2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, modest, resemnat; (Bis.) cucernic, evlavios. Cîntări smerite se înălțau de sub bolțile de piatră. SADOVEANU, O. VII 214. Vorbea liniștit. Noi ascultam smeriți cu ochii în jos, și cuvintele lui ne pălmuiau. VLAHUȚĂ, O. A. 496. Iară eu, mîncînd lupește, mă făceam smerit și numai rîdeam în mine. CREANGĂ, A. 61. Smerit în genunchi pică Și de fală se dezbracă. ALECSANDRI, P. A. 44. ◊ (Poetic) Ci prin flori întrețesute printre gratii luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Adverbial) Vorbește smerit, cam din vîrful limbii, și nu se supără niciodată. STĂNOIU, C. I. 84.

smerít, -ă adj. (d. a se smeri). Modest, umil: un smerit sihastru. Adv. A saluta smerit. – Și zm- (vest).

SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. ♦ (Bis.) A se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de Dumnezeu. ♦ Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuiva; a umili. – Din sl. sŭmĕriti.

SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. ♦ (Bis.) A se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de Dumnezeu. ♦ Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuiva; a umili. – Din sl. sŭmĕriti.

SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A adopta o atitudine umilă, modestă, supusă; (Bis.) a se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de dumnezeu. Destulă cinste că arhiducele stă de vorbă cu noi, chiar dacă nu dobîndim nimic. Poporul aude și se smerește. VORNIC, P. 141. Dumneavoastră, cinstiți părinți, De la inimă să vă smeriți Și fiii să vă blagosloviți. SEVASTOS, N. 171. Noi acestor părinți Ne-om ruga Și dumnealor pre fii i-or ierta, Că noi ne-om smeri Și de rost om grăi. TEODORESCU, P. P. 166. ♦ Tranz. (Învechit) A înfrînge mîndria cuiva, a umili, a supune, a îngenunchea. El smeri pe poloni... pe tătari; deveni spaima otomanilor. HASDEU, I. V. XIX.

A SE SMERÍ mă ~ésc intranz. 1) A manifesta o atitudine de recunoaștere a superiorității sau puterii cuiva; a se pleca; a se închina. 2) rel. A se arăta plin de cucernicie. /<sl. sumĕrjati

A SMERÍ ~ésc tranz. înv. A face să se smerească. /<sl. sumĕrjati

smerì v. a (se) umili. [Slav. SŬMIRITI].

smerésc v. tr. (vsl. sŭmĭeriti, a umili, d. mĭera, măsură. V. nemeresc). Vechĭ. Stimez, mă tem de: barbat de price eram eŭ, și poporul mieŭ și fiiĭ luĭ Ammon mă smerea (Bibl. Jud. 12). V. refl. Mă las în jos: toată valea se va umplea și tot muntele se va smeri (Ev. 1894, Luca, 3, 5,). Azĭ. Fig. Mă arăt smerit: se smerea cînd se vedea pintre străinĭ. – Și zm- în vest.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!smerí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se smeréște, imperf. 3 sg. se smereá; conj. prez. 3 să se smereáscă

smerí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smerésc, imperf. 3 sg. smereá; conj. prez. 3 sg. și pl. smereáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SMERÍT adj. v. cinstit, credincios, devotat, fidel, modest, nestrămutat, statornic.

SMERÍT adj. 1. v. supus. 2. v. preaplecat. 3. v. umil. 4. v. credincios.

smerit adj. v. CINSTIT. CREDINCIOS. DEVOTAT. FIDEL. MODEST. NESTRĂMUTAT. STATORNIC.

