17 definiții pentru răget

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂGET, răgete, s. n. Strigăt, zbieret, urlet puternic scos de unele animale; p. ext. strigăt, țipăt puternic al omului. – Rage + suf. -et.

RĂGET, răgete, s. n. Strigăt, zbieret, urlet puternic scos de unele animale; p. ext. strigăt, țipăt puternic al omului. – Rage + suf. -et.

răget sn [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 163r/36 / V: rag~, (reg) ragăt / Pl: ~e / E: rage + -et] 1 Strigăt scos de unele animale Si: muget, (rar) rugire. 2 (Pex) Țipăt puternic al omului Si: răcnet (2), răcnire (2).

RĂGET, răgete, s. n. Zbieretul scos de vitele cornute și de alte animale (v. muget); p. ext. răcnet scos de om. Se clătină, scoțînd un răget. VORNIC, P. 207. Nu mai auzea nici cîrîitul găinilor, nici răgetul unei vaci care-și chema vițelul despărțit. REBREANU, R. I 146. Balaurul scoase din piept un răget de durere, de se cutremură pămîntul. POPESCU, B. II 21. ◊ Fig. La cel dintîi răget suprapămîntesc al exploziei, Mitrea se prăbuși cu fața în jos. SADOVEANU, M. C. 105. Răgetul și boncăluitul tălăngilor umpleau aerul ca în vremuri de răzmiriță. ANGHEL, PR. 109. – Variantă: (învechit) raget (ALECSANDRI, P. III 14) s. n.

RĂGET ~e n. 1) Strigăt prelung, scos de unele animale; muget. 2) Strigăt puternic scos de om; răcnet; țipăt. /a rage + suf. ~et

raget n. strigătul boilor: un raget grozav și lung de taur AL. [V. rage].

ráget n., pl. e (d. rag). Dos. Mold. Strigătu boilor și vacilor. – Și răget. (Șez. 30, 196, și Adev. Lit. 7 Dec. 1930; 5, 2).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂGET s. muget, (rar) mugit, mugitură, ruget. (~ul leului.)

RĂGET s. muget, (rar) mugit, mugitură, ruget. (~ leului.)

Intrare: răget
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răget
  • răgetul
  • răgetu‑
plural
  • răgete
  • răgetele
genitiv-dativ singular
  • răget
  • răgetului
plural
  • răgete
  • răgetelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • raget
  • ragetul
plural
  • ragete
  • ragetele
genitiv-dativ singular
  • raget
  • ragetului
plural
  • ragete
  • ragetelor
vocativ singular
plural
ragăt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răget, răgetesubstantiv neutru

  • 1. Strigăt, zbieret, urlet puternic scos de unele animale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se clătină, scoțînd un răget. VORNIC, P. 207. DLRLC
    • format_quote Nu mai auzea nici cîrîitul găinilor, nici răgetul unei vaci care-și chema vițelul despărțit. REBREANU, R. I 146. DLRLC
    • format_quote Balaurul scoase din piept un răget de durere, de se cutremură pămîntul. POPESCU, B. II 21. DLRLC
    • format_quote figurat La cel dintîi răget suprapămîntesc al exploziei, Mitrea se prăbuși cu fața în jos. SADOVEANU, M. C. 105. DLRLC
    • format_quote figurat Răgetul și boncăluitul tălăngilor umpleau aerul ca în vremuri de răzmiriță. ANGHEL, PR. 109. DLRLC
etimologie:
  • Rage + sufix -et. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.