tipát, -ă adj. Construit, modelat după un tip fix ◊ „Manu, un gangster, nu este totuși tipat după modelele lansate dincolo de ocean. Atunci când împrejurările îl aduc în preajma unei femei tinere care are un copil, el dă la iveală setea după o altă existență.” R.l. 11 VIII 69 p. 3 (din tip „model, formă” + -at; cf. fr. typé; PR, L; C. Lupu în SCL 6/82 p. 506)

ȚÍPAT, -Ă, țipați, -te, adj. (Rar) Rostit cu glas tare și ascuțit; strident. – V. țipa¹.

țipa² [At: (a. 1798) IORGA, S. D. XVII, 211 / V: (Trs) țupa / Pzi: țip / E: nct] (Reg) 1 vt A arunca ceva nefolositor. 2 vt A azvârli (undeva sau după cineva). 3 vt (Îlv) A-i ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă Si: a pălmui. 4 vt (Îe) A ~ ochii A privi repede, în treacăt. 5 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) în nări (ceva) A reproșa. 6 vt (Îe) A i-o ~ în pupăză A nu ști să păstreze un secret. 7 vt (Îe) A ~ fapt (sau ură) (pe cineva sau cuiva) A face vrăji cuiva. 8 vt (Rar) A doborî. 9 vt (C. i. scântei, flăcări etc.) A face să iasă. 10 vt A da muguri, frunze etc. 11 vt (Determinat prin „afară”) A expulza din organism Si: a elimina (18). 12 vt(a) A expulza fătul înainte de vreme Si: (pop) a lepăda. 13 vt(a) A elimina secreții la fătat. 14 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A arunca de pe sine Si: a lepăda. 15 vr A se primeni. 16 vtr A-și schimba pielea Si: (pop) a lepăda, a năpârli. 17 vt A da (pe cineva) afară Si: a izgoni. 18 vt A destitui. 19 vt A trimite (pe cineva) cu sila (undeva). 20 vt (C. i. animale) A lăsa să intre. 21 vt (C. i. animale) A lăsa să iasă Si: (pop) a slobozi. 22 vt (C. i. animale) A trimite (de) undeva. 23 vt (C. i. animale) A dejuga. 24 vr (D. ființe; de obicei udp „asupra”, „la”, „spre”, „în” etc.) A se năpusti. 25 vi (Îe) A ~ la vale A coborî. 26 vr A se duce repede și pentru un scurt timp Si: a se repezi. 27 vt (C. i. mâinile sau un obiect) A mișca spre ceva cu repeziciune Si: a repezi. 28 vr (D. boli eruptive) A ataca.

țipa¹ [At: (a. 1675) GCR I, 218/28 / Pzi: țip / E: nct] 1 vi (D. oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de mânie, de spaimă, de bucurie etc.) Si: a răcni¹, a schițoi, a țipoti¹, a țipui (1), a țipuri (1), (reg) a țivli (3), a urla¹, a zbiera. 2 vt(a) A spune (ceva) cu glas ridicat. 3 vt(a) A spune (ceva) răstindu-se (la cineva). 4 vi (Mai ales d. copiii mici) A plânge tare Si: a șurligăi. 5 vi (Pop; îe) A ~ fiul (sau pruncul) în sânul maicii A fi jale mare. 6 vi (D. unele animale, mai ales d. păsări) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 7 vi (Pex; d. unele specii de pești) A produce anumite sunete la scoaterea din apă. 8 vi (D. vânt, furtună etc.) A produce zgomot ascuțit și puternic Si: a șuiera, a urla. 9 vi (D. unele obiecte care se mișcă cu viteză) A produce un zgomot strident, scurt și intens Si: a șuiera, a urla. 10 vi (D. oameni) A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 11 vi (D. instrumente muzicale) A produce sunete puternice și înalte. 12 vi (D. sirene) A emite un sunet strident, ascuțit și prelung Si: a șuiera. 13 vi (D. mecanisme, obiecte) A produce un zgomot ascuțit și neplăcut în timpul funcționării sau al utilizării Si: a scârțâi. 14 vi (D. lemne, copaci etc.) A produce un zgomot caracteristic, prelung și subțire prin rupere, prăbușire, ardere etc. Si: a pârâi, a pocni, a trosni. 15 vi (Mol; îe) A-i ~ (cuiva) măseaua A fi la mare strâmtoare. 16 vi (D. spațiul unde se produc diferite zgomote; udp „de”) A se umple de sunete puternice și ascuțite Si: a răsuna. 17 vi (Reg; d. urechi) A țiui. 18 vi (Fig; d. obiecte de îmbrăcăminte și de încălțăminte) A sta gata să plesnească, fiind prea strâns pe corp sau prea strâmt. 19 vi (Fig; d. culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută din cauza stridenței nuanțelor.

țipat³, ~ă [At: DL / Pl: ~ați, ~e / E: țipa¹] (Rar) 1-2 a, av (Rostit) cu glas tare și ascuțit.

