oboseală sf [At: LB / Pl: ~eli / E: obosi + -eală] 1 Stare de slăbiciune generală, provocată de un efort excesiv, fizic sau intelectual Si: obosire (2), osteneală. 2 (Teh; pan) Scădere a rezistenței unui material supus la solicitări periodice Si: obosire (1). 3 (Agr; pan) Scădere a productivității solului Si: obosire (3).

OBOSEALĂ (pl. -seli) sf. Osteneală foarte mare: a cădea de ~; a nu mai putea de ~; o ajunse oboseala, de nu mai putea sta în picioare (ISP.) [obosi].

OBOSEALĂ, oboseli, s. f. Slăbire a puterilor, cauzată de un efort fizic sau intelectual, stare a celui obosit; osteneală, istovire. Uită de oboseli și de necazuri, ca și cum ar fi ieșit întinerit dintr-o baie. VORNIC, P. 191. Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. SADOVEANU, O. VI 66. Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sînt într-un mod fatal legate de o mînă de pămînt. EMINESCU, O. I 136. ♦ (Tehn.) Scădere a rezistenței mecanice a materialului unei piese folosită des.

OBOSEALĂ ~eli f. 1) Stare a celui obosit; osteneală. 2) tehn. (despre materiale, piese, instalații) Pierdere a rezistenței ca rezultat al folosirii îndelungate. ~eala metalului. [G.-D. oboselii] /a obosi + suf. ~eală

oboseală f. osteneală covârșitoare.

oboseálă f., pl. elĭ. Osteneală.

oboseală s. f., g.-d. art. oboselii; pl. oboseli

oboseală s. f., g.-d. art. oboselii; pl. oboseli

oboseală s. f., g.-d. art. oboselii; pl. oboseli

oboseală, -seli.

OBOSEALĂ s. osteneală, trudă, (rar) obosire. (Lucru făcut cu multă ~; simte ~ unei zile grele.)

OBOSEALĂ s. osteneală, trudă, (rar) obosire. (Lucru făcut cu multă ~; simte ~ unei zile grele.)

OBOSEALĂ. Subst. Oboseală, obosire (rar), osteneală (înv. și pop.), istoveală, istovire, trudă (pop.), trudnicie, moleșeală, moleșire, sleire (fig.), epuizare, uzură (fig.), extenuare, sfîrșeală, vlăguire, surmenare, surmenaj; astenie. Adj. Obosit, ostenit (înv. și pop.), istovit, trudit (pop.), sleit (fig.), secătuit, stors (fig.), slăbit, epuizat, uzat (fig.), extenuat, sfîrșit, prăpădit, vlăguit, moleșit, surmenat; astenic. Obositor, ostenitor (înv. și pop.), ostenicios (înv. și reg.), istovitor, trudnic (pop.), epuizant, extenuant, vlăguitor, moleșitor. Vb. A (se) obosi, a osteni (înv. și pop.), a se istovi, a se epuiza, a se uza (fig.), a se extenua, a se vlăgui, a se surmena; a se asteniza. A obosi (pe cineva), a osteni (înv. și pop.), a istovi, a slei (fig.), a secătui, a stoarce pe cineva de puteri (de vlagă), a epuiza, a extenua, a vlăgui, a surmena; a asteniza. A fi obosit, a fi istovit, a fi rupt (frînt, mort) de osteneală, a-i trece (cuiva) os prin os, a-i trece ciolan prin ciolan, a simți oboseală, a se simți sleit (de puteri), a fi stors de puteri, a fi numai apă (o apă), a i se muia (cuiva) ciolanele, a pica (a cădea) de pe (din) picioare, a nu se (mai) putea ține pe picioare, a nu-l mai ține picioarele (de oboseală), a i se rupe picioarele (de oboseală), a fi zdrobit de oboseală, a cădea (a da) în (pe) brînci. V. efort, muncă.

Oboseală ≠ odihnă

OBOSEALĂ s. f. Stare de slăbiciune generală provocată de un efort, excesiv, fizic sau intelectual; osteneală. cf. lb, polizu, lm. Oboseala, slăbiciunea, toate relele ci sînt Într-un mod fatal legate de o mină de pâmînt; ...Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai găndit. eminescu, o. i, 136. Drumețul se așează jos lîngă babă în bătaia lunii și răsuflă adînc de oboseală. caragiale, o, ii, 245; cf. ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w., bianu, d. s. O oboseală copleșitoare îi cuprinse tot trupul. bujor, s. 83. Mai mult decît oboseala îl supăra și aproape îl jignea atitudinea țăranilor. rebreanu, r. ii, 84. Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. sadoveanu, o. ii, 68. Ceea ce reduce în general, tensiunea nervoasă către deprimare e oboseala. ralea, s. t. ii, 65. Din pricina oboselii și a trudei, fața fetișcanei avea o frumusețe neasemuită. stancu, r. a. iii, 219. Apa rece o mai înviorase puțin, îi mai alungase oboseala și urîtul. v. rom. august 1954, 63. Frînți de oboseală, oamenii s-au desfăcut din jurul focului unul cîte unul. galan, z. r. 384. Uită de oboseli și de necazuri, ca și cum ar fi ieșit întinerit dintr-o baie. vornic, p. 191. ♦ p. anal. (Tehn.) Scădere a rezistenței unui material supus la solicitări periodice. cf. dl, dm, der. ♦ p. anal. (Agron.) Scădere a productivității solului. cf. ltr. – pl.: oboseli. – Obosi + suf. -eală.