penticostal, -ă, penticostali, -e s. m. și f. Adept al unei secte religioase apărute la începutul sec. 20 în Anglia și S.U.A., răspândită apoi și în Europa, reluând ideea milenaristă din Apocalipsă, a ajuns la teoria teologică a Cincizecimii individuale, susținând că orice credincios, prin strădanie proprie, poate dobândi darul Sfântului Duh de „a vorbi în limbi” și puterea de a vindeca bolnavii prin punerea mâinilor peste ei. Se aseamănă cu baptiștii și adventiștii și refuză satisfacerea serviciului militar. La noi sunt porecliți „tremurici”, din cauza stărilor convulsive pe care și le provoacă în timpul săvârșirii actelor de cult. – Din penticostă + -suf. -al.