țipat² sn [At: MARIAN, V. 154 / Pl: ~uri / E: țipa²] (Reg) 1-15 Țipare² (1-15). 16 Aruncare în calea cuiva a unui obiect vrăjit, socotit ca aducător de rele celui care îl ridică Si: (reg) aruncătură (16), fapt, țipătură² (3). 17 Efectul țipatului² (16) Si: (reg) țipătură² (4).

țipat¹ sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: țipa¹] (Îvr) 1-13 Țipare¹ (1-13).

țipăt sn [At: (a. 1550-1580) CUV. D. BĂTR. II, 458/29 / V: ~pet, (reg) ~petă sf / Pl: ~pete / E: țipa¹ + -et] 1 Strigăt ascuțit (de durere, de mânie, de teamă etc.) Si: răcnet, urlet, zbieret. 2 (Reg; îe) A nu (se) auzi nici ~ul (sau țipetă) A nu (se) auzi nimic. 3 (Reg; îe) (Nici) ~ul (sau țipetă) (de om) Nimeni. 4 (Reg; îe) N-are țipetă de... A fi lipsit cu totul de... 5 Strigăt specific scos de păsări sau de animale Si: (îvr) țipătură¹ (3). 6 Sunet puternic și înalt produs de un instrument muzical. 7 Sunet strident, ascuțit și prelung emis de o sirenă. 8 Zgomot ascuțit și neplăcut produs de unele mecanisme și obiecte în timpul funcționării sau al utilizării. 9 Zgomot ascuțit produs prin spargere, rupere etc.

țipet sn vz țipăt

țipetă sf vz țipăt

țupa² v vz țipa²

ȚIPÁT, -Ă, țipați, -te, adj. (Rar) Rostit cu glas tare și ascuțit; strident. – V. țipa¹.

ȚIPÁ¹, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. V. răcni. Femeia țipa cu glas sfredelitor și ascuțit. SADOVEANU, O. VII 170. Cînd dădu cu ochii de dînsul, țipă de parc-ar fi săgetat-o moartea. MIRONESCU, S. A. 99. Atunci ea tresărind, odată începu a țipa și a se apăra cu năframa. CREANGĂ, P. 271. ◊ Expr. A țipa cît îl ia (sau cît îl ține) gura (sau în gura mare) v. gură (I 3). ◊ Fig. Țipă foamea în ei. STANCU, D. 52. Dădu drumul din arc unei săgeți, care țipă scurt. SADOVEANU, O. VII 41. ♦ A vorbi cu glasul ridicat, a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mînia, prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. Mai repede! țipă el nervos. DUMITRIU, N. 140. Boierul cel călare țipa plecat spre un slujitor. SADOVEANU, O. VII 29. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. Începu și Pan cu naiul său... dară țipa din nai așa de tare, încît trebuia să-ți pui mîinile la urechi. ISPIRESCU, U. 110. Vorbind astfel, țipă din corn și se făcu nevăzut printre copaci. BOLINTINEANU, O. 330. 2. (Despre animale) A scoate strigăte puternice, ascuțite. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. O pasăre speriată țipă în întunerec, mecanic și aspru. C. PETRESCU, S.23. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe. IOSIF, P. 52. În luncă Țipă cucoșul trezit. ALECSANDRI, P. I 13. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau stridenței nuanțelor); a bate la ochi. Subt bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32.

ȚIPÁ², țip, vb. I. Tranz. (Transilv.; și cu pronunțarea regională țîpa) 1. A arunca, a azvîrli. Ea-n drum cofele-o țipat. ȘEZ. I 76. ◊ Refl. Ian te uită cum se țipă, Parcă sare de pe rîpă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. 2. (Cu privire la îmbrăcăminte) A lepăda, a arunca de pe sine. Țipă straie bărbătești Și te-mbracă-n femeiești. ȘEZ. I 78. Și-ncepu Marcu-a juca Și cîte-o hain-a țipa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 490. 3. A scoate, a slobozi, a da afară. Mere murgul Radului, Din picioare scînteind, Din gură pară țîpînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. 4. A alunga, a goni. Mă țipă mama să țes, Eu mă sui pe sul și-apăs. MARIAN, S. 169.

ȚIPÁT, -Ă, țipați, -te, adj. (Rar) Rostit cu glas tare și ascuțit; strident. (Adverbial) Au răspuns scurt și țipat. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 20.

ȚÍPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă, v. răcnet); strigăt scos de animale. Prin văzduhul sur vîslea spre asfințit un cîrd de gîște sălbatice, cu țipete aspre. SADOVEANU, O. I 451. Izbucni un țipăt deznădăjduit de femeie, ca sîngele pe lîngă un cuțit înfipt în inimă. CAMIL PETRESCU, N. 21. O cocoană... dădu un țipăt de spaimă și leșină. VLAHUȚĂ, O. A. III 6. – Variantă: țípet (HOGAȘ, M. N. 180, RUSSO, S. 115) s. n.