jena [At: MAIORESCU, CR. II, 341 / Pzi: ~nez / E: fr gêner] 1 vt (Fig) A pricinui cuiva o jenă (1) Si: a deranja, a incomoda, a stingheri. 2 vt (D. obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte) A strânge. 3 vt (Pex) A apăsa. 4 vt (D. obiecte) A provoca leziuni în timpul utilizării incomode. 5 vt (Pex) A împiedica mișcările unei părți a corpului. 6 vt (C. i. un obiect străin) A supăra. 7 vr A simți o jenă (1). 8 vr (Înv) A se supăra. 9 vr A se teme. 10 vr A avea un sentiment de reținere față de ceva sau de cineva. 11 vr A se rușina. 12 vr A se sfii. 13 vr (La imperativ negativ) Invitație, adesea ironică, adresată cuiva ca să procedeze liber, deschis, fără scrupule etc.

JENA, jenez, vb. I. 1. Tranz. (Despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A împiedica mișcările unei părți a corpului, a apăsa, a roade (nefiind croit pe măsură). Mă jenează gulerul. Mă jenează pantoful. ♦ Fig. A stînjeni, a stingheri, a deranja, a incomoda. O indiferență... care pe Maria... o jenează. C. PETRESCU, Î. II 57. 2. Refl. (Despre persoane) A simți jenă, rușine, a se sfii. Domnișoara... nu s-a jenat de loc și a plîns. SAHIA, N. 180. Dan se jena-ntotdeauna să ceară-nainte [bani]. VLAHUȚĂ, O. A. III 29.

JENA vb. I. 1. tr. (Despre obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte) A roade, a strînge, a apăsa. ♦ (Fig.) A stînjeni, a supăra, a incomoda; (sport) a împiedica. 2. refl. A se sfii. [< fr. gêner].

JENA vb. I. tr. (despre obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte) a roade, a strânge, a apăsa. ◊ (fig.) a stânjeni, a incomoda; (sport) a împiedica. II. refl. a se sfii. (< fr. gêner)

A JENA mă ~ez tranz. 1) A face să se jeneze; a stânjeni; a stingheri; a incomoda. 2) (despre încălțăminte și îmbrăcăminte) A încurca la mișcare, cauzând jenă fizică; a supăra; a deranja; a incomoda. /<fr. gêner

A SE JENA ~ez intranz. (despre persoane) A fi cuprins de jenă; a se rușina; a se sfii; a se stingheri; a se stânjeni; a se intimida. /<fr. gêner

jenà V. 1. a (se) constrânge; 2. a strânge, vorbind de încălțăminte.

jenéz v. tr. (fr. gêner, d. gêne, jenă). Constrîng mișcările corpuluĭ, strîng: un guler strîmt jenează respirațiunea, te jenează. Fig. Împedec, încurc, stînjinesc: această lege jenează industria, prezența luĭ mă jenează.

jena¹ (a ~) (a incomoda) vb., ind. prez. 3 jenează, imperf. 3 pl. jenau; conj. prez. 3 să jeneze

+jena² (a se ~) (a se rușina) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă jenez, 3 se jenează; conj. prez. 1 sg. să mă jenez, 3 să se jeneze; imper. 2 sg. afirm. jenează-te; ger. jenându-mă

jena (a ~) vb., ind. prez. 3 jenează

jena vb., ind. prez. 1 sg. jenez, 3 sg. și pl. jenează

JENA vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica. 3. v. supăra. 4. v. sfii.

JENA vb. 1. a deranja, a incomoda, a încurca, a stingheri, a stînjeni, a supăra, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru; să nu fie ~ de nimeni.) 2. a împiedica, a stingheri, a stînjeni. (Îl ~ în mișcări.) 3. a supăra. (Îl ~ ficatul.) 4. a se rușina, a se sfii, (înv. și reg.) a se stînjeni, (înv.) a se scandăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)