5 intrări

Articole pe această temă:

64 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROSTÍ2, prostesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A cerși. – Din sl. prostiti „a ierta”.

PROSTÍ2, prostesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A cerși. – Din sl. prostiti „a ierta”.

PROSTÍ1, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gândire, inteligența, a deveni prost; a se tâmpi. ♦ (Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturală, afectată, plină de mofturi, de pretenții; (fam.) a se fandosi, a se izmeni (1). ♦ Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, dreapta judecată; a (se) zăpăci. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (Fam.) A induce pe cineva în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înșela. – Din prost.

PROSTÍ1, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gândire, inteligența, a deveni prost; a se tâmpi. ♦ (Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturală, afectată, plină de mofturi, de pretenții; (fam.) a se fandosi, a se izmeni (1). ♦ Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, dreapta judecată; a (se) zăpăci. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (Fam.) A induce pe cineva în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înșela. – Din prost.

prosti2 [At: DOSOFTEI, MOL. 85 / Pzi: ~tesc / E: slv простити] 1 vt (îvr; c. i. oameni) A scuti de o pedeapsă. 2 vt A permite ceva interzis. 3 vrr (Îvr) A se împăca. 4 vr (Înv; udp „de”) A demisiona (1). 5 vr (Spc) A abdica (1). 6 vr (Îvr) A se retrage într-un anumit loc. 7 vi (Pop) A cerși (2).

prosti1 [At: LB / V: (reg) ~sta / Pzi: ~tesc / E: prost] 1 vt (C. i. oameni) A aduce la starea de prost Si: (pop) a îndobitoci. 2 vr (D. oameni) A deveni prost (53) Si: a se năuci, (înv) a se neghiobi, a se tâmpi, (reg) a se tutui2. 3-4 vrt (A-și pierde sau) a face să-și piardă cumpătul Si: a (se) fâstâci (1-2), (reg) a (se) ului, a (se) zăpăci. 5 vr (Rar) A-și pierde forțele fizice. 6 vr (Îvr) A se urâți. 7 vr (D. lucruri) A-și pierde din calități, din valoare și a nu mai corespunde scopului. 8 vt (Fam; c. i. oameni) A induce în eroare Si: a înșela, a păcăli, (pfm) a trișa. 9 vr (Fig; îvr) A se travesti. 10 vr (Fam) A se fandosi (1).

PROSTÍ, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gîndire, a deveni prost; p. ext. a-și pierde cumpătul, stăpînirea, a se fistici. I se schimba cu totul firea; se zăpăcea, se prostea ca cel mai nemernic copil. GANE, N. III 158. Simțea că se prostește, că i se strînge mintea ca un arici speriat, în fața omului acestuia care-l ținea de braț cu o intimitate exasperantă. VLAHUȚĂ, O. A. III 59. Maistre Ruben, te-ai prostit rău de cînd nu ne-am mai văzut. EMINESCU, N. 79. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. ♦ (Tranz.) A face (pe cineva) să-și piardă judecata, a reduce la starea unui prost. Rele-s, puică, frigurile Da-s mai rele dragostile; Frigurile te trezesc, Dragostile te prostesc. HODOȘ, P. P. 32. 2. Tranz. (Familiar) A induce pe cineva în eroare, a-l face să creadă ce nu-i adevărat, a înșela. Spuneai că în ruptul capului nu înțelegi să te prostească domnul Emil Sava. C. PETRESCU, R. DR. 256. Cucoana ne prostește cu vorba. REBREANU, R. I 236.

A SE PROSTÍ mă ~ésc refl. 1) (despre persoane) A deveni prost; a pierde inteligența; a se năuci; a se tâmpi. 2) A ajunge în stare de buimăceală; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 3) fam. A avea o comportare afectată, plină de mofturi. /Din prost[1]

  1. În original, incorect: intranz. cata

A PROSTÍ ~ésc tranz. 1) A face să se prostească. 2) fam. A trata ca pe un prost (păcălind, înșelând). /Din prost

prostì v. 1. a face, a deveni prost: s’a prostit de tot; 2. a cerși (v. prosteală).

