12 definiții pentru surghiun (exil)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (Înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.

SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün.

SURGHIÚN2, surghiunuri, s. n. (Astăzi rar; și în forma surgun) Exil, deportare, surghiunire. Cei care aveau curajul să-și manifeste iubirea de țară, erau trimiși în surgun. IBRĂILEANU, SP. CR. 73. Greacă adusă din Țarigrad de cucoana Luxandra Cîmpineanca cînd s-a întors din surghiun din țara turcească. GHICA, S. 296. Să ai... mulțămirea de a scrie poronca de arestuire și de surgun a lui Radu. ALECSANDRI, T. 1407. ◊ Expr. (Popular) A da cuiva surghiun = a izgoni pe cineva. Să ne strîngem fete multe Să dăm răvășăl la curte; Să iasă răvașul bun Să dăm la babe surgun. SEVASTOS, C. 154. ♦ Stare, situație de exilat; fig. pribegie, înstrăinare. Aici și-a plîns amărăciunile surghiunului gingașul poet al Romei. VLAHUȚĂ, R. P. 46. – Pl. și: surghiune (GHICA, S. A. 66). – Variantă: surgún, surgune, s. n.

SURGHIÚN ~uri n. înv. 1) Măsură represivă constând în expulzarea din țară sau din locul de trai a unei persoane care s-a făcut vinovată față de puterea de stat; exil; expulzare; deportare. 2) Stare a unei persoane expulzate din țară sau din locul de trai. [Sil. -ghiun] /<turc. sürgün

surghiun (surgun) n. 1. exil: tu pus în lanțuri și trimis surghiun OD.; 2. exilat, în exil: clucerul era primit surghiun la Snagov GHICA; 3. fig. părăsire, năpustire: da eu dobei oiu da surgun POP. [Turc. SÜRGÜN, exilat].

surghíŭn și (est) -gún n., pl. urĭ (turc. sürgün, exilat; ngr. surgúni, bg. sĭurgĭun, sîrb. surgun, exil). Exil. Exilat: l-a făcut surgun (Nec. 2, 404). – Vechĭ și -ghĭunlîc, -gunlîc (turc. sürgünlyk și -ghĭuníe -guníe, exil.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

surghiún (exil) s. n., pl. surghiúnuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SURGHIÚN adj., s. v. alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit.

SURGHIÚN s. 1. v. exil. 2. deportare.

surghiun adj., s. v. ALUNGAT. EXILAT. GONIT. IZGONIT. PRIBEAG. PROSCRIS. SURGHIUNIT.

SURGHIUN s. (JUR.) 1. exil, exilare, pribegie, surghiunire, (astăzi rar) proscriere, proscripție, (înv.) străinătate, surghiunie, surgunlîc, urgie, zatocenie. (A luat calea ~.) 2. deportare, surghiunire, (înv.) surghiunie, surgunlîc. (~ cuiva în urma unei condamnări.)

Intrare: surghiun (exil)
surghiun (exil) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • surghiun
  • surghiunul
  • surghiunu‑
plural
  • surghiunuri
  • surghiunurile
genitiv-dativ singular
  • surghiun
  • surghiunului
plural
  • surghiunuri
  • surghiunurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)