scuturi v vz scutura

SCUT, scuturi, s. n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme și mărimi, cu care luptătorii din Antichitate și din Evul Mediu își apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcție metalică sau de lemn mobilă, folosită la susținerea peretelui și a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafață fundamentul platformei, format din șisturi cristaline și vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuiește epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector. – Lat. scutum.

SCUTURA, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

scud² sn vz scut

scut sn [At: PSALT HUR. 28^v/11 / V: (rar) ~ur, (înv) ~ud / Pl: ~uri și (îvr) ~e, ~ure / E: ml scutum] 1 Armă defensivă de diverse forme (dreptunghiulară, rotundă, ovală etc.) și mărimi, confecționată din metal, din lemn, din piele etc., cu care luptătorii din antichitate și din Evul Mediu își apărau pieptul de lovituri Si: pavăză (1), (rar) blazon (2), (înv) aspidă, calcan. 2 (Înv) Garda sabiei. 3 (Înv) Blazon (1). 4 (Fig) Ajutor acordat cuiva sau cerut de cineva Si: protecție (1), (grî) prostasie. 5 Mască protectoare folosită de sudori. 6 (Îrg) Adăpost (rudimentar la câmp). 7 (Reg; îlv) A se pune la ~ A se adăposti (2). 8 (Reg) Șopron (1). 9 (Reg) Acaret (1). 10 Construcție mobilă metalică sau de lemn folosită la susținerea pereților și a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. 11 Fomație chitinoasă care alcătuiește epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector. 12 (Glg) Porțiune întinsă din cadrul unei platforme în care apare la suprafața pământului fundamentul cristalin cutat al acesteia, baza continentelor actuale.

