2 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.

smerit, ~ă [At: COD. VOR.2 56r/4 / V: (îrg) zm~ / Pl: ~iți, ~e / E: smeri] 1 a (D. oameni) Care adoptă o atitudine umilă Si: supus, umil, umilit, (liv) obsecvios, (îrg) ofilit, (înv) smerin (1), smernic (1), suplecat, (fam) spăsit (3). 2 a (D. manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) Care exprimă smerenie (1) Si: supus, umil, umilit, (liv) obsecvios, (îrg) ofilit, (înv) smerin (2), smernic (2), suplecat, (fam) spăsit (4). 3 av În mod umil, supus, plin de respect etc. 4 a (Înv; în formule de respect sau epistolare) Preaplecat. 5-6 a, smf (Înv; d. oameni) Modest. 7-10 a, smf (Pex) Lipsit de însemnătate sau de bunuri materiale Si: smerin (4-5). 11 a (Pex; d. lucruri) Simplu (18). 12-14 a, smf, av (D. oameni) (Care este) cuviincios, respectuos Si: (înv) smerin (6-7). 15-17 a, av, smf (Pex; d. oameni) Sfios. 18 a (D. manifestări ale oamenilor) Care exprimă bună-cuviință, respect Si: (înv) smerin (10). 19 a (Pex; d. manifestări ale oamenilor) Care exprimă sfială Si: (înv) smerin (11). 20-21 a, smf (Bis; d. oameni) Care se supune preceptelor religiei creștine, autorității lui Dumnezeu Si: credincios (12-13), cucernic (1), cuvios (16), evlavios (1-2), pios, religios, (înv) blagocestiv, pietos, râvnitor, smerin (12), (îrg) smernic (3), (îvr) smerelnic (1), (frm) devot. 22-23 a, smf (Bis; d. oameni) Care are o atitudine cucernică în fața divinității Si: credincios, cucernic (8), cuvios, evlavios (1-2), pios, religios, (înv) blagocestiv, pietos, râvnitor, smerin (13), (îrg) smernic (4), (îvr) smerelnic (2), (frm) devot. 24 av În mod cucernic. 25 a (D. manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) Care manifestă cucernicie în fața divinității Si: credincios, cucernic (12), cuvios, evlavios (4), pios, religios, (înv) blagocestiv, pietos, râvnitor, smerin (14), (îrg) smernic (5), (îvr) smerelnic (3), (frm) devot. 26 a (Rar; d. oameni) Care se căiește.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, modest, resemnat; (Bis.) cucernic, evlavios. Cîntări smerite se înălțau de sub bolțile de piatră. SADOVEANU, O. VII 214. Vorbea liniștit. Noi ascultam smeriți cu ochii în jos, și cuvintele lui ne pălmuiau. VLAHUȚĂ, O. A. 496. Iară eu, mîncînd lupește, mă făceam smerit și numai rîdeam în mine. CREANGĂ, A. 61. Smerit în genunchi pică Și de fală se dezbracă. ALECSANDRI, P. A. 44. ◊ (Poetic) Ci prin flori întrețesute printre gratii luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Adverbial) Vorbește smerit, cam din vîrful limbii, și nu se supără niciodată. STĂNOIU, C. I. 84.

smerít, -ă adj. (d. a se smeri). Modest, umil: un smerit sihastru. Adv. A saluta smerit. – Și zm- (vest).

SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. ♦ (Bis.) A se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de Dumnezeu. ♦ Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuiva; a umili. – Din sl. sŭmĕriti.

SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. ♦ (Bis.) A se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de Dumnezeu. ♦ Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuiva; a umili. – Din sl. sŭmĕriti.

smeri [At: PSALT. HUR. 123v/9 / Pzi: ~resc / V: (înv) zm~, smiri, (reg) ~rei / E: slv съмѣріати] 1 vr A adopta o atitudine umilă, supusă, plină de respect Si: a se umili, (înv) a se mici1, a se micșora, a se milcui, a se molcomi. 2 vr (Mar; Trs) A se mândri. 3 vr (Reg) A se fandosi (1). 4 vr (Reg) A șovăi1. 5 vt (Înv) A umili. 6 vt (Pex) A înfrânge. 7 vt (Îvr; c. i. femei) A viola. 8 vt (Înv) A chinui (1). 9 vr (Îvr) A scădea. 10 vr (Bis) A se supune preceptelor religiei creștine și autorității lui Dumnezeu Si: a se pleca, a se supune, a se umili. 11 vr (Bis) A avea o atitudine cucernică în fața divinității Si: a se pleca, a se supune, a se umili. 12 vr (Înv; ccd) A se ruga1. 13 vr (Înv) A se căi (2).

SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A adopta o atitudine umilă, modestă, supusă; (Bis.) a se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de dumnezeu. Destulă cinste că arhiducele stă de vorbă cu noi, chiar dacă nu dobîndim nimic. Poporul aude și se smerește. VORNIC, P. 141. Dumneavoastră, cinstiți părinți, De la inimă să vă smeriți Și fiii să vă blagosloviți. SEVASTOS, N. 171. Noi acestor părinți Ne-om ruga Și dumnealor pre fii i-or ierta, Că noi ne-om smeri Și de rost om grăi. TEODORESCU, P. P. 166. ♦ Tranz. (Învechit) A înfrînge mîndria cuiva, a umili, a supune, a îngenunchea. El smeri pe poloni... pe tătari; deveni spaima otomanilor. HASDEU, I. V. XIX.

A SE SMERÍ mă ~ésc intranz. 1) A manifesta o atitudine de recunoaștere a superiorității sau puterii cuiva; a se pleca; a se închina. 2) rel. A se arăta plin de cucernicie. /<sl. sumĕrjati

A SMERÍ ~ésc tranz. înv. A face să se smerească. /<sl. sumĕrjati

smerésc v. tr. (vsl. sŭmĭeriti, a umili, d. mĭera, măsură. V. nemeresc). Vechĭ. Stimez, mă tem de: barbat de price eram eŭ, și poporul mieŭ și fiiĭ luĭ Ammon mă smerea (Bibl. Jud. 12). V. refl. Mă las în jos: toată valea se va umplea și tot muntele se va smeri (Ev. 1894, Luca, 3, 5,). Azĭ. Fig. Mă arăt smerit: se smerea cînd se vedea pintre străinĭ. – Și zm- în vest.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!smeri (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se smerește, imperf. 3 sg. se smerea; conj. prez. 3 să se smerească

smerí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smerésc, imperf. 3 sg. smereá; conj. prez. 3 sg. și pl. smereáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SMERÍT adj. v. cinstit, credincios, devotat, fidel, modest, nestrămutat, statornic.

SMERÍT adj. 1. v. supus. 2. v. preaplecat. 3. v. umil. 4. v. credincios.

SMERIT adj. 1. plecat, supus, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine, o privire ~.) 2. preaplecat, supus. (Al dumneavoastră ~ slujitor.) 3. umil, (fam.) spăsit. (Avea o figură ~.) 4. (BIS.) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, rîvnitor, bine-credincios. (Om ~.)

smerit adj. v. CINSTIT. CREDINCIOS. DEVOTAT. FIDEL. MODEST. NESTRĂMUTAT. STATORNIC.

SMERÍ vb. v. căi, înjosi, ploconi, pocăi, regreta, umili.

SMERÍ vb. 1. v. umili. 2. a se pleca, a se supune, a se umili. (Se ~ în fața divinității.)

smeri vb. v. CĂI. ÎNJOSI. PLOCONI. POCĂI. REGRETA. UMILI.

SMERI vb. 1. a se umili, (înv.) a se mici, a se micșora, a se milcui, a se molcomi. (Nu te mai ~ atîta în fața lui.) 2. a se pleca, a se supune, a se umili. (Se ~ în fața divinității.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

smerí (-résc, -ít), vb. refl. – A se umili, a fi supus. Sl. sŭmĕriti (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 197). – Der. smerenie, s. f. (umilire, supușenie; umilință), din sl. sŭmĕrenije; smericiune, s. f. (înv., umilință); smerelnic, adj. (înv., umil); smeren, adj. (înv., umil), din sl. sŭmĕrĭnikŭ.

