5 intrări

49 de definiții

din care

Explicative DEX

tipat, -ă adj. Construit, modelat după un tip fix ◊ „Manu, un gangster, nu este totuși tipat după modelele lansate dincolo de ocean. Atunci când împrejurările îl aduc în preajma unei femei tinere care are un copil, el dă la iveală setea după o altă existență.” R.l. 11 VIII 69 p. 3 (din tip „model, formă” + -at; cf. fr. typé; PR, L; C. Lupu în SCL 6/82 p. 506)

ȚIPA2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.

ȚIPA2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.

ȚIPA1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec.

ȚIPA1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec.

ȚIPAT, -Ă, țipați, -te, adj. (Rar) Rostit cu glas tare și ascuțit; strident. – V. țipa1.

ȚIPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă), zbieret, urlet, strigăt. [Var.: țipet s. n.] – Țipa1 + suf. -ăt.

ȚIPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă), zbieret, urlet, strigăt. [Var.: țipet s. n.] – Țipa1 + suf. -ăt.

ȚIPET s. n. v. țipăt.

ȚIPET s. n. v. țipăt.

ȚIPET s. n. v. țipăt.

țipa2 [At: (a. 1798) IORGA, S. D. XVII, 211 / V: (Trs) țupa / Pzi: țip / E: nct] (Reg) 1 vt A arunca ceva nefolositor. 2 vt A azvârli (undeva sau după cineva). 3 vt (Îlv) A-i ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă Si: a pălmui. 4 vt (Îe) A ~ ochii A privi repede, în treacăt. 5 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) în nări (ceva) A reproșa. 6 vt (Îe) A i-o ~ în pupăză A nu ști să păstreze un secret. 7 vt (Îe) A ~ fapt (sau ură) (pe cineva sau cuiva) A face vrăji cuiva. 8 vt (Rar) A doborî. 9 vt (C. i. scântei, flăcări etc.) A face să iasă. 10 vt A da muguri, frunze etc. 11 vt (Determinat prin „afară”) A expulza din organism Si: a elimina (18). 12 vt(a) A expulza fătul înainte de vreme Si: (pop) a lepăda. 13 vt(a) A elimina secreții la fătat. 14 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A arunca de pe sine Si: a lepăda. 15 vr A se primeni. 16 vtr A-și schimba pielea Si: (pop) a lepăda, a năpârli. 17 vt A da (pe cineva) afară Si: a izgoni. 18 vt A destitui. 19 vt A trimite (pe cineva) cu sila (undeva). 20 vt (C. i. animale) A lăsa să intre. 21 vt (C. i. animale) A lăsa să iasă Si: (pop) a slobozi. 22 vt (C. i. animale) A trimite (de) undeva. 23 vt (C. i. animale) A dejuga. 24 vr (D. ființe; de obicei udp „asupra”, „la”, „spre”, „în” etc.) A se năpusti. 25 vi (Îe) A ~ la vale A coborî. 26 vr A se duce repede și pentru un scurt timp Si: a se repezi. 27 vt (C. i. mâinile sau un obiect) A mișca spre ceva cu repeziciune Si: a repezi. 28 vr (D. boli eruptive) A ataca.

țipa1 [At: (a. 1675) GCR I, 218/28 / Pzi: țip / E: nct] 1 vi (D. oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de mânie, de spaimă, de bucurie etc.) Si: a răcni1, a schițoi, a țipoti1, a țipui (1), a țipuri (1), (reg) a țivli (3), a urla1, a zbiera. 2 vt(a) A spune (ceva) cu glas ridicat. 3 vt(a) A spune (ceva) răstindu-se (la cineva). 4 vi (Mai ales d. copiii mici) A plânge tare Si: a șurligăi. 5 vi (Pop; îe) A ~ fiul (sau pruncul) în sânul maicii A fi jale mare. 6 vi (D. unele animale, mai ales d. păsări) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 7 vi (Pex; d. unele specii de pești) A produce anumite sunete la scoaterea din apă. 8 vi (D. vânt, furtună etc.) A produce zgomot ascuțit și puternic Si: a șuiera, a urla. 9 vi (D. unele obiecte care se mișcă cu viteză) A produce un zgomot strident, scurt și intens Si: a șuiera, a urla. 10 vi (D. oameni) A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 11 vi (D. instrumente muzicale) A produce sunete puternice și înalte. 12 vi (D. sirene) A emite un sunet strident, ascuțit și prelung Si: a șuiera. 13 vi (D. mecanisme, obiecte) A produce un zgomot ascuțit și neplăcut în timpul funcționării sau al utilizării Si: a scârțâi. 14 vi (D. lemne, copaci etc.) A produce un zgomot caracteristic, prelung și subțire prin rupere, prăbușire, ardere etc. Si: a pârâi, a pocni, a trosni. 15 vi (Mol; îe) A-i ~ (cuiva) măseaua A fi la mare strâmtoare. 16 vi (D. spațiul unde se produc diferite zgomote; udp „de”) A se umple de sunete puternice și ascuțite Si: a răsuna. 17 vi (Reg; d. urechi) A țiui. 18 vi (Fig; d. obiecte de îmbrăcăminte și de încălțăminte) A sta gata să plesnească, fiind prea strâns pe corp sau prea strâmt. 19 vi (Fig; d. culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută din cauza stridenței nuanțelor.

