6 intrări

39 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URLAT s. n. Faptul de a urla.V. urla.

URLAT s. n. Faptul de a urla.V. urla.

urlat2, ~ă [At: DRLU / Pl: ~ați, ~e / E: urla] 1 a Rostit cu voce tare, țipând sau urlând. 2 smp (Reg; îe) A se duce pe ~ați A fugi (țipând sau urlând de durere). 3 smp (Reg; îae) A se duce foarte departe și pentru totdeauna. 4 a (Reg) Care face mereu scandal. 5 a (Trs) Necumpătat. 6 a (Trs; d. oameni; șîs ~ în jos) Bolnav de hernie. 7 a (Trs; d. construcții) Dărâmat2 (3).

urlat1 sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri / E: urla] 1 Urlare (1). 2 (Rar) Urlet (1).

urlát n., pl. urĭ. Acțiunea de a urla mereŭ. S. m. Iron. A se duce pe urlațĭ, a se duce draculuĭ, pe unde urlă lupiĭ, în pustietate.

URLA, urlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

URLET, urlete, s. n. 1. Strigăt puternic și prelung scos de oameni sau de animale. ♦ Vorbă cu tonul foarte ridicat; strigăt. ♦ Plâns cu hohote, violent și zgomotos. ♦ Executare a unui cântec cu tonul foarte ridicat (și în mod nearmonios). ♦ Fig. Clocot, freamăt. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc.; vuiet. – Urla + suf. -et.

urlet sn [At: M. COSTIN, O. 166 / V: (reg) ~lăt / Pl: ~e / E: urla + -et] 1 Strigăt prelung, specific, scos de unele animale în anumite împrejurări Si: răcnet, țipăt, zbieret, (rar) urlat1 (2). 2 (Pan) Strigăt puternic scos de om, exprimând durere, mânie, teamă etc. Si: răcnet. 3 (De obicei lpl) Cuvinte strigate cu putere. 4 (Pex) Gălăgie (1). 5 Plâns în hohote, zgomotos și violent. 6 Cântare cu tonul foarte ridicat (neplăcut pentru auz). 7 (Fig) Zgomot mare, vuiet produs prin aclamații sau proteste. 8 Vâjâit al vântului, apei etc. Si: vuiet. 9 Sunet puternic și prelung produs de aparate, dispozitive emițătoare etc. 10 Zgomot înfundat și foarte puternic produs de tunet, de arme de foc, explozii etc. Vz bubuit. 11 Zgomot puternic și prelung produs de o unealtă, de o mașină în timpul funcționării. 12 (Mun; îe) A se alege cu ~ul morii A nu se alege cu nimic. 13 (înv) Zumzet puternic produs de unele insecte când se adună grămadă. 14 (Reg) Răsunet. 15 (Reg) Ecou1 (1).

URLA, urlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și neplăcut pentru auz). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote specifice, puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

URLET, urlete, s. n. 1. Strigăt puternic și prelung scos de oameni sau de animale. ♦ Vorbă cu tonul foarte ridicat; strigăt. ♦ Plâns cu hohote, violent și zgomotos. ♦ Executare a unui cântec cu tonul foarte ridicat (și în mod neplăcut pentru auz). ♦ Fig. Clocot, freamăt. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc.; vuiet. – Urla + suf. -et.

URLA1, urlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre animale, mai ales despre lupi și cîini) A scoate strigăte sau urlete prelungi. Întîi are să viscolească; pe urmă au să prindă a urla lupii în fundul rîpelor. SADOVEANU, B. 23. Aș voi să-ți slujesc atîta pînă ți-or urla lupii pe cuptor. SBIERA, P. 238. Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă. ISPIRESCU, L. 7. ◊ (Despre personaje înfricoșătoare din basme și din mitologia populară) Urla prin aerul cernit mama-pădurilor. EMINESCU, N. 7. Cînd demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună. BOLINTINEANU, O. 70. Și-n tăcerea adîncită Satan urlă furios. ALECSANDRI, P. A. 40. 2. (Despre oameni) A striga, a țipa, a se văita în gura mare; a plînge foarte tare; a cînta foarte tare (și urît). Înălță mîinile și începu să urle cu deznădejde. DUMITRIU, N. 214. Țăranii urlau ca înnebuniți. SAHIA, N. 69. De cîte ori vine vorba de răposatul... [Anca] îmi urlă toată ziua. CARAGIALE, O. I 244. ◊ Tranz. Urla în casă și în curte arii din opere. PAS, Z. I 179. Toată lumea urlă mereu: înainte! CAMIL PETRESCU, U. N. 279. Urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi. REBREANU, R. II 205. 3. (Despre diferite surse de zgomot, în special despre elemente ale naturii) A produce zgomote foarte puternice; a vîjîi, a vui. I-auzi... cum urlă vîntul afară. SADOVEANU, O. VII 335. Cînd veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au romînii cu miile. COȘBUC, P. II 78. Lupta urlă, se-ncleștează. ALECSANDRI, P. II 16. ◊ (Fig., despre locul unde se produc zgomotele) Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. Codrul urlă, clocotește, Tunetul în cer vuiește. ALECSANDRI, P. I 29. Valea largă că-mi urla Stîncile se despica. ȘEZ. IV 131. ◊ Expr. (Rar) A-i urla (cuiva) capul (sau urechile) = a-i vîjîi (cuiva) capul sau urechile. A doua zi capul grozav îi urla. PANN, P. V. I 118. A-i urla (cuiva) ceva prin cap = a-i trece (cuiva) ceva prin minte, a-i trăsni, a-i năzări. Ești un cheag zbîrcit, mai ca și mine, și iată ce-ți urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127.

