scuț sm [At: I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 65 / Pl: ~i și (rar) ~uri sn / E: nct] 1 (Pop) Țurțur. 2 (Reg) „Vârful șurei de paie ud și înghețat”. 3 (Pop) Sloi mare de gheață. 4 (Reg; cu valoare de superlativ; îe) A se face (sau a îngheța) ~ A îngheța foarte tare (transformându-se într-un sloi de gheață). 5 (Reg) Crustă zgrunțuroasă care se formează pe burta animalelor prin îmbâcsirea părului cu murdărie. 6 (Reg) Conglomerat (de materii).

SCUȚ, scuțuri, s. n. Sloi mare de gheață. Ajuns pe culmele alpestre, «Pe stînci de scuți de gheață, troiene de zăpezi, Pe care o suflare le-aruncă răpezi jos» el se oprește. ODOBESCU, S. III 82. ♦ Țurțur.

SCUȚ, scuți, s. m. Sloi mare de gheață. ♦ Țurțur.

scuț n. țurțur de ghiață: scuțurele, semn de frig. [Origină necunoscută].

scuțĭ m. pl. (cp. cu vsl. scutŭ, margine de haină. V. scutec). Țurțuri de gheată.

scuț (-țuri), s. n. – Țurțure, ciucure de gheață. Poate legat de sl. skutŭ „marginea, bordura unei haine” (Scriban).

SCUȚ s. v. țurțur.

scuț s. v. ȚURȚUR.

scuț, scuțuri, s.n. (reg.) 1. țurțur de gheață. 2. murdărie, jeg. 3. sloi mare de gheață. 4. conglomerat de materii.