zbieret sn [At: AR (1832) 220²/32 / V: (îrg) ~răt (S și: sbierăt), (înv) zbiarăt (S și: sbiarăt) / S și: sb~ / Pl: ~e / E: zbiera + -et] 1 Sunet puternic, caracteristic speciei, scos de animale și păsări Si: răcnet (1), răget, strigăt, țipăt, urlet, (rar) strigătură, (îvp) zbierat (2), zbierătură (2), (îrg) răcnitură, zbier (1), (înv) răcnire (1), strigăt (1), urlare, zbierare (2), (îvr) strigare, (îvr) țipătură, urlat, urlătură, behăire, behăit, behăitură, muget, mugire, mugit, mugitură, râncăit. 2 Sunet puternic scos de om (pentru a porni sau a opri o acțiune ori din cauza spaimei, mâniei, bucuriei etc.) Si: răcnet, răget, strigăt (1), țipăt (1), urlet, (rar) strigătură (1), (înv) zbierare (4), (îvp) zbierat (4), zbierătură (4), (îrg) răcnitură, zbier (2), (înv) chemare (1), răcnire, strigăt (1), țipare¹, urlare, (îvr) țipat¹, țipătură, urlat.

zbieret s.n. 1 Strigăt puternic, caracteristic speciei pe care îl scoate un animal sau o pasăre. Fără de zbieret merg la înjunghiere (VOIC.). 2 Strigăt puternic de mînie, de spaimă, de durere etc. pe care îl scoate un om. Din magazie se auzeau zbieretele unchiului său (POPOV.). • pl. -e. și zbierăt s.n. /zbiera + -et.

ZBIERET, zbierete, s. n. (Și în forma zbierăt) 1. Strigăt puternic pe care îl scoate un animal. V. behăit, muget, răget, urlet. Au niște glasuri care se pot lua la întrecere cu zbieretele unei cunoscute făpturi a lui Esop. SADOVEANU, E. 126. Căprioara dă un zbierăt adînc, sfîșietor, cum nu mai scosese încă, și, într-un salt, cade în mijlocul luminișului. GÎRLEANU, L. 26. De vînat el n-a vînat... De zbieretul oilor, de răgetul vacilor. TEODORESCU, P. P. 149. 2. Strigăt puternic pe care îl scot oamenii (de mînie, de spaimă, de durere etc.); țipăt. Înspăimîntat de moarte, a scăpat din gîtlej un zbierăt răgușit, neomenesc. GALAN, Z. R. 239. Biata fată scotea nește zbierete, de gîndeai că se prăpădește lumea! RETEGANUL, P. I 51. – Variantă: zbierăt s. n.

ZBIERET, zbierete, s. n. 1. Strigăt specific pe care îl scoate un animal. 2. Strigăt puternic pe care îl scoate un om din cauza mîniei, a spaimei sau a unei dureri; țipăt. [Var.: zbierăt s. n.] – Din zbiera + suf. -et.

ZBIERET ~e n. 1) Sunet specific pe care îl scot unele animale. 2) Sunet puternic scos de om; țipăt; strigăt; răcnet. /a zbiera + suf. ~et

zberăt sn vz zbieret

zbiarăt sn vz zbieret

zbierăt sn vz zbieret

zbierat s.n. (înv.,pop.) Faptul de a zbiera. • /v. zbiera.

zbierăt s.n. v. zbieret.

sbieret n. strigăt violent și disgrațios: sbieretul oilor; fam. sbieretele băieților.

zbéret (est) și zbĭéret (vest) n., pl. e (d. zber). Strigăt de măgar saŭ de vițel. Iron. Strigăt, răcnet.

zbieret s. n., pl. zbierete

zbieret s. n., pl. zbierete

zbieret s. n., pl. zbierete

zbieret

zbierat (pop., fam.) s. n.

sbierăt, -rete.

ZBIERET s. 1. v. strigăt. 2. răcnet, strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.) 3. v. muget.

ZBIERET s. 1. strigăt, țipăt, urlet, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ele!) 2. răcnet, strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.)