19 definiții pentru judecată giudecată


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

judeca sf [At: CORESI, EV. 18/11 / V: (îrg) giu~ / Pl: ~căți, (înv) ~e / E: lat judicata] 1 Sentință formulată de un judecător (1) sau de un tribunal Si: judecare (1), Judecat1 (1), (înv) județ (1). 2 (Pex) Condamnare. 3 Dezbatere judecătorească. 4 Soluție dată într-un litigiu. 5 (Înv; îe) ~ta lui papuc Judecată (1) proastă. 6 (Înv; îe) A face ~ A judeca (1). 7 (Înv; îs) ~ de moarte Condamnare la moarte. 8 (Spc; îe) ~ta lui Dumnezeu (sau înfricoșată, cea mare, cea din sau de pe urmă, cea de apoi) Hotărâre luată de Dumnezeu la sfârșitul lumii în legătură cu viii și morții. 9 (Înv; îs) Scaun de ~ Tribunal. 10 (Înv) Satisfacție. 11 (Înv) Răsplată. 12 (Înv) Răscumpărare. 13 (Înv) Putere judecătorească. 14 (Înv) Jurisdicție (1). 15 Proces. 16 (Îe) A da în (sau a chema, a merge cu cineva, înv, a trage, a soroci la) ~ A intenta proces contra cuiva. 17 (Înv; îe) A închide ~ta A încheia procesul. 18 Facultate de a gândi logic Si: gândire, inteligență, rațiune. 19-20 (Îljv) Cu ~ (Care este) cu bun-simț. 21-22 (Îal) (Care este) cu tact. 23-24 (Îal) (Care este) cu măsură. 25-26 (Îal) (Care este) priceput. 27-28 (Care este) serios. 29-30 (Îljv) Fără ~ (Care este) lipsit de tact. 31-32 (Îal) (Care este) superficial. 33-34 (Îal) (Care este) prost. 35 (Înv; îs) Om de ~ Om care gândește cu pricepere. 36 (Înv; îs) ~ dreaptă Minte sănătoasă, care distinge binele de rău. 37 Părere. 38 Idee. 39 Socoteală. 40 (Înv; îs) ~ publică Opinie publică. 41 (Log) Formă de logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva.

JUDECÁTĂ, judecăți, s. f. 1. Facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire. ◊ Loc. adj. și adv. Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acțiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, județ (I 3); soluție dată într-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecată = a judeca. ◊ Expr. A da în (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției. (În unele religii) Judecata de Apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

JUDECÁTĂ, judecăți, s. f. 1. Facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire. ◊ Loc. adj. și adv. Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acțiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, județ (I 3); soluție dată într-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecată = a judeca. ◊ Expr. A da în (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției. (În unele religii) Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

JUDECÁTĂ, judecăți, s. f. I. 1. Facultatea de a gîndi logic, de a descoperi pe cale rațională relațiile dintre fenomene; minte, rațiune, inteligență. Au covîrșit puterea mea de judecată. CARAGIALE, O. III 248. Critica lui era plină de dreaptă judecată și de bunăvoință. GHICA, S. A. 80. ◊ Loc. adj. Cu judecată = cu bun simț, cu tact, cuminte, serios. Fata cea mai mare era mai tăcută și mai cu judecată. ISPIRESCU, L. 175. 2. (Logică) Legătură riguroasă între două noțiuni, dintre care una (predicatul) definește și lămurește conținutul celeilalte (subiectul). II. Acțiunea de a judeca, dezbatere judiciară; proces. În mijlocul ogrăzii moș Șărban, înconjurat de ceilalți țărani, se sfătuiau ce să mai vorbească mîne la judecată. BUJOR, S. 144. Nu te vîrî în judecăți. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Fig. De ce fugi, domnule Nică? C-ai fost la boierul cel bătrîn? Să nu-ți fie rușine și nici rău să nu-ți pară, că s-a apropiat ziua judecății. REBREANU, R. I 298. ◊ Expr. A da (sau a trage) în (sau a chema la) judecată = a chema pe cineva în fața justiției, a intenta cuiva un proces. (În religia creștină) Judecata de apoi = judecată solemnă în fața căreia se crede că dumnezeu va chema pe toți oamenii cînd va veni sfîrșitul lumii.

