FILIÓQUE (cuv. lat. și din fiul) subst. Formulă dogmatică exprimând dubla purcedere a Duhului Sfânt „de la Tatăl și de la Fiul”, introdusă de Biserica apuseană în Crezul niceeo-constantinopolitan, începând cu sinoadele locale de la Toledo (589), Hatfield (680), Friuli (796). Roma acceptă oficial adaosul f., prin hotărârea papei Benedict al VIII-lea, în anul 1014, fără consimțământul Bisericii răsăritene (ortodoxe). F. a reprezentat și reprezintă o temă fundamentală a disputei teologice dintre bisericile apuseană și răsăriteană.