15 definiții pentru condamnare

condamnare sf [At: DA / Pl: ~nắri / E: condamna] 1 Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale Si: condamnat1 (1), condamnațiune, osândă. 2 Dezaprobare severă Si: blam, condamnat1 (2).

CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna.

CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna.

condamnáre s. f., g.-d. art. condamnắrii; pl. condamnắri

condamnáre s. f., g.-d. art. condamnării; pl. condamnări

CONDAMNÁRE s. 1. (JUR.) osândire, pedepsire, (înv.) certare, oblicire. (~ cuiva la închisoare.) 2. (JUR.) osândă, pedeapsă, (livr.) penitență, (înv. și reg.) lege, ștraf, (reg.) pedepsie, (înv.) certare, judecătă, pilduire. (Și-a ispășit întreaga ~.) 3. v. dezaprobare.

CONDAMNÁRE s.f. 1. Acțiunea de a condamna și rezultatul ei; sentință de pedepsire. 2. Pedeapsă, osândă. [< condamna].

CONDAMNÁRE s. f. 1. acțiune de a condamna. 2. aplicare a unei sancțiuni penale; osândă. (< condamna)

CONDAMNÁRE ~ări f. 1) v. A CONDAMNA. 2) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre judecătorească; osândă. /v. a condamna

condamnare f. 1. osândă, judecată rostită de judecător în contra unui condamnat; 2. pedeapsă impusă de un judecător.

*condamnațiúne și condemn- f. (fr. condamnation, lat. condemnatio). Osîndă, acțiunea de a condamna. – Și -áție, dar ob. -áre.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONDAMNARE s. 1. (JUR.) osîndire, pedepsire, (înv.) certare, oblicire. (~ cuiva la închisoare.) 2. (JUR.) osîndă, pedeapsă, (livr.) penitență, (înv. și reg.) lege, ștraf, (reg.) pedepsie, (înv.) certare, judecată, pilduire. (Si-a ispășit întreaga ~.) 3. blam, blamare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ faptei necugetate a cuiva.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

A EXECUTA O CONDAMNARE PENALĂ a se exila, a face pușcăria cu berilă, a fi în postul mare, a intra în postul cel mare, a merge la reciclare, a sta la naftalină.

CONDAMNARE PENALĂ băț, boabă, patalama, porție, trofeu.

Intrare: condamnare
condamnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular condamnare condamnarea
plural condamnări condamnările
genitiv-dativ singular condamnări condamnării
plural condamnări condamnărilor
vocativ singular
plural