Intrare: smerit
smerit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smerit
  • smeritul
  • smeritu‑
  • smeri
  • smerita
plural
  • smeriți
  • smeriții
  • smerite
  • smeritele
genitiv-dativ singular
  • smerit
  • smeritului
  • smerite
  • smeritei
plural
  • smeriți
  • smeriților
  • smerite
  • smeritelor
vocativ singular
plural
zmerit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zmerit
  • zmeritul
  • zmeritu‑
  • zmeri
  • zmerita
plural
  • zmeriți
  • zmeriții
  • zmerite
  • zmeritele
genitiv-dativ singular
  • zmerit
  • zmeritului
  • zmerite
  • zmeritei
plural
  • zmeriți
  • zmeriților
  • zmerite
  • zmeritelor
vocativ singular
plural
Intrare: smeri
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • smeri
  • smerire
  • smerit
  • smeritu‑
  • smerind
  • smerindu‑
singular plural
  • smerește
  • smeriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smeresc
(să)
  • smeresc
  • smeream
  • smerii
  • smerisem
a II-a (tu)
  • smerești
(să)
  • smerești
  • smereai
  • smeriși
  • smeriseși
a III-a (el, ea)
  • smerește
(să)
  • smerească
  • smerea
  • smeri
  • smerise
plural I (noi)
  • smerim
(să)
  • smerim
  • smeream
  • smerirăm
  • smeriserăm
  • smerisem
a II-a (voi)
  • smeriți
(să)
  • smeriți
  • smereați
  • smerirăți
  • smeriserăți
  • smeriseți
a III-a (ei, ele)
  • smeresc
(să)
  • smerească
  • smereau
  • smeri
  • smeriseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zmeri
  • zmerire
  • zmerit
  • zmeritu‑
  • zmerind
  • zmerindu‑
singular plural
  • zmerește
  • zmeriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zmeresc
(să)
  • zmeresc
  • zmeream
  • zmerii
  • zmerisem
a II-a (tu)
  • zmerești
(să)
  • zmerești
  • zmereai
  • zmeriși
  • zmeriseși
a III-a (el, ea)
  • zmerește
(să)
  • zmerească
  • zmerea
  • zmeri
  • zmerise
plural I (noi)
  • zmerim
(să)
  • zmerim
  • zmeream
  • zmerirăm
  • zmeriserăm
  • zmerisem
a II-a (voi)
  • zmeriți
(să)
  • zmeriți
  • zmereați
  • zmerirăți
  • zmeriserăți
  • zmeriseți
a III-a (ei, ele)
  • zmeresc
(să)
  • zmerească
  • zmereau
  • zmeri
  • zmeriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

smerit, smeriadjectiv

  • 1. Devotat, fidel, modest, nestrămutat, preaplecat, respectuos, statornic, supus, umil. DEX '09 DLRLC DEX '98
    • format_quote Vorbea liniștit. Noi ascultam smeriți cu ochii în jos, și cuvintele lui ne pălmuiau. VLAHUȚĂ, O. A. 496. DLRLC
    • format_quote Iară eu, mîncînd lupește, mă făceam smerit și numai rîdeam în mine. CREANGĂ, A. 61. DLRLC
    • format_quote Smerit în genunchi pică Și de fală se dezbracă. ALECSANDRI, P. A. 44. DLRLC
    • format_quote poetic Ci prin flori întrețesute printre gratii luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I 76. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Vorbește smerit, cam din vîrful limbii, și nu se supără niciodată. STĂNOIU, C. I. 84. DLRLC
etimologie:
  • vezi smeri DEX '09 DEX '98

smeri, smerescverb

  • 1. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Destulă cinste că arhiducele stă de vorbă cu noi, chiar dacă nu dobîndim nimic. Poporul aude și se smerește. VORNIC, P. 141. DLRLC
    • format_quote Dumneavoastră, cinstiți părinți, De la inimă să vă smeriți Și fiii să vă blagosloviți. SEVASTOS, N. 171. DLRLC
    • format_quote Noi acestor părinți Ne-om ruga Și dumnealor pre fii i-or ierta, Că noi ne-om smeri Și de rost om grăi. TEODORESCU, P. P. 166. DLRLC
    • 1.1. (termen) bisericesc A se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de Dumnezeu. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • 1.2. tranzitiv învechit A înfrânge mândria cuiva; a face să se smerească.. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote El smeri pe poloni... pe tătari; deveni spaima otomanilor. HASDEU, I. V. XIX. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.