SURGHIUN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (Înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.

surghiun, ~ă [At: M. COSTIN, O. 248 / V: (îrg) ~gun, ~gună sf, (îvr) ~um, ~gum / Pl: ~i, ~e, ~uri / E: tc súrgún (etmek)] 1 sn (Înv; îlv) A face (sau a trimite, a porni, a duce, a ardica, a pune) ~ (pe cineva) A exila (1). 2-3 smf, a (Înv) Exilat² (1-2). 4 (Îlv) A merge sau a se duce ~ A pribegi. 5 sn (Îvp) Pedeapsă cu exilul. 6 sn (Pex) Pedeapsă cu deportarea. 7 sn (Rar) Loc izolat. 8 sn (Reg; îe) A da ~ A da drumul cuiva. 9 sn (Îae) A goni (6).

SURGHIUN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün.

SURGHIUN², surghiunuri, s. n. (Astăzi rar; și în forma surgun) Exil, deportare, surghiunire. Cei care aveau curajul să-și manifeste iubirea de țară, erau trimiși în surgun. IBRĂILEANU, SP. CR. 73. Greacă adusă din Țarigrad de cucoana Luxandra Cîmpineanca cînd s-a întors din surghiun din țara turcească. GHICA, S. 296. Să ai... mulțămirea de a scrie poronca de arestuire și de surgun a lui Radu. ALECSANDRI, T. 1407. ◊ Expr. (Popular) A da cuiva surghiun = a izgoni pe cineva. Să ne strîngem fete multe Să dăm răvășăl la curte; Să iasă răvașul bun Să dăm la babe surgun. SEVASTOS, C. 154. ♦ Stare, situație de exilat; fig. pribegie, înstrăinare. Aici și-a plîns amărăciunile surghiunului gingașul poet al Romei. VLAHUȚĂ, R. P. 46. – Pl. și: surghiune (GHICA, S. A. 66). – Variantă: surgun, surgune, s. n.

SURGHIUN¹, surghiuni, s. m. (Învechit) Exilat, deportat. Am pribegit ca un surghiun prin țări străine. La TDRG. ◊ Expr. A face (sau a porni, a trimite, a duce) surghiun = a exila, a deporta. A doua zi pînă în ziuă Clucerul era pornit surghiun la Snagov cu cămașa pecetluită pe el. GHICA, S. A. 53. A se duce surghiun = a pribegi. (Atestat în forma surgun) Numai eu cu Zaharia, ghemuiți în căruța lui moș Luca ne duceam surgun, dracului pomană. CREANGĂ, A. 123. – Variantă: surgun s. m.

SURGHIUN ~uri n. înv. 1) Măsură represivă constând în expulzarea din țară sau din locul de trai a unei persoane care s-a făcut vinovată față de puterea de stat; exil; expulzare; deportare. 2) Stare a unei persoane expulzate din țară sau din locul de trai. [Sil. -ghiun] /<turc. sürgün

surghiun (surgun) n. 1. exil: tu pus în lanțuri și trimis surghiun OD.; 2. exilat, în exil: clucerul era primit surghiun la Snagov GHICA; 3. fig. părăsire, năpustire: da eu dobei oiu da surgun POP. [Turc. SÜRGÜN, exilat].

surghíŭn și (est) -gún n., pl. urĭ (turc. sürgün, exilat; ngr. surgúni, bg. sĭurgĭun, sîrb. surgun, exil). Exil. Exilat: l-a făcut surgun (Nec. 2, 404). – Vechĭ și -ghĭunlîc, -gunlîc (turc. sürgünlyk și -ghĭuníe -guníe, exil.

surghium sn vz surghiun

surgum sn vz surghiun

surgun, ~ă as vz surghiun

SURGUN¹ s. m. v. surghiun¹.

SURGUN² s. n. v. surghiun².

SURGUN s. m. și n. v. surghiun.^[1]

surgun n. V. surghiun.

surghiun¹ (exil) (înv.) s. n., pl. surghiunuri

surghiun² (exilat) (înv.) s. m., pl. surghiuni

surghiun² (exil) (înv.) s. n., pl. surghiunuri

surghiun¹ (exilat) (înv.) s. m., pl. surghiuni

surghiun (persoană) s. m., pl. surghiuni

surghiun (exil) s. n., pl. surghiunuri

surghiun, -nuri.

SURGHIUN adj., s. v. alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit.

SURGHIUN s. 1. v. exil. 2. deportare.

SURGHIUN s. (JUR.) 1. exil, exilare, pribegie, surghiunire, (astăzi rar) proscriere, proscripție, (înv.) străinătate, surghiunie, surgunlîc, urgie, zatocenie. (A luat calea ~.) 2. deportare, surghiunire, (înv.) surghiunie, surgunlîc. (~ cuiva în urma unei condamnări.)

surghiun adj., s. v. ALUNGAT. EXILAT. GONIT. IZGONIT. PRIBEAG. PROSCRIS. SURGHIUNIT.

surghiun (-nuri), s. n. – Deportare, exil. Var. Mold. surgun. Mr. surghiune, megl. surghiun. Tc. sürgün (Roesler 603; Șeineanu, II, 329; Lokotsch 1950), cf. ngr. σουργούνια, alb. sürgün, bg. sjurgjun. – Der. surghiuni, vb. (a exila); surghiunie, s. f. (deportare); surgunlîc, s. n. (înv., exil), din tc. sürgünlik.