țipat2 sn [At: MARIAN, V. 154 / Pl: ~uri / E: țipa2] (Reg) 1-15 Țipare2 (1-15). 16 Aruncare în calea cuiva a unui obiect vrăjit, socotit ca aducător de rele celui care îl ridică Si: (reg) aruncătură (16), fapt, țipătură2 (3). 17 Efectul țipatului2 (16) Si: (reg) țipătură2 (4).

țipat1 sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: țipa1] (Îvr) 1-13 Țipare1 (1-13).

țipat3, ~ă [At: DL / Pl: ~ați, ~e / E: țipa1] (Rar) 1-2 a, av (Rostit) cu glas tare și ascuțit.

țipăt sn [At: (a. 1550-1580) CUV. D. BĂTR. II, 458/29 / V: ~pet, (reg) ~petă sf / Pl: ~pete / E: țipa1 + -et] 1 Strigăt ascuțit (de durere, de mânie, de teamă etc.) Si: răcnet, urlet, zbieret. 2 (Reg; îe) A nu (se) auzi nici ~ul (sau țipetă) A nu (se) auzi nimic. 3 (Reg; îe) (Nici) ~ul (sau țipetă) (de om) Nimeni. 4 (Reg; îe) N-are țipetă de... A fi lipsit cu totul de... 5 Strigăt specific scos de păsări sau de animale Si: (îvr) țipătură1 (3). 6 Sunet puternic și înalt produs de un instrument muzical. 7 Sunet strident, ascuțit și prelung emis de o sirenă. 8 Zgomot ascuțit și neplăcut produs de unele mecanisme și obiecte în timpul funcționării sau al utilizării. 9 Zgomot ascuțit produs prin spargere, rupere etc.

țipet sn vz țipăt

țipetă sf vz țipăt

țupa2 v vz țipa2

ȚIPA1 (țip), ȚÎPA1 (țîp) vb. intr. A striga tare, cu glas ascuțit: odată țipă pasărea și, cît ai zice meiu, se văzu înconjurat de păsări, cari mai mici, cari mai mari, țipînd pre limba lor (ISP.); țipa cît îi lua gura (VLAH.); ~ ca din gură de șarpe 👉 ȘARPE1.

ȚIPA2 (țip), ȚÎPA3 (țîp) vb. tr. Trans. 1 A arunca: Țipă condeiul pe masă Și mi se plimbă prin casă (IK.-BRS.); a treia zi după Bobotează nu se țipă cenușa din vatră, pentru că mănîncă dihorul găinile (GOR.) 2 A lepăda: Novac... țipa haine boierești Și ’mbrăca călugărești (FR.-CDR.).

ȚIPĂT (pl. -pete) sn. Strigăt tare și ascuțit: a scoate, a da un ~; împărăteasa dete un ~ și se deșteptă (ISP.); cale de jumătate de ceas se auzeau țipetele și vaietele nenorociților din cîmpul Dudeștilor (I.-GH.) [țipa1].

ȚIPĂTU1 (pl. -turi) sf. = ȚIPĂT: văzurăm vre-o șase lupi... clănțănind dinții, cu niște țipături neplăcute (BOL.).

ȚÎPA 👉 ȚIPA.

