Definiția cu ID-ul 936800:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROSTÍ, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gîndire, a deveni prost; p. ext. a-și pierde cumpătul, stăpînirea, a se fistici. I se schimba cu totul firea; se zăpăcea, se prostea ca cel mai nemernic copil. GANE, N. III 158. Simțea că se prostește, că i se strînge mintea ca un arici speriat, în fața omului acestuia care-l ținea de braț cu o intimitate exasperantă. VLAHUȚĂ, O. A. III 59. Maistre Ruben, te-ai prostit rău de cînd nu ne-am mai văzut. EMINESCU, N. 79. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. ♦ (Tranz.) A face (pe cineva) să-și piardă judecata, a reduce la starea unui prost. Rele-s, puică, frigurile Da-s mai rele dragostile; Frigurile te trezesc, Dragostile te prostesc. HODOȘ, P. P. 32. 2. Tranz. (Familiar) A induce pe cineva în eroare, a-l face să creadă ce nu-i adevărat, a înșela. Spuneai că în ruptul capului nu înțelegi să te prostească domnul Emil Sava. C. PETRESCU, R. DR. 256. Cucoana ne prostește cu vorba. REBREANU, R. I 236.