PROST, PROÁSTĂ, proști, proaste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. ◊ Expr. Un prost și jumătate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede ușor; (om) naiv, credul. ◊ Expr. A-și găsi prostul = a-și găsi omul pe care să-l poată înșela ușor, pe care să-l poată duce de nas. 2. Adj., s. m. și f. (Înv. și pop.) (Persoană) fără știință de carte; (om) neînvățat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De condiție socială modestă, din popor, de jos, de rând. ◊ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. 4. Adj. Obișnuit, comun. ♦ De calitate inferioară, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este așa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, funcțional etc.); necorespunzător, nesatisfăcător. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situații, știri, întâmplări etc.) Neplăcut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesie etc. 6. Adj. Dăunător; neprielnic. ◊ Expr. Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă fără haz, care supără, jignește. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă; p. ext. ceartă. – Din sl. prostŭ.

prost, proastă [At: CORESI, EV. 347 / Pl: ~oști, ~oaste / E: slv простъ] 1 av (Îvr) Vertical. 2 av (Îvr) Din belșug. 3-4 av, a (Înv; d. oameni și manifestările lor) (În mod) inocent. 5-6 av, a (În mod) sincer. 7-8 av, a (În mod) natural. 9 a Comun (25). 10 a (Îcn) De importanță redusă. 11 av Intens. 12 a (Spc; îvr; d. ani) Care nu este bisect. 13 a (Spc; îvr; d. zile) Lucrătoare. 14 a (Spc; înv; d. cuvinte) Simplu. 15 a (Îvp; d oameni) De condiție socială modestă. 16 a (Îs) Soldat ~ Militar fără grade. 17 a (Pfm; îs) Neam ~ Persoană lipsită de bunele maniere. 18 s (Spc; îvr) Iobag. 19 smf (Trs) Țăran. 20 a (Înv; d. limbă) Popular. 21 a (D. obiecte materiale) Nesatisfăcător din punct de vedere calitativ, funcțional etc. 22-23 a, av (Spc) (Care este) de calitate inferioară. 24 a (D. creații sau manifestări ale spiritului) Lipsit de valoare. 25-26 a, av (D. stări, situații, manifestări etc.) (Care evoluează) în mod nefavorabil. 27 av (Îe) A se simți ~ A fi stânjenit. 28 av (Pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a pronunța”) Incorect. 29 a (Spc; d. sănătate, stare fizică a cuiva, stări fiziologice) Care lasă de dorit. 30-31 a, av (Care este) modest ca aspect Si: (înv) prostac (2), (îvr) prostatic1 (5). 32 a (Îrg; d. oameni și înfățișarea lor) Urât. 33 a (D. bani) Care nu mai are putere de circulație. 34 a (Înv; d. bani) Care valora o pătrime dintr-un ban vechi. 35 a (Înv; îs) Palmă ~oastă Veche unitate de măsură pentru lungime, mai mică decât palma1. 36-37 smf, a (D. oameni) (Persoană) fără știință de carte Si: neinstruit, (înv) neștiut2, (îrg) prostav. 38 a (îvr; d. popoare, națiuni, colectivități umane) Înapoiat. 39 a Lipsit de rafinament. 40 a (Nob; d. limbi) Aflat într-un stadiu mai puțin evoluat decât vechile limbi clasice. 41-42 a, av (Care are) efecte nefavorabile. 43 av (Pfm; îe) A pica ~ A sosi într-un moment nepotrivit. 44 a (Spc; îvr) Prevestitor de nenorocire. 45-46 a, av (D. trai, stare materială) (Care este) cu lipsuri, greutăți și privațiuni. 47 a (Pop; d. cuvinte, afirmații) Jignitor. 48 a (Pex) Trivial. 49 a (Îs) Glumă proastă (sau de ~ gust) Glumă nepotrivită, care jignește. 50 a (Îla) De ~ gust Deplasat (3). 51 a (D. obiceiuri, deprinderi) Rău. 52 a (D. vreme) Nefavorabil. 53-54 smf, a (Cu sens atenuat) (Om) lipsit de inteligență Si: moroiman, motănos, năbârceac, (reg) năgăbui, năprui, năsărâmb, năsilnic, nătărău, nătâng, nătânt, (îvp) năuc, năvleg, năvligos, neajuns2, necălit, neghiob, nerod, netot, opac2, paliu3, păhui2, (pop) pălăvratic, pătrășcan, pliurd, ploncios, (îrg) prostan (1-2), prostatic1 (7-8), prostănac (1-2), prostănatic (1-2), prostovoi, puncău, tanău1, tălășman, tărăntuc, tăul, tântăit, telepiz, tont, trașcaliu, trencheș, tronc2, tutunac. 55 s (Reg; îlav) A ~oasta sau a (ori de-a) ~ul În zadar. 56 smf (Pfm; îe) A-și găsi ~ul A găsi omul pe care să-l poată înșela ușor. 57 smf (Pfm; îe) A face pe ~ul sau (reg) a se face ~ A simula prostia. 58 smf (Îe) A fi un ~ și jumătate sau a fi ~ ca noaptea A fi foarte prost. 59 (Reg; îe) A fi ~ în dungi A fi foarte prost. 60 a (Pe lângă substantive nume de profesioniști) Lipsit de pricepere sau pregătire profesională. 61 a (Spc) Lipsit de talent într-un domeniu al artei. 62-63 smf, a (Reg; d. oameni) Nebun. 64 a (Pop; d. oameni) Bădăran (1). 65 a (Reg; d. oameni; șîs ~ la gură) Flecar (2). 66 a (Reg; d. oameni) Bleg (5). 67 a (Reg; d. oameni) Mâncăcios. 68 a (Trs; d. oameni) Murdar. 69 a (Reg; d. oameni) Invidios.