JUDECÁTĂ ~ăți f. 1) Facultate a omului de a gândi logic și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect, minte; rațiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simț; cu chibzuială; b) temeinic. 2) Formă fundamentală a gândirii, exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3) Gând exteriorizat în care se afirmă sau se neagă ceva; raționament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, părere, considerent; cuvânt. 5) jur. Întrunire a unei instanțe judecătorești pentru soluționarea unor chestiuni de natură penală sau civilă; acțiune judiciară; proces. ◊ A da (sau a chema, a trimite) în ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecății (pe cineva), ~ata de apoi judecată divină care se crede că va avea loc la sfârșitul lumii. /<lat. judicata

judecată f. 1. deciziune, sentință rostită de un judecător; 2. justiție, tribunal: a trage în judecată; 3. judecata de apoi, cea dela sfârșitul lumii când D-zeu va judeca vii și morții; judecată dumnezeiască, ordalie; 4. părere, opiniune: după judecata tuturor; 5. Filos.: facultatea inteligenței care compară și judecă; 6. bunul simț: om cu judecată. [Lat.JUDICATUM].

* judecátă f., pl. ățĭ (part. f. d. a judeca). Deciziune, sentență dată de un judecător saŭ arbitru: după judecata luĭ Paride, Venerea a fost considerată ca cea maĭ frumoasă. Părere, opiniune: după judecata tuturor. Inteligență: memoria și judecata. Bun simț: om cu judecată. Daŭ (saŭ trag saŭ chem) în judecată, acuz la tribunal, la judecătorie. Carte de judecătorie (vechĭ), hîrtie care conținea o sentență judecătorească favorabilă purtătoruluĭ. Judecata de apoĭ, cea de la sfîrșitu lumiĭ, cînd Dumnezăŭ va judeca viĭ și morțiĭ. (Ev.) Judecată dumnezeĭască, ordalie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

judecátă s. f., g.-d. art. judecắții; pl. judecắți

judecátă s. f., g.-d. art. judecății; pl. judecăți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JUDECÁTĂ s. 1. v. inteligență. 2. v. minte. 3. gândire, intelect, înțelegere, minte, raționament, rațiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 4. minte, rațiune, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală.) 5. minte, raționament, rațiune, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (O ~ sănătoasă.) 6. v. concepție. 7. v. părere. 8. v. chibzuială. 9. v. apreciere. 10. proces.

JUDECÁTĂ s. v. condamnare, jurisdicție, osândă, pedeapsă.

JUDECA s. 1. deșteptăciune, intelect, inteligență, minte, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are o ~ de nivel mediu.) 2. gîndire, intelect, minte, rațiune, spirit. (Operă a ~.) 3. gîndire, intelect, înțelegere, minte, rațiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 4. minte, rațiune, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală.) 5. minte, raționament, rațiune, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (O ~ sănătoasă.) 6. concepție, convingere, gînd, idee, opinie, orientare, părere, principiu, vedere, viziune, (livr.) convicțiune. (Are o ~ extrem de sănătoasă.) 7. credință, idee, opinie, părere. (După ~ mea...) 8. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Demonstrează multă ~.) 9. apreciere, aviz, opinie, părere, verdict. (Așteptăm cu nerăbdare ~ publicului.) 10. (JUR.) acțiune, cauză, proces, (livr.) speță, (înv. și pop.) price, (pop.) dreptate, lege, pricină, (reg.) pîră, (prin Transilv.) tărghelaș, (înv.) divan, județ, prigonire, sud, (înv., în Mold.) delă.

