4 intrări

40 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UZ, uzuri, s. n. 1. Faptul sau posibilitatea de a folosi ceva; întrebuințare, folosire; folosință. Loc. vb. A face uz de... = a (se) folosi de... ◊ Expr. Scos (sau ieșit) din uz = care nu (se) mai folosește. 2. Spec. (Jur.) Dreptul de a se folosi de un lucru care este proprietatea altuia. 3. Uzanță, obicei. 4. (Înv.) Comportare, manieră. – Din lat. usus, it. uso.

UZÚRĂ1 s. f. 1. Deteriorare, degradare a unui obiect (prin întrebuințare îndelungată); uzaj. ♦ Modificare progresivă a (dimensiunilor) unei piese tehnice, în cursul funcționării sistemului din care face parte. ♦ Fig. Slăbire, oboseală, epuizare. 2. Fig. (Rar) Corupție, desfrâu. – Din fr. usure.

UZÚRĂ1 s. f. 1. Deteriorare, degradare a unui obiect (prin întrebuințare îndelungată); uzaj. ♦ Modificare progresivă a (dimensiunilor) unei piese tehnice, în cursul funcționării sistemului din care face parte. ♦ Fig. Slăbire, oboseală, epuizare. 2. Fig. (Rar) Corupție, desfrâu. – Din fr. usure.

UZÚRĂ2, uzuri, s. f. (Înv.) Camătă, dobândă; cămătărie. – Din lat. usura, fr. usure.

UZÚRĂ2, uzuri, s. f. (Înv.) Camătă, dobândă; cămătărie. – Din lat. usura, fr. usure.

uz sn [At: HELIADE, O. I, 151 / V: (Trs; înv) uzuș / S și: us / Pl: -uri / E: lat usus, it uso] 1 Folosire a unui lucru Si: utilizare. 2 Punere în funcțiune pentru producerea unui efect care satisface o cerință Si: utilizare. 3 Acționare a unei facultăți fizice sau mintale Si: utilizare. 4 Folosire (3). 5 (Îla) Scos (sau ieșit) din ~ Care nu mai circulă. 6 (Îe) A fi în ~ A servi o colectivitate. 7 (Îae) A se obișnui să se facă, să se practice. 8 (Îe) A face ~ de... A uza de... 9 (Îe) Pentru ~ul (sau pentru ~ ...) ori de ~ (urmat de determinări) Destinat să se practice, să circule într-un anumit fel, într-un anumit mediu. 10 (Spc) Utilizare efectivă (conform normelor) a elementelor de limbă, realizarea lor (corectă) în vorbire, într-o epocă dată, de către toți vorbitorii. 11 Modul de folosire a acestor norme. 12 (Jur; șîs drept de ~) Drept real principal în temeiul cămia o persoană poate folosi un lucm proprietate a altuia și poate trage foloasele necesare satisfacerii trebuințelor sale și ale familiei sale. 13 Fel de a fi, de a acționa care cu timpul devine obișnuit într-o anumită societate, într-un anumit domeniu etc. Si: obicei, uzanță (1), uzaj (1). 14 (D. elemente de limbă; îla) Ieșit din ~ Care nu se mai utilizează în vorbire la un moment dat. 15 (Înv; îla) Afară din ~ Care nu se conformează unui fel obișnuit de a se comporta sau de a vorbi în societate. 16 (Spc) Respect față de conduita obișnuită într-o anumită societate, bunele maniere Si: manieră.

uzu2 sf [At: ȚICHINDEAL, F. 456/4 / S și: usu~ / Pl: ~ri / E: lat ușura, fr usure] (Înv) 1 Camătă. 2 Cămătărie (2).

uzu1 sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 199/ S și: usu~ / Pl: (rar) ~ri / E: fr usure] 1 (Îvr) Uz (1) excesiv. 2 (Îlav) Cu ~ În mod curent. 3 Stricare a unui obiect prin întrebuințare îndelungată sau datorită acțiunii unor agenți fizico-chimici Si: uzaj (6), uzare (2). 4 (Îs) ~ morală Depreciere valorică a mijloacelor de muncă ca urmare a ieftinirii mașinilor și utilajelor de aceeași construcție sau a apariției altora mai bune, cu performanțe tehnice și economice superioare. 5 (Fig) Slăbire a organismului, a sănătății, a forțelor printr-o activitate îndelungată sau sub acțiunea anumitor factori. 6 (Îvr) Degradare morală Si: desfrâu (1). 7 (Fig) Pierdere a valorii expresive a unor cuvinte, construcții, figuri de stil (prin frecventa lor întrebuințare).

