cuminte [At: CORESI, EV. 373 / Pl: ~nți / E: cu + minte] 1 (Pop) a Cu judecată Si: rațional. 2 a Cu purtări bune Si: așezat. 3 a În toate mințile. 4-5 smf, a (Om) care este înțelept. 6-7 smf, a (Om) care este isteț. 8 a Prudent. 9 a (Pop; d. fete și tinere femei) Virgină. 10 a (D. femei) Serioasă (și gospodină). 11 a Liniștit. 12 a (D. copii) Ascultător.

CUMINTE I. adj. Deștept, înțelept: s’a pornit să spună fel de fel de vorbe cuminți și pline de duh (CAR.); Ⓟ: un nebun aruncă o piatră ’n baltă, și zece cuminți n’o pot scoate (CRG.); – fie-care se ține mai ~ decît altul (PANN); ~le făgăduește și prostul trage nădejde (CIAUȘ.). II. adj. Așezat, astîmpărat, liniștit, cu purtări bune: fii ~; stai ~ [cu + minte].

CUMINTE, cuminți, adj. 1. (Despre persoane, în special despre copii) Cu purtări bune, liniștit, calm, așezat. Cum m-am făcut apoi cuminte Cu vremea ce înainta, Și m-am trezit pe nesimțite Că-mi zice satul: dumneata. GOGA, P. 21. Ai mai văzut v’un băiet cuminte și babă frumoasă? ȘEZ. XI 74. ◊ (Adverbial) Stai cuminte, Petrișor! DAVIDOGLU, M. 10. Masa de invalizi stă acum cuminte în fața mausoleului. SAHIA, N. 19. 2. Cu judecată, deștept, înțelept. Îmi rămase deodată stăruitoare, înaintea ochilor, figura cuminte și deșteaptă a măgărușului meu. SADOVEANU, O. VI 65. Să ne-așezăm în sat la noi, S-avem în deal o casă, Să fiu cel mai cuminte-n sat Și tu cea mai frumoasă. GOGA, P. 41. A fost cuminte om; dar nu știu cum, Așa i-a mers de prost. COȘBUC, P. I 229. Se vedea cît de colo că vorbea cu înțelepciune și supunere. Văzînd împăratul un tînăr așa de cuminte, prinse dragoste de el. ISPIRESCU, L. 22. ◊ Fig. Eu văd de-atîtea dăți Ce cuminte-i firea! COȘBUC, P. I 264. Bistrița, cuminte, îl ocolește [muntele], făcînd un cot larg în dreapta. VLAHUȚĂ, O. AL. I 168. În al umbrei întuneric, Te asamăn unui prinț Ce se uit-adinc în ape Cu ochi negri și cuminți. EMINESCU, O. I 110. ◊ (Adverbial) Nică-și zise-n sine: Nu-i cuminte, nici nu-i bine, Să mă pun cu toții-acum. CASSIAN, în POEZ. N. 111. ◊ (Substantivat) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. CREANGĂ, A. 70. ♦ Prevăzător, prudent. Cei doi frați mai cuminți și-au făcut niște ocoale frumoase de răzlogi. SBIERA, P. 1. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn. CREANGĂ, P. 25. ◊ (Adverbial) Ți-ai păstrat cuminte jumătate din avere. CARAGIALE, O. III 61.

CUMINTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ♦ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate (CREANGĂ). ♦ Prevăzător, prudent. – Din cu + minte.

CUMINTE ~ți adj. și substantival 1) (despre copii) Care se poartă bine; cu purtări bune. ◊ Fii ~, stai ~! șezi binișor! astâmpără-te. 2) Care are judecată sănătoasă; care este echilibrat. /cu + minte

cuminte a. înțelept, cu judecată, prevăzător. [V. minte].

cumínte adj. (cu și minte). Prudent, deștept: om, femeĭe cuminte; oamenĭ, femeĭ cumințĭ. (Se poate scrie și cu minte, și atuncĭ e invariabil: oamenĭ cu minte).

CUMINCIOR adj. dim. CUMINTE: Văzînd că-i atît de ~ și de curățel (SB.).

