11 definiții pentru considerent

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere; părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant.

CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere; părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant.

considerent sn [At: MAIORESCU, D. I, 92 / V: (iuz) ~rant / Pl: ~e / E: fr considerant] 1-2 Considerație (4-5). 3 Argument logic. 4 (Jur; lpl) Parte dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. corectată

CONSIDERÉNT, considerente, s. n. Motiv, punct de vedere, argument logic; considerație (1).

CONSIDERÉNT s.n. 1. Punct de vedere. ♦ Argument logic, motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție, cuprinzând motivarea soluției date de acest organ. [Cf. fr. considérant].

CONSIDERÉNT s. n. 1. punct de vedere; părere. ◊ argument (logic), motiv. 2. (jur.; pl.) partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cu motivarea soluției date de acest organ. (< fr. considérant)

CONSIDERÉNT ~e n. 1) Argument logic. 2) Poziție intelectuală; punct de vedere asupra unui lucru sau asupra unei persoane; părere; judecată; opinie. 3) jur. Factor care motivează o decizie a unui organ de jurisdicție. /<fr. considérant

*consideránt n., pl. e (fr. considérant, îld. -and, lat. considerandus, care trebuĭe să fie considerat; it. -ando). Motivu pe care se întemeĭază și care procede o lege, o sentență. – Maĭ bine ar fi -and. Fals -ent.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

considerent s. n., pl. considerente

considerént s. n., pl. considerénte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONSIDERÉNT s. 1. v. părere. 2. v. argument. 3. v. cauză.

CONSIDERENT s. 1. considerație, constatare, idee, observare, observație, opinie, părere, reflecție, reflexie, remarcă. (Citeva ~ asupra...) 2. argument, raționament, (înv.) rezon. (I-a convins cu ~e logice.) 3. cauză, mobil, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care poate explica producerea unui fenomen.)

Intrare: considerent
considerent substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • considerent
  • considerentul
  • considerentu‑
plural
  • considerente
  • considerentele
genitiv-dativ singular
  • considerent
  • considerentului
plural
  • considerente
  • considerentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

considerent, considerentesubstantiv neutru

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.