scutora v vz scutura

scutur² sn vz scut

scutura [At: PSALT. HUR. 116^r/5 / V: (reg) ~ri, ~tora / Pzi: scutur / E: ml *excutulare] 1 vt (C. i. obiecte, mai ales de îmbrăcăminte sau de uz curent, părți ale acestora sau părți ale corpului ființelor, plantelor etc.; adesea udp „de”) A mișca oprind brusc deplasarea și schimbându-i (des) sensul într-o parte și într-alta, în sus și în jos, încoace și încolo etc., sau aplicând lovituri repetate, pentru a face să cadă, să se îndepărteze, să iasă etc. o materie, un corp străin etc. din sau de pe ceva. 2 vt (Pop; îe) A ~ blana (sau cojocul, nădragii cuiva) A bate (100). 3 vt (Îvr; îe) A ~ de pureci (pe cineva) A bate (100). 4 vt (Înv) A azvârli (1). 5 vt (Pfm; fig; c. i. oameni) A lua (prin mijloace necinstite) toți banii cuiva Si: (pfm) a curăța. 6 vt (Pex) A prăda. 7 vt (Pfm; c. i. punga, chimirul etc.) A goli de bani. 8 vt (Reg; c. i. cânepa) A bate în melițuică. 9 vt (Reg) A treiera¹ (1). 10 vt (Reg; c. i. paie) A îndepărta de pe arie cu furca prin mișcări scurte și repetate în sus și în jos, pentru a face să cadă boabele rămase sau căzute după treieriș. 11 vt (Reg; c. i. fânul) A întoarce. 12 vt (Reg; c. i. fânul) A întinde pentru a se usca. 13 vt (Rar) A presăra. 14 vi (Reg) A scormoni (1). 15 vt (Reg; c. i. încăperi sau părți ale lor) A căuta peste tot (răscolind, răvășind) pentru a găsi ceva. 16 vt (Îvr; fig) A cerceta (în amănunt) analizând, confruntând etc. pentru a lămuri o problemă, o situație etc. 17 vtf (C. i. materii, corpuri străine etc.) A face să cadă, să se îndepărteze, să iasă etc. din (sau de pe) ceva, prin mișcări oprite brusc și cu sensul deplasării schimbat (des) într-o parte și în alta, în sus sau în jos, încoace și încolo etc., prin lovituri repetate etc. 18 vt (Înv; îe) A(-și) ~ praful (sau pulberea) de pe (sau din) picioare A renunța cu totul la ceva. 19 vr (D. oameni; udp „de”) A se curăța de praful, de noroiul, de zăpada etc. de pe picioare sau de pe altă parte a corpului, de pe haine etc., ștergându-se sau prin mișcări oprite brusc și cu sensul deplasării schimbat (des) în sus și în jos, prin lovituri repetate etc. 20-21 vti A șterge praful de pe obiectele din casă Si: a deretica, (îrg) a griji, (reg) a câștiga, a orândui (1), a ticăji¹, a tistăli¹. 22 vt (C. i. situații, stări etc. în care se află cineva sau manifestări, deprinderi etc, ale cuiva) A înlătura ceva (nefiind potrivit cu mersul firesc al lucrurilor). 23 vr (De obicei udp „de”, sau, rar, „din”) A reuși să se îndepărteze, să se elibereze etc. de cineva sau de ceva care îl incomodează, îl deranjează, îl supără etc. provocându-i neajunsuri, neplăceri etc. Si: a se debarasa, a se degaja, a se descotorosi, a se dezbrăca. 24 vr (Fig) A reuși să iasă, printr-un efort (deosebit) de voință, de concentrare etc., de sub influența unei anumite stări sufletești, fizice, fiziologice etc. care apasă, incomodează etc. 25-26 vtr (Asr; cu determinările „din somn”, „din somnolență”, „din vis” etc.) A (se) trezi. 27 vr (D. plante) A rămâne fără frunze, flori, rod etc. în urma desprinderii și căderii lor. 28 vr (D. părți ale plantelor, mai ales d. frunze, flori, rod) A se desprinde (de plantă) și a cădea (împrăștiindu-se). 29 vr (Spc; d. flori) A rămâne fără petale. 30 vt (C. i. obiecte, construcții, ființe, arbori etc. sau părți ale lor) A scoate din pozitia inițială, prin mișcări puternice și repetate cu sensul deplasării schimbat brusc, într-o parte și într-alta, încoace și încolo, în sus și în jos etc. 31 vt (Îe) A ~ mâna (cuiva) A saluta pe cineva luându-i mâna, strângându-i-o (cu putere) și mișcându-i-o repetat (și energic) în sus și în jos, în semn de (mare) afecțiune, bucurie etc. 32 vt (Mol; c. i. recipiente, saci etc. încărcați cu substanțe, materiale etc. pulverulente, granuloase etc.) A îndesa conținutul prin clătinare, prin agitare, printr-o ușoară ridicare și trântire etc. 33 vt (D. pavajul, denivelările etc. unui drum; pex; d. mijloace de transport care se deplasează pe un drum fără să ocolească denivelările acestuia; c. i. mijloace de transport sau, pex, obiecte transportate) A mișca brusc, puternic și dezordonat, mai ales în sus și în jos, într-o parte și într-alta Si: a clătina, a hâțâna, a hurduca, a zdruncina, a zgudui, (reg) a hurducăi. 34 vr (Îrg; d. pământ) A se cutremura (8). 35 vr (D. ființe, d. corpul sau d. părți ale corpului lor) A se mișca puternic (scurt și repetat) ca reacție la senzația de frig, de durere fizică, de greață etc., ca rezultat al unei stări emotive puternice etc. Si: a se cutremura, a se zgudui, a se zgâlțâi. 36 vr (Reg; îe) A se ~ la foale A se îmbolnăvi de hernie. 37 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) frigurile A avea frisoane. 38 vt (Îae) A fi bolnav de malarie. 39 vt (Fig; rar) A aduce la realitate printr-o intervenție energică. 40 vt (Îvr) A tulbura. 41 vt (Fam) A bate (100) (zdravăn). 42 vt (Pex) A critica în mod aspru. 43-44 vtrr (Reg; spc) A (se) bate trăgându-se de păr Si: (fam) a se părui¹.