proșca vt [At: FOLC. MOLD. I, 287 / Pzi: proșc / E: cf proșcă] (Reg) A împroșca.

PROST, PROÁSTĂ, proști, proaste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. ◊ Expr. Un prost și jumătate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede ușor; (om) naiv, credul. ◊ Expr. A-și găsi prostul = a-și găsi omul pe care să-l poată înșela ușor, pe care să-l poată duce de nas. 2. Adj., s. m. și f. (Înv. și pop.) (Persoană) fără știință de carte; (om) neînvățat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De condiție socială modestă, din popor, de jos, de rând. ◊ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. 4. Adj. Obișnuit, comun. ♦ De calitate inferioară, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este așa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, funcțional etc.); necorespunzător, nesatisfăcător. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situații, știri, întâmplări etc.) Neplăcut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesiune etc. 6. Adj. Dăunător; neprielnic. ◊ Expr. Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă fără haz, care supără, jignește. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă; p. ext. ceartă. – Din sl. prostŭ.

PROST, PROÁSTĂ, proști, proaste, adj., 1. (În opoziție cu deștept, inteligent) Lipsit de inteligență, fără minte, fără judecată; nepriceput. Ia, acum văd și eu că nu ești prost. CREANGĂ, P. 150. Nu-l cunosc... dar mi-a spus văru Leonil că-i prost de tot. ALECSANDRI, T. I 30. Apoi, știți dumneavoastră Că oaia este proastă Și că nădăjduiește Aceea ce dorește. ALEXANDRESCU, P. 127. ◊ Expr. A da în gropi de prost ce e = a fi nespus de prost, foarte prost. Oamenii p-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. ISPIRESCU, U. 103. D-apoi, cum văd eu, tu numai nu dai în gropi de prost ce ești. CREANGĂ, P. 52. ◊ (Substantivat) La urma urmelor, unde nu-i dă și Trăsnea, cel urîcios, un pupoi fără veste. Căci la de-aceste mai tot prostul se pricepe. CREANGĂ, A. 98. M-am înșelat ca un prost, o înțăleg acum, deși cam tîrziu. ALECSANDRI, T. 1264. ◊ (Expr.) Un prost și jumătate = foarte prost. Așa-ți trebuie, dacă ești un prost și jumătate. ȘEZ. III 186. ♦ (Substantivat) Caraghios. Tu ai tras căruța la negustor și m-ai lăsat ca pe un prost în mijlocul drumului. PREDA, Î. 106. 2. (Învechit și arhaizant, în opoziție cu învățat) Lipsit de învățătură, neînvățat, ignorant. Era acolo o mulțime de oameni, și mai învățați și mai proști, care de care mai vorbăreți. SADOVEANU, E. 112. M-aș amesteca și eu, ca omul prost, de! începu Vasile Baciu. REBREANU, I. 71. Boierii ce zic că poporul e prost nu sînt și ei mai puțin proști și lipsiți de orice învățătură. BĂLCESCU, O. I 352. ◊ (Substantivat) Măi, proștilor, voi nu înțălegeți toate avantajele unei asemine reforme. ALECSANDRI, T. I 261. ♦ (În opoziție cu rafinat) Lipsit de rafinament, naiv, simplu, neevoluat. După cum și norodul cel prost zice: vinul e bun și la bucurie și la scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 5. Cum ai putut crede că o proastă fețișoară mă va face să fiu necredincios acei ce singură împărățește în inima mea? NEGRUZZI, S. I 22. 