2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. Refl. A se împrăștia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zăhătuí vb. IV] – Din ucr. zahaity.

ZĂHĂTUÍ vb. IV v. zăhăi.

ZĂHĂTUÍ vb. IV v. zăhăi.

zăhăi [At: NECULCE, L. 342 / V: ~ătui / Pzi: ~esc, (îvr) zăhai / E: ucr загаїти] 1 vt (înv; c. i. dușmani) A hărțui (2). 2 vt (Pex) A prăda (1). 3 vt (îrg; c. i. persoane) A stingheri (1). 4 vt (Pex; c. i. persoane) A sâcâi (1). 5 vt (Reg; c. i. locuințe) A deranja (1). 6 vt (înv; c. i. acțiuni) A opri. 7 vt (îrg; c. i. obiecte) A arunca în dezordine. 8 vt (Pex) A rătăci. 9 vt (Rar; c. i. lucruri) A îngrămădi. 10 vt (îvr; c. i. timpul, vremea) A irosi. 11 vr A se împrăștia. 12 vr A se pierde.

zăhăi vb. IV. tr. (înv., pop.) 1 (compl. indică persoane) A supăra, a sîcîi, a necăji; a stingheri. 2 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A împrăștia; a risipi (în toate părțile). • prez.ind. -iesc. /<ucr. загаіти.

zăhătui vb. IV. tr. (reg.) A astupa cu crengi. • prez.ind. -iesc. /zăhată + -ui.

ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. Refl. A se împrăștia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zăhătuí vb. IV] – Din ucr. zahaity.

ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A sîcîi, a hărțui, a chinui. Zăhăindu-l muștele... au fluturat țapul o dată din coarne. SBIERA, P. 166. Vaca nu m-a zăhăit. ȘEZ. III 154. 2. A împrăștia în dezordine; a pierde, a rătăci. Pe-o grindă, călepe de tort și linuri boite fel de fel pentru scoarțe și lăicere; apoi cîlți, buci și alte lucruri, zăhăite prin cele poliți și colțare. CREANGĂ, A. 97. Dădaca lui a vrut încă să-l netezească, Dar pieptenele era prin casă zăhăit. DONICI, la TDRG. ◊ (În construcții impersonale) Am fost aseară la voi, Casa-i plină de gunoi. Și pe laiță zăhăit, M-am mirat la ce-am venit? MARIAN, O. I 132.

ZĂHĂTUÍ, zăhătuiesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A sîcîi pe cineva, a bate capul cuiva. 2. Refl. A se pierde, a se rătăci, a se prăpădi.

ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. A împrăștia; a pierde, a risipi. – Ucr. zahaity.

ZĂHĂTUÍ, zăhătuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A sâcâi pe cineva. 2. Refl. A se pierde, a se rătăci; a se prăpădi. – Din zăhăi.

A ZĂHĂÍ ~iésc tranz. pop. 1) (persoane) A necăji întruna cu diferite pretenții sau reproșuri; a bate la cap; a moronci; a zădărî; a hărțui. 2) (obiecte) A încurca printre altele, neștiind unde se află; a rătăci. /<ucr. zahaity

A SE ZĂHĂÍ pers. 3 se ~iéște intranz. pop. A se răspândi în diferite direcții sau pe un spațiu mai mare; a se împrăștia; a se risipi. /<ucr. zahaity

zăhăì v. Mold. a turbura, a neliniști: boii nu mă zăhăesc, om ca mine nu găsesc POP. [Slav. ZAITI, a rătăci].

zăhăĭésc v. tr. (rut. za-haiti, id., d. vsl. *gaviti, de unde și vsl. o-gaviti, a molesta, ceh. o-haviti, a deforma. Bern. 1, 298. V. hîĭesc). Est. Rar azĭ. Hărțuĭesc, molestez, turbur în treabă: Hanul tot zăhăĭa cîte o aripă de oaste moschicească (Nec. 2, 390). Azĭ ob. Deranjez lucrurile de la locu lor. – Și zăvăĭesc. V. răvășesc, zăstesc, zăticnesc, deretic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zăhăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăhăiésc, imperf. 3 sg. zăhăiá; conj. prez. 3 să zăhăiáscă

zăhăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăhăiésc, imperf. 3 sg. zăhăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăhăiáscă

zăhăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZĂHĂÍ vb. v. agasa, deranja, enerva, incomoda, indispune, irita, încurca, jena, necăji, plictisi, sâcâi, stingheri, stânjeni, supăra, tulbura.