scutură sf [At: CORNEA, E. I, 62/12 / Pl: ? / E: pvb scutura] (Îvr) Amețeală (1).

scuț sm [At: I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 65 / Pl: ~i și (rar) ~uri sn / E: nct] 1 (Pop) Țurțur. 2 (Reg) „Vârful șurei de paie ud și înghețat”. 3 (Pop) Sloi mare de gheață. 4 (Reg; cu valoare de superlativ; îe) A se face (sau a îngheța) ~ A îngheța foarte tare (transformându-se într-un sloi de gheață). 5 (Reg) Crustă zgrunțuroasă care se formează pe burta animalelor prin îmbâcsirea părului cu murdărie. 6 (Reg) Conglomerat (de materii).

SCUT, scuturi, s. n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme și mărimi, cu care luptătorii din antichitate și din evul mediu își apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcție metalică sau de lemn mobilă, folosită la susținerea peretelui și a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafață fundamentul platformei, format din șisturi cristaline și vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuiește epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector. – Lat. scutum.

SCUTURA, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, A agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

SCUT, scuturi, s. n. 1. Armă defensivă făcută din metal, din piele sau din alt material, cu care luptătorii din antichitate și din evul mediu își apărau pieptul de lovituri; pavăză. Voi brațele jurînd le-ați pus Pe scut! COȘBUC, P. II 258. Brațu-i stîng era-ncordat Sub un scut de fier săpat. ALECSANDRI, P. II 10. ◊ (Poetic) Luna trecea ca un scut de argint prin întunericul nourilor. EMINESCU, N. 57. Și luna-i a cerului scut argintos Și stele păzesc în tărie. id. O. IV 96. ♦ (Rar) Blazon, stemă. Scutul de Malipieri este aur cu gheara de vultur, cel de Bragadini azur și jumătate argint cu cruce roșie. NEGRUZZI, S. III 459. 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. Totdeauna am găsit scăpare și scut în republică. SADOVEANU, O. VII 96. O, vino, și-mi vei fi soție; La pieptul meu găsi-vei scut. IOSIF, T. 99. Strălucitule Apollo, scut în contra răutății, Ajutor îmi adu grabnic. MACEDONSKI, O. I 162. Sultanul doarme pe patu-i de plăceri Avînd un scut puternic de crînceni ieniceri. ALECSANDRI, P. III 349. 3. (Tehn.) Dispozitiv de armare, alcătuit dintr-o construcție metalică, folosit la susținerea peretelui și a tavanului unei galerii de mine sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. ♦ Mască de sudor. 4. Regiune veche a scoarței pămîntului, care stă la originea continentelor actuale.

SCUTUR (1) s. n., (2) scuturi, s. m. 1. Faptul de a (se) scutura; mișcare care provoacă o cădere. Florile-și pierd roua l-al zefirului scutur. ALECSANDRI, P. III 241. 2. Faptul de a tremura; tremurătură, fior. Așa scutur l-a găsit, că-i clănțăneau dinții ca mărgelele. La TDRG. Pe la miez de noapte, Mă găsesc scuturi de moarte. SEVASTOS, C. 117.