3. Din popor, de jos, de rînd. Am încercat [condurul]... la femei de neam și la cele proaste, pînă și la roabe, și la nimeni nu s-a potrivit. ISPIRESCU, L. 307. Așa o fi, fetiță. Dar el e prea sărac, Și e de proastă viță, Măcar că ți-e pe plac. BOLLIAC, O. 86. ◊ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. Neam prost v. neam2. ◊ (Substantivat) Nu-i asculta pre niște proști, pre niște mojici. NEGRUZZI, S. I 155. 4. Obișnuit, comun. Un ticălos, Ce semăna om de treabă, fără milă m-a-nșelat. Mi-a vîndut o sticlă proastă drept un diamant curat. ALEXANDRESCU, M. 386. ♦ (În opoziție cu valoros) De calitate inferioară, lipsit de valoare, sărăcăcios, ordinar, de rînd. Avea străițele cele mai proaste. SBIERA, P. 130. [Paloșe] proaste mi-ai dat. TEODORESCU, P. P. 571. ♦ (Învechit și arhaizant, despre limbă, în opoziție cu literar, cult) Necizelat, comun, simplu. [Povestirile] au ajuns... la apuseni, fie în latinește, fie în limbile proaste. SADOVEANU, D. P. 5. 5. (în opoziție cu bun4) Care nu e așa cum trebuie, nu este în măsură să satisfacă; necorespunzător, nesatisfăcător. Mîncau puțin, de teamă să nu facă proastă impresie unchiului. CAMIL PETRESCU, U. N. 30. Tratarea cît se poate de neartistică, de proastă a subiectului. GHEREA, ST. CR. II 68. ◊ (Adverbial) Cum merge?Prost, domnișoară Otilia. CĂLINESCU, E. O. I 19. Se simte ostenit. A dormit prost. C. PETRESCU, A. 466. Nici atunci cînd era Serdici n-o duceam așa de prost. SAHIA, N. 114. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemînatic (într-o îndeletnicire, meserie, profesiune). Cizmar prost. Doctor prost.Nu este... lighioaie pre pămînt mai crudă decît un vînător prost. ALECSANDRI, O. P. 58. 6. Dăunător; defavorabil, neprielnic, rău. Să știi că situația dumitale e destul de proastă... cată să te reabilitezi. SADOVEANU, P. M. 120. S-a fost înduioșat de starea cea proastă și ticăloasă în care ajunsesem și a stăruit de ne-a făcut oameni la loc. ISPIRESCU, L. 283. ◊ Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă lipsită de haz, care, în loc să înveselească, supără, jignește. Glumele erau cîteodată și proaste, mai cu seamă cînd se punea cuiva, care se sculase de la locul lui, un ac în bancă. PAS, Z. I 295. A-nceput... să rîză ca de o glumă proastă. CARAGIALE, O. III 90. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă, p. ext. ceartă. Nici o vorbă proastă n-a fost între noi. La TDRG. Porunci să-l bată peste față Pentru vorba-proastă și îndrăzneață. BUDAI-DELEANU, Ț. 172. 7. (Mold. în construcții negative, în legătură cu anumite stări sufletești) Mic, neînsemnat. La drum, era o pedeapsă de mers cu dînsul. Vai de capul viziteului care-i mîna caii. Chinurile lui nu erau proaste: «Lasă mai încet! Mînă mai tare! Fă mai la dreapta!». GANE, N. III 165. Poate să-ți iasă înainte vrun iepure, ceva... și popîc! m-oi trezi cu tine acasă, ca și cu frate-tău, ș-apoi atunci rușinea ta n-a fi proastă. CREANGĂ, P. 187. Căutară ei ba încoace, ba încolo, vodă nicăiri. Neliniștea lor nu fu proastă. ȘEZ. VIII 68. ◊ (Ironic) Și cînd m-a văzut mama și tata tuns chilug și plin de rîie, bucuria lor n-a fost proastă. CREANGĂ, O. A. 286. 8. (Învechit, în expr.) Ban (sau leu) prost = ban roșu, v. ban1. Așa, Anico, așa; nu mai sta la gînduri, intră la curte; are să-ți fie bine; îi avea ca hac 500 de lei proști pe an. CONTEMPORANUL, IV 391.