SMERIT adj. 1. plecat, supus, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine, o privire ~.) 2. preaplecat, supus. (Al dumneavoastră ~ slujitor.) 3. umil, (fam.) spăsit. (Avea o figură ~.) 4. (BIS.) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, rîvnitor, bine-credincios. (Om ~.)

arată toate definițiile

Intrare: smerit
smerit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smerit
  • smeritul
  • smeritu‑
  • smeri
  • smerita
plural
  • smeriți
  • smeriții
  • smerite
  • smeritele
genitiv-dativ singular
  • smerit
  • smeritului
  • smerite
  • smeritei
plural
  • smeriți
  • smeriților
  • smerite
  • smeritelor
vocativ singular
plural
zmerit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zmerit
  • zmeritul
  • zmeritu‑
  • zmeri
  • zmerita
plural
  • zmeriți
  • zmeriții
  • zmerite
  • zmeritele
genitiv-dativ singular
  • zmerit
  • zmeritului
  • zmerite
  • zmeritei
plural
  • zmeriți
  • zmeriților
  • zmerite
  • zmeritelor
vocativ singular
plural
Intrare: smeri
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • smeri
  • smerire
  • smerit
  • smeritu‑
  • smerind
  • smerindu‑
singular plural
  • smerește
  • smeriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smeresc
(să)
  • smeresc
  • smeream
  • smerii
  • smerisem
a II-a (tu)
  • smerești
(să)
  • smerești
  • smereai
  • smeriși
  • smeriseși
a III-a (el, ea)
  • smerește
(să)
  • smerească
  • smerea
  • smeri
  • smerise
plural I (noi)
  • smerim
(să)
  • smerim
  • smeream
  • smerirăm
  • smeriserăm
  • smerisem
a II-a (voi)
  • smeriți
(să)
  • smeriți
  • smereați
  • smerirăți
  • smeriserăți
  • smeriseți
a III-a (ei, ele)
  • smeresc
(să)
  • smerească
  • smereau
  • smeri
  • smeriseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zmeri
  • zmerire
  • zmerit
  • zmeritu‑
  • zmerind
  • zmerindu‑
singular plural
  • zmerește
  • zmeriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zmeresc
(să)
  • zmeresc
  • zmeream
  • zmerii
  • zmerisem
a II-a (tu)
  • zmerești
(să)
  • zmerești
  • zmereai
  • zmeriși
  • zmeriseși
a III-a (el, ea)
  • zmerește
(să)
  • zmerească
  • zmerea
  • zmeri
  • zmerise
plural I (noi)
  • zmerim
(să)
  • zmerim
  • zmeream
  • zmerirăm
  • zmeriserăm
  • zmerisem
a II-a (voi)
  • zmeriți
(să)
  • zmeriți
  • zmereați
  • zmerirăți
  • zmeriserăți
  • zmeriseți
a III-a (ei, ele)
  • zmeresc
(să)
  • zmerească
  • zmereau
  • zmeri
  • zmeriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

smerit zmerit

  • exemple
    • Cîntări smerite se înălțau de sub bolțile de piatră. SADOVEANU, O. VII 214.
      surse: DLRLC
    • Vorbea liniștit. Noi ascultam smeriți cu ochii în jos, și cuvintele lui ne pălmuiau. VLAHUȚĂ, O. A. 496.
      surse: DLRLC
    • Iară eu, mîncînd lupește, mă făceam smerit și numai rîdeam în mine. CREANGĂ, A. 61.
      surse: DLRLC
    • Smerit în genunchi pică Și de fală se dezbracă. ALECSANDRI, P. A. 44.
      surse: DLRLC
    • poetic Ci prin flori întrețesute printre gratii luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I 76.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Vorbește smerit, cam din vîrful limbii, și nu se supără niciodată. STĂNOIU, C. I. 84.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi smeri
    surse: DEX '09 DEX '98

smeri zmeri

  • 1. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Destulă cinste că arhiducele stă de vorbă cu noi, chiar dacă nu dobîndim nimic. Poporul aude și se smerește. VORNIC, P. 141.
      surse: DLRLC
    • Dumneavoastră, cinstiți părinți, De la inimă să vă smeriți Și fiii să vă blagosloviți. SEVASTOS, N. 171.
      surse: DLRLC
    • Noi acestor părinți Ne-om ruga Și dumnealor pre fii i-or ierta, Că noi ne-om smeri Și de rost om grăi. TEODORESCU, P. P. 166.
      surse: DLRLC

etimologie: