20 de definiții pentru zbieret

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZBIÉRET, zbierete, s. n. 1. Urlet specific pe care îl scoate un animal. 2. Strigăt puternic pe care îl scoate un om din cauza mâniei, a spaimei sau a unei dureri; țipăt. [Var.: zbiérăt s. n.] – Zbiera + suf. -et.

ZBIÉRET, zbierete, s. n. 1. Urlet specific pe care îl scoate un animal. 2. Strigăt puternic pe care îl scoate un om din cauza mâniei, a spaimei sau a unei dureri; țipăt. [Var.: zbiérăt s. n.] – Zbiera + suf. -et.

zbieret sn [At: AR (1832) 2202/32 / V: (îrg) ~răt (S și: sbierăt), (înv) zbiarăt (S și: sbiarăt) / S și: sb~ / Pl: ~e / E: zbiera + -et] 1 Sunet puternic, caracteristic speciei, scos de animale și păsări Si: răcnet (1), răget, strigăt, țipăt, urlet, (rar) strigătură, (îvp) zbierat (2), zbierătură (2), (îrg) răcnitură, zbier (1), (înv) răcnire (1), strigăt (1), urlare, zbierare (2), (îvr) strigare, (îvr) țipătură, urlat, urlătură, behăire, behăit, behăitură, muget, mugire, mugit, mugitură, râncăit. 2 Sunet puternic scos de om (pentru a porni sau a opri o acțiune ori din cauza spaimei, mâniei, bucuriei etc.) Si: răcnet, răget, strigăt (1), țipăt (1), urlet, (rar) strigătură (1), (înv) zbierare (4), (îvp) zbierat (4), zbierătură (4), (îrg) răcnitură, zbier (2), (înv) chemare (1), răcnire, strigăt (1), țipare1, urlare, (îvr) țipat1, țipătură, urlat.

zbieret s.n. 1 Strigăt puternic, caracteristic speciei pe care îl scoate un animal sau o pasăre. Fără de zbieret merg la înjunghiere (VOIC.). 2 Strigăt puternic de mînie, de spaimă, de durere etc. pe care îl scoate un om. Din magazie se auzeau zbieretele unchiului său (POPOV.). • pl. -e. și zbierăt s.n. /zbiera + -et.

ZBIÉRET, zbierete, s. n. (Și în forma zbierăt) 1. Strigăt puternic pe care îl scoate un animal. V. behăit, muget, răget, urlet. Au niște glasuri care se pot lua la întrecere cu zbieretele unei cunoscute făpturi a lui Esop. SADOVEANU, E. 126. Căprioara dă un zbierăt adînc, sfîșietor, cum nu mai scosese încă, și, într-un salt, cade în mijlocul luminișului. GÎRLEANU, L. 26. De vînat el n-a vînat... De zbieretul oilor, de răgetul vacilor. TEODORESCU, P. P. 149. 2. Strigăt puternic pe care îl scot oamenii (de mînie, de spaimă, de durere etc.); țipăt. Înspăimîntat de moarte, a scăpat din gîtlej un zbierăt răgușit, neomenesc. GALAN, Z. R. 239. Biata fată scotea nește zbierete, de gîndeai că se prăpădește lumea! RETEGANUL, P. I 51. – Variantă: zbiérăt s. n.

ZBIÉRET, zbierete, s. n. 1. Strigăt specific pe care îl scoate un animal. 2. Strigăt puternic pe care îl scoate un om din cauza mîniei, a spaimei sau a unei dureri; țipăt. [Var.: zbiérăt s. n.] – Din zbiera + suf. -et.

ZBIÉRET ~e n. 1) Sunet specific pe care îl scot unele animale. 2) Sunet puternic scos de om; țipăt; strigăt; răcnet. /a zbiera + suf. ~et

ZBIÉRĂT s. n. v. zbieret.

zbierat s.n. (înv.,pop.) Faptul de a zbiera. • /v. zbiera.

sbieret n. strigăt violent și disgrațios: sbieretul oilor; fam. sbieretele băieților.

zbéret (est) și zbĭéret (vest) n., pl. e (d. zber). Strigăt de măgar saŭ de vițel. Iron. Strigăt, răcnet.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ZBIÉRET s. 1. v. strigăt. 2. răcnet, strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.) 3. v. muget.

ZBIERET s. 1. strigăt, țipăt, urlet, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ele!) 2. răcnet, strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.)

Intrare: zbieret
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbieret
  • zbieretul
  • zbieretu‑
plural
  • zbierete
  • zbieretele
genitiv-dativ singular
  • zbieret
  • zbieretului
plural
  • zbierete
  • zbieretelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbierăt
  • zbierătul
  • zbierătu‑
plural
  • zbierăte
  • zbierătele
genitiv-dativ singular
  • zbierăt
  • zbierătului
plural
  • zbierăte
  • zbierătelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zberet
  • zberetul
  • zberetu‑
plural
  • zberete
  • zberetele
genitiv-dativ singular
  • zberet
  • zberetului
plural
  • zberete
  • zberetelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N9)
Surse flexiune: IVO-III
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sbierăt
  • sbierătul
plural
  • sbierete
  • sbieretele
genitiv-dativ singular
  • sbierăt
  • sbierătului
plural
  • sbierete
  • sbieretelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

zbieret, zbieretesubstantiv neutru

  • 1. Urlet specific pe care îl scoate un animal. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Au niște glasuri care se pot lua la întrecere cu zbieretele unei cunoscute făpturi a lui Esop. SADOVEANU, E. 126. DLRLC
    • format_quote Căprioara dă un zbierăt adînc, sfîșietor, cum nu mai scosese încă, și, într-un salt, cade în mijlocul luminișului. GÎRLEANU, L. 26. DLRLC
    • format_quote De vînat el n-a vînat... De zbieretul oilor, de răgetul vacilor. TEODORESCU, P. P. 149. DLRLC
  • 2. Strigăt puternic pe care îl scoate un om din cauza mâniei, a spaimei sau a unei dureri. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Înspăimîntat de moarte, a scăpat din gîtlej un zbierăt răgușit, neomenesc. GALAN, Z. R. 239. DLRLC
    • format_quote Biata fată scotea nește zbierete, de gîndeai că se prăpădește lumea! RETEGANUL, P. I 51. DLRLC
etimologie:
  • Zbiera + sufix -et. DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.