URLA2, urlu, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A coborî un teren foarte înclinat. Urlă din munte la vale. 2. A da năvală, a năvăli peste cineva; a se năpusti. Fiara din munți s-au sculat Și pe tine au urlat. POP. 3. (Despre clădiri, construcții) A se dărîma, a se surpa, a se apleca într-o parte; a se urlui.

URLET, urlete, s. n. 1. Strigăt puternic și prelung, scos de animale sau de oameni. Alexa slobozi un urlet dureros: Valeu! și căzu în brînci. SADOVEANU, O. VIII 228. Din sute de piepturi porni, ca la o comandă supremă, un urlet prelung de mulțumire. REBREANU, R. II 206. Auzii urletul unui lup, nu departe. BOLINTINEANU, O. 387. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc. Tresări înfiorată de un urlet asurzitor de sirenă. BART, E. 251. Surd vuia prin codri vîntul, brazii se-ndoiau de vînt, Urletul suna sinistru. COȘBUC, P. I 121. Urletul apei ne silește să vorbim tare. VLAHUȚĂ, R. P. 112. Începu a se auzi urletele tunurilor. BĂLCESCU, O. II 118.

A URLA urlu intranz. 1) (mai ales despre lupi, câini, șacali) A scoate sunete puternice prelungi; a scoate urlete. 2) (despre persoane) A emite strigăte violente și prelungi; a zbiera. 3) A cânta tare cu voce neplăcută (și falsă). 4) (despre vânt, vifor) A produce un zgomot șuierător și prelung; a vui; a vâjâi. /< lat. ululare

URLET ~e n. 1) Sunet prelung și răsunător (scos, mai ales, de animale). 2) peior. Vorbire răstită. 3) peior. Interpretare nearmonioasă a unei melodii. /a urla + suf. ~et

urlet n. 1. strigăt prelung al lupului și al câinelui; 2. fig. țipăt ascuțit și prelungit (de durere sau de mânie).

úrlet n., pl. e (d. a urla). Strigătu obișnuit al lupuluĭ, ĭar al cîneluĭ numaĭ cînd e trist. Fig. Urlet de durere, strigăt desperat de durere.

úrlu, a v. intr. (lat. pop. úrulo, -áre, disimilat din cl. ululare; it. urlare, sard. urulare, fr. hurler, cat. udolar, pg. urror. D. rom. vine ugr. urliázo, sîrb. urlati și urlikati). Scot urlete. Fig. Iron. Strig contra cuĭva, cînt prea tare: nu urla la urechea mea! A urla de durere, a striga desperat de durere.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

urla (a ~) (a țipa) vb., ind. prez. 1 sg. urlu, 3 urlă; conj. prez. 1 sg. urlu, 3 urle

urla (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. urlu, 2 sg. urli, 3 urlă

urla vb., ind. prez. 1 sg. urlu, 2 sg. urli, 3 sg. și pl. urlă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URLA vb. 1. (Transilv.) a băuna. (Câinii, lupii ~.) 2. v. striga. 3. a răcni, a striga, a țipa, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 4. v. vocifera. 5. v. răsti.

URLET s. 1. v. strigăt. 2. răcnet, strigăt, țipăt, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sunt ~ele astea?)

URLA vb. 1. (Transilv.) a băuna. (Cîinii, lupii ~.) 2. a striga, a țipa, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cît il ținea gura.) 3. a răcni, a striga, a țipa, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 4. a răcni, a striga, a țipa, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 5. a răcni, a se răsti, a striga, a țipa, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a se marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?)