PROST1 adv. În mod nesatisfăcător; rău. A trăi cam ~. /<sl. prostu

PROST2 proástă (proști, proáste) și substantival 1) (despre persoane sau despre manifestări ale lor) Care vădește lipsă de inteligență; netot; neghiob; nătărău; nătâng; nerod; tont; stupid; tâmp; năuc. ◊ Dă în gropi de ~ ce e, ~ ca noaptea, un ~ și jumătate foarte prost. A o face pe ~ul a se preface că-i prost. 2) înv. Care se trage din popor; de jos; de rând. ◊ Soldat ~ soldat fără grad. 3) înv. Care nu știe carte; neștiutor de carte; neînvățat. 4) Care este de calitate inferioară; lipsit de valoare; nesatisfăcător; necorespunzător; ordinar. Poezii proaste. 5) (despre situații, știri etc.) Care provoacă neplăcere, nemulțumire; care supără; supărător. ◊ Glumă proastă glumă care nu stârnește râsul, ci jignește. Vorbă proastă vorbă care insultă. 6) (despre timp sau despre perioade de timp) Care nu este prielnic; nefavorabil; urât; rău. 7) Care are pregătire slabă într-un domeniu de activitate; care este sub nivelul cerințelor unei specialități; necalificat; nepregătit. /<sl. prostu

prost a. 1. simplu, ordinar: soldat prost, haine proaste țărănești ISP.; 2. din treapta de jos; la femei de neam și la cele proaste ISP.; 3. de rând: glumă proastă; 4. fig. comun: bucuria lor n’a fost proastă CR. atunci rușinea ta n’a fi proastă CR.; 5. fără minte sau judecată: prost de dă în gropi. [Slav. PROSTŬ, lit. întins, neîndoit (= simplu)]. ║ m. 1. om prost: e un prost; 2. om din popor, din gloată: proști, dar mulți; 3. cerșetor (v. prosteală).

prost, proástă adj., pl. ștĭ, ste (vsl. prostŭ, întins, neîndoit, simplu, nepriceput; rus. próstyĭ, simplu, josnic, sîrb. prost, simplu, natural; ung. paraszt, rustic). Simplu, ordinar, de rînd: călugăr, soldat prost (nu gradat). Simplu, naiv, nerafinat: un tînăr prost. Din treapta de jos, plebeŭ: femeĭe proastă. De calitate inferioară, ĭeften, uzat: haĭne proaste, marfă proastă. Fără minte, lipsit de inteligență: omu acesta e ignorant, dar nu e prost. Fără spirit, nesărat: glumă proastă. Banĭ proștĭ, potronicĭ. A nu fi prost, vorbind de ceĭa ce simțĭ, a fi mare, intens: bucuria, spaĭma, rușinea luĭ nu era proastă. E prost de dă în gropĭ, e foarte prost (fără minte). Subst. Plebeŭ, om din popor (mitocan, mahalagiŭ, țăran): acest om s’a ridicat din proștĭ. Fără minte: nu te pune cu prostu. Adv. Ca prostu (urît, fără talent, fără nobleță): a cînta prost, a te purta prost. A te purta prost (în general), a nu fi corect, a face obrăzniciĭ (ca copil, ca elev), a te îmbăta, a fura (ca servitor) ș. a. V. bleot, dobitoc, găgăuță, gogoman, idiot, motolog, nătăfleț, năuc, neghĭob, nerod, nebun, tîmpit, tont, urît, zălud, zărghit, zevzec.