UZ, uzuri, s. n. 1. Faptul sau posibilitatea de a folosi ceva; întrebuințare, folosire; folosință. ◊ Loc. vb. A face uz de... = a (se) folosi de... ◊ Expr. Scos (sau ieșit) din uz = care nu (se) mai folosește. 2. Spec. (Jur.) Dreptul de a se folosi de un lucru care este proprietatea altuia. 3. Uzanță, obicei. 4. (Înv.) Comportare, manieră. – Din lat. usus, it. uso.

UZ s. n. 1. Faptul sau posibilitatea de a folosi; folosire, întrebuințare, folosință. Produse de uz casnic.Această persoană... a pierdut de mult un ochi și uzul comod al mîinii drepte. CARAGIALE, O. II 227. ◊ Expr. A face uz de... = a (se) folosi de... În primul rînd Meyerhold nu face uz de cortină. SAHIA, U.R.S.S. 152. Scos (sau ieșit) din uz = care nu (se) mai folosește, care nu se mai întrebuințează. Acolo sînt piesele scoase din uz care nu mai pot fi reparate și care vor fi vîndute la fier vechi. DEMETRIUS, C. 16. Sînt amîndoi acum... zvîrliți ca obiectele scoase din uz. C. PETRESCU, Î. II 253. ♦ Mod de folosire curentă a unui cuvînt. Limba scrisă este mai îngrijită decît cea vorbită, respectă mai strict normele, fixate prin tradiție literară și prin uz, ale limbii. IORDAN, L. R. 19. 2. (Jur.) Drept de a se folosi de un obiect care este proprietatea altuia. 3. (Franțuzism) Uzanță. [Poporul a păstrat] portul, uzurile și moravurile. MACEDONSKI, O. IV 114. ◊ Expr. A fi afară din uz = (despre cuvinte sau expresii) a fi neobișnuit, neconform cu uzanțele sau cu un anumit mod de a vorbi în societate. A! Domnule conservator, această expresiune nu este parlamentară, e afară din uz. ALECSANDRI, T. 1688. 4. (Învechit) Comportare, manieră. Trebuie să luăm lucrurile cu uzul subțire și cînd vei dovedi că este adevărat ceea ce-mi spui, atunci îl vom pedepsi după vină. FILIMON, C. 245.

UZÚRĂ3, uzuri, s. f. (Rar) Corupție, desfrîu, luxură. Sfărmați statuia goală a Venerei antice, Ardeți acele pînze cu corpuri de ninsori!... ele fac să pice În ghearele uzurei copile din popor. EMINESCU, O. I 60.

UZÚRĂ2, uzuri, s. f. (Învechit) Camătă, dobîndă (exorbitantă). Ei împrumută bani pre camătă sau uzură. ȚICHINDEAL, F. 456.

UZÚRĂ1 s. f. Deteriorare, degradare a unui obiect (prin întrebuințare, eroziune etc.). ♦ Fig. Oboseală, slăbire, epuizare.

UZ s.n. 1. Folosire, întrebuințare; folosință. ♦ (Jur.) Dreptul de a se folosi de un lucru care este și rămâne proprietatea altuia. 2. Uzanță, datină, obicei, cutumă. [< lat. usus, cf. fr. us, it. uso].

UZÚRĂ s.f. 1. Deteriorare a unei piese sau a unui sistem tehnic datorită unei întrebuințări îndelungate; uzaj. ♦ Pierdere de material la suprafața unei piese din cauza frecării. ♦ (Fig.) Slăbire, oboseală, epuizare. 2. (Fig.; rar) Corupție, desfrâu. [< fr. usure, it., lat. usura].

UZ s. n. 1. folosire, întrebuințare. 2. uzanță. 3. (jur.) dreptul de a se folosi de un lucru care este și rămâne proprietatea altuia. (< lat. usus, it. uso)

UZÚRĂ1 s. f. 1. ~ ◊ Pierdere de material la suprafața unei piese din cauza frecării. ♦ Uzură morală = pierdere a valorii mașinilor, instalațiilor, clădirilor etc. ca urmare a creșterii productivității muncii sociale sau a apariției altor mașini, mai perfecționate.

UZ ~uri n. 1) Aplicare în practică (pentru satisfacerea unor necesități); întrebuințare; folosire. ◊ Scos (sau ieșit) din ~ care nu mai poate fi folosit. A face ~ a folosi. 2) v. UZANȚĂ. 3) lingv. Modalitate, consfințită prin tradiție, de folosire curentă a unităților de limbă în vorbire. 4) jur. Drept real care permite unei persoane de a se folosi de un lucru care aparține altei persoane. /<lat. usus, it. uso

UZÚRĂ ~i f. 1) Deteriorare progresivă prin uz îndelungat (sau nerațional). ~a unei piese. 2) fig. Stare de epuizare temporară a capacităților fizice și spirituale în urma unui supraefort. /<fr. usure

uz n. 1. acțiunea și dreptul de a uza; 2. întrebuințarea ordinară a vorbelor, așa cum se practică de majoritatea națiunii: uzul e norma vorbirii, vorbă ieșită din uz; 3. datină în genere adoptată: uzuri nupțiale; 4. experiența societății, deprinderea bunelor maniere: îi lipsește uzul.

