antitrinitarism s. n. Doctrină religioasă apărută în sec. 2 în Asia Mică, reluată în sec. 16 în Apus, în sec. 17 în Rusia și centralizată între protestanții raționaliști în timpul prezent, care neagă dogma creștină a Sfintei Treimi, adică adevărul că Dumnezeu este unul, închinat în trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. – Din fr. antitrinitarisme.