URLAT subst. 1. – b. (C Bog); – Dragoș 1432 curtean moldovean (14 – 15 A 96) -ul b. (Ștef; 16 B V 44). 2. Urlătoi s. (16 B, III 21). 3. Din forma de plural: Urlați, tîrgul și trei sate; toponimul Dealul Orlaților de lîngă tîrg (17 B IV 507) ar sugera etim. < Orlat, (numele satului de lîngă Sibiu), pe care N. Iorga îl derivă din Orlea + suf. -at. Pentru frecvența sufixului v. Drăganu (op. cit. 480); v. și Orlea.