2) prostésc v. tr. (d. prost). Prefac în prost: beția l-a prostit. Fam. Înșel ca pe un prost: vreĭ să mă prosteștĭ pe mine? A prosti miliția (școala orĭ altă muncă), a trage chĭulu milițiiĭ, a te subtrage de la serviciŭ supt diferite pretexte (de ex., prefăcîndu-te bolnav). – Pin vest și împrostesc.

3) prostésc v. tr. și intr. (vsl. sîrb. prositi, a cerși, și infl. de prostiti, a ĭerta, de unde vine și bodaprosti). Vest. Rar. Cerșesc.

arată toate definițiile

Intrare: prosti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • prosti
  • prostire
  • prostit
  • prostitu‑
  • prostind
  • prostindu‑
singular plural
  • prostește
  • prostiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • prostesc
(să)
  • prostesc
  • prosteam
  • prostii
  • prostisem
a II-a (tu)
  • prostești
(să)
  • prostești
  • prosteai
  • prostiși
  • prostiseși
a III-a (el, ea)
  • prostește
(să)
  • prostească
  • prostea
  • prosti
  • prostise
plural I (noi)
  • prostim
(să)
  • prostim
  • prosteam
  • prostirăm
  • prostiserăm
  • prostisem
a II-a (voi)
  • prostiți
(să)
  • prostiți
  • prosteați
  • prostirăți
  • prostiserăți
  • prostiseți
a III-a (ei, ele)
  • prostesc
(să)
  • prostească
  • prosteau
  • prosti
  • prostiseră
prosta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: proastă-creștere
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • proastă-creștere
  • proasta-creștere
plural
genitiv-dativ singular
  • proaste-creșteri
  • proastei-creșteri
plural
vocativ singular
plural
Intrare: prost (adj.)
prost adjectiv
adjectiv (A52)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prost
  • prostul
  • prostu‑
  • proastă
  • proasta
plural
  • proști
  • proștii
  • proaste
  • proastele
genitiv-dativ singular
  • prost
  • prostului
  • proaste
  • proastei
plural
  • proști
  • proștilor
  • proaste
  • proastelor
vocativ singular
plural
Intrare: prost (s.m.)
substantiv masculin (M9)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prost
  • prostul
  • prostu‑
plural
  • proști
  • proștii
genitiv-dativ singular
  • prost
  • prostului
plural
  • proști
  • proștilor
vocativ singular
plural
Intrare: proșca
verb (VT89)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • proșca
  • proșcare
  • proșcat
  • proșcatu‑
  • proșcând
  • proșcându‑
singular plural
  • proașcă
  • proșcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • proșc
(să)
  • proșc
  • proșcam
  • proșcai
  • proșcasem
a II-a (tu)
  • proști
(să)
  • proști
  • proșcai
  • proșcași
  • proșcaseși
a III-a (el, ea)
  • proașcă
(să)
  • proaște
  • proșca
  • proșcă
  • proșcase
plural I (noi)
  • proșcăm
(să)
  • proșcăm
  • proșcam
  • proșcarăm
  • proșcaserăm
  • proșcasem
a II-a (voi)
  • proșcați
(să)
  • proșcați
  • proșcați
  • proșcarăți
  • proșcaserăți
  • proșcaseți
a III-a (ei, ele)
  • proașcă
(să)
  • proaște
  • proșcau
  • proșca
  • proșcaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)