*uz n., pl. urĭ (lat. usus). Întrebuințare, folosință: lucrurile se tocesc pin uz. Obiceĭ, practică: vorbă ĭeșită din uz, uzu e norma vorbiriĭ, uzurile poporuluĭ la Crăcĭun. Manieră, experiența societățiĭ: îĭ lipsește uzu lumiĭ.

*uzúră f., pl. ĭ (lat. usura). Uzare, stricarea unuĭ lucru pin întrebuințare: uzura instrumentelor. Camătă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

uzu1 (deteriorare) s. f., g.-d. art. uzurii

uzu2 (camătă, corupție) (înv.) s. f., g.-d. art. uzurii; pl. uzuri

uzúră (camătă, corupție) s. f., g.-d. art. uzúrii; pl. uzúri

uzúră (deteriorare) s. f., g.-d. art. uzúrii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

UZ s. 1. v. folosință. 2. circulație. (Cuvinte ieșite din ~.) 3. v. datină. 4. v. cutumă. 5. v. uzanță.

UZÚRĂ s. 1. deteriorare, uzaj, uzare. (Gradul de ~ al unui obiect.) 2. v. purtare.

UZÚRĂ s. v. camătă, cămătărie, dobândă, procent.

UZ s. 1. folosință, folosire, întrebuințare, utilizare, (înv.) uzaj. (Obiecte de ~ strict.) 2. circulație. (Cuvinte ieșite din ~.) 3. datină, fel, obicei, rînduială, tradiție, uzanță, (înv. și pop.) rînd, (pop.) dată, lege, (înv. și reg.) pomană, (reg.) orîndă, (Transilv.) sucă, (prin Ban.) zacon, (înv.) pravilă, predanie, șart, tocmeală, (turcism înv.) adet. (Așa-i ~ din bătrîni.) 4. (JUR.) consuetudine, cutumă, datină, obicei, tradiție, uzanță. (Practică consacrată prin ~.) 5. obicei, regulă, rînduială, tipic, uzanță, (înv.) șart. (Care e ~ în aceste împrejurări?)

UZU s. 1. deteriorare, uzaj, uzare. (Gradul de ~ al unui obiect.) 2. folosire, întrebuințare, purtare, purtat. (De atîta ~, pantalonii erau rupți.)

uzu s. v. CAMĂTĂ. CĂMĂTĂRIE. DOBÎNDĂ. PROCENT.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

uz (-zuri), s. n. – Întrebuințare. Lat. usus (sec. XIX). – Der. uza, vb., din fr. user; uzaj, s. n., din fr. usage; uzanță, s. f., din fr. usance; uzita, vb. (a folosi), după lat. usitatus; uzual, adj., din fr. usuel, lat. usualis; usucapiune, s. f., din lat. usucapio; uzufruct, s. n., din lat. usufructus; uzufructar, s. m., din fr. usufructaire; uzură, s. f., din fr. usure; uzurar, adj., din fr. usuraire; uzurpa, vb., din fr. usurper; uzurpator, adj., din fr. usurpateur.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

UZ s. n. (< lat. usus, cf. fr. us, it. uso): folosire, întrebuințare obișnuită, comună, frecventă a unui cuvânt. Termen folosit în sintagma ieșit (ă) din uz (cu referire la un cuvânt sau la o expresie). ◊ ~ limbii: mișcare permanentă de adaptare a structurii unei limbi la necesitățile social-culturale ale vorbitorilor ei. Se opune normei (v.).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ABUSUS NON TOLLIT USUM (lat.) abuzul nu împiedică uzul – Maximă din vechiul drept francez. Teama de a săvârși un abuz (de drept) nu trebuie să ducă la neexercitarea dreptului.

AD USUM DELPHINI (lat.) pentru uzul Delfinului – Mențiune pe edițiile din clasicii latini întocmite de Bossuet și Huet pentru fiul lui Ludovic al XIV-lea, ediții din care erau omise pasaje licențioase. În sens ironic, ediție prescurtată, epurată.