MINTE sf. 1 Facultatea omului de a cugeta, de a pricepe, de a învăța, de a cunoaște, de a judeca: om cu ~a ageră; ascuțime de ~; a avea ~ de copil; e aproape de ~a omului, lucrul se înțelege de la sine, e cu totul firesc ¶ 2 Dreaptă judecată, deșteptăciune, înțelepciune, pricepere: cu ~ 👉 CUMINTE I.; a-l (a nu-l) ajunge ~a, a (nu)-l duce ~a, a (nu) se pricepe, a (nu) avea destulă minte: pre cît mă duce ~a, nu cred să vie dușmanul, ca să ne calce chiar acum (ALECS.); ajuns de (sau la) ~ AJUNS I. 4; † fără minte, om lipsit de minte, smintit: fără-minte numim pe cei ce sînt într’adevăr nebuni sau lipsiți de minte și smintiți (LEG.-CAR.); cap ai, ~ce-ți mai trebuie? 👉 CAP I. 21; -de ani e mare, dar ~ n’are, se zice despre un om care cu toată vîrsta lui, nu s’a deșteptat încă, și face multe prostii; are ~ dar n’are noroc; – are mai mult noroc decît ~; – unde-i ~ e și noroc; – la un car de ~, trebue două de noroc; – mai bine un dram de ~ decît un car de noroc sau, invers, decît un car de ~; mai bine un dram de noroc; (femeia-i poale (sau plete) lungi și ~ scurtă; – ~a de ar crește pe toate cărările, ar paște-o și măgarii, nu toți oamenii pot fi deștepți; – a (nu) fi în toată ~a sau în toate mințile, a (nu) fi cu ~a întreagă sau cu mințile întregi, a (nu) fi cu ~a sănătoasă; – a-și băga mințile în cap, a se cuminți, a prinde minte; a învăța ~ pe cineva, a-i da o învățătură, o lecție strașnică, a-l dojeni aspu, a-l pedepsi; (P): nevoia te învăță ~; a (se) învăța ~, a se cuminți, a se deștepta, a se înțelepți de pe urma celor pățite; a lua ~a sau mințile, a înnebuni; (P): decît să ia Dumnezeu mințile omului, mai bine să-i ia viața; (P): cînd vrea Dumnezeu să piardă pe om, mai întîiu îi ia mințile (ZNN.); a-și pierde mintea sau mințile, a-și pierde capul, a înnebuni; a-și pune ~a cu cineva, a) a se lua la întrecere, la ceartă, etc. cu cineva: Eroule nu vru deocamdată să-și puie ~a cu niște muieri (ISP.); b) a lua în serios spusele cuiva: a-și pune ~a cu copii (CIAUȘ.); (P): nu-ți pune mintea cu nebunul; a scoate din ~ sau din minți, a face să-și piardă capul, să se îndrăgostească; a amăgi ¶ 3 Gînd, cuget, intențiune: a avea în ~ ceva; a-i trece prin ~ ¶ 4 Atențiune, băgare de seamă: a-și încorda ~a sau mințile ¶ 5 Memorie, amintire: a ținea ~, a nu uita, a-și aduce aminte; ținere de ~, memorie, aducere aminte; 👉 AMINTE: a-i ieși din ~, a uita ¶ 6 Cunoștință de sine, conștiință, sentiment, simțire, fire: a-și ieși din minți; a-și bea ~a sau mințile, a bea foarte mult pînă ce nu-și mai dă seamă ce face: cine bea vin mult își bea și mințile (ZNN.); o să-ți bei cămașa din spate,... o să-ți bei mințile (DLVR.) [lat. mĕntem].

OMUL CUMINTE ÎȘI CUMPĂRĂ VARA SANIE ȘI IARNA CAR (pr.) = Spune chibzuiala omului care se gîndește din vreme la toate.

cuminte adj. m. și f., pl. cuminți

cuminte adv., -ți adj. pl. m. și f. (lucrează cuminte; doi oameni cuminți).

CUMINTE adj., adv. 1. adj. v. ascultător. 2. adj. v. cumpătat. 3. adj. v. echilibrat. 4. adj. v. chibzuit. 5. adj. chibzuit, deștept, inteligent, înțelept. (O faptă ~.) 6. adv. v. chibzuit.

CUMINTE adj., adv. 1. adj. ascultător, bun, docil, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Un copil ~.) 2. adj. astîmpărat, așezat, chibzuit, cumințit, cumpătat, domolit, echilibrat, liniștit, potolit, reținut, rezervat, serios, sobru, stăpînit, temperat. (Om ~.) 3. adj. cumpănit, echilibrat, rațional, rezonabil, (înv.) rezonat. (Om ~.) 4. adj. chibzuit, înțelept, socotit, (pop.) mintos. (Om ~.) 5. adj. chibzuit, deștept, inteligent, înțelept. (O faptă ~.) 6. adv. chibzuit, înțelept, întelepțește, judicios, rațional. (A procedat ~.)

Cuminte ≠ obraznic, neastâmpărat, nebunatic, zălud, zburdalnic, zglobiu