ȚIPAT, -Ă, țipați, -te, adj. (Rar) Rostit cu glas tare și ascuțit; strident. – V. țipa1.

ȚIPA1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. V. răcni. Femeia țipa cu glas sfredelitor și ascuțit. SADOVEANU, O. VII 170. Cînd dădu cu ochii de dînsul, țipă de parc-ar fi săgetat-o moartea. MIRONESCU, S. A. 99. Atunci ea tresărind, odată începu a țipa și a se apăra cu năframa. CREANGĂ, P. 271. ◊ Expr. A țipa cît îl ia (sau cît îl ține) gura (sau în gura mare) v. gură (I 3). ◊ Fig. Țipă foamea în ei. STANCU, D. 52. Dădu drumul din arc unei săgeți, care țipă scurt. SADOVEANU, O. VII 41. ♦ A vorbi cu glasul ridicat, a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mînia, prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. Mai repede! țipă el nervos. DUMITRIU, N. 140. Boierul cel călare țipa plecat spre un slujitor. SADOVEANU, O. VII 29. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. Începu și Pan cu naiul său... dară țipa din nai așa de tare, încît trebuia să-ți pui mîinile la urechi. ISPIRESCU, U. 110. Vorbind astfel, țipă din corn și se făcu nevăzut printre copaci. BOLINTINEANU, O. 330. 2. (Despre animale) A scoate strigăte puternice, ascuțite. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. O pasăre speriată țipă în întunerec, mecanic și aspru. C. PETRESCU, S.23. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe. IOSIF, P. 52. În luncă Țipă cucoșul trezit. ALECSANDRI, P. I 13. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau stridenței nuanțelor); a bate la ochi. Subt bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32.

ȚIPA2, țip, vb. I. Tranz. (Transilv.; și cu pronunțarea regională țîpa) 1. A arunca, a azvîrli. Ea-n drum cofele-o țipat. ȘEZ. I 76. ◊ Refl. Ian te uită cum se țipă, Parcă sare de pe rîpă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. 2. (Cu privire la îmbrăcăminte) A lepăda, a arunca de pe sine. Țipă straie bărbătești Și te-mbracă-n femeiești. ȘEZ. I 78. Și-ncepu Marcu-a juca Și cîte-o hain-a țipa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 490. 3. A scoate, a slobozi, a da afară. Mere murgul Radului, Din picioare scînteind, Din gură pară țîpînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. 4. A alunga, a goni. Mă țipă mama să țes, Eu mă sui pe sul și-apăs. MARIAN, S. 169.

ȚIPAT, -Ă, țipați, -te, adj. (Rar) Rostit cu glas tare și ascuțit; strident. (Adverbial) Au răspuns scurt și țipat. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 20.

ȚIPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă, v. răcnet); strigăt scos de animale. Prin văzduhul sur vîslea spre asfințit un cîrd de gîște sălbatice, cu țipete aspre. SADOVEANU, O. I 451. Izbucni un țipăt deznădăjduit de femeie, ca sîngele pe lîngă un cuțit înfipt în inimă. CAMIL PETRESCU, N. 21. O cocoană... dădu un țipăt de spaimă și leșină. VLAHUȚĂ, O. AL. II 6. – Variantă: țipet (HOGAȘ, M. N. 180, RUSSO, S. 115) s. n.

A ȚIPA țip intranz. 1) (despre ființe) A scoate țipete; a răcni; a striga. ~ de durere. 2) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a vocifera. ~ la copii. /Orig. nec.

ȚIPĂT ~ete n. Strigăt puternic (scos de om sau de unele animale); răcnet; răget. ~ ascuțit. /a țipa + suf. ~ăt

țipà v. 1. a striga în gura mare; 2. Tr. a arunca repede: și flori culegea, cunune învârsta, pe cale-i țipa POP. [Probabil onomatopee cu sensul primitiv «a țișni» (cf. dial. țip, șipot), de unde pe de o parte «a glăsui tare», iar pe de alta «a arunca cu repeziciune», sensul verbului în Ardeal].

țipăt n. strigăt tare și ascuțit. [V. țipă].