judeca s. v. CONDAMNARE. JURISDICȚIE. OSÎNDĂ. PEDEAPSĂ.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

judecátă, judecăți s. f. 1. Facultatea de a gândi logic. 2. Părere, idee. 3. (Jur.) Acțiunea de a judeca; dezbatere, proces. ◊ Judecata de apoi = a) confruntarea istoriei și a omului cu dreptatea lui Dumnezeu la sfârșitul veacurilor, când vor fi chemați toți oamenii pentru a li se hotărî fericirea sau osânda veșnică; b) temă iconografică răspândită în pictura religioasă, bazată pe credința în a doua venire a lui Iisus, alcătuită din „tribunalul ceresc” (Pantocratorul, Maria și Ioan Botezătorul ca intercesori, apostolii și îngerii ca asistenți), tronul „hetimasiei”, cetele drepților, conduse de Pavel, cetele păcătoșilor, conduse de Moise, raiul, râul de foc, monstrul Leviathan, învierea morților etc. – Din lat. judicata.

AMORI FINEM TEMPUS NON ANIMUS FACIT (lat.) timpul pune capăt dragostei, nu judecata – Publilius Syrus, „Sententiae”, 35.

DAT VENIAM CORVIS, VEXAT CENSURA COLUMBAS (lat.) judecata îi iartă pe corbi și îi năpăstuiește pe porumbei – Iuvenal, „Satirae”, II, 63. Judecătorii se înclină în fața celor tari.

DIES IRAE (lat.) ziua mâniei (a Judecății de Apoi) – Primele cuvinte ale unui cântec religios medieval, făcând parte din liturghia morților la catolici; p. ext. ziua răfuielilor.

MENS AEQUA IN ARDUIS (lat.) judecată cumpănită în clipe grele – Adagiu de nuanță stoică, recomandând stăpânire de sine în toate împrejurările. Există și la Horațiu, „Ode,” II, 3, 1-2: „Aequam memento rebus in arduis servare mentem” („Ține minte: păstrează-ți spiritul calm în vremurile grele”).

Intrare: judecată
judecată substantiv feminin
substantiv feminin (F61)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • judeca
  • judecata
plural
  • judecăți
  • judecățile
genitiv-dativ singular
  • judecăți
  • judecății
plural
  • judecăți
  • judecăților
vocativ singular
plural
giudecată
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

judecată giudecată

  • 1. Facultatea de a gândi logic.
    exemple
    • Au covîrșit puterea mea de judecată. CARAGIALE, O. III 248.
      surse: DLRLC
    • Critica lui era plină de dreaptă judecată și de bunăvoință. GHICA, S. A. 80.
      surse: DLRLC
  • 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 3. Gând exteriorizat în care se afirmă sau se neagă ceva.
    surse: NODEX sinonime: raționament
  • 4. Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane).
  • 5. Acțiunea de a judeca (4.); dezbatere judiciară; județ (1.); soluție dată într-un litigiu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: proces 3 exemple
    exemple
    • În mijlocul ogrăzii moș Șărban, înconjurat de ceilalți țărani, se sfătuiau ce să mai vorbească mîne la judecată. BUJOR, S. 144.
      surse: DLRLC
    • Nu te vîrî în judecăți. NEGRUZZI, S. I 248.
      surse: DLRLC
    • figurat De ce fugi, domnule Nică? C-ai fost la boierul cel bătrîn? Să nu-ți fie rușine și nici rău să nu-ți pară, că s-a apropiat ziua judecății. REBREANU, R. I 298.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Întrunire a unei instanțe judecătorești pentru soluționarea unor chestiuni de natură penală sau civilă; acțiune judiciară.
      surse: NODEX
    • 5.1. locuțiune verbală A face judecată = judeca
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 5.2. expresie A da în (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • 5.3. expresie (În unele religii) Judecata de Apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie:

  • limba latină judicata (pluralul lui judicatum)
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX