să păzească apele, pădurile, comorile etc. Si: duh¹ (15), geniu (2). 16 (Atm; îvr) Nerv. 17 (Îoc materie, existență) Factor ideal al existenței Si: conștiință (6), cuget (1), gândire (1). 18 (Pex) Rațiune¹. 19 (Prc) Inteligență. 20 (Ccr; urmat de determinări calificative) Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. 21 (Ccr; îs) ~ universal (sau enciclopedic) Persoană care posedă cunoștințe și se manifestă în diferite domenii. 22 (Lpl) Societatea în întregul ei, reprezentată de oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale etc. 23 (Spc) Opinie publică. 24 Inteligență și vioiciune în felul de a percepe și a exprima ceva. 25 Fantezie, ingeniozitate, vioiciune și umor în felul de a percepe sau de a exprima ceva. 26 (D. oameni; îla) De (sau, înv, cu) ~ Spiritual (18). 27 (D. cuvinte; îal) Care exprimă inteligență și umor. 28 (Liv) Vorbă de duh. 29 (Spc) Glumă¹ (2). 30 (Cu determinări care arată felul, domeniul etc.) Aptitudine, simț etc. pentru ceva, specifice pentru tipul de inteligență al cuiva. 31 Manifestare, atitudine specifice pentru caracterul sau temperamentul cuiva. 32 (Cu determinări care arată felul, domeniul) Concepție care determină o anumită atitudine. 33 (Îs) ~ de partid (sau partinic) Conștiință a apartenenței politice la partidul din care face parte cineva. 34 (Îas) Manifestare în conformitate cu teoria și ideologia propriului partid. 35 (Îs) ~ de clasă Conștiința apartenenței la o anumită clasă socială. 36 (Îs) ~ de echipă (sau de grup, de castă, de tabără, de turmă etc.) Tendință de a acționa conform cu principiile și interesele unui grup relativ restrâns din care face parte. 37 (Îlav) În (acest sau același) ~ În (acest sau același) mod... 38 (Îal) Ținând seama de… 39 (Îlpp) În ~ul cuiva (sau a ceva) După concepțiile, regulile etc. cuiva sau a ceva. 40 Fond de idei, de sentimente etc. care constituie felul caracteristic de a fi și de a se manifesta al unei persoane, al unei colectivități, al unei epoci etc. Si: suflet (131). 41 Element specific și distinctiv. 42 Ceea ce constituie caracteristica a ceva. 43 Sens real, precis și exact a ceva. 44 (Liv; șîs ~ aspru, ~ lin) Semn grafic asemănător unei litere „c” minuscule, folosit în scrierea greacă, deasupra minusculei sau în stânga majusculei, pentru a arăta cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației.

sufla [At: COD. VOR². 47^v/4 / Pzi: suflu / E: ml sufflare] 1 vi (D. vânt) A acționa (puternic) prin deplasarea maselor de aer în atmosferă într-o sau dintr-o direcție determinată Si: a bate (77), a trece, (reg) a vântura. 2 vi (Pex; d. curenți de aer, d. aburi etc. din atmosferă) A deplasa într-o sau dintr-o direcție determinată V adia. 3 vi (Pop; îe) ~lă vântu-n paie ude Exprimă convingerea că, într-o anumită împrejurare, nu se mai poate face nimic. 4 vi (Reg; îe) A ~ vântul în urechile cuiva A nu auzi. 5 vi (Reg; îae) A-și întoarce chepeneagul după cum ~lă vântul A fi ușor influențabil. 6 vi (Reg; îae) A-și schimba atitudinea după împrejurări. 7 vt (D. vânt sau d. curenți de aer; c.i. mai ales praf, zăpadă sau pleavă, frunze etc.) A lua cu sine și a face să se miște, să se deplaseze sau să dispară (risipind, împrăștiind, îndepărtând, îngrămădind etc.). 8 vt (Rar; pex; d. vânt sau d. curenți de aer; c.i. mai ales praf, zăpadă sau pleavă, frunze etc.) A împrăștia. 9 vt (Îe) Îl ~lă vântul Exprimă slăbiciunea exagerată a unei persoane. 10 vt (Fam; îe) A ~ cuiva ceva (de sau, rar, pe sub nas) A lua ceea ce i se cuvine de drept altuia. 11 vt (Pex; fam; îae) A fura ceva (profitând de neatenția, de naivitatea sau de încrederea cuiva). 12-13 vit (Adesea urmat de determinări care indică instrumentul) A produce (mecanic) un curent de aer (sub presiune) orientat în direcția dorită pentru un anumit scop. 14-15 vit (Îvp; fam) A respira (1). 16 vi (Îe) A nu (mai) ~ A fi mort. 17 vi (Îae) A muri¹ (1). 18 vi (Îae) A rămâne nemișcat (dând impresia că i s-a oprit respirația). 19 vi (Îae) A nu scoate nici o vorbă, a nu protesta. 20 vi (D. oameni și d. animale; de obicei cu determinări modale de felul „greu”, „tare”, „zgomotos” etc.) A respira des și cu dificultate, zgomotos (ca urmare a unui efort, a unei maladii etc.) Si: a gâfâi (1), (reg) a se răsufla. 21 vi (Rar; pex) A pufăi. 22 vi A emite forțat un flux de aer pe gură (sau, rar, pe nări). 23 vi A expira cu forța pentru a executa, a realiza etc. ceva. 24-25 vit (Îe) A(-l) ~ să cadă Exprimă slăbiciunea exagerată a unei persoane. 26 vi (Pop; fam; îe) A (nu) ~ (cuiva) în borș sau în borșul (sau, pfm, în ciorba) cuiva A (nu) se amesteca nechemat în treburile cuiva. 27 vi (Reg; îae) A (nu) răsfăța. 28 vi (Reg; îae) A prevesti lucruri rele. 29 vi (Reg; îae) A (nu) sforăi. 30 vi (Îe) Cine s-a fript (sau s-a ars) cu ciorbă ~lă și în iaurt Exprimă situația când o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. 31 vi (Pop; îe) A-i ~ în fund A goli paharul, carafa etc. cu băutură foarte repede sau dintr-o dată. 32 vi(Pop; pex; îae) A se îmbăta. 33 vi (Reg; îae) A (nu) alinta. 34 vr (Reg; pex; îae) A menaja. 35 vi (Reg; îe) A ~ în foc A se îmbăta. 36 vi (Reg; îe) A ~ în (sau din) buze Exprimă supărarea în cazul când se pierde ceva sau nu se dobândește ceea ce s-a sperat. 37 vi (Pop; îe) A ~ a pagubă Exprimă manifestarea părerii de rău, a surprinderii etc. pentru o pierdere suferită sau a nedumeririi în fața unei anumite situații. 38 vi (Reg; îe) A(-i) ~ în lumânare (cuiva) A încurca afacerile cuiva, a-i pune piedici. 39 vi (Reg; îc) ~lă-n-vânt Pierde-vară V pierde. 40 vi (Îrg; îc) ~lă-n-pungă Om sărac. 41 vt (Îe) A(-l) ~ în vânt Exprimă slăbiciunea exagerată a unei persoane. 42-43 vit (În descântece) A sufla (27-28) pentru a îndepărta un rău, pentru a desface o vrajă. 44-45 vit (Pex) A descânta (1-2). 46-47 vit (În credințele religioase și populare) A sufla (23) pentru a da viață, pentru a însufleți. 48-49 vit (Pex) A sufla (23) pentru a face să redevină viu. 50 vt (Înv) A sufla (23) pentru a opri sau anula o acțiune primejdioasă. 51 vt (În religia creștină; fig; complementul este viața sau Duhul Sfânt) A transmite prin faptul de a sufla (23), prin botez etc. 52 vt (Înv; fig) A insufla. 53 vt (Înv; fig) A răspândi. 54 vt (Înv; fig; c. i. scrieri, texte, etc.) A inspira în vederea alcătuirii, întocmirii, compunerii etc. 55 vt (Mai ales cu pronumele în dativ; complementul este nasul) A expira forțat pe nări pentru a curăța de mucozități sau de secreții apoase (la plâns). 56 vt (Îrg; c. i. alimente, băuturi) A bea sau a mânca foarte repede. 57-58 vit (D. oameni) A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete muzicale. 59-60 vit (Pex; d. oameni) A cânta (din instrumentul respectiv). 61 vi (D. instrumente muzicale care funcționează cu aerul care circulă prin ele) A produce sunete muzicale. 62 vi (Pex; d. instrumente muzicale care funcționează cu aerul care circulă prin ele) A cânta (2). 63 vt (C. i. o masă de sticlă topită) A introduce, cu gura, printr-o țeavă, o cantitate de aer pentru a dilata și a da formă, fabricând diverse obiecte. 64-65 vtrm (Fșa; c. i. enunțuri, cuvinte etc.) A pronunța cu voce scăzută, încet (și în secret) Si: (fam) a strecura. 66-67 vtrm (Pex; fșa; c. i. enunțuri, cuvinte etc.) A informa în ascuns Si: a destăinui (1). 68-69 vtrm (Pgn; fșa, c. i. enunțuri, cuvinte etc.) A vorbi. 70 vt (C. i. răspunsul pe care trebuie să-l dea cineva la o întrebare) A șopti cuiva la lecție, la examen etc. 71 vt (Mai ales d. sufleori; c. i. replici dintr-o piesă de teatru) A șopti actorilor în timpul reprezentației Si: (îvr) a suflărisi. 72 vtrp (C. i. obiecte de metal; de obicei cu determinările „cu aur”, „cu argint”, rar, „în aur”) A acoperi (în scop decorativ) cu un strat subțire de aur sau de argint Si: a polei⁴, (îvp) a spoi.