Ad usum Delphini (lat. „Pentru folosința Delfinului”) – Le Dauphin, adică Delfinul, era titlul acordat fiului mai mare al regilor Franței. Primind însărcinarea de a-l educa pe Dauphin, moștenitorul regelui Ludovic al XIV-lea, învățații Bossuet și Huet, amîndoi prelați, au alcătuit ediții speciale, prelucrate din clasicii latini, îndepărtînd cu grijă preacuvioasă părțile pe care le-au considerat frivole, vulgare. De atunci, despre cărțile, publicațiile, discursurile din care au fosti extrase pasajele socotite dăunătoare, sau despre cele cărora li s-au făcut adăugiri ticluite cu un anume scop, se spune în ironie că sînt întocmite „ad usum delphini”! Vorbind despre felul cum dascălii greci de odinioară îi instruiau pe feciorii de boieri, Ion Ghica notează în Scrisorile către V. Alecsandri: „Metoda și programul de învățătură era același pentru toți. Începeau cu Eclogarion…, un fel de crestomație ad usum delphini” (Editura tineretului, 1955, pag. 77). IST.

Intrare: uz
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uz
  • uzul
  • uzu‑
plural
  • uzuri
  • uzurile
genitiv-dativ singular
  • uz
  • uzului
plural
  • uzuri
  • uzurilor
vocativ singular
plural
Intrare: uzură (camătă)
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uzu
  • uzura
plural
  • uzuri
  • uzurile
genitiv-dativ singular
  • uzuri
  • uzurii
plural
  • uzuri
  • uzurilor
vocativ singular
plural
Intrare: uzură (corupție)
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uzu
  • uzura
plural
  • uzuri
  • uzurile
genitiv-dativ singular
  • uzuri
  • uzurii
plural
  • uzuri
  • uzurilor
vocativ singular
plural
Intrare: uzură (deteriorare)
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uzu
  • uzura
plural
  • uzuri
  • uzurile
genitiv-dativ singular
  • uzuri
  • uzurii
plural
  • uzuri
  • uzurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

uz, uzurisubstantiv neutru

  • 1. Faptul sau posibilitatea de a folosi ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Produse de uz casnic. DLRLC
    • format_quote Această persoană... a pierdut de mult un ochi și uzul comod al mîinii drepte. CARAGIALE, O. II 227. DLRLC
    • 1.1. Mod de folosire curentă a unui cuvânt. DLRLC
      • format_quote Limba scrisă este mai îngrijită decît cea vorbită, respectă mai strict normele, fixate prin tradiție literară și prin uz, ale limbii. IORDAN, L. R. 19. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune verbală A face uz de... = a (se) folosi de... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote În primul rînd Meyerhold nu face uz de cortină. SAHIA, U.R.S.S. 152. DLRLC
    • chat_bubble Scos (sau ieșit) din uz = care nu (se) mai folosește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Acolo sînt piesele scoase din uz care nu mai pot fi reparate și care vor fi vîndute la fier vechi. DEMETRIUS, C. 16. DLRLC
      • format_quote Sînt amîndoi acum... zvîrliți ca obiectele scoase din uz. C. PETRESCU, Î. II 253. DLRLC
  • 2. prin specializare științe juridice Dreptul de a se folosi de un lucru care este proprietatea altuia. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. Cutumă, datină, obicei, uzanță. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote [Poporul a păstrat] portul, uzurile și moravurile. MACEDONSKI, O. IV 114. DLRLC
    • chat_bubble A fi afară din uz = (despre cuvinte sau expresii) a fi neobișnuit, neconform cu uzanțele sau cu un anumit mod de a vorbi în societate. DLRLC
      • format_quote A! Domnule conservator, această expresiune nu este parlamentară, e afară din uz. ALECSANDRI, T. 1688. DLRLC
  • 4. lingvistică Modalitate, consfințită prin tradiție, de folosire curentă a unităților de limbă în vorbire. NODEX
  • 5. învechit Comportare, manieră. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Trebuie să luăm lucrurile cu uzul subțire și cînd vei dovedi că este adevărat ceea ce-mi spui, atunci îl vom pedepsi după vină. FILIMON, C. 245. DLRLC
etimologie:

uzu, uzurisubstantiv feminin

etimologie:

uzu, uzurisubstantiv feminin

  • 1. figurat rar Corupție, desfrâu, luxură. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Sfărmați statuia goală a Venerei antice, Ardeți acele pînze cu corpuri de ninsori!... ele fac să pice În ghearele uzurei copile din popor. EMINESCU, O. I 60. DLRLC
etimologie:

uzu, uzurisubstantiv feminin

(numai) singular
  • 1. Degradare a unui obiect (prin întrebuințare îndelungată). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Uzură morală = pierdere a valorii mașinilor, instalațiilor, clădirilor etc. ca urmare a creșterii productivității muncii sociale sau a apariției altor mașini, mai perfecționate. MDN '00
    • 1.2. Modificare progresivă a (dimensiunilor) unei piese tehnice, în cursul funcționării sistemului din care face parte. DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.3. figurat Epuizare, oboseală, slăbire. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.