surghiun (-nuri), s. n. – Deportare, exil. Var. Mold. surgun. Mr. surghiune, megl. surghiun. Tc. sürgün (Roesler 603; Șeineanu, II, 329; Lokotsch 1950), cf. ngr. σουργούνια, alb. sürgün, bg. sjurgjun. – Der. surghiuni, vb. (a exila); surghiunie, s. f. (deportare); surgunlîc, s. n. (înv., exil), din tc. sürgünlik.