URLET s. 1. strigăt, țipăt, zbieret, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ele!) 2. răcnet, strigăt, țipăt, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sînt ~ astea?)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

urla (-lu, -at), vb.1. A scoate urlete specifice, a mugi, a rage, a zbiera. – 2. (Banat) A tuna. – 3. (Bihor) A coborî. – Mr. aurlu, megl., istr. urlu. Lat. ulŭlāre, probabil printr-o fază *urŭlāre (Diez, I, 436; Pușcariu 1813; REW 9039), cf. it. urlare, fr. hurler, cat. udolar, port. urra. Candrea tratează sensul 3 ca pe un cuvînt diferit și REW 6107 îl reduce la un lat. *orŭlāre; e vorba, fără îndoială, de un singur cuvînt, cu același sens dublu ca tuna, țipa, tuli, v. aici. Der. urlător, adj. (care urlă; curent de apă); urlătoare, s. f. (cascadă); urlet, s. n. (strigăt puternic și prelung, zbieret); urlătură, s. f. (strigăt, țipăt). Legătura lui urlător, cu un lat. *ululator (REW 9040) nu este necesară.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

URLAT subst. 1. – b. (C Bog); – Dragoș 1432 curtean moldovean (14 – 15 A 96) -ul b. (Ștef; 16 B V 44). 2. Urlătoi s. (16 B, III 21). 3. Din forma de plural: Urlați, tîrgul și trei sate; toponimul Dealul Orlaților de lîngă tîrg (17 B IV 507) ar sugera etim. < Orlat, (numele satului de lîngă Sibiu), pe care N. Iorga îl derivă din Orlea + suf. -at. Pentru frecvența sufixului v. Drăganu (op. cit. 480); v. și Orlea.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a urla ca din gură de șarpe expr. a urla foarte tare.

Intrare: Urlat
Urlat nume propriu
nume propriu (I3)
  • Urlat
Intrare: urlat (part.)
urlat2 (part.) participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urlat
  • urlatul
  • urlatu‑
  • urla
  • urlata
plural
  • urlați
  • urlații
  • urlate
  • urlatele
genitiv-dativ singular
  • urlat
  • urlatului
  • urlate
  • urlatei
plural
  • urlați
  • urlaților
  • urlate
  • urlatelor
vocativ singular
plural
Intrare: urlat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urlat
  • urlatul
  • urlatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • urlat
  • urlatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: urla (mișcare)
verb (VT90)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urla
  • urlare
  • urlat
  • urlatu‑
  • urlând
  • urlându‑
singular plural
  • urlă
  • urlați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urlu
(să)
  • urlu
  • urlam
  • urlai
  • urlasem
a II-a (tu)
  • urli
(să)
  • urli
  • urlai
  • urlași
  • urlaseși
a III-a (el, ea)
  • urlă
(să)
  • urle
  • urla
  • urlă
  • urlase
plural I (noi)
  • urlăm
(să)
  • urlăm
  • urlam
  • urlarăm
  • urlaserăm
  • urlasem
a II-a (voi)
  • urlați
(să)
  • urlați
  • urlați
  • urlarăți
  • urlaserăți
  • urlaseți
a III-a (ei, ele)
  • urlă
(să)
  • urle
  • urlau
  • urla
  • urlaseră
Intrare: urla (urlet)
verb (VT90)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urla
  • urlare
  • urlat
  • urlatu‑
  • urlând
  • urlându‑
singular plural
  • urlă
  • urlați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urlu
(să)
  • urlu
  • urlam
  • urlai
  • urlasem
a II-a (tu)
  • urli
(să)
  • urli
  • urlai
  • urlași
  • urlaseși
a III-a (el, ea)
  • urlă
(să)
  • urle
  • urla
  • urlă
  • urlase
plural I (noi)
  • urlăm
(să)
  • urlăm
  • urlam
  • urlarăm
  • urlaserăm
  • urlasem
a II-a (voi)
  • urlați
(să)
  • urlați
  • urlați
  • urlarăți
  • urlaserăți
  • urlaseți
a III-a (ei, ele)
  • urlă
(să)
  • urle
  • urlau
  • urla
  • urlaseră
Intrare: urlet
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urlet
  • urletul
  • urletu‑
plural
  • urlete
  • urletele
genitiv-dativ singular
  • urlet
  • urletului
plural
  • urlete
  • urletelor
vocativ singular
plural
urlăt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

urlatsubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a urla. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • vezi urla DEX '98 DEX '09

urla, urluverb

regional
  • 1. A coborî un teren foarte înclinat. DLRLC
    • format_quote Urlă din munte la vale. DLRLC
  • 2. A da năvală, a năvăli peste cineva; a se năpusti. DLRLC
    • format_quote Fiara din munți s-au sculat Și pe tine au urlat. POP. DLRLC
  • 3. (Despre clădiri, construcții) A se dărâma, a se surpa, a se apleca într-o parte; a se urlui. DLRLC