SCUTURA, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a bate un obiect, pentru a face să cadă ceva din sau de pe el. Azi dimineață scutura niște cuverturi. IBRĂILEANU, A. 78. Mi-ai scris că ai să-mi spui un lucru mare... spune, că n-am cînd zăbovi, adăogă tînărul, scuturînd ciubucul. NEGRUZZI, S. I 18. L-al nostru măr mă voi duce, Și încet l-oi scutura, Mere din el vor cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 82. ◊ Expr. A scutura buzunarele (sau punga) cuiva sau a scutura (pe cineva) de bani = a lua cuiva toți banii, a stoarce pe cineva de bani. ♦ A îndepărta, a înlătura, a face să cadă. Fug pe dealuri, scuturînd Roua din cosițe. COȘBUC, P. I 262. Iar pădurea lin suspină și prin frunzele uscate Rînduri, rînduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate. EMINESCU, O. I 83. În zădar copacii crengile-și plecau Și zăpada-n cale-mi pe rînd scuturau. ALECSANDRI, P. I 221. ◊ (Metaforic) Gore clipise repede, să scuture din gene toată lumina rămasă din soarele orbitor de afară. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 180. ♦ Intranz. A face curățenie, a șterge praful de pe obiectele din casă; a deretica. Trecu în camera ei să măture, să scuture și să schimbe apa. C. PETRESCU, C. V. 211. Biata fata unchiașului torcea... mătura și scutura, fără să zică nici pis. ISPIRESCU, L. 347. Iar trecui pe la fereastră Și tu scuturai prin casă. ȘEZ. I 139. 2. Tranz. A arunca, a lepăda ceva de la sine. Fac tot ce pot ca să scutur de pe mine principiile pe care mi le-a lăsat educația. DEMETRIUS, C. 9. Nu va putea scutura greutatea acestui amor. EMINESCU, N. 71. Cînd Petru Rareș se pregătea a scutura jugul otoman, grecii îi serveau în toate modurile cu cel mai curagios devotament. HASDEU, I. V. 127. ♦ Refl. A scăpa, a se debarasa de ceva. Într-un tîrziu femeia se scutură de omăt pe prispă și intră cu ulciorașul. SADOVEANU, O. VIII 193. Dacă vrei să te speli și să te scuturi oleacă de colb. C. PETRESCU, Î. II 202. Mă cheamă între brazi, Și-mi mai spune și cu haz Să mă scutur de năcaz. BELDICEANU, P. 96. Ah! ce plăcere de-a giuca Și de grijia se scutura. ALECSANDRI, T. I 226. ◊ Fig. Își deschise ochii. El se scutură oarecum din somn. EMINESCU, N. 70. 3. Refl. (Despre plante) A se despuia de frunze, de petale, de rod; (despre rodul plantelor) a cădea (necules), a se împrăștia. Copacii se scutură de floare. VLAHUȚĂ, O. A. 343. Tată-tău e dus la coasă, căci se scutură ovăzul cela pe jos. CREANGĂ, A. 62. Se scutură salcîmii de toamnă și de vînt. EMINESCU, O. I 129. Ce-a fost verde s-a uscat, Ce-a-nflorit s-a scuturat. ALECSANDRI, P. P. 346. ◊ Tranz. Flori peste flori au scuturat zarzării, vișinii și piersicii. ANGHEL, PR. 24. Spre codru mi se întorc ochii și zăresc umbra codrului copilăriei mele, care își întinde ramurile ca niște brațe și își scutură florile pe inima mea ca o ploiță răcoroasă. RUSSO, O. 119. ♦ (Subiectul e partea plantei care cade) A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele în vîntul toamnei. SADOVEANU, O. VII 103. Sub flori de măr Ce mi se scutură în păr Se umple sufletul de soare. MACEDONSKI, O. I 78. Pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată. ISPIRESCU, L. 72. ◊ (Metaforic) În toate livezile anilor mei, fructele coapte se scutură. TULBURE, V. R. 45. ◊ Fig. Că nourii îi sparge-o armonioasă lună, Că stelele din ceruri se scutură și ning. EMINESCU, O. IV 83. II. Tranz. 1. A mișca (cu putere) într-o parte și în alta; a zgîlțîi. Peste cîtăva vreme îmi venea să-mi scutur prietenul, să-l trezesc și să-i strig. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 12. Un vînt rece venea dinspre iaz, scutura sălciile cu putere, apele se zbăteau și se grămădeau la stăvilare. ANGHEL-IOSIF, C. L. 29. C-o mînă El scutură din visu-i moșneagu-ncremenit. EMINESCU, O. I 93. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. ALECSANDRI, O. 169. ◊ (Metaforic) Vînturile nopții scutură afară Arborii tăcerii. ISAC, O. 64. ◊ Expr. A scutura mîna cuiva = a da mîna călduros cu cineva, a strînge mîna cuiva. Scutură călduros mîna mosafirului. REBREANU, R. I 163. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «de» și indicînd obiectul în discuție) Cînd oi scutura... de lanț, să știți că-s viu. SBIERA, P. 91. Cucoșul... scutură puternic din aripi. CREANGĂ, P. 68. ♦ A zdruncina. Zice că-i e teamă să nu-l scuture trăsura. VORNIC, P. 225. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. Copilul gemea, se scutura, tremurînd. DUMITRIU, N. 156. Și cum plîngea se scutura parcă de frică. AGÎRBICEANU, S. P. 25. Calul se și scutură de trei ori și îndată rămîne cu părul lins-prelins și tînăr ca un tretin. CREANGĂ, O. A. 225. ◊ Expr. A i se scutura cuiva carnea (sau oasele, inima) = a se înfiora, a se cutremura, a se zgudui (de frică, de scîrbă etc.). Se făcu un noroi cleios și puturos de ți se scutura carnea de pe tine. ISPIRESCU, L. 129. ◊ (Tranz., în expr.) A-l scutura pe cineva frigurile = a avea un acces de friguri, a tremura din tot corpul. 2. (Familiar) A critica aspru. Se pune pe el însuși mai presus de interesul obștesc, și la mîndrie și la cruțare. Toate-i vin din prea multă dragoste ce are pentru el. Trebuie scuturat, dar nu lepădat. TEATRU, II 135.

SCUȚ, scuțuri, s. n. Sloi mare de gheață. Ajuns pe culmele alpestre, «Pe stînci de scuți de gheață, troiene de zăpezi, Pe care o suflare le-aruncă răpezi jos» el se oprește. ODOBESCU, S. III 82. ♦ Țurțur.

SCUTUR (1) s. n., (2) scuturi, s. m. 1. Faptul de a (se) scutura; mișcare care provoacă o cădere. 2. Tremurătură, fior. – Postverbal al lui scutura.

SCUȚ, scuți, s. m. Sloi mare de gheață. ♦ Țurțur.

scut s. n. (tehn.) ◊ „În adunarea de dare de seamă și alegeri, maistrul miner C.N. a criticat lipsa uleiului hidraulic atât de necesar bunei funcționări a scuturilor (utilajele care sapă tunelurile metroului).” Sc. 5 X 84 p. 1. ◊ „În prezent, creăm condițiile necesare lansării la lucru și a celui de al doilea scut [...]” R.l. 5 IV 85 p. 2; v. și interstație

SCUT ~uri n. 1) (în antichitate și în evul mediu) Armă defensivă de lemn, de metal sau de piele, cu care luptătorii își apărau corpul de lovituri; pavăză. ◊ A se întoarce din luptă cu ~ a ieși din luptă biruitor. 2) Blazon de forma acestei arme. 3) fig. Persoană sau lucru care protejează; pavăză. 4) fig. Protecție de care se bucură cineva. Sub ~ul legii. 5) Mască sau paravan folosit de sudori. 6) tehn. Construcție de protecție (în mine, în tunele etc.). 7) geol. Porțiune întinsă dintr-o platformă unde ies la suprafață rocile fundamentului cutat. 8) biol. Formație chitinoasă de protecție (epidermică sau scheletică) a corpului unor viețuitoare. /<lat. scutum

A SCUTURA scutur 1. tranz. 1) A face să se scuture. 2) (obiecte sau persoane) A mișca brusc și repetat în direcții opuse. ~ un pom. ◊ ~ pe cineva de bani a-i lua cuiva banii. ~ (pe cineva) frigurile a avea un acces de malarie. 3) pop. (persoane) A supune unei proceduri neplăcute (critică, percheziție, control vamal etc.). 2. intranz. A face curățenie (prin casă); a deretica. /<lat. excutulare

A SE SCUTURA mă scutur intranz. 1) (despre frunze, fructe, boabe etc.). A cădea pe pământ (desprinzându-se din loc). 2) A se curăța de ceva supărător. ~ de praf. 3) fig. A reuși să se eliberese de ceva care incomodează; a se descotorosi; a scăpa; a se dezbăra. ~ de necazuri. 4) (despre ființe) A se cutremura din tot corpul. /<lat. excutulare

scut n. 1. veche armă defensivă purtată la brațul stâng; 2. fig. protecțiune: sub scutul legii.

scutur n. 1. bătaia vântului: florile își pierd roua l’al zefirului scutur AL.; 2. tremuriciu: așa scutur l’a găsit. [Abstras din scuturà].

scuturà v. 1. a mișca cu putere, a agita de repețite ori: a scutura un pom; a scutura jugul, a scăpa de sub o stăpânire străină; 2. a scoate praful: a scutura mobile; 3. a se despuia de frunze: se scutură salcâmii de toamnă și vânt; 4. fig. a se lepăda de ceva: ce te scuturi? 5. fam. a stâlci în bătăi: a scutura cojocul cuiva. [Lat. vulg. *EXCUTULARE (din EXCUTERE)].

scuț n. țurțur de ghiață: scuțurele, semn de frig. [Origină necunoscută].

scut n, pl. urĭ (lat scutum, scut [lung]. V. scud). Pavăză, apărătoare portativă (ca un fel de tablă) de metal saŭ de nuĭele acoperite cu pele care odinioară (in ainte de inventarea puștilor) se întrebuința în bătălie contra loviturilor (E și în Ps. S. Dos. și Biblia 1688). Placa pe care eraŭ zugrăvite armele nobililor (V. herb, blazon). Fig. Apărare, protectiune: armata e scutu țăriĭ contra pornirilor de afară și dezordinilor din ăuntru! – Scuturile au reapărut azĭ, reintroduse de Francejĭ, la tunurĭ. Din 1912 poliția franceză a începul să le întrebuințeze în luptă contra apașilor.

scútur, a -á v. tr. (lat. *ex-cútulo, cŭtuláre, d. ex-cútere, a scutura; it. [Neap.] scotolare. V. scot). Zgîlțîĭ, agit, clatin de multe orĭ ca să cadă poamele [din pom], ca să ĭasă colbu [din haĭne, din mobile ș.a.]: a-țĭ scutura sumanu de colb și pale. înlătur agitînd: a scutura colbu din haĭne, vîntu scutură frunzele. Fig. Iron. Bat, zgîlțîĭ: politia l-a scuturat rău pe hoț. Vechĭ (ca lat. dis-cŭtére). A discuta: a scutura o voroavă (Cant.) V. refl. Mă zgîlțîĭ, mă clatin de multe orĭ: se scutură salcîmiĭ de toamnă și de vînt (Emin.), cinele se scutură de apă. Fig. Mă oțărăsc, mă înfior, arăt neplăcere: s’a scuturat cînd a auzit că trebuĭe să plece. Mă lepăd, reneg: el se scutură de voĭ. V. intr. Scutur de colb, curăț camerele: a scutura pin casă. A scutura jugu, a te libera de tiranie. A scutura cojocu cuĭva, a-l bate, a-l lovĭ. A scutura din cap, a clătina capu cu neîncredere saŭ cu opunere. A te scutura undeva (pin aluz. la cine orĭ alt animal cînd ĭese pe mal și se scutură de apă), sosesc (Iron.): toțĭ se scutură aicea și formează patrioțiĭ (Em.). Ce-a’nflorit sá scuturat, ce-a fost verde sá uscat, pasiunea s’a stins.

scuțĭ m. pl. (cp. cu vsl. scutŭ, margine de haină. V. scutec). Țurțuri de gheată.

scut s. n., pl. scuturi

scutur (rar) s. n.

scutura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scutur, 3 scutură; conj. prez. 1 sg. să scutur, 3 să scuture

scut s. n., pl. scuturi

scutura (a ~) vb., ind. prez. 3 scutură

scut s. n., pl. scuturi

scutura vb., ind. prez. 1 sg. scutur, 3 sg. și pl. scutură

scut (-turi), s. n. – Pavază, apărătoare de piele. Lat. scūtum (Pușcariu 1568; REW 7759); cf. alb. skjut (Philippide, II, 654), logud. iskudu, prov., cat. escut, fr. écu, sp., port. escudo. – Der. scutar, s. n. (înv., scut); scutar (var. scutaș), s. m. (scutier); scuti, vb. (înv., a proteja, a pune la adăpost; înv., a cruța, a menaja, a păstra; a salva; a ierta, a se dispensa, a se păstra), a cărui formație este normală (cf. sp. escudar), fără să fie nevoie să se recurgă la sl. (Candrea); scuteală, s. f. (Trans., protecție, adăpost, iertare, dispensă, scutire, privilegiu); scutelnic, s. m. (țăran scutit de bir; soldat care slujea în miliție pentru a fi scutit de biruri), de la cuvîntul anterior (legătura cu sl. skotŭ „oaie”, propusă de Miklosich, Slaw. Elem., 45 și Miklosich, Lexicon, 849, este greșită); scutire, s. f. (iertare, dispensă); scutitor, adj. (protector); scutier, s. m., din fr. écuyer adaptat la scut.

scutura (-r, -at), vb. – 1. A balansa, a zgudui. – 2. A bate un copac pentru a-i culege fructele. – 3. A se zgîlțîi, a se răvăși. – 4. A se ciomăgi, a se snopi în bătaie. – 5. A stoarce de bani. – 6. A părăsi, a se descotorosi de cineva. – 7. A curăța interiorul unei case. – 8. (Refl.) A se zdruncina, a se agita. – 9. (Refl.) A se cutremura, a se înfiora. – 10. (Refl.) A-i cădea frunzele sau florile. – 11. (Refl.) A respinge, a dezaproba. – Mr. scutur(are), megl. scutur(ar)i. Lat. *excŭtŭlāre, în loc de excŭtĕre (Meyer, Alb. St., IV, 115; Candrea, Éléments, 44; Pușcariu 1562; Tiktin; REW 3000), cf. it. scotulare, abruz. (s)kutelá, calabr. (s)cotulare, ca și scoate. Der. scutur, s. n. (agitare, cutremurătură), deverbal literar; scuturătoare, s. f. (măturică de praf; titirez la moară; scrumieră); scuturătură, s. f. (faptul de a scutura; frunze moarte; fructe căzute).

scuț (-țuri), s. n. – Țurțure, ciucure de gheață. Poate legat de sl. skutŭ „marginea, bordura unei haine” (Scriban).

SCUT (lat. scutum) 1. s. n. 1. (În Antic. și în Ev. med.) Armă defensivă confecționată din lemn, metal, piele etc., de diferite forme și mărimi, cu care luptătorii își apărau pieptul. ♦ Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 2. Paravan protector în formă de ecran, utilizat pentru a proteja unele dispozitive împotriva diferitelor acțiuni mecanice. 3. Construcție mobilă de metal sau de lemn folosită pentru susținerea tavanului sau a pereților într-o lucrare minieră (galerie, abataj) ori la executarea unui tunel. 4. (GEOL.) Porțiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare, la suprafața Pământului, fundamentul cristalin cutat al acesteia. Principalele s. de pe glob sunt: s. brazilian, s. canadian, s. baltic, s. ucrainean, s. sinic, s. african, s. australian. 5. (ZOOL., PALEONT.) Formație chitinoasă, epidermică sau scheletică a corpului animalelor având rol de apărare a țesuturilor moi. 6. (ASTRON.) Înveliș protector al navelor spațiale pentru a le apăra la intrarea în atmosferă. Stratul interior este format din materiale izolante, iar cel exterior din materiale cu indice scăzut de sublimare.

SCUTUL (Scutum), constelație din emisfera australă, situată între constelațiile Vulturul, Șarpele și Săgetătorul.

a scutura (pe cineva) de bani expr. a stoarce (pe cineva) de bani.

a scutura buzunarele / punga (cuiva) expr. a lua (cuiva), prin mijloace necinstite, toți banii; a stoarce (pe cineva) de bani.

a scutura cojocul (cuiva) expr. a bate (pe cineva).

scutura, scutur v. t. a critica / a certa foarte aspru

SCUT s. v. apărare, apărătoare, armoarii, blazon, emblemă, gardă, grijă, ocrotire, protecție, sprijin, stemă, șopron.