țip, a v. intr. (din dial. țip, șipot, apă țîșnitoare. V. țîp și ațipesc). Strig cu glas supțire: copiiĭ țipă (V. răcnesc). V. tr. Trans. Maram. Arunc: Țipă coasa’n buruĭene și se cară la pomene (J. B. 390). Mîn, împing, aduc: ĭa țipă-mĭ în coace paharu cela, (fig.) unde-l țipaŭ interesele. V. refl. Mă duc, intru: oameniĭ se țipaŭ acolo.

țípet n., pl. e (d. țip). Strigăt supțire ca de copil orĭ de femeĭe. – În nord -ăt, pl. tot ete. V. răcnet.

Ortografice DOOM

țipa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 ți; conj. prez. 1 sg. să țip, 3 să țipe

țipăt s. n., pl. țipete

țipa (a ~) vb., ind. prez. 3 țipă; ger. țipând

țipăt s. n., pl. țipete

țipa (a striga, a arunca) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 sg. și pl. ți

țipăt s. n., pl. țipete

Sinonime

ȚIPA vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui.

ȚIPA vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta, lepăda, zvârli.

ȚIPĂT s. 1. v. strigăt. 2. răcnet, strigăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.) 3. v. chiot.

țipa vb. v. ALUNGA. ARUNCA. AZVÎRLI. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. LEPĂDA. ZVÎRLI.

ȚIPA vb. 1. a striga, a urla, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cît îl ținea gura.) 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 4. a răcni, a se răsti, a striga, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocori, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?) 5. a chioti, a chiui, a hăuli, a striga, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. și Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului, la joc.)

ȚIPĂT s. 1. strigăt, urlet, zbieret, (înv.) chemare, vreavă. (Îl ruga să înceteze cu ~ele.) 2. răcnet, strigăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.) 3. chiot, chiu, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, (pop.) iuit, (reg.) hihăit, hihot. (A tras un ~, la horă.)

Antonime

A țipa ≠ a șopti

Țipăt ≠ șoaptă, tăcere

Regionalisme / arhaisme

ȚIPA vb. (Criș., Trans. SV) A arunca, a lepăda. Și-lu țipă afară din sine. MISC. SEC. XVII, 2r. Țipă hainele jos și le du la porci. OG, 369. ♦ A alunga. Dară de cînd m-au țipat Că i-au vestit moartea-n sat, Tot oile am păzii. OG, 383. Etimologie necunoscută. Cf. d u d u i, î n t i r i (1), p o g o n i, z o g o n i.

țipá, v.i. v. țâpa („a arunca”).

Intrare: tipat
tipat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țipa (arunca)
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țipa
  • țipare
  • țipat
  • țipatu‑
  • țipând
  • țipându‑
singular plural
  • ți
  • țipați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țip
(să)
  • țip
  • țipam
  • țipai
  • țipasem
a II-a (tu)
  • țipi
(să)
  • țipi
  • țipai
  • țipași
  • țipaseși
a III-a (el, ea)
  • ți
(să)
  • țipe
  • țipa
  • țipă
  • țipase
plural I (noi)
  • țipăm
(să)
  • țipăm
  • țipam
  • țiparăm
  • țipaserăm
  • țipasem
a II-a (voi)
  • țipați
(să)
  • țipați
  • țipați
  • țiparăți
  • țipaserăți
  • țipaseți
a III-a (ei, ele)
  • ți
(să)
  • țipe
  • țipau
  • țipa
  • țipaseră
țupa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țipa (striga)
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țipa
  • țipare
  • țipat
  • țipatu‑
  • țipând
  • țipându‑
singular plural
  • ți
  • țipați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țip
(să)
  • țip
  • țipam
  • țipai
  • țipasem
a II-a (tu)
  • țipi
(să)
  • țipi
  • țipai
  • țipași
  • țipaseși
a III-a (el, ea)
  • ți
(să)
  • țipe
  • țipa
  • țipă
  • țipase
plural I (noi)
  • țipăm
(să)
  • țipăm
  • țipam
  • țiparăm
  • țipaserăm
  • țipasem
a II-a (voi)
  • țipați
(să)
  • țipați
  • țipați
  • țiparăți
  • țipaserăți
  • țipaseți
a III-a (ei, ele)
  • ți
(să)
  • țipe
  • țipau
  • țipa
  • țipaseră
Intrare: țipat
țipat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipat
  • țipatul
  • țipatu‑
  • țipa
  • țipata
plural
  • țipați
  • țipații
  • țipate
  • țipatele
genitiv-dativ singular
  • țipat
  • țipatului
  • țipate
  • țipatei
plural
  • țipați
  • țipaților
  • țipate
  • țipatelor
vocativ singular
plural
Intrare: țipăt
substantiv neutru (N9)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipăt
  • țipătul
  • țipătu‑
plural
  • țipete
  • țipetele
genitiv-dativ singular
  • țipăt
  • țipătului
plural
  • țipete
  • țipetelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipet
  • țipetul
  • țipetu‑
plural
  • țipete
  • țipetele
genitiv-dativ singular
  • țipet
  • țipetului
plural
  • țipete
  • țipetelor
vocativ singular
plural
țipetă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țipa, țipverb