ZĂHĂTUÍ vb. v. agasa, enerva, indispune, irita, necăji, pierde, plictisi, rătăci, sâcâi, supăra.

zăhăi vb. v. AGASA. DERANJA. ENERVA. INCOMODA. INDISPUNE. IRITA. ÎNCURCA. JENA. NECĂJI. PLICTISI. SÎCÎI. STINGHERI. STÎNJENI. SUPĂRA. TULBURA.

arată toate definițiile

Intrare: zăvăit
zăvăit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zăvăit
  • zăvăitul
  • zăvăitu‑
  • zăvăi
  • zăvăita
plural
  • zăvăiți
  • zăvăiții
  • zăvăite
  • zăvăitele
genitiv-dativ singular
  • zăvăit
  • zăvăitului
  • zăvăite
  • zăvăitei
plural
  • zăvăiți
  • zăvăiților
  • zăvăite
  • zăvăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: zăhăi
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zăhăi
  • zăhăire
  • zăhăit
  • zăhăitu‑
  • zăhăind
  • zăhăindu‑
singular plural
  • zăhăiește
  • zăhăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zăhăiesc
(să)
  • zăhăiesc
  • zăhăiam
  • zăhăii
  • zăhăisem
a II-a (tu)
  • zăhăiești
(să)
  • zăhăiești
  • zăhăiai
  • zăhăiși
  • zăhăiseși
a III-a (el, ea)
  • zăhăiește
(să)
  • zăhăiască
  • zăhăia
  • zăhăi
  • zăhăise
plural I (noi)
  • zăhăim
(să)
  • zăhăim
  • zăhăiam
  • zăhăirăm
  • zăhăiserăm
  • zăhăisem
a II-a (voi)
  • zăhăiți
(să)
  • zăhăiți
  • zăhăiați
  • zăhăirăți
  • zăhăiserăți
  • zăhăiseți
a III-a (ei, ele)
  • zăhăiesc
(să)
  • zăhăiască
  • zăhăiau
  • zăhăi
  • zăhăiseră
zăvăi
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zăvăi
  • zăvăire
  • zăvăit
  • zăvăitu‑
  • zăvăind
  • zăvăindu‑
singular plural
  • zăvăiește
  • zăvăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zăvăiesc
(să)
  • zăvăiesc
  • zăvăiam
  • zăvăii
  • zăvăisem
a II-a (tu)
  • zăvăiești
(să)
  • zăvăiești
  • zăvăiai
  • zăvăiși
  • zăvăiseși
a III-a (el, ea)
  • zăvăiește
(să)
  • zăvăiască
  • zăvăia
  • zăvăi
  • zăvăise
plural I (noi)
  • zăvăim
(să)
  • zăvăim
  • zăvăiam
  • zăvăirăm
  • zăvăiserăm
  • zăvăisem
a II-a (voi)
  • zăvăiți
(să)
  • zăvăiți
  • zăvăiați
  • zăvăirăți
  • zăvăiserăți
  • zăvăiseți
a III-a (ei, ele)
  • zăvăiesc
(să)
  • zăvăiască
  • zăvăiau
  • zăvăi
  • zăvăiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zăhătui
  • zăhătuire
  • zăhătuit
  • zăhătuitu‑
  • zăhătuind
  • zăhătuindu‑
singular plural
  • zăhătuiește
  • zăhătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zăhătuiesc
(să)
  • zăhătuiesc
  • zăhătuiam
  • zăhătuii
  • zăhătuisem
a II-a (tu)
  • zăhătuiești
(să)
  • zăhătuiești
  • zăhătuiai
  • zăhătuiși
  • zăhătuiseși
a III-a (el, ea)
  • zăhătuiește
(să)
  • zăhătuiască
  • zăhătuia
  • zăhătui
  • zăhătuise
plural I (noi)
  • zăhătuim
(să)
  • zăhătuim
  • zăhătuiam
  • zăhătuirăm
  • zăhătuiserăm
  • zăhătuisem
a II-a (voi)
  • zăhătuiți
(să)
  • zăhătuiți
  • zăhătuiați
  • zăhătuirăți
  • zăhătuiserăți
  • zăhătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zăhătuiesc
(să)
  • zăhătuiască
  • zăhătuiau
  • zăhătui
  • zăhătuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zăhăi zăvăi zăhătui

etimologie: