13 definiții pentru înfiora

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFIORA, înfior, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-.Prez. ind. și: înfiorez] – În + fior.

ÎNFIORA, înfior, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-.Prez. ind. și: înfiorez] – În + fior.

înfiora [At: BELDIMAN, N. P. II, 3 / P: ~fi-o~ / V: (cscj) ~ri, (reg) înhi~ / Pzi: ~rez, înfior / E: în- + fior] 1-2 vtr (A face ca cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de fiori Si: a (se) îngrozi, a (se) neliniști, a (se) speria. 3-4 vtr (A face pe cineva să sufere sau) a suferi o impresie adâncă Si: a (se) emoționa, a (se) tulbura. 5-6 vtr A (se) mișca ușor. 7 vr (Mpp; șîe a se ~ de friguri) A avea frisoane. 8 vi (Rar; fig) A tremura asemeni celui cuprins de frisoane.

ÎNFIORA, înfiorez și înfior, vb. I. 1. Tranz. A face ca cineva să fie cuprins de fiori (de frică, de groază), a băga în fiori; a speria, a înfricoșa. El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorînd cu spada-i popoare numeroase. ALECSANDRI, P. A. 137. Vaietele... poporului... îl înfiorară de frică. BĂLCESCU, O. II 62. ◊ Fig. Furia poporului era sălbatică, strigătele de «moarte ucigașilor» înfiorau ulițele. CAMIL PETRESCU, O. II 477. Prin papura verde, prin țipirigul înflorit, strigătul păsărilor de baltă înfiora zarea. DUNĂREANU, CH. 210. ◊ Refl. Alei! oameni buni, zise cucoana înfiorîndu-se. CREANGĂ, P. 330. Iubirea de moșie e un zid, Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Bainzid! EMINESCU, O. I 147. Otravă! strigă ea înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162. 2. Refl. Fig. A suferi o impresie puternică, a se pătrunde de un sentiment adînc; a se tulbura, a se emoționa. M-am înfiorat de mulțămire. SADOVEANU, N. F. 173. Se înfiorau uneori, privind în apa limpede ca într-o oglindă fermecată. BART, E. 167. ◊ (Personificat) Codrii se înfiorează de atîta frumusețe. EMINESCU, O. I 142. ◊ Tranz. Primiră vestea cea bună cu sufletele înfiorate de bucurie. SADOVEANU, O. VII 113. O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. TOPÎRCEANU, B. 65. 3. Tranz. A face să se miște ușor, să tremure. Vîntul nopții înfioară Cetină și cetioară. DEȘLIU, M. 61. Înfiorate de vînt, umezite, pletele sale luciră în noapte argintiu, parcă pudrate de o pulbere de lumină. MIHALE, O. 365. Adierile înfioară frunzele abia simțite. C. PETRESCU, S. 17. ◊ Fig. Și gemet înfioară firea, Prelung și greu ca o furtună. GOGA, P. 25. ◊ Refl. Strălucirea dimineții se stînsese și luciul se înfiora tot mai prelung. SADOVEANU, N. F. 101. Avea uneori tresăriri mici și i se înfiorau nările. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 129. ◊ (Poetic) Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului de ziuă. CAMILAR, TEM. 144. – Pronunțat: -fi-o-.

A ÎNFIORA înfior tranz. A face să se înfioare; a umple de fiori; a înspăimânta. [Sil. -fi-o-] /în + fior

A SE ÎNFIORA mă înfior intranz. 1) A fi cuprins de fiori; a se speria tare; a se înspăimânta. 2) (despre corp sau părți ale lui) A se contracta involuntar sub acțiunea unei tensiuni nervoase; a se încrâncena; a se încreți. 3) fig. (despre frunze, iarbă, apă) A tremura ușor. /în + fior

înfiorà v. 1. a da fiori, a înfricoșa tare; 2. a simți fiori, a tremura de frică; 3. fig. mintea mi se înfioară AL.

înfiór și -éz, a v. tr. (d. fior). Fac să simtă fiorĭ: furia măriĭ îl înfiora. V. refl. Simt fiorĭ, mă umplu de mare groază: m’am înfiorat de adîncimea prăpăstiiĭ. Fig. Rar. Încrețesc o suprafață lină: pluta (undițeĭ) tremură și înfioară apa (Sadov. VR. 1920, 9, 365), apa se înfioară.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înfiora (a ~) (desp. -fi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. înfior, 3 înfioa; conj. prez. 1 sg. să înfior, 3 să înfioare; imper. 2 sg. afirm. înfioa

înfiora (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioa

înfiora vb. (sil. -fi-o-), ind. prez. 1 sg. înfiorez/înfior, 3 sg. și pl. înfioa

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNFIORA vb. 1. îngrozi. 2. tremura. 3. v. tresălta. 4. a fremăta, a palpita, a tremura. (Nările îi zvâcneau și i se ~.)

ÎNFIORA vb. 1. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.) 2. a se cutremura, a se scutura, a tremura, a tresări. (Calul se ~ din tot corpul.) 3. a fremăta, a palpita, a tresălta, a tresări, a vibra. (Se ~ de emoție.) 4. a fremăta, a palpita, a tremura. (Nările îi zvîcneau și i se ~.)

Intrare: înfiora
  • silabație: în-fi-o-ra info
verb (VT35)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfiorare
  • ‑nfiorare
  • înfiorat
  • ‑nfiorat
  • înfioratu‑
  • ‑nfioratu‑
  • înfiorând
  • ‑nfiorând
  • înfiorându‑
  • ‑nfiorându‑
singular plural
  • înfioa
  • ‑nfioa
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfior
  • ‑nfior
(să)
  • înfior
  • ‑nfior
  • înfioram
  • ‑nfioram
  • înfiorai
  • ‑nfiorai
  • înfiorasem
  • ‑nfiorasem
a II-a (tu)
  • înfiori
  • ‑nfiori
(să)
  • înfiori
  • ‑nfiori
  • înfiorai
  • ‑nfiorai
  • înfiorași
  • ‑nfiorași
  • înfioraseși
  • ‑nfioraseși
a III-a (el, ea)
  • înfioa
  • ‑nfioa
(să)
  • înfioare
  • ‑nfioare
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfioră
  • ‑nfioră
  • înfiorase
  • ‑nfiorase
plural I (noi)
  • înfiorăm
  • ‑nfiorăm
(să)
  • înfiorăm
  • ‑nfiorăm
  • înfioram
  • ‑nfioram
  • înfiorarăm
  • ‑nfiorarăm
  • înfioraserăm
  • ‑nfioraserăm
  • înfiorasem
  • ‑nfiorasem
a II-a (voi)
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
(să)
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
  • înfiorarăți
  • ‑nfiorarăți
  • înfioraserăți
  • ‑nfioraserăți
  • înfioraseți
  • ‑nfioraseți
a III-a (ei, ele)
  • înfioa
  • ‑nfioa
(să)
  • înfioare
  • ‑nfioare
  • înfiorau
  • ‑nfiorau
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfioraseră
  • ‑nfioraseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfiorare
  • ‑nfiorare
  • înfiorat
  • ‑nfiorat
  • înfioratu‑
  • ‑nfioratu‑
  • înfiorând
  • ‑nfiorând
  • înfiorându‑
  • ‑nfiorându‑
singular plural
  • înfiorea
  • ‑nfiorea
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfiorez
  • ‑nfiorez
(să)
  • înfiorez
  • ‑nfiorez
  • înfioram
  • ‑nfioram
  • înfiorai
  • ‑nfiorai
  • înfiorasem
  • ‑nfiorasem
a II-a (tu)
  • înfiorezi
  • ‑nfiorezi
(să)
  • înfiorezi
  • ‑nfiorezi
  • înfiorai
  • ‑nfiorai
  • înfiorași
  • ‑nfiorași
  • înfioraseși
  • ‑nfioraseși
a III-a (el, ea)
  • înfiorea
  • ‑nfiorea
(să)
  • înfioreze
  • ‑nfioreze
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfioră
  • ‑nfioră
  • înfiorase
  • ‑nfiorase
plural I (noi)
  • înfiorăm
  • ‑nfiorăm
(să)
  • înfiorăm
  • ‑nfiorăm
  • înfioram
  • ‑nfioram
  • înfiorarăm
  • ‑nfiorarăm
  • înfioraserăm
  • ‑nfioraserăm
  • înfiorasem
  • ‑nfiorasem
a II-a (voi)
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
(să)
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
  • înfiorarăți
  • ‑nfiorarăți
  • înfioraserăți
  • ‑nfioraserăți
  • înfioraseți
  • ‑nfioraseți
a III-a (ei, ele)
  • înfiorea
  • ‑nfiorea
(să)
  • înfioreze
  • ‑nfioreze
  • înfiorau
  • ‑nfiorau
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfioraseră
  • ‑nfioraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înfiora, înfiorverb

  • 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorînd cu spada-i popoare numeroase. ALECSANDRI, P. A. 137. DLRLC
    • format_quote Vaietele... poporului... îl înfiorară de frică. BĂLCESCU, O. II 62. DLRLC
    • format_quote figurat Furia poporului era sălbatică, strigătele de «moarte ucigașilor» înfiorau ulițele. CAMIL PETRESCU, O. II 477. DLRLC
    • format_quote figurat Prin papura verde, prin țipirigul înflorit, strigătul păsărilor de baltă înfiora zarea. DUNĂREANU, CH. 210. DLRLC
    • format_quote Alei! oameni buni, zise cucoana înfiorîndu-se. CREANGĂ, P. 330. DLRLC
    • format_quote Iubirea de moșie e un zid, Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Bainzid! EMINESCU, O. I 147. DLRLC
    • format_quote Otravă! strigă ea înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162. DLRLC
  • 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote M-am înfiorat de mulțămire. SADOVEANU, N. F. 173. DLRLC
    • format_quote Se înfiorau uneori, privind în apa limpede ca într-o oglindă fermecată. BART, E. 167. DLRLC
    • format_quote personificat Codrii se înfiorează de atîta frumusețe. EMINESCU, O. I 142. DLRLC
    • format_quote Primiră vestea cea bună cu sufletele înfiorate de bucurie. SADOVEANU, O. VII 113. DLRLC
    • format_quote O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. TOPÎRCEANU, B. 65. DLRLC
  • 3. A (se) mișca ușor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vîntul nopții înfioară Cetină și cetioară. DEȘLIU, M. 61. DLRLC
    • format_quote Înfiorate de vînt, umezite, pletele sale luciră în noapte argintiu, parcă pudrate de o pulbere de lumină. MIHALE, O. 365. DLRLC
    • format_quote Adierile înfioară frunzele abia simțite. C. PETRESCU, S. 17. DLRLC
    • format_quote figurat Și gemet înfioară firea, Prelung și greu ca o furtună. GOGA, P. 25. DLRLC
    • format_quote Strălucirea dimineții se stînsese și luciul se înfiora tot mai prelung. SADOVEANU, N. F. 101. DLRLC
    • format_quote Avea uneori tresăriri mici și i se înfiorau nările. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 129. DLRLC
    • format_quote poetic Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului de ziuă. CAMILAR, TEM. 144. DLRLC
etimologie:
  • În + fior DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.