tranzitiv regional
  • 1. Arunca, azvârli. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Ea-n drum cofele-o țipat. ȘEZ. I 76. DLRLC
    • format_quote reflexiv Ian te uită cum se țipă, Parcă sare de pe rîpă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. DLRLC
    • 1.1. prin specializare A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Țipă straie bărbătești Și te-mbracă-n femeiești. ȘEZ. I 78. DLRLC
      • format_quote Și-ncepu Marcu-a juca Și cîte-o hain-a țipa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 490. DLRLC
  • 2. A da afară. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Mere murgul Radului, Din picioare scînteind, Din gură pară țîpînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. DLRLC
  • 3. Alunga, goni. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Mă țipă mama să țes, Eu mă sui pe sul și-apăs. MARIAN, S. 169. DLRLC
  • comentariu Transilvania cu pronunțare regională țâpa DLRLC
etimologie:

țipa, țipverb

intranzitiv
  • 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Femeia țipa cu glas sfredelitor și ascuțit. SADOVEANU, O. VII 170. DLRLC
    • format_quote Cînd dădu cu ochii de dînsul, țipă de parc-ar fi săgetat-o moartea. MIRONESCU, S. A. 99. DLRLC
    • format_quote Atunci ea tresărind, odată începu a țipa și a se apăra cu năframa. CREANGĂ, P. 271. DLRLC
    • format_quote figurat Țipă foamea în ei. STANCU, D. 52. DLRLC
    • format_quote figurat Dădu drumul din arc unei săgeți, care țipă scurt. SADOVEANU, O. VII 41. DLRLC
    • 1.1. A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: vocifera
      • format_quote Mai repede! țipă el nervos. DUMITRIU, N. 140. DLRLC
      • format_quote Boierul cel călare țipa plecat spre un slujitor. SADOVEANU, O. VII 29. DLRLC
    • 1.2. A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Începu și Pan cu naiul său... dară țipa din nai așa de tare, încît trebuia să-ți pui mîinile la urechi. ISPIRESCU, U. 110. DLRLC
      • format_quote Vorbind astfel, țipă din corn și se făcu nevăzut printre copaci. BOLINTINEANU, O. 330. DLRLC
    • chat_bubble A țipa (?) cât îl ia (sau cât îl ține) gura (?) (sau în gura mare). DLRLC
  • 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. DLRLC
    • format_quote O pasăre speriată țipă în întunerec, mecanic și aspru. C. PETRESCU, S.23. DLRLC
    • format_quote Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe. IOSIF, P. 52. DLRLC
    • format_quote În luncă Țipă cucoșul trezit. ALECSANDRI, P. I 13. DLRLC
  • 3. figurat (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Subt bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32. DLRLC
etimologie:

țipat, țipaadjectiv

  • 1. rar Rostit cu glas tare și ascuțit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: strident
    • format_quote (și) adverbial Au răspuns scurt și țipat. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 20. DLRLC
etimologie:

țipăt, țipetesubstantiv neutru

  • 1. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Prin văzduhul sur vîslea spre asfințit un cîrd de gîște sălbatice, cu țipete aspre. SADOVEANU, O. I 451. DLRLC
    • format_quote Izbucni un țipăt deznădăjduit de femeie, ca sîngele pe lîngă un cuțit înfipt în inimă. CAMIL PETRESCU, N. 21. DLRLC
    • format_quote O cocoană... dădu un țipăt de spaimă și leșină. VLAHUȚĂ, O. A. III 6. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.