SCUT s. (MIL.) pavăză, (înv.) aspidă, calcan. (Ostaș cu ~ și suliță.)

SCUTUR s. v. adiere, boare, fior, friguri, frisoane, pală, scuturătură, suflare, suflu, tremur, tremurătură, tremurici, undă.

SCUTURA vb. v. admonesta, arunca, azvârli, certa, critica, dăscăli, debarasa, degaja, descotorosi, dezbăra, dezobișnui, dezvăța, dojeni, împrăștia, îndepărta, înlătura, lăsa, lepăda, moraliza, mustra, părui, presăra, răspândi, scăpa, semăna, zvârli.

SCUTURA vb. 1. v. agita. 2. v. cutremura. 3. v. zgâlțâi. 4. a clătina, a zgâlțâi, a zgudui, (pop.) a zgâlțâna, (reg.) a zbiciula, a zblendui, a zgâcina, (Mold.) a zbihui. (Îl ~ zdravăn ca să se scoale.) 5. a se cutremura, a se înfiora, a tremura, a tresări. (Calul se ~ din tot corpul.) 6. v. deretica.

SCUTURĂ s. v. amețeală, vertij, vârtej.

SCUȚ s. v. țurțur.

scut s. v. APĂRARE. APĂRĂTOARE. ARMOARII. BLAZON. EMBLEMĂ. GARDĂ. GRIJĂ. OCROTIRE. PROTECȚIE. SPRIJIN. STEMĂ. ȘOPRON.

SCUT s. (MIL.) pavăză, (înv.) aspidă, calcan. (Ostaș cu ~ și suliță.)

scutur s. v. ADIERE. BOARE. FIOR. FRIGURI. FRISOANE. PALĂ. SCUTURĂTURĂ. SUFLARE. SUFLU. TREMUR. TREMURĂTURĂ. TREMURICI. UNDĂ.

scutura vb. v. ADMONESTA. ARUNCA. AZVÎRLI. CERTA. CRITICA. DĂSCĂLI. DEBARASA. DEGAJA. DESCOTOROSI. DEZBĂRA. DEZOBIȘNUI. DEZVÎȚA. DOJENI. ÎMPRĂȘTIA. ÎNDEPĂRTA. ÎNLĂTURA. LĂSA. LEPĂDA. MORALIZA. MUSTRA. PĂRUI. PRESĂRA. RĂSPÎNDI. SCĂPA. SEMĂNA. ZVÎRLI.

SCUTURA vb. 1. a (se) agita, a (se) clătina, a (se) zgudui, (reg.) a (se) clătări, (Mold. și Bucov.) a (se) cobîlțîi. (A ~ lichidul din eprubetă.) 2. a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) zdruncina, a (se) zgîlțîi, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul ~ casa din temelii.) 3. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 4. a clătina, a zgîlțîi, a zgudui, (pop.) a zgîlțîna, (reg.) a zbiciula, zblendui, a zgîcina, (Mold.) a zbihui. (Îl ~ zdravăn ca să se scoale.) 5. a se cutremura, a se înfiora, a tremura, a tresări. (Calul se ~ din tot corpul.) 6. a curăța, a deretica, a strînge, (înv. și reg.) a griji, (reg.) a rîndui, (prin Bucov.) a cioroboti, (Transilv.) a cîștiga, (Ban. și Transilv.) a orîndui, (Transilv.) a tăgăși, (Transilv. și Maram.) a ticăzui, (Transilv.) a tistăli. (A ~ prin casă.)

scutură s. v. AMEȚEALĂ. VERTIJ. VÎRTEJ.

scuț s. v. ȚURȚUR.

scuț, scuțuri, s.n. (reg.) 1. țurțur de gheață. 2. murdărie, jeg. 3. sloi mare de gheață. 4. conglomerat de materii.