14 definiții pentru izgoni

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IZGONI, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti.

IZGONI, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti.

izgoni [At: CORESI, EV. 203/3 / V: sgo~, zgo~ / Pzi: ~nesc / E: vsl изгонити] 1 vt A obliga pe cineva să plece. 2 vt A fugări. 3 vt (Fig) A determina dispariția unui fenomen Si: a alunga. 4 vt (Înv) A demite pe cineva. 5 vt A exila. 6 vt A persecuta. 7 vr (Trs) A se grăbi.

IZGONI, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili (pe cineva) să plece; a alunga, a goni, a îndepărta. Au izgonit pe toți boierii și au ajuns ei stăpîni pe toate. REBREANU, R. II 81. Și de m-ar fi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit. CREANGĂ, A. 70. Se înturna acum să izgonească pre răpitorul Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.

A IZGONI ~esc tranz. (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a alunga; a goni; a fugări. /<sl. izgoniti

izgonì v. a alunga dintr’un loc, dintr’o țară. [Slav. IZGONITI].

izgonésc v. tr. (vsl. iz-goniti. V. gonesc). Alung, gonesc, expulsez, eliminez: a izgoni dușmaniĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

izgoni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonesc, 3 sg. izgonește, imperf. 1 izgoneam; conj. prez. 1 sg. să izgonesc, 3 să izgonească

izgoni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonesc, imperf. 3 sg. izgonea; conj. prez. 3 să izgonească

izgoni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonesc, imperf. 3 sg. izgonea; conj. prez. 3 sg. și pl. izgonească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IZGONI vb. 1. a alunga, a depărta, a goni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mâna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprânji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ din casa lui.) 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.

IZGONI vb. 1. a alunga, a depărta, a goni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mîna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprînji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ din casa lui.) 2. a alunga, a goni, a respinge, (înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic.) 3. a alunga, a exila, a goni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din patrie.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

izgoni (izgonesc, izgonit), vb.1. A alunga, a goni. – 2. A speria, a sili pe cineva să plece, a surghiuni. – Mr. azgunescu, azgunire. Sl. izgoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Tiktin; Conev 99), cf. bg. izgonjam, sb. izgoniti „a vîna”. – Der. izgon, s. n. (detașament), înv., deverbal; izgoană, s. f. (surghiun), înv.; izgonitor, adj. (care surghiunește); izgnanie, s. f. (înv., surghiun), din sl. izgnije. – Din rom. provine mag. izgána (Edelspacher 15). cf. goni.

Intrare: izgoni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • izgoni
  • izgonire
  • izgonit
  • izgonitu‑
  • izgonind
  • izgonindu‑
singular plural
  • izgonește
  • izgoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • izgonesc
(să)
  • izgonesc
  • izgoneam
  • izgonii
  • izgonisem
a II-a (tu)
  • izgonești
(să)
  • izgonești
  • izgoneai
  • izgoniși
  • izgoniseși
a III-a (el, ea)
  • izgonește
(să)
  • izgonească
  • izgonea
  • izgoni
  • izgonise
plural I (noi)
  • izgonim
(să)
  • izgonim
  • izgoneam
  • izgonirăm
  • izgoniserăm
  • izgonisem
a II-a (voi)
  • izgoniți
(să)
  • izgoniți
  • izgoneați
  • izgonirăți
  • izgoniserăți
  • izgoniseți
a III-a (ei, ele)
  • izgonesc
(să)
  • izgonească
  • izgoneau
  • izgoni
  • izgoniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

izgoni, izgonescverb

  • 1. A sili pe cineva să plece; a da afară. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Au izgonit pe toți boierii și au ajuns ei stăpîni pe toate. REBREANU, R. II 81. DLRLC
    • format_quote Și de m-ar fi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit. CREANGĂ, A. 70. DLRLC
    • format_quote Se înturna acum să izgonească pre răpitorul Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.