urla, urluverb

  • 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1.) specifice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Întîi are să viscolească; pe urmă au să prindă a urla lupii în fundul rîpelor. SADOVEANU, B. 23. DLRLC
    • format_quote Aș voi să-ți slujesc atîta pînă ți-or urla lupii pe cuptor. SBIERA, P. 238. DLRLC
    • format_quote Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă. ISPIRESCU, L. 7. DLRLC
    • format_quote Despre personaje înfricoșătoare din basme și din mitologia populară: DLRLC
      • format_quote Urla prin aerul cernit mama-pădurilor. EMINESCU, N. 7. DLRLC
      • format_quote Cînd demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună. BOLINTINEANU, O. 70. DLRLC
      • format_quote Și-n tăcerea adîncită Satan urlă furios. ALECSANDRI, P. A. 40. DLRLC
    • 1.1. intranzitiv tranzitiv prin analogie (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Înălță mîinile și începu să urle cu deznădejde. DUMITRIU, N. 214. DLRLC
      • format_quote Țăranii urlau ca înnebuniți. SAHIA, N. 69. DLRLC
      • format_quote De cîte ori vine vorba de răposatul... [Anca] îmi urlă toată ziua. CARAGIALE, O. I 244. DLRLC
      • format_quote Urla în casă și în curte arii din opere. PAS, Z. I 179. DLRLC
      • format_quote Toată lumea urlă mereu: înainte! CAMIL PETRESCU, U. N. 279. DLRLC
      • format_quote Urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi. REBREANU, R. II 205. DLRLC
    • 1.2. figurat (Despre o colectivitate umană) A se agita. DEX '09 DEX '98
  • 2. unipersonal (Despre vânt, viscol, ape etc.) A produce zgomote puternice. DEX '09 DLRLC
    • format_quote I-auzi... cum urlă vîntul afară. SADOVEANU, O. VII 335. DLRLC
    • format_quote Cînd veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au romînii cu miile. COȘBUC, P. II 78. DLRLC
    • format_quote Lupta urlă, se-ncleștează. ALECSANDRI, P. II 16. DLRLC
    • format_quote figurat Despre locul unde se produc zgomotele: DLRLC
      • format_quote Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
      • format_quote Codrul urlă, clocotește, Tunetul în cer vuiește. ALECSANDRI, P. I 29. DLRLC
      • format_quote Valea largă că-mi urla Stîncile se despica. ȘEZ. IV 131. DLRLC
    • chat_bubble rar A-i urla (cuiva) capul (sau urechile) = a-i vâjâi (cuiva) capul sau urechile. DLRLC
      • format_quote A doua zi capul grozav îi urla. PANN, P. V. I 118. DLRLC
    • chat_bubble rar A-i urla (cuiva) ceva prin cap = a-i trece (cuiva) ceva prin minte, a-i trăsni, a-i năzări. DLRLC
      • format_quote Ești un cheag zbîrcit, mai ca și mine, și iată ce-ți urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127. DLRLC
etimologie:

urlet, urletesubstantiv neutru

  • 1. Strigăt puternic și prelung scos de oameni sau de animale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Alexa slobozi un urlet dureros: Valeu! și căzu în brînci. SADOVEANU, O. VIII 228. DLRLC
    • format_quote Din sute de piepturi porni, ca la o comandă supremă, un urlet prelung de mulțumire. REBREANU, R. II 206. DLRLC
    • format_quote Auzii urletul unui lup, nu departe. BOLINTINEANU, O. 387. DLRLC
    • 1.1. Vorbă cu tonul foarte ridicat. DEX '09 DEX '98
      sinonime: strigăt
    • 1.2. Plâns cu hohote, violent și zgomotos. DEX '09 DEX '98
      sinonime: plâns
    • 1.3. Executare a unui cântec cu tonul foarte ridicat (și în mod nearmonios). DEX '09
    • 1.4. figurat Clocot, freamăt. DEX '09 DEX '98
  • 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: vuiet
    • format_quote Tresări înfiorată de un urlet asurzitor de sirenă. BART, E. 251. DLRLC
    • format_quote Surd vuia prin codri vîntul, brazii se-ndoiau de vînt, Urletul suna sinistru. COȘBUC, P. I 121. DLRLC
    • format_quote Urletul apei ne silește să vorbim tare. VLAHUȚĂ, R. P. 112. DLRLC
    • format_quote Începu a se auzi urletele tunurilor. BĂLCESCU, O. II 118. DLRLC
etimologie:
  • Urla + sufix -et. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.